BusinessMagazin

Tag: independenta

  • Cum a ajuns un tânăr din Deva să fie mai popular decât Smiley. Aproape un milion de oameni s-au abonat la glumele lui

    Mihai Holhoş, fondatorul celui mai mare canal românesc independent de YouTube, s-a bazat pe consecvenţă atunci când a pus bazele Dozei de Haş. Cunoscut pe internet sub numele de Mikey Hash, tânărul de 29 de ani a reuşit să strângă din 2011 şi până acum aproape 850.000 de abonaţi.

    Mihai Holhoş a pornit în aventura pe internet acum cinci ani, când ideea de a face bani pe YouTube era într-o fază incipientă, chiar şi la nivel internaţional: „În România nu exista niciun youtuber, niciun creator de conţinut exclusiv online, era foarte puţin dezvoltată nişa asta, aşa că am încercat să încarc o emisiune pamflet pe care am făcut-o eu la mine în cameră pe genunchi, nu aveam niciun fel de aşteptare. Am dat-o unor prieteni să se uite, iar ei mi-au zis că a ieşit bine şi că ar trebui să mai fac şi altele. Am făcut apoi un clip public şi am primit feedback de la oameni necunoscuţi; mi-a plăcut sentimentul, aşa că am făcut episodul doi din Doza de Haş a doua zi. Oamenii au fost împărţiţi, unora le-a plăcut şi altora nu, dar acela a fost practic începutul. Am postat apoi în fiecare vineri, timp de cinci ani“.

    A înţeles potenţialul financiar „la câteva luni, poate un an de la primul clip“, dar i-a mai luat încă un an să genereze venituri. „În primii doi ani de-abia am ajuns la 100.000 de abonaţi, deci nu erau cifre foarte mari, plus că piaţa de YouTube era foarte puţin dezvoltată, aşa că mia de vizualizări valora foarte puţin. Nu exista YouTube România, parteneriatele se făceau printr-o adresă de proxy din Statele Unite şi banii intrau foarte greu“, spune Mihai Holhoş. „Oricum, datorită formatului emisiunii nu pot să generez foarte mulţi bani. În Doza de Haş folosesc alte filmuleţe de pe net, comentez alte clipuri pe care le găsesc şi, chiar dacă se încadrează la «fair use» după regulile celor de la YouTube, primesc tot timpul notificări că folosesc content care nu este al meu. Oricum, asta este o discuţie pe care o am eu cu cei de acolo de vreo un an de zile. Ca să clarificăm: bani de pe AdSense-ul clasic nu prea facem.“

    A început canalul când stătea la Deva şi îşi aminteşte amuzat de primul său client. „Primul client a fost o pizzerie din Deva care s-a oferit să ne dea pizza gratis la toţi, în fiecare zi de filmare comandam ce voiam şi ne aduceau. A fost primul product placement pe care l-am avut în emisiune. Dar aveam deja sute de mii de vizualizări, adică ne băteam cu televiziunile; diferenţa era că noi primeam doar trei pizza.“ În 2013, un prieten din industria de publicitate i-a propus să vină în Bucureşti şi să lucreze pentru el, folosindu-se de know-how-ul dobândit în trecut. În schimb, i-a oferit un salariu cu care să se poată întreţină în Capitală şi un studio în care să continue producţia video. A plecat de la companie în momentul când i s-a propus să prezinte o emisiune la una dintre cele mai mari televiziuni de la noi, lucru pe care l-a şi făcut, iar ulterior s-a mutat în propriul lui studio.

    Primul contract „serios“ de publicitate l-a semnat cu Cosmote. Îşi aminteşte că a fost prezent la lansarea iPhone 5 la un magazin pe Magheru, iar ideea contractului era să promoveze cât mai mult evenimentul. A anunţat pe canal că va merge, iar sute de fani au venit să-l cunoască: „Smiley, care era şi el prezent, se uita la mine şi nu ştia cine sunt. Habar n-avea de ce e atâta vâlvă în jurul meu. El stătea stingher într-un colţ în timp ce eu dădeam autografe“. Sunt mulţi creatori de conţinut în România care fac bani, dar nu din AdSense-ul clasic, adică din mii sau zeci de mii de vizualizări, explică tânărul antreprenor. „Se fac bani din product placement, când vine un brand şi vrea expunere la tine în emisiune sau la tine în vlog şi vrea să îi pomeneşti sucul sau compania de plăci video şi te plăteşte. Ăsta e modelul de business după care mergem.“ AdSense-ul clasic de pe YouTube nu merge în România; în Statele Unite, spre exemplu, merge foarte bine. „La traficul pe care îl avem noi, acolo am trăi bine, nu am mai avea nevoie de product placement. Iar asta se explică prin faptul că pe piaţa din România sunt foarte puţini advertiseri, şi atunci mia mea de vizualizări valorează foarte puţin. Dacă ar fi foarte multe companii care s-ar bate pe mia mea de vizualizări, atunci valoarea ar fi mult mai mare.“

    Are cinci angajaţi care câştigă „sume substanţiale“, pentru că a vrut să-i aducă la Bucureşti şi pe oamenii din Deva şi le-a dat cât au cerut, fără să negocieze. Are în plan să facă mai multe investiţii anul acesta, urmând pasiunea pe care a descoperit-o anul trecut pentru fenomenul Escape Room. „Am zis că pot cu siguranţă să fac asta bine, având în vedere şi influenţa pe care o avem pe internet.“ Şi aşa a şi fost: prima cameră dezvoltată de el, numită Leonardo da Vinci, ocupă primul loc pe site-ul Escapecentral.ro, cel mai mare agregator de profil. La Doza de Haş scrie singur textele, dar materialele folosite, montajul şi celelalte detalii cad în seama echipei. Pentru o emisiune de 10–12 minute filmează mai puţin de o oră, dar lucrurile nu au fost întotdeauna atât de simple. Cât despre costuri, ele pot fi extrem de reduse: „costul minim e zero, în cazul în care faci tu tot. Poate chiar să iasă de calitate bună, dar asta înseamnă să petreci foarte mult timp“. Se laudă cu faptul că nu a cheltuit niciun leu pe promovare, toată creşterea fiind organică. „O să ajungem la un milion de abonaţi anul acesta, prin mai-iunie, suntem primul canal independent de YouTube din România care va atinge acest prag.“

    Cât despre ceilalţi vloggeri români, Holhoş crede că ei nu înţeleg potenţialul de business al YouTube şi ratează, astfel, posibilitatea de a se dezvolta. „Ştiu vloggeri care au vizualizări destul de multe şi încă filmează cu un webcam. Sunt oameni despre care ştiu sigur că fac bani, dar nu îşi cumpără echipamente. Eu am investit cei mai mulţi bani, pentru ca în momentul în care am o idee să nu fiu limitat din punct de vedere tehnic, să pot să o pun în aplicare repede. Poţi numără pe degetele de la o mână creatorii de content pe YouTube din România care au o calitate foarte bună. Restul sunt copii, sunt prea mici, nu realizează potenţialul pe care îl poate avea un astfel de business.“

    Vezi şi:

    Cum arată cel mai nou sediu al Google

    Cele mai bune fotografii realizate cu iPhone 

    Cum arată yachtul secret al lui Steve Jobs

    Cum ar arăta lumea dăcă ar dispărea smartphone-ul

  • Înţelepciunea unui clovn devenit antreprenor

    Titlul nu are nimic peiorativ în el, să ne înţelegem; Derek Sivers a fost, înainte de a ajunge antreprenor şi preşedinte de companie, muzician şi clovn la circ. Cartea sa „Orice îţi doreşti. 40 de lecţii pentru un altfel de antreprenor“, apărută la Editura Publica, vine cu câteva idei interesante.

    Înainte de orice, formatul: colecţia – sper să fie o colecţie – se numeşte Publica Pocket şi condensează în 100 de pagini cât alte volume în 400; este adevărat că şi dimensiunea fontului este ceva mai mică. Mari sunt însă ideile din carte. Sivers a fondat un magazin online pentru muzicienii independenţi, care se numeşte CD Baby, în 1997.

    Magazinul a devenit cel mai mare distribuitor de muzică independentă de pe internet, cu vânzări de 100 de milioane de dolari pe an şi 150.000 de muzicieni clienţi. În 2008 Sivers a vândut CD Baby, ceea ce i-a permis să dedice mai mult timp sprijinirii muzicienilor, dar şi antreprenorilor; compania sa Wood Egg publică anual câte un ghid despre cum să-ţiînfiinţezi propria companie în ţări precum Cambodgia, China, Hong Kong, India, Indonezia, Japonia, Coreea de Sud, Malaiezia, Mongolia, Filipine, Singapore, Sri Lanka, Taiwan, Thailanda sau Vietnam.

    Ceea ce propune Sivers în volumaşul său cu fonturi mici este să furnizeze fundamentele dezvoltării unei companii fără ca antreprenorul să folosească un plan de afaceri. Singur autorul spune că „planul de afaceri este discutabil. Nu ştiţi ce vor oamenii cu adevărat până când nu demaraţi proiectul“. Folosind exemple din viaţa reală, dar şi din propriile sale experienţe, Derek Sivers este în stare să vă facă să vă loviţi peste frunte, în maniera „eu de ce nu m-am gândit?!“.

    La capitolul „inside“ nu pot evita conflictul său cu Apple şi Steve Jobs, pornit de la includerea catalogului CD Baby în magazinul de muzică iTunes. Totul, desigur, respectând condiţiile Apple, ceea ce nu i-a prea convenit tânărului antreprenor Sivers, care a avut tăria de a se opune abordării milităros-agresive a companiei lui Jobs. Care Jobs nu l-a iertat, criticându-l public, într-o dispută în care, eufemistic vorbind, să zicem că fiecare avea partea sa de dreptate.

    Totul s-a sfârşit cu bine, iar lecţia pe care Sivers a învăţat-o a fost despre menţinerea controlului asupra activităţii companiei, indiferent de ce, cum şi pentru cine lucrezi.

    Unul din capitolele cărţii se numeşte „Nu doar «da». Ori «clar, da!», ori «nu»“. Zic şi eu:

    „Clar, da!“.

  • InnerSound: la confluenţa artelor momentului

    Trei compozitori români au creat singurul eveniment independent din România dedicat muzicii contemporane, în relaţie cu artele vizuale. La cea mai recentă ediţie, desfăşurată la finalul anului trecut, InnerSound New Arts Festival a ajuns să reunească 70 de artişti din 10 ţări şi un public format din 1.500 de vizitatori. Totodată, după patru ani de la iniţierea proiectului, acesta s-a impus ca o platformă puternică de promovare a tinerilor compozitori, interpreţi, fotografi, regizori şi artişti vizuali.

    „Contactul cu artele este o cale spre autocunoaştere şi, credem noi, spre fericire“, descrie Sabina Ulubeanu filosofia care a stat la fondarea InnerSound New Arts Festival. Printre evenimentele desfăşurate în cadrul acesuia se află proiectarea de film mut, instalaţii multimedia, experienţe vizuale live, foto, performance art. În acelaşi timp, festivalul susţine utilizarea noilor tehnologii în artă, conceptele crossover şi folosirea spaţiilor neconvenţionale. Totodată, evenimentul aduce împreună artişti de muzică clasică recunoscuţi internaţional, artişti români şi artişti contemporani în alăturări surprinzătoare. InnerSound New Arts Festival se întinde de obicei pe parcursul a patru zile, fiecare circumscrisă tematicii festivalului printr-un concept specific, şi s-a desfăşurat până acum în spaţii emblemă a Capitalei. Spre exemplu, cel mai recent eveniment din cadrul festivalului, desfăşurat în decembrie 2015, a constat într-o  seară de film mut cu muzică contemporană, live, cu dirijor. „Cerem tinerilor regizori să realizeze filme mute, de scurtmetraj, cu o plajă estetică largă: de la filme narative la experimente şi animaţii.  Apoi compozitorii scriu partituri special pentru aceste filme, muzici care se interpretează live, de către un ansamblu cameral cu dirijor“, descria Sabina Ulubeanu modul în care s-a desfăşurat evenimentul. Conceptul a fost atât de apreciat, încât a fost preluat în cadrul festivalului Black Nights Tallinn din Estonia.

    De profesie compozitor, Sabina Ulubeanu a pus bazele festivalului, alături de Diana Rotaru şi Cătălin Creţu, care împart cu ea aceeaşi profesie. Toţi trei au studiat la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, dar şi în afara ţării. “Preocupările noastre s-au extins de-a lungul timpului către o zonă de confluenţă a artelor, fie prin performance art sincretic (Diana), prin fotografie (Sabina) sau noile tehnologii din sfera audiovizualului (Cătălin)”, povesteşte Ulubeanu. Compozitorii simţeau nevoia  unui festival care să funcţioneze ca o punte între lumea academică muzicală şi muzicienii independenţi pe de o parte, şi lumea celorlalte arte pe de altă parte şi astfel s-a conturat ideea festivalului, în 2011. „În plus, încă din studenţie ne-a interesat problema apropierii publicului de muzica prezentului, iar odată cu terminarea studiilor ne-am dat seama că nu ţine decât de noi să realizăm acest lucru. Funcţionăm pe principiul «să nu ne plângem, ci să punem ceva bun în loc»“, povesteşte Ulubeanu.

    Iniţial, InnerSound ar fi trebuit să se desfăşoare în garajul-pivniţă al unei case aflate la munte, pentru cei trei compozitori şi prietenii lor. Reacţiile stârnite în rândul artiştilor vizuali, regizorilor tineri sau performerilor au fost însă atât de entuziaste, încât „lucrurile au luat-o într-o direcţie extrem de serioasă“. Cătălin Creţu avea experienţă în conducerea Asociaţiei Opus, astfel că aceasta a devenit organizatorul principal al festivalului. Prima ediţie, organizată în 2012, s-a ţinut la Muzeul Naţional al Ţăranului Român şi la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Ulterior, au adăugat pe lista locaţiilor ARCUB sau alte locuri cu reputaţie în zona artei independente: Casa Loewendal, Palatul Spayer, Modulab, A5 sau chiar performance art pe străzile Capitalei.

    Bugetul primei ediţii, descris de Sabina Ulubeanu drept unul derizoriu, a fost de mai puţin de 5.000 de euro şi a fost format atât din sponsorizări private, cât şi din fonduri de la Ambasada Olandei sau fondurile proprii. Un public format din aproximativ 700 de persoane le-a întărit convingerea că evenimentul era necesar pieţei culturale şi i-a încurajat să îl dezvolte în continuare. „Un alt argument pentru necesitatea InnerSound a fost că ultimul spectacol al primului festival, recitalul compozitorului Henry Vega,  a fost cerut ca bis. Cred că nu greşesc dacă spun că a fost prima dată când s-a întâmplat aşa ceva cu un concert de muzică contemporană în România post-’89“, îşi aminteşte artista. La următoarele ediţii au abordat mai mulţi sponsori din mediul privat, institute culturale ale unor ţări precum Austria, Polonia, Spania ş.a., dar au accesat şi finanţări de la stat, prin concurs, prin Administraţia Fondului Cultural Naţional. Bugetul a crescut astfel de la an la an şi a ajuns la cea mai recentă ediţie la circa 27.000 euro. Totodată a crescut şi dimensiunea echipei, până la cinci membri de bază şi încă 10 persoane în grupul de lucru (artişti, IT, logistică). Pe durata evenimentului, lucrează însă şi cu voluntari, numărul acestora fiind variabil, de la 20 la 40.

    Festivalul a devenit o platformă puternică de promovare în special a tinerilor compozitori, interpreţi, fotografi, regizori şi artişti vizuali. Pe scena InnerSound New Arts Festival s-au aflat, de-a lungul timpului,  tineri artişti renumiţi la nivel international, precum violonistul Alexandru Tomescu, violonistul şi compozitorul Vlad Maistorovici,  dirijorul Gabriel Bebeşelea, violoncelista Laura Buruiană, alături de artişti şi ansambluri de muzică clasică contemporană precum compozitorul Henry Vega, violonista Barbara Lüneburg, mezzosoprana Anat Spiegel, soprana Irina Ungureanu, Cvartetul Contempo, Dublin Sound Lab, Sigma Project ş.a. „Artiştii prezenţi în festival sunt fie consacraţi, fie emergenţi. Suntem întotdeauna fericiţi când cei pe care îi promovăm se dezvoltă puternic şi au succese în plan internaţional: dirijorul Gabriel Bebeşelea a dirijat primele trei ediţii ale Serii de Film Mut cu muzică live, iar acum dirijează în toată Europa şi câştigă mari premii internaţionale, compozitorul Sebastian Androne a câştigat premiu Enescu şi un important concurs la Marsilia. Este, desigur,  în întregime meritul lor,  pentru noi este însă important că artiştii  tineri pe care îi selecţionăm confirmă apoi în toate  mediile în care activează”, explică Sabina Ulubeanu.

    În ce priveşte cele mai dificile aspecte legate de munca de management cultural, printre acestea s-au aflat bugetul şi echipa, mici la început, în condiţiile unui volum de muncă uriaş, cât şi maximizarea resurselor limitate de timp de către cei trei compozitori, astfel încât propria lor muncă artistică să nu intre într-un con de umbră. Pe măsură ce nevoile financiare ale festivalului cresc, găsirea diverselor surse de finanţare este în continuare una dintre provocările lor principale. „Este important pentru mediul privat să realizeze că sprijinirea unui festival independent poate fi o monedă de schimb puternică, pentru că reprezintă vârful de linie al dezvoltării unei societăţi“, observă Ulubeanu, care spune şi că pe piaţa locală există companii care înţeleg necesitatea sprijinirii unui astfel de proiect.

    Următorul festival va avea loc la finalul lunii septembrie în acest an şi se desfăşoară sub tema „Touch“. „Ne extindem conţinutul şi îl racordăm la tendinţele internaţionale: mai multă instalaţie sonoră, mai mult în zona multimedia şi fotovideo”, descrie Ulubeanu câteva din particularităţile InnerSound New Arts Festival 2016. Printre artiştii confirmaţi se numără Alexandru Tomescu cu cvartetul Ad Libitum, pianiştii Mihai Măniceanu,   Gabi Sultana (Malta), acordeonistul Ghenadie Rotari  (Italia), ansamblul SonoMania, soundartist-ul Lukatoyboy (Serbia) etc.

    Fondatorii proiectului şi-au propus ca în continuare să consolideze şi punţile create deja între diversele arte, astfel încât publicul să aibă o privire de ansamblu asupra lor, dar să se concentreze şi pe activităţi educaţionale dedicate tinerilor, în special din zona noilor tehnologii folosite în artă. Pe termen lung, şi-au propus însă ca InnerSound, prin formatul său unic, să devină un reper în Europa în zona festivalurilor interdisciplinare.

  • Ţara europeană în care sunt mai mulţi atei decât credincioşi

    Majoritatea norvegienilor “nu cred în Dumnezeu” pentru prima dată în istoria ţării, informează The Independent.

    Pentru prima dată la întrebarea “Crezi în Dumnezeu?”, răspunsurile de “nu” le-au depăşit pe cele “da”.

    Un sondaj, la care au răspuns 4000 de norvegieni, arată că 39% dintre respondeţi au declarat că nu cred în Dumnezeu, 37% sunt credincioşi, iar 23% au spus că nu ştiu.

    În 1985, când a fost adresată această întrebare pentru prima dată, doar o cincime a declarat că nu crede în Dumnezeu, în timp ce 50% s-au declarat ca fiind credincioşi.

    Procentul celor care cred în Dumnezeu scade şi mai mult în capitala norvegiană, Oslo (29%). Cei mai mulţi credincioşi aflându-se în nord-vest (44%).

  • Banca Transilvania cumpără Casa de Investiţii Capital Partners, cea mai mare firmă independentă de consultanţă în fuziuni şi achiziţii şi finanţare corporativă din România

    Banca Transilvania a anunţat astăzi achiziţia Casei de Investiţii Capital Parteners, cea mai mare firmă independentă de fuziuni şi achiziţii şi de finanţări corporative din România, prin compania sa de brokeraj pe bursă BT Securities. Tranzacţia constă în preluarea echipei şi brandului Capital Partners, astfel încât BT Securities va deveni BT Capital Parteners. Tranzacţia urmează să fie finalizată până la sfârşitul lunii martie în acest an.

    BT Capital Partners va asista şi va consilia companiile pentru listarea la bursă şi pentru atragerea de noi investitori, va oferi servicii de brokeraj, consultanţă pentru fuziuni şi achiziţii, finanţare şi structurare de operaţiuni financiare complexe, cercetare de piaţă şi consultanţă pentru management strategic.

    Horia Ciorcilă, preşedintele Banca Transilvania, a declarat: ”Intrarea Banca Transilvania Financial Group pe piaţa Investment Banking-ului este o piatră de hotar pentru evoluţia noastră, în condiţiile în care consolidează gama noastră de produse şi servicii furnizate pentru clienţii mari. BT Capital Partners va oferi servicii financiare specializate de top complementare cu produsele bancare. Intenţia noastră este de a combina platforma şi experienţa BT Securities şi cea a diviziei de corporate din cadrul băncii cu expertiza Capital Partners în investment banking, pentru a profita de oportunităţile de piaţă în creştere de pe plan local”. 

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Trei tineri au creat într-o garsonieră din Bucureşti jocul video cu care se antrenează trupele speciale ruseşti

    „Odată ce ai muşcat din mărul ăsta atât de gustos al dezvoltării independente e foarte greu să te întorci să lucrezi pentru alţii.“ Dan Dimitrescu, cofondator al Killhouse Games, face această remarcă  în timp ce colegii săi zâmbesc complice. Dimitrescu, Mihai Goşa şi Cătălin Şaitan m-au primit într-o garsonieră din Bucureşti care funcţionează ca studio de jocuri video, unul cu o cifră de afaceri de 1 milion de euro.

    Datele Romanian Game Developers Association (RGDA) arată că în acest moment activează pe piaţa locală în jur de 50 de companii producătoare de jocuri, iar dintre acestea 30 sunt studiouri de tip indie.

    „România este de mai mulţi ani un hub important în domeniul dezvoltării jocurilor video, mulţumită prezenţei unor companii precum Electronic Arts, Ubisoft, Gameloft, Bandai Namco sau King. Acestea au crescut de-a lungul anilor, în ciuda competiţiei pieţelor mai ieftine din Asia, datorită nivelului ridicat de competenţă al angajaţilor români. Ca o consecinţă naturală şi zona de indie developers a început să se dezvolte, cu evoluţii notabile mai ales în ultimii 2-3 ani. Deja există exemple de companii româneşti, care au început ca indies, au lansat produse sau servicii de calitate şi au reuşit să-şi construiască un brand, intern şi extern. Ne aşteptam ca acest trend să continue, în ritm accelerat, şi în anii următori“, spune Cătălin Butnariu, membru în consiliul director al RGDA.

    Evoluţia este evidentă şi în veniturile generate de dezvoltarea jocurilor video din România. Potrivit datelor Asociaţiei Patronale a Industriei de Software şi Servicii, sectorul IT din ţară este evaluat la 2,4 miliarde de euro, iar din această sumă 100 milioane de euro provin din sectorul jocurilor video, deci vorbim de aproape 5% din sectorul IT din România. De fapt, ţara noastră este a treia din Europa de Est ca venituri, după Rusia şi Polonia. Deşi nu există încă date clare în acest sens, estimările RGDA sunt că în domeniul dezvoltării jocurilor video din România lucrează între 6 şi 8.000 de oameni. Printre aceştia se numără şi fondatorii studioului indie Killhouse Games. Studioul a reuşit să scoată capul în lume cu un joc de succes intitulat Door Kickers, un joc care le-a adus satisfacţie personală, dar şi financiară. De la lansarea jocului, la începutul lui 2013, şi până în prezent au vândut în jur de 300.000 de copii, ceea ce se traduce în venituri de aproape 2 milioane de dolari brut.

    Cei trei au fondat studioul la sfârşitul lui 2012 pentru că-şi doreau independenţă şi să lucreze la proiecte care-i pasionau. „Aveam ideea lui Door Kickers şi convingerea că acesta va fi un succes, aşa că ne-am apucat pur şi simplu de treabă“, spune Dan Dimitrescu. Frumuseţea unui asemenea proiect ţine de faptul că nu sunt necesare investiţii majore pentru a-l porni, ci pricepere, pasiune şi muncă. „Producţia de jocuri nu necesită materie primă, trebuie însă să ai baza materială pe care să lucrezi“, afirmă Dimitrescu. „Ca în orice firmă de software investiţia principală este creierul. Cu el lucrăm“, adaugă Mihai Goşa.

    Totuşi a existat o investiţie minimă, de 1.500 de euro, bani care s-au dus către crearea website-ului, sunetul pentru prima versiune şi alte asemenea cheltuieli. „Problema a fost mai degrabă să avem economii din care să trăim pe perioada dezvoltării primei versiuni – cam 6 luni de zile“. Perioadă în care au trăit din banii economisiţi şi din salariile soţiilor, până când au realizat prima versiune a jocului, un prototip funcţional, care a fost lansat pe site-ul studioului, folosind intermediari din SUA pentru procesarea plăţilor şi livrarea digitală a jocului. Apoi a urmat trecerea la magazinul online Steam, care le-a adus mult mai multă expunere şi care le-a crescut vânzările considerabil. Dar nu a fost atât de simplu. Au trecut printr-un proces numit Steam Greenlight, unde o companie plăteşte 100 de dolari şi jocul ajunge pe o listă, apoi este votat de oameni care îşi exprimă dorinţa de a-l cumpăra. După votare, se întocmeşte un clasament, iar dacă jocul strânge suficiente voturi, Valve, compania ce deţine Steam, face jocul disponibil pentru cumpărare pe platformă. „Am lansat prima versiune în martie 2013 şi ne-a luat până în iunie-iulie să fim votaţi şi să fim aprobaţi pe Greenlight. 55.000 de utilizatori au votat că ar vrea să cumpere jocul nostru“, povesteşte Dan Dimitrescu.

    Planul lor a fost ca în maximum 6 luni de la începutul dezvoltării să aibă un produs ce poate fi vândut. Întreg proiectul a fost construit în jurul acestei limitări. Fiecare dintre ei are cam 10-15 ani de experienţă în domeniu, timp în care au lucrat la mai multe companii mari din România, printre care Ubisoft sau EA. „Nu suntem nişte copii care doar visează, ci nişte veterani trecuţi prin destule proiecte“, spune Dimitrescu. Lucru care i-a ajutat să atragă susţinători de partea lor, dar şi colaboratori de încredere: „Succesul nostru s-a bazat şi pe faptul că eram cunoscuţi ca nişte oameni care fac treabă bună“. Mihai şi Cătălin au învăţat la Universitatea din Craiova şi la cercurile de calculatoare de acolo, fiecare dintre ei lucrând la engine-uri şi la jocuri proprii înainte de a se angaja.

    Dan Dimitrescu se ocupă de designul jocului, nu a programat niciodată la nivel profesional, dar pasiunea lui pentru armată, avioane şi alte treburi conexe a ajutat studioul să creeze un joc care oferă „o reprezentare unică a luptelor close-quarter-combat şi a ajuns să fie folosit, neoficial, la antrenamentul poliţiei prin diverse oraşe din SUA, la centrul de instrucţie a forţelor speciale din Fort Bragg sau prin Rusia de către trupele OMON“, spune Dimitrescu. Din echipă face parte şi Adrian Cruceanu, care se ocupă de aspectul jocului. Cei patru membri ai studioului nu puteau lucra la fiecare detaliu al jocului video şi au avut nevoie şi de ajutor. Au apelat la colaboratori, pentru sunet, pentru voice acting şi aşa mai departe. „Lucrând de mult timp în această industrie, aveam o grămadă de foşti colegi cu care suntem în relaţii bune. Oamenii serioşi şi competenţi trebuie însă plătiţi, iar asta poate reprezenta o problemă când eşti un start-up fără multe fonduri, dar experienţa noastră e că mai bine îţi restrângi ambiţiile şi plăteşti corect mai puţini oameni“, afirmă Dimitrescu.

     

  • Orange România va folosi reţeaua urbană de fibră optică a Telekom Romania

    Orange România a anunţat semnarea unui contract cu Telekom Romania pentru acces la reţeaua sa fixă de bandă largă. Pe baza acestuia, Orange va completa portofoliul existent de servicii de voce şi internet mobil, televiziune prin satelit şi internet cu servicii fixe de internet de mare viteză şi televiziune, folosind reţeaua urbană de fibră optică a Telekom Romania, şi va lansa în curând soluţii de comunicare convergente.

    Utilizatorii din România vor putea beneficia în zonele urbane de servicii Orange de internet fix cu viteze de până la 1Gbps şi se vor putea beneficia şi de televiziune, cu o factură unică şi un singur Serviciu Clienţi. Orange şi-a îndreptat atenţia în ultima perioadă asupra universului casei şi al familiei, prin servicii precum Orange Smart Home şi apelul Wi-Fi, dar şi prin oferte dedicate.

    Independent de acest contract de acces la reţeaua fixă, Orange România şi Telekom Romania Mobile au semnat un contract de roaming naţional. Acesta îi oferă Telekom Romania Mobile acces la reţeaua 4G a Orange.

    Cele două companii vor continua să concureze în mod independent pe piaţă, fiecare dintre ele urmându-şi propria strategie de dezvoltare în concordanţă cu viziunea comercială şi de business.

