BusinessMagazin

Tag: oameni

  • O fetiţă de 8 ani a găsit cheia succesului: câştigă peste 100.000 de euro pe săptămână

    Faptul că Youtube este o sursă aparent inepuizabilă de bani nu mai reprezintă o surpriză pentru nimeni, însă cei care stau în spatele imaginilor au poveşti de-a dreptul fascinante.

    CharlisCraftyKitchen este un canal de Youtube prin care o fetiţă de 8, pe nume Charli, ani prezintă reţete culinare. Conform estimărilor realizate de compania Outrigger, canalul generează venituri de 127.000 de dolari pe săptămână şi este vizitat de aproape 30 de milioane de oameni lunar.

    Charli a început să filmeze clipuri în 2012, când avea doar 6 ani. Sora ei Ashlee, de 5 ani, are rolul de a testa produsele. Cele două fetiţe au realizat tutoriale pentru o sumedenie de produse, de la biscuiţi Oreo până la diverse feluri de îngheţată.

    Succesul canalului CharlisCraftyKitchen este de apreciat mai ales atunci când este comparat cu cele deţinute de bucătari celebri precum Jamie Oliver. Canalul acestuia a avut, în luna martie, “doar” 7 milioane de vizitatori.

  • STUDIU: Câinele a devenit cel mai bun prieten al omului cu ajutorul unui hormon

    Câinii câştigă dintr-o singură privire simpatia oamenilor: savanţii niponi au descoperit că organismele acestor patrupede şi ale proprietarilor lor secretă cantităţi mari de ocitocină atunci când se privesc în ochi, afirmă The Guardian. Acest hormon este implicat şi în alte reacţii, întărind de exemplu legătura dintre mamă şi bebeluş atunci când cei doi se privesc.

    Ocitocina pare să fie un hormon înzestrat cu toate binefacerile din lume, fiind denumită în trecut “molecula iubirii” şi “substanţa moralei”.

    Potrivit noului studiu, publicat în revista Science, câinii au aprofundat acest mecanism biologic, care întăreşte legătura milenară dintre aceste animale şi oameni. Takefumi Kikusui, cercetător la Universitatea Azabo, a explicat: “Acesta este probabil motivul pentru care relaţia om-câine pare să funcţioneze atât de bine”.

    Astfel, potrivit savanţilor niponi, câinele s-ar fi domesticit el însuşi. Generaţie după generaţie, lupii s-au apropiat tot mai mult de om pentru a profita de prezenţa acestuia şi pentru a se hrăni cu resturile de alimente ale acestuia. Oamenii au ajuns la rândul lor să vadă în cele din urmă în aceste animale un fel de aliat natural şi au început să îi crească special pentru vânătoare şi pentru paza cirezilor lor. Apoi, relaţia lor s-a dezvoltat şi mai mult, până când câinele a ajuns un însoţitor al omului.

    Pentru a înţelege mai bine relaţia om – câine, cercetătorii coordonaţi de Takefumi Kikusui au observat mai întâi, timp de o jumătate de oră, mai mulţi câini care se jucau cu stăpânii lor. Testele de urină au demonstrat că nivelurile de ocitocină creşteau la persoanele care îşi priveau animalele de companie în ochi şi că acelaşi hormon creştea – cantitativ – şi în cazul câinilor.

    Savanţii au demonstrat apoi că acelaşi hormon îi determina pe câini să îşi privească stăpânii timp mai îndelungat, prin pulverizarea unei soluţii saline (placebo) pe nasul anumitor animale şi de ocitocină pe nasul altora.

    Autorii unui articol apărut în Daily Mail au subliniat faptul că acest mecanism nu este reprodus între om şi lup, ceea ce sugerează faptul că schimbările care l-au diferenţiat pe câine de canidele sălbatice s-a produs într-un stadiu foarte timpuriu al procesului de domesticire.

    Miho Nagasawa, coordonatorul studiului nipon, a declarat: “Chiar dacă oamenii şi câinii se află pe ramuri diferite ale arborelui evoluţiei, ei au dobândit probabil, într-o manieră independentă, o toleranţă reciprocă datorită unor modificări apărute la nivelul sistemului neurologic care coordonează filiaţia”.

    Într-un articol anexă publicat tot în revista Science, Evan MacLean şi Brian Hare, cercetători la Duce Canine Cognition Center din Carolina de Nord, afirmă că această descoperire ar putea permite obţinerea unor indicii despre felul în care câinii au reuşit să îşi facă loc în istoria omenirii şi să ne arate că relaţia lor cu oamenii poate fi benefică pentru cei din urmă.

    “Beneficiile aduse de câinii utilitari care ajută persoanele autiste sau pe cele diagnosticate cu stres posttraumatic ar putea să fi apărut, în parte, graţie acestor căi de comunicare socială”, au spus cercetătorii americani.

  • Proiectele Băncii Mondiale au făcut, în ultimul deceniu, ca 3,4 milioane de oameni sa îşi piardă slujbele sau proprietăţile – video

    Oficialii instituţiei au admis, în martie, că au fost identificate astfel de probleme: “Am analizat modul de acţiune în cazul strămutărilor şi ce am descoperit mi-a provaocat o profundă îngrijorare”, a declarat preşedintele Jim Yong Kim. “Am descoperit câteva probleme majore. Prima este că nu am supravegehat destul de bine proiectele care implicau strămutări.

    Doi, nu am pus în aplicare planurile destul de bine. Şi trei, nu am folosit sisteme de urmărire suficient de puternice, pentru a ne asigura că politicile noastre au fost aplicate. Trebuie şi vom face mai bine”, a adugat Jim Yong Kim, citat într-un comunicat de presă care anunţa un plan de rezolvare a problemelor menţionate.

    International Consortium of Investigative Journalists au analizat 7.200 de proiecte finanaţate de Banca Mondială între 2004 şi 2013. În unele cazuri instituţia a finanţat relocări forţate care au degenerat în violenţe; doi foşti oficiali etiopieni au declarat jurnaliştilor că fonduri provenite de la o finanţare de 2 miliarde de dolari pentru sănătate şi educaţie au fost folosite pentru strămutări în masă în vestul Etiopiei în timpul cărora soldaţii au violat şi au ucis.

    Cel mai mare impact s-a înregistrat în Asia, unde 2,897 milioane de oameni au avut de suferit; urmează Africa, cu 417.363 persoane şi America de Sud, cu 26.262 persoane afectate. Mai trebuie spus că strămutarile au crescut în timp: dacă în 1993 doar 8% dintre proiectele Băncii Mondiale implicau astfel de mişcări, în 2009 procentul crescuse la 29%. Un audit remarca faptul că în 60% din numărul total de cazuri lipseau informaţiile despre evoluţiile ulterioare ale familiilor, după mutare.

    sursa: http://projects.huffingtonpost.com/worldbank-evicted-abandoned

  • Coresi Shopping Resort din Braşov a avut 750.000 de vizitatori în primele două săptămani de la deschidere

    “Stabilesc de regulă ţinte foarte ambiţioase, dar traficul este peste aşteptările noastre“, spune Tatian Diaconu, director general al Immochan România, compania care a dezvoltat proiectul Coresi la Braşov, în urma unei investiţii de 60 de milioane de euro. Deschis pe 27 martie, noul centru comercial aştepta în primul weekend în jur de 120.000 de vizitatori, iar pentru un an întreg numărul creşte la 8 milioane de vizitatori. Oraşul de sub Tâmpa nu avea niciun mall, iar aşteptarea unui astfel de proiect a fost lungă.

    Totul a început în urmă cu aproape trei ani, când grupul Auchan a decis să investească la Braşov şi a cumpărat 100 de hectare de teren, ceea ce reprezintă cam 8% din suprafaţa oraşului. La prima discuţie referitoare la dezvoltarea acestui proiect, primarul Braşovului, George Scripcaru, a spus „au mai zis şi alţii că vor să facă un proiect“, povesteşte Diaconu.

    Trei ani mai târziu oraşul posedă un centru comercial care are ambiţia de a atrage clienţi de pe o rază de 60 de kilometri, spre Sibiu, Miercurea-Ciuc, Târgu Mureş şi Ploieşti. „Strict pentru populaţia oraşului Bra-şov proiectul este supradimensionat şi din start ne-am dorit ca oamenii să se urce în maşină şi să meargă o oră până la Coresi, unde să petreacă o după-amiază întreagă. Nu mai cumpărăm ca în urmă cu cinci ani, de aceea încercăm să înlo-cuim shoppingul cu ofertă de activităţi pentru petrecerea timpului liber“, spune Tatian Diaconu. Aşa că 20% din suprafaţa Coresi este dedicată zonei de divertisment, iar noul centru comercial îşi propune să găzduiască 365 de evenimente pe an, având o scenă pe care se vor desfăşura spectacolele programate. Immochan a inclus în proiect locuri de joacă pentru copii la interior dar şi în exterior şi opt săli de cinematograf, dintre care patru cu echipamente de proiecţie 3D, în total aproape 1.500 de locuri. „Investiţia într-un cinematograf se amortizează în 30 de ani, dar în Braşov exista o cerere reală. Funcţiona un singur cinematograf, cu o capacitate de 120 de locuri, iar uneori biletele se cumpărau cu «relaţii»“, spune Tatian Diaconu.

    Piaţetele aflate la intersecţia aleilor din Coresi poartă nume, pentru a fi uşor de identificat, de pildă La Şezătoare sau Piaţa cu Copaci, iar într-una dintre ele este amplasat un carusel.

    Aleile dominate de câte o culoare vie, mov, galben, verde sau roz, sunt suficient de largi pentru a permite circulaţia a două maşini una lângă alta, iar pentru că este dispus pe un singur nivel tavanele de sticlă îngăduie accesul luminii natu-rale. La exterior, Immochan face un parc, teren de baschet, pistă de skateboarding, un amfiteatru, o tablă de şah cu piese cu înălţimi de până la 1,5 m, o zonă cu căsuţe care vor găzdui meşteşugari şi artişti populari.
    Pentru dezvoltarea Coresi dezvoltatorul a folosit 20 ha din cele 100 disponibile.

    La deschidere, 96% din suprafaţa cen-trului comercial (45.000) era deja închiriată, 100 de magazine din 110 fiind funcţionale. „Avem cereri pentru spaţii comer-ciale de dimensiuni de peste 800 mp, motiv pentru care intenţionăm să dăm startul celei de-a doua faze a proiectului mai devreme, adică în această vară“, adaugă Diaconu. Altfel spus, abia încheiată construcţia Coresi Shopping Resort, Immo-chan plănuieşte începerea unei alte construcţii, despre care Diaconu spune că va fi de tip „strip mall“, adică magazinele vor fi înşirate de-a lungul unei alei. Noul spaţiu, definit deja în faza de proiect, va avea 13.500 mp, iar jumătate din această suprafaţă este deja închiriată, de cinci operatori care au semnat pentru suprafeţe cuprinse între 460 şi 2.400 mp. Un pas mai departe, în cursul anului viitor, reprezentantul Immochan se aşteaptă să poată începe construirea părţii rezidenţiale a proiectului. „Pare mult, dacă vorbim de încă un an, dar lucrările de demolare şi infrastructură sunt colosale“, pentru că Immochan construieşte acum pe ceea ce a fost anterior platforma Tractorul. Complexul rezidenţial ar urma să fie compus din 2.000 de apartamente, pe o suprafaţă de 22 ha, iar lista se menţine deschisă: spaţii verzi, locuri de par-care, şcoală, grădiniţă. „O să tot fie de construit, câţiva ani“, conchide Diaconu.

  • A dezvolta o idee deja existentă: 
istoria revoluţiei digitale

    Este nu numai o lucrare cu tentă biografică, ci şi ştiinţifică, care prezintă modul cum computerul personal şi internetul şi telefonul inteligent au apărut din minţile lui Charles Babbage, Ada Lovelace, Alan Turing, Robert Noyce, Tim Berners-Lee, Bill Gates, Larry Page sau a lui Jimmy Wales.

    Mi-a plăcut faptul că Isaacson a prezentat într-o istorie cu, să recunoaştem, puternice accente masculine şi contribuţia feminină, pentru că primii paşi în ceea ce astăzi numim programare au fost făcuţi de femei – Ada Lovelace, fiica poetului Byron, care a conceput primul algoritm procesat de o maşină, Grace Hooper, cu o contribuţie majoră la primele limbaje de programare, sau grupurile de doamne care s-au ocupat de programarea primelor calculatoare, mecanice, electromecanice sau cu lămpi (dar să ştiţi că am văzut şi puncte de vedere feministe care îi reproşau autorului anumite abordări; nu insist, feministele pot scrie propriile lor volume).

    Dând Cezarilor ce li se cuvine, cartea lui Isaacson este, totuşi, o istorie a inginerilor, cu sau fără diplomă, a celor care au creat tran-zistorul, microcipul, procesoarele, PC-ul sau interfaţa grafică. Multe fapte sunt cunoscute, dar capătă o dinamică aparte în textul cărţii, iar rezultatul este plăcut, alert, instructiv. Capitolele ţin de cronologie şi prezintă salturile mari: Computerul, Programarea, Tranzistorul, Microcipul, Jocurile video, Internetul, Computerul personal, Web; ultimul, ”De-a pururi Ada„, încercă să analizeze viito-rul evoluţiei om-maşină, care iscă astăzi atâtea întrebări. 

    Ce mai trebuie spus? Faptul că nici măcar vârfuri precum Bill Gates, Steve Jobs sau Larry Page nu-şi pot asuma deplin creaţiile lor; o istorioară din carte descrie exact ce vreau să spun: unul dintre cofondatorii Twitter, Jack Dorsey, a început, la un moment dat, să îşi aroge o serie de merite în interviuri, iar un alt cofondator, Evan Williams, i-a recomandat să se calmeze. ”Dar eu am inventat Twitter„, a replicat Dorsey. Iar celălalt i-a răspuns: ”Nu, n-ai inventat tu Twitter. Nici eu. Nici Biz Stone. Oamenii nu inventează lucruri pe internet. Doar dezvoltă o idee deja existentă„.

  • A intrat după Revoluţie în corporaţie şi de atunci a rămas angajată, deşi a fost mereu atrasă de antreprenoriat

    Răspunde de activitatea de integrare a proiectelor IT complexe, conducând o divizie cu peste 60 de angajaţi, care acoperă integral fluxul de vânzare, ofertare, livrare,  implementare.

    Absolventă a Facultăţii de Cibernetică din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi a unui doctorat în cadrul aceleiaşi facultăţi, Macovei şi-a început parcursul profesional la Institutul pentru Tehnică de Calcul, în poziţia de cercetător în cadrul unui laborator care se ocupa de programarea şi proiectarea unei soluţii care se dorea a fi primul sistem de proiectare asistată pe calculator, asemănător cu ceea ce este astăzi AutoCad.

    După revoluţie, s-a orientat spre sectorul bancar, intrând în echipa IT a proaspăt pornitei bănci Eximbank, unde a rămas vreme de zece ani. „Banca era stabilă, numărul de sucursale era la maximul admis de lege, iar eu nu mai aveam loc pentru evoluţie”, îşi aminteşte Macovei. Aşa s-a mutat la Oracle România, în departamentul de vânzări.

    A evoluat în mai multe poziţii în cadrul Oracle, iar în 2010 a acceptat funcţia de director de vânzări la S&T, iar apoi aceeaşi poziţie la Kapsch România. „Am fost mereu atrasă de spiritul antreprenorial, ceea ce m-a şi determinat să accept poziţia de la Kapsch România”, spune Nicoleta Macovei. În compania intrată pe piaţa locală de numai câţiva ani a avut ocazia să-şi formeze propria echipă de vânzări şi să facă propriile reguli.

    Asseco SEE România a înregistrat în 2013 venituri de 24,7 milioane de euro şi un profit net de 1,08 milioane de euro euro. La finalul anului trecut compania avea 148 de angajaţi.

  • Are 16 subalterni în România, Germania şi SUA şi îşi petrece trei luni pe an în călătorii

    “2014 a fost un an de creştere şi dezvoltare, avem proiecte noi pentru clienţi din diferite industrii. În plus, echipa Luxoft a crescut şi am depăşit 1.200 de angajaţi în Bucureşti“, spune Monica Vieriţa. „Din aprilie echipa va mai creşte cu cel puţin trei colegi“; opt persoane îi raportează direct.

    Dar, în funcţie de proiect, „ajungem şi eu şi colegele mele să lucram cu sute şi sute de oameni în fiecare an, colegi din top management şi middle management“. Ea dă şi un exemplu: în 2013-2014 departamentul pe care îl coordonează a implementat un program complex de dezvoltare personală pe două niveluri de senioritate pentru 53 de manageri, pentru a crea o rez-ervă de manageri cu noi competenţe şi viziune, esenţiale pentru companie, dar, pentru o parte dintre ei, şi pentru a avansa în carieră.

    În cariera sa, cel mai dificil moment, dar şi interesant, a fost la început, când, îşi aminteşte acum, „a trebuit să învăţ mult, să creez de la zero procesele de HR potrivite unei companii de IT cu o creştere rapidă, să reuşesc să îmi pro-movez ideile şi planurile în această industrie (pe atunci) dominată de bărbaţi, să înţeleg (după o absenţă din ţară) care sunt cultura, aşteptările şi mecanismele optime. A fost multă muncă, dar atunci mi-am stabilit şi cele mai bune şi trainice relaţii, cu cei cu care lucrăm şi cu care, sunt mândră să spun, lucrez şi acum (în aceeaşi firmă), oameni şi firme cu care continuu să colaborez şi azi pentru diverse proiecte“.

    Monica Vieriţa a absolvit în 1987 Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii din Institutul Politehnic Bucureşti, „dar am făcut programare şi apoi vânzări de servicii IT“, şi are un Master in Applied Economics la Institute for Advanced Studies din Viena.

  • Doi tineri primesc bani de la corporaţiile din România ca să le încuie angajaţii în timpul liber

    Catrinel Stoica (30 de ani) şi Sergiu Prundurel (29 de ani) s-au cunoscut la masa de fussbal şi, descoperind pasiunea comună pentru jocuri, au deschis un business pentru oameni ca ei: “The Codex”.

    “În urmă cu ceva timp, Sergiu m-a dus la primul meu escape the room. Şi am fost extraordinar de încântată, eram plină de adrelină şi n-aş mai fi plecat de acolo. Câteva săptămâni mai târziu, în timp ce eram la o cafea, ne-am gândit că am putea deschide şi noi un astfel de business”, povesteşte Catrinel Stoica. “Am început cu idei măreţe, voiam să deschidem şi o cafenea, să fie o locaţie în care să ai tot felul de jocuri la un loc. Voiam un loc pentru toţi pasionaţii de board games şi de jocuri în general“, o completează partenerul său de afaceri.

    “Iniţial am vrut să deschidem patru escape-uri, dar ne lipsea componenta aceea de competiţie, precum şi cea de noroc, de hazard. Aşa că ne-am gândit că am putea face ceva mai dinamic şi mai distractiv.” Aşa că au dezvoltat conceptul numit challenge rooms, un joc bazat pe ideea de escape the room dar care are ceva componente în plus. “Ideea de challenge room e ceva mai complexă”, povesteşte tânăra antreprenoare, “nu se rezumă doar la ideea de a ieşi din cameră. Uneori ai misiuni şi se merge pe o variantă de punctaj.”

    Au investit până în prezent 10.000 de euro, dar au planuri pentru a mai deschide o cameră şi pentru a dezvolta mai multe scenarii pentru clienţi. “Acum sunt gata trei camere şi sperăm că cea de-a treia va fi gata pe 15 aprilie.”

    Nu i-a speriat faptul că în Bucureşti se deschid aproape săptămânal astfel de businessuri.

    “Când am început businessul, erau mult mai puţini concurenţi pe piaţă. Am vrut iniţial să găsim un spaţiu tot în centru, dar ne trebuia ceva mai mare şi până la urmă am ajuns aici.

    Credem că există o piaţă a celor care sunt împătimiţi sau care vor ajunge împătimiţi foarte curând“, crede Sergiu Prundurel.

    Noutatea “The Codex” vine mai ales din zona de corporate. Aici, cei doi vor să implementeze şi o componentă de resurse umane care să ajute angajatorii în cadrul procesului de evaluare. “Pe partea de corporate avem două programe, cel de teambuilding şi employee assessment, care e o idee nouă pe piaţa din România. Eu şi Sergiu am lucrat mult în multinaţionale şi ştim ce vrea o companie de la un  teambuilding. Mai mult chiar, înţelegem că o companie care are mai mulţi angajaţi în evaluare ar vrea să poată face acest lucru într-un mod inedit. Escape room-urile sunt gândite pentru a evaluat logica, intuiţia, atenţia la detalii şi altele. Challenge room-urile oferă mai mult, pot da detalii despre modul în care un angajat se raportează la aspecte financiare, ce decizii ia, cât de cinstit este în competiţie şi cât de departe ar merge pentru a câştiga”, explică Stoica.

    Programul de employee assessment foloseşte un scor pentru a evaluat angajaţii, iar rezultatele pot fi trimise companiei după câteva zile. Pentru un program de teambuilding normal, fără segmentul de evaluare, o companie trebuie să scoată din buzunar în jur de 20-25 de euro per angajat.

  • Cum vede şeful CFA Institute peisajul financiar postcriză 
şi ce sfaturi are pentru bancheri

    „Cred că va trece o generaţie până ca lucrurile să se schimbe. Sper să mă înşel, dar cred că situaţia este similară cu criza financiară din 1929, când a fost nevoie de 30-40 de ani. Iar noi suntem la doar şase ani de la debutul crizei financiare“, a declarat într-un interviu Paul Smith, care participat la o reuniune regională a organizaţiilor profesionale CFA din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa găzduită la Bucureşti de CFA România.

    Aceasta înseamnă că vor fi mai puţine investiţii în active cu grad ridicat de risc cum ar fi acţiunile sau în infrastructură, iar oamenii vor deţine prea mult cash sau vor investi prea mult în proprietăţi sau în aur, deci în active despre care ei cred că au o valoare de tezaurizare, ba chiar în unele ţări vor ţine banii „la saltea“, pentru că nu au încredere în intermediarii din sectorul financiar.

    Acest comportament poate avea consecinţe negative pentru economia mondială pentru că aceasta nu va creşte atât de repede cum ar fi posibil, a explicat şeful CFA Institute. „Având în vedere modul cum industria financiară s-a dezvoltat în ultimii 20 de ani, cred foarte mult că trebuie să încercăm să încurajăm instituţiile de reglementare, investitorii şi angajatorii să recunoască faptul că standardele etice sunt absolut cruciale pentru a construi încrederea şi pentru a construi un sistem financiar care să funcţioneze“.

    Problema în finanţe este că sunt prea mulţi bani şi există, de asemenea, mulţi oameni foarte inteligenţi: în consecinţă, avem un cocktail foarte periculos de bani şi de inteligenţă şi, uneori, acesta poate să o ia pe o cale groaznic de greşită dacă nu are la bază înţelegerea scopului pentru care existăm, de a servi nevoile societăţii, apreciază şeful CFA Institute. „Aceasta a fost provocarea: sectorul financiar a fost separat de obiectivul său şi ceea ce facem la CFA este să încercăm să reconec-tăm sectorul financiar cu scopul său. La fel ca în toate profesiile, dacă vă gândiţi la medici, avocaţi, contabili, scopul nostru este să servim nevoile societăţii şi dacă uităm acest lucru, tot felul de lucruri rele se pot întâmpla“.

    Bancherii au fost acuzaţi că şi-au asumat riscuri mari, uneori prea mari, în căutarea profiturilor. Practicile salariale excesive au fost considerate ca fiind unul dintre factorii declanşatori ai crizei financiare mondiale. Bonusurile excesive ale bancherilor au generat o serie de critici atât în Statele Unite, cât şi în Europa, în special în cazul băncilor care au primit ajutor de la stat pentru a se salva. După apariţia celei mai grave crize financiare şi economice de după Marea Depresiune din anii ’30, la nivel mondial se încearcă construirea unui nou sistem de reglementare şi de supraveghere a sectorului financiar.

    Cât de important a devenit riscul reputaţional pentru sectorul bancar după criza financiară recentă? Este crucial, pentru că reputaţia este totul, apreciază Paul Smith. „Cred că dacă lucraţi cu banii altor oameni, reputaţia este cel mai important lucru pe care îl aveţi. Şi ne-am dori ca investitorii, fie că sunt investitori privaţi sau publici, să acorde mai multă atenţie unor astfel de probleme. Cea mai mare temere a mea este că dacă industria financiară nu poate dovedi oamenilor că se com-portă într-un mod pe care societatea îl respectă, atunci rezultatul este o intensificare a reglementării deoarece societatea va trebui să se protejeze, iar acesta nu este un rezultat bun pentru nimeni“.
    Ce recomandă şeful CFA Institute bancherilor? Să se întoarcă la bankingul de bază şi să se reconecteze cu clienţii.“Care este scopul tău ca bancă? Băncile sunt în business pentru a pune economia reală în mişcare, iar sfatul meu pentru bancheri ar fi: daţi-vă seama care sunt clienţii voştrii şi serviţi-i mai bine“.

  • Un antreprenor de 33 de ani are o afacere de 3 milioane de euro şi vrea să ajungă la un milion de clienţi din lumea întreagă

    Au trecut patru sau cinci ani de când Business Magazin l-a premiat pe George Lemnaru, la Gala premiilor Tineri man-ageri de top. În acel moment antreprenorul dezvolta eRepublik, un joc care a strâns, la rândul său, circa cinci milioane de utilizatori. În 2015 George Lemnaru are 33 de ani, este matur, serios şi a devenit un antreprenor în serie, dedicat jocurilor; recent, start-up-ul său, Green Horse Games, a primit o investiţie din partea fondului Catalyst România, administrat de 3TS Capital, pentru a se extinde la nivel internaţional.

    Suma tranzacţiei nu a fost făcută publică, dar, conform estimărilor Ziarului Financiar, start-up-ul a fost evaluat la circa 3 milioane de euro. Catalyst a intrat în acţionariatul Green Horse printr-o majorare de capital, în urma căreia fondul de investiţii are o participaţie de 13%, acţionar majoritar rămânând în continuare George Lemnaru. La majorarea de capital a Green Horse Games a participat şi Mălin-Iulian Şte-fănescu, acţionar minoritar – 11,16% – şi primul investitor care a susţinut proiectul.
    Femeia şi microbistul

    Oficial, ce fac George Lemnaru şi colegii săi de la Green Horse se cheamă social gaming. În gaming s-au petrecut, de câţiva ani buni, schimbări: jocurile s-au mutat de pe desktop, de pe calculatorul deceniului trecut, care avea nevoie de upgrade cam la fiecare şase luni, în zona mobilă – smartphone şi tabletă, iar complexitatea poveştilor şi implicarea cerută jucătorului s-au redus într-o oarecare măsură. Aşa că oricine se uită în studiile despre social gaming poate trăi o mică surpriză, pentru că jucătorul tipic din această categorie este o femeie de 43 de ani.

    Lemnaru nu a ţintit însă această zonă, ci o cu totul alta, cu un public mult mai angajat şi loial. Microbiştii.
    „Atunci când vorbim de social gaming, vorbim de jocuri în care sunt implicaţi prieteni. Vorbim de jocuri casual, care sunt foarte uşor de înţeles, şi multe dintre ele nu creează o lume în care să pătrunzi. În ultimii opt ani, şi aceasta este o schimbare majoră, au apărut tipuri noi de jocuri. Avem de-a face cu o diversificare şi nu cu o scădere. Marele avantaj este că jocurile noi au atins un segment imens din populaţie care altfel nu s-ar fi jucat. Dacă nu ar fi uşor de pătruns în acele lumi, dacă nu ar fi uşor de înţeles, oamenii nu s-ar juca“, spune Lemnaru. Profilul jucătorului din Liga Ultras este microbistul, cel pasionat de fotbal. „Este o piaţă foarte mare, credem că există multe concepte şi idei care au un poten-ţial uriaş. Vorbim de pasiunea jucătorului. Liga Ultras este un joc în care cunoşti oameni. Unii merg la stadion în viaţa reală, dar când pleacă nu vorbesc despre meci, ci despre Liga Ultras. Se creează legături, ideea este de oameni care se organizează dar care au conflicte doar în lumea virtuală.“