Tag: studiu

  • Tulpina sud-africană a coronavirusului poate elimina protecţia oferită de vaccinul Pfizer – studiu

    Varianta de coronavirus descoperită în Africa de Sud poate elimina protecţia oferită de vaccinul produs de Pfizer / BioNTech într-o oarecare măsură, a descoperit un studiu realizat în Israel, citat de Reuters.

    Studiul a fost efectuat pe 400 de persoane testate pozitiv, la 14 zile sau mai mult după ce au primit una sau două doze de vaccin, faţă de acelaşi număr de pacienţi nevaccinaţi şi a constatat că tulpina sud-africană, B.1.351, reprezintă aproximativ 1% din toate cazurile de COVID-19.

    Dar în rândul pacienţilor care au primit două doze de vaccin, rata de prevalenţă a variantei a fost de opt ori mai mare decât la cei nevaccinaţi – 5,4% faţă de 0,7%.

    Studiul a fost realizat de Universitatea din Tel Aviv şi cel mai mare furnizor de asistenţă medicală din Israel, Clalit.

    Studiul sugerează că vaccinul este mai puţin eficient împotriva variantei sud-africane, comparativ cu coronavirusul original şi varianta identificată pentru prima dată în Marea Britanie, care a ajuns responsabilă pentru aproape toate cazurile de COVID-19 din Israel, au spus cercetătorii.

    „Am constatat o rată disproporţionat mai mare a variantei sud-africane în rândul persoanelor vaccinate cu a doua doză, comparativ cu grupul nevaccinat. Acest lucru înseamnă că varianta sud-africană este capabilă, într-o oarecare măsură, să treacă de protecţia vaccinului”, a declarat Adi Stern de la Universitatea Tel Aviv.

    Cercetătorii au avertizat că studiul a fost făcut pe un eşantion mic de persoane infectate cu varianta sud-africană, din cauza rarităţii sale în Israel.

    Pfizer şi BioNTech nu au putut fi contactate imediat pentru comentarii.

    Companiile au declarat pe 1 aprilie că vaccinul lor a fost eficient în aproximativ 91% din cazuri.

    Unele studii anterioare au indicat că Pfizer / BioNTech este mai puţin puternic împotriva variantei B.1.351 decât împotriva altor tulpini ale coronavirusului, dar a oferit totuşi o apărare robustă.

    În timp ce rezultatele studiului pot cauza îngrijorare, prevalenţa scăzută a tulpinii din Africa de Sud a fost încurajatoare, potrivit lui Stern.

    Aproape 53% din populaţia de 9,3 milioane a Israelului a primit ambele doze de Pfizer. Ţara şi-a redeschis în mare măsură economia în ultimele săptămâni, în timp ce pandemia pare să piardă teren, rata infecţiilor, cazurile severe şi spitalizările scăzând brusc. Aproximativ o treime dintre israelieni au vârsta sub 16 ani, ceea ce înseamnă că încă nu sunt eligibili pentru vaccinare.

  • Banca Centrală a Suediei dezvăluie un prim studiu despre lansarea propriei sale criptomonede

    Riksbank, banca centrală a Suediei, a publicat rezultatele primei faze ale unui proiect prin care intenţionează să îşi creeze propria sa monedă digitală, transmite Bloomberg.

    Instituţia a declarat că ritmul  de dispariţie al cash-ului poate genera o serie nouă de „potenţiale probleme”, care ar putea fi soluţionate prin emiterea unei criptomonede. Banca centrală a Suediei, cea mai veche din lume, a sugerat la un moment dat că ar putea emite o versiunea digitală a monedei naţionale, proiect de ar putea fi încheiat în 2026.

    „Motivaţia din spatele introducerii unei monede virtuale s-ar putea schimba pe măsură ce autorităţile explorează feţele problemei. Aşa că ar trebuie să ne aşteptăm la un proces îndelungat”, spune economista Johanna Jeansson, adăugând că, într-un final, decizia va sta în mâinile politicienilor, nu ale băncii centrale.

    Anul trecut, Svenska Handelsbanken – cea mai mare bancă privată din Suedia – a anunţat că va investi aproape un miliard de coroane (154,8 milioane de dolari) în divizia tech.

     

  • O treime dintre persoanele care au avut COVID-19 suferă de „boli ale creierului” – STUDIU

    Unul din trei oameni care au fost infectaţi cu SARS-CoV-2 prezintă probleme neurologice, au raportat cercetătorii marţi.

    Aceştia au descoperit că 34% din supravieţuitorii COVID-19 au primit un diagnostic pentru o afecţiune neurologică sau psihologică în termen de şase luni de la infectare, potrivit studiului publicat marţi în revista Lancet Psychiatry.

    Cel mai frecvent diagnostic a fost anxietatea, găsită la 17% din persoanele tratate pentru COVID-19, urmată de tulburări de dispoziţie, găsită la 14% din pacienţi.
    Deşi efectele neurologice sunt mai severe la pacienţii spitalizaţi, acestea sunt încă frecvente la cei care au fost trataţi doar în ambulatoriu, notează cercetătorii.
    „Această rată s-a mărit progresiv pe măsură ce severitatea bolii COVID-19 a crescut. Dacă ne uităm la pacienţii care au fost spitalizaţi, această rată a crescut la 39%”, a declarat Maxime Taquet, academician clinic în psihiatrie la Universitatea din Oxford şi coautor al noului studiu, potrivit CNN.
    Rezultatele ajută la clarificarea modului în care sistemul de sănătate ar trebui să continue să ajute supravieţuitorii COVID-19, au spus cercetătorii. „Rezultatele noastre indică faptul că bolile cerebrale şi tulburările psihiatrice sunt mai frecvente după COVID-19 decât după gripă sau alte infecţii respiratorii, chiar şi atunci când pacienţii prezintă şi alţi factori de risc. Acum trebuie să vedem ce se întâmplă după şase luni”, a adăugat Taquet.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dezvăluiţi compania şi salariul oferit

    George Butonoiu, unul dintre cei mai cunoscuţi head-hunteri, cu aproape 30 de ani în spate de recrutare de manageri pentru companii pe piaţa românească, cere firmelor ca în anunţurile de recrutare să-şi spună numele şi să indice salariul pe care îl oferă, ceea ce le-ar permite să atragă mai multe talente.

    „Toate studiile arată clar că informaţiile detaliate şi precise şi, mai ales, salariul oferit inspiră foarte multă încredere candidaţilor. Şi, pe cale de consecinţă, numărul aplicaţiilor creşte substanţial, uneori şi de 10 ori faţă de cazul unui anunţ superficial şi prost redactat. Mai mult, calitatea candidaţilor este semnificativ mai bună.”

    El mai are o precizare importantă: ascundeţi-vă numele ca angajator doar atunci când aveţi motive foarte serioase să o faceţi. Toate studiile şi statisticile arată că dacă un angajator îşi ascunde numele într-un anunţ de recrutare, pierde între 60-70% dintre potenţialii candidaţi care ar fi aplicat în situaţia în care  ar fi ştiut pentru cine. Şi nu pe cei mai slabi candidaţi îi pierde, ci chiar pe cei mai buni.

    Pe Managero, site-ul lui de recrutare, există câteva poziţii unde se indică compania sau salariul. De exemplu Octobank din Cehia vrea să recruteze un CEO pentru România din sectorul bancar. Nu precizează salariul. În schimb o multinaţională din domeniul serviciilor financiare caută un Finance Director pentru care oferă un salariu fix lunar de la 4.000 de euro net în sus. O companie din Elveţia, din sectorul de sănătate şi cercetare, caută un Country Manager pentru România, salariul oferit fiind de la 6.000 de euro net în sus.

    O companie românească, Rasub Construct, cu o cifră de afaceri de 4 mil. euro, caută un Project Manager pentru care oferă un salariu lunar fix de 1.700 de euro net. Piaţa românească de recrutare se împarte între cererile şi ofertele de volum de pe eJobs, BestJobs, olx, etc., unde firma care vrea să angajeze îşi spune de obicei numele şi piaţa candidaţilor care îşi depun CV-uri şi indică o piaţă salarială vizată. La polul opus se află piaţa de recrutare de top, de head-hunteri, de discuţii la cafenele şi restaurante, de networking, unde cel mai mult contează să fii pe listele unui head-hunter. Aici contează bugetul salarial oferit de companie şi condiţiile pe care le mai are un candidat. Dar cel mai mult contează relaţiile şi networkingul.

    Foarte mulţi se întreabă cum ajung unii sau alţii într-o poziţie care este bine plătită, cum poţi să ştii de aceste poziţii, cum poţi să afli când se scot aceste posturi la concurs. Aici contează mai puţin CV-ul şi mai mult unde te afli pe lista head-hunterului sau, dacă recrutarea se face direct de către companie, cine te anunţă de poziţie, cine te susţine, cine „îţi pune o pilă”. Aici head-hunterul te poate pune în faţă pe lista de candidaţi şi garantează pentru tine sau, varianta a doua, trebuie să te anunţe şi să te recomande cineva, fie directorul de HR, care te recrutează, fie cineva din conducerea executivă. Pentru poziţiile de top, acolo unde salariile sunt mult mai mari, cel mai mult contează reţeaua de networking, cum te vinde head-hunterul şi cum te susţine directorul de HR din cadrul companiei.

    Pentru poziţiile de top nu se face niciun concurs cu note, ci doar unul de formă.

    Experţii în resurse umane spun că piaţa de top din România este mult mai scumpă decât celelalte pieţe din jur în privinţa pachetelor salariale oferite sau cerute de directori.

    De multe ori sunt şi cazuri, într-adevăr nu foarte multe, unde pachetele salariale sunt la nivelul unor poziţii chiar din ţările vestice, fără însă ca businessul să aibă aceeaşi dimensiune.

    La polul opus, însă, salariile de mijloc, de middle management şi de jos sunt mult mai mici decât nivelul echivalent din regiune. Mai degrabă România are un model salarial sud-american decât european. Multinaţionalele, care vin cu politici de recrutare clare, reuşesc să atragă mai multe talente şi sunt mai relaxate când discută despre salarii şi fac oferte.

    Companiile româneşti, antreprenoriale, unde fondatorul face de toate, fie oferă salarii mai mari decât piaţa pentru top management, chiar şi peste multinaţionale, dar aceste cazuri sunt foarte puţine, fie oferă pachete salariale mai primitive, fără obiective clare de management, ceea ce creează mari confuzii în rândul celor care aplică sau preiau aceste poziţii.

    Poate firmele antreprenoriale româneşti, patronii sau antreprenorii lor, vor avea curajul să asculte sfatul lui George Butunoiu, să pună poziţii cu numele companiei şi cu salariul oferit, ceea ce ar putea să le aducă mai multe CV-uri cu candidaţi de o calitate mai bună.

    (cristian.hostiuc@zf.ro)

  • De ce sunt copiii mai puţin afectaţi de formele simptomatice ale Covid-19. Studiu. Micuţii cu vârste sub 10 ani produc mai mulţi anticorpi

    Un studiu realizat de Weill Cornell Medicine arată că micuţii cu vârsta sub zece ani au un nivel mai mare de anticorpi după ce au fost infectaţi cu coronavirus

    Anticorpii sunt produşi în mod natural de organism în prezenţa unui virus, pentru a lupta împotriva acestuia şi a scăpa de el. Cercetătorii au analizat peste 31.000 de teste serologice efectuate în New York între aprilie şi august 2020.

    Potrivit unui studiu realizat de Weill Cornell Medicine şi publicat luni, copiii cu vârsta sub zece ani au un nivel mai mare de anticorpi după ce au fost infectaţi cu coronavirus decât adolescenţii şi adulţii, notează Le Figaro.

    Această lucrare, publicată în revista ştiinţifică Jama, ar putea oferi o parte din răspunsul la o întrebare încă studiată în mod activ de oamenii de ştiinţă:: de ce sunt copiii mai puţin afectaţi de formele simptomatice ale Covid-19?

    Anticorpii sunt produşi în mod natural de organism în prezenţa unui virus, pentru a lupta împotriva acestuia şi a scăpa de el. Cercetătorii au analizat peste 31.000 de teste serologice (măsurând prezenţa anticorpilor în sânge) efectuate în New York între aprilie şi august 2020. S-au concentrat asupra celor care au fost pozitive şi care indicau astfel o infecţie precedentă cu COVID-19. Conform rezultatelor , copiii cu vârsta cuprinsă între unu şi zece ani au dezvoltat un nivel mediu de anticorpi IgG (pentru imunoglobuline G, clasa de anticorpi prezenţi cel mai mult în sânge), „semnificativ mai mare” decât la adulţi.

