Tag: acoperire

  • Cum s-a făcut de-a pierdut România un Bucureşti

    Am risipit câteva ore bune făcând nişte calcule şi, în buna tradiţie românească, am obţinut rezultate contradictorii. În spiritul ultimelor dispute care animă societatea românească, exploatarea de la Roşia Montană, problemele ecologice şi cele sociale ale zonei, mă interesa cam câte hectare de teren a pierdut ţărişoara cea frumoasă în general, acoperite de halde de steril şi deşeuri miniere, de ape uzate şi alte asemenea rămăşiţe industriale.

    Pe site‑ul Ministerului Economiei există două documente, cu inventarele iazurilor de decantare, în număr de 53, acoperind 1.056,68 hectare de teren. Documentul mai contabilizează cinci evenimente cu impact sever asupra mediului şi 24 de iazuri care se află la o distanţă mai mică de un kilometru de un sit Natura 2000, reţeaua europeană de zone naturale protejate.

    Tot aici găsim şi inventarul haldelor de deşeuri miniere aparţinând minelor ce şi-au sistat activitatea: sunt 627 de halde, pe mai mult de 3.400 de hectare de teren (nu există un total, iar adunările le-am făcut ceva mai în grabă, cu rotunjiri, sunt totuşi peste 600…). Cu totul vreo 4.500 de hectare de teren.

    O informare a fostului ministru al mediului Laszlo Borbely vorbeşte de 250 de halde de steril, 270 de iazuri de decantare sau bataluri şi peste 400 de depozite industriale în aer liber, amplasamente care au nevoie de ecologizare urgentă. Nu sunt precizate suprafeţe.

    Informaţiile cele mai complete le-am descoperit pe site‑ul unui institut de cercetare; documentul este nedatat, dar pare a fi destul de recent. Acolo se vorbeşte de 799 de halde de steril brut rezultat din industria minieră, pe 6.900 de hectare, de 109 iazuri de decantare rezultate din prelucrarea zăcămintelor feroase şi neferoase, pe 2.140 ha, de 63 de halde de zgură şi cenuşă de la termocentrale, pe 2.638 de hectare, şi 133 de halde aferente metalurgiei, pe 750 de hectare.

    Alte 10.300 hectare sunt ocupate de 687 de depozite pentru deşeuri industriale în funcţiune, iar termocentralele mai adaugă 3.035 hectare de depozite de zgură (altele decât cele citate deja). Cu totul 25.763 de hectare de teren, adică o suprafaţă ce depăşeşte suprafaţa municipiului Bucureşti, de 228 de kilometri pătraţi, şi se apropie de cei 285 de kilometri pătraţi ai zonei urbane a Capitalei. Şi mai reprezintă 25.000 de terenuri de fotbal.

    Să mai luăm în calcul şi cei circa trei milioane de români care au plecat din ţară după revoluţie; aici avem un calcul simplu, dar uluitor în simplitatea lui: în cei 24 de ani scurşi de la Revoluţie, câte un român a părăsit România la fiecare patru minute.

    Sigur că alăturarea terenurilor şi a oamenilor plecaţi este cumva nedreaptă, industria a mers, cu bune şi rele, cu precădere în comunism, în timp ce migraţia este apanajul perioadei capitaliste. Dar din punctul de vedere al societăţii comunismul şi capitalismul au o relevanţă ceva mai redusă; ideea este că aşa ceva s-a produs, că nu prea ştim să gospodărim astfel de probleme şi că nici nu avem puterea de a le împiedica. Iar şefilor acestei naţii nu le-a păsat.

    Şi nici naţiei în sine, dacă e să fim sinceri. Dar nu pot să nu mă întreb care ar fi fost impactul nu atât al terenurilor pierdute, deşi 25.000 de hectare sunt o moşie frumoasă, care ar putea hrăni o sumedenie de oameni, ci mai ales al celor trei milioane de oameni, cei mai mulţi buni de muncă, puternici şi calificaţi, asupra economiei şi societăţii, dacă ar fi avut locuri de muncă şi posibilităţi de dezvoltare. În mod cert ar fi depăşit cele 3-7 miliarde de euro trimise acasă de înstrăinaţi.

    Imaginea este un turn Babel, oraşul pierdut pictat în 1595 de Lucas van Valkenborch, un pictor renascentist flamand; este, mi se pare mie, cea mai frumoasă dintre cele trei variante de turn Babel pe care le-a pictat maestrul.
     

  • Rovana Plumb: Am impus RMGC o garanţie financiară de mediu dublă, de 146 de milioane de dolari

     “Prin noul proiect, statul a impus o garanţie de mediu dublă, de la 76 de milioane dolari la 146 de mililoane de dolari. Garanţia va acoperi închiderea şi reabilitarea ecologică a minei la standarde de mediu”, a spus Rovana Plumb.

    Ea a precizat că statul a impus şi garanţii suplimentare pentru situaţiile de accident, de 25 milioane de dolari.

    “Garanţia financiară de mediu acoperă închiderea minei, reabilitarea ecologică, monitorizarea post-închidere. Suma este fixă şi se depune într-un cont la dispoziţia statului român pe toată perioada exploatării. Operaţiunea de închidere şi ecologizare se face treptat, nu se procedează la exploatarea pe tot perimetrul deodată, ci se începe pe o zonă, se închide, se reabilitează, apoi se deschide altă carieră”, a spus Rovana Plumb.

    Rovana Plumb a spus că garanţiile financiare se vor constitui înainte de începerea exploatării şi vor fi valabile pe toată perioada exploatării.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul acoperă pagube generate de inundaţii în Galaţi, dar nu vrea să încurajeze lipsa asigurărilor

     El a precizat că ajutoarele vor fi alocate inclusiv din Fondul de Intervenţii de Urgenţă şi, în forma în care au nevoie autorităţile locale – materiale de construcţii sau alte bunuri – vor ajunge cât mai repede la sinistraţi.

    Premierul a arătat însă în acelaşi timp că asigurarea obligatorie a imobilelor este o prevedere legală foarte bună, pe care proprietarii trebuie să o respecte.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Voinea: Reducerea CAS cu 3 puncte ar avea un impact asupra bugetului de circa 3 miliarde lei

     “Răspunsul dacă se poate sau nu se poate depinde de sursa de finanţare a acestor 3 miliarde. Dacă avem o creştere de venituri din altă parte care să compenseze scăderea de 3 miliarde se poate. E de asemenea o decizie de oportunitate şi economică, dar şi politică, între diferite opţiuni de politici publice: creşterea investiţiilor, scăderea TVA la alte produse, scăderea cotei generale de TVA, scăderea CAS, fie măsuri pe parte de creştere a cheltuielilor, care să stimuleze economia în 2014”, a afirmat Voinea, la o întâlnire cu senatorii PSD, întrebat în ce măsură este fezabilă reducerea contribuţiei de asigurări sociale cu 3 puncte în 2014 şi dacă acestă scădere se va face exclusiv de la angajator.

    Potrivit acestuia, calculele privind impactul trebuie să fie făcute foarte conservator, fără să se plece de la premisa creşterii colectării ca urmare a scăderii taxelor şi că dacă va avea loc o astfel de evoluţie impactul asupra bugetului va fi pozitiv.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • SUA amână o reuniune americano-rusă pe tema Siriei. Rusia regretă amânarea întâlnirii bilaterale

     “Având în vedere consultările în curs pentru a aduce un răspuns adecvat atacurilor chimice din 21 august în Siria, am decis să amânăm întâlnirea subsecretarului (Wendy) Sherman şi ambasadorului (Robert) Ford cu o delegaţie rusă, care a fost prevăzută pentru această săptămână la Haga”, a declarat acest oficial de rang înalt.

    Cele două părţi vor analiza o reprogramare a acestei reuniuni, a afirmat el, insistând pe necesitatea “găsirii unei soluţii politice globale şi durabile la criza din Siria”.

    Rusia “regretă” că Statele Unite au decis să amâne o reuniune bilaterală privind Siria, a anunţat adjunctul ministrului rus de Externe, Ghennadi Gatilov.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Marile bănci britanice vor despăgubi clienţii cu 2 miliarde dolari pentru asigurări vândute incorect

     Un grup de 13 bănci şi emitenţi de carduri de credit, între care Barclays, Lloyds Banking Group, HSBC, Royal Bank of Scotland, Capital One şi MBNA, vor finanţa acest program, a anunţat Autoritatea britanică pentru Activităţi Financiare (FCA).

