Tag: declaratii

  • Acţiunile Gabriel Resources au închis luni în scădere cu 54%, la cel mai redus nivel din ultimii 14

     Gabriel Resources deţine aproximativ 80% din acţiunile Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), compania care dezvoltă proiectul minier. Restul titlurilor sunt deţinute de stat, prin Minvest Deva.

    Titlurile Gabriel Resources s-au prăbuşit cu până la 70% în cursul şedinţei bursiere de luni, atingând un minim de 41 cenţi canadieni (39 cenţi SUA).

    Volumul de acţiuni Gabriel Resources tranzacţionat luni a fost de peste 12,5 milioane, faţă de câteva sute de mii într-o sesiune obişnuită.

    Principalul indice al bursei din Canada a închis luni în urcare cu 0,3%.

    La închiderea şedinţei de luni, Gabriel Resources avea o capitalizare de piaţă de 261,19 milioane dolari canadieni (252 milioane dolari SUA).

    Acţiunile au deschis şedinţa de luni la 1,11 dolari canadieni, compania recomandând prudenţă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Reprezentant ASPA: Numărul hingherilor a fost suplimentat. Unsprezece echipe adună câini de pe străzi

     Răzvan Băncescu a venit, marţi, la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a aduce documente în dosarul în care se fac cercetări privind împrejurările în care a murit Ionuţ Anghel, după ce a fost muşcat de câini, în 2 septembrie, lângă Parcul Tei din Sectorul 2 al Capitalei.

    Întrebat dacă din 2 septembrie a fost suplimentat numărul hingherilor, Răzvan Băncescu a spus că de la trei echipaje, cât au fost până acum, s-a ajuns la 11 echipaje. Aceste echipaje au primit mandat de capturare a câinilor de pe străzi şi transportare a acestora în adăposturi.

    Băncescu a precizat că marţi ar trebui să fie pe teren toate cele 11 echipaje, care vor ridica de pe străzi câinii, în principal pe cei găsiţi în haite. În teren sunt grupate câte două maşini, însoţite de inspectori de la Direcţia de Control, aceştia având liste cu zonele în care au fost sesizate haite de câini.

    Băncescu a mai spus că luni au fost ridicaţi aproximativ 30-35 de câini, unii dintre aceştia din zonele grădiniţelor şi altor instituţii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preşedintele CNA: Realitatea TV emite analogic terestru, în Bucureşti, fără licenţă, din 19 august

     Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a reanalizat, în şedinţa de marţi, solicitarea societăţii Realitatea Media SA de prelungire a licenţei audiovizuale analogice terestre din Bucureşti a televiziunii Realitatea TV.

    Consiliul a analizat şi în şedinţa din 22 august solicitarea Realitatea Media SA, hotărând atunci să amâne discuţia pentru o şedinţă viitoare. De asemenea, membrii CNA au solicitat reprezentanţilor Realitatea Media să prezinte dovada achitării a două amenzi pe care Consiliul le-a aplicat în 2012 televiziunii Realitatea TV. Totodată, Realitatea Media, care este în insolvenţă, figura cu datorii la stat şi trebuia să facă CNA dovada aprobării de reeşalonare a datoriilor sale.

    Potrivit reprezentanţilor CNA, pe licenţa analogică terestră a Realitatea TV este retransmis integral programul ridicat la satelit de Realitatea TV. De altfel, CNA a prelungit, pe 28 octombrie 2010, cu nouă ani, licenţa de satelit a Realitatea TV.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Voinea: Reducerea CAS cu 3 puncte ar avea un impact asupra bugetului de circa 3 miliarde lei

     “Răspunsul dacă se poate sau nu se poate depinde de sursa de finanţare a acestor 3 miliarde. Dacă avem o creştere de venituri din altă parte care să compenseze scăderea de 3 miliarde se poate. E de asemenea o decizie de oportunitate şi economică, dar şi politică, între diferite opţiuni de politici publice: creşterea investiţiilor, scăderea TVA la alte produse, scăderea cotei generale de TVA, scăderea CAS, fie măsuri pe parte de creştere a cheltuielilor, care să stimuleze economia în 2014”, a afirmat Voinea, la o întâlnire cu senatorii PSD, întrebat în ce măsură este fezabilă reducerea contribuţiei de asigurări sociale cu 3 puncte în 2014 şi dacă acestă scădere se va face exclusiv de la angajator.

    Potrivit acestuia, calculele privind impactul trebuie să fie făcute foarte conservator, fără să se plece de la premisa creşterii colectării ca urmare a scăderii taxelor şi că dacă va avea loc o astfel de evoluţie impactul asupra bugetului va fi pozitiv.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cazul copilului omorât de câini în Capitală: Unul din câini aparţine unui ONG

     Câinele, care a fost găsit luni, după moartea copilului, murdar de sânge pe bot, fusese sterilizat de ASPA şi adoptat de Fundaţia Caleidoscop în 2008, a spus Băncescu.

    Un copil în vârstă de patru ani a murit, luni, după ce a fost atacat de câini maidanezi, în apropierea Parcului Tei, din Sectorul 2, iar fratele acestuia, de şase ani, a fost muşcat de un picior, dar a reuşit să fugă şi să-şi anunţe bunica.

    Copilul de patru ani a murit din cauza hemoragiei externe, pe corpul acestuia fiind găsite sute de plăgi, a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, medicul care a făcut autopsia, Abdo Salem, de la Institutul Naţional de Medicină Legală (INML).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Israelienii se tem că vor fi nevoiţi să înfrunte singuri Iranul: “Bâlbâiala şi ezitarea în privinţa Siriei dovedesc că Israelul nu poate conta decât pe sine”

     “Atem lo levad” (“Nu sunteţi singuri”), le-a spus preşedintele american, Barack Obama, israelienilor, transmiţând acelaşi spirit de solidaritate pe care John F. Kennedy l-a invocat atunci când a declarat “Ich bin ein Berliner” în Berlinul de Vest, în 1963.

    Dar israelienii îşi amintesc acum cu tristeţe discursul lui Obama, după decizia acestuia de a deferi Congresului orice acţiune militară împotriva Siriei, relatează Financial Times, în ediţia electronică. Întrebaţi despre cum îi face să se simtă această decizie, mulţi au declarat: “singuri”.

    Ei sunt îngrijoraţi nu pentru că Israelul este lăsat singur să se descurce cu Siria, împotriva căreia Guvernul şi populaţia nu vor o implicare directă, ci în legătură cu mesajul transmis în acest fel Iranului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • GSK a primit mai multe oferte decât s-a aşteptat pentru fabrica Europharm de la Braşov

     “Suntem în discuţii cu potenţiali cumpărători. Am primit mai multe oferte decât ne-am aşteptat, atât de la companii internaţionale, cât şi naţionale. Mai mult nu putem spune acum”, a arătat Prigent.

    GSK a anunţat, la sfârşitul lunii iunie, că este în căutarea unui cumpărător pentru fabrica de medicamente din Braşov, pe care o va închide, în 2015, dacă nu va găsi un investitor.

    Pascal Prigent preciza atunci că decizia a fost luată în urma unei analize globale de scădere a capacităţilor de producţie a formelor solide.

    “Doar o fabrică a fost afectată de acestă decizie globală, cea din Braşov. A fost o surpriză şi pentru noi. A fost aleasă fabrica din Braşov nu din motive de calitate sau de profitabilitate, ci pentru că nu avea flexibilitatea de a trece la o altă tehnologie şi era o fabrică mai mică decât celelalte. (…) Produsele fabricate la Braşov vor fi transferate la alte fabrici ale GSK din 2014, după ce vom încheia perioada de găsire a unui cumpărător. Vânzările companiei nu vor fi afectate pentru că vom aduce produsele de la acele fabrici”, a arătat Prigent.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un copil a fost omorât de câini, în Parcul Tei din Capitală

     Potrivit surselor citate, o femeie a sunat la numărul de urgenţă 112, în jurul orei 12.22, şi a anunţat că nu-şi mai găseşte unul dintre nepoţi. Femeia a spus că se afla în parc, împreună cu cei doi nepoţi ai săi, în vârstă de şase şi, respectiv, patru ani.

    Conform declaraţiilor femeii, la un moment dat, cei doi copii s-au îndepărtat de ea şi au dispărut. În timp ce îşi căuta nepoţii, băieţelul de şase ani s-a întors cu o rană la picior şi a povestit că el şi fratele său au fost atacaţi de câini. Băiatul a spus că fratele lui a fost prins de câinii maidanezi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Gigi Becali s-ar putea muta la Penitenciarul Poarta Albă. Comisia de la Jilava a avizat favorabil transferul acestuia

     Reprezentantul Penitenciarului Jilava a subliniat că decizia comisiei reprezintă un aviz, ANP urmând să hotărască dacă, unde şi când se va face acest transfer.

    El a mai arătat că ANP se pronunţă săptămânal asupra a sute de transferuri ale deţinuţilor, pentru prezentarea la instanţă, către spitale sau alte unităţi, ţinând cont de regimul de detenţie, apropierea penitenciarului de casă şi alţi factori, în funcţie de caz.

    Contactaţi de MEDIAFAX, reprezentanţii ANP au spus că nu deţin informaţii privind un posibil transfer al lui Gigi Becali.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Erdogan: Atacuri limitate în Siria ar agrava situaţia

     “Vreau să amintesc aici că măsurile temporare nu sunt suficiente, nu vor fi suficiente niciodată în Siria”, a declarat Erdogan în cadrul unui miting la Istanbul.

    “Atacarea unor obiective locale nu numai că nu ne apropie de o soluţie, ci face condiţiile şi mai dificile în Siria”, a continuat el, subliniind că preşedintele sirian Bashar al-Assad ar trebui “să părăsească imediat funcţiile şi să plece într-o ţară ca va consimţi să îl primească”.

    Premierul turc a afirmat deja vineri că ţara sa nu se poate mulţumi cu o acţiune limitată, apreciind că obiectivul unei intervenţii internaţionale “trebuie să constrângă regimul să abandoneze” puterea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro