BusinessMagazin

Tag: istorie

  • Cum şi-a petrecut concediul Ufuk Tandoğan, CEO, Garanti Bank România: “Călătoria ca experienţă de învăţare”

    Ambele destinaţii sunt perfecte pentru vacanţele în familie, pentru că au de toate şi împacă astfel toate gusturile – de la ape limpezi la munţi acoperiţi de păduri de pini, de la plaje şi lagune la morminte antice şi locuri pline de istorie.

    Tot în această vară intenţionez să descopăr şi alte locuri frumoase din România, care a devenit de şase ani, de când am fost numit CEO al Garanti Bank, a doua mea casă. Bucovina este unul din locurile mele preferate, pentru că este un loc atât de plin de istorie, biserici vechi superbe, peisaje impresionante, podgorii vaste. Are câte puţin din toate. Braşov – oraşul şi judeţul – îi urmează îndeaproape.  Există, de asemenea, două ţări pe care sper că voi ajunge să le vizitez cândva – China şi Cuba.

    Întotdeauna mă întorc acasă cu tot felul de produse locale, de la dulciuri la vinuri. Îmi place să merg prin vii, să vorbesc cu viticultorii despre familie, soiuri de struguri şi peisaje, pentru că vinul este aproape întotdeauna produs în locuri care îţi taie răsuflarea.

    Călătoria însăşi este o experienţă de învăţare. S-ar putea să sune ca un clişeu, dar este adevărat − călătoriile te fac să ieşi în afara zonei tale de confort, îţi lărgesc orizonturile şi servesc ca o reamintire constantă că trăim într-o economie globală. Cu ocazia călătoriilor în ţări străine, necunoscute, putem deprinde tot felul de abilităţi. De exemplu, din tocmeala cu unii vânzători putem învăţa câte ceva despre arta negocierii. Din pierderea trenului sau a avionului putem învăţa câte ceva despre răbdare. Ambele sunt abilităţi pe care le putem deprinde şi din călătoriile cu familia şi prietenii, plus încă una, aceea de a împăca pe toată lumea. Toate aceste lecţii pot fi utile apoi în afaceri.

    Care sunt lucrurile pe care le luaţi întotdeauna în concedii?
    Nu plec niciodată în vacanţă fără iPadul meu, nişte cărţi bune şi câteva trabucuri de calitate. Am pe lista de lecturi biografia lui Alan Greenspan. Consider că este foarte relaxant să fii pe plajă şi să citeşti o carte bună în timp ce asculţi valurile. Pantofii de alergare se află, de asemenea, printre lucrurile pe care mă asigur că le am în bagaj. Îmi place să alerg dimineaţa. Îmi dă o stare bună şi mă încarcă cu energie pentru întreaga zi. Deoarece îmi place să fac o mulţime de poze şi videoclipuri, mă asigur că am întotdeauna cu mine baterii externe.

    Care sunt locurile din oraşul în care trăiţi în care vă place să petreceţi timp?
    Ceea ce am descoperit după şase ani de locuit în România este că eclectismul surprinzător al Bucureştiului este caracteristic şi pentru zona restaurantelor. Unele dintre locurile mele preferate în Bucureşti sunt restaurantele şi cafenelele din zona lacului Herăstrău, unde mâncărurile tradiţionale româneşti se amestecă cu bucătăria internaţională.

  • Cum şi-a petrecut concediul Ufuk Tandoğan, CEO, Garanti Bank România: “Călătoria ca experienţă de învăţare”

    Ambele destinaţii sunt perfecte pentru vacanţele în familie, pentru că au de toate şi împacă astfel toate gusturile – de la ape limpezi la munţi acoperiţi de păduri de pini, de la plaje şi lagune la morminte antice şi locuri pline de istorie.

    Tot în această vară intenţionez să descopăr şi alte locuri frumoase din România, care a devenit de şase ani, de când am fost numit CEO al Garanti Bank, a doua mea casă. Bucovina este unul din locurile mele preferate, pentru că este un loc atât de plin de istorie, biserici vechi superbe, peisaje impresionante, podgorii vaste. Are câte puţin din toate. Braşov – oraşul şi judeţul – îi urmează îndeaproape.  Există, de asemenea, două ţări pe care sper că voi ajunge să le vizitez cândva – China şi Cuba.

    Întotdeauna mă întorc acasă cu tot felul de produse locale, de la dulciuri la vinuri. Îmi place să merg prin vii, să vorbesc cu viticultorii despre familie, soiuri de struguri şi peisaje, pentru că vinul este aproape întotdeauna produs în locuri care îţi taie răsuflarea.

    Călătoria însăşi este o experienţă de învăţare. S-ar putea să sune ca un clişeu, dar este adevărat − călătoriile te fac să ieşi în afara zonei tale de confort, îţi lărgesc orizonturile şi servesc ca o reamintire constantă că trăim într-o economie globală. Cu ocazia călătoriilor în ţări străine, necunoscute, putem deprinde tot felul de abilităţi. De exemplu, din tocmeala cu unii vânzători putem învăţa câte ceva despre arta negocierii. Din pierderea trenului sau a avionului putem învăţa câte ceva despre răbdare. Ambele sunt abilităţi pe care le putem deprinde şi din călătoriile cu familia şi prietenii, plus încă una, aceea de a împăca pe toată lumea. Toate aceste lecţii pot fi utile apoi în afaceri.

    Care sunt lucrurile pe care le luaţi întotdeauna în concedii?
    Nu plec niciodată în vacanţă fără iPadul meu, nişte cărţi bune şi câteva trabucuri de calitate. Am pe lista de lecturi biografia lui Alan Greenspan. Consider că este foarte relaxant să fii pe plajă şi să citeşti o carte bună în timp ce asculţi valurile. Pantofii de alergare se află, de asemenea, printre lucrurile pe care mă asigur că le am în bagaj. Îmi place să alerg dimineaţa. Îmi dă o stare bună şi mă încarcă cu energie pentru întreaga zi. Deoarece îmi place să fac o mulţime de poze şi videoclipuri, mă asigur că am întotdeauna cu mine baterii externe.

    Care sunt locurile din oraşul în care trăiţi în care vă place să petreceţi timp?
    Ceea ce am descoperit după şase ani de locuit în România este că eclectismul surprinzător al Bucureştiului este caracteristic şi pentru zona restaurantelor. Unele dintre locurile mele preferate în Bucureşti sunt restaurantele şi cafenelele din zona lacului Herăstrău, unde mâncărurile tradiţionale româneşti se amestecă cu bucătăria internaţională.

  • OPINIE | Scurtă istorie a loviturilor de stat şi care va fi următorea sintagmă pentru lumea politică

    Folosirea termenului s-a accentuat în ultima perioadă, dovadă a: unu, sărăciei de idei şi de cuvinte în discursul public şi doi, a circulaţiei sintagmelor în ierarhiile de partid. Ca să mă lămuresc şi să vă lămuresc, iată o scurtă istorie a „loviturilor de stat” din mintea politicienilor, de-a lungul istoriei postrevoluţionare româneşti.

    Arhiva electronică a MEDIAFAX începe la 1 ianuarie 1994, iar în perioada 1994 – 2000 termenul lovitură de stat a apărut de 105 ori. Cele mai multe dintre respectivele ştiri privesc dilema primului deceniu de după decembrie 1989: a fost revoluţie sau lovitură de stat.

    În aprilie 1994 , al doilea Congres al Partidului Socialist al Muncii (PSM) oferea şi răspunsul: “Revoluţia a fost o lovitură de stat a elitelor militare şi politice, transformată într-o contrarevoluţie antisocialistă şi antinaţională (…)” (delegat de Harghita). “Tot timpul ne acuză că am făcut închisori şi am închis oameni acolo. Tovarăşi, dar nu le-am făcut noi, noi doar le-am preluat (…). Stiţi care e diferenţa dintre noi şi ei? Că, după Revoluţie, noi nu am sabotat industria şi nu am tras cu armele în popor. Dar ei, cînd am luat puterea, s-au dus în munţi şi au tras cu armele în noi” (delegat de Dolj) “Toţi sîntem comunişti şi nu numai în PSM, dar şi în alte partide, întîlnim elite create de PCR. Acum vreo doi ani am spus, referindu-mă la subiectul asta: trăiască secţia de cadre a PCR care a dat României cinci candidaţi anticomunişti la Preşedinţia României” (un participant).

    Sigur că apăreau şi zorii politicianismului dâmboviţean: în octombrie 1995 consilierul prezidenţial Dan Iosif declara că “ameninţarea cu moartea” proferată de liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, la adresa preşedintelui Iliescu este echivalentă cu o “lovitură de stat”.

    Timpul a făcut ca vorbele şi faptele să capete noi înţelesuri, aşa că în deceniul care a urmat, 2000 – 2010 „lovitură de stat” apare în 417 ştiri. Fostul preşedinte Traian Băsescu a folosit destul de des sintagma, în contextul repetatelor încercări de demitere a sa, de către PSD şi aşa-zişii mogului.

    PSD a împrumutat ”lovitura de stat” în octombrie 2009, prin vocea lui Adrian Năstase, care aprecia că Traian Băsescu “a demarat o lovitură de stat de catifea, prin demontarea coaliţiei”, prin ordonanţa de urgenţă privind referendumul: “Este clar pentru toată lumea acum că Traian Băsescu a demarat o lovitură de stat de catifea prin demontarea coaliţiei, prin Ordonanţa de Urgenţă referitoare la referendum, prin referendum”.

    După 2010 numărul „loviturilor de stat” a crescut cu 30%, şi ţineţi cont că deceniul nu s-a sfârşit: în perioada ianuarie 2010 – august 2018 fluxul agenţiei a reţinut 531 de rezultate, din cele mai diverse.

    Iată doar câteva dintre titlurile zilei de marţi, 3 iulie 2012: „21:37 Agenţiile Reuters şi France-Presse comentează evoluţiile politice de la Bucureşti”; „18:59 Antonescu: Nu s-a încălcat Constituţia, PDL face declaraţii aberante despre lovituri de stat”; „18:41 Fundaţia Creştin-Democrată “denunţă tentativa de lovitură de stat a guvernării USL”; „17:35 Ungureanu: Ce se întâmplă azi e lovitură de stat, cetăţenii să vină la mitingul din Piaţa Revoluţiei”; „15:38 Macovei: “Oameni, treziţi-vă! Suntem în plină lovitură de stat”; „14:11 Blaga: PDL va participa la şedinţa privind Avocatul Poporului şi îşi va susţine punctul de vedere”; „12:29 Andreea Paul: Planul USL oscilează între impostură, prostie şi lovitură de stat”.

    Şi astea doar într-o singură zi!

    Loviturile de stat au trecut apoi de la Traian Băsescu la Victor Ponta, şi, ulterior, la Liviu Dragnea şi alţi membri din conducerea actuală a partidului.

    În acest context să rememorăm şi câteva lovituri reale de stat, de la preluarea puterii de către un ins pe nume Napoleon Bonaparte în 18 brumar 1799 sau venirea la conducerea Germaniei a unui alt ins pe nume Adolf Hitler, după incendierea Reichstagului în februarie 1933 până la instaurarea comunismului în Cuba de către Fidel Castro.

    Faceţi paralelele cuvenite, vă rog!

    Nu de alta, dar prevăd o ascensiune fulminantă a sintagmei „tentativă de asasinat”!

  • Florin Cîţu, senator PNL: Ştergerea datoriei de 400 de milioane de dolari a KazMunayGas a fost cel mai mare jaf din istoria României

    “Astăzi despre cel mai mare jaf instituţionalizat din istoria României. (…) În 2014, guvernul condus de Victor Ponta (alt mare patriot) aproba un memorandum prin care ştergea o datorie de 400 milioane de dolari, din cei 660, companiei KazMunayGas. Să fim bineînţelesi, aceşti bani, nu au intrat în bugetul României, au rămas la “ticăloşii” de investitori străini”, a afirmat senatorul PNL, Florin Cîţu, într-o postare făcută luni pe Facebook.

    Liberalul a adăugat că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, la acea vreme vicepremier şi consilierul prim-ministrului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, care era atunci ministru al Bugetului, au fost de acord cu ştergerea datoriei companiei KazMunayGas.

    “În acel moment, falsul patriot Liviu Dragnea ocupă funcţia de viceprim-ministru. Al doilea om în Guvern. Umbra lui penală, pentru că cine se aseamănă se adună, Darius Vâlcov, ministru al bugetului şi după câteva luni ministrul finanţelor publice. Aceste figuri triste, care astăzi ţipă în gura mare că sunt preocupaţi de soarta românilor, au fost de acord cu ştergerea datoriei, fără să zică un cuvânt”, a completat senatorul PNL.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • “Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, de Radu Jude, la Festivalul de la Toronto

    La cea de-a 43-a ediţie a festivalului vor fi acordate, în baza votului publicului, marele premiu pentru lungmetraj şi, printre altele, trofeul Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film (FIPRESCI).

    Recent, lungmetrajul lui Radu Jude a fost premiat cu trofeul Golden Mimosa pentru cel mai bun scenariu la Herceg Novi Film Festival – Montenegro Film Festival. Motivaţia juriului a fost: “Un cineast unic, care este suficient de curajos să ne ţină prinşi şi să ne educe cu un scenariu care are o formă neortodoxă din punct de vedere didactic, dar care e suprinzător de accesibilă, rareori folosită în cinema. Puterea lui intelectuală şi perspectiva istorică sunt o combinaţie perfectă pentru semnificaţia subiectului dificil şi dureros din trecut care rezonează la nivel universal astăzi”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Avanpremiera bucureşteană a noii pelicule semnate de Radu Jude are loc pe 10 septembrie

    Lungmetrajul “Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, recompensat cu Globul de Cristal la Festivalul de la Karlovy Vary 2018, a fost desemnat, recent, drept propunerea României pentru o nominalizare la premiul Oscar pentru cel mai bun film într-o limbă străină alta decât engleza în 2019.

    Filmul va fi proiectat în avanpremieră pe 10 septembrie, de la ora 19.30, la Cinema Elvire Popesco din Bucureşti.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Îngheţata, aşa cum a fost şi va fi

    Intitulată Scoop: A Wonderful Ice Cream World, expoziţia le dezvăluie celor interesaţi istoria de 400 de ani a îngheţatei, scrie CNN. O parte din spaţiul în care se desfăşoară evenimentul este dedicat aromelor acestui desert de-a lungul a patru secole, pe care vizitatorii le pot simţi ei înşişi atunci când se apropie de nişte panouri speciale instalate pe pereţi, aflând astfel despre îngheţata cu aromă de iasomie din 1695, cea de rodie din 1750 şi cea de castravete din 1885.
    Se poate admira şi o colecţie de instrumente şi vase folosite la prepararea şi servirea îngheţatei, unele datând de pe la începutul secolului al XIX-lea, când îngheţata era un desert doar pentru cei bogaţi, căci jumătate de kilogram costa în banii de azi 66 de dolari, după cum afirmă colecţionarii de tot ce ţine de acest domeniu. Printre cele mai spectaculoase astfel de exponate se numără nişte forme menite să dea un aspect frumos preparatului, cum ar fi una care aminteşte de un ananas. Se păstrează şi cupe de sticlă folosite de vânzătorii stradali pentru servitul îngheţatei către mase, odată ce acest produs a devenit accesibil. Istoria îngheţatei este însoţită şi de opere de artă semnate, unele dintre ele, de Andy Warhol, precum şi de cărţi poştale britanice care o au ca subiect.
    Viitorul, conform expoziţiei organizate de compania britanică specializată în deserturi din gelatină în forme arhitecturale şi evenimente culinare Bompass & Parr, îl reprezintă produse cum ar fi îngheţata de vanilie sub formă de vapori ce poate fi inhalată, îngheţata acidulată ori una care poate fi mâncată fără probleme pe întuneric datorită fosforescenţei sale.

  • Dezvăluire CUTREMURĂTOARE despre una dintre cele mai misterioase dispariţii din istorie

    The International Group for Historic Aircraft Recovery (TIGHAR) a transmis faptul că Earhart şi Noonan au reuşit să folosească staţia radio a avionului Lockheed Electra pe care îl pilotau.

    Aceştia au cerut ajutor în ultimele zile pe care le-au petrecut pe insula Gardner, cunoscută şi sub denumirea de Nikumaroro, potrivit Fox News şi The Washington Post.

    Femeia poate fi auzită în timp ce spune, conform raportului celor de la TIGHAR, „trebuie să plecăm de aici” şi „nu putem sta aici pentru mult timp”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Donald Trump l-a avertizat pe preşedintele iranian împotriva ameninţării Statelor Unite

    “Niciodată să nu mai ameninţi Statele Unite, sau vei înfrunta consecinţele aşa cum au facut-o şi alţii de-a lungul istoriei. Nu mai suntem o ţară care să suporte cuvintele tale care îndeamnă la violenţă şi moarte. Ai grija!”, a declarat Donald Trump pe contul personal de Twitter.

    Într-un discurs susţinut duminică, secretarul de Stat Mike Pompeo a denunţat liderii Iranului ca făcând parte dintr-o “mafie” şi a promis să ajute iranienii în lupta lor împotriva Guvernului

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro. 

  • Cătălin Păduraru: Vinarium, IWCB sau lupta la baionetă în războaiele vinului

    nde se află vinul românesc? Din punct de vedere calitativ, probabil la cel mai înalt nivel din istorie. Dar asta nu înseamnă prea mult, atât timp cât toate ţările producătoare de vin şi neatinse de vreun război sau limitare religioasă se află şi ele în aceeaşi fericită situaţie. Progresul, realizările tehnologice sunt, astăzi, la îndemana oricui. Vinul, produs cu identitate, are nevoie de istorie, de palmares, de pieţe cultivate (adică de pieţe în care să fie prezent, să aducă satisfacţii gustative dar şi satisfacţia profitului pentru cei care lucrează cu el), de cercetare, de comunicare. De o direcţie. Toată suflarea românească e bucuroasă de absorbţia fondurilor europene pentru reconversie (vie) şi retehnologizare (cramă).

    Asta este în amonte. Dar în aval? Astăzi este (relativ) bine. Dar mâine? Poate nu este întâmplător că aproape în toate cărţile dedicate domeniului apărute în străinătate şi destinate publicului larg nici măcar nu suntem menţionaţi. Sau, dacă suntem, ocupăm spaţii egale cu ţări ca Slovacia sau Malta… Revistele de specialitate nici nu se mai obosesc să ne treacă la „inventar”. Şcoli celebre ne-au scos din curriculum (una dintre ele funcţionează, de câţiva ani, şi în România; cursurile se predau în engleză şi maghiară).
    La nivelul mentalului colectiv internaţional nu există vinul românesc.

    Existăm sau nu pe pieţele internaţionale?

    Se înţelege că excepţiile, câteva firme româneşti care exportă (şi acelea, în majoritate, către „nişe etnice”), nu pot aduce România în plutonul forţelor care domină Lumea Vinului. Ţări cu potenţial mult mai mic decât cel al ţării noastre (sau despre care credeam noi „după ureche” că este mult mai mic) sunt prezenţe vizibile şi constante pe pieţele importante. Au strategii şi le duc la îndeplinire. De ce? Pentru simplul motiv că au înţeles că niciun clasament nu e bătut în cuie. Astăzi SUA sunt pe locul trei mondial, ceea ce, trebuie să recunoaşteţi, putea să pară o glumă în anii ’60-’70. Sigur, putem spune că SUA sunt o forţă pe toate planurile. Dar ce spunem atunci de Chile, Noua Zeelandă (a zecea exportatoare din lume)? În curând, vom înţelege că nici Georgia sau Moldova nu s-au mulţumit cu actuala ierarhie. Vorbim de piaţa „noastră” şi de pieţele internaţionale… Ca mâine şi piaţa noastră va fi una (pe deplin) internaţională. De la momentul în care Amazon va livra vinuri şi aici până la intrarea marilor operatori globali de distribuţie sau a marilor firme de vin (cu cifre de afaceri ameţitoare, de câteva ori mai mari decât întreaga noastra piaţă)  peisajul „nostru” se va schimba. Dramatic.

    (Se prea poate ca tonurile în care zugrăvesc vulnerabilităţile României viticole să nu fie prea plăcute.)

    Nu am cum să ocolesc adevărul: vor fi schimbări disruptive, cu o multitudine de efecte neaşteptate. Acest context nu este un accident istoric. Este lupta şi persuasiunea profesioniştilor şi rezultatul strategiilor naţionale (ale altor ţări).

    Accident istoric poate fi numit ceea ce pare a se întâmpla în Africa de Sud. Este posibil ca, din cauza turbulenţelor interrasiale de acolo, un mare jucător să lase mult loc liber.

    Se gândeşte România să acţioneze în vreun fel?

    Şi atunci, de ce să ne-mbătăm cu apă rece pretinzând că suntem a nu ştiu câta forţă vitivinicolă? Forţa poate fi măsurată prin prezenţa pe „raftul” internaţional.

    Contraargumentul că avem o piaţă internă destul de mare nu ţine. Cât de mare? Cine a măsurat pentru a şti potenţialul (limita de extensie)? Ce, cum, cât vor cumpăra consumatorii tineri (adică cum va arăta piaţa aceasta „fantastică” peste 3-4 ani)?

    Ar putea aduce vinul beneficii românilor?

    Oare crede cineva că în regiunea Bordeaux sau în Toscana ori în Marlborough trăiesc bine doar vinarii? Orice domeniu de activitate, că e vorba de construcţii, transport, comerţ, turism (inclusiv, sau, mai ales, cel „neindustrial”), avocatură, bănci, îşi sporeşte profitul când se atinge de performanţa adusă de vin în aceste regiuni.

    În Bordeaux, Alain Juppé, primarul de astăzi al oraşului, a investit bani publici printr-o fundaţie (!), zeci de milioane de euro în Cité du Vin! (Muzeul Vinului. Noi nu avem unul nici măcar de 1 milion de euro.) A promis o creştere fabuloasă a numărului de vizitatori în zonă. Şi asta se întâmplă. Doar prin aeroportul de aici trec anual 10 milioane de oameni.

    Berlinul, Parisul, Londra, Bruxelles-ul, Viena investesc bani publici în târguri şi concursuri de vin pentru a creşte vitalitatea (şi atractivitatea) acestor oraşe. Berliner Wine Trophy, Citadelles du Vin Paris (întrecut de International Wine Contest Bucharest, IWCB, ca număr de probe), IWC London, AWC Vienna – sunt modele de colaborare public-privat, în folosul tuturor cetăţenilor (la noi, crezându-se că e vorba de profitul producătorilor de vin, ceea ce este, în mod clar, greşit, ne mutăm de pe un picior pe altul).

    La noi, mai mult decât oriunde, este nevoie de sprijin. Trebuie să recuperăm timpul pierdut (trei decenii!). Prin dezvoltarea enoturismului am putea aduce acasă zeci de mii de români plecaţi în străinătate, care să întoarcă aici, găsindu-şi un rost ca angajat sau ca antreprenor. Enoturismul cere o suită întreagă de servicii şi divertisment variat, potrivit pentru toate vârstele. Pescuit, vânătoare, biking, tracking, welness, spa, tenis, golf, river rafting, o listă aproape fără sfârşit. Toate acestea antrenează mii de angajaţi, sute de antreprenori.

    Mai avem voie să plantăm zeci de mii de hectare (lucru rar întâlnit în UE). Se poate crea un program prin care să apară o categorie nouă socio-profesională, viticultori care să nu aibă neapărat propria cramă, care să „sindicalizeze”, trimiţând  strugurii la o cooperativă pentru vinificare şi condiţionare. Tot aici s-ar putea face şi îmbutelierea. Vinul s-ar obţine în condiţii decente şi ar fi posibil ca acest gen de colaborare în vederea obţinerii valorii adăugate să inhibe păguboasa producţie de vin de 2 lei, obţinut din hibrizi şi vândut pe marginea drumului.

    Vinul acesta prost şi ieftin, deşi iubit de multi români, nu poate asigura un ciclu economic care să ţină tinerii acasă şi, în niciun caz, să-i „întoarcă” pe cei deja plecaţi „afară”.

    Da, vinul românesc poate aduce beneficii materiale imense românilor dar nu putem omite nici „veniturile” acorporale. Cele care ar putea cu adevărat să ne facă să folosim sintagma „mândri că suntem români”.

    Ce face statul român? Stă. În cel mai fericit caz, se face că lucrează.

    În cei 28 de ani de la Revoluţie nu a existat niciun politician marcant, niciun înalt funcţionar care să abordeze serios problema vinului românesc. Şi în niciun caz cu ştiinţă. Privit exclusiv ca produs agricol, acesta nu se bucură de sprijinul ministerelor potrivite: Minsterul Culturii, Ministerul Turismului, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul pentru Mediul de Afaceri  sau, dacă există, sporadic, vreun sprijin, vinul nu este privit în dimesiunile lui reale.