  • Cel mai mare trader indepedent: “Preţul petrolului ar putea să nu mai depăşească niciodată 100 de dolari pe baril”

    În cadrul unui interviu acordat celor de la Bloomberg, CEO-ul Vitol Group Ian Taylor a explicat că preţul petrolului va rămâne sub valoarea de 60 de dolari pe baril pentru o lungă perioadă de timp. “E greu de crezut că vom vedea o scădere dramatică a preţului. Trebuie să luăm în calcul şi varianta că preţul pe baril nu va mai depăşi niciodată pragul de 100 de dolari”, a explicat şeful celui mai mare trader independent de petrol din lume.

    Preţul petrolului Brent, care este cel de referinţă pe pieţele din Europa, a ajuns la 140 de dolari în 2008 înainte de a se prăbuşi la valoarea de 45 de dolari în mai puţin de 12 luni. A urmat apoi o noua creştere şi o stagnare în jurul valorii de 100 de dolari până în anul 2014.

    DIn vara lui 2014, un cumul de factori au dus la scăderea preţului pe baril până la 28 de dolari, iar în prezent valoarea se situează între 32 şi 35 de dolari.

    În vreme ce producătorii din zona de energie au fost puternic loviţi de criza petrolului, cele mai multe firme de trading au realizat profituri uriaşe în ultimii ani.

  • Primul muzeu viu din România se deschide în vara acestui an

    La Origini-Muzeul Viu este un proiect independent de antreprenoriat social al Asociaţiei Groove On şi a fost lansat în luna decembrie 2015, iar acum Muzeul Viu de la Tecşeşti, judeţul Alba, urmează să fie finalizat în vara acestui an, potrivit Asociaţiei Groove On.

    Muzeul este situat în satul izolat din Munţii Apusei, Tecşeşti, şi este unic datorită faptului că le oferă vizitatorilor posibilitatea de a trăi în acest spaţiu care reconstituie istoria meleagurilor. Astfel vizitatorii muzeului vor putea afla mai multe despre originile poporului român, despre legendele dacice şi folclorul României.

    În prezent, muzeul este funcţional în proporţie de 30% şi ar mai avea nevoie de 6.000 de euro pentru a fi dus la sfârşit. Pentru a strânge aceşti bani, Asociaţia Groove On a demarat o campanie de crowdfunding pe platforma Indiegogo. Până acum s-au strâns 1.295 de euro, dar mai sunt la dispoziţie încă 20 de zile în care doritorii pot face donaţii.

    Cei care contribuie, cu sume între 15-1000 de euro, primesc în schimb acces la diverse evenimente şi ateliere desfăşurate la Tecşeşti, sau oportunitatea de a locui o perioadă în Muzeul Viu, respectiv de a se gospodări, îndeletnici şi hrăni ca pe vremuri.

    “La Origini – Muzeul Viu de la Tecşeşti este un proiect unic în România, inovator şi complex”, declară Ionuţ Onea, Preşedintele Asociaţiei Groove ON. „Este ca un tunel al timpului, prin care poţi călători dacă eşti pasionat de istorie, de legendele cu daci, solomonari, zmei şi vârcolaci. Este complex pentru că este şi o formă de antreprenoriat social, în sensul în care ajută ca micul sat izolat din Apuseni, unde mai trăiesc doar 14 bătrâni în prezent, să rămână viu, să pună în valoare resursele naturale ale zonei, să perpetueze cultura locului şi să producă un impact economic, cultural şi social durabil”, explică iniţiatorul proiectului.

  • Meniu pentru studenţi

    Atunci când vrei să atragi studenţii nu mai ajunge numai oferta educaţională, ci ar fi bine să-ţi pui la punct şi meniul de la cantină, consideră o serie de universităţi din Marea Britanie.

    Universităţile respective au constatat că meniul lor nu este suficient de atragător pentru studenţii chinezi pe care vor să-i convingă să se înscrie la ele, aşa că şi-au trimis delegaţi în China ca să afle cum ar trebui să procedeze, scrie The Independent. Aşa au constatat că greşesc în privinţa ingredientelor pentru unele feluri de mâncare, prin faptul că pun la dispoziţie beţişoare numai contra cost şi oferă la micul dejun numai preparate pe care chinezii obişnuiţi nu le mănâncă.

    Instituţiile de învăţământ au luat astfel hotărârea să facă schimbări în meniu pentru a fi placul studenţilor chinezi, care reprezintă cel mai mare procent de studenţi străini din Marea Britanie, dar şi pe placul studenţilor lor din alte ţări.