Tag: munte

  • Veste proastă pentru cei care vor să călătorească. Cum va fi vremea la munte şi la mare

    Vineri, în regiunile estice şi de sud-est, precum şi în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali, temporar înnorările se vor accentua, se vor semnala averse şi descărcări electrice, iar vântul va avea unele intensificări.

    Ploile vor fi mai frecvente şi mai însemnate cantitativ în Dobrogea, unde local se vor înregistra peste 20…25 l/mp.

    CUM VA FI VREMEA LA BUCUREŞTI, LA MUNTE ŞI LA MARE

  • După 10 ani de cercetare, oamenii de ştiinţă au ajuns o concluzie neaşteptată. Fenomenul care se produce pe cel mai înalt munte din lume

    Timp de zece ani, oamenii de ştiinţă au cercetat vârful Everest, ajungând la finalul perioadei la o concluzie neaşteptată. Savanţii au observat un fenomen care afectează continuu vârful care o altitudine de aproape 9.000 de metri, efectele sale din ultimul deceniu fiind semnificative.

    Punând cap la cap o serie de evenimente produse în regiune, oamenii de ştiinţă au putut trage, în final, o concluzie la care mulţi nu s-ar fi aşteptat.

    Fenomenul care se produce pe cel mai înalt munte din lume

  • Anunţ îngrijorător al meteorologilor. Prognoza meteo pentru weekend, pe litoral, la munte şi la Bucureşti

    Sâmbătă, vremea va fi în general instabilă. Vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, în cursul zilei în vest, centru şi nord, dar şi la munte, iar spre seară şi noaptea, local în restul teritoriului. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp şi vor fi condiţii de grindină.

    Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 18 şi 28 de grade şi vor caracteriza o vreme răcoroasă în regiunile intracarpatice, iar cele minime între 8 şi 18 grade, mai ridicate pe litoral.

    PROGNOZA METEO PENTRU SÂMBĂTĂ ŞI DUMINICĂ, PE LITORAL, LA MUNTE ŞI ÎN BUCUREŞTI

  • VREMEA în weekend: Prognoza meteo în ţară, la Bucureşti, la munte şi la mare

    Vremea va fi în general frumoasă şi se va încălzi uşor faţă de intervalul anterior. Cerul va fi mai mult senin în majoritatea regiunilor şi doar în sud-vest, mai ales după-amiaza, vor fi unele înnorări, iar în Munţii Banatului şi grupele vestice ale Carpaţilor Meridionali, izolat, vor fi ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în regiunile sud-estice.

    CUM VA FI VREMEA ÎN WEEKEND LA MARE ŞI LA MUNTE

  • Surpriză! Ce se găseşte în stâna acestui cioban din Munţii Sebeşului. „Puţini români au în casele lor aşa ceva, nici măcar cei de la oraş”

    Dacă veţi ajunge vreodată la o stână în Munţii Sebeşului, trebuie să uitaţi tot ce ştiaţi despre tradiţionalele aşezăminte ale ciobanilor.
     
    Mai mulţi oieri din regiunea Sebeşului au decis să trăiască „precum la oraş”, dar fără să părăsească zona pitorească în care s-au născut, în care îşi fac meseria învăţată din moşi strămoşi şi în care vor să crească generaţiile următoare.
     
    Turiştii care ajung în zonă sunt umiţi să descopere cum arată o stână a anului 2015. „Puţini români au în casele lor aşa ceva, nici măcar cei de la oraş”. Vedeţi în continuare imagini  dintr-o zonă „ca un rai” şi cum s-au „modernizat” ciobanii care trăiesc aici:
     
  • Construcţia magistralei de metrou din Timişoara ar putea începe în 2015: linia are opt kilometri şi leagă centrul de aeroport

    Construcţia unei magistrale de metroul în Timişoara, cel mai mare oraş din vestul ţării, ar putea începe în 2015 şi ar urma să lege centrul oraşului de aeroport, conform autorităţilor locale.

    Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a declarat că a decis realizarea unei linii de metrou cu o lungime de 8 kilometri, care să lege centrul oraşului de aeroport. Proiectul urmează să intre în planul de buget pentru perioada 2014-2020, sursa de finanţare nefiind încă cunoscută, relatează Timiş Online.

    „Asta e soluţia – liniile de cale ferată trebuie să fie duse în subteran, şi cu această ocazie sigur că se va realiza şi o conexiune tip metrou între câteva puncte cheie ale oraşului nostru: Gara de Nord, zona mall, Gara de Est, aeroportul, toate pot ajunge să fie legate şi se va putea face repede şi la preţuri convenabile aşa ceva. Sunt acele utilaje cârtiţă care străpung munţii, merg pe sub mări, pe unde vrei”, a spus Robu, în vara anului trecut.

    Linia de metrou va porni de la Gara de Nord, va ajunge la Gara de Est şi se va termina la Aeroportul Internaţional Timişoara. Aeroportul din Timişoara a raportat în 2013 un trafic de circa 750.000 de pasageri, cu jumătate de milion mai puţin faţă de nivelul din urmă cu doi ani. Din traficul total, 340.000 de pasageri au zburat cu Wizz Air şi 100.000 cu Carpatair. „O conjunctură nefavorabilă pentru aeroport a constituit-o declinul volumului de trafic al companiei Carpatair în România, ceea ce a afectat negativ volumul de pasageri şi veniturile aeroportuare, în condiţiile în care Timişoara reprezenta în trecut baza de operare a companiei aeriene”, se arată într-un document al aeroportului „Traian Vuia”.

    Metroul din Timişoara ar putea avea cinci staţii: Gara de Nord, Iulius Mall, Gara de Est, Grădina Zoologică, Aeroport, a declarat pentru gândul Nicolae Robu, primarul oraşului Timişoara. Acesta spune că soluţia mutării transportului urban în subteran este singura soluţie viabilă pentru oraş.

    „Municipiul Timişoara este rupt în două la ora actuală de liniile de tren. Situaţia creează mari disfuncţii, întrucât numărul de traversări ale acestor linii este foarte redus –două subtraversări şi două treceri la nivel- sensibil mai redus chiar decât numărul trecerilor peste Bega, la rândul lor departe de a fi suficiente”, arată Nicolae Robu. Acesta spune că are trei soluţii pentru rezolvarea problemei transportului în Timişoara: ridicarea liniilor de tren pe estacadă, mutarea liniilor de tren în afara oraşului sau ducerea liniilor de tren în subteran.Edilul arată că Primăria Timişoara a realizat o analiză din perspectivă tehnică, economică, estetică, funcţională, dar şi din punct de vedere al dezvoltării urbane , iar concluzia acestei analize este că  transportul subteran este „soluţia optimă” pentru transport pentru Timişoara, conform gândul.

    Judeţul Timiş, cel mai mare judeţ al României din punctul de ve­de­re al suprafeţei, a devenit în ul­ti­mii ani „kilometrul zero“ al in­dus­triei de componente auto din Româ­nia, atrăgând giganţi precum Con­tinental, Delphi Packard sau TRW Automo­tive, care fac fiecare în această re­giune afaceri de peste un miliard de lei, arată o analiză a Ziarului Financiar. Cele peste 19.000 de companii active în judeţul Timiş au avut afaceri de 8,8 mld. euro în 2012 şi aproape 200.000 de anga­jaţi, arată datele de la Registrul Co­mer­ţu­lui. Astfel, ca valoare a rulaje­lor rea­li­za­te de companiile din judeţ, Timi­şul se află pe po­ziţia a patra în Ro­mâ­nia, după Bucu­reşti, Ilfov şi Argeş. Potrivit ZF, fabricile producătoare de compo­nen­te auto (Delphi, Continental, TRW, Krom­berg& Schubert) şi cele de com­po­nen­te electronice (Flextronics) sau electro­cas­nice (Zoppas) domină topul an­ga­jato­ri­lor din judeţul Timiş, unde unu din trei lo­cu­i­tori are un loc de mun­că, iar şomajul este de doar 1,5%, arată datele centra­li­zate de ZF pe baza infor­ma­ţiilor de la In­spec­ţia Muncii, INS şi Agen­ţia Na­ţio­nală pen­tru Ocuparea For­ţei de Muncă. Aproape 215.000 de locuitori ai Ti­mi­şului au statut de salariat (adică 31% din to­talul populaţiei), situaţie care este mult mai bună decât în restul ţării, unde ra­ta populaţiei care lucrează este de 21%.

