Tag: taxa

  • EXCLUSIV Procedura de recuperare a banilor din timbrul de mediu, ştearsă odată cu cele 102 taxe

    Eliminarea timbrul de mediu, odată cu celelalte 101 taxe, va complica procedura de recuperare a banilor plătiţi de toţi cei ce şi-au înmatriculat anterior maşinile. Avocatul Alexandru Răţoi-Pârvu spune că prin abrogarea OUG 9/2013 dispare şi procedura administrativă prin care se returnau banii.

    Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea ”Dragnea” pentru eliminarea a 102 taxe. Printre acestea se află şi timbrul de mediu. Până acum cei care îşi înmatriculau o maşină au continuat să o plătească, deşi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis că taxa este discriminatorie şi a obligat statul român să restituie banii astfel încasaţi.

    Taxa a purtat de-a lungul timpului diferite denumiri: taxa auto, taxă de poluare, taxă pe emisii poluante, taxă de timbru etc.

    Ce presupune această schimbare legislativă pentru cei care urmează să-şi recupereze banii aferenţi acestei taxe încasate ilegal? “Abrogarea OUG nr. 9/2013 „cu modificările şi completările ulterioare” presupune şi eliminarea procedurii administrative „perfecţionate şi simplificate” de restituire a taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, a taxei pe poluare pentru autovehicule sau a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, reglementată de articolul 12 din acest act normativ.

    Această procedură, introdusă prin Ordonanţa din 31 August 2015, avea calităţi indiscutabile, care reprezentau, în egală măsură, un „avans” serios faţă de reglementarea anterioară: permitea restituirea integrală a taxelor achitate în temeiul unor legi şi ordonanţe adoptate cu încălcarea dreptului european – OUG nr. 50/2008, Legea nr. 9/2012, prin parcurgerea unei simple proceduri administrative şi depunerea unui dosar la Fisc”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Alexandru Răţoi-Pârvu, avocat în cadrul Societăţii Civile Profesionale de Avocaţi “Piperea şi Asociaţii”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cea mai nouă taxă pe care o vor suporta românii de la 1 ianuarie

    De la 1 ianuarie 2017 va intra în vigoare taxa pentru depozitarea deşeurilor la groapa de gunoi, în valoare de 80 de lei/tonă, a anunţat vineri ministru Mediului, Cristiana Paşca Palmer.
     
    „Multe autorităţi au solicitat o eşalonare pe mai mulţi ani a plăţii acestei taxe, pentru că nu au asigurată infrastructura . Adică taxa să crească gradual la 80 de lei/tonă. Însă această taxa trebuia introdusă acum cinci ani, iar 2017 este ultimul an până la care UE ne mai permite să prelungim termenul”, a declarat ministrul Mediului.

  • BMW va investi un miliard de dolari pentru o fabrică din Mexic

    Producătorul BMW este pregătit să investească un miliard de dolari pentru o nouă fabrică în Mexic, în contextul în care Donald Trump ameninţă că va taxa suplimentar maşinile importate, anunţă BBC.

    BMW va cheltui un miliard de dolari pentru o fabrică în Mexic, în timp ce alte firme investesc în Statele Unite sau mută producţia înapoi în ţară în contextul în care preşedintele ales, Donald Trump, ameninţă că va impune o taxă la graniţă firmelor care produc maşini în Mexic pentru piaţa din Statele Unite.

    Ian Robertson, directorul de marketing şi vânzări al BMW, a declarat că firma va investi un miliard de dolari în fabrica din Carolina de Sud.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Primii 36.000 de români pe care noul guvernul îi TAXEAZĂ ÎN PLUS ca să acopere majorările de pensii şi salarii

    Guvernul a aprobat în şedinţa de vineri o serie de măsuri pentru creşterea veniturilor unor categorii de români. Este vorba creşterea salariului minim la 1.450 lei; majorarea cu 20% a salariului din administraţia locală; majorarea cu 50% a veniturilor actorilor şi a altor categorii de artişti; introducerea transportului gratuit pe calea ferată pentru studenţi; creşterea punctului de pensie la 1.000 lei; creşterea burselor prin majorarea alocării per student de la 83 lei la 201 lei; creşterea pensiei minime de la 400 lei la 520 lei; reducerea impozitului la 1% din cifra de afaceri pentru microîntreprinderile care sunt sub plafonul de 500.000 euro. 

    Cu toate acestea există 36.000 de români care vor fi taxaţi în plus pentru ca Guvernul să aibă bani pentru măsurile de mai sus. 

    Află aici cine sunt primii 36.000 de români pe care noul guvernul îi TAXEAZĂ ÎN PLUS ca să acopere majorările de pensii şi salarii 

  • A fost aprobată legea care scapă românii de peste 100 de taxe: LISTA COMPLETĂ

    Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea ”Dragnea” pentru eliminarea a 102 taxe, după ce CCR a declarat- constituţională, iar Parlamentul a respins cererea de reexaminare formulată de şeful statului.

    ”Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 6 ianuarie a.c., decretul pentru promulgarea Legii privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative”, se arată într-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

    Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului – 20 de taxe

    Cerere de înregistrare în registrul comerţului – persoane juridice – PJ (cuprinde: autorizare constituire, înmatriculare, autorizare funcţionare prin declaraţie pe propria răspundere) – 250 lei

    Cerere de înregistrare în registrul comerţului – persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale – PFA, II, IF (cuprinde: înmatriculare, autorizare funcţionare prin declaraţie pe propria răspundere) – 90 lei

    Cereri menţiuni simple – 45 lei

    Cereri menţiuni complexe cu două sau mai multe operaţiuni- 220 lei
    Legea cetăţeniei române nr. 21/1991-(2 taxe)

    Taxă înregistrare cerere – 3 lei

    Taxă timbru judiciar – 1,5 lei
    Ordonanţa Guvernului nr. 24/1992 privind stabilirea anumitor servicii publice şi a taxelor percepute pentru prestarea acestora pe teritoriul României – 6 taxe

    Eliberarea unui paşaport electronic, a unui paşaport simplu temporar sau a altui document de trecere a frontierei, procurarea unui act judiciar sau extrajudiciar, la cererea unor persoane fizice sau juridice străine, eliberarea de adeverinţe, precum şi alte servicii prestate de autorităţi (Dir Gen Paşapoarte MAI + Dep Consular MAE + Insp Gen Imigrari + DEPABD) – 22 lei

    Acordarea cetăţeniei române (ANC) – 191 lei

    Acordarea/Redobândirea cetăţeniei române (ANC) – 191 lei

    Supralegalizarea sigiliilor şi a semnăturilor de pe un act oficial (Dep Consular MAE) – 25 lei

    Supralegalizarea sigiliilor şi a semnăturilor de pe un certificat de origine a mărfurilor, de pe o factură comercială sau de pe orice alt document cerut la exportul ori importul mărfurilor (Dep Consular MAE) – 47 lei

    Identificarea unei persoane pe teritoriul României (Insp Gen Imigrari + DEPABD) – 35 lei
    Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune (2 taxe)

    Taxa radio (persoane fizice – 2,5 lei/lună, persoane juridice fara salariati – 2,5 lei/lună, persoane juridice, inclusiv sucursale, filiale si alte subunitati fara personalitate juridica – 30 lei/lună, microintreprinderi – 10 lei/lună)

    Taxa TV (persoane fizice – 4 lei/lună, persoane juridice fara salariati – 4 lei/lună, persoane juridice, inclusiv sucursale, filiale si alte subunitati fara personalitate juridica – 50 lei/lună, microintreprinderi – 15 lei/lună, persoane juridice – societati turistice – 7,7 lei/camera)
    Legea nr.202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României (22 de taxe) – nu sunt menţionate expres intr-un act normativ, dar sunt cele întâlnite în practică – 21 lei fiecare

    Cerere de schimbare a numelui, Diploma de bacalaureat, Diploma de licenta, Certificate de calificare, Atestate profesionale, Certificate de competente profesionale, certificate de calificare, carte de identitate autoturism, permis armă, permis vânătoare, carnet de muncă, certificat de revolutionari, titlu proprietate, brevete şi însemne etc
    Legea nr.117/1999 privind taxele extrajudiciare de timbru (13 taxe)

    Certificarea (transcrierea) transmisiunii proprietăţii asupra animalelor, pe cap de animal, în bilete de proprietate pentru animalele peste 2 ani – 5 lei

    Înregistrarea, la cerere, în actele de stare civilă a schimbării numelui şi sexului – 15 lei

    preschimbarea actelor de identitate pentru cetăţeni români, precum şi înscrierea menţiunilor privind schimbarea domiciliului sau a reşedinţei cetăţenilor români– 5 lei

    Eliberarea sau viza anuală a permiselor de vânătoare – 3 lei

    Taxă examinare obţinerea permisului de conducere pentru autovehicule din categoriile şi subcategoriile A, A1, B, B1 şi B+E – 6 lei

    Taxă examinare obţinerea permisului de conducere pentru autovehicule din categoriile şi subcategoriile C, C1, Tr, D, D1, C+E, D+E, C1+E, D1+E, Tb şi TV – 28 lei

    Taxă examinarea persoanelor cărora le-a fost anulat permisul de conducere, pentru categoriile cuprinse în permisul anulat, precum şi a persoanelor care au fost respinse de 3 ori la examenul pentru obţinerea aceleiaşi categorii a permisului de conducere, precum şi pentru persoanele care nu au absolvit o şcoală de conducători de autovehicule, cu excepţia celor pentru categoriile B, B1, B+E – 84 lei

    Taxă înmatriculare permanent sau temporară pentru autovehicule şi remorci cu masa totală maximă autorizată de până la 3.500 kg inclusive – 60 lei

    Taxă înmatriculare permanent sau temporară pentru autovehicule şi remorci cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3.500 kg – 145 lei

    Taxă de autorizare provizorie a circulaţiei autovehiculelor şi remorcilor neînmatriculate permanent sau temporar – 9 lei

    Taxe de autorizare a circulaţiei pentru probe a autovehiculelor şi remorcilor – 414 lei

    Înregistrarea cererilor persoanelor fizice şi juridice privind furnizarea unor date din Registrul naţional de evidenţă a persoanelor, precum şi din Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare şi din registrele judeţene şi al municipiului Bucureşti de evidenţă a permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare – 5 lei

    Taxe pentru eliberarea titlurilor de proprietate asupra terenurilor dobândite în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia celor pentru terenurile agricole şi forestiere – 15 lei
    Ordonanţa Guvernului  nr. 128/2000 privind stabilirea unor taxe pentru serviciile prestate pentru persoanele fizice şi juridice de către Ministerul Administraţiei şi Internelor (4 taxe)

    Taxă pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar – 10 lei

    Aplicarea apostilei pe actul oficial administrativ, la solicitarea persoanelor fizice – 22 lei

    Aplicarea apostilei pe actul oficial administrativ, la solicitarea persoanelor juridice şi în cazul reprezentării titularului actului de către un avocat – 44 lei

    Înregistrarea cererii pentru aplicarea apostilei – 3 lei
    Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,  nr. 682 din 29 iulie 2015, cu modificările şi completările ulterioare (1 taxă)

    Tarif suplimentar eliberare paşaport simplu temporar – 100 lei
    Legea nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea i, nr. 728 din 28 octombrie 2008, cu modificările şi completările ulterioare (25 taxe)

    Înregistrarea cererii de eliberare a unei cărţi de identitate sau a unei cărţi electronice de identitate – 15 euro

    Eliberarea unui paşaport sau a unui titlu de călătorie – 40 euro

    Redactarea, autentificarea şi revocarea unui înscris, indiferent de natura acestuia: un exemplar – 40 euro, pentru fiecare exemplar în plus – 10 euro

    Legalizarea semnăturii traducătorului – 40 euro

    Legalizarea unei copii de pe înscrisuri – 10 euro

    Legalizarea semnăturii de pe un înscris sub semnătură privată – 30 euro

    Legalizarea sigiliului şi semnăturii Ministerului Afacerilor Externe român, aplicate pe un act oficial eliberat de autorităţile române care urmează să fie folosit în străinătate, sau a sigiliului şi semnăturii de pe un act oficial străin, care urmează să producă efecte juridice în România – 30 euro

    Legalizarea sigiliului şi semnăturii autorităţilor competente străine de pe un certificat de origine a mărfurilor, de pe o factură comercială şi de pe orice alt document cerut la exportul şi importul mărfurilor din şi în România, în funcţie de valoarea mărfurilor

    Eliberarea unei copii sau a unui extras de pe actele aflate în arhivele misiunilor diplomatice sau ale oficiilor consulare, de fiecare pagină – 10 euro

    Efectuarea unei traduceri din sau în limba română, de fiecare pagină – 30 euro

    Legalizarea traducerii efectuate – 20 euro

    Certificarea unor fapte constatate personal de funcţionarul consular – 20 euro

    Eliberarea unui certificat de cutumă – 30 euro

    Primirea în depozit a înscrisurilor şi a documentelor prezentate de părţi – 30 euro

    Înregistrarea căsătoriei la misiunile diplomatice şi oficiile consulare române – 90 euro

    Înscrierea unui certificat de naştere sau de căsătorie străin în registrele de stare civilă româneşti, în termen de 6 luni de la data înregistrării naşterii/căsătoriei la autorităţile străine – 90 euro

    Înscrierea unui certificat de naştere sau de căsătorie străin în registrele de stare civilă româneşti, peste termenul de 6 luni de la data înregistrării naşterii/căsătoriei la autorităţile străine – 135 euro

    Procurarea unui duplicat al unui certificat de stare civilă românesc sau a unui extras multilingv al unui act de stare civilă românesc – 45 euro

    Înregistrarea cererii de înscriere a unei menţiuni pe marginea unui act de stare civilă românesc – 30 euro

    Eliberarea unui extras de stare civilă – 30 euro

    Eliberarea dovezii de cetăţenie – 10 euro

    Procurarea unui act judiciar sau extrajudiciar din ţară sau din străinătate – 30 euro

    Verificarea autenticităţii unui permis de conducere românesc – 30 euro

    Apostilarea sau supralegalizarea unui act oficial prin intermediul misiunilor diplomatice sau al oficiilor consulare române din străinătate – 30 euro

    Alte servicii consulare care nu sunt incluse în prezenta listă – 30 euro
    Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura (1 taxă)
    Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (4 taxe)

    Comision efectuare reţineri din pensii – 3% din suma reţinută

    eliberarea certificatului privind stagiul de cotizare -15 lei

    eliberarea, la cererea asiguraţilor, a adeverinţelor care atestă calitatea, venitul asigurat şi/sau stagiul de cotizare realizat, începând cu a doua solicitare din cursul unui an calendaristic – 15 lei

    eliberarea adeverinţelor care conţin informaţii necesare executării silite, solicitate de către executorii judecătoreşti – 17 lei.
    Ordonanţa Guvernului nr. 39/2015 privind cazierul fiscal (1 taxă)

    Taxă cazier fiscal – 20 lei
    Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule (1 taxă)

    Timbrul de mediu pentru autoturisme

  • Primăria Capitalei instituie din 2017 o taxă specială pentru promovarea turistică a Bucureştiului

    Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a votat, miercuri, instituirea unei taxe speciale, care va fi percepută hotelurilor şi tour-operatorilor care oferă cazare în Capitală, pentru fiecare turist pe care îl vor caza, banii urmând să fie utilizaţi pentru promovarea oraşului.

    “Se instituie taxa specială pentru promovarea turistică a Municipiului Bucureşti pentru anul 2017. Taxa se calculează prin aplicarea cotei de 1% la nivelul din cazare pentru fiecare zi de sejur a turistului, valoare care nu include TVA. Taxa specială se colectează de către unitatea de cazare, odată cu luarea în evidenţă a persoanelor cazate”, se arată în proiectul votat de CGMB.

    Acest proiect a fost aprobat în unanimitate, cu 39 de voturi pentru instituirea aacestei taxe speciale. Primarul General al Capitalei a precizat, însă, că nu este vorba despre înfiinţarea unei taxe, ci o modificare a modului în care sunt utilizaţi banii, pentru că această taxă se percepea şi înainte.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cea mai nouă taxă pe care o vor suporta românii de la 1 ianuarie

    De la 1 ianuarie 2017 va intra în vigoare taxa pentru depozitarea deşeurilor la groapa de gunoi, în valoare de 80 de lei/tonă, a anunţat vineri ministru Mediului, Cristiana Paşca Palmer.
     
    „Multe autorităţi au solicitat o eşalonare pe mai mulţi ani a plăţii acestei taxe, pentru că nu au asigurată infrastructura . Adică taxa să crească gradual la 80 de lei/tonă. Însă această taxa trebuia introdusă acum cinci ani, iar 2017 este ultimul an până la care UE ne mai permite să prelungim termenul”, a declarat ministrul Mediului.

  • CE propune modificarea colectării TVA, pe “principiul destinaţiei”, pentru tranzacţii peste 10.000 €

    Comisia Europeană a prezentat, miercuri, o propunere de directivă care prevede introducerea “principiului destinaţiei” în colectarea Taxei pe Valoare Adăugată (TVA) la tranzacţiile peste suma de 10.000 de euro între companii, informează un comunicat oficial.

    “Comisia Europeană a prezentat miercuri o propunere care, dacă va fi adoptată, va permite statelor membre să aplice un sistem de TVA diferit de cele existente în acest moment în statele membre. Pentru a se proteja piaţa internă, această derogare se va aplica doar în condiţii stricte. În prezent, toate companiile implicate în reţeaua de producţie şi distribuţie sunt parţial responsabile de colectarea TVA. Propunerea de astăzi privind un Mecanism opţional de Taxare Generală Inversă înseamnă că ţările UE vor putea aplica temporar un sistem care face derogare de la actuala plată fracţionată a TVA-ului”, transmite Comisia Europeană într-un comunicat postat pe site-ul propriu.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Câţi bani plătim în fiecare lună pentru taxa radio-TV

    Curtea Constituţională a decis vineri că legea adoptată de Parlament prin care se elimină 102 taxe nefiscale, printre care taxa radio-tv şi taxa auto, este constituţională, potrivit Mediafax.

    Camera Deputaţilor, în calitate de cameră decizională, a adoptat pe 25 octombrie Legea privind eliminarea a peste 100 de taxe, inclusiv taxa Radio-TV, iniţiată de Liviu Dragnea. Actul normativ, care duce la anularea a 102 taxe nefiscale, a fost adoptat în procedură de urgenţă în ambele camere al Parlamentului.

    Din rândul celor 102 taxe propuse pentru a fi eliminate fac parte timbrul de mediu pentru autovehicule, 33 de taxe consulare şi de cetăţenie, 20 de taxe de la Registrul Comerţului, taxele radio-TV, taxa suplimentară pentru eliminarea paşaportului, 22 de taxe pentru pierderea sau modificarea actelor, 13 taxe extrajudiciare de timbru şi taxele pentru permisele de pescuit recreativ/sportiv.

    Curtea Constituţională (CCR) a fost sesizată ulterior, în 15 noiembrie, de către preşedintele Klaus Iohannis cu privire la legea care elimină 102 taxe nefiscale, printre care şi taxa radio-tv, şeful statului argumentând că actul normativ încalcă mai multe articole din legea fundamentală. El a spus că dacă legea celor 102 taxe e retrimisă la mine, voi decide dacă o voi promulga sau nu.

    Potrivit avocatnet.ro, valoarea taxei radio-tv plătită de persoanele fizice are o valoare diferită decât cea plătită de firme. Astfel, valoarea acestor taxe pentru persoanele juridice are urmatorul cuantum:

    • Taxa radio:

      • persoane juridice fara salariati, 2,5 lei/luna;
      • microintreprinteri, 10 lei/luna;
      • persoane juridice cu sediul in Romania, inclusiv filialele acestora, sucursalele si celelalte subunitati ale lor fara personalitate juridica, sucursalele sau reprezentantele din Romania ale persoanelor juridice straine, 30 lei/luna;
    • Taxa TV:
    • persoane juridice fara salariati, 4 lei/luna;
    • microintreprinterile, 15 lei/luna;
    • persoane juridice cu sediul in Romania, inclusiv filialele acestora, sucursalele si celelalte subunitati ale lor fara personalitate juridica, sucursalele sau reprezentantele din Romania ale persoanelor juridice straine, 50 lei/luna;
    • persoanele juridice – societati turistice, pentru fiecare camera, 7,7 lei/luna.

    Pentru persoanele fizice, valoarea taxei radio-TV este de 6,5 lei. Cele doua taxe trebuie platite lunar, fiind incluse in factura de energie electrica.