BusinessMagazin

Tag: business

  • O tânără de 25 de ani conduce cea mai recomandată atracţie turistică din Bucureşti

    Escape Rooms este una dintra primele locaţii deschise în Bucureşti, în prima parte a acestui an. Cele două camere, aflate în cadrul unui hostel din centrul capitalei, te invită la poveşti diferite. În prima cameră, care aminteşte de o baracă militară, scenariul spune că ai 60 de minute pentru a dezamorsa o bombă. Cea de-a doua cameră seamănă cu o tablă de şah, având ca unică misiune evadarea. Uşor de zis, mai greu de făcut.

    Flavia Mândruţ (25 de ani), managerul Escape Rooms, spune că ideea a venit în cadrul unui team building la Budapesta.

    „Am fost cu mai mulţi colegi acolo şi am jucat Escape, pentru că în Budapesta jocul era deja cunoscut, era un trend stabilit. Atunci erau mai puţine, dar acum în Budapesta sunt câteva zeci de Escape-uri, pentru că e un business excelent. Daniele Colombo, acţionarul majoritar în companie, a decis că vrea să îl aducă şi aici, aşa că a intrat în parteneriat cu persoanele care deţineau acolo locaţiile şi aceştia au acceptat să ne organizeze două camere. A trebuit să mergem pe această variantă pentru că noi nu aveam experienţa necesară pentru a construi de la zero două Escape-uri. Asta se întâmpla prin luna aprilie, când i-am dat drumul.“

    Investiţia, povesteşte Mândruţ, a costat mai puţin decât în alte ţări. „Aveam deja spaţiul, iar investiţia a fost în jur de 10.000 de euro; camerele noi vor costa mai puţin pentru că avem deja experienţă. Depinde foarte mult ce tip de cameră vrei să amenajezi; la Amsterdam, spre exemplu, am înţeles că există o cameră foarte hi-tech care a costat câteva zeci de mii de euro.“

    Fără a avea vreun buget impresionant de promovare, Escape Rooms a ajuns să fie cea mai recomandată atracţie din Bucureşti pe site-ul de turism TripAdvisor. Explicaţia, spune Flavia Mândruţ, este modul cum relaţionezi cu clienţii. „Am rugat toţi clienţii să scrie review-uri despre noi şi astfel a ajuns atracţia numărul unu din Bucureşti. Cu românii a fost ceva mai greu, pentru că lumea nu ştia despre ce e vorba, era un joc nou, iar noi le ceream zece euro ca să iasă dintr-o cameră încuiată“, continuă managerul.

    „Iniţial ne-am bazat foarte mult pe clienţii hostelului, însă acum aceştia nu mai reprezintă o parte semnificativă a clienţilor. Hostelurile sunt destinate, în general, unor persoane cu venituri mai mici, cum ar fi backpackerii, iar aceştia nu au foarte mulţi bani pentru activităţi de genul ăsta. În acest moment cei mai mulţi clienţi ne vin de pe TripAdvisor, sunt străini care citesc despre noi şi vor să joace camerele. Mare parte dintre cei care au venit să joace şi-au adus ulterior şi prietenii, nu am văzut pe nimeni să plece dezamăgit până acum.“

    Managerul Escape Rooms spune că businessul este profitabil şi creşte lună de lună. „În medie, avem cel puţin două echipe pe zi. Am avut zile şi cu 15 echipe, care jucau la cele două camere în paralel“, povesteşte Mândruţ. „Este o afacere profitabilă, comparativ cu investiţia iniţială. Mai sunt costuri legate de mentenanţă, trebuie să îi urmărească cineva permanent pe cei care sunt închişi, însă banii pe care poate să îi aducă o transformă într-o afacere profitabilă. Cea mai bună lună a adus în jur de 7-8.000 de euro.“

    Escape the room este un joc în care într-o perioadă limitată de timp căutând indicii ascunse, descoperind camera şi secretele din ea, folosind inteligenţa, ingeniozitatea şi imaginaţia trebuie să scapi din cameră.

  • Doi ardeleni au dat lovitura cu afacerea lor deschisă în 10 metri pătraţi în Bucureşti

    Doi tineri din Cluj s-au îndrăgostit de aroma cafelei şi, cu ajutor din partea unui brand cunoscut, au deschis un mic coffee shop în Bucureşti. Urmează o nouă locaţie, în centrul Capitalei, iar tinerii sunt încrezători că vor putea oferi în continuare espresso de cea mai bună calitate.

    Vlad Buda şi Dan Ursan, doi tineri de 27 de ani, se cunosc de când erau copii, dar au decis 
de-abia anul trecut să pună bazele unui business. 
„Ne-am cunoscut la grădiniţă, deci ne ştim de aproape 25 de ani. Am şi lucrat împreună încă din 2006, dar cu mici pauze“, povestesc cei doi antreprenori.

    Vlad şi Dan au pornit o „afacere cu suflet“, prin care vor să împartă şi altora pasiunea lor pentru cafea. Steam Coffee Shop este o minicafenea într-un spaţiu de doar 12 metri pătraţi, înspre zona de nord a Capitalei, de unde clienţii pot cumpăra doar produse „to go“.

    De unde însă pasiunea pentru cafea? „Am lucrat mult în domeniul ospitalităţii, dar nu am avut neapărat legătură cu produsele din cafea“, povesteşte Vlad Buda. „În 2010 am participat la o competiţie de barista, iar acolo am fost jurizaţi de campionul naţional al Greciei la proba de cafea la filtru. După concurs am stat vreo nouă ore de vorbă şi ne-a explicat ce-am făcut bine, ce-am greşit şi aşa mai departe. Noi nu înţelegeam cum poate să bea atât de multă cafea, cerea un espresso la fiecare zece minute. Între timp a ajuns campion mondial la proba de cafea la filtru.“

    Şi-au transformat pivniţa în cea mai tare afacere din Bucureşti. Acum recunosc şi ei că au dat lovitura şi fac o grămadă de bani

    „După acel moment, am început să exersăm în fiecare zi“, continuă Dan Ursan. „Mergeam cu câteva minute înainte să se deschidă barul unde lucram şi încercam diverse lucruri pe care le găseam pe internet, pentru că alte surse de a învăţa nu prea există.“

    Un an mai târziu, au decis să plece în străinătate pentru a lucra şi au ales Berlinul. Au fost aproape să deschidă un coffee shop în Germania, dar s-au răzgândit în ultimul moment. „În primă fază am vrut să pornim o afacere la Berlin, chiar găsisem acolo pe cineva cu bani care era dispus să ne ajute. Dar exact înainte de semnarea actelor, am realizat că asta ne-ar fi obligat să rămânem acolo, iar noi nu eram convinşi că ne dorim asta.“

    Tinerii antreprenori nu au renunţat la idee şi s-au întors în ţară, însă lucrurile au devenit ceva mai complicate. „Ne-am întors la Cluj cu intenţia de a deschide o locaţie mai mare, ne gândeam şi la un spaţiu în care să servim ceva de mâncare. Apoi ne-am lovit de legislaţie, aşa că am rămas doar la cafea. Am încercat prin Cluj vreo 7-8 luni, am tot căutat spaţii, dar acolo există o singură zonă unde poţi avea succes cu un astfel de business, şi acolo chiria e foarte scumpă“, îşi aminteşte Vlad Buda.

    Colegul său, Dan Ursan, explică cum au ajuns în Bucureşti. „Când eram aproape să renunţăm, am discutat cu Mihai Panfil de la Origo, care ne este şi un foarte bun prieten, iar el ne-a propus o colaborare, a propus să deschidem un coffee shop în Bucureşti. Ne-am mutat în Capitală anul trecut în mai, iar afacerea am pornit-o în decembrie.“

    CONTINUAREA ÎN PAGINA A DOUA –>>>

  • A distrus o întreagă companie cu o singură linie de cod

    Acest bărbat a reuşit să-şi distrugă compania după ce a rulat din greşeală o comandă pe serverele sale care a dus la ştergerea tuturor fişierelor. Acea comandă a şters toate fişierele de pe servere care găzduiau site-urile clienţilor, informează Business Insider.

    Marco Marsala a folosit comanda de Linux “rm -rf” în timp ce făcea operaţiuni de mentenanţă pe server. “rm” înseamnă şterge, iar ” -rf” este o opţiune care-i spune Linxu-ului să şteargă toate fişierele, indiferent dacă se află în uz sau nu. Acest gen de comandă se foloseşte de obicei în interiorul unui document, însă pentru că Marsala nu a precizat niciun document, comanda a şters toate fişierele de pe server.

    Mai mult, acea comandă a avut acces şi la backup, care a fost şi acesta şters. 

    Marco Marsala s-a dus pe un forum pentru a cere ajutorul celor de acolo, însă nu a avut noroc. “Îmi pare rău să-ţi spun dar compania ta e moartă”, a răspuns un utilizator. “Nu ai nevoie de sfaturi tehnice, ai nevoie să vorbeşti cu un avocat”, a spus un altul.

    Nu ar fi fost posibil să se întâmple aşa ceva, dacă Marsala ar fi implementat nişte măsuri de securitate. Acea comanda nu ar trebui să ruleze fără a fi specificat un folder.

    Compania găzduia aproximativ 1500 de website-uri pe serverele sale.
     

  • Ghid privind deschiderea unui restaurant, bar, pizzerie, fast-food sau altor tipuri de unităţi de alimentaţie publică

    Acest ghid conţine informaţii cu caracter public şi nu substituie sub nicio formă prerogativele altor instituţii cu competenţe în domeniu şi totodată specificăm în mod expres faptul că informaţia cuprinsă în acesta nu reprezintă activitate de consultaţă juridică. Datorită deselor schimbări legislative, este posibil ca în decursul unei perioade de timp de la redactarea acestuia, unele informaţii să nu mai fie de actualitate, astfel încât este recomandat oricărei persoane care se informează din această lucrare, să verifice ulterior în ce măsură informaţiile respective şi-au păstrat autenticitatea în timp.        

           Această lucrare reprezintă o versiune îmbunătăţită a celei editate iniţial în luna octombrie 2015, parcurgerea acestuia oferă cititorului posibilitatea formării unei imagini de ansamblu asupra ceea ce înseamnă un business în acest domeniu de activitate, începând de la cunoaşterea unor noţiuni de bază, încadrarea corectă în grupa CAEN corespunzătoare a  activităţilor ce pot fi asimilate atât comerţului cât şi alimentaţiei publice, calificări necesare şi  modalităţile de dobândire a acestora, forme de organizare, avize, autorizaţii şi alte obligaţii prevăzute de normele legale în vigoare. Lucrarea este foarte utilă şi business-urilor reprezentate de acele covrigării, patiserii, gogoşerii, simigerii, amplasate de regulă pe artere intens circulate şi  care în funcţie de condiţiile de defăşurare sunt asimilate fie comerţului, fie alimentaţiei publice ( situaţie dezbătută de altfel în cadrul lucrării), antreprenorii din acest domeniu de activitate regăsind în acest ghid o gamă largă de informaţii utile.

    Pentru început, este necesar să înţelegem ce înseamnă o unitate  de alimentaţie publică precum şi ce tipuri de activităţi se încadrează în codurile CAEN :  5610 – Restaurante ; 5630 – Baruri.

         Conform legislaţiei aplicabile în domeniu, unităţile de alimentaţie publică se pot clasifica în două mari categorii:
    1. Unităţi de alimentaţie publică incluse în structurile de primire turistice, reglementate de prevederile O.G. nr.58/1998, privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, cu modificările şi completările ulterioare. În această categorie se includ restaurantele indiferent de tipul acestora, baruri, cofetării, patiserii, unităţi de tip fast-food, amplasate în staţiuni turistice şi care fie  funcţionează ca unităţi de sine stătătoare, fie în cadrul unor structuri cu funcţiuni de cazare, se supun unei proceduri de clasificare în funcţie de caracteristicile constructive, de dotările şi serviciile prestate, în conformitate cu prevederile H.G. nr.1267/2010, privind eliberarea certificatelor de clasificare, a licenţelor şi brevetelor de turism, cu modificările şi completările ulterioare.

    2. Unităţi de alimentaţie publică, altele decât cele incluse în structurile de primire turistice,  reglementate de prevederile cuprinse în H.G. nr.843/1999, privind încadrarea pe tipuri a unităţilor de alimentaţie publică, neincluse în structurile de primire turistice.
       
          Astfel  în conformitate cu prevederile cuprinse în Anexa la H.G. nr.843/1999, ca regulă generală, unitatea de alimentaţie publică reprezintă localul public în care se servesc preparate culinare, produse de cofetărie-patiserie, băuturi, caracterizându-se prin aceea ca în cadrul lui se îmbină activitatea de pregătire/preparare cu activitatea de comercializare, însoţită de servicii specifice care asigură consumul acestora pe loc. Conform acestui act normativ, acestea se clasifică pe tipuri de unităţi de alimentaţie publică, dintre care  le vom menţiona pe cele mai des întâlnite în reţeaua comercială şi anume:

    • Restaurant clasic – unitate de alimentaţie publică în care consumatorii sunt serviţi cu un variat sortiment de preparate culinare de cofetărie-patiserie, cafea, băuturi etc. Pentru crearea unei atmosfere recreative se pot oferi programe artistice sau alte mijloace de distracţie. Personalul de producţie şi de servire are o calificare de profil.
    • Restaurant cu specific – unitate de alimentaţie publică care prin amenajări, dotări, ţinuta lucrătorilor şi preparatele culinare oferite corespunde unui specific local, regional, naţional (restaurant “românesc”, “moldovenesc”, “dobrogean”, “bănăţean” etc.) sau reprezintă unităţi tradiţionale – han, cramă, colibă, şură etc.
    • Pizzerie – unitate specializată care oferă, cu preponderenţă, sortimente de pizza şi de paste făinoase. Suplimentar se pot oferi gustări, salate, produse de patiserie şi sortiment variat de băuturi, cu preponderenţă slab alcoolizate.
    • Bar – unitate de alimentaţie publică cu program de zi sau de noapte în care se desfac băuturi alcoolice şi nealcoolice, un sortiment restrâns de produse culinare. Cadrul ambiental este completat cu program artistic, audiţii muzicale, jocuri electronice şi video. Aceasata categorie cuprinde si Disco-bar, Video-bar, Discotecă, Cafe-bar, Cafenea.
    • Fast-Food – unitate care propune clientelei sale, în principal tineri, o servire rapidă de produse, la preţuri unitare. Oferta de produse se reduce la un sortiment limitat şi standardizat, de regulă bazat pe un singur produs de bază şi este prezentată de obicei pe panouri luminoase. Preparatele sunt preluate de clienţi la casa în momentul plăţii şi consumate pe loc sau în afara unităţii. Produsele sunt oferite în inventar de servire de unică folosinţă.
    • Unităţi tip cofetărie, patiserie –  sunt unităţi de alimentaţie publică care oferă consumatorilor preparate de cofetărie-patiserie produse în laboratoarele proprii sau în laboratoarele altor unităţi de profil, biscuiţi şi produse zaharoase ale producătorilor specializaţi, băuturi nealcoolice, cafea, ceai, fructe, produse specifice micului dejun, precum şi diferite sortimente de băuturi fine pentru consum la domiciliu. Majoritatea unităţilor de acest tip, pe lângă asigurarea condiţiilor pentru consumul pe loc, vând şi produse pentru consum la domiciliu.
       
           Conform Ordinului nr.337/2007, privind actualizarea Clasificării activităţilor din economia naţională – CAEN,  grupele/clasele de activităţi, prevăzute în cadrul acestui act normativ,   care  includ activităţi de alimentaţie, sunt următoarele:

    Pentru  alimentaţie publică:

    •  5610 – Restaurante, aici fiind incluse activităţi precum: restaurant,  bufete expres, restaurant fast – food, pizzerie, unităţi de alimentaţie care servesc pentru acasă, vânzători ambulanţi la tonete de îngheţată, cărucioare mobile care vând mâncare, prepararea hranei la standuri în pieţe.
    •  5630 – Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor, incluzând: baruri, bodega, saloane de servit cocktail-uri, discoteci (unde servirea băuturilor este predominantă), berării, cafenele, baruri care servesc sucuri de fructe, standuri mobile de vânzare a băuturilor.

    Pentru alimentaţie colectivă:
    •  5621 – Activităţi de alimentaţie (catering) pentru evenimente – această clasă include asigurarea serviciilor de alimentaţie bazate pe aranjamente contractuale cu clientul, în locaţia specificată de acesta în vederea organizării unui eveniment.
    • 5629 – Alte activităţi de alimentaţie n.c.a. – include:
    • furnizori de servicii de alimentaţie pentru contractori (diverse companii)
    • activitatea unităţilor de alimentaţie concesionate în cadrul bazelor sportive şi al unităţilor similare
    • activitatea cantinelor sau bufetelor ( de ex. pentru fabrici, birouri, spitale sau şcoli) pe bază de concesionare.

    Vedeţi aici ghidul complet privind deschiderea unui restaurant, bar, pizzerie, fast-food sau altor tipuri de unităţi de alimentaţie publică

  • Hobby de CEO: François Coste, CEO Groupama Asigurări: “În natură găsesc soluţii la multe probleme legate de business”

    Coste a observat că regulile pentru o astfel de drumeţie sunt aceleaşi ca într‑un business, iar soluţiile la problemele din birou îşi găsesc rezolvarea mai uşor în mijlocul naturii.

    François Coste este CEO al companiei Groupama Asigurări din 2012, după o experienţă de carieră de aproape trei decenii în companii precum Michelin (1982-1999) şi AXA. Am putea spune că este specializat în pieţele emergente, cea mai mare parte a parcursului său profesional desfăşurîndu-se nu numai în Europa, ci şi în Asia sau Africa. De-a lungul carierei a ocupat poziţii ca director financiar, director IT şi director regional de operaţiuni.

    Compania pe care o conduce a încheiat anul trecut cu prime brute subscrise în valoare de 805 milioane lei, în creştere cu 13% faţă de anul precedent. Compania a intrat pe piaţă în 2007, prin achiziţia BT Asigurări, iar în primăvara lui 2008 a achiziţionat şi Asiban, în urma unei tranzacţii record de 350 de milioane de euro. Brandul este însă pe piaţă din 2009, anul în care cele două companii achiziţionate au fuzionat.

    Pentru 2016, asigurătorul Groupama şi-a propus o creştere a veniturilor de 5% şi un profit de 27 milioane de lei, prin consolidarea poziţiei pe liniile Casco, asigurări de locuinţă şi Property şi o atenţie sporită acordată segmentului asigurărilor de persoane.

    Care sunt hobby-urile dvs. şi cât timp alocaţi acestora?

    Nu am suficiente hobby-uri, însă cel mai mult îmi plac traseele montane, pe care le practic şi în România, împreună cu prietenii mei, mai ales în vacanţe.

    Care sunt traseele montane preferate? Dar cele mai dificile pe care le-aţi urmat?

    Am fost şi pe munţi din România, dar pe niciunul de o dificultate deosebită: am fost pe vârful Omu, iar în urmă cu câteva zile m-am întors din munţii Piatra Craiului, care sunt absolut minunaţi. Carpaţii româneşti sunt impresionanţi. În afara ţării, am fost pe munţi din Japonia, unde am şi trăit, în Franţa, Spania – Sierra Nevada, unde se află cele mai înalte vârfuri din această parte a Europei.

    Cel mai dificil traseu pe care l-am parcurs a fost pe Muntele Fuji din Tokio. Am făcut traseul imediat după taifun fiindcă am ştiut că după un astfel de fenomen natural este foarte senin. Am început căţărarea la 10 noaptea, am ajuns pe vârf la 5  dimineaţa, era foarte frig, era în septembrie şi bătea un vânt rece, dar la răsăritul soarelui am avut parte de o privelişte extraordinară, am putut vedea uriaşul oraş Tokio, geografia minunată a locului, era o imagine similară cu cea din avion. A fost obositor, dar din punct de vedere tehnic nu a fost foarte dificil.

    Cum vă ajută acest hobby în business?

    Mergând în natură găsesc soluţii la multe probleme legate de business, această activitate este totodată o bună sursă de creativite. Îmi vin idei bune când merg, aduc cu mine întotdeauna ceva de scris sau îmi folosesc notiţele de pe telefonul mobil – este o perioadă în care îmi vin idei bune, poate datorită faptului că sunt înconjurat de natură, care mă inspiră, sau a aerului curat, cu siguranţă aceste lucruri funcţionează pentru mine.

    Care sunt principalele reguli după care vă ghidaţi într-un astfel de hobby şi cum vă ajută acestea în business?

    Pregătirea este extrem de importantă –  nu poţi să te duci din prima zi pe un traseu dificil. Trebuie să începi traseul foarte devreme pentru că ar putea să apară surprize pe parcurs şi nu îţi doreşti să ajungi noaptea în vârful muntelui. Trebuie să faci această activitate în echipă – deşi pot să spun că am făcut şi o excepţie de la această regulă, când am mers pe traseul Camino de Santiago singur (ruta pelerinilor din nord-vestul Spaniei, spre altarul Sfântului Iacob cel Mare din catedrala Santiago de Compostela, în Galicia; mulţi consideră acest traseu drept unul spiritual, n.r.).

    Am parcurs acest traseu în 10 zile singur în munţii Spaniei şi am observat astfel că atunci când aveam nevoie de ajutor, exista întotdeauna cineva care îmi răspundă şi a fost frumos. O altă regulă este să renunţi la obiectele inutile din bagaj: acesta trebuie cărat, suntem obişnuiţi să cărăm întotdeauna prea multe lucruri, ca în viaţă. Credem că prea multe lucruri sunt indispensabile şi nu este aşa; este important totodată să foloseşti oportunitatea unei astfel de activităţi ca să ajungi la oameni – şi la susţinerea echipei.

    Care sunt hobby-urile pe care nu le‑aţi practica şi care sunt motivele?

    Am visat întotdeauna să pilotez un avion, dar văzând atât de multe incidente legate de această activitate, am decis să nu îmi mai urmez acest vis, îl las pentru o altă viaţă.

  • Opinie Tania Becheru, Ensight Management Consulting: Managementul proceselor de afaceri – de unde începem?

    În condiţiile unor pieţe globalizate, organizaţiile de astăzi trebuie să-şi asigure abilitatea de a concura cu succes pe mai multe fronturi: eficienţă operaţională, satisfacţie înaltă a clientului, produse şi servicii inovative. Acest succes porneşte de la procese optimizate care înseamnă costuri reduse, calitate ridicată, venituri mai mari, angajaţi motivaţi şi clienţi mulţumiţi. W. Edwards Demming spune: „Dacă nu poţi descrie ceea ce faci sub forma unui proces, înseamnă că nu ştii ce faci.“ Calea spre succes devine evident controlul proceselor interne.

    O metodă afirmată la nivel mondial pentru ţinerea sub control a proceselor de afaceri o reprezintă BPM (Business Process Management – Managementul Proceselor de Afaceri). Chiar dacă există în companii informaţii şi iniţiative privind metoda BPM, multe dintre ele se confruntă cu întrebarea „de unde încep o implementare BPM?“.

    Implementarea BPM în organizaţie presupune asigurarea guvernanţei pentru îndeplinirea următoarelor funcţiuni: identificarea, modelarea, documentarea, monitorizarea şi, cel mai important, îmbunătăţirea continuă a proceselor de business din organizaţie.

    În cele ce urmează voi furniza o viziune de ansamblu, privind primii paşi care pot fi iniţiaţi.

    DE UNDE ÎNCEPEM?

    Primul pas este crearea structurii procesuale top-down: de la harta proceselor end-to-end la nivel înalt (începând de la prelucrarea cererii pentru un produs sau serviciu, şi până la  livrarea produsului sau serviciului şi furnizarea de servicii postvânzare) până la procesele singulare semnificative care se desfăşoară în cadrul organizaţiei. Pe baza acestei structuri, se poate începe lucrul pe identificarea subproceselor şi activităţilor componente.

    ÎNSĂ CINE FACE TREABA?

    Cel mai important rol în BPM este „proprietarul de proces“. Acest rol trebuie atribuit fiecărui proces de business identificat. Responsabilitatea acestuia este să definească obiectivele şi modul de desfăşurare a procesului. Suplimentar, acesta trebuie să deţină şi să gestioneze resursele pentru atingerea acestor obiective. Proprietarul de proces are şi responsabilitatea îmbunătăţirii continue a procesului, eficientizării acestuia şi creşterii valorii adăugate.
    În funcţie de dimensiunea şi complexitatea organizaţiei, poate fi util ca proprietarii de proces să fie sprijiniţi de colegi care deţin know-how-ul metodelor şi instrumentelor BPM şi asigură implementarea lor consistentă şi consecventă la nivelul organizaţiei.

    ŞI MAI DEPARTE?

    Ulterior identificării principalelor procese de business, acestea trebuie documentate. Pe de o parte documentarea poate fi realizată schematic, utilizând metode specifice de cartografiere a proceselor (flowchart, swimlane etc.). Ulterior cartografierii, procesele se pot descrie şi sub formă de proceduri şi instrucţiuni care permit aplicarea corectă a proceselor, la fiecare repetare a lor. Documentarea proceselor facilitează înţelegerea şi transparentizarea proceselor pentru cei care le desfăşoară, dar şi pentru cei care le controlează.

    Odată documentate procesele se poate trece la analiza şi îmbunătăţirea lor continuă. În acest sens pot fi aplicate o serie de metode şi instrumente specifice, având ca scop:

    1.  eliminarea risipei din procese, respectiv a activităţilor care nu aduc valoare adăugată,
    2.  reducerea greşelilor,
    3.  automatizarea unor activităţi,
    4.  optimizarea utilizării de resurse (umane, materiale, financiare).

    Scopul final este întotdeauna un proces mai „suplu“, cu performanţe înalte şi un cost redus. Instrumentarul Lean Six Sigma oferă o gamă largă de metode şi instrumente care pot fi utilizate în optimizarea proceselor. Pentru a menţiona câteva: analiza risipei, analiza valorii, Value Stream Design, proiecte de optimizare pe metoda DMAIC (Six Sigma) etc.

    DE CE ESTE IMPORTANTĂ MONITORIZAREA PROCESELOR?

    Respectând principiul conform căruia „ceea ce se măsoară se rezolvă“, un aspect foarte important al BPM este reprezentat de monitorizarea proceselor. Fiecărui proces de business trebuie să îi fie atribuit cel puţin un indicator de performanţă şi o valoare ţintă, aliniate cu obiectivele organizaţiei. Urmărirea acestor indicatori va permite proprietarilor de proces, dar şi conducerii organizaţiei să ia decizii rapide şi competente pe baza performanţei proceselor.

    Selecţia celor mai potriviţi KPI pentru urmărirea procesului este un aspect semnificativ. Indicatorii urmăriţi pot fi legaţi de inputul în proces, de proces în sine sau de output. Pentru multe procese, cei mai relevanţi indicatori sunt cei legaţi de rezultatele acestora. Totuşi în BPM poate fi relevant să se urmărească şi indicatori de input sau de proces pentru a se evidenţia potenţialul de îmbunătăţire din proces. De asemenea este important ca indicatorii urmăriţi să fie revizuiţi periodic. În diferite stagii de dezvoltare a procesului sau a organizaţiei, anumiţi indicatori pot deveni mai puţin relevanţi şi trebuie înlocuiţi cu alţi indicatori care să permită evoluţia şi dezvoltarea.

    BPM – PROIECT SAU PROCES?

    Chiar dacă implementarea BPM poate fi organizată sub forma unui proiect, trebuie să reţinem că managementul proceselor de afaceri reprezintă un proces în sine. Implementarea acestuia trebuie să includă descrierea activităţilor curente de realizat şi a modului de control şi guvernanţă a procesului BPM. De asemenea, este necesară descrierea rolurilor şi responsabilităţilor în procesul BPM. O soluţie poate fi chiar crearea unui departament distinct care să asigure competenţele necesare implementării funcţiunii la nivelul organizaţiei.

    CARE SUNT PROVOCĂRILE IMPLEMENTĂRII BPM?

    Implementarea BPM este, înainte de toate, o iniţiativă legată de oameni şi de modul în care aceştia îşi desfăşoară activitatea. Chiar dacă paşii implementării pot fi clari pentru conducerea organizaţiei, trebuie obţinut „buy-in“-ul întregii companii. Fiecare dintre angajaţi are un rol în cel puţin unul dintre procesele acesteia şi trebuie informaţi de această nouă abordare procesuală. Din experienţa mea, comunicarea rolurilor şi funcţiunilor BPM la nivel de organizaţie este esenţială. În managementul acestei schimbări trebuie evidenţiate beneficiile pentru fiecare angajat, pe termen scurt şi lung, fără a ascunde faptul că vor fi necesare implicarea şi sprijinul lor pentru asigurarea succesului BPM, respectiv al companiei peransamblu.

    O altă provocare privind implementarea BPM o reprezintă resursele care trebuie dislocate pentru crearea organizaţiei şi procesului BPM. La prima vedere poate fi dificil de cuantificat beneficiul care se va crea pe termen mediu şi lung (ROI – Return On Investment), însă experienţa consultanţilor Ensight Management Consulting în asemenea proiecte şi rezultatele multor companii la nivel mondial, arată că rezultatele pozitive nu vor întârzia să apară. Acestea se vor traduce cuantificabil în costuri mai mici, flexibilitate şi agilitate a activităţilor şi deciziilor, satisfacţia angajaţilor şi a clienţilor.

    Pentru ca organizaţiile să rămână competitive în medii de business în care au loc schimbări rapide, ele trebuie să exploreze metode care pot furniza diferenţierea proceselor şi crearea unor experienţe calitative pentru clienţi. Lucrul pe procese reprezintă o activitate indispensabilă pentru a asigura progresul organizaţiei. BPM implementează şi îmbunătăţeşte procese şi metode, care acorda suport în activitatea de zi cu zi fiecărui angajat şi îl ajută să atingă obiectivele de afaceri. Demararea implementării poate fi provocatoare şi consumatoare de resurse, însă rezultatele pe termen lung asigură competitivitatea organizaţiei.

  • Cum poţi să faci mii de euro din vânzarea de creioane: o antreprenoare de 25 de ani a construit un business cu produse vintage

    Aşa-numita mişcare a hipsterilor a readus în atenţia publicului un număr de produse, precum creioanele sau vinilurile; o tânără antreprenoare a profitat de asta şi a dezvoltat un business care produce mii de euro pe lună.

    Caroline Weaver, de 25 de ani, este proprietara magazinului CW Pencil Enterprise; ea comercializează creioane inspirate de modele ale unor scriitori celebri, precum John Steinbeck.

    “Este probabil cel mai cunoscut creion din America”, spune Weaver. “Chiar dacă trebuie să depui puţin efort ca să foloseşti un creion, mulţi oameni apreciază asta. Este acea conexiune între cât de des trebuie să ascuţi creionul şi volumul de muncă depus.”

    Chiar dacă cei mai mulţi clienţi ai ei sunt mileniali, aceştia nu sunt şi cei care aduc profitul. Comanda medie este de 50 de dolari online şi de 25 de dolari în magazin, iar cei care cheltuie sume mari au peste 50 de ani. Produsele sunt vândute la un preţ dublu faţă de cel de producţie.

    Weaver a investit 80.000 de dolari în afacere şi spune că aceasta îi aduce profit, fără a specifica exact marja.

  • Un scriitor care a studiat oamenii bogaţi timp de cinci ani a aflat ce gen de persoană evită aceştia

    După ce a cercetat timp de cinci ani obiceiurile zilnice ale oamenilor bogaţi, scriitorul Thomas C.Corley a aflat că aceştia evită total un tip de persoană: pesimiştii, sugerând că relaţiile de prietenie ar avea astfel un impact major asupra nivelului de câştig, potrivit Business Insider.

    “Milionarii sunt foarte grijulii cu cine se asociază”, a scris Corley în cartea sa, “Change Your Habits, Change Your Life.” ( “Schimbă-ţi obiceiurile, schimbă-ţi viaţa”).

    “Ai acelaşi succes material cu al persoanelor cu care te asociezi în mod frecvent. Bogaţii caută mereu indivizi care au scopuri bine orientate, sunt optimişti, entuziaşti şi care au o atitudine mentală pozitivă.”, exprimă autorul.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Motivul ştiinţific pentru care oamenii sunt dependenţi de smartphone-uri

    În momentul de faţă, oriunde ne-am afla este aproape imposibil ca cineva să nu se uită în telefon, fie că este la birou, în metrou, la film sau la restaurant. De ce şi cum a devenit smartphone-ul o unealtă indispensabilă a omului modern aflaţi aici.
    Delaney Ruston a explicat pentru Business Insider care este motivul ştiinţific pentru care oamenii sunt dependenţi de telefoanele mobile.

    De ce  verificăm atât de des dispozitivele mobile?

    „Pentru că verificarea telefonului mobil este asociată cu plăcerea. Corpul eliberează dopamină (neurotrasmiţător ce este responsabil de stările noastre psihice) atunci când utilizatorul îşi verifică telefonul deoarece observă că a fost căutat de cineva sau află o informaţie nouă. Lucru care ne face să ne simţim bine”, spune Ruston.

    „Nu este doar o chestiune psihologică, ci şi fiziologică. Creierele copiilor sunt mult mai receptive la dopamină când aceştia fac mai multe lucruri deodată (multi-tasking). Anumite grupuri de oameni, atunci când sunt în oraş, sunt de acord să-şi verifice telefoanele 10 minute apoi să le lase deoparte. Statul cu ochii în ecran are un impact negativ şi asupra cuplurilor care trebuie să gestioneze timpul petrecut în faţa dispozitivelor”, mai spune Delaney Ruston, medic şi regizor la filmului “Screenagers”.

  • Numărul firmelor aflate în procedură de faliment a crescut anul trecut cu 37%

    Numărul firmelor aflate în procedură de faliment a crescut anul trecut cu peste 2000 de societăţi faţă de 2014, aproape 7450 societăţi fiind în această situaţie, potrivit unui studiu realizat de KeysFin.

    La prima vedere, economia pare pe drumul cel bun. Statisticile oficiale prezintă un trend pozitiv, impulsionat de reducerea TVA-ului şi revenirea încrederii românilor în economie. Oamenii au prins din nou curaj să facă investiţii, să cumpere case, maşini, bunuri de folosinţă îndelungată, consumul a revenit pe plus. Dincolo de statistici, economia reală se luptă însă să supravieţuiască. Numărul procedurilor de faliment a explodat în 2015, se arată în studiul Keysfin.

    Anul trecut, 7446 de firme se aflau în procedură de faliment, în creştere cu peste 2000 de firme faţă de anul 2014 (5434 societăţi).

    Cele mai multe societăţi comerciale aflate în procedură de faliment erau în sectorul construcţiilor (9%), urmate de cele din comerţul cu alimente, băuturi şi tutun (5%) şi transporturi (4%). Comerţul cu material lemnos, restaurantele şi comerţul cu produse nealimentare se aflau, de asemenea, în topul falimentelor.

    “Statistica prezintă, cu alte cuvinte, domeniile unde riscul de faliment este cel mai ridicat. În construcţii, de exemplu, sunt cu peste 150 de firme în faliment mai multe decât în 2014, semn că acest segment prezintă riscuri semnificative. Să construieşti un bloc nu reprezintă o afacere sigură, pentru că depinde de fluctuaţia preţurilor materialelor de construcţii, de forţa de muncă angajată şi mai ales de nivelul cererii de apartamente. Iar Legea dării în plată va face, cel mai probabil, acest segment şi mai riscant, înăsprirea condiţiilor de creditare urmând să reprezinte un risc suplimentar în 2016”, explică analiştii de la KeysFin.

    Nici comerţul cu amănuntul nu reprezintă un sector unde business-ul să meargă ca pe roate, dovadă că, anul trecut, 355 de firme care vindeau alimente, băuturi şi tutun se aflau în procedură de faliment, cu peste 100 mai multe decât în 2014. Coroborate cu datele privind comerţul cu produse nealimentare, rezultă un număr de aproape 500 de societăţi comerciale aflate în procedură de faliment.

    Un alt aspect interesant, care reiese din statistica KeysFin, arată că cele mai multe societăţi comerciale care ajung în procedură de faliment au, în medie, între 7 şi 9 ani de activitate. “Datele arată că tendinţa generală, cum că o firmă care a rezistat mai mulţi ani pe piaţă este mai sănătoasă, mai de încredere decât una nou înfiinţată, nu este una în totalitate adevărată. Graficul falimentelor arată că riscul major de faliment este consemnat în cazul firmelor cu 7-9 ani de activitate, urmat de cele care au între 20-23 de ani de la înfiinţare. Asta arată că, până la urmă, experienţa în business este importantă, însă nu generează neapărat un comportament imun la provocările mediului de business”, spun analiştii.,

    cele mai multe firme care au ajuns în situaţie de faliment în 2015 au fost în Bucureşti (1402), un număr dublu faţă de anul precedent (699). În topul judeţelor cu societăţi comerciale aflate în faliment, pe locurile următoare se află Maramureş (428), Timiş (295), Braşov (294), Iaşi (288), Mureş (286), Constanţa (260) şi Argeş (252). La polul opus s-au situat judeţele Vaslui (38), Caraş Severin (44), Ialomiţa (44), Sălaj (48), Călăraşi (50).

    “Cele mai multe falimente sunt în Bucureşti pentru că şi numărul firmelor este mai mare. De altfel, cu cât business-ul este mai dezvoltat, cu atât şi riscurile de insolvenţe şi falimente sunt mai mari. Situaţia din Vaslui, Caraş Severin şi Ialomiţa nu înseamnă că în aceste zone este un vad economic excelent, ci că afacerile sunt mai puţine decât în alte locuri”, au explicat analiştii KeysFin.