Tag: declaratii

  • Dorin Cioabă: Tata a fost omorât cu zile, este caz de malpraxis şi pot dovedi cu acte

     Dorin Cioabă a susţinut, miercuri dimineaţă, că are documente medicale cu care poate dovedi că a fost vorba despre malpraxis în cazul tatălui său.

    “Am toate actele, cred şi am siguranţa, voi vorbi şi cu specialişti, că tata este caz de malpraxis. A fost omorât cu zile, iar actele dovedesc acest lucru”, a spus fiul cel mare al lui Florin Cioabă.

    El a mai susţinut că Ministerul Afecerilor Externe nu a făcut nimic pentru a-i ajuta familia până când cazul nu a fost mediatizat de presă.

    “Până când nu am făcut scandal în presă, consulul nu s-a mişcat din fotoliu, MAE s-a mişcat foarte greu prin consulat”, a susţinut Dorin Cioabă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fostul ministru al Transporturilor Ovidiu Silaghi, audiat la DNA

     Ovidiu Silaghi a declarat, la intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), că nu a manipulat rezultatul referendumului, că nu deţine aparatură de bruiaj precum James Bond şi că nu a primit 200.000 de euro mită de la Nelu Iordache.

    Silaghi a arătat că va comenta mai mult după ce va fi informat de procurori în legătură cu motivul pentru care a fost chemat la DNA.

    Numele lui Ovidiu Silaghi apare în denunţul depus la DNA în iulie de senatorul PPDD Valer Marian, fost membru PSD, în care l-a acuzat pe vicepremierul Liviu Dragnea de fraudarea referendumului din 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Scurgere de amoniac dintr-o conductă din Mexic: Patru morţi şi 1.500 de persoane evacuate

     Muncitorii care lucrau la extinderea unui drum au lovit din greşeală conducta cu o maşină grea şi au creat o breşă în interiorul acesteia, a declarat presei directorul Protecţiei civile din Oaxaca, Manuel Maza, care a precizat că patru persoane au murit după ce “s-au intoxicat cu amoniac”.

    Conducta transportă amoniac din oraşul Cosoleacaque, în statul Veracruz (sud-est), către Salina Cruz în statul Oaxaca, iar accidentul s-a produs la nivelul satelor Matias Romero şi Barrio La Soledad.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Aeroportul din Timişoara se închide pentru o săptămână. Avioanele vor fi redirecţionate

     Purtătorul de cuvânt al Aeroportului Internaţional “Traian Vuia” din Timişoara, Roxana Manasia, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX că aeroportul din municipiu va fi închis pentru o săptămână, pentru lucrări la pistă.

    Astfel, aeroportul va fi închis începând din 24 august, de la ora 20.00, până la 1 septembrie, la ora 17.00, iar în acest interval cursele aeriene vor fi redirecţionate pe aeroportul din Arad.

    În această perioadă, companiile Wizz Air şi Carpatair îşi vor menţine cursele şi orele nemodificate, în timp ce compania Lufthansa va avea o cursă pe zi, de luni până duminică, faţă de trei câte sunt în prezent, cu destinaţia Munchen (Germania).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un dezvoltator din Dubai vrea să ridice CEL MAI ÎNALT turn de birouri din lume, de peste 520 metri

     Ahmed Bin Sulayem, preşedintele zonei industriale Dubai Multi Commodities Centre (DMCC), deţinută de stat, a declarat că Dubai poate atrage chiriaşi şi investitori cu un astfel de proiect deoarece multe dintre spaţiile de birouri şi comerciale existente nu pot acomoda companii mari, transmite Bloomberg.

    Bin Sulayem a participat la dezvoltarea Almas Tower, un turn de birouri cu 68 de etaje, inaugurat în 2007, care era la acea dată cea mai înaltă clădire din Dubai.

    Almas Tower este ocupat în proporţie de 100%, cu alţi potenţiali chiriaşi pe lista de aşteptare, a precizat Bin Sulayem.

    “Criza ne-a arătat că proiectele bine proiectate, bine gândite, vor avea întotdeauna valoare şi vor atrage cerere. Rămânem fără spaţiu, iar cel mai înalt turn comercial din lume va contribui la atragerea mai multor companii”, a declarat oficialul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Niţu: Avizul de începere a urmăririi penale în cazul unui ministru parlamentar, o simplă formalitate

     “Cred că acest aviz este, din punctul ăsta de vedere, o simplă formalitate, pentru că de fapt vine în beneficiul persoanei care este suspectă de săvârşirea unei infracţiuni, pentru că, în cazul în care ai spune că nu dai acest aviz, asupra acelei persoane ar putea plana anumite suspiciuni şi nu şi-ar putea face apărările necesare. Cred că este în beneficiul celui suspectat să beneficieze de un cadru procesual în care să-şi formuleze apărările şi să beneficieze de drepturile şi garanţiile pe care Codul de procedură şi legislaţia în vigoare i le oferă”, a spus Tiberiu Niţu, referitor la posibilitatea ca Parlamentul să nu-şi dea acordul pentru începerea urmăririi penale în cazul fostului ministru al Transporturilor Ovidiu Silaghi.

    Procurorul general a adăugat că începerea urmăririi penale este un moment extrem de important pentru a putea administra probe în cadrul unui dosar penal.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Niţu, despre pensia specială în cazul magistraţilor condamnaţi: Nu cred că anulare e cuvântul potrivit

     “Nu sunt la curent cu un eventual proiect de lege prin care Ministerul Justiţiei propune anularea pensiilor celor condamnaţi. Nu sunt un specialist în dreptul muncii şi în drept civil. Eu vorbesc ca jurist, poate ca impact ar fi benefic, dar din punct de vedere juridic, nu ştiu dacă cuvântul anulare este cel mai potrivit. Cred că se pot face discuţii vizavi de o anumită pensie specială şi o anumită pensie de asigurări sociale”, a declarat procurorul general al României.

    Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, anunţa, pe 14 august, în şedinţa Guvernului, că proiectul de lege privind anularea pensiei speciale a magistraţilor condamnaţi definitiv pentru fapte de corupţie va fi discutat în şedinţa din 20 august a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

    Cazanciuc a făcut această precizare după ce premierul i-a solicitat să trimită proiectul de lege la Parlament, până la 1 septembrie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Niţu, despre ancheta în cazul torţionarilor: Suntem în faza în care studiem toate materialele

     “Suntem în faza în care analizăm, studiem toate materialele depuse de cei care ne-au sesizat şi urmează ca, în curând, materialul este destul de voluminos, să ne stabilim şi direcţiile de acţiune”, a spus Tiberiu Niţu, care a venit la CSM pentru a participa la şedinţa Plenului Consiliului.

    Întrebat dacă Alexandru Vişinescu va fi chemat în această săptămână la audieri, procurorul general al României a spus că nu poate să facă aprecieri “asupra distanţei în timp când se va proceda la audieri”.

    Premierul Victor Ponta declara, pe 14 august, că este dispus să-şi asume răspunderea pentru suspendarea plăţii pensiilor torţionarilor comunişti, dacă Parchetul începe o acţiune penală împotriva acestora, şi i-a cerut atunci ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, să găsească o soluţie juridică pentru rezolvarea problemei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul britanic a obligat The Guardian să distrugă mai multe dosare furnizate de Edward Snowden

     Alan Rusbridger a declarat că a fost contactat “de un oficial de rang foarte înalt al Guvernului care a afirmat că reprezintă opinia premierului”. Ulterior, el a avut două întâlniri cu acest oficial care “i-a cerut predarea sau distrugerea întregului material asupra căruia se lucra”.

    Cotidianul era în plin proces de publicare a dezvăluirilor privind programele de supraveghere masivă desfăşurate de Agenţia de Securitate Naţională (NSA) americană şi de corespondentul său britanic GCHQ, după livrarea de către fostul consultant american Edward Snowden a mii de documente secrete.

    Într-un articol publicat marţi de Guardian, Rusbridger afirmă că autorităţile i-au spus: “V-aţi distrat destul. Acum vrem să ne predaţi chestia asta”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dorin Cioabă: Au fost nelămuriri privind informaţii din spital, translatorii n-au transmis ce trebuie

     Fiul cel mare al autointitulatului rege al romilor a declarat, marţi dimineaţă, că tatăl său avea asigurare medicală, însă iniţial aceasta nu a putut fi pusă la dispoziţia spitalului din Antalya pentru că în România au fost zile libere, însă situaţia s-a rezolvat, fiind îndeplinite acum toate formalităţile de către unitatea medicală.

    De asemenea, el a mai spus că medicii “şi-au dat tot interesul” pentru a-i salva tatăl şi că aceştia au fost în permanenţă lângă familia sa.

    “În România au fost zile libere şi nu am putut lua legătura pentru a ne pune la dispoziţie asigurarea de sănătate. Imediat ce am avut-o, am adus-o la spital şi imediat s-au întocmit formalităţile şi în cel mai scurt timp trupul tatălui meu va fi transportat la avion. S-au vehiculat anumite sume de bani cerute de spital, dar a fost lipsă de informaţie şi de dialog între noi si spital, am avut tot felul de translatori care n-au transmis ce trebuia. Spitalul a făcut tot ce trebuia, au fost lângă noi tot timpul şi şi-au dat tot interesul să-l salveze pe tata. Au plâns cu noi, s-au rugat cu noi şi au dat sânge pentru tatăl meu”, a declarat Dorin Cioabă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro