BusinessMagazin

Tag: dobanzi

  • Sfârşitul erei banilor ieftini împinge falimentele din SUA la cel mai ridicat nivel din 2010, iar previziunile sunt sumbre pentru 2023 şi pentru Europa

    Companiile americane resimt din plin impactul dobânzilor ridicate şi inflaţiei persistente, numărul celor care solicită protecţie împotriva fali­mentului fiind în creştere puternică odată cu sfârşitul erei banilor ieftini, scrie Reuters.

    Numărul companiilor americane care au falimentat până acum în 2023 este mai ridicat decât cel din primele patru luni ale oricărui an din 2010, indică datele S&P Global Market Intelligence. Acesta a consemnat mai mult de o dublare la 236 faţă de anul trecut.

    Companiile din sectorul produ­se­lor de larg consum neesenţiale au înregistrat cel mai mare număr de falimente din rândul tuturor sectoa­relor în 2023.

    În UE, numărul de declaraţii de faliment în rândul companiilor a cres­cut considerabil în trimestrul patru al anului trecut, cu 26,8% faţă de trimestrul anterior, atingând cel mai ridicat nivel de la începutul co­lectării datelor în 2015. Numărul fali­mentelor a crescut în toate cele patru trimestre ale anului trecut.

    Turbulenţele recente din secto­rul bancar vor duce la noi falimente în rândul companiilor în acest an, an­ticipează Allianz Trade, potrivit Market Screener.

    La nivelul zonei euro, insolven­ţele sunt aşteptate să înregistreze o creştere de 23% comparativ cu nive­lurile prepandemice.

    Pentru Germania, asigurătorul se aşteaptă la o creştere de o cincime, 22%, faţă de anul trecut, la 17.800 de cazuri. „Din cauza politicilor şi mai restrictive de creditare ale băncilor, un număr în creştere de companii vor întâmpina probabil dificultăţi“.

    Anterior, procentul insolvenţe­lor era estimat la 15% pentru Ger­mania.

    „Cu dobânzile aflate în creştere semnificativă, companiile slab finanţare riscă să se confrunte cu probleme“, avertizează Milo Bogaerts, de la Allianz Trade.

    Potrivit datelor oficiale, numărul falimentelor din Germania au crescut anul trecut pentru prima dată de la criza financiară din 2009. Energia extrem de scumpă, inflaţia ridicată şi reticenţa consumatorilor au împins mai multe companii în faliment.

    În Franţa, a doua mare economie a Europei, aproximativ 42.500 de companii s-au închis, reprezentând o creştere de aproape 50% faţă de 2021, notează Euractiv.

    Iar numărul insolvenţelor va continua să crească în 2023, compania de consultanţă Altares estimând 55.000 de falimente în acest an.

    Potrivit unui raport Coface, numărul de falimente şi insolvenţe declarate în 2022 a crescut cu până la 30% în Polonia, iar în 2023 situaţia ar putea fi şi mai sumbră.

    „Din păcate, 2023 apare în culori sumbre din punct de vedere al problemelor legate de rambursarea datoriilor. Vor fi mai mulţi datornici, numărul falimentelor va creşte“, arată Adam Lacki, CEO al Biroului de Informaţii Economice.

    Şi în Ungaria oficialii se aşteaptă la un an 2023 dificil pentru companii.

  • BCE se apropie de final cu creşterea dobânzilor, susţine un oficial al Băncii Europene

    Potrivit lui Joachim Nagel, membru al Consiliului guvernatorilor, este posibil ca Banca Centrală Europeană să se apropie de ultima etapă a ciclului său istoric de majorare a ratelor dobânzilor, raportează Bloomberg.

    Deşi creşterile costurilor de împrumut nu s-au încheiat, iar inflaţia de bază trebuie încă domolită, şeful Bundesbank a declarat miercuri că este foarte mulţumit de politica monetară a BCE.

    „Suntem aproape de a ajunge în zona politicii monetare considerată restrictivă”, a declarat acesta la postul de radio Deutschlandfunk. „Sunt încrezător că politica monetară adoptată îşi arată în întregime efectele.”

    Observaţiile lui Nagel se potrivesc cu opinia majorităţii economiştilor, care estimează că BCE va mai majora rata depozitelor de încă două ori, în iunie şi iulie, până la un nivel maxim de 3,75%. Rezerva Federală a luat deja în calcul o eventuală pauză în ciclul său, deşi a început înăsprirea înainte de oficialii de la Frankfurt.

    Şeful Băncii Centrale a Greciei, Yannis Stournaras, a declarat miercuri că majorările de dobândă ale BCE se vor încheia în 2023. Martins Kazaks din Letonia a avertizat că majorările ar putea persista şi după luna iulie.

    Nagel a prezentat decizia de săptămâna trecută a oficialilor de a încetini ritmul de înăsprire, anunţând în acelaşi timp oprirea reinvestirilor în cadrul programului de achiziţionare de active.

    „Nu am terminat încă cu creşterea ratelor”, a spus el. „Mai este încă de lucru. Momentan trebuie să rămânem fermi pe poziţii”.

  • Presa internaţională stă cu ochii pe BNR: Majorarea dobânzilor ia o pauză pe fondul inflaţiei care dă semne de ameliorare

    Se aşteaptă ca BNR să ia o pauză de la politica de majorare a dobânzilor în contextul în care factorii de decizie se aşteaptă ca inflaţia să înregistreze cea mai rapidă scădere din ultimele două decenii, scrie Bloomberg.

    Factorii de decizie de la Bucureşti vor menţine miercuri dobânda de referinţă la 7%, potrivit tuturor economiştilor intervievaţi într-un sondaj Bloomberg. Banca a oprit un ciclu de înăsprire a politicii monetare după ce 11 majorări au ajutat la limitarea costurilor de împrumut care au atins cel mai ridicat nivel din 2010. 

    Creşterea preţurilor este aşteptată să încetinească la aproximativ 7% la sfârşitul acestui an, de la 14,5% în martie. Cu toate acestea, Banca Naţională a României s-a abţinut de la a anunţa un final ferm al ciclului de înăsprire, pe fondul incertitudinilor declanşate de războiul din Ucraina şi de preţurile energiei.

    Banca va aproba, de asemenea, o prognoză actualizată a inflaţiei, care va fi prezentată în zilele următoare.

    În timp ce Banca Centrală Europeană a semnalat că nu a terminat cu creşterile de rate, invocând inflaţia de bază încă ridicată, factorii de decizie din mai multe naţiuni est-europene, care au majorat costurile de împrumut mult mai devreme, au adoptat o atitudine prudentă şi aşteaptă să vadă efectul deciziilor luate în economie.

     

  • Cum a ajuns celebrul gigant Silicon Valley să se prăbuşească de fapt. Un vârtej de zvonuri şi panică a distrus banca, lovind cu violenţa unei tornade. Dar semnalele pericolului s-au adunat cu mult, mult timp înainte de dezastru, iar cine a vrut să le vadă, le-a văzut

    Un vârtej de zvonuri şi panică a distrus Silicon Valley Bank, lovind cu violenţa unei tornade. Dar norii s-au adunat cu mult, mult timp înainte de dezastru, iar cine a vrut să vadă, a văzut pericolul.

    Colapsul SVB nu s-a produs din senin, dar a fost ceva fulgerător. În calmul de după furtună s-au căutat vinovaţii: executivii,  toţi concediaţi după dezastru, administraţia Trump, care a relaxat testele de stres pentru bănci, investitorii care au tolerat asumarea de riscuri excesive, autorităţile care n-au intervenit mai devreme, deşi ştiau că sunt probleme, clienţii, care s-au lăsat pradă zvonurilor şi panicii, dobânzile mari, chiar şi vremurile în care trăim. „Viteza lumii s-a schimbat”, spunea Sam Altman, directorul de tehnologie din spatele fenomenului de inteligenţă artificială ChatGPT, la scurt timp după un puseu istoric de retrageri de depozite de la SVB, când clienţii au încercat să scoată cel puţin un sfert din depozite în 24 de ore. „Oamenii vorbesc repede”, a adăugat el. „Oamenii mută banii repede.”

    Cu toate acestea, săptămânile de după 10 martie, data prăbuşirii băncii americane, i-au adus pe cei porniţi în căutarea ţapului ispăşitor şi a cauzelor unei crize care nu s-a mai produs în faţa unui adevăr inconfortabil: problemele care au provocat cea mai mare hemoragie bancară din istorie nu au fost nici un eveniment ciudat, nici ceva imprevizibil.

    În interviurile cu Financial Times – inclusiv unele efectuate înainte ca SVB să falimenteze – mai mulţi bancheri, autorităţi de reglementare şi executivi au oferit impresii sincere despre problemele băncii şi despre consecinţele prăbuşirii acesteia.

    Aproape toţi sunt acum de acord asupra unui lucru – furtuna care a doborât banca era ascunsă la vedere.

    Cu mai mult de un an înainte ca SVB să falimenteze, organele de supraveghere din afară şi unii dintre consilierii băncii identificaseră pericolele care pândeau în bilanţul ei. Cu toate acestea, niciunul – nici agenţiile de rating, nici examinatorii de la Rezerva Federală a SUA, nici consultanţii externi pe care SVB i-a angajat de la BlackRock – nu a reuşit să convingă conducerea băncii să-şi ghideze instituţia pe o cale mai sigură.

    „Autorităţile de reglementare pur şi simplu nu au luat o poziţie suficient de puternică”, spune Lev Menand, profesor la Universitatea Columbia şi fost specialist în reglementare la Departamentul de Trezorerie şi la Federal Reserve Bank din New York. „Schema statutară dă putere Fed să treacă peste raţiunea de afaceri a managerilor băncilor în aceste situaţii”, adaugă el. „Nu au făcut-o.”

    Faptul că astfel de pericole evidente nu au primit atenţie i-a consternat pe supravieţuitorii episoadelor anterioare de catastrofă financiară. „În general, nu-mi dau cu părerea despre ce ar fi trebuit sau nu să vadă cineva atunci când pot să văd mai clar trecutul”, spune Lloyd Blankfein, care a fost directorul executiv al Goldman Sachs în timpul crizei din 2008. „Voi face o excepţie în acest caz, pentru că problemele erau evidente.” La câteva săptămâni după ce SVB a fost pusă sub administrare specială,  autorităţile de reglementare din SUA încă mai evaluează prejudiciul cauzat. Protejarea banilor din conturile clienţilor SVB a costat până acum autorităţile 20 de miliarde de dolari. Pentru a limita perturbările, instituţiile vulnerabile au primit finanţare de urgenţă în valoare de zeci de miliarde de dolari în plus. În timp ce Fed aşteaptă reacţia la primul dintre rapoartele de autopsie oficiale, cei responsabili pentru menţinerea în siguranţă a sistemului bancar din SUA sunt forţaţi să se confrunte cu amploarea erorilor lor.

    Costurile acestor greşeli au fost agravate de cea mai abruptă creştere a ratelor de dobândă din SUA din mai bine de patru decenii. Când acum aproape 18 luni autorităţile de reglementare au început să vorbească cu SVB despre concentrarea datoriilor pe termen lung în bilanţul ei, ratele dobânzilor din SUA erau aproape de zero. Până în martie, ratele au ajuns la cel mai ridicat nivel din 2007, iar retorica Fed privind combaterea inflaţiei a indicat că banca centrală va duce dobânzile peste pragul de 5% în acest an.

    Această înăsprire bruscă a politicii monetare aproape că a garantat că SVB va suferi pierderi paralizante din deţinerile sale substanţiale de obligaţiuni guvernamentale americane. Semnele că vin necazuri erau la vedere pentru deponenţi şi pentru autorităţile de reglementare. Dacă o criză putea fi evitată în acest punct depindea de cine acţionează primul – autorităţile şi conducerea băncii sau deponenţii. Agenţiile de rating au fost una dintre aceste surse de informaţii disponibile public despre problemele care se profilau.

    Încă din octombrie, S&P a remarcat soldurile „foarte mari” ale deponenţilor individuali – cu mult peste limita de 250.000 dolari pentru asigurarea depozitelor la nivel federal – un factor care prezenta „un anumit risc de lichiditate în cazul unor retrageri”, posibil pentru că în cazul acestor deponenţi probabilitatea de a-şi muta banii în altă parte este mai mare. Dacă acest risc s-ar materializa, agenţia de rating a considerat redusă probabilitatea ca SVB  „să vândă titluri pentru a face rost de lichiditate, având în vedere că creşterea dobânzilor de pe piaţă a contribuit la o pierdere nerealizată masivă”. În aceste condiţii, banca rămânea cu puţine opţiuni în afară de un împrumut de la Fed sau de la alţi creditori de ultimă instanţă.

    Chiar şi aşa, unii critici şi-ar fi dorit ca agenţiile de rating să fi mers mai departe. Deşi analiza S&P a fost mult mai critică decât orice au furnizat agenţiile de rating înainte de criza din 2008, nu a tras concluzii clare despre traiectoria catastrofală a SVB. Nici Moody’s, nici S&P nu au retras ratingul care recomanda SVB pentru investiţii înainte ca banca să se prăbuşească. „Majoritatea investitorilor probabil că nu citesc ceea ce scriu analiştii, ei se uită la rating”, spune un analist de credit care are cunoştinţe extinse despre procesul agenţiilor de rating de evaluare a băncilor. „Evaluarea trebuie însoţită şi de fapte. În caz contrar, este ca şi cum ai spune despre un hotel că este cel mai bun din Paris, dar îi oferi patru stele în loc de cinci.” O altă sursă importantă de informaţii a venit de la vânzătorii în lipsă (short sellerii, cei care pariază pe cădere), care până în toamna trecută identificaseră posibile bombe cu explozie întârziată în aproape fiecare colţ al băncii. Printre cele mai evidente a fost expunerea SVB la startup-urile fragile. Cu bursa de acţiuni practic închisă pentru noi oferte şi cu firmele de capital de risc devenind reticente să se despartă de numerarul lor, firmele de tehnologie se confruntau cu cele mai puternice scăderi ale valorii de piaţă de la implozia bulei dotcom la începutul anilor 2000. SVB a furnizat servicii bancare acestor companii, făcându-şi baza de depozite vulnerabilă la o secetă în finanţarea cu capital de risc. De asemenea, le-a creditat fără limite, aşteptându-se să-şi primească banii înapoi nu din fluxurile de numerar ale afacerii, ci din belşugul pe care l-ar fi creat noii investitori cu noi runde de capital. Ceva foarte neobişnuit pentru o bancă, SVB a pariat că orice pierdere din registrele sale de credite către companii va fi acoperită dacă doar câteva dintre startupuri ar deveni unicorni.

    Împrumuturile SVB către startupuri neprofitabile i-au surprins nu numai pe vânzătorii în lipsă, ci şi pe o parte din angajaţii băncii. „Dacă sunteţi bancher la o bancă tradiţională, analiza dumneavoastră de credit este foarte riguroasă din punct de vedere cantitativ şi trebuie să existe o analiză clară a modului în care sunteţi plătit pentru ce oferiţi”, spune un fost bancher la SVB. „Creditele de risc date de SVB au fost mai mult calitative. Era vorba despre conversaţiile pe care le aveţi cu investitorii despre disponibilitatea lor de a sprijini compania”. Riscurile inerente din registrul de împrumuturi al SVB s-au revărsat la vederea publicului după colapsul băncii. First Citizens Bank, care a cumpărat portofoliul de la Federal Deposit Insurance Corporation, a negociat o reducere de 16,5 miliarde de dolari dintr-o evaluare furnizată de această autoritate, echivalentă cu aproximativ 20%, ceea ce sugerează că alţi ofertanţi au ezitat. Însă o altă parte a bilanţului SVB a fost cea care a provocat căderea băncii: portofoliul său de obligaţiuni presupus sigure. Spre deosebire de datoria datorată de startupurile din Silicon Valley, este practic sigur că valorile mobiliare emise de guvernul SUA vor fi rambursate integral. Totuşi, acest lucru nu împiedică valoarea acestora să fluctueze: preţurile obligaţiunilor scad pe măsură ce ratele dobânzilor cresc, ceea ce a făcut ca SVB să fie vulnerabilă la sănătatea financiară a clienţilor săi într-un mod mai subtil. Când companiile susţinute cu capital de risc au început să se chinuie să strângă capital nou, conturile lor curente au început să se micşoreze drastic, grăbind momentul în care SVB ar fi nevoită să vândă obligaţiuni pentru a face faţă retragerilor şi a contabiliza pierderile astfel provocate. În acest punct, supravieţuirea SVB a depins în mare parte de directorul său executiv, Greg Becker, ale cărui apariţii publice au fost o a treia sursă de informaţii despre starea de sănătate a băncii în ultimele sale luni. El a căutat să articuleze un plan de gestionare a acelor pierderi care să ofere încredere deponenţilor şi să împiedice ca un flux constant de ieşiri să se transforme într-un torent incontrolabil.

    „Nu doar că banca îşi asumă riscuri uriaşe”, a explicat un short seller pentru FT înainte de prăbuşirea SVB. „Împreună cu clienţii lor şi-au asumat riscuri uriaşe. A fost o operaţiune de gestionare a averii pentru industria venture capital şi de private equity.”

    Vorbind cu FT în decembrie, Becker părea încrezător că banca poate face faţă încetinirii activităţii de capital de risc care-i lăsa pe clienţii băncii fără fonduri. „Ne pregăteam pentru asta”, a povestit el. „Cu tot acest exces de lichiditate pe care îl avem, mai întâi să ne asigurăm că îl investim într-un mod foarte conservator.” Obligaţiunile de stat pe care SVB intenţiona să le deţină până la scadenţă erau în continuare garanţii utile, chiar dacă valoarea lor era în scădere. „Deoarece sunt active de înaltă calitate, le putem pune ca garanţie pentru împrumuturi cu care să ne asigurăm lichiditatea”, a spus Becker. „Nu avem nicio intenţie să le vindem pentru că ne putem deschide acces la împrumuturi cu ele.” Între timp, însă, mulţi deponenţi au auzit destule. Solicitările de retragere au început să crească. Pentru a le face faţă, Becker este forţat în cele din urmă să vândă obligaţiuni în valoare de 21 de miliarde de dolari în pierdere şi să lanseze o operaţiune de vânzare de acţiuni ale SVB de 2,25 miliarde de dolari. Pentru că nu s-au găsit cumpărători, cererile de retragere au venit şi mai multe. Printre deponenţii care urmau să fugă s-a numărat şi Giridhar Srinivasan, un fost angajat al Lehman Brothers, care a strâns recent 2 milioane de dolari pentru lansarea unui start-up de informaţii pentru afaceri. La scurt timp după ce a citit interviul lui Becker din FT de pe 22 februarie, Srinivasan a retras banii companiei sale de la SVB. Pentru că nu a reuşit să aducă un al doilea semnatar, aşa cum era necesar, prima sa cerere a fost refuzată. „Niciunul dintre noi nu a dormit în acel weekend”, a spus el. „O bancă este doar un vehicul de încredere. Încrederea poate să dispară foarte repede.” Cinci zile mai târziu, Srinivasan a reuşit în sfârşit să transfere majoritatea fondurilor companiei sale către o altă bancă. Când SVB a picat pe 10 martie, soldul contului său era de doar 55.000 dolari. La mai puţin de o săptămână după weekendul nedormit al lui Srinivasan, au venit câteva zile de dezorientare pentru preşedintele Fed, Jay Powell. SVB devenise al doilea cel mai mare faliment bancar din istoria Americii. „Vreau să spun, întrebarea pe care ne-o punem cu toţii în primul weekend a fost «Cum de s-a întâmplat asta?»”, şi-a amintit Powell mai târziu. Răspunsul la această întrebare este acum sarcina principalului oficial al Fed în domeniul supravegherii bancare, Michael Barr, care şi-a asumat postul în iulie anul trecut şi a numit deja colapsul un „caz de manual de management defectuos”. Sarcina lui Barr va începe cu o reevaluare sinceră a moştenirii lăsate de predecesorul său numit de Trump, Randal Quarles, ale cărui reforme au protejat băncile de o supraveghere mai intensă atât timp cât activele lor nu depăşeau 250 de miliarde de dolari. Aceste reforme au urmat legislaţiei bipartizane adoptate în 2018 şi care a anulat părţi ale legii pentru creditorii mici şi mijlocii Dodd-Frank, implementată ca răspuns la marea criză. Acest lucru a dus la teste de stres mai puţin frecvente, cerinţe de capital mai puţin oneroase şi o scutire de la aşa-numita regulă a ratei de acoperire a lichidităţii, care impune băncilor să deţină suficiente active lichide de înaltă calitate pe care să le poată vinde pentru a acoperi ieşirile de capital în perioadele de criză. Elizabeth Warren, democratul progresist din Massachusetts, care s-a opus multă vreme modificării regulilor, a ajuns până acolo încât a spus că recentele falimente ale băncilor „ar fi fost total evitate dacă Congresul şi Fed şi-ar fi făcut treaba şi ar fi menţinut o supraveghere puternică a băncilor mari” . Lobbyiştii băncilor au numit modificarea regulilor un „hering roşu”, observând că principala cauză au fost managementul corporativ defectuos şi deciziile de investiţii proaste, adică în deponenţi cu o mobilitate ridicată. La rândul său, Quarles a susţinut că episodul SVB „nu a avut nimic de-a face cu modestele rafinări de reglementare sau de supraveghere pe care le-am făcut”. Chiar dacă SVB ar fi fost supusă regulilor de acoperire completă a lichidităţii, nu ar fi fost „nicio diferenţă în ceea ce priveşte rezultatul”, a spus Quarles pentru FT. Vechile reguli au impus cerinţe suplimentare de lichiditate băncilor care au folosit pe scară largă finanţarea angro, depozitele de la alte instituţii financiare sau alte forme de bani „fierbinţi”. El a susţinut că normele vechi ar fi impus puţine constrângeri SVB, care a folosit surse mai convenţionale de finanţare. “Depozitele de bază de la clienţii tăi nu au fost considerate în general bani fierbinţi”, a adăugat el. Dar Greg Feldberg, un fost angajat al Fed, acum director de cercetare în Programul Yale pentru Stabilitate Financiară, nu este de acord cu o astfel de evaluare. Calculele sale sugerează că SVB ar fi căzut sub pragul activelor lichide dacă nu ar fi fost scutită – dovadă, spune el, că modificările regulilor din epoca Trump au fost „complice la hemoragia de depozite şi falimentul SVB”. Acum, Barr, de la Fed, va trebui să înfrunte acuzaţiile că supraveghetorii nu au reuşit să gestioneze riscurile care au devenit evidente cu mult înainte de implozia SVB. El spune că a aflat de expunerea SVB la riscul ratei dobânzii abia în luna februarie a acestui an. Dar problemele au apărut la sfârşitul anului 2021. Autorităţile de supraveghere au identificat probleme la modul în care banca se administra despre care au spus că ar putea exacerba efectul unui şoc advers. Ei au semnalat unele dintre deficienţe ca „necesitând o atenţie imediată”. În ciuda avertismentelor, banca nu a reparat nimic. Nu este clar ce măsuri au luat autorităţile de reglementare în continuare, dincolo de retragerea ratingului „echitabil” al managementului băncii pentru performanţă şi înlocuirea acestuia cu un calificativ care interzice automat SVB să cumpere alte bănci. Parlamentarii de la ambele capetele ale spectrului politic – Warren şi Rick Scott, un senator republican pentru Florida – au cerut ca organul intern de pază care supraveghează ce face banca centrală să fie înlocuit cu un inspector general cu puteri mărite numit de preşedinte.

    „Aceasta măcar întăreşte sentimentul publicului larg că lecţiile vor fi învăţate”, spune Andrew Levin, un veteran de două decenii al Fed care acum predă la Dartmouth College. El consideră că un astfel de pas este „imperativ” şi a cerut ca Fed să iniţieze teste de stres voluntare pentru creditorii mijlocii, similare analizelor de capital care au contribuit la calmarea panicii din timpul crizei financiare globale. Dincolo de asta, părerile sunt împărţite între cei care cred că modificările de reglementare din 2018 trebuie anulate şi cei care, în schimb, dau vina pe eşecurile Fed. Administraţia Biden s-a poziţionat de partea primei tabere, solicitând inversarea regulilor din epoca Trump care au relaxat supravegherea băncilor mai mici. Aceasta ar însemna teste de stres mai frecvente, cerinţe mai stricte de capital şi lichiditate şi o revigorare a cerinţei ca fiecare instituţie să depună un „testament de viaţă” în care să explice paşii care ar trebui făcuţi pentru gestionarea în siguranţă a falimentului. Chiar şi fără o legislaţie nouă, Barr a sugerat că Fed se pregăteşte să-şi consolideze propriile reguli care guvernează băncile mijlocii. Dar acest proces va dura probabil ani.   

    Santa Clara, California, Statele Unite – 13 martie: Oameni aşteptând în afara sediului central al Silicon Valley Bank din Santa Clara pentru a retrage fonduri după ce guvernul federal a intervenit în urma colapsului băncii.

  • Banca Centrală Europeană majorează rata dobânzilor cu 25 de puncte de bază

    Banca Centrală Europeană majorează rata dobânzilor cu 25 de puncte de bază.

    Banca Centrală Europeană a majorat joi rata dobânzii de referinţă cu 25 de puncte de bază, în contextul în care continuă să lupte împotriva creşterii preţurilor de consum, ratele fiind acum la niveluri nemaiîntâlnite din noiembrie 2008.

    Decizia vine după ce cifrele privind inflaţia publicate la începutul acestei săptămâni au arătat o creştere a ratei inflaţiei la 7% pentru luna aprilie, conform CNBC.

    În acelaşi timp, inflaţia de bază, care exclude preţurile la alimente şi energie, a scăzut uşor la 5,6%.

    Banca Centrală a pornit pe calea actuală de creştere în iulie 2022, când a adus rata principală de la -0,5% la zero. Cu toate acestea, în ciuda creşterilor consistente ale ratelor de atunci, inflaţia rămâne cu mult peste ţinta BCE de 2%.

    Estimările publicate săptămâna trecută de Fondul Monetar Internaţional sugerează că inflaţia nu va atinge ţinta BCE până în 2025.

  • Rezerva Federală se pregăteşte să majoreze ratele la maximul ultimilor 16 ani. Oficialii susţin că se află mai aproape de finalul ciclului de înăspriri decât de începutul lui

    Oficialii Rezervei Federale sunt pe cale să majoreze din nou ratele dobânzilor în cadrul reuniunii din această săptămână, păstrând în discuţie perspectiva întreruperii celui mai rapid ciclu de creştere a ratelor din ultimii 40 de ani, scrie Wall Street Journal.

    „Suntem mult mai aproape de finalul acestui drum decât de începutul lui”, a declarat preşedintele Fed din Cleveland, Loretta Mester, la 20 aprilie.

    O altă majorare de un sfert de punct procentual ar ridica rata de referinţă a fondurilor federale la cel mai ridicat nivel din ultimii 16 ani. Fed a început să majoreze ratele de la aproape zero în martie 2022.

    Oficialii Fed au majorat ratele cu un sfert de punct pe 22 martie, la un interval cuprins între 4,75% şi 5%. Această majorare a avut loc în condiţiile în care oficialii abia începeau să se confrunte cu posibilele consecinţe ale falimentului a două bănci de dimensiuni medii în luna martie.

    Vânzarea First Republic Bank către JPMorgan Chase & Co. de către Federal Deposit Insurance Corp. anunţată la începutul zilei de luni este cea mai recentă reamintire a modului în care tensiunile bancare întunecă perspectivele economice.

    Oficialii Fed vor urmări modul în care investitorii vor reacţiona la această tranzacţie înainte de decizia de miercuri, la fel cum au făcut-o înainte de majorarea ratei dobânzii în urmă cu şase săptămâni, când autorităţile elveţiene au orchestrat fuziunea băncilor de investiţii UBS Group AG şi Credit Suisse Group AG.

    În timp ce analiştii consideră că acordul de luni ar putea rezolva şi mai mult potenţialele tensiuni bancare, oficialii ar putea fi nevoiţi să regândească planul de creştere în cazul în care apar noi tensiuni financiare.

    Fed luptă împotriva inflaţiei prin creşterea ratelor, aspect care provoacă condiţii financiare mai stricte, cum ar fi creşterea costurilor de împrumut, scăderea preţurilor la bursă şi creşterea dolarului. 

    Până acum, oficialii au căutat semne clare de încetinire a creşterii economice şi de relaxare a inflaţiei pentru a justifica încetarea majorărilor de rate. 

  • Este mai bine când preţurile apartamentelor cresc decât atunci când scad

    Piaţa imobiliară rezidenţială este puţin mai mult blocată: tranzacţiile cu apartamente au scăzut pentru că oamenii sunt îngrijoraţi de criză, de inflaţie, de creşterea dobânzilor, de o anumită perspectivă legată de ce va fi în viitor. Aşa că preferă să mai aştepte. Băncile vor să dea credite, dar dobânzile mari (să nu uităm că IRCC-ul – dobânda de referinţă la creditele imobiliare/ipotecare de retail – a crescut de aproape şase ori în doi ani de zile, la fel cum a crescut şi ROBOR) i-au pus pe clienţi în alertă. La un IRCC de aproape 6%, la care adăugăm marja băncii de 2%, rezultă o dobândă efectivă de 8%. Acum mai puţin de doi ani de zile, dobânda efectivă era de 3%. Toată lumea se întreabă ce să facă mai departe. Dezvoltatorii se uită după clienţi, dar clienţii aşteaptă ca preţurile să mai scadă.  Pentru că preţurile pe zona rezidenţială au crescut cu 30-50%, dacă nu chiar mai mult, în ultimii şapte ani, oamenii cred că preţurile sunt prea mari şi că la un moment dat va veni o corecţie, aşa cum s-a întâmplat în 2009, când a izbucnit criza anterioară. Pe de altă parte, dezvoltatorii spun că nu mai sunt condiţiile de atunci, iar piaţa nu are cum să scadă.

    Care sunt argumentele pentru creşterea preţurilor versus argumentele pentru stagnarea sau scăderea preţurilor?

    De ce preţurile vor creşte?

    1. Cresc preţurile de construcţie: inevitabil preţurile noilor apartamente vor fi mai mari, pentru că au crescut costurile de construcţie, începând de la materiale până la salarii. Noile preţuri pe metrul pătrat vor da reperul şi pentru preţurile apartamentelor vechi, care şi ele vor creşte, chiar dacă nu vor fi la acelaşi nivel cu cele noi.

    2. Creşte economia, creşte PIB-ul, cresc salariile: Dacă nu se va întâmpla ceva neprevăzut, economia României ar putea să-şi dubleze PIB-ul în următorii 10 ani, la fel cum s-a întâmplat în ultimii 10 ani, adică de la 300 de miliarde de euro acum, să ajungem la 600 de miliarde de euro. Dacă se va întâmpla acest lucru, salariile vor creşte, iar salariul mediu se va dubla şi el, de la 850 de euro spre 1.500 de euro. Iar salariul minim ar putea să ajungă chiar la 1.000 de euro. În aceste condiţii, preţurile apartamentelor vor creşte, inevitabil, aşa cum s-a întâmplat în ultimii 10 ani.

    3. România are încă apartamente ieftine versus celelalte ţări din jur, ca să nu mai vorbim de ţările occidentale. Adrian Stoichină, director operaţional la Prima Development Group, a spus într-un articol publicat în ZF că acum, pentru achiziţia unui apartament de 55 mp, fără finanţare bancară, sunt necesari 7,5 ani în Bucureşti şi 11 ani în Cluj (preţul unui apartament raportat la salariul mediu). Pe acelaşi exemplu, în Praga ai nevoie de aproape 18 ani, iar în Budapesta şi Varşovia de 15 ani, adică dublul perioadei necesare în Bucureşti.

    4. Băncile stau foarte bine cu portofoliul de credite ipotecare/imobiliare având în vedere că nu există o scădere a preţului apartamentelor, aşa cum s-a întâmplat în 2009: în aceste condiţii, băncile nu au credite neperformante, clienţii îşi plătesc ratele şi nu vor apărea situaţii de „forclosure”, adică clienţii să nu-şi mai poată plăti creditul şi băncile să le ia apartamentele şi să le scoată la vânzare.

    5. Oferta, în special de apartamente noi, va fi destul de limitată (cel puţin în Bucureşti, din cauza crizei autorizaţiilor de construcţie, peste doi ani nu vor mai fi livrări de noi apartamente), aşa că piaţa va continua să crească.

    De ce preţurile nu vor creşte?

    1. Criza actuală se va menţine o perioadă mult mai lungă de timp, inflaţia şi dobânzile mari vor continua să lovească în piaţă: în aceste condiţii oamenii nu vor avea curaj să facă achiziţii, să ia credite ipotecare/imobiliare. Salariile nu vor creşte, iar inflaţia mare va reduce din ce în ce mai mult  puterea de cumpărare, aşa că nu vor mai rămâne bani pentru rată.

    2. Din cauza crizei şi a unui derapaj economic, cursul valutar leu/euro va creşte, ceea ce va însemna că oamenii nu vor avea bani ca să acomodeze în lei creşterea aceasta de curs valutar: în aceste condiţii preţurile în euro ale apartamentelor se vor reduce, până la un echivalent acceptabil în lei.

    3. Din cauza crizelor, războiului, salariile vor scădea, se vor da oameni afară, iar piaţa imobiliară se va îngheţa automat, dezvoltatorii vor începe să aibă probleme.

    4. Cererea de apartamente va începe să scadă din motive de criză, din motive de preţuri, dar şi din motive demografice şi sociale: bunicii şi părinţii vor muri, iar pe piaţă va apărea o ofertă de vânzare de apartamente care nu va putea fi absorbită de cerere. Nepoţii vor vinde la orice preţ pentru a face rost de bani ca să cumpere apartamente noi. Şi în cazul în care trebuie să acopere diferenţa de preţ, vor lua credite de la bancă.

    5. Exodul românilor spre ţările occidentale va continua, ceea ce va scădea cererea şi va mări oferta.

    Aceste motive pro şi contra, plus altele, pe care poate nu am reuşit să le cuprind, stau la baza cererii şi ofertei de pe piaţa imobiliară rezidenţială. Indiferent de situaţie, oraşele mari – Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi – o vor duce mai bine, iar piaţa va rezista mai bine. În oraşele mici şi  mijlocii, unde nu sunt investiţii, de unde lumea pleacă şi nu mai vine nimeni, vom asista la o scădere de preţuri într-un trend încet, dar sigur.  Cei care vor să cumpere întotdeauna vor preţuri mai mici, iar cei care vor să vândă vor preţuri mai mari. Totuşi, cred că este mai bine ca economia să crească, PIB-ul să se dubleze, salariile să se mărească, iar dacă preţurile apartamentelor vor creşte, asta e. Nimeni nu vrea să trăiască crize, chiar dacă preţurile apartamentelor vor fi mai mici.    

    (cristian.hostiuc@zf.ro)

  • În timp ce ungurii sunt primii din UE care fac pasul către normalizarea dobânzilor, polonezii se declară gata să le majoreze

    Consiliul monetar al băncii centrale a Ungariei a redus semni­ficativ plafonul superior al dobânzii în cadrul şedinţei de ieri, de la 25% la 20,5%. Decizia nu a fost o sur­priză, deoarece viceguvernatorul băn­cii Barnabas Virag anunţase săptă­mâna trecută că aceasta ar putea decide să-şi îngusteze coridorul ratei dobânzii ca parte a unui „proces în mai mulţi paşi“ către normalizarea politicii sale monetare, cu inflaţia a­fla­tă pe o tendinţă descendentă.

    Cu acest pas, după mesajul pu­ter­nic de săptămâna trecută, procesul care ar putea duce la o reducere a ratei cheie a dobânzii în următoarele luni ar putea începe cu adevărat, scrie Portfolio.

    Rata dobânzii de referinţă de 18% şi dobânda de bază de 13% ră­mân neschimbate.

    Potrivit analiştilor, rata de refe­rin­ţă a dobânzii ar putea fi redusă încă din luna mai în cazul în care cursul forintului rămâne stabil până atunci, iar mediul de risc extern nu se deteriorează. Este posibil însă ca banca să amâne prima relaxare efec­tivă până în iunie, când se publică raportul de inflaţie.

    Cu mulţi economişti spunând că inflaţia din Europa Centrală şi-a atins vârful, ultima decizie a băncii cen­trale ungare pregăteşte calea pen­tru prima reducere de dobânzi din regiune din 2021, când strategii au început o înăsprire severă a politicii monetare pentru a domoli inflaţia, notează Reuters.

    JPMorgan se aşteaptă la o redu­cere cu 100 de puncte bază a dobânzii de referinţă în iunie la 17%, urmată de o serie de decizii similare.

    Banca centrală ungară a declarat că ultimele date privind inflaţia, in­dicând o rată de peste 25%, sunt în linie cu aşteptările. Comisia Euro­pea­nă vede inflaţia din Ungaria atin­gând 16,4% în acest an, cea mai ridi­cată rată din Uniunea Europeană.

    Spre deosebire de banca centrală ungară, banca centrală a Poloniei s-a declarat recent gata să majoreze dobânzile dacă va fi nevoie.

    Consiliul monetar al băncii centrale poloneze este pregătit să majoreze dobânzile, dar acest lucru nu este necesar în acest moment, a declarat Ireneusz Dabrowski, membru al consiliului băncii, potrivit The First News.

    Luna trecută, banca şi-a menţinut dobânda neschimbată la 6,75% pentru a şaptea oară consecutiv după 11 majorări consecutive menite să reducă inflaţia.

    Polonia se confruntă la rândul său cu una dintre cele mai ridicate rate ale inflaţiei  in Europa, aceasta atingând în martie 16,1% faţă de anul anterior, în scădere uşoară de la 18,4% în februarie.

     

  • Cine a trecut pe IRCC din timp a economisit într-un an 8.800 lei în cazul unui credit ipotecar de 250.000 lei, pe o perioadă de 30 de ani

    Dacă românii care aveau credite ipotecare legate de ROBOR s-ar fi mutat pe IRCC încă din luna iulie 2021, ar fi economisit din diferenţa ratelor legate de cei doi indici aproximativ 8.800 lei în cazul unui credit ipotecare de 250.000 lei, pe o perioadă de 30 de ani, potrivit calculelor ZF.

    ♦ Ratele creditelor ipotecare legate de ROBOR au început să scadă uşor în ultimele 7-8 luni, ajungând să fie cu 200-300 lei mai mici, în timp ce nivelul indicelui şi-a menţinut o traiectorie descendentă până la 6,78% ♦ La creditele ipotecare legate de IRCC, deşi ratele au crescut, nivelul s-a menţinut la un nivel simţitor mai mic, faţă de ratele legate de ROBOR, în timp ce nivelul indicelui IRCC nu a depăşit 6%.

    Dacă românii care aveau credite ipotecare legate de ROBOR s-ar fi mutat pe IRCC încă din luna iulie 2021, ar fi economisit din diferenţa ratelor legate de cei doi indici aproximativ 8.800 lei în cazul unui credit ipotecare de 250.000 lei, pe o perioadă de 30 de ani, potrivit calculelor ZF.

    Indicele ROBOR este un indicator al pieţei monetare, iar din anul 2010 a fost stabilit de guvern drept referinţa în funcţie de care să fie stabilite ratele creditelor. După luna mai a anului 2019, IRCC a înlocuit ROBOR, acesta având la bază media aritmetică a ratelor dobânzilor zilnice ale tranzacţiilor interbancare trimestriale.

    Pentru a avea o imagine de ansamblu asupra evoluţiilor celor doi indici, dar şi a ratelor care se formează în cazul unui credit ipotecare, ZF a calculat, cu ajutorul platformei Conso.ro şi al datelor BNR privind evoluţia ROBOR şi IRCC. Rata ipotetică pentru trei categorii de credite ipotecare, respectiv o valoare a creditului ipotecar de 200.000 lei, de 250.000 lei şi de 300.000 lei, pe o perioadă de 30 de ani, utilizând nivelul mediu al ROBOR la 3 luni din fiecare lună din ultimii doi ani şi nivelul trimestrial al IRCC din ultimii trei ani, împreună cu o marjă aproximativă de 3% pe care băncile o adaugă la ROBOR când calculează dobânzile în cazul creditelor ipotecare, nivelul marjei fiind în general între 2,5% şi peste 3% în cazul celor mai mari bănci din România. Dobânzile nu sunt actualizate zilnic în contractele de credit, ci trimestrial sau semestrial în funcţie de bancă.

    Pe baza ratelor calculate de ZF, ţinând cont de evoluţiile celor doi indici, pentru exemplul unui credit ipotecar de 250.000 lei, pe o perioadă de 30 de ani, din luna iulie 2021 până în prezent, valoarea totală care ar fi fost economisită de un român dacă s-ar fi mutat de la ROBOR la IRCC ar fi de aproximativ 8.800 lei. Analizând fiecare lună din ultimii doi ani, se poate observa că cea mai mică sumă economisită într-o lună în urma trecerii de la ROBOR la IRCC ar fi fost de circa 133 lei, pe când în perioada mai – septembrie 2022, când nivelul ROBOR a „sărit calul“ sumele economisite ajung şi la peste 800 lei.