    Cititi mai multe pe www.medaiafax.ro

  • STUDIU. Categoria de persoane cu şanse mai mari să se reinfecteze cu Covid-19 după ce au trecut deja prin boală

    Un studiu arată că persoanele peste 65 de ani sunt mai predispuse la reinfectarea cu Covid. Cei sub 65 de ani sunt imuni în proporţie de 80%, timp de cel puţin şase luni, arată studiul

    Un nou studiu arată că persoanele în vârstă, care au fost infectate cu Covid-19, au şanse mai mari să se reinfecteze cu virusul, relatează The Guardian.

    Studiul realizat în Danemarca a constatat că persoanele sub 65 de ani au avut o imunitate de 80% timp de cel puţin şase luni împotriva Covid, însă procentul a scăzut până la 47% pentru persoanele trecute de 65 de ani.

    Oamenii de ştiinţă au declarat, în urma studiului, că este vital să fie luate măsuri pentru protejarea persoanelor în vârstă, care sunt mai predispuse să moară din cauza Covid.

    Cititi mai multe pe www.alephnews.ro

  • Studiu: Femeile dezvoltă un titru mai mare de anticorpi împotriva SARS-CoV-2 decât bărbaţii

    Femeile dezvoltă după vaccinare un titru mai mare de anticorpi împotriva SARS-CoV-2 decât bărbaţii, arată un studiu realizat în România pe un lot de 313 persoane imunizate.

    Studiul, realizat de specialiştii din reţeaua „Regina Maria”, a fost făcut pe un lot de 313 persoane vaccinate cu serul Pfizer, dintre care 259 (82,7%) femei. Măsurarea titrului de anticorpi s-a realizat la o săptămână după a doua doză de vaccin, urmând ca titrul de anticorpi să fie reevaluat la un interval de 3 şi respectiv 6 luni postvaccinare, în mod similar cu monitorizarea serologică aplicată în studiile clinice.

    Pentru a urmări dinamica serologică post-vaccinare s-a măsurat titrul anticorpilor anti SARS-CoV-2 cu ajutorul unei metode performante de testare, bazate pe tehnica electrochemiluminiscenţei, cu evidenţierea şi titrarea anticorpilor lg anti-Spike.

    „Studiul nostru a fost realizat folosind testele cantitative Elecsys Anti-SARS-CoV-2 S, marca Roche, care identifică întreg titrul de anticorpi dezvoltaţi, inclusiv anticorpii lgG neutralizaţi, cei care asigură imunitatea de lungă durată. Valoarea de referinţă în cazul acestor teste este de 0.8 U/ml, iar orice valoare ce depăşeşte acest cut-off indică prezenţa anticorpilor specifici în eşantionul de produs biologic analizat”, a declarat Andreea Alexandru, medic primar medicină de laborator.

    Rezultatele preliminare ale studiului arată că răspunsul imun apărut după vaccinare este mai amplu la persoanele care au trecut deja prin boala COVID-19 decât al participanţilor la studiu care au declarat că nu au trecut prin această infecţie.

    Astfel, 90% dintre persoanele care au declarat că nu au trecut anterior prin boală au nivelul anticorpilor mai mic decât pragul de 7.000 U/ml, iar 80% dintre persoanele care ştiu că au trecut prin infecţie au înregistrat o valoare mai mare de 7.000 U/ml.

    Conform realizatorilor studiului, titrul de anticorpi poate să fie un indiciu al unei infecţii anterioare cu SARS-CoV-2 pentru pacienţii asimptomatici. Astfel, un titru de peste 7.000 U/ml poate indica o posibilă infecţie anterioară cu SARS-CoV-2.

    „Stabilirea unor praguri şi intervale certe de referinţă pentru validarea gradului de protecţie pe care îl capătă fiecare persoană după vaccinare este printre cele mai importante obiective ale comunităţii medicale internaţionale. În urma analizei statistice, datele preliminare rezultate în cadrul acestui studiu efectuat pe un lot de peste 300 de persoane vaccinate anti-COVID19 din România constituie nişte premise promiţătoare” a declarat Victoria Aramă, consultantul ştiinţific al studiului.

    Persoanele cu vârsta peste 50 de ani care au trecut prin infecţia cu SARS-CoV-2 prezintă un titru mediu al anticorpilor dobândiţi post-vaccinare semnificativ mai mare decât cel al persoanelor care nu au trecut prin boală.

    „Am urmărit cu atenţie răspunsul imun postvaccinal al persoanelor cu vârsta de peste 50 ani. Concluzia că vaccinul le oferă o protecţie aproape dublă este extrem de importantă şi suntem convinşi că o acoperire vaccinală foarte bună la această grupă de vârstă se va resimţi în sănătatea întregii populaţii”, a spus Teodora Ionescu, medic specialist epidemiolog.

    Datele preliminare ale studiului au identificat o corelaţie între evoluţia titrului de anticorpi postvaccinal şi sexul pacientului. Astfel, titrul mediu al anticorpilor este semnificativ mai mare în cazul persoanelor vaccinate de sex feminin, fiind cu 44% mai mare în cazul celor care au trecut anterior prin boală, comparativ cu bărbaţii care au fost anterior infectaţi. În sublotul persoanelor care nu au trecut anterior prin boală, la sexul feminin s-a înregistrat un titru mediu al anticorpilor postvaccinali cu 12% mai mare faţă de cel observat la bărbaţi.

    „În literartura ştiinţifică recentă au apărut studii care sugerează că la femei, hormonii estrogeni ar juca un rol important în obţinerea unui titru de anticorpi mai înalt decât la bărbaţi după vaccinarea anti-COVID-19. Aceste observaţii trebuie analizate în studii viitoare şi apoi validate de către comunitatea ştiinţifică internaţională. Rezultatele preliminare ale studiului nostru concordă cu rezultatele internaţionale, sugerând că femeile tind să fie mai bine protejate după vaccinare, indiferent dacă au avut sau nu anterior infecţia cu SARS-CoV-2”, a mai spus Victoria Aramă.

    Studiul mai arată că în cazul persoanelor care au trecut prin infecţie, titrul anticorpilor lgG anti-spike înregistrează valori mai ridicate odată cu creşterea intervalului dintre momentul vindecării şi momentul vaccinării. Pentru persoanele care au trecut prin boala COVID-19, vaccinarea la minimum o lună după vindecare pare să crească răspunsul imun postvaccinal, obiectivat prin titrul ridicat al anticorpilor de tip IgG, mai arată realizatorii studiului.

    De asemenea, realizatorii studiului susţin că vaccinarea este recomandată la minim o lună după vindecarea infecţiei cu SARS-CoV-2.

    Aceştia mai arată că persoanele care au trecut prin infecţia COVID-19 prezintă mai frecvent reacţii locale sau sistemice după prima doză, în timp ce persoanele care nu au trecut prin boală dezvoltă reacţii locale sau sistemice mai degrabă după doza de rapel.

  • Nielsen: Aproape toţi românii consumă carne săptămânal, iar jumătate dintre ei chiar zilnic. Tinerii preferă carnea de pui, iar cei mai în vârstă carnea de porc

    Aproape toţi românii consumă carne săptămânal, iar jumătate dintre ei chiar zilnic, chiar dacă 39% dintre ei spun că au redus consumul în ultimul an, arată un studiu realizat de Nielsen.

    “Daca ne uitam in meniul consumat in ultimele 4 saptamani, descoperim ca tinerii de pana in 24 de ani consuma in masura mai mare decat celealte categorii de varsta mezeluri vegetale sau inlocuitori de carne – si asta nu ca optiune pentru a posti. Este posibil ca acest lucru sa ne semnalizeze un trend pe care producatorii de carne ar putea capitaliza pentru a nu pierde legatura, pe termen mediu si lung, cu acesti potentiali consumatori.”, declara Vasi Dragomir, Consumer & Shopper Insights Leader, NielsenIQ Romania.

    Astfel, 92% dintre consumatorii de carne consumă carne de două ori pe săptămână cel puţin.

    Tinerii cumpara carne cu o frecventa mai mare comparativ cu cei mai in varsta.

