BusinessMagazin

Tag: sua

  • E vorba de politica, fraiere!

    Adevarul e mai complicat si mai putin inspaimantator. In momentul de fata deficitele ajuta economia. De fapt, deficitele din SUA si din alte economii mari au salvat lumea de la a cadea intr-o criza si mai grava. Perspectivele pe termen lung sunt ingrijoratoare, dar nu catastrofale. Singurul demn de ingrijorare este politicul. Statele Unite se pot descurca cu datoriile pe care le au daca politicienii de ambele parti sunt, in cele din urma, gata sa arate macar putina maturitate. Vreti sa spun mai mult? Sa incepem cu efectele deficitului din acest an. Sunt doua motive principale pentru ajungerea la acest deficit. Primul, recesiunea a dus atat la o scadere severa a incasarilor din impozite, cat si la o crestere a cheltuielilor cu asigurarile de somaj si cu alte programe de asistenta sociala. In al doilea rand, au existat alocari masive de fonduri pentru salvarea lumii financiare.

    Astea se socotesc ca parte a deficitului, desi guvenul a cumparat cu banii respectivi diverse active pe care le va vinde si va recupera macar o parte dintre ei. Acestea ne spun ca deocamdata e bine sa mergem pe deficit. Ganditi-va ce s-ar fi intamplat daca guvernul SUA si omologii din restul lumii ar fi incercat sa-si mentina bugetele echilibrate, asa cum au incercat in anii ‘30. E o imagine infricosatoare. Daca guvernele ar fi majorat impozitele sau ar fi prabusit cheltuielile publice, daca ar fi refuzat sa salveze institutiile financiare aflate in agonie, cu totii am fi jucat in reluarea Marii Crize. Dupa cum spuneam, deficitele au salvat lumea. De fapt, ne-ar fi chiar si mai bine daca guvernantii ar fi dispusi sa mai permita deficite mari pentru inca un an sau doi. Prognoza oficiala a Casei Albe arata o natiune captiva in purgatoriu pentru o perioada indelungata, somajul ridicat urmand sa se mentina la acelasi nivel mai multi ani. Daca asta e corect – si ma tem ca e – ar trebui sa facem mai mult, nu mai putin, ca sa sprijinim economia.

    Dar ce-i cu toata datoria asta care ne impresoara? Asta e un lucru rau, dar e important sa privim in perspectiva. Economistii evalueaza in mod normal sustenabilitatea datoriei privind la raportul dintre aceasta si produsul intern brut. Si desi noua mii de miliarde e o suma mare, noi avem si o economie mare, ceea ce inseamna ca lucrurile nu sunt atat de groaznice precum ati putea crede. Puteti sa priviti si asa: avem in fata o crestere a raportului datorie/PIB de cam 40%. Dobanda reala la acea datorie suplimentara (dupa ce extragem rata inflatiei) va fi probabil in jur de 1% din PIB sau 5% din veniturile federale. Deodata nu mai pare o povara atat de grea. E drept, asta presupune ca bonitatea guvernamentala sa fie solida ca guvernul sa poata imprumuta bani la dobanzi relativ mici. Pana acum, asa se si intampla. In ciuda perspectivelor acelor deficite uriase, guvernul poate sa se imprumute pe termen lung la o rata a dobanzii de sub 3,5%, un minim istoric. Oamenii care pun la bataie banii adevarati nu par ingrijorati de solvabilitatea Statelor Unite.

    Iar cifrele va spun si de ce. Potrivit proiectiilor Casei Albe, pana in 2019, datoria federala neta va fi in jur de 70% din PIB. Asta nu e bine, dar este intr-o marja care s-a dovedit istoric suportabila de catre statele dezvoltate, chiar de catre cele cu guverne relativ slabe. La inceputul anilor ‘90, Belgia – care este profund divizata de-a lungul barierelor lingvistice – avea o datorie neta de 118% din PIB, in vreme ce Italia – care este, ma rog, Italia – avea o datorie neta de 114% din PIB. Niciuna nu s-a confruntat cu o criza financiara. Deci ar trebui sa ne ingrijoram de ceva? Da, dar pericolele sunt politice, nu economice. Dupa cum am spus, acele proiectii pe zece ani nu sunt atat de rele pe cat veti fi auzit. Pe termen lung, totusi, guvernul SUA va avea mari probleme daca nu face intre timp cateva modificari majore. In special trebuie sa preia controlul asupra cresterii cheltuielilor la Medicare si Medicaid.

    Asta n-ar trebuie sa fie greu in contextul reformei generale a sistemului asigurarilor de sanatate. La urma urmei, America cheltuieste pe sanatate mult mai mult decat oricare alta natiune civilizata, fara rezultate mai bune, asa ca ar trebui sa putem sa ne facem un sistem mai eficient din punct de vedere al costurilor. Dar asta nu se va intampla, desigur, daca cele mai firave incercari de a imbunatati sistemul sunt impregnate de demagogie – de catre conservatori – ca eforturi de a “o arunca pe mamaie in strada”. Asa ca nu va ingrijorati de deficitul din acest an; avem nevoie de deficit acum si avem nevoie sa-l pastram pana cand economia e pe drumul cel bun al revenirii. Si o datorie in plus ar trebui sa fie suportabila. Daca ne confruntam cu o potentiala problema, asta nu e pentru ca economia nu se poate descurca cu datoria aceasta. E vorba despre politica, fraiere!

