Tag: exporturi

  • Soarta economiei în 2012, dependentă de secetă şi de zona euro

    Luând în considerare că e prima creştere după două trimestre de scădere, e o veste bună, iar dacă ne uităm la evoluţia aproape stagnantă a exporturilor şi a industriei, înseamnă că această creştere a fost alimentată de cererea internă – consum şi investiţii, după cum remarcă analiştii Raiffeisen, ceea ce e o veste şi mai bună, având în vedere că nici exporturile, nici industria nu mai au resursele de creştere din anii trecuţi, din cauza crizei din zona euro.

    Tot analiştii băncii remarcă însă că datele cele mai recente (iunie-iulie) sugerează că “majoritatea sectoarelor (industrie, servicii) vor avea performanţe slabe şi în trimestrul al treilea, astfel încât un declin pronunţat al producţiei agricole din cauza secetei prelungite ar putea genera o scădere a PIB real în perioada iulie-septembrie”.

    La rândul lor, analiştii BCR arată că, pe de o parte, comparată cu restul Europei, economia României a avut una dintre cele mai mari rate de creştere, însă pe de altă parte, cele mai mari riscuri vin din partea evoluţiilor din zona euro, principalul partener de export al României. “Conform modelului nostru, încetinirea creşterii în zona euro se va reflecta asupra economiei româneşti în următoarele 3-4 trimestre”, anticipează analiştii BCR.

    “În acelaşi timp, turbulenţele politice interne, dezvoltarea slabă din industrie, reducerea investiţiilor în infrastructură şi un an agricol slab reprezintă câteva dintre riscurile adiţionale pentru creşterea economică în România.” BCR estimează pentru 2012 o creştere de până în 1%, revizuită în scădere de la estimarea anterioară de 1,2%.

  • De ţinut minte. Cifrele săptămânii

    4,1%
    creşterea nominală în luna mai a cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, faţă de luna aprilie, în timp ce în serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a scăzut cu 0,2%

    3.040
    numărul de persoane cu care a scăzut populaţia României în luna mai, când s-au născut peste 17.300 copii şi au decedat aproape 20.400 de persoane

    3,52 mld. euro
    deficitul comercial în primele cinci luni ale anului, mai mic cu 77,8 mil. euro decât cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut

    11,9%
    ritmul anual de creştere a exporturilor în luna mai, faţă de numai 1,8% în luna martie

  • Ponta: Videanu a aprobat exporturi de energie sub preţul pieţei. DIICOT şi DNA vor elucida

    Întrebat despre situaţia de la Hidroelectrica, Ponta a precizat că nu vrea să vorbească foarte mult, pentru că miercuri va fi luată o decizie a instanţei pe această temă. “Însă nu aş vrea nici să vă dezamăgesc şi să vă arăt că începem să găsim documente privind organizarea exportului de energie electrică la preţuri de 128 de lei pe MW, 174 şi 180, în timp ce preţurile pe piaţă erau 220, semnate de… aveţi dreptul să ghiciţi cine le-a semnat, că vi le şi dau – avem şi datele 25.08 2010 şi 03.09.2010 – domnul… cel care nu minte, nu fură, el se jură că nu fură şi l-am prins cu notele… domnul Adriean Videanu. Sunt convins că DIICOT şi DNA vor elucida toate aceste aspecte, pentru că o să fiţi foarte uimiţi unde a ajuns această energie. Eu ştiu – prin Cipru, în Piatra Neamţ”, a spus Ponta.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • De ţinut minte. Cifrele săptămânii

    4.414
    numărul de companii care se aflau în diverse stadii ale procedurii de insolvenţă în primul trimestru, în scădere cu 34,65% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, conform Coface

    4,1%
    creşterea cifrei de afaceri a serviciilor de piaţă (serie ajustată) în luna aprilie faţă de luna martie, în timp ce faţă de aceeaşi lună a lui 2011 creşterea a fost de 7,5%

    309 mil. euro
    cheltuielile de publicitate în 2011, cu 2% mai putin decat anul trecut, conform Initiative Media

    9,2%
    cu atât a scăzut producţia industrială în Italia în luna aprilie faţă de aceeaşi lună din 2011, cea mai mare scădere pe ansamblul UE, în timp ce creşterea cea mai mare s-a consemnat în Slovacia (10,9%)

    11%
    rata ajustată sezonier a şomajului din zona euro în luna aprilie, comparativ cu 9,9% în aprilie 2011 şi neschimbată faţă de luna martie 2012

    10,2%
    creşterea exporturilor în aprilie faţă de aceeaşi lună a anului trecut, după ce în martie exporturile crescuseră numai cu 1,8%

  • GRAFICUL SĂPTĂMÂNII: Relansarea economică în Europa de Est se amână

    Opt dintre cele 10 ţări vor consemna creştere, Cehia va stagna, Ungaria va avea o mică scădere a PIB. Cu excepţia atragerii fondurilor europene, procesul de consolidare fiscală din Est va face puţin probabilă o contribuţie a fondurilor publice la relansarea economiei, crede Fitch. Exporturile nu vor mai putea fi un motor major în 2012-2013, iar cererea internă nu-şi va reveni atâta vreme cât şomajul nu se reduce şi creditul nu creşte, respectiv cel mai devreme în 2013.

    Sursa: Fitch Ratings, Eurostat

  • Ce planuri de relansare a economiei are Victor Ponta (VIDEO)

    La emisiunea “Dupa 20 de ani” de la Pro TV, de duminica, Victor Ponta a afirmat ca la 1 iunie va avea loc la Bucuresti o intalnire a prim-ministrilor din mai multe tari europene care au nevoie de mecanisme financiare de sprijin de la UE.

    “Terminam cu povestea fondului de rezerva al Guvernului”, a afirmat Ponta, care a spus ca acesti bani nu pot fi folositi “o data la doua luni, ca sa-ti finantezi primarii”. “Taiem contractele dubioase”, a mai afirmat Victor Ponta, explicand ca orice economie bugetara va merge in cofinantarea proiectelor europene.

    Cat priveste proiectul Rosia Montana, Victor Ponta a lansat o acuzatie la adresa presedintelui Traian Basescu pentru ca face “lobby pentru o companie privata”. Garantii de siguranta pentru mediu, renegocierea participatiei statului roman si, de asemenea, siguranta ca acest proiect nu se face “pentru un presedinte sau prim-ministru, ci pentru statul roman” – acestea sunt, in opinia premierului Ponta, cerintele pentru ca proiectul Rosia Montana sa demareze.

    Vezi aici integral emisiunea:


    Mai mult pe stirileprotv.ro.

  • Producătorii locali de cosmetice pleacă să cucerească lumea

    Produsele Gerovital, Ivatherm şi Elmiplant se găsesc de ceva timp pe rafturile magazinelor şi farmaciilor din Europa, aşezate lângă cremele şi demachiantele giganţilor mondiali care investesc în promovare sume ce se pot apropia de valoarea întregii pieţe de cosmetice din România. În România branduri precum Gerovital sau Elmiplant sunt populare şi au în spate o istorie, dar cu toate acestea au fost devansate de brandurile externe. În aceste condiţii, cum pot ajunge produsele româneşti în coşul de cumpărături al femeilor din alte ţări? Să aibă legătură cu preţul şi cu scăderea puterii de cumpărare în toate ţările din cauza crizei?

    “Companiile româneşti au o serie de atuuri pe care le pot exploata pe pieţele străine în lupta cu multinaţionalele. Ele pot oferi produse poziţionate pe segmentul economic cu un raport atractiv calitate-preţ. În general, marile branduri din industria cosmetică au o prezenţă mai redusă pe segmentul economic care este disputat de brand-uri locare sau regionale”, este de părere Adrian Comăneci, manager în cadrul companiei de consultanţă Contrast Management Consulting. El mai spune că jucători precum Gerovital, Ivatherm şi Elmiplant pot dezvolta un produs nou adaptat la nevoile, condiţiile de utilizare şi puterea de cumpărare a segmentului de clienţi targetat. “În acest fel, companiile pot exploata o nişă de piaţă care este doar tangenţial vizată de produsele standard ale companiilor multinaţionale.” Un alt avantaj poate fi legat de elemente locale cu renume internaţional, precum apa termală Herculane. Adrian Comăneci crede că aceste elemente oferă credibilitate produselor şi îi determină pe consumatori săle încerce. Ulterior, dacă şi raportul calitate-preţ este atractiv, atunci clientul se poate transforma într-un consumator fidel.

    “Apa termală Herculane este un ingredient prezent în toate produsele noastre. Ea nu numai că vine din cea mai veche staţiune balneară din Europa, Băile Herculane, dar are proprietăţi calmante şi antiiritante pentru piele, demonstrate prin studii ştiinţifice realizate în Franţa şi România”, spune Rucsandra Hurezeanu, cea care deţine şi conduce în prezent businessul Ivatherm.

    Dacă Armani şi Burberry produc haine în sistem de lohn în România căutând costuri de producţie mai mici, Rucsandra Hurezeanu schimbă rolurile şi merge în Franţa pentru a produce sub un brand local şi cu apă de la Herculane dermato-cosmeticele Ivatherm. În timp ce lohn-ul în mod tradiţional urmăreşte diminuarea costurilor, proprietara Ivatherm îşi explică decizia de a merge în Hexagon prin faptul că piaţa are know-how şi dotări tehnologice peste nivelul României. Piaţa de cosmetice din Franţa este evaluată la peste 15 miliarde de euro, faţă de sub un miliard piaţa de profil din România.

    După ce a reuşit să aducă produsele Ivatherm în peste 1.000 de farmacii din România, fondatoarea Ivatherm şi-a propus să treacă graniţa la nord, în Ucraina în acest an. Rucsandra Hurezeanu mai spune că a primit oferte pentru export pe internet. “Am fost contactaţi de companii din Egipt, Arabia Saudită, Taiwan sau Japonia.”

    Pe aceste pieţe îndepărtate exportă şi producătorul local Farmec. Compania din Cluj-Napoca a făcut primele exporturi în urmă cu circa 40 de ani către state precum Japonia, Spania şi Dubai. La momentul acela Farmec era condusă de tatăl lui Mircea Turdean (actualul director executiv), care avea prieteni în fiecare dintre cele trei ţări. “Primele vânzări în afara ţării au fost realizate către prietenii tatălui meu din Japonia, Spania şi Dubai”, îşi aminteşte Mircea Turdean. El spune că în continuare compania are contracte cu ei, doar că, la fel ca şi în cazul Farmec, fiecare dintre aceste familii a ajuns la a doua generaţie. “Acum lucrez cu copiii prietenilor tatălui meu.” În Japonia produsele Farmec sunt vândute prin teleshopping. În Spania s-a mizat pe comerţul tradiţional, iar în Dubai produsele realizate la Cluj ajung atât în magazinele tradiţionale, cât şi în farmacii şi malluri.

  • Exporturile Germaniei şi-au revenit puternic în ianuarie, după scăderea din luna anterioară

    Livrările la extern au avansat lunar cu 2,3% în ianuarie, la 88,7 miliarde de euro, după ce au scăzut cu 4,4% în decembrie, potrivit datelor ajustate sezonier şi în funcţie de zilele lucrătoare prezentate de autorităţile germane. Evoluţia exporturilor va susţine speranţele că economia Germaniei începe aceste an mai puternic, după un ultim trimestru slab anul trecut. Majorarea importurilor, de 2,4% faţă de luna decembrie, a depăşit ritmul de creştere al exporturilor. Importurile, care au scăzut cu 3,9% în ultima lună din 2011, s-au situat la 74,5 miliarde de euro în ianuarie.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Iranul ameninţă că va sista exporturile de petrol către numeroase state europene

    Ghalebani, citat de agenţia Mehr, a menţionat printre statele vizate Germania, Spania, Italia, Grecia, Portugalia şi Olanda. Uniunea Europeană a decis, în ianuarie, intensificarea măsurilor de sancţionare a Iranului din cauza controversatului program nuclear.

    Alte stiri pe mediafax.ro

  • Cotaţia petrolului în urcare, după ce Iranul a anunţat oprirea exporturilor în şase ţări din UE

    “Iranul opreşte exporturile de petrol către şase state europene”, a anunţat postul iranian de televiziune în limba engleză Press TV. Potrivit Press TV, cele şase ţări sunt Olanda, Grecia, Franţa, Portugalia, Spania şi Italia. Preţul petrolului Brent, tranzacţionat pe bursa de la Londra, se afla în urcare cu un dolar, la 118,35 dolari pe baril la scurt timp după anunţ. Cele 27 de state membre UE au decis să oprească importurile de petrol iranian începând cu 1 iulie, din cauza controversatului program nuclear al Iranului, despre care statele ocidentale afirmă că are scopuri militare. Iranul neagă aceste acuzaţii.

    Mai multe pe mediafax.ro