Tag: dolar

  • Euro isi arata din nou muschii

    "Pe piaţa interbancară, înainte de ora 13:00, transferurile se perfectau uşor peste nivelul de 3,73 lei/euro. Cred că BNR a ales un curs din afara cotaţiilor de la acea oră. Valutele din regiune se depreciază, iar leul înregistrează cea mai mare pierdere, urmând scăderile raportate de forint şi zlotul polonez", a declarat un dealer pentru Mediafax.

    Moneda unica europeana este in crestere puternica fata de dolar, situatie creata de devalorizarea valutei americane, si a inceput sa creasca si fata de monedele pietelor emergente. Euro a depasit pentru prima data in istorie nivelul de 1,52 dolari, analistii estimand ca ratele dobanzii de pe piata americana se vor reduce si mai mult in timp ce Banca Centrala Europeana va mentine actualul nivel al acestora.

  • Dolarul, in picaj dupa afirmatiile presedintelui Fed

    Euro a atins nivelul de 1,5144 dolari, cel mai ridicat de la debutul, in 1999, al monedei unice europene.

    Presedintele Fed, Ben S. Bernanke, a spus astazi ca institutia "va actiona intr-o masura potrivita" pentru a se asigura impotriva riscurilor de scadere a economiei. Fed urmareste cu atentie evolutia dolarului si nu are un obiectiv specific pentru el, a mai spus Bernanke, intr-o discutie cu membrii Comisiei de Servicii Financiare a Congresului american, relateaza presa internationala.

    Contractele futures de la bursa din Chicago arata ca majoritatea traderilor asteapta, pana la mijlocul anului, o diminuare macar pana la 2% a ratei de referinta, aflata acum la nivelul de 3%. Banca centrala a SUA a diminuat deja de cateva ori rata de referinta, care se situa in septembrie la 5,25%.

  • Petrolul, la un nou maxim istoric

    Si pe piata londoneza, cotatiile titeiului Brent, care asigura doua treimi din livrarile mondiale de petrol erau in urcare. La bursa de marfuri din New York, contractele futures incheiate pentru grau, zahar, cupru, bumbac si cacao erau, de asemenea, pe un trend pozitiv, ceea ce a facut ca indicele UBS Bloomberg Constant Maturity Commodity Index sa atinga, la randul sau, cea mai mare valoare din istorie.

    "Cresterea cotatiilor la titei este o consecinta a faptului ca investitorii ies din pietele financiare si intra pe piata de marfuri", apreciaza Victor Shum, senior principal la Purvin & Gertz Inc. din Singapore, citat de Bloomberg.

    Contractele futures cu livrare in aprilie au crescut la bursa de marfuri din New York (New York Mercantile Exchange – NYMEX) pana la 102,08 dolari/baril. Ulterior pretul a mai scazut, astfel ca la ora 13:00 (ora Romaniei) cotatia se situa la 101,25 dolari per baril.

    Pe piata din Singapore, euro a fost cotat la 1,5055 dolari, cea mai ridicata valoare de cand moneda unica a fost introdusa in Europa, in 1999.

  • Dobanda FED redusa cu 0,75%

    Reducerea de 0,75% este cea mai mare micsorare operata de Fed din 1990 si este destinata evitarii recesiunii economice a SUA. Scaderile pietelor internationale de capital au fortat oficialii americani sa renunte la masurile destinate stoparii inflatiei si sa se contreze asupra ajutarii economiei. Dolarul a scazut imediat dupa anuntul Fed, alaturi de certificatele de trezorerie ale SUA si de cotatia futures a indicelui S&P 500.

  • Zile negre pentru dolar

    Vinerea trecuta ajunsese foarte aproape de pragul de 1,5 dolari/euro, cu perspective de a scadea pana la 1,57 pana in martie, conform analistilor chestionati de Bloomberg.

    Criza de pe pietele financiare, cu corolarul ei asteptat – perspectiva unei noi reduceri a dobanzilor de catre Rezerva Federala – a lovit de data aceasta si indirect in moneda americana, dupa ce au capatat contur informatiile privind intentia Consiliului de Cooperare al Golfului de a decide, la reuniunea de la inceputul lunii decembrie, renuntarea de catre statele din Golf si Arabia Saudita la dolar ca moneda de referinta in favoarea unui cos de valute dominat de euro (sau a unui cos de referinte din care ar putea face parte si petrolul).
    Or, daca nu renuntarea la dolar, cel putin reevaluarea cursului la care se raporteaza la dolar riyalul saudit ori dirhamul din Emirate. Nu e singura informatie nelinis- titoare care vine din directia marilor exportatori de petrol.

    Saptamana trecuta, putin a lipsit ca statele OPEC sa puna in aplicare indemnul celor doi lideri antiamericani convinsi din organizatie – Hugo Chavez din Venezuela si Mahmud Ahmadinejad din Iran – ca statele membre sa renunte la tranzact ionarea petrolului in dolari, in favoarea euro, cu motivul ca nu mai pot suporta pagubele rezultate de pe urma unui baril ajuns aproape de 100 de dolari, in conditiile in care moneda americana nu face decat sa scada continuu.