  • Al doilea mandat pentru cel mai puternic bancher al lumii

    Bernanke "a condus Fed-ul printr-una din cele mai grave crize financiare cu care s-a confruntat natiuna", a declarat Obama intr-un discurs pregatit pentru a fi citat astazi, informeaza Bloomberg.

     

  • Programul “rabla” din SUA se va termina luni

    Autoritatile din SUA au oferit, de la 24 iulie, o subventie de 4.500 de dolari fiecarui american care a achizitionat un autoturism nou, economic, casand unul vechi.

    Programul se va incheia luni, 24 august, la 20:00, ora Washingtonului, iar orice client care doreste o prima de casare trebuie sa depuna dosarul si cererea de a fi admis in program pana la acest termen, transmite Reuters.

    Masura a oferit un sprijin substantial industriei auto americane, afectata sever de recesiune si de criza financiara, si este una dintre cele mai populare initiative ale administratiei Obama.

     

  • Pilula rosie, pilula albastra

    Sa le fie rusine. Sistemul de asistenta medicala este in criza. Soarta clasei mijlocii a Americii atarna de un fir de par. Si pe ecranele televizoarelor noastre a aparut un presedinte care intelege foarte bine toate acestea si implicatiile lor. Obama a fost bun in special cand a vorbit despre controlarea costurilor serviciilor medicale. Si aici avem o lectie fundamentala, adica daca e vorba sa reformam sistemul medical, compasiunea si eficienta de cost merg mana in mana.

    Ca sa vedeti despre ce vorbesc, comparati ce a spus si ce a facut Obama in privinta sistemului medical cu declaratiile si actiunile predecesorului sau. Presedintele George W. Bush, poate va mai aduceti aminte, era profund neinteresat de soarta celor neasigurati. “Vreau sa zic – oamenii au acces la sistemul medical din America”, remarca el odata; “la urma urmei, trebuie doar sa mergi la o camera de urgente”. In acelasi timp, Bush pretindea ca este impotriva cheltuielilor guvernamentale excesive. Dar ce a facut ca sa limiteze costurile planului de asigurare Medicare, cel mai mare debuseu al cheltuielilor de la bugetul federal? Nimic.

    De fapt, legea din 2003 de modernizare a Medicare a umflat costurile, atat prin impiedicarea negocierilor pe pretul medicamentelor, cat si prin suspendarea subventiilor pentru companiile de asigurari. Acum, Obama incearca sa ofere fiecarui american acces la asigurarea medicala, in acelasi timp facand si mai mult decat orice alt presedinte ca sa controleze costurile. Nu stiu cata lume intelege semnificatia propunerii lui Obama de a da MedPAC, corpul de experti consilieri ai Medicare, puteri adevarate. Dar acesta este un pas major pentru reducerea cheltuielilor fara rost – adica a proliferarii procedurilor fara beneficii medicale – care umfla costurile serviciilor medicale americane. Si atat administratia Obama, cat si democratii din Congres au accentuat importanta “cercetarii eficientei comparative” – adica a vedea care proceduri medicale anume chiar dau rezultate.

    Asa incat angajamentul administratiei Obama cu privire la sectorul medical continua, cu o vointa fara precedent de a aborda serios cheltuirea cu cap a fiecarui dolar intrat in sistemul sanitar. Si asta face parte dintr-un model mai cuprinzator de gandire. Multi experti in servicii medicale cred ca unul dintre principalele motive pentru care noi cheltuim pe sanatate mai mult decat oricare alta tara avansata, fara insa a obtine si rezultate mai bune, este sistemul de taxare a serviciilor, unde spitalele si doctorii sunt platiti pentru tratamentele si procedurile oferite, nu pentru rezultate. Si dupa cum a spus si presedintele, aceasta creeaza stimulente pentru furnizorii de servicii medicale sa faca mai multe teste, mai multe operatii si asa mai departe, indiferent daca acestea ajuta sau nu pacientii. Dar unde in America se ia in serios trecerea de la plata per serviciu la o abordare mai integrata a asistentei medicale?

    Raspunsul este: Massachusetts, stat care a introdus in urma cu trei ani un plan de asistenta medicala echivalent in unele privinte cu o repetitie pentru reforma nationala a sistemului si care acum cauta modalitati de a controla costurile. De ce actiunea de substanta pivind costurile medicale merge mana in mana cu compasiunea? Un raspuns este ca a avea compasiune inseamna nu sa inchizi ochii la consecintele directe ale cresterii costurilor asupra oamenilor. Cand primele de asigurare medicala s-au dublat in timpul administratiei Bush, sistemul nostru sanitar “a controlat costurile” abandonand din brate multi angajati. Dar din punctul de vedere al administratiei Bush, nu era o problema.

    Daca insa credeti in asigurarea universala, pe de alta parte, este o problema si e nevoie de o solutie pentru ea. Dincolo de asta, as sugera ca aceia care vor sa reformeze nu au autoritatea morala de a se infrunta cu ineficienta sistemului daca nu sunt pregatiti sa-i eradicheze si cruzimea. Daca Bush ar fi incercat sa limiteze cheltuielile pentru planul de asigurare Medicare, ar fi fost acuzat, pe buna dreptate, ca reduce beneficiile tocmai ca sa le poata oferi celor bogati si mai multe reduceri de impozite. Obama, spre deosebire de Bush, poate lega reforma Medicare de scopul protejarii celor mai putin norocosi si de consolidarea clasei mijlocii.

    Ca o problema practica, politica, controlul costurilor medicale si extinderea accesului la asigurare medicala nu sunt alternative opozabile; trebuie sa le faci fie pe ambele, fie sa nu faci niciuna. La un moment dat, Obama a vorbit despre o pilula rosie si una albastra. Suspectez, desi nu sunt sigur, ca s-a referit la o scena din filmul “Matrix” unde una dintre pastile aduce ignoranta si cealalta intelegere. Ei bine, in cazul asigurarilor medicale, o pilula inseamna continuarea actualei stari de fapt, in care primele de asigurare vor continua sa creasca, numarul americanilor fara asigurare va ajunge pana la cer, iar costurile serviciilor medicale vor face bucati bugetul federal. Cealalta pilula inseamna reformarea sistemului, garantarea asistentei medicale pentru toti americanii, concomitent cu eficientizarea ei. Ce pilula alegeti?

  • Atentie la 1937!

    De cand a inceput recesiunea, economia Statelor Unite a pierdut 6,5 milioane de locuri de munca si, dupa cum a confirmat acest sumbru raport, continua sa le piarda intr-un ritm alert. Daca luam in calcul si cele 100.000 de locuri de munca necesare in fiecare luna pentru a tine pasul doar cu cresterea naturala a populatiei, suntem pe minus cu 8,5 milioane de slujbe.

    Si cu cat se adanceste mai mult aceasta prapastie, cu atat ne va fi mai greu sa iesim la liman. Cifrele cu privire la rata somajului nu au fost singurele vesti proaste din acest raport, care a reliefat si stagnarea salariilor si iminenta unui declin al acestora. Aceasta e reteta pentru o deflatie in stil japonez, din care e foarte dificil de iesit. Va spune ceva expresia “deceniul pierdut”?

    Dar stati, ca mai sunt vesti proaste: criza fiscala a statelor. Spre deosebire de guvernul federal, statelor americane li se cere sa aiba bugete echilibrate. Si confruntate cu o scadere dramatica a veniturilor, cele mai multe state pregatesc reduceri drastice de cheltuieli, multe dintre ele avand ca subiect categoriile cele mai vulnerabile. Pe langa ca vor crea saracie pentru multi, aceste reduceri bugetare vor adanci si mai mult criza.

    Atunci ce putem face ca sa contracaram aceasta perspectiva cenusie? Avem deja planul de stimulare al lui Obama, care tinteste sa creeze 3,5 milioane de locuri de munca pana la sfarsitul anului vitor. E mai bine decat nimic, dar nu e de ajuns. Si altceva nici nu pare sa se mai iveasca. Va mai amintiti de planul administratiei de a reduce drastic rata executarii de ipoteci sau de planul de a face bancile sa reia creditarea luandu-le activele toxice din bilanturile contabile? Asa e, nici eu nu-mi mai amintesc. Toate acestea sunt deprimant de familiare cuiva care a studiat politicile economice ale SUA in anii ‘30. Din nou un presedinte democrat militeaza pentru politici de creare de locuri de munca de natura sa combata scaderea economiei, dar aceste politici nu sunt suficient de agresive ca sa produca o redresare completa. Din nou, mare parte din planul federal de stimulare a economiei este contracarat de ajustarile bugetare de la nivel statal sau local.

    Inseamna ca nu am reusit sa invatam din istorie si suntem, asadar, condamnati sa o repetam? Nu neaparat, dar e treaba presedintelui si a echipei sale economice sa se asigure ca lucrurile se vor petrece altfel de aceasta data. Presedintele Obama si oficialii administratiei sale trebuie sa-si mareasca eforturile, sa faca un plan prin care stimulentele economice sa devina si mai puternice.
    Sa fim bine intelesi, sunt foarte constient de cat de greu e de pus la treaba un astfel de plan.

    Liderii republicani nu vor coopera, ei fiind deja intr-o strategie de totala opozitie, fara a se mai uita la fapte sau la logica. Intr-adevar, acesti lideri au raspuns la raportul privind rata somajului proclamand esecul planului de stimulare economica al presedintelui Obama. O reactie stupida, evident. Administratia a avertizat inca de la inceput ca vor trece cateva trimestre pana ca planul sa-si faca vizibile marile efecte pozitive. Dar asta nu l-a impiedicat pe presedintele Comitetului de Studii Republicane sa emita un comunicat cu titlul “Unde ne sunt locurile de munca?”.
    De asemenea, nu e clar daca administratia va putea obtine ceva ajutor si de la “centristii” din Senat, care au golit partial de continut planul original de stimulare, cerand reducerea ajutorului oferit autoritatilor statale si locale; ajutor care, acum se vede, era absolut necesar. As vrea sa cred ca unii dintre acesti centristi au acum remuscari, dar daca au, nu se vede nicio urma pe fata lor.
    Si, ca economist, as adauga ca multi dintre colegii mei de profesie au jucat un rol distructiv aparte.

    A fost un soc pentru mine sa vad atat de multi economisti cu nume sonore recicland vechi fantome – cum ar fi ideea ca orice crestere a cheltuielilor guvernamentale va disloca o felie comparabila din investitiile private, chiar in conditiile unui somaj masiv – si alaturandu-si numele de avertismentele masiv exagerate cu privire la pericolele deficitelor bugetare pe termen scurt. (In acest moment, riscurile asociate unei datorii suplimentare sunt mult mai mici decat riscurile care ne pasc daca nu oferim economiei sprijinul adecvat.)
    De asemenea, ca si in anii ‘30, opozantii actiunii propaga povesti de groaza despre pericolele inflatiei, chiar daca deflatia isi arata coltii. Asa ca aprobarea unui nou plan de stimulare economica va fi dificila. Dar este esentiala.
    Economistii administratiei Obama inteleg care sunt mizele. Intr-adevar, in urma cu doar cateva saptamani, Christina Romer, presedinta Consiliului Consilierilor Economici, a publicat un articol despre “lectiile lui 1937” – anul cand Franklin Delano Roosevelt a cedat in fata “vulturilor” deficitului si ai inflatiei, cu consecinte dezastruoase atat pentru economie, cat si pentru agenda sa politica.
    Ce nu stiu este daca administratia si-a dat seama cumva de greselile pe care le-a facut pana acum.

    Asa ca acesta este mesajul meu catre presedinte: trebuie sa va puneti toti consilierii economici si politici sa munceasca pentru un nou plan de stimulare, acum. Pentru ca daca nu o veti face, va veti confrunta cat de curand cu propriul dumneavoastra 1937.

  • Noul imperiu Roman

    Sergio Marchionne, directorul executiv al concernului Fiat, un om care fumeaza tigara de la tigara si adora riscul, a tot facut naveta intre Torino, Detroit si Washington ca sa incheie o intelegere cu Chrysler, producatorul auto american pe care alti manageri din industria auto l-au considerat o cauza pierduta.

    Marchionne ia in considerare si o intelegere cu celalalt gigant auto american, General Motors, dupa ce a pus ochii pe Opel, divizia europeana a GM si pe operatiunile grupului din America Latina.

    In vreme ce analistii din industrie inca dezbat asupra sanselor italianului si mai ales asupra sanselor grupului sau de a realiza si digera rapid doua mega-tranzactii, o intrebare si mai mare se pune: daca Marchionne va obtine ce si-a propus, va functiona oare noua companie?

    La urma urmei, Fiat e o companie care se afla ea insasi la limita falimentului in urma cu cinci ani si a carei reputatie proasta din anii ‘70 in ce priveste fiabilitatea i-a facut pe consumatorii americani sa o porecleasca “Fix It Again, Tony” (“Repar-o iarasi, Tony!”).

    “Este un imens pariu de management”, spune Max Warburton, un analist de la Sanford C. Bernstein care sugereaza ca Marchionne vrea sa creeze un nou Imperiu Roman in industria auto. “Va fi teribil de dificil sa-l faca functional cu adevarat. E ca si cum ai incerca sa impusti in luna.”

    Ce suma va trebui sa ofere Fiat in schimbul a 20% din Chrysler? Nimic, sustine Marchionne. In loc de bani, producatorul italian va oferi tehnologie despre care sustine ca valoreaza 10 miliarde de dolari, ca sa permita Chrysler sa fabrice acel tip de masini mici, cochete, dar si eficiente energetic care au salvat Fiat de la iminentul faliment din 2004. Cat despre Opel, Fiat ar putea ajunge sa primeasca ajutor de la guvernul german, la fel cum au primit constructorii auto din SUA ajutor de la stat.

    “Poate, doar poate, are o sansa cu care te intalnesti o singura data in viata: sa cumpere gratis companii auto”, spune Warburton. “E aproape prea frumos ca sa fie adevarat.”

    Pe de alta parte, sefii Fiat sustin ca daca reusesc sa resusciteze Chrysler, sunt sanse mari ca pana la urma contribuabilul american sa-si primeasca banii inapoi. Marchionne a refuzat sa comenteze pentru acest articol, dar intr-o teleconferinta cu analistii a recunoscut atat riscurile pe care si le asuma, cat si inabilitatea industriei auto de a reduce capacitatile excedentare de productie sau de a face megafuziunile sa aiba succes. “Marimea bine gestionata este buna”, a spus el. “Marimea gestionata doar pentru scopul de a construi imperii e o prostie.”

    Personalitatile supradimensionate si egocentrice nu sunt o noutate pentru Fiat. Familia Agnelli, care a contribuit la infiintarea Fiat in 1899 si care inca detine o treime din companie, le-a avut pe amandoua din abundenta.

    Adesea comparata cu clanul Kennedy, “familia Agnelli ocupa o pozitie unica in Italia”, spune Henry A. Kissinger, care a ajuns sa-l cunoasca pe patriarhul familiei, Gianni Agnelli, si sa devina un prieten apropiat al acestuia dupa o vizita in Italia a presedintelui Richard Nixon la inceputul anilor ‘70. “Familia Kennedy are ceva din carisma si impactul politic, dar nu egaleaza impactul economic si cultural al familiei Agnelli”.

    Pe langa aceasta, spun altii, cei din familia Agnelli aduc o patina aproape regala proprietatilor lor. “Seamana foarte mult cu o dinastie”, spune Diane von Furstenberg, al carei prim sot era din familia Agnelli si care este o apropiata al actualului lider al familiei, John Elkann. “Sunt foarte atasati de familie si de pastrarea Fiat.”

    Iar intr-o industrie care se confrunta cu perspectiva falimentelor si a relocarilor de pe un continent pe altul, Marchionne si familia Agnelli sunt o amintire rara a perioadei in care acest tipar comportamental era comun in lumea producatorilor auto.

    La cartierul general al Fiat, managerii de la varf par sa salute oportunitatea, in ciuda experientei groaznice traversate de producatorul german Daimler, care a pierdut peste 10 miliarde de dolari dupa ce a cumparat Chrysler in urma cu peste zece ani si nu a reusit sa-l rentabilizeze. Detroitului trebuie sa i se ofere mai multe sanse, nu mai putine, spun sefii Fiat. “Lor nu le plac deloc riscurile; cateodata noua ne plac prea mult”, recunoaste Nevio Di Giusto, seful centrului de cercetare al Fiat.

    Bineinteles, e usor sa fii curajos daca nu risti niciun sfant, cel putin nu pentru moment. Tocmai asta i-a infuriat pe congresmenii americani care nu sunt chiar incantati ca o companie straina vine si le ia ceea ce ei considera un bun national.

    “SUA , prin cetatenii lor, prin bancile si lucratorii lor, ofera celor de la Fiat un cadou legat cu fundita”, comenteaza senatorul republican de Tennessee Bob Corker, care a criticat si ajutorul primit in trecut de producatorii auto din Detroit, dar acum se pronunta in favoarea unui aranjament mai echilibrat pentru a salva Chrysler. “Fiat nu pune prea multe pe aceasta masa”, crede el. Dar Fiat risca mult mai mult decat lasa sa se vada figura impenetrabila a directorului sau executiv. Perfectarea intelegerii e doar primul pas; daca Marchionne nu reuseste sa faca sa functioneze cele doua companii, pierderile de capital ar putea sa intoarca avantul favorabil pe care el l-a imprimat deja companiei Fiat. Si daca si Chrysler, si Opel ii scapa de sub control, Fiat, in loc sa devina un conducator, ar putea ajunge o victima a consolidarii industriei, despre care toata lumea e de acord ca urmeaza sa se intample.

  • Jungla urbana la inaltime

     

    istoriC: Linia de tren care se intinde de-a lungul Cartierului de Vest din Manhattan pana aproape de fluviul Hudson, construita pentru trenuri de marfa in anii ‘30, a fost dezafectata in anii ‘80 si propusa spre demolare de catre primarul Rudolph Giuliani in 1999. A fost salvata de un grup de initiativa, Friends of the High Line, ai carui fondatori constatasera ca locul s-a transformat intr-o veritabila jungla urbana.
     
    PARC: La vara urmeaza sa fie inaugurata, in urma unei investitii de 170 de milioane de dolari, High Line Park, o pasarela la inaltime amenajata de arhitectul peisagist olandez Piet Oudolf si de firma newyorkeza de arhitectura Diller Scofidio Renfro. Vizitatorii vor putea ajunge in noul parc prin niste intrari de sticla, de unde vor fi transportati cu lifturi.
     
    TERASA: Intre strazile 14 si 15, pasarela va face loc unei terase pe doua niveluri, prevazuta cu banci, ce va oferi o priveliste superba la fluviul Hudson, iar sectiunea dintre strazile 15 si 16 va deveni un spatiu dedicat artei. 

     

  • Traiasca Obama Girl

    Audienta inregistrata online de depunerea juramantului de catre presedintele american a aratat ca televiziunea a pierdut cota de piata in favoarea internetului, pentru ca acesta din urma ofera avantajul pretios al interactivitatii, conchide Rich Greenfield, analist la compania de cercetare de piata Pali Capital. Cei care au vazut online evenimentul pe CNN.com au putut folosi site-ul si pentru a-si exprima opiniile si a comunica intre ei, iar aceasta dovedeste o schimbare de esenta a modului cum publicul se raporteaza la oferta media.
     
    Popularitatea pe YouTube a personajului Obama Girl, de pilda, al carei prim clip in care isi canta admiratia fata de candidatul democrat a adunat peste 13 milioane de vizionari si 71.000 de comentarii din 2007 pana acum, denota ca o campanie electorala de forta celei pentru Barack Obama are capacitatea de a stimula migratia spre online a americanilor in cautare deopotriva de divertisment si de posibilitati de a-si exprima public si imediat opiniile despre ceea ce vad. Afluxul celor ce prefera sa vada online evenimente si emisiuni pe care inainte erau obisnuiti sa le priveasca la televiziune influenteaza deja piata publicitatii.
     
    Cei ce au cumparat reclame online in 2007 au cheltuit 21 de miliarde de dolari (16,3 miliarde de euro), mai exact 8% din totalul sumelor alocate pentru publicitate, in timp ce consumatorii de media au alocat 29% din timpul lor liber internetului, potrivit companiei de cercetare si consultanta Magid Advisors. Expertii cred ca recentele restructurari de operatiuni la nivelul ABC, NBC, Fox sau CBS ar putea sustine televiziunea clasica in raport cu concurenta online, insa va mai fi nevoie de timp pentru ca investitiile in new media si schimbarea modelului de business sa-si arate efectele.