    La cea mai recenta achizitie, 87 % dintre cumparatorii de carne declara ca au cumparat carne neprocesata in timp ce 36% au au optat pentru mezeluri.

    Diferenta dintre cele doua categorii de carne este mai vizibila in randul celor mai in varsta (45-59 de ani). 91% dintre acestia au optat pentru carne neprocesata la ultima cumparatura, pe cand doar 33% pentru mezeluri.

    Preferintele fata de tipul de carne variaza tot in functie de varsta.

    Exista o probabilitate mai mare ca cei tineri sa cumpere carne din pui (79% dintre cumparatorii de 18- 24 de ani) in timp ce categoria celor mai in varsta sa aleaga mai des carne de porc (72% dintre cumparatorii de 45-59 de ani).

    In ceea ce priveste capacitatea de a influenta alegerea magazinului, carnea neprocesata este in top, 67% dintre cumparatori spunand ca acest tip de carne a contat cel mai mult pentru alegerea magazinului unde sa mearga la cumparaturi.

    Carnea gatita in casa este consumata cel mai des (75%) si pare ca ocupa un loc central in meniul zilnic al romanilor. Iar daca este si made in Romania, cu atat mai bine. Originea locala inspira calitate ridicata in categoria “food”, in general, si in legatura cu carnea in special.

    În ceea ce priveşte postul, 36% dintre participanţii la sondaj spun că ţin post din când în când, iar 61% dintre aceştia aleg produse din carne vegetală pentru aceste perioade.

    Studiul s-a desfasurat online, in perioada octombrie- noiembrie 2020. Esantionul cuprinde 1000 de respondenti, utilizatori de internet, din mediul urban.

     

  • Studiu: Ce ştiu şi ce nu ştiu cetăţenii despre radiaţiile electromagnetice şi despre 5G

    Doar un sfert dintre români ştiu că nivelul radiaţiilor este măsurat permanent în România, arată un studiu ANCOM. În plus, mai mult de jumătate dintre cei care au auzit de tehnologia 5G apreciază că o vor folosi în următorii 2-3 ani. 

    În timp ce 37% dintre respondenţii studiului ANCOM se declară pasionaţi de tehnologie, 14% sunt tehnofobi, iar 49% se poziţionează neutru faţă de aceasta.

    Respondenţii au identificat telefoanele mobile, antenele de telefonie mobilă şi liniile electrice de înaltă tensiune drept principalele surse de radiaţii electromagnetice (EMF). Aceştia au indicat vitezele tot mai mari de internet, apariţia 5G şi pandemia de coronavirus drept motivele principale ale preocupării lor faţă de radiaţii.

    Totodată, studiul a arătat că, în România, principalele surse de informare cu privire la efectele posibile ale radiaţiilor sunt televizorul sau radioul (64%), diverse pagini de internet (54%) şi discuţiile cu familia sau prietenii (40%) sau reţelele sociale (39%).

    „Studiul a arătat, de asemenea, că notorietatea 5G a ajuns la 62%, dar şi că 48% dintre respondenţi consideră că reţelele 5G radiază semnificativ mai mult decât 4G, deşi cei mai mulţi cunosc că tehnologia 5G foloseşte frecvenţe deja utilizate în prezent pentru comunicaţii. Şi la puteri chiar mai mici, după cum arată standardele şi măsurătorile noastre. Mai interesant, peste 60% dintre cei care au auzit de 5G sunt îngrijoraţi de răspândirea ştirilor false cu privire la noua tehnologie mobilă. Pentru aceştia şi pentru toţi cei interesaţi de informaţii corecte, obiective, verificate şi actualizate permanent de Autoritate, am creat secţiunea <5G pe înţelesul tuturor> în cadrul InfoCentrului ANCOM”, a declarat Eduard LOVIN, vicepreşedinte ANCOM.

    Secţiunea „5G pe înţelesul tuturor” include informaţii diverse despre implementarea celei de-a cincea generaţii de tehnologie pentru comunicaţiile mobile, estimată să devină tehnologia dominantă în comunicaţiile mobile mondiale în jurul anului 2025, de la modul de funcţionare şi beneficiile aduse, până la monitorizarea câmpului electromagnetic şi organizarea licitaţiei de spectru radio pentru implementarea 5G în România.

    Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

     

  • Studiu: Ce ştiu şi ce nu ştiu cetăţenii despre radiaţiile electromagnetice şi despre 5G

    În timp ce 37% dintre respondenţii studiului ANCOM se declară pasionaţi de tehnologie, 14% sunt tehnofobi, iar 49% se poziţionează neutru faţă de aceasta.

    Respondenţii au identificat telefoanele mobile, antenele de telefonie mobilă şi liniile electrice de înaltă tensiune drept principalele surse de radiaţii electromagnetice (EMF). Aceştia au indicat vitezele tot mai mari de internet, apariţia 5G şi pandemia de coronavirus drept motivele principale ale preocupării lor faţă de radiaţii.

    Totodată, studiul a arătat că, în România, principalele surse de informare cu privire la efectele posibile ale radiaţiilor sunt televizorul sau radioul (64%), diverse pagini de internet (54%) şi discuţiile cu familia sau prietenii (40%) sau reţelele sociale (39%).

    „Studiul a arătat, de asemenea, că notorietatea 5G a ajuns la 62%, dar şi că 48% dintre respondenţi consideră că reţelele 5G radiază semnificativ mai mult decât 4G, deşi cei mai mulţi cunosc că tehnologia 5G foloseşte frecvenţe deja utilizate în prezent pentru comunicaţii. Şi la puteri chiar mai mici, după cum arată standardele şi măsurătorile noastre. Mai interesant, peste 60% dintre cei care au auzit de 5G sunt îngrijoraţi de răspândirea ştirilor false cu privire la noua tehnologie mobilă. Pentru aceştia şi pentru toţi cei interesaţi de informaţii corecte, obiective, verificate şi actualizate permanent de Autoritate, am creat secţiunea <5G pe înţelesul tuturor> în cadrul InfoCentrului ANCOM”, a declarat Eduard LOVIN, vicepreşedinte ANCOM.

    Secţiunea „5G pe înţelesul tuturor” include informaţii diverse despre implementarea celei de-a cincea generaţii de tehnologie pentru comunicaţiile mobile, estimată să devină tehnologia dominantă în comunicaţiile mobile mondiale în jurul anului 2025, de la modul de funcţionare şi beneficiile aduse, până la monitorizarea câmpului electromagnetic şi organizarea licitaţiei de spectru radio pentru implementarea 5G în România.

    „Serviciile comerciale 5G au fost lansate de operatorii prezenţi pe piaţa din România în prima jumătate a anului 2019 folosind licenţele de utilizare a spectrului de frecvenţe radio în banda de 3,4 – 3,8 GHz pe care le deţineau deja, câştigate în urma licitaţiei organizate de Autoritate în 2015. ANCOM acordă licenţe neutre din punct de vedere tehnologic, ceea ce înseamnă că nu condiţionează furnizarea serviciilor de comunicaţii electronice utilizând o anumită tehnologie”, a explicat Bogdan IANA, vicepreşedinte ANCOM.

    Potrivit studiului ANCOM, 55% dintre români nu ştiu că nivelul radiaţiilor de câmp electromagnetic este măsurat permanent în România, de peste 10 ani.

    ANCOM monitorizează intensitatea câmpului electromagnetic generat de staţiile (antenele) de emisie utilizate pentru furnizarea serviciilor radio-TV şi de telefonie mobilă (inclusiv 2G, 3G, 4G, 5G) sau de către alte staţii de radiocomunicaţii utilizate pentru furnizarea altor tipuri de servicii de comunicaţii electronice. Cei 150 de senzori ficşi de monitorizare ANCOM sunt amplasaţi în Bucureşti şi alte 103 localităţi din ţară, în spaţiile publice în vecinătatea cărora există multiple surse de emisii radio. Senzorii funcţionează permanent, transmiţând rezultatele măsurătorilor o dată la 24 de ore, afişate sub formă de hartă care oferă şi detalii cu privire la locul, perioada şi nivelul măsurat al intensităţii câmpului electromagnetic, nivel exprimat în valoare absolută, dar şi în procente faţă de nivelurile reglementate maxim permise.

    Rezultatele măsurătorilor efectuate de peste 10 ani de ANCOM arată că emisiile din România se situează cu mult sub limitele maxime stabilite la nivel naţional şi european.