Tag: piata

  • Vectr Holdings, proprietarul World Class România, pariază pe un brand nou de fitness în România. “Începem cu patru locaţii în Timişoara, iar până la finalul anului vom ajunge la 20 de unităţi în şase oraşe din ţară”

    Grupul de investiţii Vectr Holdings, proprietarul World Class România, îşi consolidează poziţia pe piaţa de wellness din România prin lansarea brandului Befit, poziţionat în segmentul accesibil al pieţei de fitness din România.

    „Obiectivul Befit este să aducă fitness-ul mai aproape de locul în care oamenii trăiesc sau lucrează – accesibil tuturor, indiferent de nivelul de pregătire sau obiectivele personale”, spune Milan Mirkovic, General Manager Befit

    Investitorul propune două formate distincte de cluburi: săli de antrenament compacte, cu echipamente esenţiale, şi locaţii mai mari, care combină accesul la sala de fitness cu clase de grup.

    „Fiecare club este dotat cu cele mai noi soluţii KNX pentru iluminat, HVAC, control al accesului şi eficienţă energetică, oferind o experienţă fluidă şi eficientă. Începem cu patru locaţii centrale în Timişoara, care se vor deschide în luna iulie, iar până la finalul anului vom opera 20 de locaţii în şase oraşe din România. Obiectivul nostru este să atingem un ritm de 25 de noi deschideri anual, în perioada 2026–2030, vizând oraşele cu peste 100.000 de locuitori.”, adaugă Milan Mirkovic.

    România este una dintre cele mai dinamice pieţe de fitness din Europa, înregistrând o creştere de peste 45% în ultimii ani.

    „Vedem un potenţial uriaş în a adresa publicul tânăr din România”, a adăugat Jean Marc Sinkora, CEO Vectr Holdings.

    Fondul de investiţii Vectr Holdings operează în România în sectoare precum agrobusiness, echipamente agricole, real estate şi fitness. Investitorul este proprietarul World Class Romania, principalul jucător al pieţei de health & fitness din România.


     

     

  • Dumagas, preluată în urmă cu doi ani de Omnia Capital, a intrat pe piaţa din Germania şi estimează afaceri de 20 mil. euro

    Dumagas Transport, preluată în urmă cu doi ani de Omnia Capital, a ieşit pe piaţa internaţională printr-o expansiune accelerată în Germania, unde a efectuat primul transport în urmă cu opt luni.

    Performanţa obţinută de Dumagas în Germania în doar 8 luni este validarea unei strategii clare şi a unei echipe care s-a ridicat la cel mai înalt standard. Am construit de la zero un business de peste 20 de milioane de euro şi am pus în mişcare 150 de oameni într-una dintre cele mai exigente pieţe din Europa”, a spus Matei Ladea,  Co-Fondator al Omnia Capital.

    În februarie 2023, Omnia Capital, o companie activă pe piaţa de fuziuni şi achiziţii,  a cumpărat compania de transport rutier de mărfuri Dumagas de la fondul de investiţii Bancroft. Anterior tranzacţiei, jumătate din business-ul Dumagas era generat pe rute interne, unde transportatorul avea clienţi hipermarketuri, iar restul de jumătate era generat de transportul pe rute externe, unde compania lucra cu clienţi din domeniul auto. Compania avea contracte cu producătorii auto Jaguar, Land Rover, Mercedes sau Ford, Anglia şi Germania fiind printre cele mai importante pieţe, anterior tranzacţiei.

    „Pentru Dumagas, Germania nu este doar o piaţă strategică, ci terenul unde am demonstrat că putem scala rapid, putem construi structuri solide şi putem livra direct către clienţii finali, fără intermediere, fără a pierde controlul expansiunii sau relaţia cu clienţii”.

    În 29 iulie 2024, Dumagas Transport GmbH – entitatea germană a companiei fondate în 1996 la Craiova  pornea la drum cu 10 unităţi frigorifice bitemp dedicate pieţei locale, vizând un venit anual de 3 mil. euro. Opt luni mai târziu, flota operaţională a ajuns la 66 de camioane de 40t, iar echipa numără deja 150 de angajaţi. Estimările indică o cifră de afaceri anuală de 20 mil. euro, potrivit oficialilor.

    Acest proiect face parte din strategia Omnia Capital – acţionarul Dumagas  de a construi o platformă de transport transeuropean cu o cifră de afaceri de 100 mil. euro. Una dintre direcţiile strategice urmărite a fost accesul direct la clienţii din Germania, fără intermedierea caselor de expediţii. 

    „Expansiunea accelerată a presupus un efort complex, atât financiar, câşi operaţional şi comercial. Reuşita demonstrează nu doar agilitatea echipei Dumagas, ci şi forţa unui brand românesc capabil să inspire încredere pe cea mai competitivă piaţă de transport din Europa”.

    Strategia Omnia Capital a vizat renunţarea la casele de expediţii şi orientarea către colaborări directe cu clienţii finali. Astfel,  cifra de afaceri Dumagas Germania este generată prin contracte directe, în regim de approved supplier, ceea ce asigură stabilitate şi condiţii economice durabile, potrivit oficialilor.

  • Concurenţa a declanşat o investigaţie pe piaţa produselor şi echipamentelor medicale folosite în pandemie

    Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii la sediile a cinci companii active pe piaţa comercializării produselor şi echipamentelor medicale utilizate în prevenţia şi gestionarea situaţiilor cu caracter epidemic/pandemic din România.

    „Inspecţiile s-au derulat în cadrul investigaţiei privind posibile înţelegeri între participanţii la procedurile de achiziţie publică, respectiv achiziţii directe organizate de către autorităţi, în cadrul proiectelor finanţate prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), pentru atribuirea contractelor de furnizare de echipamente medicale, materiale şi dispozitive de protecţie necesare pentru a putea aplica măsurile sanitare şi de protecţie minime pe perioada pandemiei COVID-19”,  potrivit oficialilor.

    Autoritatea de concurenţă are indicii că cele cinci companii, Axioma Medical SRL, Soul Medical SRL, Irika Knitting SRL, Bonina Trading SRL şi Smart Mind Solutions SRL, s-ar fi înţeles în vederea fixării preţului şi/sau împărţirii pieţei pentru produsele oferite (purificatoare de aer, teste rapide antigen, materiale de protecţie, roboţi pentru dezinfecţie) în cadrul procedurilor de achiziţie publică, derulate începând cu anul 2020.

    O parte dintre indiciile care au stat la baza declanşării investigaţiei au fost transmise de către Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene. Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate.

    „Efectuarea acestora nu reprezintă o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor. În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Cu toate acestea, companiile care cooperează cu autoritatea de concurenţă, în cadrul programului de clemenţă, pot obţine imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale amenzilor”.

    Axioma Medical din Bucureşti este o firmă cu afaceri de 23,8  mil. lei în 2023 şi profit net de 8,5 mil. lei, la nouă angajaţi, în timp ce Soul Medical SRL tot din Capitală  a avut afaceri de 16,8 mil. lei si profit net de 11,7 mil.lei, potrivit mfinante.ro. Smart  Mind Solutions a raportat afaceri d 3,4 mil. lei, profit net de 1,6 mil. lei şi nouă angajaţ,  mai arată datele publice.

    Pe de altă parte, Irika Knitting din Cluj Napoca a avut afaceri de 9,3 mil.lei, profit net de 3,2 mil. lei şi un angajat,  în timp ce Bonina Trading tot din Cluj a raportat  afaceri de 631.000 lei, pierderi de 275.000 lei  şi un angajat în 2023.

  • Scăderi pe piaţa crypto: BTC se tranzacţionează la 76.000 de dolari, minus 8% în ultimele 24 de ore. Ethereum scade cu 17%, Solana scade cu 16% şi Cardano cu 15%

    Piaţa crypto înregistrează scăderi în contextul în care efectele tarifelor anunţate de preşedintele american Donald Trump continuă să se facă resimţite în pieţe şi în economia globală.

    BTC se tranzacţionează la 76.200 de dolari, în scădere cu 8% în ultimele 24 de ore, la o capitalizare de peste 1.500 de miliarde de dolari, conform platformei CoinMarketCap.

    În acelaşi timp, ETH se tranzacţionează la 1.490 de dolari, în scădere cu aproape 17% în ultimele 24 de ore, la o capitalizare de aproape 180 de miliarde de dolari.

    Solana (SOL), unul dintre ecosistemele crypto care stau în spatele exploziei aşa-numitelor meme coins, se tranzacţionează la 100 de dolari, în scădere cu 16% în ultimele 24 de ore, la o capitalizare de 51,5 miliarde de dolari.

    Cardano (ADA) se tranzacţionează la 0,54 de dolari, în scădere cu aproape 15% în ultimele 24 de ore, la o capitalizare de peste 19 miliarde de dolari.

    Scăderile semnificative înregistrate în pieţele de tranzacxţionare vin în contextul în care Goldman Sachs a crescut probabilitatea unei recesiuni în SUA de la 35% la 45%, în urma unei “înăspriri puternice a condiţiilor financiare” după ce Trump a impus săptămâna trecută tarife comerciale extinse asupra partenerilor comerciali ai SUA.

  • Scăderi puternice pe burse: Volatilitatea acaparează pieţele din întreaga lume după anunţurile Casei Albe. BET coboară cu 1,3%, Euro Stoxx 600 cu 2,5% şi Wall Street-ul cu 3-5%. „Dacă taxele rămân nemodificate, impactul pe termen mediu nu va fi deloc plăcut”

    Cu 1,32% a scăzut indicele de referinţă BET la finele şedinţei de tranzacţionare de joi de la Bursa de Valori Bucureşti, în condiţiile în care taxele vamale anunţate de administraţia de la Casa Albă au declanşat o serie agresivă de vânzări pe pieţele internaţionale de capital. Dinamica de la începutul şedinţei a fost de minus 0,6%-0,7%.

    Prin contrast, indicele paneuropean Stoxx Europe 600 a pierdut 2,3%, CAC 40 a scăzut cu 3% la Paris, în timp ce indicele german DAX s-a depreciat cu 2,3%, iar FTSE-MIB a coborât cu 2,8% la Milano. Cum se explică dinamica BET prin comparaţie cu bursele din vest?

    „Sunt două motive principale: Indicele BET a subperformat faţă de pieţele vestice în T1/2025, cu o creştere de 4,7% vs. 11,3% pentru DAX, de exemplu. Apoi, exporturile României în Statele Unite reprezintă doar câteva procente din totalul exporturilor româneşti”, spune Răzvan Paşol, CEO al administratorului de investiţii Patria Asset Management, pentru ZF.

    Lichiditatea şedinţei de joi de la BVB a ajuns la 65 de milioane de lei, cele mai lichide companii fiind Banca Transilvania, OMV Petrom şi Romgaz, care au însemnat împreună aproape jumătate din total. Acţiunile au coborât cu 1,6%, 2,4%, respectiv 0,2%. Alte dinamici notabile includ Electrica (-2,8%), One United Properties (-2,1%), Transgaz (-1,9%), Sphera Franchise Group (-1,4%), Antibiotice Iaşi (-1,4%) şi MedLife (-1,4%).

    „Donald Trump a anunţat tarife vamale de cel puţin 10% pentru toate exporturile către SUA şi tarife mult mai mari pentru 60 de ţări cu dezechilibre comerciale mari (…) Aceste tarife sunt peste nivelurile preconizate de piaţă, ceea ce ar putea duce la o volatilitate mai ridicată în perioada următoare şi la o creştere a nivelului inflaţiei”, spun reprezentanţii BRK Financial Group, singurul broker de acţiuni listat la BVB.

    Analiştii Bloomberg consideră că majorarea tarifelor cu 20,5 puncte procentuale introduse până în prezent de noua administraţie americană indică o scădere de 3% a PIB-ului şi o creştere de 1,7% a preţurilor, care se va produce probabil în următorii doi-trei ani, scrie XTB România.

    „Totuşi, acestea sunt estimări ceteris paribus deoarece dacă partenerii comerciali impun tarife de retaliere şi mai severe asupra SUA iar americanii răspund cu tarife severe asupra semiconductorilor/ farmaceuticelor, amploarea scăderii PIB ar putea fi de până la 4,1%”, spun analiştii casei de brokeraj.

    Indicii americani Dow Jones Industrial Average, S&P 500 şi Nasdaq Composite scădeau la debutul şedinţei de ieri cu 3,5%, 3,9%, respectiv 4,8%. Asia Dow a pierdut ieri 0,6%, iar Nikkei 225 a scăzut cu 2,8% la Tokyo. VIX, o măsură cheie a volatilităţii aşteptate pe piaţa bursieră, a crescut cu 25%, ducând avansul de la început de an la 58%.

    Indicele este calculat pe baza preţurilor de piaţă pentru opţiunile pe S&P 500. Acesta este conceput pentru a fi o măsură a volatilităţii aşteptate în următoarele 30 de zile şi este adesea denumit „indicatorul fricii” de pe Wall Street. VIX are o relaţie inversă cu piaţa de acţiuni. Astfel, când piaţa americană creşte, indicele VIX tinde, de obicei, să scadă, fenomenul având loc şi în sens invers.

    „Scăderea BET (de joi – n.r.) este doar impactul direct pe termen scurt al noilor tarife anunţate de Trump. Rămâne de văzut impactul lor pe termen mediu în economiile globale şi apoi efectul pe burse. Dacă taxele rămân nemodificate, impactul pe termen mediu nu va fi deloc plăcut”, adaugă Răzvan Paşol.

    În 2025, principalii indici bursieri din SUA înregistrează scăderi cuprinse între 4% pentru Dow Jones şi 11% în cazul Nasdaq 100, faţă de un plus de 2,6% pe Stoxx Europe 600.

     

  • OSCAR Downstream, cel mai mare jucător independent de pe piaţa petrolieră locală: Investim anual între 5 şi 10 milioane de euro pentru dezvoltarea businessului

    OSCAR Downstream, cel mai mare jucător independent de pe piaţa petrolieră locală, controlat de omul de afaceri Alin Niculae, mizează pe investiţii constante pentru a-şi consolida businessul. Cu un ritm anual de 5-10 milioane de euro, compania pregăteşte pentru 2025 deschiderea a două staţii de retail şi urmează să înceapă construcţia unui nou depozit în Craiova.

    Proiectul logistic, evaluat la 10 milioane de euro, va spori capacitatea de distribuţie, răspunzând cererii tot mai mari a pieţei.

    “Anual investim între 5 şi 10 milioane de euro pentru dezvoltarea businessului. Anul acesta o să depăşim bugetul. Pornim două staţii de retail, începem contrucţia unui nou depozit în zona Craiova, o investiţie care se apropie de 10 milioane de euro. Investim în autocisterne, în staţiile pe care le oferim clienţilor”, a dezvăluit Nicolae Bănica, CEO-ul companiei, în cadrul evenimentului „Top 1.000 cele mai mari companii: o mie de motive de încredere în Româ­nia“, organizat la finalul lunii martie de Ziarul Financiar.

    De altfel, modelul de creştere al companiei a fost analizat anul trecut şi de Statista, firmă globală de cercetare şi statistică, care a inclus OSCAR Downstream în primul clasament realizat de instituţie cu sprijinul Financial Times al celor 300 de campioni europeni care au raportat o creştere organică a veniturilor în ultimul deceniu (2013 – 2023).

    Pentru a fi eligibile, companiile analizate trebuie să aibă sediul în Europa, să fi avut venituri de cel puţin 100.000 euro în 2013 şi, respectiv, de cel puţin 10 milioane de euro în 2023, să fi raportat o creştere cu precădere organică a veniturilor şi să fie companii independente, cu capital autohton.

    În perioada 2013-2023, OSCAR Downstream a crescut de la o cifră de afaceri de la peste 525 milioane euro (2013) la o cifră de aproape 3 ori mai mare, respectiv 1,47 miliarde euro (2023). Conform Statista, rata minimă de creştere între 2013 şi 2023 care a fost luată în calcul la realizarea clasamentului din 2024 a fost de 8%.

    În urma evaluării, OSCAR Downstream a ocupat locul 16 în categoria Energie şi Utilităţi şi locul 291 în clasamentul global, fiind şi singura companie românească din clasamentul dedicat industriei de Energie şi Utilităţi.

     

    Primul trimestru din 2025, cel mai slab din ultimii ani

    Şeful OSCAR Downstream estimează că primul trimestru al anului a marcat o scădere semnificativă în sectorul în care activează compania, cea mai accentuată din ultimii ani, declinul fiind amplificat de dificultăţile din alte industrii esenţiale ale economiei.

    “În sectorul petrolier, primul trimestru al anului aduce, în mod tradiţional, o scădere, însă în 2025 aceasta este cea mai pronunţată din ultimii ani, pe fondul unui declin vizibil în anumite industrii. Colaborăm cu peste 5.000 de companii din domenii precum transporturi, agricultură, construcţii şi industrie, iar dintre acestea, doar construcţiile înregistrează o creştere, susţinută de fondurile alocate infrastructurii. În schimb, transporturile se confruntă deja cu o scădere, iar agricultura traversează o perioadă dificilă, care s-a accentuat în ultimii doi ani şi pare să fie tendinţa dominantă pentru restul anului”.

    Discuţiile despre reforme fiscale iminente adaugă presiune suplimentară, cu potenţial de a afecta şi mai mult mediul de afaceri.

    „Nu putem creşte izolat,” subliniază Nicolae Bănică. „Dezvoltarea noastră, a mediului de afaceri, depinde de stabilitatea mediului politic şi de dinamica societăţii civile. Fără un context favorabil, progresul devine o provocare.”

    Aproximativ 95% din businessul OSCAR Downstream este generat de segmentul B2B. Compania este prezentă pe piaţa de retail prin franciza RO concept OSCAR, care are peste 85 de benzinării în întreaga ţară. În prezent, compania pregăteşte lansarea primelor benzinării de retail sub brandul propriu OSCAR.

     


     

     

  • Investitorii tremură în faţa incertitudinii provocate de Trump: Tarifele preşedintelui SUA împing pieţele globale pe marginea abisului

    Donald Trump a anunţat că va impune „imediat” noile tarife asupra importurilor în SUA, începând de miercuri, potrivit Casei Albe, stârnind îngrijorare printre investitori şi ameninţând să declanşeze un adevărat război comercial global, raportează Financial Times.

    Marţi, Trump a petrecut ore întregi cu cei mai apropiaţi consilieri ai săi, în ajunul „Zilei Eliberării”, când va anunţa noile tarife „reciproce” impuse ţărilor străine, în cadrul unei ceremonii din Grădina Rozelor a Casei Albe.

    Traderii sunt deja pregătiţi pentru consecinţe şi se feresc să facă afirmaţii îndrăzneţe cu privire la ceea ce va spune Trump, măsurile de volatilitate de pe Wall Street crescând în ultimele zile.

    „Comunitatea investitorilor este, în general, neliniştită”, a declarat Robert Tipp, şeful departamentului de obligaţiuni globale al administratorului de active PGIM, adăugând că „în ultimele săptămâni, oamenii şi-au redus riscurile, au renunţat la credite, la dolar şi la acţiuni”.

    În urma discuţiilor de marţi cu consilierii săi, nu s-au semnalat intenţii de a renunţa la planul de majorare a tarifelor vamale, în pofida avertismentelor cu privire la impactul asupra economiei SUA.

    Karoline Leavitt, secretarul de presă al Casei Albe, a declarat marţi că tarifele vor intra „în vigoare imediat” şi a respins îngrijorările pieţelor, care au dus la o vânzare masivă a indicelui S&P 500 în ultimele săptămâni.

    Leavitt a spus că bursa americană reprezintă doar un „instantaneu în timp”, reiterând comentariile altor oficiali ai administraţiei Trump, potrivit cărora Casa Albă va depăşi turbulenţele pieţei generate de tarife.

    Ameninţările tarifare ale lui Trump şi revizuirea acestora au avut un impact semnificativ asupra pieţelor în acest an, determinând scăderea acţiunilor americane şi generând presiuni asupra dolarului şi obligaţiunilor corporative mai riscante.

    Echipa de venituri fixe a JPMorgan a trimis marţi după-amiază o notă clienţilor cu titlul: „Nu ştim ce ne aduce ziua de mâine”. În aceasta, au observat că „pieţele sunt pe muchie de cuţit” înainte de anunţurile preşedintelui.

    Pieţele globale au fost stabile miercuri, cu Stoxx Europe 600 în scădere cu 0,3%, dolarul stabil faţă de un coş de valute majore şi randamentul Trezoreriei pe 10 ani în creştere cu 0,02 puncte procentuale, ajungând la 4,19%. Indicele Nikkei 225 din Japonia şi indicele CSI 300 din China au încheiat ziua fără modificări.

    În timp ce unii investitori au beneficiat de volatilitate, mulţi administratori de fonduri au evitat să facă pariuri directe, având în vedere imprevizibilitatea preşedintelui.

    „Oamenii nu fac nimic în mod agresiv”, a declarat Ed Al-Hussainy, analist principal de rate la Columbia Threadneedle Investments.

    Deşi se aşteaptă ca Trump să anunţe tarife reciproce pentru partenerii comerciali ai Americii, investitorii rămân nesiguri cu privire la amploarea acestora. De la preluarea mandatului, Trump a impus deja tarife ridicate pentru Canada şi Mexic, înainte de a face ajustări la planurile sale.

  • Familia Trump se pregăteşte să lanseze un nou proiect crypto: un stablecoin numit USD1

    Grupul World Liberty Financial, suţinut de Donald Trump şi fii săi, vor lansa un proiect crypto de tip stablecoin pe piaţă, după ce preşedintele american a semnalat o politică mai deschisă spre libertatea pieţei crypto, potrivit FT.

    Moneda se va numit USD1 şi va fi un aşa-numit stablecoin, adică o criptomonedă a cărei valoare este strict legată de o clasă de active ca preţul ei să se menţină stabil. Un exemplu cunoscut este criptomoneda Tether (USDT), al cărei preţ este legat de dolarul american. 

    Astfel de criptomonede sunt lansate de obicei în cazul proiectelor crypto care au în plan dezvoltarea unui ecosistem mai amplu. Altfel spus, familia Trump are planuri mari în piaţa activelor digitale.

    Citeşte în BusinessMagazin despre aşa-numitele monede stabile şi despre rolul lor în ecosistemul crypto.

    Preşedintele Trump se prezintă din ce în ce mai deschis spre piaţa crypto, iar familia sa a lansat mai multe proiecte în ultimele 12 luni, în ceea ce se poate contura drept un conflict de interese.

    Un alt proiect legat de familia Trump, criptomoneda de tip memecoin numită $TRUMP, care nu are niciun fel de valoare intrinsecă, a adus oamenilor din spatele proiectului câştiguri de cel puţin 350 de milioane de dolari, potrivit FT.

  • Dedeman, liderul pieţei locale de bricolaj, cumpără 6 hectare lângă Vama Giurgiu pentru extinderea reţelei. Tranzacţia bifează ultimul judeţ din ţară în care retailerul nu era prezent

    Dedeman, cel mai mare retailer de bricolaj din România, a achiziţionat recent un teren de aproximativ 6 hectare în apropierea Vămii Giurgiu, la graniţa cu Bulgaria. 

    Tranzacţia a fost intermediată de compania de consultanţă imobiliară Colliers.

    „Terenul beneficiază deja de documentaţie de urbanism aprobată pentru utilizare comercială, ceea ce permite demararea rapidă a lucrărilor pentru viitorul magazin Dedeman. Prin această achiziţie, Giurgiu devine ultimul judeţ integrat în reţeaua retailerului, completând extinderea Dedeman la nivel naţional”, spune Sînziana Oprea, Director Land Agency la Colliers România.

    Ea precizează că tranzacţia reflectă dinamica pieţei imobiliare, în special în sectorul de retail, care a accelerat semnificativ, susţinut de consumul în creştere

    Potrivit raportului anual publicat de Colliers, tranzacţiile cu terenuri destinate proiectelor de retail au reprezentat, în 2024, circa 20% din volumul total al pieţei, care s-a apropiat de pragul de 450 de milioane de euro înregistrat în anul anterior, în ciuda unui climat economic şi politic marcat de incertitudine, . 

    Consultanţii Colliers observă că retailerii au continuat să se concentreze pe consolidare şi extindere, încheind acorduri de lungă durată şi vizând în special zonele rămase neacoperite.

    Oferta de terenuri rămâne variată, iar proprietăţile bine poziţionate şi cu documentaţii de urbanism aprobate se tranzacţionează rapid, menţinându-şi valoarea fără ajustări semnificative de preţ. 

    „În acest context, dezvoltatorii de retail îşi continuă expansiunea, investind atât în parcuri comerciale de dimensiuni variate, în funcţie de potenţialul locaţiei acoperite, cât şi în magazine stand-alone operate de marii jucători din industrie. Pe lângă acestea, terenurile de mari dimensiuni, potrivite pentru proiecte mixte, în care de cele mai multe ori regăsim şi o componentă comercială, continuă să joace un rol important în dinamica pieţei”, completează Sînziana Oprea, Director Land Agency la Colliers România.

    Dedeman, cel mai mare business antreprenorial românesc, controlat de fraţii Adrian şi Dragoş Pavăl prin intermediul vehiculului de investiţii Paval Holding, a încheiat anul 2023 cu un profit net de 1,5 mld. lei, la afaceri de 11,5 mld. lei, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe.

     

  • Avertisment de la vârful Fed: Inflaţia ameninţă reducerea dobânzilor şi poate destabiliza economia SUA, în timp ce piaţa obligaţiunilor dă puternice semnale de alarmă

    Investitorii de pe piaţa obligaţiunilor din SUA par să se aştepte la o inflaţie mai mare, ceea ce ar putea reprezenta un „semnal de alarmă major” şi ar putea perturba planurile factorilor de decizie de a reduce ratele dobânzilor, a avertizat un înalt oficial al Rezervei Federale, conform unui raport al Financial Times.

    Avertismentul vine din partea lui Austan Goolsbee, preşedintele Fed Chicago şi membru cu drept de vot al Comitetului Federal pentru Piaţa Deschisă. Declaraţiile sale apar la puţin peste o săptămână după ce un sondaj al Universităţii din Michigan a indicat că proiecţiile gospodăriilor privind inflaţia pe termen lung au atins cel mai ridicat nivel din 1993.

    „Dacă observăm că aşteptările inflaţioniste pe termen lung, măsurate pe baza pieţei, încep să urmeze aceeaşi tendinţă ca cele din sondajele recente, atunci acest lucru ar reprezenta un semnal de alarmă major”, a declarat Goolsbee pentru Financial Times.

    Săptămâna trecută, Fed şi-a revizuit în creştere estimările privind inflaţia şi şi-a redus prognoza de creştere economică, în contextul impactului tarifelor impuse de Donald Trump asupra economiei SUA. Cu toate acestea, preşedintele Rezervei Federale, Jay Powell, şi-a exprimat încrederea că aşteptările privind inflaţia rămân sub control, bazându-se pe o perspectivă moderată a pieţelor financiare.

    Consumatorii chestionaţi în sondajul Universităţii din Michigan prevăd o inflaţie de 3,9% pe termen lung.

    Goolsbee, fost consilier economic principal al preşedintelui Barack Obama, a subliniat că, dacă aşteptările investitorilor ajung să se alinieze cu cele ale gospodăriilor americane, Fed va trebui să reacţioneze: „Indiferent de circumstanţe, trebuie să abordăm această problemă”, a afirmat el.

    Bancherii centrali din întreaga lume consideră esenţială menţinerea stabilităţii aşteptărilor privind inflaţia pe termen lung. Dacă încrederea publicului în capacitatea băncii centrale de a controla inflaţia slăbeşte, s-ar putea declanşa un cerc vicios de creştere a salariilor şi a preţurilor.

    Acest aspect este cu atât mai important acum, când Fed încearcă să reducă inflaţia la ţinta sa de 2%, după ce economia SUA a trecut prin cea mai mare creştere a preţurilor din anii 1980, alimentată de criza de aprovizionare cauzată de pandemie.

    În ianuarie, indicele preţurilor cheltuielilor de consum personal, una dintre măsurile preferate de Fed pentru a evalua inflaţia, a fost de 2,5%.