Artistul feliază cu atenţie vechi aparate foto şi de filmat, aranjând feliile rezultate în aşa fel încât să sublineze frumuseţea elementelor componente ale camerelor, obiectele care avut parte de asemenea tratament fiind apoi prinse în răşină transparentă. Până în prezent, Oefner a realizat şase astfel de sculpturi, dar nu are de gând să se oprească încă.
Tag: arta
-
Fier, inele şi intarsii
Casa germană Hemmerle a expus bijuterii din fier, aur şi diamante, în timp ce designerul italian Fabio Salini a atras atenţia prin cerceii săi care seamănă cu nişte inele atârnate unul de altul, care combină pietre preţioase, metale lustruite oglindă, fibră de carbon şi piele, scrie The Telegraph, în timp ce Bulgari şi Piaget s-au prezentat cu ceasuri şi brăţări cu fosile şi diamante. Au existat şi galerii de artă care au expus lucrările unor creatori atent selectaţi pentru eveniment, ca Objet d’Emotion. Printre aceştia se numără Francesca Villa, care foloseşte pentru bijuteriile sale tot felul de obiecte neobişnuite pentru aşa ceva, cum ar fi jetoane vechi de pocher şi timbre, Melanie Georgacopoulos, care propune coliere de sidef cu perle ce par să se afunde în suportul lor, sau Silvia Furmanovich, care preferă intarsiile cu coral, turcoaze şi aur pentru cercei mari sau brăţări rigide.
Printre creatorii prezenţi la festival s-a numărat şi francezul James de Givenchy, a cărui companie din New York, Taffin, s-a pregătit pentru această ocazie cu bijuterii care combină pe lângă metale şi pietre preţioase sau semipreţioase sticlă, ceramică, piele, lemn, un exemplu în acest sens fiind o pereche de cercei cu aur roz, oţel albastru, peridote şi ceramică gri, care arată ca nişte pandantive prinse de urechi. -
Pe aripile antreprenoriatului. În artă
„De pe vremea când eram studenţi, eu şi Tiberiu lucram împreună diverse piese. Era nevoie de o identitate sub care să apărem şi să vindem şi aşa a apărut Ceramic Sparrow (Vrabia din ceramică – trad.), cu referire la primele colecţii de broşe din porţelan sub formă de păsări. Arta modernă de până la al Doilea Război Mondial a fost de multe ori o sursă de inspiraţie puternică pentru noi, formele arhitecturale, geometria, jocul volumelor, simplitatea şi funcţionalitatea”, povesteşte Andreea Lăzărescu.
Primii bani i-au făcut vânzând mărţişoare la Muzeul Ţăranului Român, dar şi prin intermediul reţelei de librării Cărtureşti. Investiţiile lor – de câteva zeci de mii de euro – au venit treptat, iniţial din bani strânşi din joburile avute în timpul facultăţii, iar mai târziu din vânzările de obiecte ceramice. „La început, făceam acasă piese mici şi simple care nu necesitau cine ştie ce dotări şi traversam cu ele oraşul pentru a ajunge la atelierele unor prieteni cu cuptoare de ardere. Pe parcurs, am rezolvat problema spaţiului de lucru, ne-am cumpărat de la calculatoare la tot felul de scule pentru modelat şi glazurat, cuptor de ardere, dotările necesare unui mic studio de design şi producţie ceramică.”
Aşa se face că astăzi produsele ceramice semnate de cei doi antreprenori sunt confecţionate într-un atelier propriu în Bucureşti. Porţelanul, barbotinele (pasta cu care se lipesc piesele din ceramică), glazurile, pigmenţii vin din Franţa, Germania, Ungaria. O parte din materia primă este achiziţionată direct din magazine de profil din Anglia sau Austria.
De la an la an profitul a crescut, iar Andreea şi Tiberiu se gândesc acum să acceseze o finanţare consistentă pentru a-şi extinde producţia. Vânzările lor anuale se situează între 15.000 şi 20.000 de euro, cele mai multe fiind realizate în perioada iernii.
Pregătirea lor ar trebui să le permită să furnizeze doar conceptul produselor, ideile şi formele, iar producţia să fie preluată de fabrici specializate. Doar că, spun cei doi antreprenori, în România sunt puţine fabrici dornice să confecţioneze produse originale, preferând seriile mari, clasice, standardizate. Aşa că îşi asumă tot ei şi producţia efectivă.
„Nu avem alţi angajaţi, însă am fost surprinşi de numărul mare de studenţi sau absolvenţi de design din Franţa, Belgia, India, care ne-au trimis portofolii, solicitându-ne să facă stagii sau rezidenţiate la Ceramic Sparrow. Din păcate, i-am refuzat din cauza spaţiului şi a programului, dar sperăm ca în curând să putem să lucrăm cu tinerii cărora le părem interesanţi.”
Cumpărătorii obiectelor ceramice create de cei doi absolvenţi de UNARTE vin de la festivaluri precum Romanian Design Week, Big See, Madrid Design Festival, dar şi prin intermediul site-ului şi al platformelor Social Media. Clienţi sunt şi companii care, ocazional, oferă cadouri angajaţilor şi aleg obiectele Ceramic Sparrow în acest scop.
Produsele sunt organizate pe colecţii, astfel că fiecare categorie implică procese şi costuri diferite. De exemplu, seturile de ceai, care consumă mult porţelan şi pigmenţi ceramici şi care se finisează mai greu, ajung să coste 300-400 de lei. Clopoţeii cu decor sub glazură sunt mai mici, dar pictaţi manual, cu pensule fine, ceea ce face ca şi preţul lor să ajungă la 120 de lei.
După aproape zece ani de antreprenoriat în lumea artei, Andreea Lăzărescu este de părere că şcolile de profil ar trebui să-i înveţe pe studenţi să fie mai pragmatici.
„Sunt mulţi cei care termină Arte la Bucureşti cu note mari şi pe urmă nu mai au treabă cu acest domeniu. Înfiinţarea unor cursuri de creative advertising, de curatoriat ori de management artistic, mai multă tehnică ar aduce studenţii cu picioarele pe pământ şi le-ar contura o perspectivă palpabilă”, spune Andreea Lăzărescu.
Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.
ZF şi Banca Transilvania
au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă.
Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.
Urban Beasts – centru sportiv (Cluj-Napoca)
Fondatori: Bogdan Pogăcean, Kristof Toth, Mădălina Butean
Investiţie iniţială: 4.000 de euro
Prezenţă: Cluj-Napoca
DeCorinaHats – producţie de pălării (Bucureşti)
Fondator: Corina Leca
Investiţie iniţială: 150.000 de euro
Cifră de afaceri estimată pentru 2019: 100.000 de euro
Prezenţă: online
Hot Mama – producţie de haine pentru femei gravide (Bucureşti)
Fondatori: Luminiţa Sâmbotin, Simona Mincu
Investiţie iniţială: 20.000 de euro
Cifră de afaceri estimată pentru 2019:
100.000 de euro
Prezenţă: naţională -
Artă cu schele şi bambus
În zone de pe continentul asiatic ca Macao, schelele de bambus sunt adevărate opere de artă, după cum consideră proprietarii firmei de design Impromptu Projects, care sunt decişi să convingă şi publicul larg să le considere astfel, scrie CNN.
Fondatorii Improptu Projects, Rita Machado şi Joao O, s-au asociat cu specialişti locali în construcţii de bambus pe care-i invită să-şi arate meşteşugul în speranţa că şi alţii vor dori să-l deprindă, dat fiind că în Macao au rămas mai puţin de 50 de astfel de experţi. Potenţialii candidaţi sunt descurajaţi de munca fizică solicitantă şi de faptul că se lucrează la mare înălţime, susţin meşterii, porecliţi „păianjeni” pentru dexteritatea cu care se mişcă în timp ce realizează construcţiile din bambus. Ca să educe publicul cu privire la arta structurilor de bambus, Impromptu Design realizează proiecte 3D pe care meşterii le confecţionează apoi în aer liber. Pentru fiecare operă de artă din bambus se folosesc beţe provenite de la alte schele, care, după o vreme, se vor întoarce pe şantierele de construcţii. Creaţiile specialiştilor în schele de bambus sunt expuse în zonele în care aceştia lucrează, pentru a atrage atenţia locuitorilor din zonă asupra calităţii artistice a acestor construcţii. -
Strălucirea din sticlă
Descoperirea altor utilizări pentru acest element chimic a dus la renunţarea folosirii lui în acest domeniu, dar în ultima vreme o serie de artişti sunt iar atraşi de sticla de uraniu, realizând tot felul de obiecte şi chiar lucrări de artă, aşa cum este cazul sculptorului ceh Rony Plesl. Acesta, scrie Financial Times, expune la Victoria & Albert Musem de la Londra o instalaţie de artă intitulată „Geometrie sacră”, formată din crengi de copac trase în sticlă ce străluceşte în lumina ultravioletă. Spre deosebire de articolele de altădată însă, Rony Plesl, ca şi alţi artişti, foloseşte uraniu sărăcit, care este mai puţin radioactiv decât cel utilizat în urmă cu o sută şi mai bine de ani.
-
Copia salvează originalul
Copiatul artei se poate face mult mai fidel şi uşor astăzi, datorită tehnologiei. Au apărut sisteme capabile să scaneze o operă de artă ori interiorul şi exteriorul unei clădiri, permiţând restaurarea acesteia sau sisteme de tipărire 3D care permit realizarea unor copii ale unor opere de artă prea fragile ca să mai poată fi expuse şi care astfel pot fi păstrate încă mult timp, scrie FT. Tot tehnologia modernă de copiere ajută muzeele să reproducă piese care le lipsesc din colecţie şi să expună colecţia completă ori să expună lucrări fără a mai fi nevoie să împrumute originalele.
-
Din vorbă-n vorbă cu Joana Grevers, fondatorul galeriei de artă 418: S-a născut în România, însă în 1974 a emigrat împreună cu familia în Germania. A revenit în 2004 din raţiuni familiale, iar patru ani mai târziu deschidea o galerie de artă
Aceasta este prima galerie de artă din zona rurală a României, după cum spune chiar Joana Grevers.
Conacul de la Cetate era încă de acum un deceniu folosit ca spaţiu de rezidenţă pentru artişti, dar între timp a preluat şi „rolul“ galeriei din Capitală.
Galeria are două direcţii distincte. Pe de o parte reprezintă artişti ai avangardei din România şi ţările din Est care în timpul realismului socialist încă din anii ’60 au mers în direcţia abstracţiei ori geometrice ori expresioniste, şi pe de altă parte reprezintă artişti tineri emergenţi cu predilecţia sculptură/instalaţie video.
„Tocmai am deschis la Cetate – unde este sediul Galeriei 418 din 2017 şi al Fundaţiei Joana Grevers – expoziţia «Ştefan Radu Creţu – Unknown Creatures» curatoriată de Victoria Dejaco, o cunoscută tânără curatoare de la Viena şi Graz.“
Artiştii vin la Cetate pentru o lună şi petrec timp împreună. În rest, spaţiul este folosit pentru vernisaje. „Am deschis acest spaţiu de rezidenţă pentru artişti acum un deceniu, în 2008, mai ales pentru sculptori. Când m-am întors în ţară, această proprietate era folosită în domeniul agricol, iar eu nu mi-am dorit să fac asta, aşa că am decis să o convertesc. Recunosc că m-a influenţat şi faptul că eu sunt şi istoric de artă, dar şi colecţionar“, spunea ea recent.
-
Cum vrea un spaniol să atragă noi locuitori în oraşul în care trăieşte
Fost arhitect şi deţinător de galerie de artă, Miguel Tugores a venit cu ideea de a atrage atenţia asupra localităţii prin artă şi muzică, scrie BBC. A obţinut de la primărie dreptul de a renova şi folosi palatul ducal din localitate, lăsat în paragină de multă vreme, organizând expoziţii în el, şi, de asemenea, a creat un festival de muzică, care anul acesta culminează cu o producţie a operei lui Giuseppe Verdi, „Aida”. Tugores consideră că astfel poate pune oraşul pe harta împătimiţilor de operă, care nu se dau în lături să călătorească spre diverse destinaţii din lume unde se montează spectacole care îi interesează.
