BusinessMagazin

Tag: universitate

  • Tânărul care a reuşit să devină milionar în doar patru luni printr-o schemă de îmbogăţire ingenioasă

    Alex Tew este un tânăr originar din Wiltshire, Anglia, care a devenit rapid milionar printr-o schemă de îmbogăţire ingenioasă.

    Alex Tew este genul de persoană care se evidenţiază, după cum îl descriu jurnaliştii de la BBC. El a văzut întotdeauna cum poate să se distingă în mulţime. În anul 2005, Tew îşi dorea un singur lucru: să facă bani, suficient de mulţi încât să poată plăti pentru un curs de trei ani de business management la Universitatea Nottingham. Pentru majoritatea oamenilor tineri, acest lucru ar fi însemnat să lucreze part-time sau să meargă la bancă pentru un împrumut. Dar Tew a ales să găsească aceste fonduri într-un mod diferit.

    El a creat Pagina de un Milion de Dolari (Million Dollar Homepage) , pe care vindea spaţii de advertising în blocuri de 10 pe 10 pixeli în schimbul a un dolar.  

    Potrivit unui interviu acordat BBC, Tew spune că erau destul de multe motive ca să aleagă dolarii şi nu lirele: dolarii sunt cel mai apropiaţi, din punctul lui de vedere, de o monedă universal, în plus, ”toată lumea cunoaşte expresia <Arăţi de un milion de dolari>”.

    ”Nu aveam niciun ban şi eram îngrijorat din cauza universităţii”, spune el. ”M-am gândit la o schemă de îmbogăţire rapidă, iar aceasta a prins avânt.

    Într-un interval de patru luni, pagina a deventi cunoscută, iar Tew a ajuns la venituri de un milion de dolari. A renunţat însă la universitate în câteva luni. În prezent, la mai bine de un deceniu după ce i-a venit această idee, Tew face în continuare lucrurile diferit – chiar mai diferit decât în 2005. Locuieşte în San Francisco şi este fondatorul start-up-ului Calm – o aplicaţie de mobil destinată programelor de relaxare, o nişă din ce în ce mai populară în rândul utilizatorilor americani.

  • Viaţa ciudată a moştenitorului imperiului Coca-Cola: colecţiona animale exotice şi avea o cameră specială pentru trucuri de magie

    Asa Griggs Candler Jr. a fost fiul excentric al fondatorului Coca-Cola, Asa Griggs Candler.

    Candler Jr. a urmat studiile Universităţii Oxford, din Georgia, avându-l coleg pe viitorul vicepreşedinte al Statelor Unite Alben W. Barkley. După absolvire, Candler Jr. a ajutat la deschiderea mai multor fabrici Coca-Cola şi a supervizat construcţia unor clădiri de birouri în Atlanta.

    În 1916, la vârsta de 36 de ani, Asa Griggs Candler Jr. a început construcţia Briarcliff, o proprietate impresionantă care includea un teren de golf, două piscine şi o grădină zoologică. Într-un spaţiu impresionant, Asa Griggs Candler Jr. a instalat orga deţinută de tatăl său, care la acea vreme era cea mai mare din statul Georgia.

    Candler Jr. era pasionat de vânătoare şi aviaţie, participând la numeroase competiţii aeriene. Îi plăcea de asemenea magia, învăţând numeroase trucuri în timpul unor călătorii în China şi India. Petrecerile sale din anii ’30 erau faimoase: se spune că Asa Griggs Candler Jr. avea o cameră specială, plină cu diverse echipamente pentru numerele sale de magie

    El a colecţionat diverse animale exotice, pe care le aducea din Europa sau Orientul Mijlociu. Printre acestea se numărau un tigru bengalez, patru lei, un leopard negru şi 6 elefanţi. Unul dintre vecini l-a dat în judecată pentru că “un babuin a sărit gardul şi i-a mâncat 60 de dolari din poşetă”; Asa Griggs Candler Jr. a fost obligat de tribunal să plătească despăgubiri în valoare de 10.000 de dolari.

    Pe măsură ce a înaintat în vârstă, moştenitorul imperiului Coca-Cola a devenit alcoolic şi depresiv.

  • Cum a descoperit această tânără bateria care ar putea rezista veşnic

    Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Irvine din California au inventat o batierie ce ar putea fi încărcată de sute de mii de ori fără a-şi pierde autonomoia, astfel oamenii nu vor mai fi nevoiţi să înlocuiască bateriile din dispozitivele lor. Viaţa laptopurilor, telefoanelor, maşinilor sau chiar navelor spaţiale s-ar prelungi considerabil.
     
    May Le Thai, candidat PhD al universitatii, a explicat că ea şi colegii ei au folosit nanowire, un material de câteva mii de ori mai subtire decat un fir de păr, foarte conductiv şi cu o suprafaţă suficient de mare pentru a sustine date şi transfer de electroni. Acest material a mai fost folosit de oamenii de ştiinţă în dezvoltarea bateriilor, dar problema este că filamentele sunt fragile şi nu ţin procesului de încărcare şi descărcare, astfel într-o baterie normală, filamentele se expandează şi se sparg.
     
    Cei de la universitatea Irvine au rezolvat problema învelind un nanowire de aur într-o capsulă de dioxid de mangan şi plasând-o apoi într-un gel similar cu plexiglas-ul pentru a îmbunătăţi fiabilitatea. Toate aceste lucruri au fost realizat accidental!
     
    May Le Thai a testat această descoperire de peste 200.000 de ori de-a lungul a trei luni şi nu a detectat o deteriorare a capacităţii sau puterii bateriei. 
     
    “Mya se juca când a învelit totul cu un gel foarte subţire şi a început ciclul. A descoperit ca adăugând gelul putea să realizeze ciclul de sute de mii de ori fără să se piardă din capacitatea bateriei. Este o nebunie pentru că de obicei aceste lucruri “mor” dupa 5.000-7.000 de cicluri în cel mai bun caz” a spus profesorul departamentului de chimie de la UCI, Reginald Penner.
     
    Această descoperire are potenţial să revoluţioneze toate gadgeturile din prezent.

  • Cum să creşti un geniu. “Nu cred că există niciun alt studiu în lume care să ofere o imagine atât de completă asupra modului în care evoluează elevii supradotaţi”

    Cum trebuie stimulaţi copiii supradotaţi şi ce anume îi ajută să-şi atingă potenţialul? Sunt universităţi care au dezvoltat programe speciale pentru susţinerea copiilor şi tinerilor cu abilităţi cognitive ieşite din comun. Un studiu întins pe mai multe zeci de ani dezvăluie ce trebuie făcut pentru a stimula copiii care vor ajunge oamenii de ştiinţă ai secolului XXI.

    Anul 1968, o zi călduroasă de vară: profesorul Julian Stanley întâlneşte un copil, de 12 ani sclipitor, dar în acelaşi timp şi extrem de plictisit, pe nume Joseph Bates. Elevul din Baltimore era atât de avansat faţă de colegii săi din clasa de matematică încât părinţii aranjaseră ca el să urmeze un curs de informatică la Universitatea Johns Hopkins, acolo unde Stanley era profesor. Dar nici asta nu părea a fi de ajuns pentru tânărul Bates: pentru a scăpa de mediocritate, el luase decizia de a preda limbajul de programare FORTRAN studenţilor pe cale de absolvire.

    Neştiind cum să procedeze cu Bates, profesorul său de informatică îi făcuse cunoştinţă cu Stanley, binecunoscut pentru activitatea sa în domeniul performanţei cognitive. Pentru a afla mai multe despre copil, acesta l-a supus unui număr de teste precum examenul de admitere la facultate (SAT), rezervat în mod normal celor cu vârsta cuprinsă între 16 şi 18 ani.

    Scorul obţinut de Bates a fost mult peste media obţinută de candidaţii de la Johns Hopkins, aşa că profesorul a decis să caute o şcoală care să ofere cursuri avansate de  matematică şi ştiinţă; atunci când planul său a dat greş, Stanley a convins conducerea universităţii să îl accepte pe tânărul de 12 ani ca student. În lucrările sale ulterioare, Julian Stanley a face referire la Bates ca „studentul zero“ din cadrul Studiului Precocităţii Matematice; acest experiment avea să transforme modul în care tinerii supradotaţi sunt identificaţi şi susţinuţi de sistemul american de educaţie.

    Experimentul realizat de Julian Stanley reprezintă cel mai longeviv studiu al intelectului copiiilor, urmărind evoluţia şi activitatea a peste 5.000 de subiecţi timp de 45 de ani. Cantitatea uriaşă de date generată de-a lungul anilor a dus la scrierea a peste 400 de lucrări ştiinţifice şi a oferit aspecte unice în ceea ce priveşte dezvoltarea abilităţilor în ştiinţă, tehnologie, inginerie, matematică (STEM) şi altele.

    În martie 1972, Julian Stanley a strâns 450 de copii cu vârste între 12 şi 14 ani şi le-a dat un test de matematică. „Prima mare surpriză a fost să văd atât de mulţi adolescenţi care pot rezolva probleme pe care nu le mai întâlniseră“, explică Daniel Keating, la acea vreme doctorand în cadrul Universităţii Johns Hopkins. „A doua a fost să văd că mulţi dintre cei adunaţi au obţinut rezultate mai bune decât alţi studenţi care se aflau deja pe băncile facultăţii.“

    Stanley nu imaginase experimentul ca un proiect care să se întindă pe zeci de ani, dar după primul interviu de follow-up, la cinci ani după examen, un coleg pe nume Benbow i-a propus să extindă studiul astfel încât să poată urmări subiecţii de-a lungul vieţii, adăugând factori precum interese, preferinţe dezvoltate şi starea generală de bunăstare. „Nu cred că există niciun alt studiu în lume care să ofere o imagine atât de completă asupra modului în care evoluează elevii performanţi în domeniul ştiinţelor exacte“, subliniază şi Cristoph Perleth, psiholog la Universitatea Rostock din Germania.

    Atunci când Stanley a demarat experimentul său, alegerile erau destul de limitate pentru adolescenţii cu o inteligenţă peste medie din Statele Unite, aşa că el a căutat un mediu care să favorizeze talentul. „Era evident pentru Julian că identificarea potenţialului nu este suficientă; acesta trebuie dezvoltat într-un mod corespunzător pentru a menţine interesul activ“, povesteşte Linda Brody, care a participat la studiu alături de Stanley şi conduce, în prezent, un program similar la Johns Hopkins.

    La început, atenţia a fost împărţită egal între elevi; părinţii altor copii au început însă să îi scrie lui Stanley după ce auziseră de rezultatele obţinute cu Joseph Bates. Până la vârsta de 17 ani, Bates luase deja licenţa şi masterul în informatică şi urma cursuri de doctorat la Universitatea Cornell din Ithaca. Ani mai târziu, în rolul de profesor la Carnegie Mellon, el avea să devină unul din pionerii inteligenţei artificiale. „Eram destul de timid, iar presiunea exercitată la liceu nu m-ar fi ajutat prea mult“, spune Joseph Bates, ajuns la vârsta de 60 de ani. „Dar la facultate, alături de alţi tocilari m-am potrivit perfect, chiar dacă eram mult mai tânăr.“

    Atunci când primii absolvenţi ai programului şi-au atins potenţialul maxim, a devenit clar cât de mare este diferenţa dintre aceştia şi restul societăţii. Mulţi dintre cei care inovează în ştiinţă, tehnologie sau cultură sunt chiar cei identificaţi devreme, prin programe aşa cum este cel lansat de Stanley la Universitatea Johns Hopkins. Printre cei care au absolvit se numără Mark Zuckerberg, Sergey Brin şi chiar Stefani Germanotta, cunoscută mai bine sub numele de scenă Lady Gaga.

     

  • Cine a câştigat premiul Nobel pentru economie în 2016

    Economiştii Oliver Hart şi Bengt Holmström au primit luni, 10 octombrie, Premiul Nobel pentru Economie pe 2016, pentru contribuţia lor la teoria contractelor, informează Academia Regală Suedeză de Ştiinţe.

    Academia Regală Suedeză de Ştiinţe a decis să acorde ex-aequo Premiul Sveriges Riksbank în Ştiinţe Economice, în Memoria lui Alfred Nobel 2016 englezului Oliver Hart, de la Universitatea Harvard, şi finlandezului Bengt Holmström, de la Universitatea Massachusets, pentru explicarea formelor diferite ale contractelor, de la cele comerciale la cele din domeniul sănătăţii sau social.

    Anunţul a fost făcut de secretarul general al Royal Academy of Stockholm, Goran K. Hannson. Prestigioasa distincţie a fost acordată “pentru contribuţiile specialiştilor în economie la teoria contractelor”.

    Fundamentale în economiile moderne sunt numeroasele contracte. Noile instrumente teoretice create de Hart şi Holmström sunt valoroase pentru înţelegerea contractelor în viaţa reală, dar şi în cadrul instituţiilor, precum şi potenţialele capcane în conceperea unui contract, se arată în comunicatul oficial de presă publicat pe site-ul oficial al prestigioasei distincţii.

    Multiplele relaţii contractuale din societate le includ pe cele între acţionari şi managementul executiv de top, o companie de asigurări şi proprietarii de automobile, sau o autoritate publică şi furnizorii săi. Întrucât astfel de relaţii implică de obicei, conflictele de interese, contractele trebuie să fie proiectate în mod corespunzător pentru a se asigura că părţile iau decizii reciproc avantajoase.

    Laureaţii din acest an au dezvoltat teoria contractului, un cadru analitic cuprinzător pentru a analiza mai multe instrumente de tip contractuale, cum ar fi plata pe bază de performanţă pentru directorii de top, deductibilele şi co-plătitorii în domeniul asigurărilor, dar şi privatizarea activităţilor din sectorul public.

    La sfârşitul anilor 1970, Bengt Holmström a demonstrat cum un debitor principal (de exemplu, acţionarii unei companii) ar trebui să proiecteze un contract optim pentru un agent (CEO-ul companiei), a cărei acţiune este parţial neobservată de către principalul obligat. Principiul informării, dezvoltat de Holmström, atestă cu exactitate modul în care acest contract trebuie să facă legătura între plata agentului şi informaţiile relevante la nivel de performanţă. Pe baza modelului de bază debitor principal-agent, el a arătat modul în care contractul optim cântăreşte cu atenţie riscurile împotriva sistemului stimulativ din punct de vedere salarial. În studiile sale de mai târziu, Holmström generalizată aceste rezultate la obiective mai realiste, şi anume: atunci când angajaţii nu sunt doar răsplătiţi prin plată, adăugându-se, de asemenea, un potenţial de promovare; atunci când agenţii depun efort pentru multe sarcini, în timp ce directorii observă doar anumite dimensiuni ale performanţei; şi atunci când membrii individuali ai unei echipe pot să deturneze eforturile altora.

    La mijlocul anilor 1980, Oliver Hart a adus contribuţii fundamentale la o nouă ramură a teoriei contractelor, care se ocupă de cazul contractelor incomplete. Pentru că este imposibil ca un contract să stipuleze orice situiaţie posibilă, această ramură a teoriei precizează alocarea optimă a drepturilor de control –mai exact: care parte a contractului are dreptul de a lua decizii şi în ce circumstanţe.

    Constatările lui Hart privind contractele incomplete au pus într-o lumină nouă conceptul de proprietate şi controlul afacerilor şi au avut impact asupra mai multor sectoare economice, precum şi asupra ştiinţelor politice sau ştiinţelor juridice.

    Cercetările sale oferă noi instrumente teoretice pentru a studia probleme cum ar fi: ce tipuri de companii ar trebui să fuzioneze, care este mixul potrivit de datorii şi capitaluri proprii de finanţare, iar în cazul unor instituţii precum şcolile sau închisorile: când ar trebui acestea să fie în proprietate privată sau publică.

    Prin contribuţiile lor iniţiale, Hart şi Holmström au lansat teoria contractelor drept un domeniu fertil al cercetării de bază în domeniul economiei. De-a lungul ultimelor decenii, ei au explorat, de asemenea, multe dintre aplicaţiile teoriei. Analiza aranjamentelor contractuale optime pe care au determinat-o economiştii reprezintă o bază intelectuală pentru conceperea politicilor şi structurilor instituţionale în multe domenii, de la legislaţia falimentului la constituţiile politice.

    Oliver Hart s-a născut în anul 1948, în Londra, Marea Britanie. În anul 1974 a obţinut un doctorat din partea Universităţii Princeton din New Jersey, SUA. Este profesor de economie în cadrul Universităţii Harvard din oraşul Cambridge, statul Massachusetts, Statele Unite ale Americii, potrivit http://scholar.harvard.edu/hart/home.

    Bengt Holmström s-a născut în 1949, la Helsinki, în Finlanda. A obţinut, în 1978, un doctorat la Universitatea Stanford din California, SUA. Este profesor de economie şi management în cadrul Institutului de Tehnologie de la Massachusetts din oraşul Cambridge, statul Massachusetts, Statele Unite ale Americii.

    Premiul pentru ştiinţe economice al Băncii Centrale Suedeze în memoria lui Alfred Nobel, de obicei prescurtat, impropriu, ca Premiul Nobel pentru Ştiinţe Economice, este acordat anual pentru contribuţii excepţionale în domeniul ştiinţelor economice şi este considerat drept unul dintre cele mai prestigioase premii în acest domeniu. Nu este unul dintre premiile Nobel fondate în 1985 prin testamentul lui Alfred Nobel, dar este asimilat cu ele. Premiul a fost fondat în 1968 de Banca Centrală Suedeză (Sveriges Riksbank), la cea de-a 300 a aniversare a băncii, în memoria lui Alfred Nobel. Laureaţii premiului pentru ştiinţe economice sunt selectaţi, ca şi laureaţii premiilor pentru fiziologie sau medicină, fizică şi chimie, după aceleaşi criterii, de un comitet al Academiei Regale Suedeze de Ştiinţe. A fost acordat pentru prima oară în 1969 economiştilor Jan Tinbergen şi Ragnar Frisch pentru „descoperirea şi utilizarea modelelor dinamice în analiza proceselor economice”.

