Ministerul Justiţiei a făcut publică lista profesorilor universitari care, după cum prevede procedura, le-au dat deţinuţilor recomandare scrisă pentru a elabora o lucrare ştiinţifică pe o anumită temă. De asemenea, sunt enumerate şi editurile care au publicat sutele de lucrări scrise în penitenciare.
Potrivit unor date transmise de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, la solicitarea Ministerului Justiţiei, în perioada 2013-2015, 188 de deţinuţi au scris şi publicat peste 400 de cărţi.
Mircea Băsescu a fost condamnat, vineri, la patru ani de închisoare cu executare, pentru trafic de influenţă, în dosarul privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Sandu Anghel, iar Marian Căpăţână a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare, pentru complicitate la trafic de influenţă.
Magistraţii Tribunalului Constanţa i-au condamnat, vineri dimineaţă, pe Mircea Băsescu la patru ani de închisoare cu executare, pentru trafic de influenţă, iar pe Marian Căpăţână la trei ani de închisoare cu executare pentru complicitate la trafic de influenţă.
Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de zece zile de la comunicare la Curtea de Apel Constanţa.
Din pedepsele celor doi urmează să se scadă perioada arestului preventiv şi cea a arestului la domiciliu. Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost arestaţi preventiv şi la domiciliu din 19 iulie 2014 până în 24 iunie 2015.
Tribunalul Constanţa a amânat de mai multe ori pronunţarea în dosarul în care Mircea Băsescu a fost judecat pentru trafic de influenţă, iar Marian Căpăţână pentru complicitate la trafic de influenţă.
Subiectul cărţilor scrise de deţinuţi în România a ajuns în cotidianul britanic The Guardian, care menţionează că publicarea unei cărţi cu valoare ştiinţifică poate reduce cu 30 de zile pedeapsa cu închisoarea, dar această “portiţă” subminează campania anticorupţie dusă de autorităţi.
Această “portiţă” subminează campania anticorupţie din România, comentează The Guardian în ediţia online, subliniind că nimeni nu evaluează impactul pe care îl are numărul mare de deţinuţi ce exploatează această lege.
Dan Voiculescu, unul dintre cei mai bogaţi oameni din România şi proprietarul unor posturi de televiziune, a fost condamnat la 10 ani de închisoare în august 2014, pentru corupţie. De atunci, a scris opt lucrări ştiinţifice, o realizare uimitoare după toate standardele, notează cotidianul britanic. Oricât de impresionant ar fi, există totuşi suspiciuni că productivitatea sa nu este motivată doar de zelul academic.
Conform legislaţiei române, pedepsele deţinuţilor pot fi reduse cu 30 de zile pentru fiecare carte cu valoare ştiinţifică pe care o publică, iar aceasta este o oportunitate de care profită mulţi condamnaţi într-o ţară implicată într-o campanie anticorupţie fără precedent, comentează The Guardian.
În filmuleţ apare Jeff King, senior manager de program în cadrul Microsoft, care vorbeşte despre încercările companiei de a crea un program care prezice comportamentul uman. ”Practic, este vorba despre un software care are capacitatea de a prezice viitorul”, spune King.
Programul Microsoft ar urma să fie folosit pentru a stabili dacă infractorii eliberaţi din închisoare vor recidiva sau nu în perioada imediat următoare. Pentru a reuşi să prevadă comportamentul uman softul va ţine seama de antecedentele subiectului – precum apartenenţa la un bandă infracţională, dacă deţinutul a participat dezintoxicare, comportamentul lui în închisoare, şi multe altele – iar pe baza acestora poate prezice cu o precizie de 91% dacă va recidiva în următoarele şase luni.
Dezvoltarea unui astfel de program nu este surprinsătoare, Microsoft investind foarte mult în ultimii ani în tehnologie predictivă.
Holloway Prison se va închide în cadrul unui pachet de reforme privind sistemul judiciar din Regatul Unit. Puţini vor simţi însă lipsa terifiantei închisori, a cărei istorie datează încă din epoca victoriană.
Printre numele celebre care şi-au executat pedepsele aici se numără Amelia Dyer, o moaşă care a ucis mai mult de 300 de copii, Amelia Sach, Annie Walters, condamnate tot pentru uciderea de copii, sau Mary Elizabeth Wilson, cunoscută drept “Văduva veselă”, care şi-a ucis patru soţi, relatează Daily Mail.
Amelia Dyer era o moaşă din Bristol, al cărei proces în 1896 a fost subiectul de dezbatere al vremii, transformând-o într-un nume celebru, pe seama ei luând naştere şi câteva cântece populare în Marea Britanie a acelor timpuri.
Amelia îşi desfăşura activitatea sub diverse pseudonime, ea pretinzând că lucrează la un serviciu de ajutor pentru mamele necăsătorite şi fără posibilităţi materiale. În schimbul unei taxe de 10 dolari – o sumă considerabilă în acele zile – ea lua copiii femeilor şi se asigura că le găseşte o familie care să îi dorească şi care să aibă posibilităţi materiale pentru a-i creşte.
În schimb, ea strangula copiii cu bandă de croitorie albă şi le arunca trupurile în râuri. Amelia a fost prinsă doar atunci când unul dintre cadavre a reapărut la suprafaţa apei, poliţia făcând legătura cu ea după ce au descoperit adresa ei pe o etichetă de pe hârtia de ambalaj în care învelea corpurile micuţilor pe post de giulgiu.
Mai târziu, ancheta a scos la iveală faptul că Amalia a ucis mai mult de 300 de copii şi, ajunsă în sala de judecată, pledoaria a durat doar patru minute şi 30 de secunde, femeia fiind declarată vinovată. Deşi a fost încarcerată în Holloway în timpul procesului, ea a fost spânzurată în apropiere, la Newgate, deoarece la acel moment Holloway nu avea propriile sale spânzurători.
Acest aspect a fost în curând remediat şi un total de cinci femei şi-au găsit ulterior sfârşitul în coarda călăului, la Holloway.
Primele două au fost Amelia Sach şi Annie Walters, care au fost executate tot pentru faptul că au ucis copii. Cele două femei se pare că ar fi ales otrăvirea în locul sugrumării copiilor care au căzut în mâinile lor.
Când au fost în cele din urmă aduse la judecată în 1903, probele împotriva lor au inclus cantitatea mare de haine pentru copii găsite în casele lor.
Amelia Sach şi-a susţinut nevinovăţia până la capăt. Călăul Henry Pierrepoint a menţionat că ea s-a prăbuşit în celula ei, în ziua morţii şi a trebuit să fie dusă la eşafod într-o plină criză de plâns şi ţipete. Prin contrast, Annie Walters părea netulburată.
Pentru o femeie care şi-a îngropat trei soţi în doar doi ani, Mary Elizabeth Wilson a fost un personaj remarcabil de vesel. La înmormântarea celui de-al treilea soţ, un agent imobiliar bogat care a murit la numai 12 zile de la data nunţii lor în Newcastle, în vara anului 1957, Mary Elizabeth Wilson a sugerat în glumă că ar trebui să i se facă un “discount comercial” din partea casei de pompe funebre.
Potrivit Daily Mail, umorul a însoţit-o şi în cea de-a patra căsnicie cu Ernest. Atunci când la recepţia de după nunăa au mai rămas prăjituri şi un prieten a întrebat-o ce vrea să facă, Mary a avut un răspuns surprinzător: “Păstraţi-le pentru înmormântarea lui Ernest. Vor fi încă suficient de proaspete “.
Noul ei soţ a râs la această glumă, dar în două săptămâni şi el era mort, ucis cu otravă de şobolani, nu înainte ca noua mireasă să se asigure că va moşteni locuinţa acestuia şi o sumă frumuşică din asigurarea de viaţă.
Ea ar fi scăpat fără să fie pedepsită pentru toate cele patru crime, asta dacă nu ar fi avut o atitudine destul de veselă în urma pierderii a patru soţi, fapt ce a stârnit suspiciunile poliţiei locale. În 1958, după ce legiştii au descoperit în organismul a doi dintre foştii soţi un nivel ridicat de otravă, Mary Wilson, atunci în vârstă de 64 de ani, a fost găsită vinovată. Ea a fost scutită de pedeapsa cu moartea datorită vârstei înaintate.
Wilson a murit în 1963, trăind în ultimii cinci ani din viaţă în închisoarea Holloway, care timp de mai mult de 150 de ani a fost casa unora dintre cele mai temute şi periculoase femei din Marea Britanie.
Totuşi, nu numai criminale au trecut pragul închisorii Holloway. Un număr de femei, prizonieri politici, au fost încarcerate aici, unele primind tratament mai favorabil decât altele.
Sufragetele, inclusiv Emmeline Pankhurst şi fiicele ei Christabel şi Sylvia, a fost hrănite forţat după ce au intrat în greva foamei în timpul petrecut în Holloway. Dar Lady Mosley, frumoasa soţie a liderului britanic fascist Oswald Mosley, a avut o experienţă destul de diferită de viaţa din închisoare, după ce a fost închisă pentru simpatiile sale fasciste în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Prietenia acesteia cu Winston Churchill i-a asigurat un loc într-o cabană din apropierea Holloway-ului unde locuia împreună cu soţul. Deşi era atent supravegheată de gărzi, aceasta s-a bucurat de un regim mult mai uşor.
Holloway Prison se va închide în cadrul unui pachet de reforme privind sistemul judiciar din Regatul Unit. Puţini vor simţi însă lipsa terifiantei închisori, a cărei istorie datează încă din epoca victoriană.
Printre numele celebre care şi-au executat pedepsele aici se numără Amelia Dyer, o moaşă care a ucis mai mult de 300 de copii, Amelia Sach, Annie Walters, condamnate tot pentru uciderea de copii, sau Mary Elizabeth Wilson, cunoscută drept “Văduva veselă”, care şi-a ucis patru soţi, relatează Daily Mail.
Amelia Dyer era o moaşă din Bristol, al cărei proces în 1896 a fost subiectul de dezbatere al vremii, transformând-o într-un nume celebru, pe seama ei luând naştere şi câteva cântece populare în Marea Britanie a acelor timpuri.
Amelia îşi desfăşura activitatea sub diverse pseudonime, ea pretinzând că lucrează la un serviciu de ajutor pentru mamele necăsătorite şi fără posibilităţi materiale. În schimbul unei taxe de 10 dolari – o sumă considerabilă în acele zile – ea lua copiii femeilor şi se asigura că le găseşte o familie care să îi dorească şi care să aibă posibilităţi materiale pentru a-i creşte.
În schimb, ea strangula copiii cu bandă de croitorie albă şi le arunca trupurile în râuri. Amelia a fost prinsă doar atunci când unul dintre cadavre a reapărut la suprafaţa apei, poliţia făcând legătura cu ea după ce au descoperit adresa ei pe o etichetă de pe hârtia de ambalaj în care învelea corpurile micuţilor pe post de giulgiu.
Mai târziu, ancheta a scos la iveală faptul că Amalia a ucis mai mult de 300 de copii şi, ajunsă în sala de judecată, pledoaria a durat doar patru minute şi 30 de secunde, femeia fiind declarată vinovată. Deşi a fost încarcerată în Holloway în timpul procesului, ea a fost spânzurată în apropiere, la Newgate, deoarece la acel moment Holloway nu avea propriile sale spânzurători.
Acest aspect a fost în curând remediat şi un total de cinci femei şi-au găsit ulterior sfârşitul în coarda călăului, la Holloway.
Primele două au fost Amelia Sach şi Annie Walters, care au fost executate tot pentru faptul că au ucis copii. Cele două femei se pare că ar fi ales otrăvirea în locul sugrumării copiilor care au căzut în mâinile lor.
Când au fost în cele din urmă aduse la judecată în 1903, probele împotriva lor au inclus cantitatea mare de haine pentru copii găsite în casele lor.
Amelia Sach şi-a susţinut nevinovăţia până la capăt. Călăul Henry Pierrepoint a menţionat că ea s-a prăbuşit în celula ei, în ziua morţii şi a trebuit să fie dusă la eşafod într-o plină criză de plâns şi ţipete. Prin contrast, Annie Walters părea netulburată.
Pentru o femeie care şi-a îngropat trei soţi în doar doi ani, Mary Elizabeth Wilson a fost un personaj remarcabil de vesel. La înmormântarea celui de-al treilea soţ, un agent imobiliar bogat care a murit la numai 12 zile de la data nunţii lor în Newcastle, în vara anului 1957, Mary Elizabeth Wilson a sugerat în glumă că ar trebui să i se facă un “discount comercial” din partea casei de pompe funebre.