-
Cum să transformi sticla veche în opere de artă
Printre exemple se numără, scrie Financial Times, măsuţa Slow Burn, cu nume inspirat de un hit al lui David Bowie, confecţionată de artistul Andreas Berlin din sticlă de la vaze, figurinele Sweet Nothings create de Hannah Gibson din sticlă de la parbrize şi televizoare ori chiar jardiniere pentru flori, lansate de compania Baroncelli şi realizate din sticlă reciclată de Murano, doritorii unui astfel de produs trebuind să scoată din buzunar circa 4.000 de euro pentru a-l avea.
-
Legătura dintre Banksy, religie şi Amsterdam – VIDEO
În Moco am intrat întâmplător, cu gândul de a mai umple cele câteva ore ce îmi rămăseseră libere până la plecarea din Amsterdam. Nefiind pasionată de arta contemporană, m-am gândit că, mai mult ca sigur, mă voi plictisi repede şi voi pleca să mai colind străzile sau celelalte obiective aflate în vecinătatea acestuia. Şi asta pentru că Moco este amplasat în Museumplein, o zonă în care sunt situate trei dintre cele mai cunoscute muzee din Amsterdam: Rijksmuseum, Van Gogh şi Stedeljik. Ei bine, nu mă puteam înşela mai tare. Aveam să plec abia peste vreo trei ore, asta în ciuda faptului că muzeul micuţ, amenajat în Villa Alsberg, o clădire cu două etaje, putea fi vizitat relativ rapid. Şi aş mai fi zăbovit, cu siguranţă, dacă nu aveam un avion de prins pe cel mai mare aeroport din Ţările de Jos şi unul dintre cele mai aglomerate huburi aviatice din lume, tranzitat anual de peste 70 de milioane de călători – Amsterdam Schiphol.
Alături de numeroase lucrări ale celebrului graffer (persoană care execută lucrări în graffiti) cunoscut sub preudonimul Banksy, sălile muzeului Moco erau „gazdele” expoziţiilor unor artişti contemporani precum japoneza în vârstă de 90 de ani Yayoi Kusama, care execută în special sculpturi şi instalaţii, designerul italian Marc Ange, newyorkezul Daniel Arsham sau gemenii identici Otavio Pandolfo şi Gustavo Pandolfo din Brazilia, care se prezintă sub numele de Osgemeos şi sunt cunoscuţi în special pentru caracterele zugrăvite în nuanţe de galben aprins şi detalii murale incredibile. În unele săli, tocmai pereţii încăperii erau transformaţi în opere de artă, de pildă sala pereţilor erodaţi sau cea a pereţilor elastici, transformaţi, cu ajutorul unei tehnici inventate de artiştii Daniel Arsham şi Alex Mustonen, în lucrări geniale.
M-a surprins în special modul în care lucrări executate într-o notă clasică, de pildă sculpturi greceşti sau picturi în stilul lui Monet, erau transformate în artă contemporană prin asocieri frapante, inscripţionate, de pildă, cu mesaje instagramabile sau cu personaje din lumea Disney.
Una dintre lucrările care mi-au atras în mod special atenţia a fost „Christ with shopping bags”, ce îl înfăţişa pe Hristos crucificat însă cu palmele prinse nu în cuie, ci în pungi de cadouri, fiind, potrivit descrierii alăturate tabloului, o satiră la adresa valorilor, percepţiei şi transformărilor suferite de sărbătoarea Crăciunului de-a lungul secolelor. „Lucrarea reflectă o creştere imensă a consumerismului în perioada Crăciunului – perioadă în care care ar trebui, de fapt, să reflectăm asupra valorilor acesteia, a facerii de bine şi a dăruirii. Obişnuia să fie o zi de odihnă şi nu un timp în care să fim preocupaţi de lucrurile materiale. Toate elementele din imagine apar topindu-se, amintindu-ne astfel că atât lucrurile materiale cât şi bucuria născută din acestea nu sunt durabile”, este descris „manifestul” lui Banksy la adresa consumerismului.
În muzeul Moco arta şi-a făcut loc chiar şi dincolo de uşa toaletei, şerveţelele pentru mâini dovedindu-se o miniexponată menită să păcălească şi să amuze vizitatorii.
La demisolul muzeului, pe lângă o serie de lucrări sau expoziţii precum „Calcified Room” (Camera calcificată) – un fel de mini-Pompei modern, acoperit de lavă albă, realizată de Daniel Arsham în colaborare cu galeriile Perrotin şi Ron Mandos, există şi un magazin unde, dacă eşti colecţionar înrăit, poţi achiziţiona, cu câteva mii de euro, lucrări ale acestuia sau, pentru sume mult mai mici, de până în 20 de dolari, poţi pleca acasă cu un tricou imprimat cu lucrările lui Banksy. Şi dacă tot vorbim de preţuri, biletul de intrare cumpărat online costă 14 euro pentru adulţi, studenţii şi adolescenţii de 16-17 ani având o reducere de 2,5 euro, copiii cu vârste cuprinse între 10-15 ani plătesc 8,5 euro, iar pentru cei mai mici de 10 ani intrarea este gratuită. La faţa locului, toate biletele sunt cu 1 euro mai scumpe şi, pentru alţi câţiva euro în plus, puteţi opta pentru audioghid.
Grădina muzeului este, de asemenea, o expoziţie de lucrări, unele interactive. Poţi, de pildă, să te relaxezi la umbra palmierilor roz, „plantaţi” de designerul Marc Ange în cadrul instalaţiei Le Refuge, sau să iei o scurtă lecţie de echitaţie, amintindu-ţi de copilărie, pe inorogul de fier al designerului olandez Marcel Wanders.
Ce mai puteţi face în Amsterdam?
Desigur, o plimbare de câteva ore, pe jos, pe străzile micii capitale, unde la tot pasul întâlneşti câte un pod ridicat peste canalele Amsterdamului, de care sunt rezemate mulţimile de biciclete. Oraşul este înţesat de turişti din toate colţurile lumii, încât uneori pare că locuitorii nici nu există sau că s-au refugiat cu toţii în casele lor cu ferestre colorate acoperite de iederă.
O zi însorită – care este o raritate în Amsterdam – merge însoţită neapărat de o bere rece servită la terasele nu tocmai pretenţioase, dar pitoreşti, aflate pretutindeni, sau de o plimbare cu feribotul ori cu barca privată cu motor, pentru mai multă intimitate.
Sunt, de asemenea, o serie de muzee, catedrale sau case memoriale şi alte atracţii pentru cei ce petrec mai mult de două zile în capitala Olandei, de pildă: muzeul statuilor de ceară Madame Tussaud, pentru ale cărui cozi trebuie să vă înarmaţi cu multă răbdare, Casa Memorială Rembrandt, Casa Anne Frank sau o vizită la fabrica de bere Heineken. Shoppingul poate fi şi el inclus pe listă, atât timp cât reuşeşti să dai din coate şi să te strecori prin „traficul” haotic din magazine.
Ziua, în Cartierul Roşu nu se remarcă altceva decât picturi şi afişe care, într-adevăr, i-ar ruşina pe pudici şi le-ar determina pe unele mame să le spună copiilor să întoarcă privirea. Abia seara târziu, după ce se înserează, încep să urce în vitrine fete cu feţe plictisite, expunându-se ochilor curioşi ai turiştilor. Am fost şocată când o chelneriţă dintr-o cafenea situată într-o zonă apropiată cunoscutului cartier mi-a spus că ea nu a fost niciodată acolo.
Mi-a plăcut Amsterdamul, cu miile de biciclete care îmi tăiau calea cu viteză, pedalate cu relaxare de rezidenţii grăbiţi, sau cu teamă, de turişti cu faţa crispată, stresaţi să nu se accidenteze. Şi apropo de biciclete, cum aveam să aflu de la un prieten – aici nimeni nu îşi achiziţionează biciclete scumpe, deoarece se fură des şi de multe ori, cu puţin noroc – dacă e să fim ironici –, o poţi recumpăra chiar pe a ta de pe cine ştie ce site. Mi-a plăcut Amsterdamul cu terase în care îţi puteai răcori picioarele în minipiscine gonflabile, cu amuzantele reclame ale magazinelor, cu aerul relaxat al străzilor însorite şi, mai presus de toate, mi-a plăcut Amsterdamul cu Moco şi cu operele ciudate şi fascinante pe care le găzduieşte între zidurile sale.