IULIANA STAN (managing partner Human Synergistics România)
Prima dată când am aflat că mai sunt si alţii, adică alte câteva miliarde bune de oameni care cred acelaşi lucru, a fost la o lecţie de psihologie socială, în anul I de facultate, când profesorul ne-a arătat cum desenează harta lumii nişte studenţi din Australia. Hărţile lor erau, am zice noi, de-a-ndoaselea sau răsturnate, cu Australia în centrul paginii, America de Sud în stânga sus, America de Nord în stânga jos, Asia şi Europa spre dreapta jos, Africa exact în dreapta la mijloc, iar Antarctica deasupra. Era lecţia despre reprezentări, adică foarte simplu spus despre semnificaţie sau despre interpretările personale şi unice pe care le dăm lucrurilor, evenimentelor, oamenilor, cuvintelor.
De atunci încolo, cu tristeţe, am abandonat gândul că lumea începe de la mine. Există miliarde de lumi, fiecare cu buricul ei, unic. Aproape magic, gândul că nu sunt buricul lumii a dispărut, ca şi cum nu ar fi existat niciodată. În locul gândului de dinainte a apărut claritatea cu care vedeam că alţii, toţi cei din jurul meu, aveau impresia că de la ei începe lumea. Mi-a plăcut şi am ales să mă antrenez la a vedea şi eu lumea prin ochii lor, ca să văd cum începe şi cât cuprinde lumea fiecăruia. Ce văd ei, ce îşi doresc ei, în ce fel sunt părerile lor şi cum îşi trag concluziile? Care sunt experienţele lor anterioare şi care sunt convingerile după care îşi analizează experienţele, care sunt aspiraţiile lor? Ce îi motivează?
Înţelegerea faptului că lumea începe de la fiecare dintre noi şi ne are pe fiecare dintre noi în mijloc oferă o perspectivă de înţelegere, dar şi de lucru cu oamenii, extrem de diferită de perspectiva în care lumea începe doar de la noi. A vedea lumea din punctul de vedere al altora nu este empatie, este alt sport al minţii, este despre o logică subiectivă extrem de utilă. Antrenamentul este greu, însă beneficiile sunt numeroase cel puţin pentru multitudinea de perspective pe care le putem dobândi.
Un superbeneficiu organizaţional este înţe-legerea simplă a faptului că pe angajaţi nu îi motivează niciodată în niciun fel şi cu nicio metodă, în mod direct, ideea de profit. Mă refer la oricine lucrează într-o companie mai jos de nivelul de top management. Niciun specialist sau niciun team leader sau muncitor nu va fi pozitiv impresionat auzind cuvântul profit, ba dimpotrivă, va fi demotivat, pentru că acest cuvânt nu este despre el, ci despre ceilalţi, despre cei de sus din companie.
Sigur că acesta este scopul material al existenţei oricărei organizaţii, însă declinarea şi comunicarea acestui scop în termeni de profit este cea mai sigură cale de a nu îl obţine. Buricul Pământului ştie el ce este cel mai bine pentru el şi va munci şi se va angaja în slujba acelui lucru cu tenacitate dacă îi înţelege semnificaţia sau dacă îi poate da semnificaţie proprie. A ţine cont de părerea lui este mai profitabil decât a investi în a-l convinge că profitul este important.
Oamenii sunt motivaţi şi energizaţi de stările lor, nu de ale altora, iar profitul ca scop este o stare care dă energia potrivită doar la un anumit nivel al unei organizaţii. Acolo unde conducătorii de organizaţii se încăpăţânează să convingă angajaţii că profitul este important promiţând că odată cu creşterea profitului le vor creşte şi lor salariile, se creează un cerc vicios: leafă contra profit de la conducători şi participare mai mare contra leafă mai mare de la angajaţi. Virtuos ar fi despre semnificaţie, şi la unii, şi la alţii, iar lipsa semnificaţiei este despre a profita, nu despre profit. Iar ca orice Buric al unei lumi care se respectă, fiecare ştie ce este cel mai bine pentru el însuşi şi va profita cât şi cum va putea mai bine pentru linişte în lumea lui.
