Tag: aplicatii

  • Internetul de rezervă

    Mi s-a întâmplat în două rânduri să proiectez nişte aplicaţii care, după o vreme, au devenit vitale pentru clienţii respectivi. O întreagă ramură a afacerii se baza pe aceste softuri care, dacă ar fi încetat să funcţioneze, ar fi putut pune la pământ un întreg business. Cum se ajunge aici e oarecum dificil de explicat, dar ideea de bază este că acest gen de aplicaţii modifică modul cum oamenii lucrează şi, cu timpul, ajung să nu mai cunoască procedurile clasice pe care aplicaţia le modelează. Nici măcar formularele de la care s-a pornit nu mai există, totul este digital şi ireversibil. Iar când se întâmplă să rămâi singurul care cunoaşte toate detaliile, situaţia devine tensionată, pentru că ai garanţia că la un moment dat ceva se va întâmpla. De exemplu, un upgrade al softurilor de bază va aduce nişte incompatibilităţi între noile versiuni. Şi încă o mie de alte scenarii catastrofice. Aceasta este, în variantă narativă, definiţia expresiei „mission critical„.

    Există însă o aplicaţie vitală la nivel global: internetul. Ce s-ar întâmpla dacă, la un moment dat, internetul ar înceta să funcţioneze? Da, nu am mai avea acces la Facebook şi n-am mai afla ce ghiduşii a mai făcut pisica prietenului virtual din Australia. Pe lângă asta, s-ar mai ivi unele neplăceri: băncile n-ar mai putea funcţiona, iar sistemele de plăţi s-ar opri instantaneu, avioanele n-ar mai zbura, industrii întregi ar fi puse la pământ, numeroase lanţuri comerciale s-ar rupe. Nu avem nici o siguranţă că reţelele de electricitate ar mai putea să transporte curentul, dar dacă totuşi ar reuşi, s-ar putea ca telefoanele să nu mai aibă ton, iar ecranele televizoarelor să nu ne arate nimic. Dependenţa noastră faţă de internet este atât de mare, încât nici măcar nu ne putem imagina consecinţele, însă cu siguranţă am fi confruntaţi cu o imensă catastrofă.

    Se poate oare întâmpla aşa ceva? Unii vor argumenta că internetul a fost proiectat ca să fie indestructibil, iar abilităţile sale de a se restructura dinamic îl feresc de un astfel de scenariu. E doar un set de protocoale. Însă există demonstraţii limpezi privind vulnerabilităţi native ale protocolului TCP şi exemple practice în care o simplă eroare într-un soft instalat pe un router a ţinut la sol avioanele din mai multe state americane. Dacă simple erori umane de operare sau de programare produc adesea efecte greu de anticipat, ne putem pune problema ce se poate întâmpla în condiţiile unor atacuri anume gândite să paralizeze mediul de comunicaţii dintr-o anumită regiune.

    Într-o recentă prezentare susţinută în cadrul conferinţelor TED, Danny Hillis explică faptul că internetul nu a fost conceput pentru a susţine aplicaţiile de astăzi şi nici pentru această uriaşă răspândire. În plus, atât protocoalele, cât şi operarea reţelei se bazează pe încredere: se asumă din start faptul că participanţii sunt „bine intenţionaţi„ şi respectă protocoalele şi regulile jocului. Analogia pe care Hillis o face cu sistemul financiar este elocventă: şi acesta a fost conceput pe baza unor reguli simple şi a încrederii, însă extinderea sa dincolo de scopul iniţial l-au făcut vulnerabil şi greu de controlat, consecinţele fiind uneori catastrofice. Punem acum la un loc internetul şi sistemul financiar global şi obţinem un risc la puterea a doua.

    Problema (dacă se poate spune aşa) este că internetul funcţionează prea bine. Este foarte eficient, ieftin şi versatil, aşa că tot mai multe sfere ale societăţii tind să se bazeze pe serviciile sale, iar oamenii preferă să-i ignore fragilitatea. Utilizatorii se gândesc exclusiv la securitatea computerelor şi a datelor lor şi concep sisteme locale de securitate (de pildă, reţele virtuale private), dar nu par preocupaţi de siguranţa de ansamblu a mediului de comunicaţii. Danny Hillis – unul dintre pionierii internetului – este de părere că avem nevoie de o soluţie de rezervă, de „Planul B„, şi că acesta nici măcar nu este greu de realizat.

    Fibrele şi sârmele există, undele radio de asemenea, aşa că nu e nevoie decât de un nou set de protocoale. Şi nici măcar nu-i nevoie de performanţă. Vorba americanilor: „Better safe than sorry„.
     

  • “BadNews” pentru milioane de utilizatori de android

    BadNews(„Veşti proaste”) a afectat milioane de utilizatori de telefoane cu android prin intermediul unor aplicaţiilor din Google Play, potrivit datelo colectate prin intermediul Bitdefender Mobile Security. Începând cu iunie 2012, virusul a fost raportat în repetate rânduri în China, dar a apărut şi în ţări precum Rusia, Germania şi Myanmar.

    Versiunea iniţială a ceea ce a primit denumirea de Android.Trojan.InfoStealer.AK nu trimitea actualizări false precum versiunea descoperită recent, dar ar putea fi o primă încercare de a testa un sistem de livrare de viruşi capabil să treacă de procesele de scanare din Google Play.

     ’’BadNews este un exemplu care arată că reclamele agresive introduse în aplicaţii pot descărca ulterior viruşi, astfel că pe lângă informaţiile confidenţiale pe care le colectează despre utilizator, acestea pot aduce şi pierderi financiare serioase. Dezvoltatorii de aplicaţii ar trebui să fie mult mai atenţi la comportamentul reclamelor pe care le acceptă în aplicaţiile lor. Deşi acestea sunt la limita legitimităţii pentru că adună cantităţi mari de date despre utilizatori cu scopuri neclare, încărcarea lor cu viruşi are efecte de-a dreptul dureroase. De asemenea procesul de scanare a aplicaţiilor din Google Play ar trebui să fie mult mai complex’’, potrivit spuselor lui Cătălin Coşoi, Chief Security Strategist la Bitdefender.

     Trei noi aplicaţii s-au adăugat celorlalte 32 cunoscute ca purtătoare ale virusului: ru.yoya.anekdot, com.hellow.world si zh.studio. Toate cele 35 de aplicaţii au fost descărcate de milioane de ori din Google Play.

     

     

     

     

  • Ce să faci cu 10.000 de iPhone-uri?

    În videclipul realizat de Aatma Studio, 10.000 de iPhone 5 cu o valoare totală de circa două milioane de euro au fost aşezate ca nişte piese de domino, potrivit imore.com. După un prim impuls, iPhone-urile se dărâmă transmiţând informaţie în acelaşi timp.

    Domino-ul nu ar fi putut fi realizat totuşi fără ajutorul animaţiei generate pe calculator.

  • Samsung şi Electronic Arts, în parteneriat pentru conţinut dedicat Galaxy S4

    Versiunea optimizată pentru dispozitivele Samsung create de producătorul de jocuri Electronic Arts include elemente de brand şi poate fi descărcată de pe platforma Samsung Games. Ca parte a acestui parteneriat însă, Samsung şi Electronic Arts oferă primilor 100.000 de clienţi Galaxy S4 din Europa posibilitatea de a descărca aplicaţia gratuit, prin intermediul Samsung Hub.

    “Pe lângă acest lucru, am încheiat şi alte parteneriate cu furnizori importanţi de conţinut”, a declarat Lee Epting, cicepreşedinte al Media Solution Center pentru Europa în cadrul Samsung Electronics Europa. Parteneriatul încheiat cu EA este practic doar unul dintr-o serie de acorduri care au fost stabilite cu mai mulţi furnizori importanţi de conţinut în vederea livrării de conţinut prin intermediul Samsung Hub. 

    Aceste colaborări sunt concentrate pe oferirea de jocuri (prin parteneriate stabilite între Samsung şi companii precum Gameloft sau Glu), cărţi, conţinut pentru copii sau pentru pasionaţii de gastronomie şi demonstrează respectarea angajamentului asumat de Samsung de a oferi o gamă cât mai variată de conţinut de înaltă calitate pentru consumatorii din întreaga Europă.

    Printre aplicaţiile disponibile se numără câteva din seria Michelin – Trafic, Restaurants şi Travel -, Nighty Night şi Little Fox Music Box de la Goodbeans sau Random House Mondadori/

    Michelin Trafic oferă utilizatorilor acces în timp real la informaţii despre trafic în 11 ţări din Europa şi o gamă foarte detaliată de date, inclusiv referitoare la traficul din marile oraşe şi la situaţia existentă pe majoritatea autostrăzilor. Michelin Restaurants permite consumatorilor să localizeze un restaurant din  Franţa şi Germania cu ajutorul unor opţiuni de căutare realizate pe baza mai multor criterii, precum selectarea unui restaurant Michelin. De asemenea, aplicaţia permite utilizatorilor să încarce fotografii realizate în timpul vizitelor lor în respectivele locuri şi chiar să-şi scrie propriile opinii despre mâncare. Iar Michelin Travel este o aplicaţie care oferă consumatorilor recomandări realizate pentru aproximativ 30.000 de atracţii turistice din întreaga Europă.