  • METEO. Codul galben de ploi, vânt şi ninsori a fost prelungit

    În intervalul 30 noiembrie, ora 22 – 1 decembrie, ora 14 vor fi precipitaţii mixte în Oltenia şi Muntenia, Munţii Banatului şi zona Carpaţilor Meridionali, iar în sudul Banatului vor predomina ploile.

    Izolat cantităţile de apă vor depăşi 15-20 l/mp. Local se va produce polei. Vântul se va intensifica treptat în sud-vestul şi sudul ţării, atingând viteze de 40-50 km/h, iar în sudul Banatului şi zona montană aferentă vor fi rafale de 70-80 km/h.

    În zona municipiului Bucureşti, precipitaţiile vor fi slabe cantitativ, mixte sau predominant sub formă de ninsoare, ce pot favoriza trecător producerea de polei, iar vântul va sufla cu viteze de 30-40 km/h.

    În intervalul 1 decembrie, ora 14 – 2 decembrie, ora 22, temporar vor fi precipitaţii, în general moderate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare, pe arii extinse în sudul şi centrul ţării, precum şi în zonele de deal şi de munte, unde local stratul de zăpadă nou depus va depăşi 10-15 cm.

    Vântul va avea intensificări, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50-60 km/h în Oltenia, Muntenia şi Transilvania, iar la munte şi în sudul Banatului va sufla tare, cu peste 80 km/h. Local şi temporar, zăpada va fi viscolită.

    Pe arii restrânse în regiunile sudice şi centrale se menţin condiţiile de producere a poleiului.
     

  • PROGNOZA METEO. Cum va fi vremea până la 7 decembrie

    BANAT
    În primele zile ale lunii decembrie se va declanşa un proces de răcire lent, dar continuu, maximele diurne urmând să coboare spre o medie de 3 grade. Regimul mediu al minimelor nocturne va evolua tot descrescător, respectiv de la 1-2 grade pe 1 decembrie, spre -2 grade pe 7 decembrie. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor, predominant ploi, va creşte.

    CRIŞANA
    Maximele medii diurne vor scădea treptat, de la 7 grade la 3 grade. Regimul termic al minimelor nocturne va fi uşor sub cel normal pentru această perioadă. Astfel, se vor înregistra valori negative ale mediei temperaturilor minime de până la -2 grade în cele mai reci nopţi, iar în jurul datei de 1 decembrie această medie va putea urca spre 0-1 grad. Se vor semnala precipitaţii predominant sub formă de ploaie, în general slabe cantitativ.

    TRANSILVANIA
    Vremea se va menţine uşor mai rece decât în mod obişnuit. Media regională a temperaturilor maxime nu va depăşi 4 grade, iar între 4 şi 7 decembrie aceasta va fi în jurul a 2 grade. Temperaturile minime vor avea permanent o medie sub 0 grade, iar în cele mai reci nopţi, estimate spre sfârşitul intervalului de prognoză, aceasta va coborî până în jurul a -5 grade. Până la 5 decembrie va creşte probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor mixte, în general slabe.

    MARAMUREŞ
    Până la 1 decembrie regimul termic va fi normal, cu o medie regională a valorilor maxime de 5-6 grade şi a celor minime în jurul a -2 grade. În restul intervalului de prognoză, valorile termice vor scădea uşor şi treptat, astfel încât mediile diurne vor coborî spre 2 grade, iar cele nocturne spre -4 grade. Temporar se vor semnala ploi, lapoviţe şi ninsori, în general slabe cantitativ.

    MOLDOVA
    Valorile termice diurne vor creşte uşor, până la o medie în jurul a 1 grad, în 2 decembrie. Între 3 şi 7 decembrie, majoritatea temperaturilor maxime se va situa între 0 şi -2 grade. Regimul termic al temperaturilor nocturne va fi, de asemenea, sub cel normal pentru această perioadă, întrucât în intervalul de prognoză vor fi permanent medii negative ale temperaturilor nocturne, oscilând între -4 şi -7 grade. Creşte probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor mixte.

    DOBROGEA
    Vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit în această perioadă din an. Media temperaturilor maxime va scădea de la 4 la 2 grade, iar apoi va creşte până în jur de 6 grade (în 2 şi 3 decembrie). Între 4 şi 7 decembrie, valorile termice diurne medii vor reveni la 2 grade. Mediile nocturne vor creşte de la -3 grade spre 2 grade, în 2 şi 3 decembrie, iar spre finalul intervalului vor reveni sub 0 grade. Creşte probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor mixte.

    MUNTENIA
    Până la 3 decembrie, valorile termice vor creşte uşor, atât ziua cât şi noaptea, astfel încât media temperaturilor diurne va ajunge la 4 grade, iar cea a temperaturilor nocturne la 0 grade. Ulterior se va produce o răcire, urmând ca pe 7 decembrie media valorilor termice diurne să fie de 1 grad, iar cea a valorilor nocturne de -4 grade. Creşte probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor mixte.

    OLTENIA
    Până la 2 decembrie, valorile termice medii vor creşte cu 2-3 grade, atât ziua cât şi noaptea, apropiindu-se de cele normale pentru sfârşitul lunii noiembrie şi începutul lunii decembrie. Spre sfârşitul intervalului de prognoză se prefigurează un nou proces de răcire. Pe tot parcursul intervalului va creşte probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor mixte.

    LA MUNTE
    Până la 2 decembrie, valorile termice medii diurne vor creşte uşor ajungând la 1-2 grade. Începând cu 3 decembrie, maximele medii diurne vor scădea uşor şi treptat spre -1 grad. Regimul minimelor nocturne va cunoaşte doar mici variaţii, astfel încât se vor înregistra valori medii ale temperaturilor minime sub pragul de îngheţ, cuprinse între -8 şi -5 grade. Până la sfârşitul intervalului de prognoză, probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor, predominant ninsori, va fi ridicată.
     

  • PROGNOZA METEO. Cum va fi vremea în ţară până la sfârşitul lunii

    BANAT
    Valorile termice vor scădea, devenind normale pentru această perioadă din an şi apoi urmând a se situa chiar sub mediile climatologice, cu un ecart mediu al maximelor de 6-9 grade, mai mici în ultimele zile ale lunii, spre 4 grade. Minimele nocturne vor scădea continuu, urmând a se situa, în medie, între 0 şi 2 grade, cu valori uşor negative spre sfârşitul lunii. Probabilitatea pentru precipitaţii va creşte spre sfârşitul intervalului de prognoză, când acestea vor fi mixte.

    CRIŞANA
    Valorile termice vor scădea, devenind normale pentru această perioadă din an, iar local chiar sub mediile climatologice, cu un ecart mediu al maximelor diurne între 5 şi 9 grade, usor mai mici spre sfârşitul lunii. Minimele nocturne vor scădea continuu, urmând a se situa, în medie, între 0 şi 2 grade, iar spre sfârşitul lunii în jurul a -2 grade Celsius. Se estimează o creştere a probabilitaţii pentru precipitaţii slabe mixte după data de 25 noiembrie.

    TRANSILVANIA
    Valorile termice diurne vor scădea, devenind normale pentru această perioadă din an si apoi urmând a se situa chiar sub mediile climatologice, cu un ecart mediu al maximelor de la 4 până la 7 grade, mai mici către sfârşitul lunii, spre 2 grade. Minimele nocturne vor scădea continuu, urmând a se a se încadra între -2 şi 2 grade, cu valori medii local mai mici, spre -5 grade catre sfârşi tul lunii. Vor fi precipitaţii în general slabe şi mixte, cu caracter local.

    MARAMUREŞ
    Valorile termice vor scădea treptat, urmând a se situa sub mediile climatologice ale perioadei, cu un ecart mediu al maximelor diurne între 5 şi 8 grade, mai mici spre 2 grade la sfârşitul lunii. Minimele nocturne vor scădea la un ecart de la -1 până la 3 grade, cu temperaturi chiar şi  mai mici spre sfârşitul lunii, când se vor şi tua, în medie, în jurul a -4 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii mixte, în general slabe, va creşte după data de 25 noiembrie.

    MOLDOVA
    Vremea se va răci treptat, temperaturile urmând a se situa sub mediile climatologice specifice perioadei, cu valori medii ale maximelor diurne de 0-4 grade şi ale minimelor nocturne de -4 până la 2 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii se menţine ridicată.

    DOBROGEA
    Vremea se va răci, valorile termice urmând a se situa sub mediile climatologice, cu maxime diurne de 3-6 grade şi  minime nocturne situate, în general, între 0 şi 2 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii, mixte şi  în general slabe cantitativ, va creşte din nou începând cu 25 noiembrie.

    MUNTENIA
    Regimul termic va scădea sub cel normal al perioadei, atingând, în medie, 4-8 grade la valorile diurne şi  -3 până la 1 grad la cele nocturne. Dupa data de 25 noiembrie, precipitaţiile, slabe cantitativ, vor fi mixte.

    OLTENIA
    Temperaturile vor scădea, devenind mai mici decât cele normale în această perioadă din an, cu un ecart mediu de 4 până la 8 grade la cele diurne şi  -2 până la 2 grade la minimele nocturne. Dupa data de 25 noiembrie va creşte probabilitatea pentru precipitaţii mixte.

    LA MUNTE
    Vremea se va răci accentuat, astfel că pe timpul nopţilor temperaturile vor fi exclusiv negative, spre o medie de -7 până la -4 grade, iar în cursul zilelor valorile termice se vor situa în jurul limitei de îngheţ. Precipitaţii în general slabe cantitativ, mai ales ninsori, se vor semnala din nou dupa data de 25 noiembrie.
     

  • Destinaţii turistice departe de lumea dezlănţuită (GALERIE FOTO)

    Un prim exemplu îl reprezintă Canvas Hotel din apropiere de Nissedal, Norvegia, care, aşa cum îl arată şi numele (hotel de pânză) este un complex de nouă iurte pe malul unui lac, unde turiştii pot ajunge pe un traseu de mountain bike. Odată ajunşi, aceştia se pot relaxa la o baie fierbinte pe malul lacului ori parcurge traseee cu bicicleta în zonă.

    Turiştii care vor să evite calea bătătorită de mulţi alţii spre Machu Picchu pot merge  la vechea cetate incaşă pe un traseu mai dificil prin Anzi, traseul Salkantay. Pe parcursul urcuşului de şase zile pot poposi la patru cabane decorate în stil tradiţional, unde să-şi refacă forţele cu preparate din bucătăria peruviană şi şedinţe de masaj.

    Cabana Monte Rosa de pe muntele cu acelaşi nume, în apropiere de localitatea elveţiană Zermatt, este şi ea una din destinaţiile unde se poate ajunge doar pe jos, în timpul iernii fiind necesară echiparea cu rachete de zăpadă sau schiuri şi chiar un ghid pentru cei mai puţin experimentaţi în parcurgerea traseelor  montane. Punctul forte al cabanei îl constituie situarea ei între gheţari, cu vedere la muntele Matterhorn din Alpii Penini.