Tag: droguri

  • Tunelul drogurilor: 14 tone de canabis, confiscate la graniţa americană

    Agenţi de vamă au confiscat 14 tone de canabis în tunelul care asigură legătura între nişte depozite de droguri din oraşul mexican Tijuana şi nişte hangare din Otay Mesa, la periferia San Diego (California), a anunţat o purtătoare de cuvânt a Administraţiei americane a Vămilor şi Imigraţiei (ICE).

    “Este vorba despre un important tunel transfrontalier destinat transportului drogurilor”, se arată într-un comunicat al agenţilor vamali.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Războiul hackerilor cu traficanţii de droguri – VIDEO

    În lipsa unor arme reale, grupul de hackeri a scos armele virtuale în lupta cu traficanţii mexicani de droguri. Pentru a determina Zeta, un cartel acuzat de-a lungul timpului că a făcut mii de victime şi că se foloseşte de violenţă crudă în acţiunile sale, să elibereze un hacker membru, grupul internaţional de membri ameninţă să dezvăluie pe internet o serie de informaţii sensibile.

    Printre altele, este vorba despre identitatea complicilor traficanţilor între care se numără mai mulţi poliţişti corupţi, dar şi o serie de jurnalişti cunoscuţi care ajută gruparea Zeta scriind articole negative despre armată, cea mai importantă unealtă a ţării împotriva traficanţilor de droguri.

    VEZI AICI MESAJUL HACKERILOR PENTRU TRAFICANŢII DE DROGURI – VIDEO

    “Aţi făcut o greşeală foarte mare când aţi luat prizonier pe unul de-al nostru. Eliberaţi-l”, spune într-o înregistrare video un bărbat mascat care vorbeşte în numele grupului de hackeri. “Nu ne putem apăra cu arme… dar putem face acest lucru cu maşinile, casele, barurile, bordelurile şi tot ce mai deţin traficanţii”, mai spune acesta.

    “Nu va fi dificil să-i expunem; ştim cu toţii unde sunt”, spune bărbatul anonim, care vorbeşte în limba spaniolă, cu accent, şi în jargon mexican.

    “Cerem eliberarea hackerului luat ostatic”, continuă în înregistrarea video purtătorul de cuvânt al grupului de hackeri, care poartă o mască similară cu cea a personajului principal din filmul V for Vendetta. “Dacă păţeşte ceva, o să vă amintiţi mereu data de cinci noiembrie (o legătură subtilă cu acţiunea aceluiaşi film)”.

    În filmuleţ nu se menţionează nimic despre identitatea ostaticului şi nici despre condiţiile în care a fost răpit din Veracruz în timpul unui protest de stradă.

    Dacă ameninţările hackerilor vor deveni realitate, cu siguranţă că traficanţii de droguri vor contraataca şi mulţi hackeri, dar şi bloggeri ar putea să-şi piardă viaţa. “Au mult curaj dacă vor publica identităţile complicilor cartelului de droguri. Vor deveni astfel rivalii şi ţinta de atac a traficanţilor de droguri”, crede Mike Vigil, fostul şef de operaţiuni al Drug Enforcement Administration.

  • Dependenţii de droguri încep să înlocuiască heroina cu etnobotanice

    Sociologul Andrei Botescu, cercetător la Observatorul Român pentru Droguri şi Toxicomanie, a prezentat, marţi, la Agenţa Naţională Antidrog (ANA) rezultatele a două studii, unul cantitativ, la care au participat 120 de respondenţi, iar altul calitativ, cu 33 de respondenţi, din care reiese că etnobotanicele injectabile sunt suficient de puternice pentru a înlocui heroina. “Foarte mulţi (consumatori – n.r.) au început să mixeze heroina cu aceste substanţe, mulţi au înlocuit heroina total. E inexplicabil cum, pentru că dependenţa de opiacee (substanţe pe bază de opiu, printre care şi heroina – n.r.) e de neînlocuit. Aici trebuie făcută o nouă cercetare”, a declarat Andrei Botescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu: “În Olanda sunt legalizate o parte din droguri. Noi am interzis etnobotanicele. Deci trebuie să fim atenţi”

    “Domnii guvernanţi din Olanda trebuie să ştie că România este angajată într-o bătălie şi împotriva drogurilor. Şi Olanda trebuie se ştie că avem diferenţe de legislaţie. În Olanda sunt legalizate o parte din droguri. Noi am interzis etnobotanicele… Deci trebuie să fim atenţi într-un fel sau altul, pentru că nu avem legislaţiile egale”, a precizat Băsescu la TVR.

    Preşedintele a declarat că “războiul lalelelor” este o exagerare, precizând că România are o bătălie cu evaziunea fiscală şi a cerut firmelor olandeze să nu mai exporte flori firmelor fantomă din România.

    Mai mult pe www.mediafax.ro.

  • The Guardian: Prăbuşirea burselor creşte dependenţa de droguri şi alcool în centrul financiar londonez

    Declinul puternic al pieţelor de capital şi reducerile în masă de personal din sistemul bancar a determinat un număr record de angajaţi din City să apeleze la tratament pentru dependenţă, afirmă Richard Kingdon, fondatorul firmei de consiliere City Beacon. Kingdon a lucrat cu aproape 100 de clienţi în ultimii doi ani. “Văd tot mai mulţi oameni care apelează la tot felul de substanţe pentru a face faţă stresului”, a spus el, potrivit The Guardian. Unul din clienţii acestuia, în vârstă de peste 40 de ani, a început să bea cantităţi mari de alcool la 25 de ani. Ulterior a trecut la cocaină şi a ajuns în imposibilitatea de a se opri din a-şi “trage bonusurile de şase cifre pe nas”. De doi ani, însă, nu a mai consumat alcool şi nici droguri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sex şi droguri fără ghilimele

    Curajos în expresie, descriind un univers crud, violent, volumul a făcut ca puştoaica Helene să fie degrabă comparată cu Rimbaud (în materie de precocitate) sau cu Françoise Sagan (la nivel de talent literar). Problema e că, după primele valuri de vânzări şi de critici ditirambice, lumea s-a dezmeticit şi a descoperit că mare parte din text fusese preluat, fără ghilimele şi nici îngrijorare, de la alţi scriitori. Mai mari, şi ca vârstă, şi ca har decât ea.

    Cu toate acestea, cartea – povestea tinerei Mifti, o pasăre de noapte care frecventează clubul berlinez deocheat Berghain şi care încearcă toate experienţele sexuale şi narcotizante posibile – rămâne o experienţă incitantă. În privinţa plagiatului, autoarea declară senin: “m-am inspirat liber”. Şi sare astfel încă un pârleaz, de data asta non-ficţional.

    Helene Hegemann, “Rămăşiţele unui Axolotl”, Editura Litera, Bucureşti, 2011

  • Amy Winehouse nu a consumat droguri în ziua în care a murit – raport toxicologic

    Agentul de presă al artistei a spus că medicii au descoperit urme de alcool în organismul cântăreţei, dar nu au putut să stabilească cu certitudine dacă alcoolul a jucat un anumit rol în decesul starului britanic. Potrivit bbc.co.uk, membrii familiei Winehouse au mulţumit poliţiei britanice pentru sprijinul acordat şi au declarat că aşteaptă concluziile anchetei oficiale, ce vor fi anunţate pe 26 octombrie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Reportaj: Secta producătorilor şi consumatorilor de endorfine

    Majoritatea preferă să alerge seara, după serviciu. A devenit aproape un ritual. Te echipezi cu şort şi maiou uşor lipit de burta de care nu ai reuşit încă să scapi. Nu uiţi gleznierele, genuncherele sau faşele elastice, alergatul pe teren dur îţi poate distruge zgârciurile. Apoi masezi frenetic picioarele cu alifii mentolate, nu mai ai timp şi de încălzire. Apoi pui adidaşii cu talpă groasă, luaţi astă-vară din outlet de la reduceri, şi hai să arăţi ce poţi. A, şi nu uita player-ul cu căşti. Nu vrei să-ţi aduci aminte de vremurile când îl considerai un moft văzându-l la alţii şi când te speriai de propriile bubuieli ale inimii care îţi răsunau în timpane.

    “I’ve got the power”, da, da, e bine să te mişti, puterea e la tine, ce bine că ai scăpat de biroul ăla şi de scaunul pe care nu mai ştii ce poziţie să găseşti. Te gândeşti zâmbind că toată ziua ai depus “efortul” de a mişca mouse-ul şi degetele pe tastatură. Şi melodia îţi aduce aminte de tinereţe, ce bine ar fi fost dacă n-ai fi fumat. Poate acum îţi era mai uşor să alergi. Şi cu mâncatul ai exagerat, şi cu băutul poate…

    Cititi integral reportajul pe www.mediafax.ro

  • Oficialii orasului Amsterdam se opun interzicerii consumului de marijuana

    “Daca turistilor li se interzice accesul in aceste cafenele,
    vanzarile ilegale si distributia drogurilor pe strazile
    Amsterdamului vor fi in crestere. Amsterdamul nu isi doreste sa
    faciliteze consumul de droguri usoare de catre turisti, ci sa-i
    ajute pe cei care doresc sa consume droguri sa faca acest lucru
    intr-un mod cat mai responsabil cu putinta”, explica primarul
    Eberhard van der Laan.

    in luna mai, camera inferioara a Parlamentului a votat un proiect
    de lege care obliga cafenelele din Olanda sa devina cluburi cu
    acces restrans. Numai cetatenii olandezi ar avea permisiunea de a
    intra in aceste localuri. Masura a venit in urma apelului primit
    din partea unor orase mici ce se afla de-a lungul frontierelor
    sudice si estice, care se plang de cresterea numarului de tineri
    petrecareti care vin din Belgia, Germania si Franta in cautarea
    drogurilor.

    Mai mult pe www.descopera.ro.

  • Concert cu huiduieli la Belgrad: Amy Winehouse a cantat beata (VIDEO)

    Initial, cei circa 20.000 de spectatori au primit-o bine si au
    incurajat-o, desi diva a intarziat o ora, insa ulterior au inceput
    s-o huiduie, iar multi au plecat de la concert, jigniti de
    prestatia englezoaicei.

    Biletele au costat circa 40 de euro, intr-o tara unde salariul
    mediu este de circa 300 de euro pe luna, noteaza AP.

    Winehouse are probleme cunoscute cu drogurile si alcoolul si a
    incheiat de curand un program de dezintoxicare la Londra. Dupa
    dezastrul de la Belgrad, cantareata a anuntat ca isi anuleaza
    concertele urmatoare, care ar fi urmat sa aiba loc la Istanbul (20
    iunie) si Atena (22 iunie).

    Concertul esuat de la Belgrad a fost primul din cadrul turneului
    european din aceasta vara al cantaretei. Ea urmeaza sa sustina un
    concert si la Bucuresti, pe stadionul Iolanda Balas Soter, la 15
    august.