Potrivit Daily Mail, umorul a însoţit-o şi în cea de-a patra căsnicie cu Ernest. Atunci când la recepţia de după nunăa au mai rămas prăjituri şi un prieten a întrebat-o ce vrea să facă, Mary a avut un răspuns surprinzător: “Păstraţi-le pentru înmormântarea lui Ernest. Vor fi încă suficient de proaspete “.
Noul ei soţ a râs la această glumă, dar în două săptămâni şi el era mort, ucis cu otravă de şobolani, nu înainte ca noua mireasă să se asigure că va moşteni locuinţa acestuia şi o sumă frumuşică din asigurarea de viaţă.
Ea ar fi scăpat fără să fie pedepsită pentru toate cele patru crime, asta dacă nu ar fi avut o atitudine destul de veselă în urma pierderii a patru soţi, fapt ce a stârnit suspiciunile poliţiei locale. În 1958, după ce legiştii au descoperit în organismul a doi dintre foştii soţi un nivel ridicat de otravă, Mary Wilson, atunci în vârstă de 64 de ani, a fost găsită vinovată. Ea a fost scutită de pedeapsa cu moartea datorită vârstei înaintate.
Wilson a murit în 1963, trăind în ultimii cinci ani din viaţă în închisoarea Holloway, care timp de mai mult de 150 de ani a fost casa unora dintre cele mai temute şi periculoase femei din Marea Britanie.
Totuşi, nu numai criminale au trecut pragul închisorii Holloway. Un număr de femei, prizonieri politici, au fost încarcerate aici, unele primind tratament mai favorabil decât altele.
Sufragetele, inclusiv Emmeline Pankhurst şi fiicele ei Christabel şi Sylvia, a fost hrănite forţat după ce au intrat în greva foamei în timpul petrecut în Holloway. Dar Lady Mosley, frumoasa soţie a liderului britanic fascist Oswald Mosley, a avut o experienţă destul de diferită de viaţa din închisoare, după ce a fost închisă pentru simpatiile sale fasciste în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Prietenia acesteia cu Winston Churchill i-a asigurat un loc într-o cabană din apropierea Holloway-ului unde locuia împreună cu soţul. Deşi era atent supravegheată de gărzi, aceasta s-a bucurat de un regim mult mai uşor.
În 1984 a avut loc atacul bioterorist Rajneeshee în The Dalles, Oregon când un grup condus de Bhagwan Shree Rajneesh (Osho) a contaminat intenţionat cu salmonella zece localuri. De ce au făcut asta? Sperau să incapaciteze o parte din populaţie astfel încât candidatul pe care-l susţineau să căştige alegerile.
751 de oameni s-au îmbolnăvit şi 45 au fost spitalizaţi, dar nimeni nu a murit. Incidentul a intrat în istorie ca fiind cel mai mare atac bioterorist de pe teritoriul Statelor Unite.
Vinovaţii pentru acest incident au fost descoperiţi un an mai târziu, iar şeful grupului Rajneesh a fost condamnat la 20 de închisoare.
Aceasta este cea mai bizară închisoare din lume, unde drogurile sunt produse în serie, copii zburdă în jur, iar deţinuţi au propriul sistem de justiţie.
San Pedro este unul dintre cele mai periculoase penitenciare din lume. Aici sunt încarceraţi în jur de 3.000 de detinuţi, iar familiile locuiesc împreună cu ei. Nu există gardieni, uniforme sau gratii şi orice se poate cumpăra, inclusiv droguri, care sunt produse în masă, fără ca autorităţile să se opună, relatează Daily Mail.
Locul a fost făcut faimos de către jurnalistul australian Rusty Young prin cartea sa “Marching Powder”, lansată în 2003. El a revizitat închisoarea San Pedro şi a constatat că, după 12 ani, nimic nu s-a schimbat. Traficul de droguri este în floare, iar prizonierii plătesc pentru celule şi hrana şi fac muncă brută pentru a câştiga banii cu care să îşi cumpere narcoticele.
Familiile deţinuţilor locuiesc în interiorul închisorii deoarce consideră că astfel copiii sunt în siguranţă în interior, mai în siguranţă decât dacă ar locui pe străzi. Bineînţeles, sistemul nu este unul sigur. O fetiţă de 12 ani a rămas însărcinată după ce a fost violată de un grup de deţinuţi. Aceste infracţiuni nu rămân însă nepedepsite. Nu de gardieni, ci chiar de puşcăriaşi. Prizonierii au un sistem de reguli şi legi care trebuiesc respectate. Astfel violatorii şi pedofilii sunt supuşi “judecăţii” într-un bazin de beton unde sunt bătuţi, înjunghiaţi şi electrocutaţi până mor în faţa mulţimii.