    Sveriges Riksbank plăteşte Fundaţiei Nobel cheltuieli administrative asociate cu premiul şi finanţează partea monetară a premiului. Din 2001, partea monetară a Premiului în Economie a totalizat 10 milioane de coroane suedeze. Din 2006, Sveriges Riksbank a dat Fundaţiei Nobel o sumă anuală de 6,5 milioane de coroane suedeze pentru cheltuielile administrative asociate cu premiul şi un milion de coroane suedeze (până la sfârşitul anului 2008), pentru a include informaţii despre premiu în pagina de internet a Fundaţiei Nobel.

    În 2015, premiul Nobel pentru economie fost acordat profesorului Angus Deaton de la Universitatea Princeton, un renumit microeconomist, care a fost recompensat pentru studiile în domeniul consumului, sărăciei şi asistenţei sociale. În 2014, Comitetul Nobel l-a premiat pe economistul francez Jean Tirole pentru munca sa în domeniul reglementării eficiente a pieţelor imprfecte. În 2013, Eugene F. Fama, Lars Peter Hansen şi Robert J. Shiller au obţinut premiul Nobel pentru cercetările referitoare la mişcările pe pieţele financiare. Între laureaţii premiului Nobel pentru economie se mai numără Milton Friedman, Friedrich von Hayek şi Amartya Sen.

    Premiul este în valoare de opt milioane de coroane suedeze (echivalentul a aproximativ 925.000 de dolari americani). Peste 80% dintre economiştii laureaţi ai Premiului Nobel sunt cetăţeni americani. O singură femeie a primit premiul Nobel pentru Economie, Elinor Ostrom, în 2009.

    Sezonul Nobel 2016 a debutat luni, 10 octombrie, când specialistul în biologie celulară Yoshinori Ohsumi au fost recompensat cu premiul pentru medicină, acordat pentru descoperiri privind mecanismele de autofagie, procesul de consumare a propriilor componente celulare de către un organism. Marţi, 4 octombrie, fizicienii David Thouless, Duncan Haldane şi Michael Kosterlitz au primit Premiul Nobel pentru Fizică, pentru descoperiri teoretice legate de stările topologice ale materiei. Miercuri, 5 octombrie, cercetătorii Jean Pierre-Sauvage, sir J. Fraser Stoddart şi Bernard L. Feringa au primit Premiul Nobel pentru Chimie “pentru proiectarea şi sinteza de maşini moleculare”, iar vineri, 7 octombrie, preşedintele columbian Juan Manuel Santos a primit Premiul Nobel pentru Pace pentru contribuţia sa la rezolvarea războiului civil din Columbia. Sezonul Nobel 2016 va continua cu acordarea premiului pentru literatură, pentru care nu a fost încă stabilită data.

    Premiile Nobel sunt decernate din 1901, cu excepţia celui pentru economie, instituit în 1968 de Banca centrală din Suedia, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la fondarea acestei instituţii. Premiile au fost create după moartea inginerului sudez Alfred Nobel (1833 – 1896), inventatorul dinamitei, conform voinţei sale din testament.

  • Cum să creşti un geniu

    Cum trebuie stimulaţi copiii supradotaţi şi ce anume îi ajută să-şi atingă potenţialul? Sunt universităţi care au dezvoltat programe speciale pentru susţinerea copiilor şi tinerilor cu abilităţi cognitive ieşite din comun. Un studiu întins pe mai multe zeci de ani dezvăluie ce trebuie făcut pentru a stimula copiii care vor ajunge oamenii de ştiinţă ai secolului XXI.

    Anul 1968, o zi călduroasă de vară: profesorul Julian Stanley întâlneşte un copil, de 12 ani sclipitor, dar în acelaşi timp şi extrem de plictisit, pe nume Joseph Bates. Elevul din Baltimore era atât de avansat faţă de colegii săi din clasa de matematică încât părinţii aranjaseră ca el să urmeze un curs de informatică la Universitatea Johns Hopkins, acolo unde Stanley era profesor. Dar nici asta nu părea a fi de ajuns pentru tânărul Bates: pentru a scăpa de mediocritate, el luase decizia de a preda limbajul de programare FORTRAN studenţilor pe cale de absolvire.

    Neştiind cum să procedeze cu Bates, profesorul său de informatică îi făcuse cunoştinţă cu Stanley, binecunoscut pentru activitatea sa în domeniul performanţei cognitive. Pentru a afla mai multe despre copil, acesta l-a supus unui număr de teste precum examenul de admitere la facultate (SAT), rezervat în mod normal celor cu vârsta cuprinsă între 16 şi 18 ani.

    Scorul obţinut de Bates a fost mult peste media obţinută de candidaţii de la Johns Hopkins, aşa că profesorul a decis să caute o şcoală care să ofere cursuri avansate de  matematică şi ştiinţă; atunci când planul său a dat greş, Stanley a convins conducerea universităţii să îl accepte pe tânărul de 12 ani ca student. În lucrările sale ulterioare, Julian Stanley a face referire la Bates ca „studentul zero“ din cadrul Studiului Precocităţii Matematice; acest experiment avea să transforme modul în care tinerii supradotaţi sunt identificaţi şi susţinuţi de sistemul american de educaţie.

    Experimentul realizat de Julian Stanley reprezintă cel mai longeviv studiu al intelectului copiiilor, urmărind evoluţia şi activitatea a peste 5.000 de subiecţi timp de 45 de ani. Cantitatea uriaşă de date generată de-a lungul anilor a dus la scrierea a peste 400 de lucrări ştiinţifice şi a oferit aspecte unice în ceea ce priveşte dezvoltarea abilităţilor în ştiinţă, tehnologie, inginerie, matematică (STEM) şi altele.

    În martie 1972, Julian Stanley a strâns 450 de copii cu vârste între 12 şi 14 ani şi le-a dat un test de matematică. „Prima mare surpriză a fost să văd atât de mulţi adolescenţi care pot rezolva probleme pe care nu le mai întâlniseră“, explică Daniel Keating, la acea vreme doctorand în cadrul Universităţii Johns Hopkins. „A doua a fost să văd că mulţi dintre cei adunaţi au obţinut rezultate mai bune decât alţi studenţi care se aflau deja pe băncile facultăţii.“

    Stanley nu imaginase experimentul ca un proiect care să se întindă pe zeci de ani, dar după primul interviu de follow-up, la cinci ani după examen, un coleg pe nume Benbow i-a propus să extindă studiul astfel încât să poată urmări subiecţii de-a lungul vieţii, adăugând factori precum interese, preferinţe dezvoltate şi starea generală de bunăstare. „Nu cred că există niciun alt studiu în lume care să ofere o imagine atât de completă asupra modului în care evoluează elevii performanţi în domeniul ştiinţelor exacte“, subliniază şi Cristoph Perleth, psiholog la Universitatea Rostock din Germania.

    Atunci când Stanley a demarat experimentul său, alegerile erau destul de limitate pentru adolescenţii cu o inteligenţă peste medie din Statele Unite, aşa că el a căutat un mediu care să favorizeze talentul. „Era evident pentru Julian că identificarea potenţialului nu este suficientă; acesta trebuie dezvoltat într-un mod corespunzător pentru a menţine interesul activ“, povesteşte Linda Brody, care a participat la studiu alături de Stanley şi conduce, în prezent, un program similar la Johns Hopkins.

    La început, atenţia a fost împărţită egal între elevi; părinţii altor copii au început însă să îi scrie lui Stanley după ce auziseră de rezultatele obţinute cu Joseph Bates. Până la vârsta de 17 ani, Bates luase deja licenţa şi masterul în informatică şi urma cursuri de doctorat la Universitatea Cornell din Ithaca. Ani mai târziu, în rolul de profesor la Carnegie Mellon, el avea să devină unul din pionerii inteligenţei artificiale. „Eram destul de timid, iar presiunea exercitată la liceu nu m-ar fi ajutat prea mult“, spune Joseph Bates, ajuns la vârsta de 60 de ani. „Dar la facultate, alături de alţi tocilari m-am potrivit perfect, chiar dacă eram mult mai tânăr.“

    Atunci când primii absolvenţi ai programului şi-au atins potenţialul maxim, a devenit clar cât de mare este diferenţa dintre aceştia şi restul societăţii. Mulţi dintre cei care inovează în ştiinţă, tehnologie sau cultură sunt chiar cei identificaţi devreme, prin programe aşa cum este cel lansat de Stanley la Universitatea Johns Hopkins. Printre cei care au absolvit se numără Mark Zuckerberg, Sergey Brin şi chiar Stefani Germanotta, cunoscută mai bine sub numele de scenă Lady Gaga.

     

  • Tinerii îşi doresc ca la primul loc de muncă să primească un salariu lunar de minimum 2.200 de lei

    Asteptarile tinerilor din Romania in ceea ce priveste primul loc de munca vizeaza un salariu lunar de 2.200 lei si un program de lucru saptamanal care nu depaseste 40 de ore, preferabil intr-o corporatie mare, ocupand o pozitie specializata, arata raportul independent – Graduate Barometer 2016 – lansat de Trendence Institut.

    Pretentiile absolventilor de universitate din Romania nu sunt cu mult diferite de cele ale ungurilor si polonezilor. Tinerii romani isi doresc ca primul loc de munca sa le aduca un venit anual de 5.954 euro si sa nu ii solicite saptamanal mai mult de 40 de ore. Insa asteptarile sunt departe de media europeana, care se ridica la un venit anual de 23.127 euro, adica aproape 2.000 euro pe luna si 42 de ore de lucru saptamanal. Conform rezultatelor studiului, cele mai mari asteptari sunt cele ale tinerilor elvetieni, cu un program de lucru de 44 de ore, dar si un salariu pe masura, peste 60.000 euro anual.

    Acelasi raport evidentiaza si prioritatile in cariera ale celor proaspat intrati in campul muncii din Romania. 83.9% dintre acestia prefera o angajare permanenta. Situatia nu este cu mult diferita la nivel european, 81.6% dintre tineri optand pentru aceeasi varianta. Doar 16.1% in Romania, respectiv 18.4% in Europa prefera sa fie angajati temporar. De altfel, trendul absolventilor romani nu difera cu mult de cel european. Cand vine vorba de sarcinile dorite, 53.8% dintre absolventii europeni isi doresc sarcini strategice, in detrimentul sarcinilor operationale, fiind urmati indeaproape de 51% dintre romani. 57.2% dintre studentii romani isi doresc sa lucreze intr-o corporatie mare si la fel isi doresc si 53.8% dintre absolventii din celelalte tari. Romanii, in proportie de 59.4%, si europenii – 55.6%, urmaresc sa ocupe o pozitie specializata in cadrul companiei si doar 40.6%, respectiv 44.4% tind spre o functie de management.

    Diferente intre preferintele absolventilor romani si cele inregistrate la nivel european se pot remarca in ceea ce priveste pregatirea pentru jobul dorit. In timp ce 54.6% dintre europeni mizeaza pe specializare, 53.6% dintre tinerii romani aleg acumularea de competente si aptitudini generale. Mai mult, in timp ce 61.5% dintre romani sunt pregatiti sa cumuleze cunostintele si aptitudinile necesare in cadrul unui program de training, 51.1% dintre absolventii din alte tari vor sa intre direct pe post.

    Cand vine vorba de cat de mult ii ajuta cursurile studiate pentru intrarea pe piata muncii, studentii romani in proportie de 54.2% sunt de parere ca acestea le ofera competentele si aptitudinile necesare, in timp ce doar 43.7% dintre absolventii europeni fac aceeasi afirmatie.

    Spiritul antreprenorial se face simtit mult mai mult in randul celor care au urmat cursurile Universitatii Romano-Americane. Daca la nivel european si national doar 24.1% respectiv 37.6% dintre tineri cocheteaza cu ideea de a-si deschide propria firma, 43.9% dintre absolventii Universitatii Romano-Americane au de gand sa faca acest pas in timpul studiilor sau dupa absolvire.

    „Consilierea academica si orientarea in cariera a studentilor reprezinta un obiectiv al programului strategic al Universitatii Romano-Americane. Ne dorim ca tinerii sa dobandeasca, pe parcursul anilor de studiu, competentele necesare si sa-si dezvolte aptitudinile pentru a reusi pe piata muncii. Beneficiind de numeroasele programe de consiliere in cariera, de pregatire practica si un corp academic format atat din profesori de prestigiu la nivel national si international, cat si din specialisti de top in domeniile lor de activitate, studentii universitatii descopera ceea ce le place si invata cum sa transforme o pasiune intr-un stil de viata. Astfel, odata ce si vor gasi locul de munca dorit, acestia nu doar ca vor avea competentele necesare pentru a fi foarte buni in ceea ce fac, dar activitatea desfasurata le va aduce si o mare satisfactie. Studentii dobandesc  independenta si curaj din punct de vedere profesional, care se manifesta, in multe cazuri, prin decizia de a se dezvolta in mod independent si a deschide propria afacere. Dupa cum arata cifrele studiului, nu putini au acest curaj si avem convingerea ca o parte din aceasta incredere in fortele proprii, resimtita la nivelul absolventilor nostri, se datoreaza modelului de educatie si oportunitatilor pe care Universitatea Romano-Americana le ofera”, a declarat Ovidiu Folcut, Rectorul Universitatii Romano – Americane.

    Studiul a fost realizat in perioada septembrie 2015 – februarie 2016, in 930 de universitati din 24 de tari cu participarea a 300.000 de absolventi.

  • La doar 15 ani a descoperit o planetă pe care specialiştii o căutau de mai bine de 20 de ani

    La doar 15 ani, Tom Wagg a descoperit ceea ce specialiştii căutau de mai bine de 20 de ani – o planetă situată în afara sistemului nostru solar.

    Wagg este unul dintre cei mai tineri oameni care au descoperit planete, potrivit unui comunicat de presă emis de Universitatea Keele din Anglia. Mai exact, planeta descoperită de Wagg se aseanănă cu una dintre primele exoplanete descoperită în anii ’90.

    Planeta este de tip Jupiter fierbinte, adică de dimensiuni asemănătoare cu Jupiter dar care orbitează aproape de soarele sistemului, astfel încât temperatura este extrem de ridicată (poate ajunge la 1.000 de grade Celsius).

    Tom Wagg a folosit sistemul numit WASP (Wide Angle Search for Planets) pentru a descoperi această planetă. Metoda nu este una extrem de sigură, acesta fiind motivul pentru care confirmarea planetei a durat mai bine de doi ani.

    Wagg are acum 17 ani şi vrea să urmeze cursurile unei facultăţi specializată în fizică.

  • Tânăra care a descoperit accidental bateria care ar putea rezista pentru totdeauna

    Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Irvine din California au inventat o batierie ce ar putea fi încărcată de sute de mii de ori fără a-şi pierde autonomoia, astfel oamenii nu vor mai fi nevoiţi să înlocuiască bateriile din dispozitivele lor. Viaţa laptopurilor, telefoanelor, maşinilor sau chiar navelor spaţiale s-ar prelungi considerabil.
     
    May Le Thai, candidat PhD al universitatii, a explicat că ea şi colegii ei au folosit nanowire, un material de câteva mii de ori mai subtire decat un fir de păr, foarte conductiv şi cu o suprafaţă suficient de mare pentru a sustine date şi transfer de electroni. Acest material a mai fost folosit de oamenii de ştiinţă în dezvoltarea bateriilor, dar problema este că filamentele sunt fragile şi nu ţin procesului de încărcare şi descărcare, astfel într-o baterie normală, filamentele se expandează şi se sparg.
     
    Cei de la universitatea Irvine au rezolvat problema învelind un nanowire de aur într-o capsulă de dioxid de mangan şi plasând-o apoi într-un gel similar cu plexiglas-ul pentru a îmbunătăţi fiabilitatea. Toate aceste lucruri au fost realizat accidental!
     
    May Le Thai a testat această descoperire de peste 200.000 de ori de-a lungul a trei luni şi nu a detectat o deteriorare a capacităţii sau puterii bateriei. 
     
    “Mya se juca când a învelit totul cu un gel foarte subţire şi a început ciclul. A descoperit ca adăugând gelul putea să realizeze ciclul de sute de mii de ori fără să se piardă din capacitatea bateriei. Este o nebunie pentru că de obicei aceste lucruri “mor” dupa 5.000-7.000 de cicluri în cel mai bun caz” a spus profesorul departamentului de chimie de la UCI, Reginald Penner.
     
    Această descoperire are potenţial să revoluţioneze toate gadgeturile din prezent.

  • Cum a reuşit acest tânăr să construiască o afacere de un milion de dolari în patru luni pornind de la o idee foarte simplă

    Alex Tew este un tânăr originar din Wiltshire, Anglia, care a devenit rapid milionar printr-o schemă de îmbogăţire ingenioasă.

    Alex Tew este genul de persoană care se evidenţiază, după cum îl descriu jurnaliştii de la BBC. El a văzut întotdeauna cum poate să se distingă în mulţime. În anul 2005, Tew îşi dorea un singur lucru: să facă bani, suficient de mulţi încât să poată plăti pentru un curs de trei ani de business management la Universitatea Nottingham. Pentru majoritatea oamenilor tineri, acest lucru ar fi însemnat să lucreze part-time sau să meargă la bancă pentru un împrumut. Dar Tew a ales să găsească aceste fonduri într-un mod diferit.

    El a creat Pagina de un Milion de Dolari (Million Dollar Homepage) , pe care vindea spaţii de advertising în blocuri de 10 pe 10 pixeli în schimbul a un dolar.  

    Potrivit unui interviu acordat BBC, Tew spune că erau destul de multe motive ca să aleagă dolarii şi nu lirele: dolarii sunt cel mai apropiaţi, din punctul lui de vedere, de o monedă universal, în plus, ”toată lumea cunoaşte expresia <Arăţi de un milion de dolari>”.

    ”Nu aveam niciun ban şi eram îngrijorat din cauza universităţii”, spune el. ”M-am gândit la o schemă de îmbogăţire rapidă, iar aceasta a prins avânt.

    Într-un interval de patru luni, pagina a deventi cunoscută, iar Tew a ajuns la venituri de un milion de dolari. A renunţat însă la universitate în câteva luni. În prezent, la mai bine de un deceniu după ce i-a venit această idee, Tew face în continuare lucrurile diferit – chiar mai diferit decât în 2005. Locuieşte în San Francisco şi este fondatorul start-up-ului Calm – o aplicaţie de mobil destinată programelor de relaxare, o nişă din ce în ce mai populară în rândul utilizatorilor americani.