    În general analiştii şi bancherii susţin că IRCC este un indice cu o întârziere de 6 luni, care în cele din urmă urmează traseul dat de ROBOR. Cu toate acestea, în ciuda creşterilor masive înregistrate de indicele ROBOR şi implicit ducând la dublări ale ratelor, indicele IRCC s-a menţinut simţitor sub nivelul ROBOR. De exemplu, media nivelului pentru indicele ROBOR în perioada iulie 2022 până în martie 2023 a fost între 8,14%, şi 6,91% în timp ce nivelul IRCC din T2/2022 până în prezent a fost între 4,06% şi 5,98%. Per total, baza de pornire a indicelului ROBOR a fost de 1,5% în luna iulie 2021, ajungând la 6,78% în prezent. Comparativ, baza de pornire a creşterilor pentru IRCC a fost de 1,08% în T2/2021 şi estimările arată un nivel de 5,97% pentru T3/2023.

    În ceea ce priveşte ratele efective ale creditelor ipotecare legate de ROBOR şi IRCC, creşterile sunt mai accentuate la cele legate de ROBOR, faţă de IRCC. Acest lucru s-a observat cel mai bine în a doua parte a anului trecut, când ROBOR s-a dus spre cote maxime de peste 8%, iar raportat la aceeaşi perioadă a anului 2021 ratele erau aproape duble.

    Astfel, pentru un credit ipotecar în lei în valoare de 200.000 lei contractat de un român pe o perioadă de 30 de ani rata era de 1.013 lei pe lună în iulie 2021, când ROBOR la 3 luni era la cel mai mic nivel, respectiv 1,5%, Analizând evoluţia ROBOR din ultimii doi ani, se observă cum fiecare creştere influenţează şi creşterea ratelor plătite lunar. În perioada iulie – decembrie 2021, creşterea a fost de aproape 161 lei, iar pe măsură ce ROBOR a urcat mai accentuat şi rata a devenit din ce în ce mai mare.

    Pentru acest exemplu, în luna august 2022, ROBOR a atins un nivel mediu de 8,14%, ceea ce a propulsat rata acestui credit la 1.926 lei, însemnând o creştere de circa 90%, adică aproape dublare. Ulterior, luna septembrie a venit cu o stagnare a nivelului ROBOR la 7,92%, ceea ce a însemnat o rată de 1.893 lei. Acest nivel a fost menţinut până când, în luna octombrie 2022 dobânda de politică monetară a crescut de la 5,5%, la 6,25%.

    Astfel ROBOR a pornit din nou în sus, ajungând în luna octombrie 2022 la 8,10%, însemnând o rată lunară pentru acest exemplu de 1.920 lei. În prezent, la un nivel al ROBOR de 6,78%, rata lunară este de 1.722 lei.

    În cazul unui credit ipotecar în lei în valoare de 250.000 lei contractat de un român pe o perioadă de 30 de ani, în luna iulie 2021, când ROBOR la 3 luni era la cel mai mic nivel, rata lunară se situa la 1.267 lei. Un an mai târziu, acelaşi credit legat la ROBOR a ajuns să aibă o rată de 2.212 lei, la un nivel al ROBOR de 7,1%, însemnând aproape o dublare. Raportat la luna august 2021, rata a crescut cu 90%, până la 2.407 lei, însemnând o sumă în plus la rată de 1.140 lei. Odată cu luna septembrie şi cu o scădere uşoară a nivelului ROBOR la 7,92%, rata acestui credit a ajuns la 2.366 lei. Deşi în luna octombrie ROBOR s-a dus la o medie de 8,10%, rata lunară ajungând la 2.400 lei, ulterior nivelul a scăzut ajungând la 6,78% în prezent, însemnând o rată lunară pentru acest credit de 2.153 lei.

    În ceea ce priveşte ultimul exemplu din simularea efectuată de ZF, unde valoarea creditului ipotecar contractat este de 300.000 lei, baza ratei este mai mare, respectiv 1.520 lei în iulie 2021, iar un an mai târziu rata a ajuns la 2.655 lei, însemnând o creştere de 75%. Raportat la luna august 2021, rata a crescut cu 90%, până la 2.889 lei, însemnând un avans de 1.369 lei. La nivelul actual al ROBOR, rata lunară a ajuns la 2.584 lei.

    În cazul în care cele trei credite folosite ca exemplu la ROBOR ar fi de fapt legate de IRCC, situaţia este diferită. Astfel, pentru un credit ipotecar în lei în valoare de 200.000 lei contractat de un român pe o perioadă de 30 de ani rata lunară raportată la primul trimestru din 2021, când nivelul IRCC era 1,25%, era de 926 lei, ajungând în primul trimestru din 2022 la 1.092 lei, la un nivel al IRCC de 2,65%, iar ulterior rata a ajuns la 1.535 lei, la un nivel maxim atins de IRCC de 5,98% în trimestrul patru din 2022. Creşterea efectivă din T1/2021 până în T4/2022 este de 66%, iar raportat la cel mai mic nivel atins de IRCC, respectiv în T2/2021, când rata ajunsese la 907 lei, creşterea a fost de 70%. Conform celor mai recente date pe primele trei luni din 2023, nivelul IRCC s-ar menţine la 5,97%, ceea ce înseamnă o rată de 1.534 lei.

    Pentru creditul ipotecar de 250.000 lei pe o perioadă de 30 de ani legat de IRCC, rata lunară ar fi început de la 1.158 lei în T1/2021, ajungând la 1.365 lei în T1/2022, iar ulterior la 1.918 lei în T4/2022. Acest lucru înseamnă o creştere totală asemănătoare cu cea a exemplului anterior. Conform celor mai recente date pe primele trei luni din 2023 privind nivelul IRCC, rata lunară s-ar menţine la 1.917 lei.

    În cazul ultimului exemplu, al unui credit ipotecar de 300.000 lei pe o perioadă de 30 de ani legat de IRCC, rata lunară ar începe la 1.389 lei în T1/2021, ajungând la 1.638 lei în T1/2022, iar în T4/2022 rata ar fi ajuns la 2.302 lei. În acest caz, creşterea efectivă ar fi la acelaşi nivel de 66%. În ceea ce priveşte primul trimestru din 2023, conform datelor preliminare, în care nivelul IRCC ar rămâne la 5,97%, rata lunară ar fi de 2.300 lei.

    Rata de dobândă zilnică a tranzacţiilor interbancare reprezintă media ponderată a ratelor de dobândă cu volumele tranzacţiilor de pe piaţa monetară interbancară. Deşi noul indice IRCC este la un nivel mult mai mic decât ROBOR, respectiv 5,98%, acesta are o întârziere de 6 luni, ceea ce înseamnă că în momentul în care ROBOR va scădea, IRCC ar putea rămâne în urmă la un nivel mai mare decât ROBOR.

     

  • Atenţie că şi finanţarea în euro devine din ce în ce mai scumpă: dacă anul trecut dobânzile la lei au explodat, anul acesta dobânzile la euro cresc exponenţial, iar cei care au împrumuturi în euro plătesc din plin tensiunile externe, creşterea riscurilor şi majorarea ratelor

    Anul trecut toată lumea era cu ochii pe dobânzile la lei, care au crescut de trei ori în mai puţin de un an, din cauza exploziei inflaţiei.

    În octombrie 2022, ROBOR la trei luni, indicatorul de referinţă cel mai urmărit şi cel mai folosit de către companii şi persoanele fizice la stabilirea dobânzilor la credite, a atins un maxim de 8,2%. De la acel nivel ROBOR a început să scadă, mai ales după ce Banca Naţională a slăbit politica monetară şi a lăsat mai mulţi lei în piaţă spre finalul anului, pentru ca băncile, economia şi Ministerul Finanţelor, care are nevoie continuă de bani, să nu aibă probleme. Scăderea a intervenit şi ca urmare a prognozelor legate de reducerea inflaţiei, care urmează să se vadă mai evident începând cu luna aprilie. BNR crede că de la 16%, inflaţia va ajunge în decembrie la 7%, iar acest lucru a determinat Banca Naţională să nu mai majoreze dobânda de referinţă, care a ajuns la 7% la începutul anului.

    Vineri, pe 21 aprilie, ROBOR a fost cotat la 6,78%, care este un nivel al dobânzii destul de rezonabil, având în vedere condiţiile din piaţă.

    Pentru că anul trecut dobânzile la euro erau mult mai mici decât cele la lei, companiile au început să-şi treacă creditele din lei pe euro, iar stabilitatea cursului valutar leu/euro a ajutat mult acest lucru. Plus că băncile locale aveau destul de multă lichiditate în euro, în timp ce pe lichiditatea în lei aveau deficite şi trebuiau să majoreze dobânzile.

    Dar de la finalul anului trecut şi împrumuturile în euro au început “să ardă”, odată ce dobânzile la euro au început să crească susţinut. De la un minus de 0,176% în iunie (acum mai puţin de un an dobânzile la euro erau în continuare negative), vineri, 21 aprilie, EURIBOR la trei luni a ajuns să fie cotat la 3,26%, deci costul finanţării în euro a crescut şi el de peste trei ori.

    În România 70% din finanţarea bancară este în lei, iar 30% este în valută, dintre care cea mai mare parte este în euro.

    Problema este că această creştere nu se va opri aici: Banca Centrală Europeană (BCE) a avertizat pieţele să se aştepte la o nouă creştere a dobânzii de referinţă, de la 3% cât este acum spre 3,25%, dacă nu chiar 3,5%, ceea ce va însemna că EURIBOR va ajunge la 3,7%-3,8%.

    Dacă inflaţia în Europa nu va da semne evidente de scădere iar economia europeană nu va fi în recesiune (analiştii cred că fără recesiune inflaţia nu are cum să scadă), ne putem trezi şi cu o dobândă de referinţă a BCE de chiar 4% la euro.

    Acelaşi lucru se întâmplă şi pe piaţa americană, dar acolo dobânzile sunt deja şi mai mari: dobânda de referinţă la Fed – Banca Centrală Americană, este acum de 4,75-5%, iar ultimele date indică faptul că Fed va majora din nou dobânda de referinţă la 5-5,25%, având chiar o perspectivă de 5,25-5,5%.

    Aşa că finanţarea este, dar va şi deveni din ce în ce mai scumpă. La dobânzile de referinţă ale băncilor centrale, la dobânzile de pe piaţă – EURIBOR sau LIBOR, încep să se adauge din ce în ce mai mult tensiunile şi mai ales riscurile de pe pieţele financiare. Nicăieri nu este linişte. Nici în birourile bancherilor.

    Criza bancară din America, criza bancară din Europa, care a dus la salvarea in extremis a Credit Suisse, a doua mare bancă a Elveţiei, se vede din ce în ce mai mult în risc şi în dobânzile pe care le cer investitorii de la cei care vor să ia bani.

    Banca Transilvania, prima bancă de pe piaţă, a ieşit vineri după-amiază pe pieţele externe, unde a vândut obligaţiuni de 500 de milioane de euro, dar pentru care trebuie să plătească un randament/dobândă efectivă de 9% pe an.

    Este adevărat că aceste obligaţiuni au un regim special – MREL, adică pot fi convertite în capital, dacă este nevoie.

    9% nu este chiar deloc o dobândă mică, dar acesta este preţul actual, care include tensiunile de pe pieţe, creşterea riscului şi continuarea trendului de creştere a dobânzilor la euro.

    În februarie, CEC Bank a plătit o dobândă de 7,5% pe an pentru a lua 119 milioane de euro de pe piaţa externă, tot în obligaţiuni de tip MREL.

    Ministerul Finanţelor plăteşte dobânzi între 7-7,5-8% la euro dacă vrea să se împrumute de pe piaţa externă.

    Pe piaţa internă Ministerul Finanţelor a plătit la emisiunea de obligaţiuni Fidelis pe un an adresată populaţiei o dobândă de 3,7% pe an şi 5,8% pe an, dar la titluri Fidelis pe trei ani.

    Creşterea dobânzilor plătite la depozite, la titlurile Fidelis sau dobânzile pe care trebuie să le plătească Banca Transilvania bineînţeles că bucură deponenţii şi investitorii.

    Pe de altă parte, cei care au credite sau care trebuie să ia credite simt că le arde buzunarul. Finanţarea este din ce în ce mai scumpă şi s-ar putea ca şi accesul la finanţare să fie puţin mai complicat, mai ales pentru cei care nu stau prea bine la evaluarea riscului.

    Foarte multă lume crede că aceste dobânzi vor fi pasagere, iar odată ce inflaţia va scădea, războiul din Ucraina se va temina iar tensiunile geopolitice se vor diminua, lumea şi pieţele vor reveni acolo unde erau înainte.

    Dar nu va fi aşa, iar dobânzile vor rămâne mari (comparativ cu ceea ce a fost în ultimul deceniu) mult mai mult timp decât se aşteaptă lumea.

    Pe piaţa românească companiile, în speciale cele româneşti, antreprenorii români, resimt această creştere a dobânzilor şi încep din ce în ce mai mult să ceară intervenţia statului, intervenţia guvernului ca să “plătim dobânzi mai mici”. Pentru asta trebuie să ne luăm băncile înapoi – este retorica care se aude din ce în ce mai mult.

    De unde să ofere statul/guvernul credite cu dobânzi mai mici (cele de acum fiind considerate înrobitoare) dacă statul, dacă băncile – iar Banca Transilvania şi CEC sunt bănci româneşti – plătesc dobânzi mari pentru a face rost de finanţare pentru buget şi pentru capitalul propriu, cum este cazul băncilor?