    Drept urmare, efectele se văd. Sau nu se văd bine, pentru că nu avem radiografii la zi ale pieţei.

    Cercetarea, obligatorie pentru crearea unei strategii, nu poate fi asigurată de producători. Nici nu ar fi corect.

    Producătorii de vin fac… vin. Ei pot plăti sociologi, antropologi, economişti să facă studii care să răspundă problemelor lor directe. Ei nu pot rezolva „problema naţională”. Tot ce am enunţat mai sus cade în responsabilitatea statului, care, până la urmă, ar face aceste cercetări şi ar plăti experţi pentru conceptul de dezvoltare şi comunicare tot pe banii noştri. Sau pe bani europeni. (Lucru obligatoriu de menţionat, pentru că foarte mulţi oameni din stat folosesc expresia „v-am dat”.)

    Cercetarea cercetărilor (!) din străinătate ne arată clar ce am avea de făcut.

    Firmele private? Eforturi se fac. Sunt însă disparate. International Wine Contest Bucharest este un exemplu de reuşită la nivel de organizare şi afirmare internaţională. Mecanismul de colaborare stat-privat este însă blocat.

    Există şi multe iniţiative lăudabile care nu apelează la stat. Majoritatea, însă, nu îşi propun (şi nu e nimic rău în asta) să „mute munţii”. Interesant e că au început să se coaguleze parteneriate durabile între firmele private. Alianţele lor nu pot intra în concurenţă, însă, cu marile dezvoltări de forţe de pe plan mondial. Amintind de International Wine Contest Bucharest, am realizat că avem parteneri care au fost alături de acest mare concurs. E o formă de ipocrizie (la modă, nu ştiu de ce) de a expune public voalat Partenerii şi Sponsorii evenimentelor noncomerciale. Cred că vine de la alambicata lege a CNA-ului, care îşi transmite efectele de la TV către presa scrisă, neînţelegându-se că menţionarea sponsorului este minima recunoştinţă pe care poţi să o manifeşti faţă de cineva care a sprijinit un demers al binelui colectiv.
    Nu „un producător de apă minerală” este corect, ci, în cazul nostru, Aqua Carpatica, nu o marcă auto, ci Nissan ş.a.m.d.

    Unii dintre ei au sprijinit editarea lucrării Wine Wars – Războaiele vinului (lectură obligatorie pentru cei care au tangenţă cu vinul), iar mai nou sprijină una dintre cele mai interesante „construcţii” pentru Vinul românesc – Vinarium. O degustare-evaluare făcută de oameni de top din România pentru a se încerca formarea unui pluton de 100 de vinuri româneşti de top – la 100 de ani de România. Evaluarea va fi coordonată de singurul master of wine din România, Ana Sapungiu.

    E o ştire, nu?

    În cele două sesiuni Vinarium (fiecare de câte două zile), Ana Sapungiu MW a coordonat un panel format din oameni speciali ai societăţii noastre, oameni cu biografii impresionante. Am dorit să avem o interpretare holistică a vinurilor care pot fi promovate la 100 de ani de România. Chiar dacă s-a enunţat în glumă că „am strâns vreo 500 de ani de studiu în această încăpere”, rămâne – în mod serios – o sumă a competenţelor şi a unor unghiuri diferite de interpretare din domenii ca antropologia, arhitectura, istoria, literatura, arta dramatică, critica artei, business ş.a.m.d. pusă în folosul României.

    (În vinurile româneşti am îndrăznit să includem şi vinurile de peste Prut. Mulţi vor socoti acest gest o culpă. Noi l-am considerat a fi o datorie. Şi o realitate, dacă nu administrativă, măcar culturală şi istorică.)

    Statul român trebuie să întindă o mână şi să înveţe să fie partener. Într-un parteneriat, ambele părţi câştigă.

    Dezvoltarea Lumii Vinului (cu toate extensiile enunţate) degrevează statul de rezolvarea unor ecuaţii complicate, mai ales sociale, ajută la formarea brandului de ţară şi, pe termen mediu şi lung, contribuie la creşterea PIB. Dacă vrem.