Tag: comunicat

  • Grupul Eurolines a bifat anul acesta o creştere de 20% faţă de anul anterior, până la 150 mil. euro

    Cifra de vânzări a Grupului Eurolines, alcătuit din 22 de companii, s-a majorat în 2017 cu 20 % şi a ajuns la 150 milioane euro, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companii.

    Vânzările de pachete turistice ale reţelelor TUI TravelCenter şi Eurolines s-au majorat cu 50 % faţă de 2016. Pentru TUI TravelCenter, creşterea vine în special din majorarea vânzărilor pentru destinaţiile din zona mediteraneană (Grecia, Turcia, Spania, Cipru, Malta) şi pentru cele exotice. Destinaţii exotice precum Thailanda (cu un avans al vânzărilor de peste 100%), Maldive, Rep. Dominicană, Mexic, Sri Lanka şi Tanzania sunt tot mai căutate de către români pentru că sunt din ce în ce mai accesibile. Preţurile au scăzut faţă de acum 7-8 ani, puterea de cumpărare şi disponibilitatea românilor de a călători tot mai departe sunt mai mari. De exemplu, preţul pachetelor pentru Krabi, Thailanda, porneşte de la 559 euro/pers (avion, cazare la hotel 3 stele, mic dejun şi transfer), tarif comparabil cu cel pentru o vacanţă în Grecia.

    Nova Travel, tour-operatorul Grupului Eurolines, a avut în 2017 o cifră de vânzări de 12 milioane de euro, în creştere cu 14 % faţă de nivelul din 2016. Nova Travel a organizat în sezonul estival 2017 curse charter marca TUI către cele mai iubite destinaţii estivale, respectiv către Grecia (insulele Creta, Rodos, Corfu, Santorini şi Zakynthos), Turcia (Antalya) şi Spania (insulele Tenerife, Mallorca). A organizat până la 23 de plecări pe săptămână din Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara. În luna mai 2017, Nova Travel a încheiat o poliţă de asigurare în caz de insolvenţă/faliment în valoare de 150.000 USD, triplând benevol suma minimă prevăzută de lege.

    Danubius Travel, tour-operatorul Grupului Eurolines din Constanţa, a avut o creştere de aprox. 45% a cifrei de vânzări în anul 2017, comparativ cu anul 2016, depăşind nivelul de 20 milioane euro. Danubius Travel a lansat Cruise-Link, o platformă de rezervări în timp real a croazierelor destinată exclusiv partenerilor B2B. Practic, Cruise-Link integrează itinerariile marilor linii de croazieră (momentan 14 la număr, din care MSC, NCL, COSTA, PULLAMANTUR, ROYAL CARIBBEAN, etc) şi oferă atât accesul instantaneu la sistemele operatorilor de croaziere cât şi suportul 24/7, în limba română.

    Green Village Resort din Sfântu Gheorghe, Delta Dunarii va încheia anul 2017 cu o cifră de vânzări de aprox. 2,2 milioane euro, cu 22 % mai mare faţă de anul precedent. Numărul de turişti români şi străini care au vizitat Green Village Resort a crescut în 2017 cu 10 % comparativ cu 2016, la peste 11.000 persoane.

    În ceea ce priveşte anul 2018, reprezentanţii Eurolines spun că îşi păstrează concentrarea pe invesţiile în tehnologie şi digitalizare prin dezvoltarea platformelor sistemelor de rezervări, invesţitii într-un sistem CRM, automatizarea proceselor interne şi prin continuarea invesţiilor masive în siteul www.tui-travelcenter.ro.

    TUI TravelCenter are ca obiectiv creşterea calităţii serviciilor de consultanţă în agenţii prin implementarea unui nou sistem de gestiune a relaţiei cu clienţii care să permită o mai bună analiză a datelor despre turişti şi preferinţele lor de vacanţă.

    De asemenea, si-a propus creşterea ponderii vânzărilor on-line, care reprezintă sub 10% din total în acest moment. În următorii 5 ani, ţinta este ca vânzările on-line să atingă 40% din vânzările totale.

    TUI TravelCenter şi-a bugetat pentru 2018 o creştere de 12% a vânzărilor. Green Village Resort şi-a propus o cifră de vânzări mai mare cu 15% faţă de nivelul din 2017 şi continuarea investiţiilor în valoare de 300.000 euro. Nova Travel estimează pentru 2018 o cifră de vânzări de 13,1 milioane de euro, plus 6 % comparativ cu nivelul din acest an. În 2018, Nova va introduce în oferta sa o cursă charter nouă către Cipru, va creşte numărul total de locuri disponibile cu 30% faţă de 2017 şi va inaugura noul parteneriat cu SUNEXPRESS (charter Lufthansa – Turkish Airlines) pe ruta Bucureşti-Antalya. Pentru cursele charter din 2018, Nova Travel îşi propune un grad de ocupare de minimum 95%.  Pentru Danubius Travel este aşteptată o majorare de 40 % a cifrei de vânzări în 2018, până la nivelul de 29 milioane de euro, obţinută din creşterea vânzărilor pe cele 2 platforme: hotel-link.ro şi cruise-link.ro.

    Grupul Eurolines vizează o creştere de 15% a cifrei de vânzări comparativ cu 2017.

     

  • Cântăreţul Johnny Hallyday a murit la vârsta de 74 de ani

    “Johnny Hallyday a plecat. Scriu aceste cuvinte fără să cred acest lucru. Şi totuşi este adevărul. Soţul meu nu mai este. Ne-a părăsit în această noapte, aşa cum a trăit toată viaţa, cu curaj şi demnitate”, a scris Laeticia Hallyday într-un comunicat.

    “Până în ultima clipă, a făcut faţă acestei boli care îl măcina de luni, dându-ne tuturor lecţii de viaţă extraordinare. Cu inima bătând atât de tare într-un trup de rocker care a trăit toată viaţa fără să facă nicio concesie, pentru publicul său, pentru cei care îl admiră şi îl iubesc”, se arată în acelaşi comunicat.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Complexul rezidenţial Cosmpolis a ajuns la peste 6.700 de rezidenţi după 10 ani de la începutul dezvoltării complexului

    Deja un ansamblu rezidenţial bine-cunoscut şi cu o poziţie consolidată în piaţă, în Cosmopolis se continuă dezvoltarea imobilelor şi extinderea proiectului în faze de construcţie multiple. Dezvoltatorul Opus Land a reuşit ca în cei 10 ani de activitate să strângă în Cosmopolis o comunitate ce numără peste 6.700 de rezidenţi, iar acest număr creşte cu fiecare an.

    „În 2009, anul în care am început livrarea primelor unităţi, aveam puţin peste 700 de rezidenţi, iar acum am ajuns la mii de locuitori, majoritatea familii cu unul sau doi copii, şi tineri profesionişti, la început de carieră. Anul acesta am construit încă 45.900 mp de suprafaţă rezidenţială şi estimăm că vom vinde peste 540 de unităţi locative. Am investit chiar şi în perioada de recesiune, atunci când multe industrii au avut de suferit, cu multe sacrificii însă am găsit soluţiile financiare şi nu am abandonat «visul», căci făcusem o promisiune şi urma să fie respectată. Era şi este modul nostru de a confirma, chiar şi în acest moment aniversar, că drumul pe care îl parcurgem este solid şi că investim să construim viitorul a mii de familii. În continuare respectăm această promisiune şi ne-am propus să aducem plus valoare pentru rezidenţii noştri, pentru parteneri şi, de asemenea pentru comunitatea Cosmopolis. Suntem aici pe termen lung şi ne asumăm rolul de dezvoltator imobiliar responsabil.”, a declarat Ahmet Buyukhanli, CEO Opus Land.

    În cei 10 ani de existenţă pe piaţa imobiliară, Cosmopolis a avut un impact pozitiv asupra dezvoltării mediului economic (280 de milioane euro volum total de investiţii), oferind rezidenţilor numeroase facilităţi care acum includ două grădiniţe, o şcoală primară, două parcuri, o plajă privată pe malul lacului din apropierea ansamblului, 24 de piscine exterioare, terenuri de baschet, fotbal şi tenis, mai multe terenuri de joacă pentru copii şi o sală de fitness.  În plus, rezidenţii au transportul asigurat până la staţiile de metrou Pipera şi Aurel Vlaicu, prin linii de microbuz care circulă permanent, din 30 în 30 de minute. Pentru complexitatea şi mixul de facilităţi oferite, dar şi pentru investiţie şi design, Cosmopolis a fost premiat în 2014, 2015 şi 2016 în mai multe rânduri de către publicaţii şi instituţii de profil, naţionale şi internaţionale.

    Începând cu finalul anului trecut, Cosmopolis are propriul strip mall, primul construit în România în cadrul unui complex rezidenţial. Cu o suprafaţă închiriabilă de 4.000 mp, acesta dispune de supermarket, Farmacie, restaurante, cafenele, cofetării, fast-food, brutărie, curăţătorie, petshop şi clinică veterinară, salon de înfrumuseţare, ATM. Există şi alte mici business-uri deschise din pasiune de către locatarii complexului rezidenţial. Aceştia se implică în participarea la diferite evenimente organizate cu specific, precum târgul de produse home-made, evenimentele speciale pentru copii sau campionatul de fotbal.

    „Vom continua să investim în multiplicarea facilităţilor de care au nevoie locuitorii complexului rezidenţial. Din momentul în care am început acum 10 ani dezvoltarea Cosmopolis am ştiut cât de mult îi ajută pe rezidenţi să găsească tot ce au nevoie chiar în apropierea locuinţei. Următoarea investiţie din cadrul Cosmopolis va fi o sală de fitness ultramodernă, dotată cu aparatură de ultimă generaţie şi o piscină interioară, instructori şi personal dedicat antrenamentelor individuale, dar şi de grup” a declarat Ahmet Buyukhanli, CEO Opus Land.

    Cosmopolis este una dintre cele mai mari investiţii imobiliare realizate în România, fiind amplasat în partea de nord-est a Bucureştiului. Început în anul 2007, proiectul imobiliar s-a dezvoltat treptat ajungând să se transforme într-un adevărat oraş european, cu o comunitate care numără în prezent 6.700 de locuitori şi care dispune de numeroase facilităţi chiar în interiorul complexului. În momentul de faţă, Cosmopolis se întinde pe o suprafaţă de 821.000 mp, având finalizate peste 2.840 de apartamente şi vile. Investiţiile în cadrul complexului rezidenţial Cosmopolis s-au ridicat la aproximativ 280 de milioane de euro, buget alocat construcţiei de locuinţe, infrastructurii, spaţiilor comerciale şi spaţiilor verzi. Planurile de viitor includ construcţia a cel puţin 7.000 de locuinţe noi, precum şi dezvoltarea continuă a infrastructurii şi a facilităţilor oferite.

    Managerul şi agentul exclusiv Cosmopolis este Coldwell Banker România, una dintre cele mai mari companii de consultanţă imobiliară din România după ultimele rezultate financiare oficiale. Aceasta este şi compania cu cea mai extinsă activitate pe segmentul rezidenţial, fiind manager şi agent exclusiv pentru peste 15 proiecte rezidenţiale din Bucureşti şi din ţară. Compania a vândut în 2016, direct de la dezvoltator, peste 1.500 de locuinţe noi doar în Bucureşti şi zonele limitrofe.

     

     

  • Brandul românesc de accesorii telecom Tellur şi-a crescut vânzările cu 25%

    Brandul Tellur aparţine ABN Systems International, unul dintre cei mai mari distribuitori de accesorii telecom şi entertainment, precum şi de produse pentru activităţi de call-center din România.

    Astfel, vedeta vânzărilor în 2017 a fost setul de căşti in-ear Bluetooth Pluto pentru birou şi sport, cu sunet foarte clar şi sistem magnetic de prindere, introduse în octombrie, cu un foarte mare success de vânzări.

    Pe locul doi se clasează un produs existent în portofoliul Tellur de aproape trei ani dar care a revenit spectaculos odată cu anularea taxei de înmatriculare auto, care a impulsionat înmatricularile de autoturisme rulate în România. Este vorba de Modulatorul FM care permite conectarea unui memory stick cu muzică la player-ul automobilului prin intermediul prizei de 12V – perfect pentru automobilele cu radio-CD fără mufă USB. Cu peste 30.000 de unităţi vândute anul acesta, Modulatorul FM este în topul vânzărilor.

    „Avem peste 1.400 de produse în catalog, cu aproximativ 50% mai multe ca în 2016, cu care acoperim o cerere extrem de extinsă, de la produse foarte accesibile, precum căştile Urban, până la produse premium, cum ar fi căştile Tellur Morpheus Zeal, Sedna True Wireless series sau boxele din seria Jazz. Acesta este angajamentul nostru de distribuitor de anvergură”, explică George Barbu, director comercial ABN Systems International, unul dintre cei mai mari distribuitori de accesorii telecom şi entertainment din România – un business antreprenorial fondat în 2002.

    Pe locul trei vin husele pentru Samsung modelele J3, J5, J7 – care oglindesc promoţiile derulate de operatorii telecom în cursul anului. Pentru 2018, ABN Systems International pregăteşte câteva surprize sub brandul Tellur, cum ar fi încărcătoarele wireless dar şi alte gadgeturi prin care compania va creea noi nişe de piaţă.

    ABN Systems International este unul dintre principalii furnizori de echipamente telecom, soluţii de comunicare mobilă si accesorii, cu venituri de 17,5 milioane de euro în 2016 (respectiv 9,6 milioane euro în 2015 şi 8,5 milioane euro în 2014).

    Compania fondată în 2002 este cea mai de success afacere antreprenorială din domeniul exclusiv al distribuţiei de accesorii telecom.

  • Cine este noul CEO al elefant.ro

     “Dan Vidraşcu a reuşit în mandatul său să aducă elefant.ro de la nivelul unei librării online care abia începea să îşi diversifice oferta la un mall digital cu afaceri de zeci de milioane de euro, obiectiv foarte îndrăzneţ pentru piaţa din România. În prezent, elefant.ro este al doilea magazin online din România ca număr de tranzacţii. Anul 2018 va fi anul consolidării acestei poziţii, iar următoarea etapă de dezvoltare a Elefant va fi coordonată de Sergiu Chircă”, declară Ion Sturza, preşedinte al consiliului director al Elefant Online S.A.

    Dan Vidraşcu va continua să ocupe poziţia de membru în consiliul director Elefant Online S.A. urmând să sprijine în continuare dezvoltarea companiei.

    Potrivit reprezentanţilor elefant.ro, Sergiu Chircă este membru în Boardul Elefant din 2011, fiind foarte apropiat de evoluţia companiei încă din etapa de start-up. Specializat în investiţii şi management financiar, Sergiu Chircă preia conducerea elefant.ro cu obiectivul de a ghida dezvoltarea companiei in perioada urmatoare.

    Fondat în 2010, Elefant s-a extins şi în afara ţării deschizând o filiala la Chişinău, în Republica Moldova – magazinul online local elefant.md.

     

  • Hotelierii români raportează un grad de ocupare de peste 85% de 1 Decembrie

    De asemenea, în topul destinaţiilor preferate rămân staţiunile montane, satele din Transilvania, Bucovina şi Maramureş, precum şi Alba Iulia. Un trend crescător înregistrează şi city break-urile cu avionul în România, încurajate fiind şi de numărul mare de zboruri low cost.

    Mini-vacanţa de 1 Decembrie este ocazia optimă de care turiştii profită pentru a părăsi marile aglomeraţii urbane şi a se îndrepta către staţiunile montane din România. Şi anul acesta, cele mai solicitate destinaţii sunt cele de pe Valea Prahovei, precum şi Bran sau Moeciu. Ofertele încep de la 350-400 de lei pentru un sejur de 3 nopţi, camera dublă.

    De asemenea, interesul românilor se îndreaptă şi către satele din Transilvania, Bucovina şi Maramureş, datorită autenticităţii şi tradiţiilor acestor locuri. Pentru un sejur de 3 nopţi, camera dublă, ofertele de cazare încep de la 300-350 de lei.

    Şi Alba Iulia este o opţiune în agenda de călătorii a românilor, fiind o destinaţie-reper pentru semnificaţia istorică a acestei perioade. Astfel, cei care vor să participe la parada de ziua naţională şi să se bucure de evenimentele muzicale de 1 Decembrie găsesc oferte începând cu 300 de lei, sejur de 3 zile, camera dublă.

    Surprinzătoare este creşterea înregistrată în numărul city break-urilor în ţară, în care turiştii optează pentru transport cu avionul, potrivit reprezentanţilor hotelguru.ro. Astfel, oraşe precum Oradea, Timişoara şi Cluj devin alternative de vacanţă pentru turiştii din zone îndepărtate ale ţării prin cursele aeriene operate de companiile low cost. Oferta de cazare pentru acestea începe de la 350 de lei, sejur de 3 zile, camera dublă.

    HotelGuru.ro este un portal de rezervări online care are listate 1700 de unităţi de cazare din România, din totalul celor 127.000 de unităţi de cazare din întreaga Europă, afişate pe site. Pe HotelGuru.ro pot fi făcute rezervări atât la pensiuni, cât şi la hoteluri de 5 stele. HotelGuru.ro este parte a grupului Szallas.hu din Ungaria, ce a generat rezervări de peste 25 de milioane de euro, anul trecut, în Europa Centrală şi de Est. 

     

  • Zitec se extinde în Braşov

    În cadrul biroului din Braşov activează în prezent o echipă formată din 6 persoane, inclusiv poziţii  precum business performance strategist sau lead software developer. Pentru următorul an, compania şi-a propus să continue procesul de recrutare şi să angajeze 20 de dezvoltatori software şi specialişti în digital marketing, pe toate nivelurile de experienţă.

    Candidaţii care doresc să aplice pentru poziţiile de entry-level trebuie să aibă cunoştinţe de bază în programare şi să cunoască limba engleză. Programatorii ce vizează job-uri de nivel mediu şi senior au nevoie de minim 2 ani de experienţă.

    “Braşov e primul oraş din ţară unde deschidem un birou permanent în plus faţă de cel din Bucureşti şi continuăm astfel să mărim echipa Zitec, care include în acest moment peste 160 de colegi. În Braşov vom căuta atât programatori, QA, specialişti în Digital Marketing, cât şi alte roluri importante pentru noi. Nu va exista o diferenţă faţă de structura din Bucureşti.”, a declarat Alexandru Lăpuşan, CEO şi Fondator Zitec.

    În plus, colegii din Braşov şi Bucureşti au libertatea de a lucra oricând în oricare dintre cele două birouri, în funcţie de nevoile acestora.

    „Odată cu inaugurarea biroului din clădirea Neorama, introducem şi un concept nou: FlexiCity. Dacă până acum colegii puteau să aibă un program flexibil în ceea ce priveşte orele de lucru, zilele de lucru sau lucrul de acasă, acum introducem şi opţiunea FlexiCity: colegii vor putea opta să lucreze fie din biroul din Bucureşti, fie din cel din Braşov, atât timp cât activitatea din echipele lor nu este afectată.”, a adăugat Lăpuşan.

    Tranzacţia a fost realizată prin intermediul iAdvise, companie de consultanţă imobiliară din Braşov, lider pe segmentul comercial.

    Zitec este specializată în dezvoltarea de soluţii de afaceri, servicii şi produse tehnologice personalizate, precum şi servicii de online marketing. Cu  o cifră de afaceri de 4 milioane euro în 2016 şi circa 40% din venituri provenite din proiecte externe, dezvoltate pentru parteneri din SUA, Canada, Marea Britanie, Germania, Elveţia, Italia sau Olanda, succesul Zitec este confirmat şi prin referinţele primite din partea unor clienţi de top din România, precum PayU, Flanco, Amadeus, Depanero, Vector Watch, Noriel, Preţuri Pentru Tine sau Network One Distribution.

    La începutul acestui an, Zitec a atras o investiţie de peste 1,7 milioane de euro din partea eMAG. Odată cu această investiţie, Zitec are în plan o extindere accelerată pe piaţă, prin creşterea echipei, deschiderea de birouri în provincie, formarea unui departament specializat în fonduri europene şi granturi, precum şi activităţi susţinute de creştere a portofoliului de clienţi în Europa de Vest şi SUA.

    Zitec este una dintre puţinele companii româneşti certificată Microsoft ISV Gold, Microsoft Cloud Gold şi Amazon AWS Technology Partner. Compania are, totodată, cel mai mare număr de specialişti certificaţi Zend (The PHP Company) din România.

  • Igor Dodon: Uniunea Europeană nu este preocupată de soarta Republicii Moldova

    Declaraţiile liderului de la Chişinău au fost făcute la trei zile după încheierea summitului Parteneriatului Estic, ce a avut loc săptămâna trecută la Bruxelles.

    ”Summitul Parteneriatului Estic a confirmat că dosarul Republica Moldova se află în cel mai jos sertar al preocupărilor Europei. Dezamăgirea europenilor faţă de Chişinău e constantă, iar şansele Moldovei de a se integra în UE sunt aproape egale cu zero pentru următoarele decenii. Se adevereşte că până acum guvernările pro-europene au promovat o geopolitică a iluziilor. Dacă perspectivele integrării în UE lipsesc, înţelegem că guvernarea de la Chişinău utilizează retorica sa geopolitică antirusească nu atât pentru a deveni atractivă pentru Occident, că nu este, ci pentru a-şi crea un fundal ideologic favorabil pe intern, din considerente politice şi electorale”, se arată într-un comunicat emis de Igor Dodon.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • One United Properties se extinde pe divizia de birouri

    Ionuţ Dumitrescu este fondatorul companiei Eurisko Real Estate Consulting (1997), vândută în  anul 2007 către liderul mondial de profil, CB Richard Ellis. În 2003 a fondat Building Support Services, cea mai mare companie de administrare a imobilelor din România, ale cărei acţiuni le-a  vândut mai apoi unui consorţiu de investitori internaţionali în 2006. În 2008, Ionuţ Dumitrescu a înfiinţat Element Development, o companie de investiţii şi dezvoltare imobiliară axată pe oportunităţile imobiliare rezidenţiale şi comerciale din România şi tot el şi-a pus semnătura şi pe complexul de birouri „The Bridge”, cel mai mare business park din zona Grozăveşti-Orhideea.

    De curând, Ionuţ Dumitrescu s-a asociat cu One United Properties pentru a dezvolta divizia One Office destinată construcţiei de clădiri de birouri.

    „Mă bucur foarte mult să intru ca acţionar în One Office, divizia de dezvoltare de birouri a One United Properties, nu numai pentru faptul că aici există o echipă extrem de valoroasă, căreia sunt încântat să mă alătur, ci şi pentru faptul că voi putea să-mi aduc aportul într-o zonă în care sunt specializat”, spune Ionuţ Dumitrescu care se va ocupa de dezvoltarea de birouri în cadrul grupului, dar şi de achiziţia de terenuri şi închiriere a proiectelor.

    Ionuţ Dumitrescu va fi partener pe divizia One Office şi este deja membru în consiliul de administraţie al One United Properties..

    „Parteneriatul cu Ionuţ Dumitrescu reprezintă o decizie strategică  de extindere a companiei noastre pe zona de dezvoltare de proiecte de birouri, care credem că va creşte profitabilitatea companiei şi va acoperi în acelaşi timp şi o necesitate a pieţei. Suntem bucuroşi să dezvoltăm acest proiect nou în parteneriat cu un profesionist în domeniul clădirilor de birouri precum este Ionuţ”, spune Victor Căpitanu, fondatorul One United Properties.

    One United Properties este un dezvoltator imobiliar specializat pe proprietăţi rezidenţiale exclusiviste din Bucureşti, România. One United are mai multe proiecte rezidenţiale finalizate (188 de apartamente), în construcţie (340 de apartamente) şi care urmează să fie începute în urmatorii ani (484 de apartamente) – dezvoltari precum One Floreasca Lake, One Herastrau Park şi One Charles de Gaulle şi urmează să se extindă ţi cu dezvoltarea de clădiri de birouri.

    One United Properties este o companie inovatoare, dedicată accelerării adoptării practicilor de construcţie care au ca rezultat clădiri rezidenţiale eficiente din punct de vedere energetic, sănătoase şi durabile din punct de vedere al mediului. One United Properties deţine primul complex rezidenţial din Bucureşti certificat ”Green Homes”, nivelul Excelent – One Herăstrău Park – proiect premiat în cadrul Forbes Green Awards 2017 pentru sustenabilitate în domeniul imobiliar.   

     

     

  • Grupul Rockwool investeşte 50 mil. euro într-o fabrică de vată minerală

    Noua unitate de producţie va fi amplasată pe un teren de aproximativ 30 de hectare în comuna Ariceştii Rahtivani în apropiere de Ploieşti, judeţul Prahova, şi va fi prima fabrică de vată minerală bazaltică a grupului Rockwool în România. Acest proiect va consolida prezenţa solidă a grupului în România, piaţă pe care este activ de aproape 20 de ani prin intermediul filialei locale de vânzări.

    Fabrica va contribui la creşterea economiei locale în condiţiile în care cea mai mare parte a materiei prime şi a serviciilor de logistică va proveni din România, iar cea mai mare parte a forţei de muncă angajate direct de Rockwool sau de companiile subcontractante va fi locală. Procesul pentru emiterea permiselor şi autorizaţiilor necesare a fost iniţiat, astfel că producţia de vată minerală bazaltică este estimată să înceapă în anul 2019.

    „Această investiţie ne va permite să sprijinim mai bine eforturile României de a creşte siguranţa împotriva incendiilor şi eficienţa energetică în clădirile din ţară. Încurajăm Guvernul să continue să colaboreze cu statele membre ale Uniunii Europene în cadrul platformei pentru schimb de informaţii în domeniul incendiilor (FIEP), precum şi pentru alte iniţiative care vor îmbunătăţi reglementările privind siguranţa la incendiu. Ca lider mondial în fabricarea de produse din vată minerală bazaltică incombustibile, suntem deschişi să împărtăşim cu autorităţile, clienţii şi alte părţi interesate toate cunoştinţele şi expertiza pe care le-am acumulat de-a lungul celor 80 de ani în care am făcut clădirile mai confortabile, eficiente energetic şi sigure la incendii”, declară Gilles Maria, Senior Vice President, Rockwool Group.

    „De aproape 20 de ani le livrăm clienţilor români servicii şi produse de izolaţie de înaltă calitate, iar această fabrică, după ce va fi finalizată, ne va permite să oferim un sprijin şi mai ridicat în România şi în ţările învecinate. Suntem încântaţi să devenim parte a comunităţii locale din Prahova şi din România şi vrem să mulţumim Guvernului României, Invest Romania şi autorităţilor din judeţul Prahova şi Ariceştii Rahtivani pentru susţinerea şi colaborarea pentru acest proiect de investiţii”, adaugă Rafael Rodriguez, Managing Director, Rockwool South Europe.

    Anunţul de astăzi vine ca urmare a declaraţiei făcute de Grupul Rockwool pe 24 februarie 2017, în care îşi exprima intenţia de a cumpăra teren pentru a-şi extinde producţia în Statele Unite ale Americii, Suedia şi România.

    Grupul Rockwool şi-a asumat angajamentul de a îmbunătăţi vieţile tuturor celor care încearcă soluţiile noastre. Expertiza noastră este perfect adaptată pentru a aborda multe dintre cele mai mari provocări din ziua de azi în ceea ce priveşte sustenabilitatea şi dezvoltarea durabilă, de la consumul de energie şi poluarea fonică la siguranţa la incendii, deficitul de apă sau inundaţiile. Gama noastră de produse reflectă difersitatea nevoilor la nivel global, susţinându-ne în acelaşi timp partenerii în reducerea propriei amprente de carbon.

    Vata minerală bazaltică este un material versatil şi stă la baza tuturor activităţilor noastre. Cu aproximativ 10.500 de colegi pasionaţi în 38 de ţări, suntem liderul mondial în livrarea de soluţii pe bază de vată minerală bazaltică, de la izolarea clădirilor la tavane acustice, soluţii ecologice pentru industria horticolă, fibre speciale folosite în scop industrial şi până la izolaţii eficiente pentru instalaţii industriale şi industria navală.