Tag: presedinte

“Double-digits” – două cifre în engleză – care se referă la o creştere de peste 10%, e transpus în glumă în metoda “două degete” – adică un deget lângă altul coboară pe două coloane – coloana cu rezultatele din anul în curs şi coloana cu bugetul estimat, spune ea. Cât rezultatul se află în parametri, este OK. Când există diferenţă în minus, întreabă şi intră în detalii, şi iar întreabă până găseşte ce nu merge. “Aşa fac, să nu vă miraţi”, explică tânăra directoare financiară.

După 50 de ani în care bugetele le-au fost ţinute de stat, românii au învăţat să facă şi să ţină bugete. Mai întâi pentru supravieţuire, pentru că nu ajungeau banii de la lună la lună, apoi pentru dezvoltare – cu un buget bun, au putut chiar lua credite de la bănci. Profesori de sport, ingineri, literaţi, toţi cei care s-au apucat de o afacere după 1990 au învăţat din mers exerciţiul bugetării şi disciplina pe care o dă raportarea săptămânală, lunară şi trimestrială la parametrii asumaţi la începutul anului.

Şi au crescut. S-au căţărat la un milion de dolari venituri, apoi la 10 şi unii chiar la 100 de milioane.

Cel mai puternic dintre ei, din industria de echipamente petroliere, a ajuns chiar la 550 milioane de euro venituri pe o singură firmă în 2010.

Ei au crescut de la lună la lună, gândind zi de zi mijloace să-şi dezvolte afacerea.

Sunt alţii însă, peste un gard care desparte două lumi – lumea celor care se mulţumesc cu puţin şi sigur şi lumea celor care vor mai mult, dar înfruntă riscuri – care au pe mână dintr-odată sute de milioane de euro sau chiar miliarde de euro.

Ei sunt politicienii. România strânge anul acesta din taxe şi contribuţii sociale 43,3 miliarde de euro şi cheltuie pe pensii, salarii, bunuri şi servicii, investiţii şi asistenţă socială 49 miliarde de euro. De 15 ori mai mult decât cifra de afaceri a celei mai mari companii locale.

Nu e simplu să strângi aceşti bani şi e o întreagă ştiinţă să construieşti un buget. Sunt oameni în Finanţe care asta fac de 20 de ani.

Dar este simplu, atât de simplu să-i cheltui. Cheltuielile totale bugetare din 2005 şi până în 2010, adică în şase ani, s-au ridicat la 250 miliarde de euro. În 2005, cheltuieli de 25 miliarde de euro, în 2006 – 33 mld. euro, în 2007 – 44 mld. euro, în 2008 – 51 mld. euro, în 2009 – 46 mld. euro, în 2010 – 48 mld. euro.

250 miliarde de euro au intrat în economia românească în şase ani, în buzunarele oamenilor şi ale companiilor, şi parcă s-au scurs în pământ. S-a făcut vreun baraj, vreun Porţile de Fier III subteran şi noi

nu-l ştim, vreo centrală nucleară? Unde s-au dus aceşti bani? Ce lasă partidele şi preşedintele care au luat puterea în 2004 celor care vin? Ce-aţi făcut cu 250 de miliarde de euro, domnule Preşedinte? Dumneavoastră şi guvernele cărora le-aţi dat mandatul?

Grecia se asfixiază pentru 100 miliarde de euro reducere de datorie, iar în Statele Unite a ieşit un scandal imens pentru că o supercomisie nu a reuşit reducerea cheltuielilor cu 1.200 de miliarde de dolari (900 mld. euro).

S-au văzut cu banii în buzunare şi au început să arunce cu ei. Investiţii de sute de mii de euro în şcoli închise, achiziţii de mobilier numai din anumite surse, că e nevoie sau nu – au spart banii. Altfel cum să explici că au cheltuit 51 miliarde de euro în 2008, dublu faţă de 2005, şi nici măcar în criză nu au redus substanţial cheltuielile?

Iar acum vin să spună că vor administraţie transparentă, că reduc numărul de bugetari, că dau companiile de stat în administrare privată.

Unde sunt rapoartele trimestriale de cheltuieli pe fiecare minister, pe fiecare agenţie şi pe fiecare primărie din România?

Cititi mai multe pe www.zf.ro