Tag: aniversare

  • Cea mai bună licitaţie a anului în România: o rată de adjudecare de 97% şi vânzări de 1,2 milioane de euro

    Evenimentul a fost organizat de casa de licitaţie Artmark în seara de 18 decembrie  la Ateneul Român în prezenţa a peste 600 de participanţi în sală şi online. Prin serviciul Artmark Live, la licitaţie s-au înscris 110 participanţi online.
    Cele mai valoroase opere adjudecate în cadrul Licitaţiei de Iarnă au fost cele patru tablouri din Tezaurul Patrimoniului Naţional: „Tufănele galbene”, o operă tipică maestrului Ştefan Luchian (170.000 de euro), „Tahitiană”, un portret exotic şi senzual semnat Nicolae Tonitza (110.000 de euro, peste valoarea maximă estimată), „Natură statică cu ceas şi ceaşcă de cafea” de Theodor Pallady (50.000 de euro) şi „Bărci la Veneţia” de Nicolae Dărăscu (42.500 de euro, peste aşteptările maxime ale Casei).


    Pentru prima oară, o sculptură a fost cel mai disputat lot al unei licitaţii: opera în bronz aurit „Pierrot”, a lui Frederic Storck, un exemplar rarisim din perioada muncheneză a sculptorului, a fost adjudecată la suma de 12.000 de euro, de peste trei ori valoarea maximă estimată (un record absolut al artistului pe piaţa românească de artă), după 27 de paşi de licitare.
    Printre recordurile de autor ale Licitaţiei de Iarnă s-au numărat: Eugen Voinescu (a cărui operă, „Furtună pe mare”, s-a ridicat la valoarea de 8.000 de euro), Ana-Ruxandra Ilfoveanu (4.250 de euro pentru „Japonezul şi vârtelniţa timpului”), Oscar Han (4.250 de euro pentru sculptura „Sărutul”), Nicolae Stoica (3.000 de euro pentru „Străduţă din Capri”), Honoriu Creţulescu (3.000 de euro pentru „Flori de măr”), Spiridon Georgescu (2.500 de euro pentru „Ţăran învârtind o ţigară”), Nisi (Anisia) Torosian-Stătescu (2.000 de euro pentru „Micul genovez”), Elena Tacian Baludima (2.000 de euro pentru „Colţ de mânăstire”) etc.

     

  • Victor Ponta de 1 Decembrie: Astăzi avem creştere economică; reparăm multe din nedreptăţile anilor trecuţi

    Prezentăm integral mesajul premierului:

    “Astăzi, de 1 Decembrie, imi doresc să avem înţelepciunea celor care, la 1918, au înţeles cât de important este să fim solidari, să fim uniţi într-o singură naţiune. Îmi doresc să privim spre viitor, să depăşim ura şi dezbinarea, şi să construim împreună proiectul de ţară care să ne unească, să ne mobilizeze şi să ne facă din nou să fim mândri de România.

    Acum este momentul să construim ceea ce ne dorim de ataţia ani: o Românie Puternică, cu instituţii eficiente, cu o economie funcţională şi o societate dreaptă şi echitabilă. Este ceea ce, în urmă cu 95 de ani, îşi doreau şi înaintaşii noştri să fondeze şi să lase urmaşilor lor.

    Avem toate motivele să fim mândri de prezentul nostru, de locul în care am ajuns azi! Trebuie să fim mândri de toţi cei care au ridicat drapelul României în lume, fie că vorbim de performeri, sportivi cu mari performanţe, cercetători sau inventatori; elevii şi studenţii olimpici, medaliaţi la competiţii externe sau artişti premiaţi.

    Trebuie să fim mândri de toţi acei români care, sub anonimat, îşi fac datoria zilnic pentru ţară, fără să apară în presă – fie că vorbim de militari, medici, pompieri, poliţişti sau profesori.

    Trebuie să fim mândri de faptul că statul român începe să fie din nou eficient şi puternic. Astăzi avem creştere economică după ani de austeritate; reparăm multe din nedreptăţile anilor trecuţi; mărim salarii şi pensii, plătim datorii, suntem mai corecţi cu partenerii statului; scoatem ţara din izolare şi lucrăm la noi proiecte mari – independenţa energetică, afirmarea unor domenii cheie, precum agricultura, industrie auto şi IT sau dezvoltarea infrastructurii.

    Trebuie sa fim mândri că parcursul nostru în Europa şi pe plan internaţional devine unul tot mai solid. Acest an marchează începerea unui amplu proces de reafirmare a poziţiei noastre în lume, un proces prin care România îşi regăseşte punţile de legătură cu Europa, SUA şi cu alţi prieteni istorici din toate colţurile lumii.

    Şi, ca un mesaj special, trebuie sa fim mândri că fraţii noştri din Republica Moldova urmează acelaşi parcurs ca şi noi, spre Europa, în care ne vom regăsi împreună în anii următori.

    Toţi aceşti paşi ne duc către momentul în care vom sărbători 100 de ani de când România este unită. La 95 de ani de la Marea Unire, avem datoria să înaintăm pe calea unităţii, a construcţiei, a unei societăţi demne şi puternice. Să privim spre viitor, să dăm noilor generaţii un nou proiect, un nou sens, o nouă speranţă. Să ne propunem ca în următorii ani să continuăm pe acest drum, un drum pe care îl privesc cu speranţă, pentru ca avem suficiente motive sa fim optimişti şi încrezători în forţele noastre.

    Indiferent de diversele provocări, Guvernul României îşi va face treaba şi nu se va lăsa tulburat de scandal, de conflicte interne inutile. Avem datoria să înaintăm pe un drum al unităţii, al construcţiei, al unei societăţi demne şi puternice. Încă mai sunt multe de făcut, dar sunt convins că putem privi cu mândrie spre viitor, într-o Românie puternică, o Românie ce-şi respectă cetăţenii şi le oferă un nivel de trai mai bun.

    Mesajul pe care-l transmit azi tuturor românilor este unul de unitate, într-o zi în care trebuie să fim mândri de trecutul nostru, mândri de ceea ce suntem azi, mândri de ceea ce putem deveni!

    La mulţi ani, România!
    La mulţi ani românilor de pretutindeni!”

  • La Comisia Europeană se mănâncă sărmăluţe şi ciorbă de perişoare, de Ziua Naţională a României

     La prânz, în Piazza Berlaymont din sediul central al Comisiei Europene, se vor servi “produse tradiţionale româneşti – pastramă ciobănească, jumări de casă, salam de Sibiu, brânză de burduf, caşcaval de Covurlui, piept de raţă şi costiţă ţărănească, dar şi sucuri naturale de mere şi vinuri româneşti”, se arată în comunicat.

    Totodată, la cantina Comisiei Europene meniul va include, în premieră, salată de vinete şi salată de boeuf, ciorbă de perişoare, sărmăluţe în foi de varză şi plăcintă cu brânză şi stafide.

    Sărbătorirea Zilei Naţionale a României se va încheia cu o recepţie oferită de comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloş, şi cu un concert susţinut de violonistul George Tudorache, prim-concert-maestru al Orchestrei Filarmonice Regale din Liege şi al Orchestrei Filarmonice din Londra. La o vioară Stradivarius din anul 1709, Tudorache va interpreta opere de George Enescu, Ciprian Porumbescu, dar şi de J.S. Bach şi Francesco Tarrega.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BNR lansează luni o nouă emisiune de monede de argint

    Caracteristicile monedelor sunt următoarele: valoare nominală: 10 lei; metal: argint; titlu: 999‰; diametru: 37 mm; greutate: 31,103 g; calitate: proof; cant: zimţat.

    Aversul, comun monedelor, redă imaginea parţială a clădirii Universităţii de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, o compoziţie care sugerează cercetarea medicală în domeniile neurologiei şi microbiologiei, valoarea nominală “10 LEI”, stema României, anul de emisiune “2013” şi inscripţia în arc de cerc “ROMANIA”. Reversul primei monede prezintă portretul şi numele doctorului Gheorghe Marinescu, fondatorul şcolii româneşti de neurologie, şi inscripţia în arc de cerc “150 DE ANI DE LA NASTERE”. Reversul celei de-a doua monede prezintă portretul şi numele doctorului Ioan Cantacuzino, fondatorul şcolii româneşti de microbiologie, şi inscripţia în arc de cerc “150 DE ANI DE LA NASTERE”.

    Seturile, cu monedele ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

    Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 500 seturi. Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru setul de două monede din argint, inclusiv broşura de prezentare, este de 590 lei/set.

    Monedele au putere circulatorie pe teritoriul României. Lansarea în circuitul numismatic a setului de monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

    Este a doua emisiune numismatică lansată de BNR în noiembrie, după setul de monetărie dedicat aniversării a 200 de ani de la înfiinţarea, la Iaşi, a Şcolii de inginerie, de către Gheorghe Asachi. Anul acesta, BNR a lansat în total 15 astfel de emisiuni numismatice aniversare.
     

  • Mesajul lui Traian Băsescu pentru cei care îşi sărbătoresc onomastica de Sf. Mihail şi Gavriil

     Preşedintele Traian Băsescu a transmis, vineri, un mesaj cu prilejul sărbătorii Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mesajul Elenei Băsescu către Traian Băsescu, pe Facebook: La mulţi ani, tati! Poza postată de fiica preşedintelui cu ocazia zilei de naştere a şefului statului

     În fotografia postată pe Facebook, Traian Băsescu, zâmbitor, îşi ţine nepoata, Sofia Anais, în braţe. Pe biroul din faţă se află un tort şi un trandafir roşu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Năstase: Nu-i urez nimic lui Băsescu de ziua lui, sunt convins că va avea ceea ce merită

     Adrian Năstase a venit luni, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru un nou termen în dosarul cunoscut ca Zambaccian, şi a fost abordat de presă, la intrarea în sediul instanţei supreme, referitor la aniversarea de luni a lui Băsescu.

    “Nu mai este Daniel Morar la DNA, ca să mai deschidă încă un dosar. În 2005, asta s-a întâmplat: cadoul pe care i l-a oferit Daniel Morar, imediat după ce a venit la DNA, a fost autosesizarea sa cu acest dosar”, a spus fostul premier.

    Întrebat ce îi urează lui Băsescu la împlinirea vârstei de 62 de ani, fostul premier a răspuns: “Nu-i urez nimic. Sunt convins că va avea ceea ce merită”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • GOOGLE îşi îmbunătăţeşte motorul de căutare, pentru a marca cea de-a 15-a aniversare a companiei

     Noile funcţionalităţi ale motorului de căutare Google au fost anunţate joi, de Amit Singhal, responsabilul diviziei Search a Google, pe blogul companiei.

    Potrivit lui Amit Singhal, motorul de căutare Google are acum capacitatea de a răspunde unor solicitări complexe ale utilizatorilor, fiind totodată un instrument util de comparaţie.

    “Ce cantitate de grăsimi saturate se găseşte în unt comparativ cu uleiul de măsline? Putem căuta răspunsul în mod simplu pe Google, folosind sintagma: +compară untul cu uleiul de măsline+”, a exemplificat Amit Singhal, precizând că acelaşi lucru poate fi încercat pentru a răspunde altor întrebări pentru care utilizatorul caută răspunsul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • GOOGLE sărbătoreşte 15 ani de existenţă printr-un DOODLE interactiv

     Denumit iniţial BackRub şi având sediul într-un garajul din Menlo Park, California, Google a fost creat de studenţii la doctorat Larry Page şi Serghei Brin în 1998, ca parte dintr-un proiect de cercetare, scrie independent.co.uk.

    De atunci, Google a devenit cel mai vizitat website din lume, iar fondatorii săi, multimiliardari.

    Data exactă a zilei de naştere a motorului de căutare constituie de mult timp un subiect de dezbatere, notează în continuare The Independent. Unii analişti consideră că o zi de naştere mai adecvată ar fi 7 septembrie, data la care website-ul ar fi fost integrat, sau 15 septembrie, ziua care marchează înregistrarea domeniului Google.com.


    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro