Tag: administrare

  • Care sunt locuinţele preferate ale bogaţilor Capitalei

    În primul trimestru al anului, Băneasa şi Pipera au atras mai mulţi chiriaşi pe segmentul premium decât Şoseaua Nordului, Dorobanţi, Floreasca, Aviatorilor sau Primăverii, bugetul fiind factorul determinant de selecţii, potrivit unor informaţii trimise de reprezentanţii grupului de firme imobiliare Nordis.

    Cele mai multe tranzacţii s-au încheiat la bugete medii de 1.500 euro/lună în zonele de centru-nord şi nord ale Capitalei; cel mai mare buget de închiriere a unui apartament a fost de 2.400 euro/lună iar cel mai mic de 700 de euro/lună. Proprietăţile cu 2-3 dormitoare, în cazul apartamentelor şi cu 4-5 dormitoare în cazul vilelor au fost cele mai tranzacţionate, iar bugetele medii au fost în jur de 1.500 euro/lună. Factorii determinanţi pentru un chiriaş în alegerea locuinţei au fost, în această ordine, preţul, zona, tipul de proprietate (apartament sau vilă) finisajele şi mobilierul, dar şi facilităţile oferite de proprietate sau complex.

    „Pentru majoritatea chiriaşilor preţul este cel mai important criteriu de decizie. Chiar dacă solicită să viziteze şi proprietăţi a căror chirie este peste bugetul lor declarat, decizia finală va ţine cont în primul rând de preţ şi abia apoi de calitatea amenajărilor sau facilităţile oferite de complex sau proprietate. Există însă, mult mai rar, acei clienţi pentru care bugetul este doar un parametru relativ. Pentru acest tip de chiriaşi contează suprafaţa utilă a spaţiului, finisajele, mobilierul, dimensiunea teraselor şi priveliştea şi nu vor închiria proprietăţi care nu se ridică la standardele lor”, afirmă Emanuel Poştoacă, director general al Nordis.

    În primele trei luni din 2016, a crescut uşor numărul de apartamente premium aflate la închiriere, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Majorarea s-a datorat livrării de imobile rezidenţiale noi în 2015, care au fost achiziţionate în scop investiţional. Chiriile apartamentelor în zona Pipera sunt mai scăzute faţă de zona Herăstrău, fiind vorba de altă locaţie dar şi de concurenţa directă cu vilele şi încep de la 1.000 euro/lună.

    Spre exemplu, la un buget de 1.000 – 1.300 euro/lună, în zona Herăstrău se poate închiria un apartament de cca 90-100 mp utili, mobilat şi utilat. La acelaşi buget, în zona Pipera se poate închiria o vilă cu 3 camere, cu suprafaţa utilă de 120-140 mp, finisaje medii, situată în complex rezidenţial (deci curte proprie de 50 – 70 mp) şi de obicei nemobilată. Daca discutăm de bugete mai mari, peste 2.500 euro/lună, în Herăstrău putem închiria apartamente cu 3-4 camere cu peste 120 mp utili şi frumos mobilate, chiar pe Şoseaua Nordului, lângă parc. În Pipera, la acelaşi buget sunt disponibile vile de peste 180 mp utili, care au curte de 200-300 mp, mobilate şi chiar cu piscină.

    Apartamentu nou care s-a închiriat în scop rezidenţial la cel mai mare buget prin intermediul Nordis are trei camere şi este situat în zona Kiseleff – Aviatorilor, noul locatar urmând a plăti o chirie lunară de 2.400 euro/lună.

    Apartamentul se află într-un imobil construit în 2010 şi a fost achiziţionat de la început in scop investiţional. Cea mai accesibilă locuinţă premium închiriată de Nordis, în primul trimestru din acest an, în zona de nord a Bucureştiului a fost un apartament tot cu trei camere în complexul rezidenţial Park Residences 5 din Băneasa, finalizat în anul 2015. Apartamentul a fost închiriat pentru suma de 700 euro/luna şi este la prima utilizare, fiind vorba de o investiţie imobiliară.

    Grupul de firme imobiliare Nordis a fost înfiinţat în 2008, de către Emanuel Poştoacă, consultant imobiliar cu experienţă in investiţii rezidenţiale în zona de nord şi astăzi reuneşte trei firme specializate: Nordis, de intermediere imobiliară, Nordis ­ Administrare, de administrare de imobile şi Nordis Investments, de investiţii si dezvoltare imobiliară. Nordis are în portofoliu , la vânzare, închiriere sau în administrare  peste 2.500 de proprietăţi premium din zonele de nord ale Bucureştiului din Piaţa Victoriei şi până în Iancu Nicolae: Kiseleff, Aviatorilor, Primăverii, Herăstrău – Şoseaua Nordului, Băneasa şi Pipera.

     

  • O franţuzoaică intră în cursa pentru Primăria sectorului 1

    Clotilde Armand va candida la Primăria sectorului 1. Clotilde Armand va intra în cursă la alegerile din Bucureşti din partea USB, partidul lui Nicuşor Dan. Franţuzoaica este căsătorită cu un român, matematicianul Sergiu Moroianu, cercetător la Academia Română. Aceasta a obţinut cetăţenia română în 2015.

    “Marţi, 29 martie, la ora 10:30 Uniunea Salvaţi Bucureştiul va organiza o conferinţa de presă pentru anunţarea candidatului Clotilde Armand la Primăria Sectorului 1. Clotilde este un manager de succes, a gestionat bugete de peste un miliard de euro în cadrul unor mari companii multinaţionale şi este un inginer cu studii la Massachussetts Institute of Technology. O susţin din toată inima şi am toată încrederea că este cea mai potrivită persoană. Vă invit să îi descoperiţi CV-ul impresionant!‬”, a scris Nicuşor Dan pe Facebook. 

    Cine este Clotilde Armand?

    “Sunt manager, inginer cu studii la Massachussetts Institute of Technology si Ecole Centrale din Paris. Sunt născută în Franţa, familia mea locuieşte la Vichy în regiunea istorică Bourbonnais.

    Am ales să trăiesc în România deoarece soţul meu este român. Ne-am cunoscut pe când aveam 22 de ani, în timpul studiilor în SUA la MIT. Acolo studenţii europeni se strângeau în Clubul European, chiar dacă exista o demarcaţie naturală pe linia est-vest pe care la început nu o înţelegeam. La MIT sunt mulţi asiatici, americani, indieni, fiecare cu specificul lor…În 1999 ne-am stabilit prima dată în România, am mai plecat apoi câţiva ani în Germania şi Franţa, dar am simţit mereu că locul meu este aici. Până la urmă, eu şi familia mea am hotărât să ne stabilim definitiv la Bucureşti, mai ales că trei dintre copiii noştri s-au născut în România. . De când am făcut această alegere am cerut cetăţenia română, pe care am obţinut-o în 2015. Astăzi nu-mi imaginez viaţa mea în altă parte decât în România.”, scrie Armand pe blogul ei personal.

    “Îl cunosc pe Nicuşor Dan de 20 de ani. Cumnatul meu Andrei Moroianu a fost împreună cu Nicuşor la Olimpiadele Internaţionale de Matematică din 1987 si 1988, au studiat apoi împreună la Ecole Normale Superieure din Paris, cea mai prestigioasă universitate din Franţa. Nicuşor Dan este colegul soţului meu la Institutul de Matematică al Academiei Române, au fondat împreună în 2001 Şcoala Normală Superioară din Bucureşti şi Asociaţia Tinerii pentru Acţiune Civică în 1999. Eu însămi l-am susţinut mereu pe Nicuşor dar niciodată nu m-am gândit să intru în politică, nu era lumea mea, aşa gândesc profesioniştii din business.

    Acum Nicuşor Dan a trecut la un alt nivel, şi are nevoie de o implicare substanţială a profesioniştilor pentru transformarea în bine a Primăriei Bucureşti. Eu sunt manager şi mă indignează proasta administrare care iţi sare în ochi când ai de-a face cu autorităţile publice. Am condus organizaţii de 2000 de oameni pe care le-am eficientizat, am gestionat bugete de 1 miliard de euro, astăzi sunt director general al unui grup de firme de servicii de inginerie/proiectare cu 200 de ingineri. Firma mergea prost când am preluat-o in 2013, astăzi ne-am redresat. Sunt însă gata să renunţ la job-ul meu de director general, la salariul consistent pe care îl am în acest moment, pentru a lua parte la proiectul de administrare profesionistă şi cinstită a Bucureştiului în echipa Uniunii Salvaţi Bucureştiul.

    Candidez din partea partidului Uniunea Salvaţi Bucureştiul al lui Nicuşor Dan la Primăria Sectorului 1, unde locuiesc, lucrez, unde copiii mei se duc la şcoală. Sunt convinsă că echipa USB poate face o treabă infinit mai bună la Primăria Sectorului 1 decât politicieni fără consistenţă şi personalitate, care nu au exersat altă meserie în afara de politicieni de profesie. În plus, chiar şi această meserie de politicieni au învăţat-o de la politicienii din partidele lor, şi nu sunt profesionişti nici măcar pe partea de politică, pentru că nu au avut de unde să înveţe. Pe mine ca franţuzoaică mă scandalizează că românii sunt nevoiţi să aleagă între astfel de personaje. Doresc ca şi alţi oameni cinstiţi şi competenţi să se implice, astfel incât cetăţenii să aibă cu adevarat de unde alege.

    Partidul USB propune o listă de consilieri locali care fiecare au ceva de spus în administrarea oraşului şi nu se vor lasă corupţi, de exemplu Roxana Wring, preşedinta ProDoMo, sau Dan Milea si Oliver Paiuşi de la Asociaţia „Salvaţi Cartierele Dămăroaia şi Bucureştii Noi”. Noi suntem oameni care nu am mai fost în politică, ne pasă de soarta oraşului şi vrem o administraţie cinstită.”, mai scrie ea pe blog.

    Programul franţuzoaicei va fi prezentat pe 29 martie într-o conferinţă de presă.

    foto: cariereonline.ro

  • International Insurance Consortium vrea să preia Carpatica Asig

    International Insurance Consortium din Olanda a ajuns la o înţelegere cu proprietarii companiei de asigurări Carpatica Asig, aflată în procedură de rezoluţie sub administrarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor, fondul de investiţii urmând să preia asigurătorul român.

    Tranzacţia este însă condiţionată de avizul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

    “Intenţia este de a parafa tranzacţia înainte de venirea verii, în funcţie de aprobarea reglementatorului”, a transmis International Insurance Consortium.

    “International Insurance Consortium (IIC), o companie cu sediul în Olanda focusată pe companiile de asigurări din Europa de Est şi Sud-Est, a semnat o înţelegere cu proprietarii companiei de asigurări Carpatica Asig privind transferul a 100% din acţiunile Carpatica Asig către IIC.
    IIC crede în potenţialul de creştere al companiei şi al pieţei româneşti, în general”, a transmis fondul International Insurance Consortium.
    Jacob Westerlaken, managing director of IIC, exprimă intenţia de a capitaliza adecvat compania, după primirea tuturor aprobărilor necesare.

    Carpatica Asig a eşuat iniţial să atragă un investitor în acţionariat în termenul dat de ASF, de aceea a intrat în rezoluţie la începutul acestui an. Fondul de Garantare a Asiguraţilor a devenit noul administrator temporar al Carpatica Asig, după ce Consiliul ASF a decis sancţionarea membrilor Consiliului de Administraţie şi ai conducerii executive a societăţii cu retragerea aprobării.

    Carpatica Asig se află sub atenta supraveghere a ASF din luna aprilie 2014, când a fost pusă în redresare financiară.

  • Cel mai bine plătit român: lucrează în salubritate şi a încasat, anul trecut, 300.000 de euro lunar

    Cel mai bine plătit român a caştigat, anul trecut, 16,3 milioane de lei, echivalentul a 3,6 milioane de euro, din colectarea deşeurilor nepericuloase, potrivit datelor transmise de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).

    Datele se refera la clasamentul celor mai mari venituri de natura salariala obtinute in Romania, in 2015, si declarate la Fisc, informeaza Realitatea.net.

    Este pentru prima data in ultimii ani cand un roman ajunge pe primul loc in topul veniturilor cu castiguri provenite din colectarea deseurilor. In 2014, cel mai bine platit roman a lucrat in domeniul imobiliar si a avut un venit anual, declarat la Fisc, de circa 1,8 milioane de euro.

    Insa cei mai bogati romani au venituri in principal din dividende, adica din profitul realizat de societatile la care detin actiuni.

    Pentru 2015, topul salariilor fabuloase este completat de un IT-ist care a castigat, anul trecut, in fiecare luna, echivalentul a aproape 165.500 de euro. Veniturile lui anuale au fost de 8,8 milioane de lei, adica circa 1,9 milioane de euro.

    Si consultanta in afaceri s-a dovedit a fi banoasa, potrivit Fiscului. Al treilea salariat milionar in euro lucreaza in acest domeniu si a castigat, anul trecut, 7,4 milioane de lei, echivalentul a circa 133.000 de euro in fiecare luna.

  • Povestea hotelului deţinut de aceeaşi familie timp de peste 1300 de ani – GALERIE FOTO

    Nishiyama Onsen Keiunkan din prefecura Yamanashi, Japonia, este recunoscut drept cel mai vechi hotel din lume, care a servit, de-a lungul istoriei de peste 1300 de ani, samurai şi turişti moderni, informează atlasobscura.com

    Cum arată cel mai vechi hotel din lume – GALERIE FOTO

    Hotelul a fost stabilit în anul 705  de către unul dintre ajutoarele regelui Tenji şi este, si în prezent, o destinaţie de lux pentru cei doritori de tratament şi relaxare într-un cadru natural. Apele termale din zonă au atras vizitatori, artişti şi militari, din zonele apropiate ani de-a rândul. Printre clienţii hotelului s-au numărat şi samurai. Încă de la înfiinţare şi până în ziua de azi administrarea hotelului a fost în mâinile familiei fondatoare. Nu mai puţin de 52 de generaţii au condus hotelul până acum. Complexul Nishiyama Onsen Keiunkan este situat în Munţii Hayakama, în apropiere de Kyoto, şi are o arhitectură tradiţională, în care domină lemnul şi piatra.

    Între timp hotelul s-a extins, dar atmosfera a rămas aceeaşi. În momentul de faţă este atestat în Cartea Guiness a Recordurilor drept cel mai vechi hotel din lume, dar este pe cale să-şi dobândească şi titlul izvorul  de apă termală cu cel mai mare debit din lume, izvor ce produce peste 1000 de litri pe minut.



    VEZI CUM ARATA SI CEL MAI BUN HOTEL DIN LUME

  • Cele mai puternice femei din business: Teodora Burz, Orkla Holding

    Teodora Burz le administrează pe piaţa locală din toamna anului trecut afacerile Orkla Holding în România, de 2,6 milioane de euro, care sunt generate de şapte magazine.

    Teodora Burz a lucrat anterior în Italia, China şi Turcia pentru grupul turc specializat în producţia şi retailul de haine pentru bărbaţi sub trei branduri, respectiv tween şi Damat (segmentul mediu plus) şi D’S Damat (persoanele cu venituri medii).

    Teodora Burz ocupă funcţia de country manager în România şi a preluat din toamna anului trecut şi funcţia de director de marketing şi expansiune al Orka Holding, o afacere de 140 milioane de dolari, care deţine în portofoliu peste 400 de magazine de modă pentru bărbaţi deschise pe aproape 40 de pieţe de la nivel internaţional.

    Teodora Burz urmăreşte pentru piaţa locală expansiunea, respectând însă modelul pieţei: “Credem că în România este loc de un total de 14-15 unităţi sub cele trei branduri. Anul acesta vom deschide trei magazine şi vom termina 2014 cu zece unităţi. Vrem un magazin stradal, însă restul vor fi în malluri, pentru că românii fac shopping în centre comerciale”. 


    Business Magazin lansează cea de-a cincea ediţie a catalogului dedicat celor mai puternice femei din mediul de afaceri românesc. Catalogul cuprinde 200 de nume reprezentative din poziţii cheie de conducere precum CEO, directori economici, antreprenori sau country manageri. Catalogul va fi oferit abonaţilor Business Magazin la sfârşitul lunii martie; pentru posibilitatea de a-l achiziţiona online , vă rugăm contactaţi Departamentul vânzări la marcela.tuila@m.ro.

  • Fosta reşedinţă a Ceauşeştilor a fost deschisă oficial publicului. Palatul e neschimbat, după 26 de ani – VIDEO

    În Bulevardul Primăverii, la numărul 50, sâmbătă după-amiaza zeci de oameni stau la coadă pentru a vedea fosta reşedinţă a familiei Ceauşescu. Deşi au făcut rezervare înainte pentru a putea vedea casa în care cuplul de dictatori şi cei trei copiii au locuit înainte de ’89, oamenii sunt nervoşi că nu pot intra imediat.

    Vicepremierul Vasile Dîncu şi mai mulţi miniştri din Cabinetul Cioloş au ţinut o conferinţă de presă pentru a marca deschiderea oficială către public a imobilului, lucru care a decalat puţin rezervările. Un domn îmbrăcat cu o haină groasă de lână ţipă la staff-ul de la poartă, nemulţumit că a văzut oficialii intrând fără să stea la rând.

    Palatul Primăverii, aflat în administrarea RAAPPS, este deschis publicului, după 26 de ani de la căderea comunismului în România. Tot după 26 de ani, la reşedinţa foştilor dictatori a venit şi Cristian Gheorghiu, care lucra aici înainte de ’89. Ultima dată când a văzut reşedinţa a fost în 22 decembrie 1989, când oamenii au luat cu asalt “palatul Ceauşeştilor” pentru a vedea dacă au robinete de aur sau nu. Mai târziu s-a dovedit că robineţii din “aur masiv” de fapt erau doar auriţi. O dată pe an venea o persoană care îi aduna pe toţi din casă şi îi ducea la Trezorerie pentru fi suflaţi cu un gram de aur.

    Mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dragoş Doroş va prelua funcţia de şef al ANAF

    Dragoş Doroş, tax director în cadrul KPMG, va prelua funcţia de director general al ANAF (Agenţia Naţională de Administrare Fiscală), cea mai puternică agenţie din România, care strânge 40 de miliarde de euro pe an din taxe, impozite şi contribuţii sociale, conform unor surse apropiate, scrie Ziarul Financiar

    Doroş a mai lucrat în Ministerul Finanţelor, înainte să fie tax director în cadrul firmei consultanţă fiscală şi audit KPMG, în calitate de director de legislaţie fiscală.

    Restructurarea ANAF este cea mai mare provocare pe care o are Ministerul de Finanţe. Funcţionarii ANAF sunt îngropaţi la propriu în munţi de dosare, iar oamenii sunt purtaţi de la un ghişeu la altul atunci când trebuie să facă o plată sau când trebuie să fie informaţi despre impozitele pe care le au de dat.

    Ministerul Finanţelor spune  că va îmbunătăţi colectarea taxelor printr-un program de reformă finanţat de Banca Mondială, prin care toate casele de marcat vor fi conectate la baza de date a ANAF. Agenţia va putea astfel verifica în timp real încasările din TVA.

  • Muzeul Naţional Bran se va desfiinţa după aproape 60 de ani de funcţionare

    Muzeul Naţional Bran se va închide, în luna august, după 60 de ani de funcţionare, conform unei decizii a Ministerului Culturii (MC), deoarece clădirea în care funcţionează muzeul va intra în administrarea familiei de Habsburg, care deţine şi Castelul Bran, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Directorul Muzeului Judeţean de Istorie Braşov, istoricul Nicolae Pepene, a declarat, joi, pentru corepondentul MEDIAFAX, că Muzeul Naţional Bran va fi desfiinţat în luna august, conform unei decizii a MC, urmând ca cele aproape 10.000 de obiecte din acesta să fie expuse fie în Castelul Bran, fie la Muzeul de Istorie din Braşov.

    Muzeul Naţional Bran funcţionează în clădirea Vămii Medievale Bran, care din luna august va trece în administrarea privată a familiei de Habsburg, care deţine şi Castelul Bran, prin urmare, muzeul va fi desfiinţat.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Un român vorbeşte peste 250 de minute lunar de pe telefonul mobil

    Utilizatorul de telefonie mobilă şi internet pe mobil consumă în medie pe lună circa 170 MB trafic de internet mobil, trimite 75 de SMS-uri şi vorbeşte peste 250 de minute de pe telefonul propriu, se arată într-un studiu realizat de ANCOM (Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii). Totodată, un utilizator ocazional de telefonie mobilă şi internet pe mobil consumă lunar 56 MB trafic de internet, trimite doar 25 de SMS-uri şi sună cu puţin peste 80 de minute.

    La polul opus, utilizatorul intensiv de telefonie mobilă consumă lunar peste 500 de MB trafic de internet, trimite peste 220 de mesaje şi vorbeşte peste 750 de minute. Comparativ cu profilul de consum al utilizatorului configurat pentru perioada anterioară, se remarcă o creştere a traficului în afara reţelei pe toate segmentele de consum, pe fondul reglementării de către ANCOM a valorii maxime practicate de operatori pentru tarifele de terminare a apelurilor în reţelele mobile şi corelat cu axarea operatorilor de telefonie mobilă pe oferte cu minute nelimitate sau naţionale incluse.