  • Poate salva Barack Obama America?

     

    O tanara din Chicago pe nume Annie, pe care am cunoscut-o intr-o retea sociala online, se amuza pe seama spuselor lui Meghan, una din fiicele lui John McCain, cum ca tatal ei are in realitate mai multa priza la tineri decat Barack Obama, desi multa lume il place pe acesta din urma numai fiindca e “dragut” si “sexi”. Stiind ca Annie tine cu Obama, am intrebat-o daca declaratia lui Meghan nu cumva poate sa aiba un efect opus, adica sa jigneasca un electorat democrat care se intemeiaza tocmai pe ideea ca atractia lui Obama sta, dimpotriva, in calitatile lui intelectuale superioare celor ale adversarului. Spre surprinderea mea, Annie a raspuns: “Ma intreb daca Obama ar fi unde e acum daca ar fi fost mai scund, mai gras si mai putin atragator. Cred ca nu. Poate nu ne place asta, dar infatisarea conteaza”.

    Intamplarea a facut ca de atunci (era luna mai) sa mai intru doar foarte rar in reteaua respectiva. Saptamana trecuta am regasit-o pe Annie, cu cont pe site-ul lui Barack Obama, foarte mandra ca reusise sa stranga 1.200 de dolari pentru campania candidatului ei preferat, inclusiv din vanzarea unor cercei din margele inchipuind desenul logo-ului rotund al campaniei lui http://my.barackobama.com/page/outreach/view/main/obamabling) si explicand cuiva, cu admiratie, despre “frecventa hipnotica din vocea lui Obama, care ii vrajeste pe ascultatori” chiar daca nu inteleg sau nu urmaresc atent ceea ce spune de fapt.

     
    In chip de acuzatie, o astfel de afirmatie a fost reluata in diverse moduri de tabara contracandidatului republican John McCain, cu incheierea ca nu avem de-a face decat cu un Obama creatie de marketing politic, lipsit de idei reale cu care sa guverneze, lipsit de experienta guvernarii (desi il are in spate pe veteranul Joseph Biden) si avand de partea sa doar o campanie de imagine, care a prins mai ales la tineri, sensibili la exploatarea intensa a internetului de catre tabara democrata, si la electoratul usor de emotionat, dornic pur si simplu de o personalitate carismatica, in stare sa dea impresia ca poate scoate America din multiplele crize cu care se confrunta acum.
     
    Republicanii s-au mirat cum de poate avea priza la public, intr-o perioada de recesiune care abia a inceput si intr-o epoca in care disparitatile sociale sunt atat de pronuntate in SUA, un candidat care isi permite sa arunce in jur de 4 milioane de dolari numai pentru un film electoral de jumatate de ora. Cele 4 milioane au venit intr-o campanie electorala care a urcat inca o data stacheta in materie de fonduri cheltuite; un blogger de la New York Times nota ca 5,3 miliarde de dolari, cat a calculat Centrul pentru Politici Responsabile ca s-au cheltuit de la inceputul campaniei, din ianuarie 2007 (din care 2,4 miliarde numai pentru campania prezidentiala) pana la 31 octombrie 2008, inseamna echivalentul unui pachet consistent de stimulente pentru economie. Obama a strans 639 de milioane de dolari (gratie capacitatii extraordinare de mobilizare a micilor contribuitori, inclusiv prin internet, dar si unor donatori cu nume asa de dragi opiniei publice, ca Goldman Sachs, JP Morgan sau Citigroup), pe cand McCain a strans doar 360 de milioane. Si tot Obama, in aceste conditii, e preferatul publicului american si al celor mai importante ziare din tara?
     
    Pe de o parte, raspunsul e simplu si sta in nevoia de schimbare dupa opt ani de administratie republicana neintrerupta, ale carei erori in materie de politica economica si esecuri de politica externa n-au putut sa fie puse la indoiala nici macar de tabara republicana, din moment ce atat McCain, cat si tovarasa sa de campanie Sarah Palin s-au pozitionat drept critici ai guvernarii Bush (ambii cu faimoasa eticheta de “maverick” – “rebel”). Faptul ca in ultimele saptamani ale campaniei, criza financiara s-a acutizat spectaculos, iar recesiunea a fost confirmata oficial de statistici a jucat in mod evident in favoarea democratilor.

    “Acum, cand bursele au cunoscut cel mai spectaculos crah din istorie, nevoia de schimbare nu mai poate fi cenzurata, iar schimbarea de paradigma economica si sociala e mai bine reprezentata de Obama decat de McCain”, comenteaza pentru BUSINESS Magazin Cristian Parvulescu, presedintele Asociatiei Pro Democratia. Cat despre politica externa, Parvulescu considera ca “falimentul neoconservatorismului obliga SUA la o revizuire a politicii externe, operatiune ce va fi mai simplu de gestionat de democrati decat de republicani” – chiar daca nu se pune problema unei schimbari radicale, ci doar de “adaptare la noul context international”.

     
    Nevoia de schimbare pur si simplu nu explica insa cotele de popularitate ale lui Barack Obama, un candidat cu sanse initial reduse la nominalizare in raport cu Hillary Clinton, care avea de partea ei nu numai o experienta politica mai vasta si un program economic mai coerent, ci si aura creata de amintirea administratiilor Clinton, o perioada in mare parte fasta si in orice caz mult mai relaxata pentru econo­mia americana.

    De partea cealalta, in cazul republicanilor, lucrurile n-au stat prea diferit: multi l-ar fi considerat mai potri­vit pe un Mitt Romney, fost guvernator de Massachusetts, un tip mai tanar si mai aratos decat McCain si cu experienta de business pe deasupra, ca sef al unui fond de investitii de succes. Inca o data insa, toate bune si frumoase daca n-ar fi fost criza financiara, intervenita peste doua razboaie interminabile duse de SUA – genul de conjunctura exceptionala ce reclama solutii exceptionale, incepand cu iesirea in fata a unor figuri neconventionale, poli­­­ti­cieni posesori nu ai unei stiinte de a convinge niste alegatori, ci ai unei arte de a trezi speranta si de a recupera reflexele de mandrie nationala si de incredere in sine ale Americii.

     

  • Criza face viata mai sanatoasa

    Mai multe sinucideri? Mai putini nou-nascuti de sex masculin? Mai putine dureri de spate? Mai multe vanzari de laxative? Graficele de date impanzesc tabloul pe masura ce economistii, psihologii si oamenii de marketing examineaza schimbarile din societate, mari si mici, neglijabile sau traumatizante, care insotesc o economie in suferinta.

    Si cu aceasta varianta aparte de economie cu probleme – o piata de capital volatila, o recesiune globala care pandeste de dupa colt si un public nervos care se intreaba ce urmeaza – schimbarile ar trebui sa fie la fel de vizibile ca profiturile in vremurile bune. Totusi, sa masori schimbarile in societate e una si altceva e sa intelegi cauzele. Dar daca legatura cauzala e greu de prins, in timpul unei recesiuni te poti astepta totusi sa vezi scaderi ale vanzarilor de sucuri, mai multe furturi de masini si melodii cu versuri pline de intelesuri ajungand in varful clasamentelor muzicale.

    Terry F. Pettijohn II, profesor de psihologie la Universitatea Carolina, este unul dintre cei care au observat gusturile oamenilor schimbandu-se in acord cu evolutiile economice. Sa luam frumusetea, spre exemplu. “Ceea ce ni se pare atragator nu este o constanta”, spune Pettijohn, care a studiat cum factorii economici si sociali modeleaza preferintele pentru muzica, sta ruri de cinema si modele Playboy. “Este influenta mediului, a ceea ce se intampla in societate si a ceea ce ne face sa ne simtim mai confortabil in vremurile de restriste.”

    Analizand melodiile care s-au clasat pe primul loc in topul Billboard din 1995 pana in 2003 pentru un studiu care va fipublicat in periodicul Psihologia Muzicii, el a descoperit ca in vremurile nesigure oamenii tind sa prefere melodiile mai lungi, mai lente si cu teme mai de substanta. Genul “Bridge Over Troubled Water” sau “That’s What Friends Are For”, spune el, in timp ce in vremuri bune sunt preferate melodiile mai rapide si mai sprintare, ca “At the Hop” sau “My Sharona”.

    Corelatia nu este insa perfecta. Melodia pe care evaluarile lui Pettijohn o dau drept cea mai fara de inteles, “Macarena”, a fost un hit intr-un an destul de prost. Ipoteza securitatii mediului, pe care au testato el si colegii lui, sustine ca oamenii cauta surse de siguranta suplimentare in timpuri incerte; ea a contribuit la explicarea faptului ca nominalizatele la titlul Playmate of the Year al revistei Playboy din perioade dificile tind sa aiba o infatisare mai matura – adica sa fie mai in varsta, mai masive, mai inalte si cu forme mai putin evidente – decat cele selectate in perioade faste.

    Tot asa, intr-un studiu al starurilor americane de cinema din 1932 pana in 1995, el a descoperit ca actritele cu infatisari mai mature – ochi mici, barbii pronuntate si fete subtiri – sunt mai populare in vremuri grele. Comportamentul la cumparaturi poate fisi el anticipat in functie de ciclurile economice, spune Leo J. Shapiro, care a urmarit comportamentul consumatorilor inca din tineretea sa, de la sfarsitul anilor ’30. “In timpul unei recesiuni cresc vanzarile de laxative, pentru ca oamenii sunt supusi unui stres imens si se constipa”, spune Shapiro, acum director executiv la SAGE, o firma de consultanta din Chicago.

    “In timpul unui boom, vanzarile de deodorante cresc, pentru ca oamenii danseaza mai mult. Cand au mai putini bani, oamenii cumpara bunuri cu un continut mai scazut de apa, mai putin perisabile. In loc de salata si friptura si fructe, ei vor cumpara orez, fasole, cereale si paste. Doar ca de data aceasta, pentru ca pretul pastelor este atat de mare, se cumpara mai mult fasole si orez.”

    Un studiu recent al companiei Nielsen a indicat tutunul, bauturile carbogazoase si ouale ca fiind principalele vulnerabile la recesiune, in timp ce dulciurile, berea si sosul pentru paste se vand bine in continuare. Aproape orice poate fiun indicator economic. In anii ‘20, economistul George Taylor a conceput indexul lungimii fustei, descoperind ca fustele sunt tot mai lungi pe masura ce cresterea economica incetineste.

    Mai nou se vorbeste si de un indice al frizurilor, parul scurt semnaland o scadere a pietei. Depresiunea economica ar putea aduce schimbari semnificative. “O statistica socanta spune ca, spre deosebire de alte vremuri, cu cat urci mai sus pe scara veniturilor, cu atat lucrezi mai multe ore”, spune Dalton Conley, un profesor de sociologie la Universitatea New York. “Din ce in ce mai mult, obiectele care erau de obicei in afara circuitului pietei sunt acum incluse in ea.

    In loc ca mama sau tata sa vina acasa cu cumparaturile de la bacanie, ei iau masa in oras sau fac o comanda la domiciliu.” O perioada de depresiune ar putea aduce, prin urmare, beneficii necontorizate de piata. “Daca oamenii mananca mai putin in oras, PIB o ia in jos”, spune Conley, atentionand ca “totusi nimic din PIB nu reuseste sa surprinda ceea ce castigi daca gatesti si mananci acasa intr-un mod relaxant impreuna cu copiii”.

    Intr-un studiu asupra cultivatorilor de cafea din Columbia, Grant Miller, care preda politici de sanatate la Scoala Medicala Stanford, a descoperit ca rata mortalitatii la sugari si copii scade pe masura ce scad preturile la cafea si a conchis ca aceasta se intampla pentru ca parintii au mai mult timp sa aiba grija de copiii lor. Se pare ca vremurile dificile aduc si o crestere a unor segmente infractionale. “N-am fost niciodata in stare sa descopar legatura dintre crimele violente si economie”, spune Stephen Raphael, profesor de stiinte economice la Scoala de Politici Publice de la Universitatea California, Berkeley, specializat in economia urbana si in piata muncii.

    “Dar exista o legatura cu infractiunile la adresa proprietatii. Cand cresc furturile din locuinte sau de autoturisme, si somajul e in crestere.” Desi asistenta medicala de preventie sufera un recul intr-o economie slabita, unii economisti sustin ca exista si efecte pozitive asupra sanatatii publice. “Oamenii sunt fizic mai sanatosi in perioadele de recesiune”, spune Christopher Ruhm, economist la Universitatea North Carolina din Greensboro.

    “Scade mortalitatea, oamenii fumeaza mai putin, beau mai putin si fac mai multa miscare. Victimele accidentelor rutiere se imputineaza, ceea ce nu e o surpriza, pentru ca oamenii conduc mai putin. Infarcturile scad. Problemele cu coloana vertebrala se reduc. Oamenii au mai mult timp sa pregateasca acasa mese mai sanatoase. Si cand economia slabeste se diminueaza si poluarea.” O astfel de abordare optimista isi are si ea limitele sale.

    “Oamenii sunt mai sanatosi, dar nu si mai fericiti”, spune Ruhm. “Se inmultesc sinuciderile si sanatatea mentala se poate deteriora.” In general, totusi, saracia este asociata cu o sanatate precara. Si fiindca perioadele de declin economic au atat de multe efecte, este adesea imposibil sa-ti dai seama ce mecanism ar putea firesponsabil pentru un anumit rezultat. Unii economisti sunt sceptici cu privire la descoperirile lui Ruhm.

    “Aceasta e o zona foarte complicata”, spune Ralph Catalano, profesor de sanatate publica la Berkeley. “Daca privesti oamenii care anticipeaza adversitatile economice, ingrijorati de perspectiva somajului, unii dintre ei vor cheltui mai putin pe alcool, isi vor asuma mai putine riscuri si vor face mai multe lucruri care le fac bine. Asa ca, in unele locuri, efectul net s-ar putea sa fie mai putini oameni care au afectiuni traumatice acute.

    Dar daca te uiti la cei care chiar si-au pierdut locul de munca sau au dat faliment, acestia sunt mai predispusi sa aiba parte de efectele adverse asupra sanatatii. Cand te apuci sa spui ca ar trebui sa fie mai putini oameni care conduc, prin urmare mai putine incidente in trafic si un aer mai curat, ei, asta e ceea ce eu numesc imaginatie econometrica.”

    Catalano, care a descoperit intr-un studiu recent, bazat pe date culese in Germania, ca o economie slab performanta atrage un declin al nasterilor de sex masculin, a avertizat cu privire la predictiile despre cum va fi modificata societatea de actuala recesiune. “Ce nu stim noi este ce se va intampla mai departe”, spune el. “Nu stim cat de iritabili vor deveni oamenii sau cati dintre ei isi vor pierde locurile de munca. Experienta prin care trecem acum este fara precedent. Ultima data cand am avut acest tip de experienta a fost in anii ‘30 si nu avem date suficiente de atunci.”

    Si Conley s-a referit la Marea Criza de atunci, sugerand ca actuala criza ar putea duce la o America mai echitabila, daca intr-adevar cei bogati sufera cele mai mari pierderi. “1929 a fost apogeul inegalitatii”, spune el. “E ca si cum lucrurile ajung mult prea sus si apoi se pravalesc deodata de acolo.”