Tag: sondaj

  • Sondaj: Cum arată şi ce calităţi ar trebui să aibă primarul ideal?

     

  • Ţara europeană în care sunt mai mulţi atei decât credincioşi

    Majoritatea norvegienilor “nu cred în Dumnezeu” pentru prima dată în istoria ţării, informează The Independent.

    Pentru prima dată la întrebarea “Crezi în Dumnezeu?”, răspunsurile de “nu” le-au depăşit pe cele “da”.

    Un sondaj, la care au răspuns 4000 de norvegieni, arată că 39% dintre respondeţi au declarat că nu cred în Dumnezeu, 37% sunt credincioşi, iar 23% au spus că nu ştiu.

    În 1985, când a fost adresată această întrebare pentru prima dată, doar o cincime a declarat că nu crede în Dumnezeu, în timp ce 50% s-au declarat ca fiind credincioşi.

    Procentul celor care cred în Dumnezeu scade şi mai mult în capitala norvegiană, Oslo (29%). Cei mai mulţi credincioşi aflându-se în nord-vest (44%).

  • Locul de muncă unde femeile câştigă mai mult decât bărbaţii

    Potrivit unui sondaj realizat de Stratoscale, salariile femeilor care lucrează în data center sunt mai mari decât salariile bărbaţilor, indiferent poziţia ocupată, informează Fortune.

    În cadrul sondajului au răspuns 310 de profesionişti din data center din întreaga lume. Dintre aceştia doar 11,7 dintre respondenţi au fost femei, dar, în medie, acestea au câştigat cu 17% mai mult decât omologii lor de sex masculin, în orice categorie de experienţă,. după cum se poate vedea în graficul de mai jos.


    Totuşi salariile operatorilor din  data center sunt mai mici decât cei care lucrează în dezvoltare, infrastructură IT sau cloud computing.

  • Acest hotel a fost desemnat cel mai bun din lume de către site-ul de specialitate TripAdvisor – GALERIE FOTO

    Site-ul de specialitate TripAdvisor a anunţat astăzi rezultatele sondajului anual privind cele mai bune hoteluri din lume. Pe primul loc s-a clasat hotelul Umaid Bhawan Palace Jodhpur din India, urmat de Shinta Mani Resort din Cambodgia şi Bellevue Syrene din Italia.

  • Cosmin Olăroiu, cel mai bun antrenor din Orientul Mijlociu în 2015

    Olăroiu, care a dus Al-Ahli în finala Ligii Campionilor Asiei, i-a întrecut pe Yahya Golmohammadi (Zob Ahan), Christian Gross (Al-Ahli Jeddah) şi Zlatko Dalic (Al-Ain.).

    Cel mai bun jucător din Orientul Mijlociu a fost Omar Abdulrahman, de la Al Ain, care i-a învins pe Yasser Al-Shahrani (Al Hilal), Hassan Al-Haydos (Al Sadd) şi Mehdi Taremi (Persepolis).

     

  • Jumătate dintre cetăţenii Marii Britanii susţin ieşirea ţării din Uniunea Europeană

    Potrivit sondajului, efectuat de Institutul ICM, 50 la sută dintre britanici se pronunţă în favoarea ieşirii ţării lor din Uniunea Europeană.

    Un alt sondaj, efectuat pe 24 noiembrie de Institutul ORB International, arăta că 52 la sută dintre britanici vor ieşirea ţării din UE.

    David Cameron se va deplasa joi la Bruxelles pentru noi negocieri cu liderii UE pe tema reconfigurării relaţiilor Marii Britanii cu Blocul comunitar.

    David Cameron a promis că va organiza până la sfârşitul anului 2017 un referendum privind apartenenţa Marii Britanii la Uniunea Europeană. Premierul Marii Britanii încearcă să îi convingă pe liderii ţărilor europene să susţină ideile sale în sensul reformării Uniunii Europene.

  • Jumătate dintre români cred că ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită

    Peste jumătate dintre români (52,3%) consideră că ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită, starea de sănătate, posibilitatea unui conflict în zonă şi diminuarea veniturilor fiind principalele surse de îngrijorare, potrivit unui sondaj INSCOP transmis marţi AGERPRES.

    Potrivit cercetării, 34,3% din populaţia României consideră că ţara noastră se îndreaptă într-o direcţie bună, în timp ce 52,3% sunt de părere că se îndreaptă într-o direcţie greşită, procentul non-răspunsurilor fiind de 13,4%.

    Sondajul relevă că în topul surselor de îngrijorare se află starea de sănătate (20% faţă de 23,3% în octombrie), posibilitatea unui conflict în zonă (18,6% faţă de 14,2% în octombrie) şi diminuarea veniturilor (17,5% faţă de 16% în octombrie), urmate de creşterea preţurilor (12,2% faţă de 13,1% în octombrie), pierderea locului de muncă (11,7% faţă de 12,5% în octombrie) şi instabilitatea politică (10,4% faţă de 8,7% în octombrie).

    “Clasamentul surselor de îngrijorare este încheiat de calamităţile naturale (4,4% faţă de 5,6% în octombrie) şi deteriorarea mediului înconjurător (1,2% faţă de 1,5% în octombrie). 2,8% dintre respondenţi se declară îngrijoraţi de alte probleme, în timp ce 1,2% nu ştiu sau nu răspund”, potrivit INSCOP.

    Rezultatele sondajului arată şi că 48,9% dintre români apreciază că traiul lor este la fel ca acum un an, 25,2% consideră că este mai prost, iar 24,4% mai bun. Procentul celor care nu ştiu sau nu răspund a fost de 1,5%.

    O treime dintre cei intervievaţi (33,4%) apreciază că anul viitor vor trăi la fel ca în 2015, 28,7% că vor trăi mai bine, în timp ce 23,8% consideră că nivelul de trai personal se va înrăutăţi. Procentul non-răspunsurilor a fost de 14,1%.

  • Cele mai inovatoare companii din lume, conform PwC

    În ultimii cinci ani, prin intermediul sondajului Global Innovation 1000, PwC a stabilit clasamentul celor mai inovatoare companii din lume. Din 2010 până astăzi, Apple a deţinut prima poziţie.  Podiumul de anul acesta este completat de Google şi de Tesla Motors, în vreme ce majoritatea companiilor şi-au păstrat poziţia în top 10 faţă de anul trecut, mai puţin Amazon şi Tesla, care au făcut schimb de locuri.

    Deşi Volkswagen nu se află în top 10 al celor mai inovatoare companii din lume, potrivit sondajului Global Innovation 1000, compania germană a cheltuit cei mai mulţi bani pe cercetare şi dezvoltare. Grupul german a cheltuit 15,3 miliarde de dolari, în timp ce Samsung a investit 14,1 miliarde, iar Intel 11,5 miliarde de dolari. Apple, cea mai inovatoare companie, a alocat doar 6 miliarde de dolari pentru cercetare şi dezvoltare.

    După Apple, Google şi Tesla, următoarele locuri în clasamentul celor de la PWC sunt ocupate de Samsung, Amazon, 3M, General Electric, Microsoft, IBM şi Toyota.

  • Peste 50% dintre cetăţenii Marii Britanii vor ieşirea ţării din Uniunea Europeană

    Potrivit unui sondaj efectuat de Institutul ORB pe un eşantion reprezentativ de 2.000 de persoane, 52% dintre alegătorii britanici optează pentru ieşirea ţării din Uniunea Europeană, 48% fiind favorabili rămânerii în comunitatea europeană.

    În cursul sondajelor similare efectuate de acelaşi institut în iunie, iulie şi septembrie, raportul opiniilor era invers.

    “Este clar o consecinţă a atacurilor teroriste de la Paris”, a explicat Johnny Heald, directorul Institutului ORB International.

    “Multă lume consideră că baia de sânge de pe străzile din Paris este rezultatul lipsei de protecţie adecvată la frontierele Europei. Trebuie să aşteptăm pentru a vedea dacă este vorba de o reacţie de moment sau de o tendinţă de fond”, a adăugat analistul.

  • Cele mai excentrice revendicări ale protestatarilor: de la abolirea sistemului monetar la schimbarea numelui ţării

    • O nouă Constituţie (crearea unui site în care se pot vota, pe puncte, ca în acest sondaj, paragrafele Constituţiei – şi comenta în dreptul lor)
    • Reducerea la 100-150 primării ghisee gen ING în locul fostelor primării
    • Revenirea la monarhie constituţională
    • Schimbarea numelui ţării din România în Dacia
    • Interzicerea vânzării pământului românesc către străini
    • Vot uninominal direct decalat (fiecare judeţ votează o dată la 4 ani, fiecare judeţ votează în altă zi iar datele de vot ale fiecărui judeţ sunt distribuite uniform de-a lungul celor 4 ani)
    • Declararea ţării ca fiind neutră într-un eventual război
    • Candidaţii pentru o funcţie în stat trebuie să îndeplinească obligatoriu 3 cerinţe:

    – să nu fi făcut niciodată parte dintr-un partid politic sau să aibă rude de gradul întâi care au aparţinut vreunui partid politic;
    – să aibă minim studii universitare;
    – să nu aibă fapte penale înscrise în cazier.

    • Autonomia economică a regiunilor României
    • Alegerea şefilor DNA şi al Parchetului General prin scrutin universal
    • Abolirea sistemului monetar şi adoptarea unei economii bazate pe resurse
    • Eliminarea băncilor private ale străinilor care jefuiesc cetăţenii
    • Introducerea unui act care să interzică circulaţia autovehicolelor, cel puţin două zile pe săptămânăt. Obligatoriu două zile se va merge ori pe jos, ori cu bicicleta
    • Unirea cu Moldova
    • Un nou imn naţional