Tag: vacanta

  • După ce Cătălin Rădulescu le-a cerut banii înapoi bugetarilor, un lider PSD îi propune lui Orban să dea vouchere de vacanţă doar celor care au votat cu PNL

    „Ludovic Orban recidiveaza: «Nu mi se pare normal ca toţi angajaţii din sectorul public să beneficieze de vouchere de vacanţă…» Aşa este, Ludovic! Eu propun să le dea doar celor care au votat cu PNL, că ei voteaza şi cu Johannis şi doar ei merită în vacanţă…”, a scris Olguţa Vasilescu, marţi pe Facebook.

    Reacţia acesteia vine după ce Ludovic Orban a declarat că nu crede că angajaţii la stat ar trebui să primească vouchere de vacanţă.

    „Nu mi se pare normal ca toţi angajaţii din sectorul public să beneficieze de vouchere de vacanţă, în timp ce angajaţii din mediul privat să beneficieze de vouchere de vacanţă numai dacă doreşte compania. Din acest motiv, noi avem o propunere tot pentru eliminarea discriminării, permiţând companiile să deducă costul cu acordarea voucherelor de vacanţă, astfel încât să permitem egalitatea de tratament între cei care lucrează în mediul privat şi cei care lucrează în sectorul public”, a afirmat Orban, luni la finalul BPN al PNL.

    Acesta a adăugat că îşi menţine punctul de vedere cu privire la eliminarea acilităţilor pentru IT-işti, precizând că este unul dintre principii este cel al nondiscriminării şi egalităţii efective în faţa legii, inclusiv egalitatea egalitatea de tratament fiscal.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum arată “Veneţia” României, satul de vacanţă care deţine cea mai mare piscină plutitoare din Europa – GALERIE FOTO

    Un loc cu totul inedit in Iasi, in care distractia si natura se combina armonios. Asa ar putea fi descris, in linii mari, cel mai nou spatiu de agrement din Iasi: Tiki Village.  Inspirati de culturile asiatice şi de locurile in care si-au petrecut vacantele dar si de pasiunea pentru calatorii si civilizatii indepartate, acţionarii au vrut sa aduca si in Iasi cate ceva din ceea ce au experimentat.

    Asa a luat nastere Tiki Village, un mic sat de vacanta amplasat pe plaja Venetia. Actionarii, impreuna cu Alex Costea, din Iasi, care a locuit foarte aproape de zona lacului Venetia, au ajuns la concluzia ca locurile de la noi nu sunt apreciate la adevarata lor valoare, au vazut potentialul din zona si ca se poate face si aici ceva diferit.

    Modelele dupa care s-au inspirat sunt plajele, cultura si parcurile natural din Thailanda, Cambodgia, Bali, Vietnam si Singapore. Nu au gonit dupa profit, ci au vrut sa creeze un loc frumos, din pasiune. Din acest motiv, actionarii au tratat modernizarea locului cu foarte mare seriozitate, tinand cont, in primul rand, de natura si de infrumusetarea ei.

    VEZI AICI GALERIA FOTO

    Locul a fost igienizat, s-au plantat copaci, vegetatie si gazon, totul fiind realizat in colaborare cu Apele Romane. Foarte important este faptul ca acest proiect nu a presupus nici o defrisare. Unul dintre efectele actiunilor, cu care se mandresc, este imbogatirea faunei, in zona fiind prezente acum foarte multe pasari specifice deltei, anume rata salbatica, sitarul, starcul cenusiu, starcul pitic, lisita, gainusa de balta, pescarusul albastru.

    A urmat apoi conceperea designului unic. Toate materialele folosite sunt autentice, (lemn, stuf, nisip)100% naturale. Stuful este adus direct din Delta Dunarii, nisipul de la malul Marii Negre, Siretului si Prutului, iar totemurile sunt sculptate manual din trunchiuri de lemn masiv, de sculptori consacrati, ce au lucrat si in America de Sud. Conceptul se inspira din culturile insulelor din Indochina si Polynesia, incepand de la nume pana la regulamentul intern.

    Pentru cei curiosi, denumirea “Tiki” inseamna, in cultura amerindiana, “primul om”. Cei care doresc sa isi petreaca zilele de vara intr-un loc superb, complet diferit fata de ceea ce  exista in momentul actual in Iasi, sunt invitati la Tiki Village, pentru a se bucura de o plimbare relaxanta in mijlocul naturii si admirarea peisajului, pentru o balaceala la Tiki Beach sau pentru a savura o bautura racoritoare la Tiki Bar. Alte activitati includ plaja, piscina, kayak, hidrobicicleta, barca, placa, bar Hawaiian. 

    De precizat ca la Tiki Village exista singura piscina plutitoare din Romania si cea mai mare din Europa. Aceasta masoara 250 mp si a fost conceputa si construita in Thailanda si instalata pe lac de producatori.

    De precizat ca la Tiki Village exista atat piscine pentru adulti, cat si doua piscine pentru copii.  Intrarea este platita doar de persoanele care opteaza pentru piscina si sezlonguri, vizitatorii avand acces gratuit. Tiki Village se afla pe Strada Ciric, pe malul lacului Venetia. De asemenea, il puteti gasi pe Facebook cautand Tiki Village.

    Sursa www.bzi.ro

    Sursa foto www.bzi.ro

  • Vacanţa de primăvară s-a încheiat. Elevii se întorc, luni, la cursuri/ Cât mai au de aşteptat până la vacanţa de vară

    Elevii încep, luni, cursurile după vacanţa de primăvară (20 aprilie – 5 mai 2019).

    Potrivit structurii anului şcolar 2018-2019, cursurile de anul acesta însumează, în total, 34 de săptămâni. Semestrul al II-lea, care a început în data de 11 februarie 2019, se va încheia în data de 14 iunie, când începe vacanţa de vară.

    „Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 31 mai 2019, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 7 iunie 2019”, informează Ministerul Educaţiei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.

  • Top cinci cele mai bune destinaţii de vacanţă pentru orice portofel

    De la relaxarea pe plajele din Zanzibar şi până la bucătăria din Malaezia, tot ce înseamnă călătorie în 2019 se rezumă la destinaţii ieftine şi experienţe de neuitat. Lista celor mai atractive destinaţii de vacanţă pentru portofel se întinde din Filipine şi până în Armenia, potrivit Forbes.

    Top 5 destinaţii de vacanţă:

    1.San Antonio, Texas, Statele Unite ale Americii

    În San Antonio pot fi vizitate o serie de importante situri istorice care ar trebui văzute măcar odată în viaţă. Printre acestea se numără şi Catedrala San Fernando, care se mândreşte cu spectacole de lumini organizate în fiecare noapte şi pe care oricine le poate viziona pe gratis.

    2.Puebla, Mexic

    Acest oraş mexican face parte din patrimoniul UNESCO din motive evidente.  Pe lângă atmosfera liniştită care caracterizează locaţia, orice turist va putea explora centrul istoric bogat în biserici impresionante şi se va putea bucura de bucătăria mexicană.

    3.Provincia Laguna, Filipine

    Provincia Laguna este o destinaţie mai puţin cunoscută, cu toate acestea izvoarele termale împreună cu San Pablo – Oraşul celor şapte lacuri, au pus această regiune pe harta celor mai fantastice destinaţii pentru 2019. În plus, aici se pot închiria maşini sau se poate recurge la transportul public pentru mai puţin de 10 dolari.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Vacanţa pe litoralul românesc devine misiune imposibilă: Preţurile sunt din ce în ce mai mari, în timp ce locurile de cazare sunt mai puţine

    Un studiu realizat de Frames & Train Your Brain, în perioada 2-9 aprilie 2019, în rândul a 350 de persoane (patroni, manageri şi angajaţi ai unor companii dintr-o sferă largă de domenii) arată că pentru mulţi români, petrecerea concediului în afara ţării a devenit singura soluţie.
     
    Potrivit ,,Barometrului privind vacanţele din 2019’’, românii ar vrea să meargă mai des pe litoral, însă găsesc din ce în ce mai greu locuri de cazare. Creşterea semnificativă a cererii de servicii hoteliere, stimulată de voucherele de vacanţă, a făcut ca multe hoteluri să fie rezervate pentru sezonul estival încă de pe acum, iar tarifele la cazare să crească exponenţial.
     
  • Locurile unde poţi petrece o vacanţă de vis în care ajung foarte puţini oameni – VIDEO

    1. Haver, Croaţia – oferă minuni ale naturii şi o moştenire culturală unică;


     

    2. Burano, Italia – dacă nu aţi ajuns niciodaată la Veneţia, acest loc colorat poate fi alternativa;


     

    3. Kravice, Bosnia şi Herzegovina -există multe lucruri de făcut în această parte a globului, vizitarea unei serii de cascade în miniatură este doar una dintre opţiuni;


     

     

    4. Dinant, Belgia – este locul naşterii lui Adolphe Sax, inventatorul saxofonului; este totodată un loc excepţional pentru drumeţii;

     


    5. Insula Skye, Scoţia – este un loc uimitor, ce pare a fi desprins dint-un roman de fantezie;


     

     

    Vedeti continuarea in pagina urmatoare >>>>>>>
     
     
     
  • Peste un milion dintre românii care şi-au făcut vacanţele în ţară au folosit carduri şi vouchere de vacanţă Sodexo

    City break-urile au fost la mare căutare, iar 34% dintre utilizatori au ales acest tip de vacanţă, Braşovul fiind destinaţia preferată în ultimele trei luni din anul 2018. Dupa cum reiese din acelaşi studiu Sodexo, litoralul a reprezentat principalul punct de atracţie pentru 31% dintre turişti în timpul sezonului estival, destinaţiile preferate fiind Constanţa, Mamaia sau Eforie Nord. Printre preferinţele turiştilor se regăsesc şi turismul montan şi balneo climateric.

    Românii preferă să-şi gestioneze singuri vacanţele, peste 70% dintre utilizatorii de carduri şi vouchere de vacanţă alegând să-şi facă singuri rezervări şi să plătească direct la hotelul sau pensiunea aleasă. Utilizatorii de tichete de vacanţă pe suport electronic declară că cel mai important avantaj al cardului este posibilitatea de a achita exact suma aferentă cazării. Mai mult, utilizatorii au acces gratuit la aplicaţia Card Sodexo, unde pot gasi informaţii personale privind suma disponibilă pe card, lista tranzacţiilor, PIN-ul cardului, cât şi promoţiile în desfăşurare. De asemenea, ei pot folosi şi harta Sodexo, disponibilă tot prin intermediul aplicaţiei, pentru a identifica acele locaţii care permit plata cu cardul.

    Voucherele şi cardurile de vacanţă sunt utilizate de companii private şi instituţii publice, ca beneficiu al angajaţilor, deductibil pentru firmele private. Aceştia le pot folosi pentru a achiziţiona servicii de cazare, masă, transport, servicii de tratament şi de agrement sau pachete turistice pentru destinaţii în România. Tichetele pot fi folosite şi pentru a cumpăra bilete de avion şi de tren. Condiţia este ca aceste servicii să facă parte dintr-un pachet turistic ce include minim o noapte de cazare.

    Tichetele de vacanţă sunt disponibile în format de hârtie sau electronic şi au o valabilitate de 12 luni din momentul emiterii, reprezentând un mod sigur şi util pentru planificarea vacanţelor de peste an. Beneficiarii pot alege dintre cele aproximativ 7.000 de locaţii partenere Sodexo care acceptă tichete de vacanţă, avand astfel acces la cea mai mare reţea naţională.

  • Peste un milion dintre românii care şi-au făcut vacanţele în ţară au folosit carduri şi vouchere de vacanţă Sodexo

    City break-urile au fost la mare căutare, iar 34% dintre utilizatori au ales acest tip de vacanţă, Braşovul fiind destinaţia preferată în ultimele trei luni din anul 2018. Dupa cum reiese din acelaşi studiu Sodexo, litoralul a reprezentat principalul punct de atracţie pentru 31% dintre turişti în timpul sezonului estival, destinaţiile preferate fiind Constanţa, Mamaia sau Eforie Nord. Printre preferinţele turiştilor se regăsesc şi turismul montan şi balneo climateric.

    Românii preferă să-şi gestioneze singuri vacanţele, peste 70% dintre utilizatorii de carduri şi vouchere de vacanţă alegând să-şi facă singuri rezervări şi să plătească direct la hotelul sau pensiunea aleasă. Utilizatorii de tichete de vacanţă pe suport electronic declară că cel mai important avantaj al cardului este posibilitatea de a achita exact suma aferentă cazării. Mai mult, utilizatorii au acces gratuit la aplicaţia Card Sodexo, unde pot gasi informaţii personale privind suma disponibilă pe card, lista tranzacţiilor, PIN-ul cardului, cât şi promoţiile în desfăşurare. De asemenea, ei pot folosi şi harta Sodexo, disponibilă tot prin intermediul aplicaţiei, pentru a identifica acele locaţii care permit plata cu cardul.

    Voucherele şi cardurile de vacanţă sunt utilizate de companii private şi instituţii publice, ca beneficiu al angajaţilor, deductibil pentru firmele private. Aceştia le pot folosi pentru a achiziţiona servicii de cazare, masă, transport, servicii de tratament şi de agrement sau pachete turistice pentru destinaţii în România. Tichetele pot fi folosite şi pentru a cumpăra bilete de avion şi de tren. Condiţia este ca aceste servicii să facă parte dintr-un pachet turistic ce include minim o noapte de cazare.

    Tichetele de vacanţă sunt disponibile în format de hârtie sau electronic şi au o valabilitate de 12 luni din momentul emiterii, reprezentând un mod sigur şi util pentru planificarea vacanţelor de peste an. Beneficiarii pot alege dintre cele aproximativ 7.000 de locaţii partenere Sodexo care acceptă tichete de vacanţă, avand astfel acces la cea mai mare reţea naţională.

  • Vacanţă prelungită în 2019: Cum să ai 35 de zile libere cu nouă zile de concediu

    Conform specialiştilor momondo.ro, pregătirea unui calendar în care adaugi zile naţionale libere, weekenduri şi zile de concediu te poate ajuta să te gândeşti mai uşor la planurile tale de călătorie în 2019 şi, ulterior, să le pui în practică fiind mai orientat în ceea ce priveşte destinaţia, costurile, perioada de vacanţă.

     
    Finele lui ianuarie în Tenerife
     
    Zilele libere: 24 ianuarie (joi) – Ziua Unirii Principatelor Române
     
    Când să pleci în vacanţă: 24 – 27 ianuarie (joi-duminică)
     
    Câte zile de concediu trebuie să-ţi iei: 1
     
    Două mituri se învârt în jurul acestei insule: faptul că Tenerife e sinonim cu sezonul estival şi că te duce cu gândul la cocktailuri cu umbreluţă şi miros de cremă de plajă. Cu o medie de 17°C în miezul iernii, Tenerife e tot ce trebuie pentru plimbări sau excursii de-a lungul coastei, unde vei găsi destul de puţini turişti. Vizitează Parcul Naţional Teide şi află de ce intrarea acestuia cunoaşte anual trei milioane de suflete. Străbate apoi la pas „caminos reales”, drumuri croite de strămoşii guanche cu secole în urmă – şi înfruptă-te din bunătăţi marine, cartofi pregătiţi în fel şi chip, arepas şi vinuri bune de mama focului.
     
    Când deja miroase a primăvară dă fuga în Barcelona
     
    Zilele libere: 26 aprilie (vineri), 28 – 29 aprilie (duminică, luni), 1 mai (marţi) – Vinerea Mare, Paştele, Ziua Muncii
     
    Când să pleci în vacanţă: 26 aprilie – 5 mai (vineri – duminică)
     
    Câte zile libere trebuie să-ţi iei: 2
     
    Anul acesta este de aşa natură gândit încât, dacă pui cap la cap Vinerea Mare, Paştele, Ziua Muncii şi îţi mai rupi două zile de concediu plătit, ies la socoteală nu mai puţin de 10 zile de călătorii.
     
    Şi dacă alegi să mergi la Barcelona, acesta e momentul în care simţi că a venit vara – începi să umbli deja la hainele cu bretele, scoţi sandalele şi ai nevoie de o cremă de plajă. Cum ai putea să nu sorbi din priviri minunile arhitecturale gaudiene şi să nu apreciezi fiecare bob de orez dintr-o farfurie de paella când tocmai ai ieşit oficial din tot ce aducea a frig, ploi şi nori pe cer?
     
    Debutul verii şi ziua copilului, sărbătorite în Paris
     
    Zilele libere: 1 iunie (sâmbătă) –  Ziua Copilului
     
    Când să pleci în vacanţă: 1 – 3 iunie (sâmbătă-duminică)
     
    Câte zilele de concediu trebuie să-ţi iei: 1
     
    În general, cam după fiecare iarnă în care am îngheţat de frig, aşteptăm vacanţele de vară aşa cum o focă ar aştepta o bucată de peşte crud. Iar încântarea pe care o simţi poate fi atât de pură şi puternică, asemenea unui copil. O călătorie la Paris te poate transpune în „la vie en rose”, ca apoi să te întorci acasă sau la birou cu un „Bonjour”, aşa cum l-ai tot auzit pe străzile pariziene.
     
    Rusaliile în Amsterdam
     
    Zilele libere: 16, 17 iunie (duminică, luni) –  Rusaliile
     
    Când să pleci în vacanţă: 15 – 17 iunie (sâmbătă-luni)
     
    Câte zilele de concediu trebuie să-ţi iei: 0
     
    Jumătatea lui iunie şi Rusaliile sunt o bună perioadă de încălzire pentru vacanţa de vară pe care o plănuieşti. Ai trei zile să ajungi la aeroport, să iei avionul cu direcţia Amsterdam, să descoperi cât de multe încap în răstimpul acestui weekend prelungit şi să te întorci acasă, cu gândul la următoarea călătorie. Este uşor să te pierzi prin centrul oraşului Amsterdam, îngrămădit de canale, dar asta este parte din frumuseţea lui. Explorează universul ascuns în buticuri, restaurantele cu meniuri delicioase şi galeriile de top. Închiriază o bicicletă şi alătură-te mulţimii care traversează străzile capitalei olandeze sau închiriază o barcă şi navighează pe canale. Asigură-te că descoperi, bineînţeles, şi berea artizanală.
     
    Luna lui Cuptor în Berlin
     
    Ziua liberă: 15 august (joi) – Adormirea Maicii Domnului
     
    Când să pleci în vacanţă: 15 – 18 august (joi – duminică)
     
    Câte zile de concediu trebuie să-ţi iei: 1
     
    Vacanţa de vară e sfântă, aşa că o zi de concediu plătit nu-i nici pe departe vreo extravaganţă, dar ocupă-te de asta din timp. Adună-ţi gaşca porniţi spre către capitala Germaniei. Berea, cârnaţii, petrecerile, arta sunt la ele acasă.
     
    Finele lui noiembrie în Sankt Petersburg
     
    Zile libere: 30 noiembrie (sâmbătă) – Sfântul Andrei, 1 decembrie (duminică) – Ziua Naţională a României
     
    Când să pleci în vacanţă: 29 noiembrie – 1 decembrie (vineri – duminică)
     
    Câte zile de concediu trebuie să-ţi iei: 1
     
    Nu e loc mai potrivit de unde să-ţi iei rămas bun de la toamnă decât Sankt Petersburg. Adesea numit „fereastra către Europa”, această alternativă la Moscova îţi va lăsa o impresie puternică în suflet.
     
    Un Crăciun londonez
     
    Zile libere: 25 decembrie (miercuri) – Prima Zi de Crăciun, 26 decembrie (joi) – A Doua Zi de Crăciun Când să pleci în vacanţă: 21 -29 decembrie (sâmbătă – duminică)
     
  • Veste PROASTĂ pentru elevi: Dispare una dintre vacanţe. Noua structură a anului şcolar

    Potrivit structurii anului şcolar 2019-2020, semestrul I va avea 15 săptămâni de cursuri, dispuse în perioada 9 septembrie 2019-20 decembrie 2019.

    În perioada 26 octombrie-3 noiembrie 2019, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar vor fi în vacanţă.
     
    Vacanţa de iarnă va dura între 21 decembrie 2019 şi 12 ianuarie 2020 şi va avea o durată de 3 săptămâni, fiind şi vacanţă intersemestrială, evitându-se astfel, potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale, fragmentarea accentuată a anului şcolar.
     
    Până acum, elevii au beneficiat şi de vacanţă intersemestrială, în perioada 2 – 10 februarie.
     
    Semestrul al II-lea va avea 20 de săptămâni de cursuri, dispuse în perioada 13 ianuarie 2020 – 12 iunie 2020. Vacanţa de primăvară va fi în perioada 4 aprilie 2020 – 21 aprilie 2020, apoi elevii revin la cursuri pe 22 aprilie până pe 12 iunie 2020.