Tag: burse

  • Bursele europene au deschis luni în scădere puternică, din cauza temerilor privind criza din Grecia

    Indicele FTSEurofirst 300 al celor mai importante acţiuni europene a coborât cu 2,3% în debutul şedinţei, în timp ce indicele bancar a pierdut 3,7%. FTSEurofirst 300 a coborât cu aproape 17% în trimestrul al treilea, cea mai abruptă scădere trimestrială din ultimele trei luni ale anului 2008, după falimentul Lehman Brothers. Un proiect de buget prezentat duminică de guvernul elen arată că Grecia va rata ţintele de deficit bugetar pentru 2011 şi 2012.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bursele din lume, în scădere puternică după anunţul Federal Reserve

    Indicele Dow Jones Industrial Average a închis în scădere cu 2,49%, iar Standard & Poor’s 500 a coborât cu 2,94%, în timp ce Nasdaq Composite a pierdut 2,01%. Vânzările au accelerat, iar rulajul a crescut în ultima oră de tranzacţionare, declinul fiind condus de bănci şi companiile de asigurări. Acţiunile Bank of America au pierdut 7,5%, iar titlurile Prudential Financial au coborât cu 6,6%, în timp ce indicii celor două sectoare s-au retras cu peste 5%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • The Guardian: Prăbuşirea burselor creşte dependenţa de droguri şi alcool în centrul financiar londonez

    Declinul puternic al pieţelor de capital şi reducerile în masă de personal din sistemul bancar a determinat un număr record de angajaţi din City să apeleze la tratament pentru dependenţă, afirmă Richard Kingdon, fondatorul firmei de consiliere City Beacon. Kingdon a lucrat cu aproape 100 de clienţi în ultimii doi ani. “Văd tot mai mulţi oameni care apelează la tot felul de substanţe pentru a face faţă stresului”, a spus el, potrivit The Guardian. Unul din clienţii acestuia, în vârstă de peste 40 de ani, a început să bea cantităţi mari de alcool la 25 de ani. Ulterior a trecut la cocaină şi a ajuns în imposibilitatea de a se opri din a-şi “trage bonusurile de şase cifre pe nas”. De doi ani, însă, nu a mai consumat alcool şi nici droguri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Acţiunile băncilor europene coboară la minimul ultimelor 29 de luni şi trag în jos bursele

    Indicele STOXX Europe 600 Banks se afla în scădere cu 5,5% la 10:51 GMT (13:51 ora României). Faţă de începutul anului, indicele a pierdut 33%, după patru luni consecutive de declin.

    ” Şansele unei recuperări pe termen scurt rămân slabe, întrucât îngrijorările privind criza din zona euro, reformele structurale şi procesul pentru vânzarea incorectă de instrumente financiare garantate prin credite ipotecare au un impact negativ supra pieţei “, a declarat Manoj Ladwa, senior trader la ETX Capital.

    Acţiunile Royal Bank of Scotland (RBS) au înregistrat una dintre cele mai mari scăderi din sectorul bancar, de 10%, în timp ce costul de asigurare a datoriei băncii pe cinci ani a urcat cu 2,4 puncte procentuale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preţul aurului a atins un nou record istoric. Bursele din Asia au scăzut luni cu 1%

    Indicele Nikkei al bursei de la Tokyo a închis în scădere cu 1%, la minimul ultimelor cinci luni, deşi autorităţile japoneze au avertizat că sunt pregătite să intervină pe piaţa valutară pentru a împiedica aprecierea yenului. Indicele MSCI Asia-Pacific al pieţelor asiatice din afara Japoniei a coborât de asemenea cu circa 1%, după ce a trecut pentru scurt timp pe plus în cursul şedinţei de tranzacţionare.

    Preţul aurului a urcat cu peste 1%, la 1.882,2 dolari pe uncie în jurul orei 6:18 GMT (9:18 ora României), un nou maxim istoric. Unii analişti anticipează deja că preţul aurului va ajunge în curând la 2.000 de dolari pe uncie, deoarece factorii care îi alimentează avansul ar putea persista. Metalul preţios s-a apreciat cu peste 15% în luna august, cel mai puternic avans din septembrie 1999.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bursele europene sunt în creştere, după ce rebelii libieni au intrat în Tripoli

    Indicele FTSEurofirst 300 a urcat cu 0,8% până la ora 8:11 GMT (11:11 ora României), după ce a deschis în scădere cu până la 1%. Indicele sectorului petrolului şi gazelor naturale a avansat cu 1,9%. Acţiunile grupului italian Eni, cea mai mare companie petrolieră străină din Libia, s-au apreciat cu 4,9% după ce rebelii libieni au intrat în capitala Tripoli.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băncile europene, ţinta căderilor bursiere. SUA şi Europa dau vina una pe cealaltă

    Pieţele europene au închis cu scăderi de 5%, iar indicii burselor americane scă­deau ieri cu 4% în prima parte a şedinţei de tranzacţionare, antrenate în principal de căderea acţiunilor băncilor.
    Turbulenţele s-au resimţit şi pe Bursa de la Bucureşti, care a închis cu o scădere de 3,5%. Investitorii, deja predispuşi la panică din cauza unor date indicând că economia zonei euro şi a Uniunii Europene încetineşte rapid, apropiin­du-se de stagnare, au fost descurajaţi de un articol publicat de The Wall Street Journal în care se arată că au­torităţile americane sunt tot mai îngri­jorate că problemele legate de dato­riile din zona euro vor contamina şi SUA, în special pe culoarul sec­to­rului bancar, şi vor monitoriza cu atenţie subsidiarele americane ale ma­rilor bănci europene. De asemenea, pieţele au reacţionat violent la afirma­ţiile a doi oficiali ai Rezervei Federale a SUA, care susţin că banca centrală americană nu ar trebui să intervină pentru a proteja jucătorii pe bursă.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Declinul Wall Street se accentuează, iar euro scade faţă de dolar şi franc

    La ora transmiterii ştirii, indicele Dow Jones era în scădere cu 4,21%, Standard & Poor’s 500 cu 4,56%, iar Nasdaq cu 5,04%. Euro a atins un minim de 1,42866 dolari pe unitate pe platforma electronică EBS, fiind ulterior tranzacţionat în scădere cu 0,9%, la 1,4289 dolari pe unitate. Faţă de moneda elveţiană, euro a coborât cu 1,3%, la 1,1257 franci pe unitate. Indicele privind activităţile de afaceri calculat de Rezerva Federală din Philadelphia a scăzut la -30,7 puncte, de la 3,2 puncte în iulie. Analiştii anticipau că indicele va urca la 3,7 puncte.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Aurul atinge un nou maxim, iar bursele europene sunt în scădere

    La ora 12:00 GMT, preţul aurului, considerat plasament sigur de către investitori, a atins nivelul istoric de 1,816,25 dolari pe uncie. Summitul franco-german de marţi nu a reuşit să calmeze temerile din pieţe legate de criza datoriilor din zona euro, iar anunţul privind intenţia de introducere a unei taxe pe tranzacţiile financiare în Europa a amplificat declinul acţiunilor. La ora 11:00 GMT, acţiunile Societe Generale erau în scădere cu 5,26%, Credit Agricole cu 4,14%, iar BNP Paribas cu 3,27%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bursele din Asia au evoluat marti indecis, iar moneda euro s-a depreciat

    Datele economice slabe inregistrate in Germania au accentuat incertitudinea din piete inainte de intalnirea dintre cancelarul german Angela Merkel si presedintele francez Nicolas Sarkozy, care vor discuta marti despre criza datoriilor de stat din zona euro. Preturile tranzactiilor futures cu actiuni americane au inregistrat de asemenea pierderi importante, de 0,8%, anuntand scaderi marti la New York. Biroul oficial de statistica din Germania a anuntat marti incetinirea cresterii economice la 0,1% in trimestrul al doilea, de la 1,3% in primele trei luni si cu mult sub asteptarile pietei, de plus 0,5%. Indicii tranzactiilor futures cu actiuni europene au coborat cu 0,7%, iar contractele futures pe indicele DAX al bursei de la Frankfurt anunta scaderi de 0,9%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro