Tag: restrictii

  • COVID-19 taie aripile operatorilor de zbor. Cu cât vor scădea veniturile companiilor aeriene

    Asociaţia Internaţională a Transportului Aerian (IATA) a lansat o analiză actualizată care arată că veniturile companiilor aeriene rezultate din zborurile comerciale vor inregistra o scădere cu 314 miliarde de dolari în 2020, ceea ce reprezintă o reducere cu 55% faţă de 2019, în contextul crizei provocate de COVID-19, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei.

    Pe 24 martie, IATA estima o pierdere a veniturilor de 252 miliarde de dolari (-44% faţă de 2019), într-un scenariu cu restricţii severe de călătorie, care durează trei luni.

    Cifrele actualizate reflectă o adâncire semnificativă a crizei şi reflectă următorii parametri:

    • Restricţii interne severe care durează trei luni

    • Unele restricţii privind călătoriile internaţionale care se extind dincolo de primele trei luni

    • Impact mondial sever, inclusiv în Africa şi America Latină (care au avut o prezenţă redusă a bolii şi se previziona o afectare mai redusă, în analiza din luna martie).

    In 2020, cererea pe segmentul de zboruri comerciale (intern şi internaţional) este de aşteptat să scadă cu 48% faţă de 2019. Cele două elemente principale care conduc la acest aspect sunt:

    • Dezvoltări economice generale: lumea se îndreaptă spre recesiune. Şocul economic al crizei COVID-19 este de aşteptat să fie cel mai sever în al doilea trimestru, atunci când se estimează că PIB-ul va scădea cu 6% (comparativ, PIB-ul a scăzut cu 2% la varful crizei financiare globale). Cererea pe zborurile comerciale urmăreşte îndeaproape evoluţia PIB. Impactul reducerii activităţii economice numai în T2 ar conduce la o scădere de 8% a cererii în trimestrul al treilea.

    • Restricţii de călătorie: restricţiile de călătorie vor aprofunda impactul recesiunii asupra cererii de călătorie. Cel mai sever impact este de aşteptat să fie în al doilea trimestru. La începutul lunii aprilie, numărul zborurilor la nivel global era în scădere cu 80% faţă de 2019, în mare parte din cauza restricţiilor de călătorie impuse de guverne pentru a combate răspândirea virusului. Pieţele interne ar putea să înregistreze o creştere a cererii începând din trimestrul al treilea, într-o primă etapă de ridicare a restricţiilor de călătorie. Cu toate acestea, pieţele internaţionale vor inregistra o creştere mai lentă, deoarece se pare că guvernele vor păstra aceste restricţii de călătorie mai mult timp.

    „Perspectivele industriei sunt din ce in ce mai sumbre. Amploarea crizei face puţin probabilă o recuperare accentuată în formă de V. În termeni realişti, va fi o recuperare în formă de U, cu călătoriile interne revenindu-şi mai repede decât piaţa internaţională. Am putea asista la o înjumătăţire a veniturilor din zboruri comerciale. Aceasta ar reprezenta o pierdere de 314 miliarde de dolari. Unele guverne au intensificat măsurile de salvare financiară, dar situaţia rămâne critică. Companiile aeriene vor utiliza rezerve de numerar de 61 de miliarde de dolari doar în al doilea trimestru. Aceasta pune în pericol 25 de milioane de locuri de muncă dependente de aviaţie. Şi fără ajutor urgent, multe companii aeriene nu vor supravieţui pentru a susţine recuperarea economică “, a declarat Alexandre de Juniac, director general şi CEO al IATA.

    Guvernele trebuie să includă aviaţia în pachetele de stabilizare, cred reprezentanţii asociaţiei. Companiile aeriene sunt nucleul unui lanţ valoric care creează aproximativ 65,5 milioane de locuri de muncă în întreaga lume. Fiecare dintre cele 2,7 milioane de locuri de muncă ale companiilor aeriene susţine încă 24 de locuri de muncă în economie.

    „Ajutorul financiar pentru companiile aeriene ar trebui să fie o măsură prioritară pentru guverne. Sprijinirea companiilor aeriene va menţine lanţurile vitale de aprovizionare în timpul crizei. Fiecare loc de muncă salvat la o companie aeriană va menţine încă 24 de persoane angajate. Şi aceasta va oferi companiilor aeriene o şansă de luptă, rămânând întreprinderi viabile, care sunt gata să conducă redresarea, conectând economiile atunci când pandemia va fi sub control. În cazul în care companiile aeriene nu sunt gata, efectele economice negative ale COVID-19 vor fi prelungite inutil “, a spus de Juniac.

    IATA propune o serie de opţiuni de ajutor pe care guvernele să le ia în considerare:

     • Sprijin financiar direct transportatorilor de pasageri şi de marfă pentru compensarea veniturilor reduse şi a lichidităţii atribuite restricţiilor de călătorie impuse de pandemia de COVID-19;

    • Împrumuturi, garanţii de împrumut şi sprijin pentru piaţa obligaţiunilor corporative de către guverne sau bănci centrale. Piaţa obligaţiunilor corporative este o sursă vitală de finanţare pentru companiile aeriene, dar eligibilitatea obligaţiunilor corporative pentru sprijinul băncilor centrale trebuie extinsă şi garantată de guverne pentru a oferi acces unei game mai largi de companii.

    • Scutire de impozite: rambursări la impozitele pe salarizare plătite la zi în 2020 şi /sau o prelungire a condiţiilor de plată pentru restul anului 2020, împreună cu renunţarea temporară la impozitele pe bilete şi alte taxe impuse de guvern.


     

  • Germania anunţă data când va ridica o parte din restricţiile impuse din cauza pandemiei de COVID-19

    Guvernul Germaniei intenţionează să relaxeze, începând din 19 aprilie, restricţiile privind deplasările impuse pentru încetinirea răspândirii epidemiei de coronavirus.

    Ministerul german de Interne a elaborat un plan care prevede relaxarea restricţiilor privind deplasările începând din 19 aprilie, cu obligativitatea purtării măştilor de protecţie în public, limitarea adunărilor mari de persoane şi depistarea rapidă a reţelelor de contagiere, afirmă surse citate de agenţia de presă Reuters.

    Vor fi aplicate doar măsurile care au rolul menţinerii sub nivelul 1 a coeficientului de infectare cu noul coronavirus, iar viaţa publică va fi reluată treptat.

    Germania a impus restricţii de deplasare la nivel regional, în zonele devenite focar, şi a închis restaurantele şi cele mai multe centre comerciale, începând din 22 martie.

    Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

  • WhatsApp este afectat şi el de pandemia de COVID-19. Ce restricţii impune şi ce vrea să prevină cu ele

    Aplicaţia de mesagerie WhatsApp va introduce restricţii în ceea ce priveşte numărul de persoane spre care un utilizator poate redirecţiona simultan un mesaj, într-o încercare de a combate răspândirea rapidă a dezinformărilor care ajung virale în legătură cu pandemia de COVID-19, potrivit FT.

    Compania deţinută de Facebook a anunţat că noile condiţii vor fi aplicate „mesajelor redirecţionate frecvent” – adică acele mesaje care apar cu săgeată dublă deasupra, ceea ce înseamnă că au mai fost redirecţionate de cel puţin 5 ori înainte.

    Acum, WhatsApp le va permite utilizatorilor să redirecţioneze astfel de mesaje doar către o singură persoană.

    „Am văzut o creştere masivă a numărului de mesaje redirecţionate, fenomen pe care utilizatorii l-au catalogat drept copleşitor şi despre care susţin că poate contribui la răspândirea dezinformării. Credem că este important să încetinim răspândirea acestor mesaje pentru ca WhatsApp să rămână un loc al conversaţiilor personale”, a transmis compania.

    În ultimele două săptămâni, WhatsApp a fost împânzit de teorii şi informaţii neverificate care circulă cu repeziciune de la un utilizator la altul. Guvernul din Marea Britanie le-a cerut explicit companiilor americane de tehnologie să oprească răspândirea acestor conţinuturi.

  • Danemarca devine a doua ţară europeană care va relaxa restricţiile impuse de pandemia de COVID-19

    Danemarca s-a alăturat Austriei şi devine a doua ţară din Europa care anunţă o relaxare treptată a măsurilor impuse pentru a încetini răspândirea noului coronavirus. Decizia a fost luată în contextul scăderii numărului de îmbolnăviri, scrie Bloomberg.

    Danemarca începe o „redeschidere prudentă”, prin deschiderea grădiniţelor şi a şcolilor primare, în 15 aprilie, dacă numărul virusurilor rămâne stabil, a declarat prim-ministrul Mette Frederiksen, luni seară.

    Premierul a anunţat şi că Guvernul va începe discuţiile cu mediul de afaceri pentru a începe redeschiderea treptată a birourilor.

    Numărul îmbolnăvirilor în Danemarca „merge în direcţia cea bună”, dar chiar şi aşa, unele restricţii vor rămâne în vigoare pentru lunile următoare. „Am reuşit să evităm nenorocirea care s-a întâmplat în alte ţări”, a spus Frederiksen. „Singurul motiv pentru acest lucru este că am acţionat devreme”, a continuat premierul danez.

    Danemarca şi Austria sunt printre primele ţări din Europa care au impus restricţii ca răspuns la focarul de COVID-19.

    Până acum, Danemarca a înregistrat 4681 de cazuri de îmbolnăviri şi 312 decese. În ultimele 24 de ore, au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus 187 de persoane şi 8 şi-au pierdut viaţa.

    Luni, cancelarul austriac Sebastian Kurz a anunţat că Austria va relaxa progresiv restricţiile privind deplasările începând cu 14 aprilie.

    „Obiectivul este reluarea activităţilor în mod etapizat”, a afirmat cancelarul Sebastian Kurz înr-o conferinţă de presă, îndemnând ceăţenii să menţină „cea mai mare disciplină”.

    Citiţi AICI ediţia ZF E-paper de marţi

  • Germania anunţă data când va ridica o parte din restricţiile impuse din cauza pandemiei de COVID-19

    Guvernul Germaniei intenţionează să relaxeze, începând din 19 aprilie, restricţiile privind deplasările impuse pentru încetinirea răspândirii epidemiei de coronavirus.

    Ministerul german de Interne a elaborat un plan care prevede relaxarea restricţiilor privind deplasările începând din 19 aprilie, cu obligativitatea purtării măştilor de protecţie în public, limitarea adunărilor mari de persoane şi depistarea rapidă a reţelelor de contagiere, afirmă surse citate de agenţia de presă Reuters.

    Vor fi aplicate doar măsurile care au rolul menţinerii sub nivelul 1 a coeficientului de infectare cu noul coronavirus, iar viaţa publică va fi reluată treptat.

    Germania a impus restricţii de deplasare la nivel regional, în zonele devenite focar, şi a închis restaurantele şi cele mai multe centre comerciale, începând din 22 martie.

    Dat fiind că efectele restricţiilor sunt resimţite dur pe plan economic, generând recesiune în Germania, politicienii vor reluarea rapidă a activităţilor economice.

  • Prima ţară care începe să îşi revină anunţă OFICIAL data când începe să elimine câteva dintre restricţiile impuse in perioada pandemiei de COVID-19

    Sursă foto: Unsplash.com

    Restricţiile de circulaţie implementate pentru încetinirea răspândirii epidemiei de coronavirus vor fi suspendate progresiv, începând din 14 aprilie, a declarat luni cancelarul Sebastian Kurz, citat de cotidianul Le Figaro.

    “Obiectivul este reluarea activităţilor în mod etapizat”, a afirmat cancelarul Sebastian Kurz într-o conferinţă de presă, îndemnând cetăţenii să menţină “cea mai mare disciplină”.

    Magazinele mici vor fi redeschise pe 14 aprilie. Restul unităţilor comerciale se vor deschide pe 1 mai, iar restaurantele la jumătatea lunii mai. Adunările cu un număr mare de persoane vor rămâne interzise cel puţin până la sfârşitul lunii iunie.

    Până acum, în Austria s-au înregistrat 12.083 de cazuri de coronavirus şi 220 de morţi.

  • Noi măsuri în Suceava: Restricţii de circulaţie şi obligaţia purtării măştilor de protecţie

    Autorităţile din Suceava au adoptat o serie de măsuri care vor fi obligatorii de luni. Astfel, cei din localităţile aflate în carantină vor fi obligaţi să aibă acoperite nasul şi gura, iar circulaţia auto şi pietonală va fi restricţionată în zona Spitalului Judeţean. Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava a stabilit, duminică, o serie de măsuri pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus.

    Astfel, începând de luni, locuitorii din municipiul Suceava şi din cele opt comune aflate în carantină vor avea obligaţia de a purta măşti de protecţie sau orice alte mijloace vestimentare (eşarfe, fulare etc.) care pot acoperi gura şi nasul. Cei care nu vor avea aceste mijloacele de protecţie minimale nu vor fi primiţi în instituţiile şi spaţiile publice, dar nici în mijloacele de transport în comun.

    Totodată, de luni se va restricţiona temporar circulaţia autovehiculelor în zona Spitalului Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, pe strada Teilor, pe segmentul de drum cuprins între intersecţia străzii Calea Obcinelor cu bulevardul 1 Mai şi intersecţia străzii Universităţii cu bulevardul 1 Mai şi pe segmentul de drum cuprins între intersecţia străzii Scurtă cu bulevardul 1 Mai şi intersecţia străzii Scurtă cu Aleea Saturn. Excepţie vor face riveranii, maşinile instituţiilor publice şi ale agenţilor economici.

    De asemenea, şi accesul pietonilor în zona Spitalului Judeţean va fi restricţionat, de luni, pe aceste sectoare de drum, cu excepţia angajaţilor instituţiilor publice, agenţilor economici, riveranilor, persoanelor care se prezintă cu urgenţe medicale la spital şi aparţinătorii acestora exclusiv în intervalul orar 11.00 – 13.00.

    Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a mai stabilit o serie de măsuri pentru instituţiile publice şi spaţiile comerciale.

    Astfel, instituţiile publice vor trebui să asigure preşuri îmbibate cu soluţie de dezinfectare la intrarea pe căile principale de acces în clădire, flacoane cu soluţii de dezinfectare şi prosoape de hârtie. Mai mult, acestea vor trebui să deţină cantităţi necesare de săpun antiseptic şi dezinfectant, materialele de protecţie, măşti, respectiv mănuşi, în cantităţi suficiente pentru a asigura nevoile angajaţilor, respectiv a persoanelor care intră în instituţie.

    În cazul administratorilor spaţiilor comerciale şi ai altor locaţii, în care există flux de persoane, aceştia sunt obligaţi să monteze preşuri îmbibate cu substanţe dezinfectante la intrarea în aceste spaţii.

  • Prima ţară din Europa care ar putea ridica restricţiile impuse în urma crizei Covid-19

    Austria ar putea deveni una dintre primele ţări din regiune care slăbesc restricţiile impuse din cauza pandemiei de COVID-19. Guvernul analizează ultimele date pentru a vedea dacă s-ar putea relua activităţile publice, scrie Bloomberg.

    Guvernul condus de Sebastian Kurz va analiza datele privind numărul cazurilor de infecţie cu noul coronavirus şi urmează să aplice un plan de relansarea treptată a economiei, a anunţat, vineri, cancelarul austriac.

    „Să nu ne grăbim să tragem, însă, concluzii doar pentru că există unele semnale pozitive. Dar vă pot promite că, dacă datele ne permit, vom face tot ce putem pentru a reveni la normalitate pas cu pas”, le-a spus Kurz parlamentarilor austrieci.

    În două săptămâni de la confirmarea primelor cazuri de infecţie cu noul coronavirus, în Austria au fost confirmate 11.506 de persoane pozitive pentru COVID-19 şi 168 de decese. În ultimele 24 de ore au fost 377 de noi cazuri de îmbolnăviri şi 10 decese.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • GCS: 7.385 de persoane nu au respectat restricţiile de circulaţie, în ultimele 24 de ore

     Un număr de 7.385 de persoane nu au respectat restricţiile de circulaţie, impuse de starea de urgenţă, în ultimele 24 de ore, transmite, joi, Grupul de Comunicare Strategică. Până în prezent, au fost deschis 271 de dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

    „Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 271 de dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal”, arată GCS.

    Totodată, în ultimele 24 de ore, Poliţia şi Jandarmeria au aplicat, 555 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

    „Poliţiştii au depistat, în acelaşi interval de 24 de ore, 7.385 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 10.585.135 de lei”, arată sursa citată.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Peste 33.000 de români nu au respectat restricţiile de circulaţie. Amenzi de 46 milioane lei

    Peste 33.000 de români nu au respectat restricţiile de circulaţie, iar valoarea amenzilor depăşeşte 46 de milioane de lei.

    Grupul de Comunicare Strategică anunţă că până în prezent au fost întocmite 229 de dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

    Totodată, Poliţia şi Jandarmeria au dat 5.393 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

    De la intrarea în vigoare a Ordonanţei Militare nr. 3, poliţiştii au depistat 33.484 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 46.089.939 de lei.

    De asemenea, cu ocazia formalităţilor de intrare în ţară, Poliţia de Frontieră a întocmit 4 dosare penale, pentru fals în declaraţii.