    Pe partea de conţinut pentru familie, în Samsung Apps sunt disponibile aplicaţii furnizate de dezvoltatori precum Goodbeans, care oferă  versiuni realizate exclusiv pentru Samsung Hub ale Nighty Night (disponibilă în 8 limbi – italiană, spaniolă, germană, engleză, franceză, rusă, portugheză şi olandeză) sau ale Little Fox Music Box (disponibilă în limbile engleză şi germană).
     

  • Gala Mobilio Awards: Aplicaţiile mobile şi mobisite-urile premiate de Ziarul Financiar şi Mobilio.ro

    Gala “Mobilio Awards” a fost organizată pentru prima dată acest an, în cea de-a doua zi a evenimentului “ZF Mobilio ’13”. Mobilio Awards a reunit dezvoltatorii de aplicaţii mobile şi mobisite-uri care redefinesc standardele de excelenţă şi schimbă regulile în lumea aplicaţiilor mobile şi a mobisite-urilor. A fost o competiţie riguroasă a aplicaţiilor şi mobisite-uri de calitate, departajarea făcându-se în baza unor criterii de evaluare menite să facă o clasificare cât mai obiectivă a aplicaţiilor înscrise în competiţie: Creativitate&Inovaţie; Grafic Design; User experience; Funcţionalitate; Rezultate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cine vrea să dezvolte o aplicaţie mobilă are 1,8 milioane de competitori. Inovaţia şi nişarea sunt condiţia supravieţuirii. GALERIE FOTO

    „Am primit deja foar­te multe propuneri de aplicaţii. O parte sunt inte­re­sante, o parte nu, nu pentru că nu ar fi interesante pentru strategia noastră, ci pentru că aplicaţii multe există, iar aplicaţiile bune pot fi numărate pe degete şi costă. Nu oricine îşi poate permite timpul şi banii pentru a face ceva serios. Ope­ratorii din telecom sunt un canal excepţional pentru dezvoltatorii de aplicaţii care chiar merită“, a declarat Bog­dan Ţibrin, VAS, Data & Handset De­velop­ment Ma­na­ger în cadrul Cos­mote Ro­mâ­nia, pre­zent ieri la ZF Mo­bilio ’13, un eve­niment organizat de Ziarul Finan­ciar în par­teneriat cu SIVECO, Bitde­fender, Total­Soft, Micro­soft, MasterCard şi CertSign. El a adăugat că „are loc o repliere a dezvoltatorilor ca în imobiliare. Lumea a stat şi a crezut că a ţine preţul sus e în continuare un business. Nu mai e cazul. Dezvoltatorii au fost con­vinşi că nu merge să ceară preţuri aşa cum sunt în Occident. Sunt minţi de dezvoltatori fan­tas­tice, progra­matori foarte buni, care au înţeles că mai degrabă intră într-un parteneriat cu opera­torul decât să suporte singuri cheltuielile“.

    Astfel, în momentul de faţă, potrivit specialiştilor, aplicaţiile şi operatorii de tele­comunicaţii ar trebui să funcţioneze ca elemente ale unui ecosistem, în care apli­caţiile comunică între ele, iar operatorii îi oferă utiliza­torului valoare adăugată la serviciile şi telefoanele pe care le includ în oferte. Apli­caţiile în sine ar veni ca răspuns la o nevoie a uti­liza­torului sau ca extensii ale unor businessuri deja exis­tente, pe care să le îmbună­tăţească.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Concluziile primei zile a ZF Mobilio ’13

    Românii vor continua să cumpere smartphone-uri şi tablete şi anul acesta, însă vor fi la fel de reticenţi atunci când vine vorba de a plăti pentru conţinut online sau pentru aplicaţii, acestea au fost doar câteva concluzii din prima zi a evenimentului ZF Mobilio ’13.

    Andreea Coca, research consultant cercetare calitativă în cadrul GfK România, a spus că anul trecut s-au vândut aproape un milion de smartphone-uri cu o valoare totală de 250 de milioane de euro (o creştere de 37% faţă de 2011), în timp ce piaţa de tablete a crescut de cinci ori, ajungând la valoarea de 66 mil. euro.

    Totuşi, România rămâne o piaţă mică din punctul de vedere al veniturilor aduse de aplicaţiile mobile. „Se vând aplicaţii de un milion de euro pe lună”, a spus Dan Vârtopeanu, managing partner în cadrul Breeze Mobile.

    Alte concluzii ale primei zile a ZF Mobilio au fost acelea că aproximativ 77% din utilizatorii de smartphone-uri intră zilnic pe internet, iar metoda  preferată pentru plata conţinutului video online este SMS-ul. De asemenea, atunci când vine vorba de conţinut media online, românii preferă produsele locale, dar nu sunt foarte dispuşi să plătească, iar dacă o fac, au pretenţii mai mari.

    „Avem un milion de conturi pe Voyo, dar nu toţi userii plătesc. Oamenii nu sunt obişnuiţi să plătească pentru conţinut”, a spus Costi Mocanu, senior vice president, head of Voyo în cadrul CME.

    Smartphone-ul este folosit cu precădere pentru căutări precise şi punctuale, în timp ce căutările pe tabletă se referă la interese cu o documentare mai extinsă, cum ar fi vacanţele sau diverse proiecte personale. În acelaşi timp, smartphone-ul este dispozitivul adolescenţilor, iar tableta răspunde mai bine preocupărilor părinţilor. „În 2011 au fost 40.000 de tablete vândute. În 2012, piaţa s-a mărit de cinci ori, până la 200.000 de unităţi. Pentru 2013, eu văd cel puţin o dublare a pieţei, undeva la 450.000 de unităţi, ceea ce mi se pare rezonabil“, a spus Alexandru Drăgoiu, director general al Eboda.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Cine au fost premianţii ZF Mobilio ’13

    Ziarul Financiar şi Mobilio.ro au premiat ieri dezvoltatorii de aplicaţii mobile şi mobisite-uri, în cadrul galei Mobilio Awards, organizată pentru prima dată în acest an, la finalul celei de-a doua zile a evenimentului ZF Mobilio’13.

    Premiile au fost acordate pe baza unor criterii de evaluare menite să facă o departajare cât mai obiectivă a aplicaţiilor înscrise în competiţie: Creativitate&Inovaţie, Grafic Design, User experience, Funcţionalitate şi Rezultate.

    Pentru proiectul care a acumulat cel mai mare punctaj la toate criteriile din concurs a fost oferit Premiul Best of Mobilio, câştigat de Zonga, iar premiul special ILikeIT a revenit aplicaţiei Star Taxi.

    Din juriu au făcut parte: Dan Vîrtopeanu – Managing Partner Breeze Mobile (Leo Burnett Group România), Adrian Boţan – VP Creative Excellence CEE & Creative Partner, McCann Bucharest,  Andrei Lopată – CEO Revo Solution, Doina Costache – Head of Multiple Industries, Google România, Todi Pruteanu – Business Strategy Manager, Microsoft România,  Cristian Costache – Head of Digital Media la Aegis Media România şi Cosmin Pachiu – BU Mobile Department&Special Projects, Mediafax Group.

     

    1. Best use of Location Services

    • Bronze: i-rewind

    • Silver: getlokal

    • Gold: Auto.ro

    2. Best entertaimnet App

    • Bronze: orasulm.eu

    • Silver: Les 3 Vallée

    • Gold: Zonga

    3. Best game

    • Bronze: Photogotchi

    • Silver: Fănică şi asaltul microbilor

    • Gold: Ninjaku Training

    4. Best Use of Mobi Advertising

    • Bronze: Prim Ajutor

    • Silver: iLOK8 Metro

    • Gold: Wallet Buzz

    5. The most innovating App

    • Bronze: Clever Taxi

    • Silver: I-Rewind

    • Gold: Zonga

    6. Best Mobisite

    • Bronze: BestJobs.ro

    • Silver: Lecţia de Prim Ajutor

    • Gold: Hotnewsmobil&tablet

    Premiul special ILikeIT: Star Taxi

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Românii au dat 250 mil. euro pe smartphone-uri în 2012, dar cheltuie lunar doar un milion de euro pe aplicaţiia. GALERIE FOTO

    Schimbările sunt norma în socie­tatea de astăzi, iar industria IT este prima care le resimte. Încet, încet, totul se mută pe online, prepon­derent pe dispozitivele mobile. Noul utilizator de tehnologie „Digital Na­tive“ este o persoană care a crescut în­conjurată de console video, internet şi alte gadget-uri, o persoană permanent online, pentru care interntul este o extensie a vieţii. El caută informaţie, este foarte atent în alegerea conţinutului video pe care decide să-l urmărească, iar profilul lui ar trebui să fie punctul de pornire de la care dezvoltatorii să înceapă să îşi gândească viitoarele aplicaţii, sunt de părere invitaţii din prima zi a forumului ZF Mobilio ’13.  Evenimentul a fost  organizat de ZF în parteneriat cu SIVECO, Bitdefender, TotalSoft, Microsoft, Master­Card şi CertSign.

    „Digital Natives  este noua generaţie, care a crescut înconjurată de console video şi in­ternet. Ei sunt conectaţi mereu online, motiv pen­tru care au fost numiţi şi cyborgs.  In­ternetul este o extensie a cunoştinţelor şi a vieţii lor.  Ei folosesc  mobilul mai mult decât orice altceva. Smartphone-ul a înlocuit orice alt dispozitiv“, a spus Andreea Coca, research consultant cercetare calitativă în cadrul GfK România. Acest lucru explică de ce piaţa de smartphone-uri a avut anul trecut o creştere de 37% faţă de anul 2011, ajungând la o valoare de 250 de milioane de euro, în timp ce piaţa de tablete a crescut de cinci ori şi a avut o valoare de 293 de milioane de lei (66 mil. euro).  Anul acesta, estimările spun că  piaţa mondială a tabletelor, telefoanelor mobile şi a calcu­latoarelor va ajunge la 2,4 miliarde de unităţi vândute, în creştere cu 9% faţă de anul trecut, iar în  2017  va depăşi 2,9 miliarde de unităţi, potrivit unei estimări publicate de compania de analiză Gartner.

    Cu toate că adoptă rapid noile tehnologii, atunci când trebuie să plătească pentru aplicaţii, utilizatorii români sunt reticenţi în a cheltui bani pentru diverse tipuri de servicii şi conţinut digital.

    „Suntem un popor foarte răsfăţat din punctul de vedere al acestui tip de servicii. În România conţinutul  este foarte prost plătit. În Cehia abonamentul la Voyo costă mai mult de 10 dolari, la noi este aproximativ 4 dolari“, a spus Costi Mocanu, senior vice president, Head of Voyo în cadrul CME. De asemenea, utilizatorii din România preferă să plătească pentru conţinut cu specific local, în limba română şi produs în România, acest tip de conţinut câştigând teren în faţa unor seriale şi emisiuni consacrate în străinătate. „Consu­mul  este generat  în proporţie de 80% de produsele locale“, a explicat şeful Voyo.  

    În ceea ce priveşte mediul în care utiliza­torul român consumă conţinut, rămâne valabil prin­cipiul celor patru ecrane (tabletă, smartphone, computer şi televizor), la care se adaugă un al cincilea ecran şi anume cel din automobil. Cele patru ecrane însă sunt folosite în mod diferit în funcţie de nevoile fiecărui utilizator.

    „Aproximativ 90% din interacţiunea cu conţinut media are loc prin intermediul unuia dintre cele patru ecrane. Utilizatorul interac­ţio­nează cu dispozitivul pe care îl are la în­demână. Mobilitatea şi cloud-ul sunt driverele esenţiale în această perioadă“, a spus Dan Bu­lucea, country manager al Google România.

    Tabletele sunt folosite în special de oamenii de business, potrivit lui Bulucea, care adaugă că cea mai răpândită utilizare pentru dispozitivele mobile este comunicarea.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • ZF Mobilio ’13: Românii cumpără aplicaţii pentru smartphone-uri şi tablete de un milion de euro pe lună

    Piaţa de smartphone-uri şi tablete va continua să crească rapid şi în 2013, dar când vine vorba de a plăti pentru conţinut online sau pentru aplicaţii românii scot destul de greu bani din buzunar, este concluzia primei zile a ZF Mobilio ’13, eveniment organizat de Ziarul Financiar.

    „Piaţa smartphone-urilor a avut în 2012 o creştere de 37% faţă de anul precedent, aproape un milion de smartphone-uri au fost vândute, cu o valoare totală de 250 de milioane de euro. Piaţa de tablete a crescut de cinci ori, ajungând la valoarea de 293 milioane de lei (66 mil. euro)”, a declarat Andreea Coca, research consultant cercetare calitativă în cadrul GfK România.

    În ciuda creşterii rapide a numărului de unităţi vândute, România rămâne o piaţă mică din punctul de vedere al veniturilor aduse de aplicaţiile mobile. „Se vând aplicaţii de un milion de euro pe lună”, spune Dan Vârtopeanu, managing partner în cadrul Breeze Mobile. Atunci când vine vorba de conţinut media online, românii preferă produsele locale, dar nu sunt foarte dispuşi să plătească, iar dacă o fac, au pretenţii ridicate. „Avem un milion de conturi pe Voyo, dar nu toţi userii plătesc. Oamenii nu sunt obişnuiţi să plătească pentru conţinut”, a spus Costi Mocanu, senior vice president, head of Voyo în cadrul CME.

    Toate stirile sunt pe zf.ro