Tag: pregatiri

  • Preşedintele Iranului vrea să se întâlnească cu Francois Hollande la ONU şi nu exclude o întâlnire cu Barack Obama. Rohani se declară “pregătit” să faciliteze dialogul în Siria

     În avionul către Paris, şeful de stat a anunţat că există “un proiect de întâlnire cu preşedintele iranian, la cererea acestuia din urmă, în timpul Adunării generale a Naţiunilor Unite”.

    În anturajul lui Francois Hollande, se sugera că o întâlnire între cei doi şefi de stat francez şi iranian ar avea un caracter excepţional, în măsura în care o astfel de reuniune nu a mai avut loc de mai mulţi ani.

    Preşedintele iranian nu exclude o întâlnire cu Barack Obama

    Noul preşedinte iranian Hassan Rohani nu a exclus joi la postul de televiziune american NBC o întâlnire cu omologul american Barack Obama, atâta timp cât “condiţiile indispensabile” vor fi împlinite, relatează AFP.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Românca de 31 de ani, brand manager peste o bere care se vinde în 38 de ţări

    LA DOAR 31 DE ANI, LAURA ANDREI A DEVENIT SINGURUL ROMÂN CARE LUCREAZĂ LA BIROUL DIN PRAGA AL PRODUCĂTORULUI SABMILLER, care în România deţine Ursus, cea mai mare companie din industria berii în funcţie de cifra de afaceri. Din iunie s-a mutat oficial în capitala Cehiei, acolo unde spune că „toate casele par de turtă dulce„.

    Din noua poziţie, de international senior brand manager al brandului Kozel, Laura Andrei afirmă că este „gardianul„ mărcii, care se vinde în 38 de ţări şi pentru care provocarea va fi menţinerea aceluiaşi trend ascendent, după mai mulţi ani de creştere. Practic, Laura Andrei coordonează fiecare echipă locală a producătorului din ţările în care acest brand este prezent.

    Provocarea este cu atât mai mare pentru românca stabilită la Praga cu cât Cehia este ţara în care consumul de bere este cel mai ridicat din lume: 45 de fabrici în care se produce bere, la 10,5 milioane de locuitori. Spre comparaţie, în România există doar 18 fabrici la o populaţie dublă.Practic, sarcina ei va fi acum să preia şi să ducă această cultură a berii din Cehia în cele 38 de ţări.

    „Este o piaţă foarte concurenţială, o piaţă foarte mare, unde cultura berii te copleşeşte. Este o instituţie aproape”, spune Laura Andrei. Kozel, un brand premium în patru variante, ajunge în Rusia, Slovacia, Finlanda, Ungaria sau Marea Britanie, pieţe diferite atât din punctul de vedere al consumului de bere, cât şi al modului de promovare. În Rusia, spre exemplu, nu este permisă comunicarea prin intermediul canalelor tradiţionale şi sunt, totodată, şi restricţii la punctele de vânzare. Comunicarea nu este permisă nici în online, astfel că focusul este pe punctul de vânzare. Chiar dacă Rusia rămâne „ţara îndrăgostită de votcă„, vânzările de bere se află pe o pantă ascendentă, la fel ca în România.

    Pe de altă parte, piaţa din Slovacia este asemănătoare cu cea din Cehia, unde tendinţa este de revenire la tradiţional şi de „rejectare a lucrurilor prea complicate„.Kozel este un brand mai puţin cunoscut românilor, pentru că nu se vinde pe piaţa locală, însă din portofoliul SABMiller în Cehia fac parte branduri precum Gambrinus sau Pilsner Urquell.

    Kozel pleacă de pe o poziţionare corectă, a mai spus Laura Andrei, şi este preponderent exportat, Rusia fiind singura ţară în care acesta se produce local, din cauza distanţelor mari. De obicei, marii producători de bere preferă să producă brandurile internaţionale în ţările în care le vând, pentru a nu include în preţul final costuri de transport ridicate.
    Cum se face însă trecerea de la o singură ţară la 38, fiecare cu specifiul său?

    Laura Andrei spune că acest know how există în cadrul grupului, astfel că orice nou venit are instrumentale necesare, iar în plus există şi studiile de piaţă, cele care dau tendinţele.Unul dintre punctele comune tuturor pieţelor europene îl reprezintă orientarea către berile cu arome, segment care câştigă tot mai mult teren. Marii producători europeni se întrec în lansări din această categorie, chiar şi în România.

  • Siria este pregătită să facă faţă oricărui scenariu – oficial

     “Ameninţările (puterilor) occidentale de a lovi Siria reprezină o presiune politică şi psihologică, dar în orice caz noi suntem pregătiţi să facem faţă oricărui scenariu”, a afirmat el.

    “Sperăm că cei care încearcă să facă presiuni pentru o acţiune militară vor fi rezonabili. Suntem convinşi că ieşirea din criză nu va fi decât una politică”, a adăugat el.

    “Orice problemă va avea un impact asupra întregii regiuni, deoarece situaţia din Siria este complexă şi complicată”, a subliniat oficialul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Arafat: Avem deja 15 medici care vor fi pregătiţi în străinătate pentru operaţii pe inimă la copii

     Anunţul Ministerului Sănătăţii privind lansarea unui amplu proces de recrutare de medici pentru cele patru centre de chirurgie cardiovasculară pediatrică a fost făcut la începutul lunii august, până marţi fiind 15 înscrişi.

    “Este un rezultat foarte bun. Primii doctori vor pleca la pregătire încă din această lună. În septembrie, vom face primele operaţii la Spitalul «Marie Curie», dar cu medici din Italia, iar doctorii români selectaţi pentru această unitate sanitară vor fi prezenţi la intervenţii”, a adăugat secretarul de stat Raed Arafat.

    În perioada august 2013 – august 2016, Ministerul Sănătăţii desfăşoară un amplu proiect de dezvoltare a chirurgiei cardiovasculare pediatrice. Proiectul se realizează în colaborare cu experţi de la Clinica San Donato din Italia, finanţarea fiind susţinută de Guvernul României, prin Ministerul Sănătăţii, şi de Fundaţia L’Associazione Bambini Cardiopatici nel Mondo din Italia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preşedintele Iranului despre problema nucleară: Suntem pregătiţi pentru negocieri serioase, fără pierdere de timp

     “Suntem pregătiţi pentru negocieri serioase, fără pierdere de timp”, cu puterile din cadrul Grupului 5+1 (Statele Unite, Franţa, Marea Britanie, Rusia, China şi Germania), a anunţat Rohani, declarându-se “sigur că dacă cealaltă parte este pregătită, îngrijorările (occidentalilor) vor dispărea rapid”.

    “Programul nuclear este o problemă naţională. Guvernul insistă asupra drepturilor nucleare conforme regulilor internaţionale. Nu vom ceda în privinţa drepturilor naţiunii noastre, ci susţinem dialogul şi înţelegerea”, a adăugat Rohani.

    “În calitate de preşedinte, declar că Republica islamică are o voinţă politică serioasă să soluţioneze problema (nucleară), păstrând drepturile Iranului şi, în acelaşi timp, răspunzând îngrijorărilor celeilalte părţi”, a adăugat el.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Câmpeanu: IMM-urile sunt soluţia pentru reducerea şomajului în rândul tinerilor. Multinaţionalele angajează doar tinerii foarte bine pregătiţi

     “O problemă din ce în ce mai gravă este şomajul în rândul tinerilor. O soluţie pentru această problemă o reprezintă IMM-urile, care pot asigura locuri de muncă pentru toţi tinerii care vor să muncească în această ţară. Multinaţionalele angajează în general doar «vârfurile», tinerii foarte bine pregătiţi”, a spus Câmpeanu, la o lansarea Cartei Albe a IMM-urilor.

    Ea a arătat că sunt anumite zone unde şomajul în rândul tinerilor ajunge la 25%.

    În acelaşi timp, ministrul Muncii a precizat că există în prezent o serie de programe naţionale sau finanţate din fonduri externe prin care firmele sunt încurajate să angajeze tineri.

    “Banca Europeană pentru Investiţii a hotărât să ajute toţi intreprinzătorii din IMM-uri cu facilităţi pentru angajarea tinerilor. Bugetul alocat pentru acest program este de 6 miliarde de euro. Trebuie să vedem cum încasăm aceşti bani în 2014 pentru că va fi o concurenţă foarte mare pentru atragerea fondurilor”, a spus Câmpeanu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta se aşteaptă ca până luni să aibă un răspuns din partea lui Băsescu privind numirea lui Silaghi

     “O să vorbesc cu preşedintele şi voi propune ministrul după ce o să am o discuţie cu domnia sa”, a spus Ponta.

    El a precizat că îl poate suna şi el pe şeful statului, nefiind o problemă de “orgoliu”.

    În 12 iulie, Relu Fenechiu, ministru al Transporturilor, a fost condamnat de instanţa supremă la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul “Transformatorul”, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Grupul MOL este pregătit să înceapă operaţiunile de explorare în România

    “Acordul de concesiune semnat cu Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) a fost ratificat de către Guvernul României în luna decembrie a anului trecut, iar Panfora Oil & Gas  este titularul acestui acord. Bugetul de investiţii pentru 2013 a fost planificat la 38 de milioane de dolari, depinzând şi de ratificarea celorlalte două perimetre pe care Grupul MOL le-a concesionat în Vestul României”, a declarat Gábor Zelei, managing director al Panfora Oil & Gas.

    Toate operaţiunile din perimetrul Curtici şi programul de lucrări convenit cu ANRM se referă la resurse convenţionale de hidrocarburi. În perimetrul Curtici nu există potenţial pentru resurse neconvenţionale, fapt certificat de datele ANRM.
    Compania este pregătită să înceapă măsurătorile de suprafaţă pe 550 de kilometri pătraţi, utilizând cele mai moderne tehnologii, pentru a obţine o hartă 3D a subsolului. Tehnologiile sunt de ultimă oră, cu un impact minim asupra mediului şi comunităţilor, fiind deja folosite cu succes şi în zonele urbane.

    “Ne concentrăm pe resursele convenţionale şi vom folosi experienţa extinsă a Grupului MOL în explorarea şi producţia de hidrocarburi din formaţiuni de roci convenţionale”, a adăugat Gábor Zelei. Suprafaţa de explorat cuprinde în principal terenuri agricole aparţinând unui număr de circa 20 de sate şi comune. Durata planificată a lucrărilor este de aproximativ 100 de zile, respectiv câteva zile pentru fiecare teren pe care se vor face măsurători. Vor fi utilizate drumurile existente, acolo unde acestea sunt disponibile, astfel că suprafeţele pe care se vor desfăşura operaţiuni reprezintă circa 3% din total, iar măsurătorile vor avea loc, pe cât posibil, după strângerea recoltelor, precizează un comunicat al companiei.

  • WikiLeaks a închiriat un avion pentru a-l aduce pe Edward Snowden în Islanda

     “Totul este pregătit în ceea ce ne priveşte, iar avionul poate decola şi mâine”, a anunţat omul de afaceri islandez Olafur Sigurvinsson, directorul DataCell, partenerul WikeLeaks în Islanda, care controlează colectarea de fonduri pentru acest site, potrivit AFP.

    “Am făcut tot ceea ce aveam de făcut. Avem un avion, iar toată logistica este pregătită. Acum aşteptăm doar un răspuns din partea Guvernului”, a adăugat el.

    Însă este puţin probabil ca americanul să plece spre Islanda înainte să obţină aprobarea Ministerului de Interne.

    “Ar fi stupid să îl aducem aici pentru ca să fie extrădat în Statele Unite. În acest caz, este mai bine acolo unde se află. Nu vrem să ne asumăm responsabilitatea de a-l extrăda către Statele Unite”, a conchis omul de afaceri.

    Guvernul islandez refuză să se pronunţe asupra unei eventuale cereri de azil, subliniind că orice solicitant trebuie, mai întâi, să o depună personal pe teritoriul ţării.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro