Tag: romani

  • Bucureşteanca de 39 de ani care conduce o afacere de un miliard de dolari în Rusia

    Angela Creţu şi-a început cariera în vânzări şi după câţiva ani a făcut parte din echipa care a lansat Avon în Serbia şi Muntenegru, având rolul de director naţional de vânzări. Au urmat apoi, în cariera sa, funcţii ca general manager Avon România, vicepresident SEE, vicepresident global buisness innovation la New York, în sediul central al companiei-mamă. Acum este group vicepresident Rusia şi Europa de Est şi director general în Rusia.

    „Românii sunt foarte apreciaţi în compania mea, sunt mulţi români în poziţii de top peste tot în lume. Sunt mândră că sunt româncă şi că vin dintr-o generaţie cu un apetit insaţiabil de cunoaştere şi inovaţie„, spune Angela Creţu. În opinia ei, curiozitatea este factorul diferenţiator între un manager bun şi unul slab. „Un manager fără curiozitate devine victima experienţelor anterioare şi a concluziilor perioadei precedente, deci va fi mereu în urma oamenilor săi, în urma schimbărilor din jurul lui. Restul se poate învăţa, însă lipsa de curiozitate e foarte dificil de corectat.” Conform experienţelor sale, Creţu afirmă că românii sunt foarte inventivi şi îşi folosesc intuiţia mai mult decât alte naţionalităţi cu care a lucrat. „Nu se blochează şi ştiu să rezolve o situaţie care nu are precedent şi soluţii prescriptive.”

    Angela Creţu se consideră un ambasador al României din poziţia pe care o are: „Mulţi colegi de-ai mei din toate colţurile lumii au venit să ne viziteze ţara datorită poveştilor mele despre locurile şi cultura noastră”. Povesteşte că obişnuieşte să se întâlnească regulat cu membrii comunităţii româneşti din Rusia, alcătuită din executivi de top din diverse companii, iar la vremea pensiei se vede trăind „acasă”.

  • Trei sferturi dintre români spun că banii nu sunt igienici, doar o treime se spală pe mâini

     În ceea ce priveşte plăţile alternative, 77% dintre respondenţi iau în considerare plata cu cardul, 56% ar folosi plata online, 27% preferă plata cu ajutorul mobilului, iar 18% ar utiliza cardul contactless ca metoda de plată, se arată într-un comunicat MasterCard.

    Studiul a fost efectuat pe un eşantion de 510 persoane, bărbaţi şi femei în proporţii egale, în perioada 31 martie – 7 aprilie, urmărind percepţiile lor cu privire la utilizarea numerarului şi potenţialele lor preocupări cu privire la igienă.

    Trei din zece români (29%) spun că nu ar vrea ca zeci de străini să folosească numerarul înainte de a ajunge la ei, însă doar 9% sunt revoltaţi de ideea de a nu se spăla pe mâini după ce pun mâna pe bani.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ANALIZĂ: Românii sunt la fel de pesimişti ca în 2013 privind redresarea economiei şi veniturile în 2014

    “În ansamblu, sentimentele consumatorilor s-au schimbat prea puţin la începutul lui 2014. Nivelul scăzut care a persistat pe parcursul celei mai mari părţi a anului trecut a continuat să domine şi în primul trimestru”, se arată în sondajul GfK Climatul de consum Europa efectuat în 14 state europene.

    Astfel, aşteptările privind starea economiei se situează în prezent la -17,2 puncte, faţă de -14 puncte în decembrie şi -13,6 puncte în urmă cu un an. Totodată, aşteptările privind venitul prezintă o imagine similară, indicatorul situându-se în prezent la -8,2 puncte. Este vorba de o îmbunătăţire minimă, de 0,7 puncte, faţă de decembrie, în timp ce, în martie 2013, indicatorul se situa la un nivel mai bun, de -5,4 puncte.

    Dorinţa de cumpărare se situează în prezent la -13,8 puncte, ceea ce reprezintă o uşoară creştere, de 1,7 puncte, comparativ cu decembrie. Cu un an în urmă, cifra se situa la -18,3 puncte.

    Potrivit GfK, economia din statele UE reîncepe să crească, iar consumatorii speră ca în acest an criza economică să ia într-un final sfârşit.

    “Indicele climatului de consum pentru UE reflectă clar această tendinţă, câştigând 0,8 puncte în primul trimestru al lui 2014. În prezent el se situează la 8,4 puncte (…) Optimismul care a pus acum stăpânire pe mulţi consumatori europeni este ca urmare pe deplin justificat. În aproape toate ţările reprezentate aici, indicatorii legaţi de aşteptările privind starea economiei şi veniturile, precum şi dorinţa de cumpărare, prezintă tendinţe ascendente”, se arată în raport.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • MINIVACANŢA DE 1 MAI: Cei aproximativ 90.000 de români care merg în vacanţă vor cheltui 50 de milioane de lei

     Chiar dacă hotelierii au pregătit peste 110.000 de locuri de cazare, cu 10.000 mai multe decât anul trecut, numărul turiştilor este cu 10% mai mic decât în 2013.

    “Sunt două motive care explică această situaţie: în primul rând, ploile care au cuprins toată ţara în ultimele zile îi determină pe români să se gândească de două ori înainte de a-şi face bagajele şi a pleca în concediu. În al doilea rând, anul acesta, Ziua Internaţională a Muncii este imediat după Paşte, iar mulţi români şi-au consumat deja bugetul alocat pentru distracţie”, a declarat Dragoş Răducan, vicepreşedintele FPTR.

    În ceea ce priveşte destinaţiile interne alese de turiştii români, topul este condus de departe de litoral. Numărul celor care petrec minivacanţa într-o staţiune de la malul mării este aproape similiar celui din 2013, ajungând la 25.000 de persoane. Cu un grad de ocupare de aproximativ 90%, Mamaia rămâne staţiunea preferată de români.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Românii consumă 30 de milioane de mici în mini-vacanţa de 1 Mai, cel mai mult din an

     “Dacă am pune cap la cap toţi aceşti mici (cantitatea consumată anual – n.r.) am ajunge până la lună şi ne-ar mai rămăne să facem înconjorul pământului de două ori”, se arată într-un comunicat al federaţiei, care derulează campania “Taie TVA”, de reducere a TVA la carne şi preparate din carne.

    Un român mănâncă în medie 40 de mici pe an, dacă se ia în calcul populaţia activă între 20-55 ani (11 milioane persoane, potrivit datelor INS).

    Consumul de mici creşte pe tot parcursul verii, însă vârful este atins în mini-vacanţa de 1 Mai, când românul mănâncă mici cât pentru o lună întreagă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ANAT: Mai mulţi turişti şi sejururi cu până la 5% mai scumpe în 2014

    Preferinţele pentru vacanţa de 1 Mai sunt similare celor de Paşte, cu menţiunea că sunt aşteptaţi mai mulţi turişti pe litoralul românesc, fiind tradiţie petrecerea zilei de 1 Mai la mare.  Cu excepţia litoralului, printre cele mai căutate destinaţii pentru aceste două evenimente se numără Delta Dunării şi staţiunile Băile Felix, Geoagiu Băi, Sovata, Baile Govora, Băile 1 Mai, Predeal, Băile Herculane şi Bran.

    Privind primele rezultate din acest an, în primul trimestru al lui 2014 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2013, pe produsele turistice interne,  se mai observă o creştere de 5% pe rezervările early booking,  50% pe programul “Săptămâna de refacere” şi 100% pe programul “Zile gratuite de vacanţă”.

    ”În ceea ce priveşte regiunile şi destinaţiile interne, în primul trimestru al anului 2014, comparativ cu cel similar din 2013, se observă un plus de 7% pe litoral, 30% pe zona Crişanei, 20% pe zona Transilvaniei, 10% pe cea a Bucovinei şi 30% pe cea a Munteniei. Maramureşul a marcat tot un plus de 30%, în timp ce Oltenia şi Banat, o creştere de 5%”, a spus Lucia Nora Morariu, preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).

    În ordinea volumului de vânzări, destinaţiile externe cele mai căutate au fost Turcia (+ 20%), Grecia (+5%), Spania (+ 1%), Italia, Franţa, Austria şi Emiratele Arabe (fiecare cu +5%), Marea Britanie (+ 10%) şi Muntenegru (+ 20%). Volume mari de vânzări se înregistrează şi pe alte destinaţii care, totuşi, anul acesta înregistrează o scădere a numărului de rezervări făcute în primul trimestru al anului. Este vorba de Bulgaria (- 10%) şi Croaţia (- 40% din cauza creşterii preţurilor ca urmare a majorării TVA).

    “Cred că Muntenegru  a castigat încrederea românilor şi prin extraordinara solidaritate de care au dat dovada oamenii din ţara prietenă, in acele momente grele. Cred că românii au înţeles că acolo sunt prieteni şi că îţi poţi petrece o vacanţa <în familie>, a declarat  Lucia Nora Morariu.

    Cele mai dinamice destinaţii externe, cu creşteri de peste 50% au fost Mexic, Belgia, Israel, Malta, Cuba şi Statele Unite.

  • Apartament în castelul Schönbrunn, închiriat cu aproape 5.000 de euro pe noapte. Cum arată spaţiul de cazare

     “Sunt câteva zeci de români care îşi permit să plătească 8-10.000 de euro pentru o noapte de cazare într-un loc inedit şi mai sunt alte câteva mii care pot plăti între 500 şi 1.000 de euro pentru o noapte de cazare. Există în România turişti pasionaţi de castele şi care au plătit între câteva sute şi câteva mii de euro pentru o noapte de cazare la castelele din Scoţia sau la cele de pe Valea Loirei din Franţa”, a declarat agenţiei MEDIAFAX Sorin Văduvoiu, directorul general al Perfect Tours, cea mai mare agenţie de turism din România după cifra de afaceri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Peste 50.000 de români, aşteptaţi la mare de 1 Mai. Autorităţile spun că staţiunile sunt pregătite

     “Deja, 80% din locurile de cazare din staţiunea Mamaia au fost contractate pentru minivacanţa de 1 Mai. Litoralul este gata pentru a primi turişti şi toate hotelurile, cu excepţia celor care sunt în construcţie, vor fi deschise pe data de 1 Mai”, a declarat agenţiei MEDIAFAX Mirela Matichescu, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT).

    Nicolae Bucovală, preşedintele patronatului Mamaia, afirmă că până la sfârşitul lunii, toate cele 25.000 de locuri de cazare disponibile în Mamaia vor fi ocupate.

    Reprezentanţii patronatelor şi ai autorităţilor estimează, după evoluţia rezervărilor, că vor ajunge la mare de 1 Mai peste 50.000 de turişti, dintre care cei mai mulţi vor veni în Mamaia, Vama Veche şi Costineşti.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Povestea celor trei hackeri români care au reuşit să spargă sistemele de securitate ale retailerilor americani

    Serviciile Secrete Americane şi FBI-ul vor să folosească cazul a 3 hackeri români implicaţi în operaţiuni de fraudă electronică împotriva retailerilor americani, drept exemplu pentru cercetările ce au loc în prezent în cazul scurgerii de informaţii din baza de date a companiei Target Corp. 40.000 de milioane de carduri de credit şi debit au fost afectate în urma scurgerii de informaţii de anul trecut în SUA, scrie Bloomberg.

    Procurorii federali au avut nevoie de 3 ani pentru a-i prinde pe hackerii români, Cezar Butu, Adrian Tiberiu Oprea şi Iulian Dolan, care au reuşit să spargă sistemele de securitate a mai multor retaileri americani şi să fure numerele de identificare a peste 100.000 de carduri de credit şi debit din SUA.

    Cezar Butu a fost condamnat la 1 an şi 9 luni de închisoare, pentru derularea unor operaţiuni de fraudă electronică şi furtul de date financiare, după ce în septembrie 2012 a pledat vinovat.

    Cu ajutorul unui software, românii căutau pe Internet calculatoare vulnerabile ale retailerilor din SUA, intrau în bazele de date şi furau numerele de card ale cumpărătorilor, pe care ulterior le distribuiau clienţilor personali, răspândiţi peste tot în lume.  

    Subway, lanţul american de restaurante fast-food, a fost unul dintre cei mai afectaţi retaileri. După mai multe reclamaţii venite din partea băncilor colaboratoare, poliţia federală a descoperit că hackerii foloseau un program care prelua toate informaţiile ce intrau în sistemul bancar în momentul în care clienţii îşi plăteau comenzile cu cardul, prin intermediul POS-ului.

    Numele de utilizatori şi emailurile au fost schimbate pentru a-şi proteja identitatea, însă hackerii au fost neglijenţi alegând sa comunice în limba maternă şi s[ paroleze anumite informaţii folosindu-se de cuvinte tot în limba română  – Cărăbuş05.

    În octombrie anul trecut, procurorii federali au luat urma românilor, după ce unul dintre ei, Adrian Tiberiu Oprea, a menţionat într-o conversaţie online că Poliţia Română a descins la adresa personală pentru cercetări în cazul activităţilor de hacking din Europa de Est.

    Adrian Tiberiu Oprea, în vârstă de 27 de ani este absolvent al Facultăţii Automatică şi Calculatoare din Constanţa.   

    În urma verificării a peste 15.000 de emailuri şi postări pe siteurile de socializare, agentul Serviciilor Secrete Americane responsabil pentru acest caz, Matt O’Neill a descoperit identiatea unuia dintre partenerii lui Oprea – Cezar Butu, un român de 27 de ani, stabilit în Franţa şi a lui Iulian Dolan, implicat de asemenea în acţiunile de fraudă.

    Cei 3 hackeri au pledat vinovaţi, recunoscând că au compromis peste 800 de magazine din SUA, dintre care peste 250 aparţinând lanţului de restaurante Subway. Dolan şi Oprea au declarat mai târziu că ţinta lor nu a fost Subway, însă au avut noroc să descopere că pot sparge sistemul unui număr foarte mare de calculatoare, din cauza securităţii scăzute.

    Hackerii nu au obţinut profituri mari ca urmare a operaţiunilor derulate. Oprea a strâns în cont “doar” 40.000 de dolari. El a fost nevoit să plătească 12,5 milioane de dolari pentru daunele insituţiilor financiare şi alte 5 milioane de dolari pentru îmbunătăţirea sistemului de securitate al lanţului de restaurante Subway.

    În septembrie 2012, Oprea a primit o sentinţă de 15 ani de închisoare, în timp ce Dolan va râmâne în spatele gratiilor timp de 7 ani.