    Instituţia de reglementare nu a dezvăluit contribuţia individuală a acestor companii financiare.

    Autorităţile britanice au anunţat în noiembrie că CPP Group, care a furnizat asigurările pentru bănci, a supraestimat riscurile şi consecinţele furturilor de identitate şi nu a informat cumpărătorii de existenţa unui produs de protejare a cardurilor, prin care erau deja asiguraţi, prin intermediul băncilor, pentru până la 100.000 de lire sterline.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ungureanu despre contractul cu Bechtel: Ori a dispărut, ori e o minciună ce acoperă neregularităţile

     Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, senator de Arad, a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Forţa Civică Arad, despre contractul cu Bechtel, dacă l-a solicitat cât a fost premier, şi despre posibilitatea dispariţiei acestuia.

    “Nici nu îmi pot imagina că acel contract nu se află la ministerul de resort. Sunt surprins, pentru că în mod normal contractul nu are de ce să dispară. Nu se pot întâmpla decât două lucruri: a dispărut fizic, iar atunci cineva trebuie să plătească şi există funcţionari din minister care au opis cu toate hârtiile aflate în fişetele lor, sau contractul există şi totul este, de fapt, o cumplită minciună făcută să acopere toate neregularităţile acestui contract, care este de departe un campion al costurilor per kilometru de autostradă din toată Europa”, a spus senatorul.

    În varianta că documentul original a dispărut, “cineva ori a fost neglijent, ori a făcut-o intenţionat”, a afirmat Ungureanu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta anunţă o taxă pentru şoferii care vor circula între Piteşti şi Constanţa: Eu vă zic adevărul…

    “Să vă dau şi vestea proastă: centura sud se face, dar nu se face din banii noştri şi va fi practic cu taxă, adică va fi de la Piteşti până la Constanţa. Eu vă zic adevărul, că după aia o să spuneţi cum e cu taxa. Nu va fi mare taxa, dar…Deci, Piteşti-Constanţa, intri la Piteşti şi te dai jos la Constanţa de pe autostradă, dar va fi cu taxă”, a spus Ponta, ministru interimar al Transporturilor, aflat în inspecţie pe centura de sud a Capitalei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ţiriac va finaliza în toamnă complexul de agrement Stejarii Country Club, investiţie de 18 milioane euro

     Desfăşurat pe o suprafaţă de 22.000 metri pătraţi şi construit pe trei nivele, clubul va reuni, printre altele, un centru de fitness, piscine, patru terenuri de tenis interioare şi exterioare, care pot fi folosite în orice sezon, fiind acoperite cu o zgură specială utilizată la Turneul de la Stuttgart, două terenuri de squash, două terenuri de platform tennis, o pistă de alergare, zone de relaxare şi un centru SPA, se arată într-un comunicat al complexului.

    În vecinătatea clubului va fi amenajat un driving range pentru pasionaţii de golf, care va putea găzdui până la 20 de jucători simultan.

    Construcţia va avea trei cupole de sticlă şi un acoperiş verde din gazon, care se va întinde pe o suprafaţă de 6.000 mp.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Zuckerberg a fondat o organizaţie cu scopul de a extinde accesul la internet către populaţia săracă

     Aproximativ o treime din populaţia globului, sau 2,7 miliarde de oameni, au acces la internet, iar noua organizaţie vrea să vină în sprijinul celor care nu au posibilitatea financiară de a se conecta, potrivit unui comunicat al Facebook, transmite Bloomberg.

    “Există bariere uriaşe în statele aflate în curs de dezvoltare, în ceea ce priveşte conectarea şi aderarea la economia cunoaşterii. Internet.org reprezintă un parteneriat global care va încerca să depăşească aceste bariere”, a declarat în comunicat Zuckerberg, fondatorul Facebook.

    Internet.org vrea să dezvolte proiecte şi să mobilizeze companii şi guverne pentru a extinde accesul la internet.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro