Tag: realizare

  • Cine e PESEDISTA aflată în topul celor mai sexy politiciene din lume?

    1. Mara Carfagna – Italia – Ministrul pentru Egalitate 2008-2011

    2. Eva Kaili – membru al Parlamentului European – Grecia – 2017

    3. Eunice Olsen – membru al Parlamentului din Singapore – 2004-2009

    4. Natalia Poklonskaya – deputată din Rusia – 2017

    5. Vanja Hadzovic – Ministrul Afacerilor Externe al Serbiei – 2013

    VEZI CONTINUAREA ÎN PAGINA 2-»»»»»»»»

  • Oraşul european cu cea mai mare creştere a numărului de turişti

    Capitala României a atras cu 10.4% mai mulţi turişti în 2016 faţă de anul 2009, iar perioadele preferate de aceştia pentru călătorie sunt mai-iunie şi septembrie-octombrie. Pe poziţiile următoare în topul oraşelor care înregistrează o creştere a numărului de turişti se numără Lisabona (10.2%), Sofia (9.4%), Varşovia (9.4%) şi Budapesta (8.6%).

    Având la bază informaţii precum numărul de vizitatori şi cheltuielile realizate de către aceştia, Indexul este mai mult decât o ierarhie a celor 132 de destinaţii preferate de turişti în prezent şi pe termen mediu şi lung. Analiza include direcţiile de dezvoltare în 2017, o perspectivă asupra oraşelor cu cel mai rapid ritm de creştere din punct de vedere turistic şi o mai profundă înţelege a modului în care oamenii călătoresc şi cheltuie la nivel global.

    Topul primelor 10 destinaţii la nivel global

    Numărul turiştilor care s-au cazat peste noapte în cele mai râvnite 10 destinaţii a crescut semnificativ în anul 2016. Pentru anul 2017, se preconizează, de asemenea, un trend ascendent, cu excepţia oraşului New York, dar cu cea mai mare creştere a numărului de turişti pentru Tokyo.

    Puterea de cumpărare: Oraşele ca motoare de creştere economică

    La nivel global, Produsul Intern Brut a crescut cu 21.8% din 2009, în timp ce sumele cheltuite de turiştii care se cazează peste noapte s-au mărit cu 41.1%. Din 2009, mai mult de jumătate dintre destinaţiile de top a înregistrat o creştere a sumelor cheltuite în mod direct proporţional cu cea a Produsului Intern Brut sau chiar mai mare.

    Oraşele destinaţie de mâine

    Creşterea numărului de turişti cazaţi peste noapte în toate cele 132 de oraşe analizate a depăşit Produsul Intern Brut cu 55.2%, din 2009 încoace. Diferenţa între topul celor 10 destinaţii la nivel global şi top 10 destinaţii care se dezvoltă cel mai rapid continuă să indice importanţa unor zone precum Asia/Pacific şi Orientul Mijlociu ca lideri ai clasamentului în viitor.

    În top 20 destinaţii urbane, majoritatea călătoriilor sunt realizate în scop recreativ, cu excepţia celor în oraşul Shanghai, unde aproape jumătate dintre turişti (48.4%) călătoresc în interes de business. Pe de altă parte, Kuala Lumpur este oraşul cu cel mai mare număr de turişti veniţi în vacanţă (92.2%).

    Indexul cuprinde categoriile de consum ce ilustrează modul în care oamenii cheltuie atunci când vizitează destinaţiile din top 20:

    ·         Mâncarea reprezintă cea mai mare parte a cheltuielilor pentru turiştii care viziteaza Seoul (47.0%), Istanbul (33.6%) şi Praga (29.3%).

    ·         Se cheltuie mai mult pe cumpărături atunci când se vizitează Londra (46.7%), Osaka (43.4%) şi Tokyo (43.1%).

    ·         Cazarea poate consuma cea mai mare parte din buget atunci cand se vizitează Parisul (44.8%), Milano (40.4%) şi Roma (40.4%).

    ·         Cei mai puţini bani pe transport sunt cheltuiţi în Londra (4.3%), Singapore (4.6%) si Hong Kong (4.6%), oraşe care au o infrastructura solidă în acest sens.

    “Vedem mai multe persoane ca niciodată călătorind în marile oraşe ale lumii pentru business şi relaxare şi ştim că se aşteaptă ca experienţele lor turistice să fie personale şi unice”, susţine Carlos Menendez, Preşedinte de Parteneriate Intercompanii în cadrul Mastercard. “Solicitarea este evidentă. Oraşele care răspund acestor exigenţe în cel mai bun mod sunt cele care au şansele să se poziţioneze cel mai bine ca reale destinaţii şi să se bucure de benificiile unui număr mare de vizitatori, ce cheltuie sume considerabile de bani”.

    Indiferent că oamenii vizitează oraşele în scop de business sau de recreere, Mastercard le îmbunătăţeşte experienţele prin:

    ·         Lucrul îndeaproape cu guvernele şi oraşele pentru a simplifica accesul la servicii urbane cheie cum ar fi transportul în comun;

    ·         Parteneriatele cu furnizori de servicii pentru a le face călătoria mai plăcută;

    ·         Crearea de experienţe de nepreţuit în oraşele respective pentru deţinătorii de carduri.

    Despre Indexul Global de Destinaţii Urbane

    Indexul Global Mastercard de Destinaţii Urbane ierarhizează oraşele în termeni de număr total al turiştilor care se cazează peste noapte şi cheltuieli realizate transfrontalier de către aceşti turişti în anul 2016, oferind totodată previziuni cu privire la creşterea numărului de turişti în 2017.

    Indexul nu se bazeaza pe volumele sau informaţiile de tranzacţionare ale Mastercard.

  • Studiu HotelGuru.ro: Luna Septembrie a crescut în preferinţele turiştilor români

    În topul destinaţiilor din România preferate de turişti se află litoralul Mării Negre, Valea Prahovei, Delta Dunării şi satele din Transilvania. Preferinţa pentru litoralul Mării Negre nu este o surpriză, având în vedere că anul trecut pentru 1 milion de turişti şi-au petrecut vacanţ pe litoralul românesc.

    Luna Septembrie creşte în preferinţele turiştilor români

    Cei mai mulţi români şi-au planificat concediul în luna august (peste 50% dintre respondenţi). Marea surpriză a studiului este că aproximativ 30% şi-au plănuit o vacanţă la începutul lunii septembrie. Au explicat această opţiune prin preţurile mai accesibile de la final de sezon, lipsa aglomeraţiei, trafic mai lejer şi temperaturi moderate.

    Bugetul alocat unei vacanţe în România vs. în străinătate

    Cei mai mulţi români (peste 70%) alocă pentru bugetul unei vacanţe în România între 100-200 lei pe zi, de persoană, iar pentru o vacanţă în străinătate între 75-150 euro pe zi. Printre destinaţiile din străinătate preferate de români pentru concediul de vară se număra Grecia, Bulgaria, Spania şi Croaţia.

    Majoritatea românilor (45%) pleacă în concediu alături de familie şi copii, 37% în cuplu şi 15% alături de prieteni.

    Studiul a fost realizat pe un eşantion de 2615 de respondenţi din România, care au participat online la completarea chestionarului în perioada iulie – septembrie 2017. 

  • 6 din 10 români sunt nemulţumiţi de locul lor de muncă

    Cu toate acestea, aproape jumătate (49%) dintre participanţii la studiu consideră că au făcut alegerea potrivită privind cariera lor şi, la polul opus, un angajat din cinci crede că a făcut o alegere mai puţin sau deloc potrivită, mai arată sondajul.

    Cariera actuală a fost, pentru 36% dintre respondenţi, o opţiune proprie. Alţi 31% spun că au fost influenţaţi de anumite circumstanţe în alegerea parcursului profesional, cum ar fi facultatea urmată sau primul job, în timp ce pentru 15% decizia a avut ca factor determinant studiile urmate într-un liceu de specialitate.

    Principalele criterii care au stat la baza alegerii carierei sunt pasiunea pentru domeniul de activitate (34%) şi abilităţile personale (32%). Aproape un sfert dintre respondenţi au fost motivaţi, totodată, de siguranţa locului de muncă (24%), de oportunităţile de dezvoltare profesională (24%), de posibilitatea de a avea venituri mai mari decât în alte domenii (23%) sau de perspectivele de viitor ale domeniului ales (22%).

    Pasiunea pentru domeniu este importantă mai ales în cazul tinerilor cu vârsta sub 25 de ani, reprezentând 46% din total, şi scade odată cu vârsta, cei de 46-55 de ani având o pondere de numai 25%. Pentru aceştia din urmă, siguranţa locului de muncă este principala motivaţie în alegerea carierei şi tot ei sunt cei care, cu un procent de 51%, au cea mai mare compatibilitate între cariera actuală şi domeniul în care şi-au urmat studiile. Angajaţii cu vârsta între 25 şi 35 de ani lucrează mai degrabă într-un domeniu diferit de cel în care s-au specializat (59%), alegerea fiind făcută în special în funcţie de abilităţile personale, de oportunităţile de dezvoltare profesională, de posibilitatea de a avea venituri mai mari decât în alte domenii, precum şi de perspectivele de viitor.

    Gradul de satisfacţie profesională este în mare măsură corelat cu planurile de viitor ale angajaţilor români, astfel că 61% dintre participanţii la studiul derulat de eJobs au declarat că iau în calcul schimbarea carierei în următorii trei ani. Cei mai decişi în acest sens sunt tinerii până în 35 de ani (68%), iar principalul motiv invocat pentru această schimbare este lipsa de motivaţie în cariera actuală (44%). O treime (36%) consideră că nu are suficiente oportunităţi, iar câte un sfert dintre respondenţi cred că este dificil să avanseze în cariera actuală (26%) sau nu le place ceea ce fac în prezent (24%).

    Dintre cei care au în plan să-şi schimbe cariera, aproape jumătate (45%) vor să facă acest pas în cel mult şase luni, 25% au ca obiectiv următoarele 6-12 luni, iar alţi 26% consideră că vor reuşi să-şi schimbe cariera în următorii 1-3 ani. De această dată, salariul este cel mai important criteriu în alegerea viitoarei carierei (51%), urmat de siguranţa locului de muncă (39%), pasiunea pentru domeniu (37%) sau oportunităţile de dezvoltare profesională (32%). Pe ultimele locuri în piramida răspunsurilor se află criterii precum posibilitatea de a călători (11%), cererea ridicată de forţă de muncă în domeniu (9%) sau impactul în societate (9%).

    „Schimbarea carierei nu e totuşi o decizie tratată cu lejeritate, angajaţii conştientizând că un astfel de pas nu se face uşor şi fără riscuri asociate. Astfel, mulţi se tem sau amână să facă un pas în acest sens dintr-o serie de motive, precum lipsa siguranţei financiare în perioada de start în noua carieră, lipsa de timp pentru pregătirea profesională sau căutarea unui nou job, precum şi incertitudinea cu privire la perspectivele de viitor. Teama de schimbare este un alt obstacol important pentru aceştia şi, surprinzător, este caracteristică mai cu seamă celor până în 35 de ani, în timp ce lipsa de încredere în alegerea viitoarei cariere este cel mai mult menţionată de tinerii până în 25 de ani”, declară Bogdan Badea, Head of Sales eJobs Group.

    Primul pas pe care îl consideră necesar mai mult de jumătate (53%) dintre cei care vor să facă o schimbare în carieră este actualizarea CV-ului şi aplicarea la joburi pe platformele online de recrutare. Mai mult de un sfert (28%) intenţionează să urmeze cursuri de specialitate, iar 15% vor să îşi deschidă propria afacere în alt domeniu decât cel în care lucrează. Resursele umane reprezintă domeniul cu cele mai multe menţiuni (20%) când vine vorba despre alegerea unei noi traiectorii profesionale, urmat, la distanţă mică (18%) de vânzări, IT (16%), administraţie publică (14%), educaţie & training (13%). La polul opus, agricultura, telecomunicaţiile, retailul şi publicitatea sunt domeniile care au adunat cele mai puţine menţiuni în preferinţele respondenţilor, fiecare cumulând câte un procent de 5% din total.

    Studiul eJobs a fost realizat în perioada august-septembrie 2017, pe un eşantion de 1.794 de respondenţi, dintre care 63% sunt salariaţi fără funcţii de conducere. Ca profil general, 62% dintre participanţii la studiu sunt femei, 38% bărbaţi, iar categoria dominantă de vârstă (83%) este 26-55 de ani.

  • Studiu: 1% din companiile din România au venituri mai mari decât restul de 99%

    Raportul privind distribuţia averii mondiale, potrivit căruia 1% din populaţie deţine mai mult de jumătate din averea globală, adică e mai bogată decât restul de 99%, e replicat şi la nivelul economiei româneşti, potrivit studiului realizat de CITR Group privind privind evoluţia societăţilor de impact din România.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • 10 personalităţi care au apărut în filme fără ca cineva să observe acest lucru – GALERIE FOTO

    Cei de la Brightside au realizat o colecţie de imagini care prezintă personalităţi ce au avut mici roluri în filme, fără însă a fi creditaţi pentru acest lucru.

    Se întâmplă uneori ca în timpul unui film să ai impresie că ai recunoscut pe cineva – şi de multe ori impresia este una corectă. Iată câţiva dintre “actorii de ocazie”.

    Sursa: Brightside.me

  • Antreprenor la 9 ani: cum a reuşit un copil să strângă bani pentru a-şi îndeplini visele

    Caine Monroy este un copil care şi-a câştigat titlul de antreprenor la doar 9 ani. În timpul vacanţei de vară, el a construit în atelierul auto al tatălui său un joc de tip arcade, realizat în mare proporţie din carton.

    El a sperat să aibă numeroşi clienţi, dar de-a lungul verii un singur copil din zonă a intrat în atelier; norocul său s-a schimbat atunci când un cameraman a intrat întâmplător pentru a cumpăra o piesă de schimb. Acesta l-a filmat pe Caine şi a postat clipul pe Youtube, iar în câteva zile copilul devenise subiect de primă pagină în ziarele locale.

    Caine Monroy a început să vândă bilete de 1 sau 2 dolari şi tricouri de 15 dolari inscripţionate “Caine’s Arcade”. Nu se ştie cât de mulţi bani a strâns astfel, dar părinţii au decis să ofere şi posibilitatea de a dona pentru fondul de colegiu al copilului.

    Au trecut 4 ani de când Caine Monroy a postat primele informaţii despre Caine’s Arcade; suma strânsă până în prezent se ridică la 240.000 de dolari.

    Alături de părinţi, el a lansat mai multe tutoriale pentru a-i învăţa şi pe alţii să construiască jocuri de la zero. Peste 500.000 de copii din 70 de ţări s-au implicat, iar adolescentul de 13 ani a început să ţină discursuri la diverse evenimente.