Există şi paznici, dar nu în interior, ci la exterior şi la poţi, interiorul peniteciarului San Pedro este condus de deţinuţi. Acest model este unul ieftin, iar guvernul bolivian îl aprobă.
Aceasta este cea mai bizară închisoare din lume, unde drogurile sunt produse în serie, copii zburdă în jur, iar deţinuţi au propriul sistem de justiţie.
San Pedro este unul dintre cele mai periculoase penitenciare din lume. Aici sunt încarceraţi în jur de 3.000 de detinuţi, iar familiile locuiesc împreună cu ei. Nu există gardieni, uniforme sau gratii şi orice se poate cumpăra, inclusiv droguri, care sunt produse în masă, fără ca autorităţile să se opună, relatează Daily Mail.
Locul a fost făcut faimos de către jurnalistul australian Rusty Young prin cartea sa “Marching Powder”, lansată în 2003. El a revizitat închisoarea San Pedro şi a constatat că, după 12 ani, nimic nu s-a schimbat. Traficul de droguri este în floare, iar prizonierii plătesc pentru celule şi hrana şi fac muncă brută pentru a câştiga banii cu care să îşi cumpere narcoticele.
Familiile deţinuţilor locuiesc în interiorul închisorii deoarce consideră că astfel copiii sunt în siguranţă în interior, mai în siguranţă decât dacă ar locui pe străzi. Bineînţeles, sistemul nu este unul sigur. O fetiţă de 12 ani a rămas însărcinată după ce a fost violată de un grup de deţinuţi. Aceste infracţiuni nu rămân însă nepedepsite. Nu de gardieni, ci chiar de puşcăriaşi. Prizonierii au un sistem de reguli şi legi care trebuiesc respectate. Astfel violatorii şi pedofilii sunt supuşi “judecăţii” într-un bazin de beton unde sunt bătuţi, înjunghiaţi şi electrocutaţi până mor în faţa mulţimii.
Există şi paznici, dar nu în interior, ci la exterior şi la poţi, interiorul peniteciarului San Pedro este condus de deţinuţi. Acest model este unul ieftin, iar guvernul bolivian îl aprobă.
Prison Break a fost un serial TV de succes ce a prezentat, cel puţin în primul sezon, un plan foarte complex de evadare din închisoare. Însă totul a fost ficţiune. Oamenii prezentaţi în articol au reuşit să evadeze de mai multe ori din închisori reale cu ajutorul a tot felul de trucuri.
Willie Sutton, cunoscut şi ca Slick Willie, jefuia bănci. Se spune că a furat peste 2 milioane de dolari din bănci de-a lungul cariere sale. Acesta a fost încarcerat de mai multe ori. Prima dată a reuşit să evadeze după ce a pus mâna pe un pistol, a doua oară a trecut gardul închisorii cu o scară, iar a treia oară a fugit printr-un tunel săpat de alţi deţinuţi. Sutton a devenit consultat şi sfătuia băncile cum să-şi îmbunătăţească securitatea clădirilor. A apărut chiar în câteva reclame.
Richard McNair s-a expediat singur din puşcărie. S-a pus singur într-o cutie mare, apoi cutia a fost expediată. A stat în libertate un an de zile când a fost prins din nou.
Steven Jay Russell a evadat de câteva ori din puşcărie ca să fie împreună cu iubitul lui. Cei doi s-au întâlnit în puşcărie apoi au fost eliberaţi. Însă Russell a fost arestat iar pentru delapidare. Prima dată a scăpat din puşcărie după ce a pretins că este un judecător şi a scăzut cauţiunea de la 950.000 de dolari la 45.000. A fost prins apoi a evadat din nou pretinzând că este un doctor. Iar asta nu este tot. A convinsi autorităţile puşcăriei că are SIDA (deşi nu are) şi a fost eliberat către un centru de tratament care nu exista, a realizat acest lucru după ce a pretins că este doctor. A fost prins şi a primit 144 de ani de puşcărie. Viaţa lui a fost subiect de film, “I love you Phillip Morris”, iar rolurile principale au fost interpretate de Jim Carrey şi Ewan McGregor.
