Raidurile de miercuri au vizat oraşele Kafr Zita, Kafr Nabudah, al-Sayyad şi satul al-Lataminah din provincia Hama, precum şi oraşele Khan Shaykhun şi Alhbit din Idlib, a precizat OSDO.
Cea mai mare parte a provinciei Idlib este controlată de o alianţă a insurgenţilor, din care fac parte aripa siriană a reţelei al-Qaida, Frontul al-Nusra, şi alte grupări islamiste care au pus presiune pe armata siriană.
În zonă s-au înregistrat de asemenea bombardamente cu rachete sol-sol, a adăugat Observatorul, care monitorizează conflictul cu ajutorul surselor din teren.
Rusia, un aliat al preşedintelui sirian Bashar al-Assad, a început o campanie aeriană în Siria săptămâna trecută, afirmând că vizează militanţii grupării jihadiste Stat Islamic.
Dar luptătorii din teren şi statele occidentale au avertizat că operaţiunea rusă se concentrează pe grupările rebele şi are ca scop să consolideze regimul lui Bashar al-Assad.
În iunie 2014, gruparea a declarat în mod oficial înfiinţarea unui „califat“, un stat guvernat în concordanţă cu legea islamică, sau Sharia, de către reprezentantul lui Dumnezeu pe Pământ, califul. Organizaţia a cerut musulmanilor din întreaga lume să jure supunere liderului Statului Islamic, Ibrahim Awad Ibrahim al-Badri al‑Samarrai, cunoscut mai degrabă sub numele de Abu Bakr al-Baghdadi.
Statul Islamic a cerut şi altor grupări jihadiste din lume să îi accepte autoritatea supremă, iar multe dintre acestea au făcut deja acest lucru, între ele fiind şi mai multe ramificaţii ale reţelei al-Qaeda.
Organizaţia Stat Islamic vrea să elimine obstacolele din calea reinstaurării domniei lui Dumnezeu pe Pământ şi să apere comunitatea musulmană, sau umma, de infideli şi apostaţi. Gruparea a salutat perspectiva unei confruntări directe cu coaliţia condusă de Statele Unite, văzută ca o prevestire a confruntării finale dintre musulmani şi inamicii lor, descrisă în profeţiile apocaliptice islamice.
Statul Islamic îşi datorează existenţa defunctului Abu Musab al-Zarqawi, un iordanian care a înfiinţat Tawhid wa al-Jihad în 2002. Un an după invazia americană în Irak, Zarqawi a jurat credinţă lui Osama bin Laden şi a format al-Qaeda în Irak (AQI), care a devenit o forţă majoră pentru insurgenţă.
După moartea lui Zarqawi în 2006, AQI a creat o organizaţie umbrelă, Statul Islamic în Irak (ISI), care a fost slăbită în mod constant de trupele americane şi de crearea consiliilor Sahwa (Deşteptare), de către triburile arabilor suniţi care i-au respins brutalitatea.
Baghdadi, fost deţinut american, a devenit lider în 2010 şi a început să reconstruiască ISI. Până în 2013, ISI a comis din nou zeci de atacuri pe lună în Irak. Organizaţia s-a alăturat totodată rebelilor care luptă împotriva preşedintelui Bashar al-Assad în Siria, înfiinţând Frontul al-Nusra.
În aprilie 2013, Baghdadi a anunţat unirea forţelor sale din Irak şi Siria şi crearea Statului Islamic din Irak şi Levant (ISIS). Liderii al-Nusra şi al-Qaeda au respins mişcarea, dar luptătorii loiali lui Baghdadi Baghdadi s-au desprins de al-Nusra şi au ajutat ca ISIS să rămână în Siria. La sfârşitul lui decembrie 2013, ISIS şi-a concentrat din nou atenţia în Irak şi a profitat de blocajul politic dintre guvernul condus de şiiţi şi minoritatea suniţilor arabi. Cu ajutorul triburilor şi foştilor susţinători ai lui Saddam Hussein, ISIS a preluat controlul asupra oraşului Falluja din centrul Irakului. În iunie 2014, ISIS a cucerit oraşul Mosul din nordul ţării, iar apoi a avansat spre Bagdad, masacrându-şi adversarii şi ameninţând să eradicheze numeroase minorităţi etnice şi religioase. La sfârşitul acelei luni, după ce şi-a consolidat controlul asupra mai multor zeci de oraşe, ISIS a declarat crearea califatului şi şi-a schimbat numele în Statul Islamic.
Califul conduce o structură de consilii şi departamente administrative care sunt replicate la nivel regional şi local. Acestea coordonează o serie de funcţii şi servicii care includ securitate şi informaţii, finanţe, media, sănătate şi conflicte de familie sau legale.
În septembrie 2014, directorul Centrului Naţional pentru Contraterorism din Statele Unite a declarat că Statul Islamic controlează o mare parte din bazinul Tigru-Eufrat, o regiune de o mărime similară cu cea a Marii Britanii, de circa 210.000 de kilometri pătraţi. Şapte luni mai târziu, armata americană a declarat că Statul Islamic a pierdut circa un sfert din teritoriul aflat sub control în Irak, echivalent cu 13.000-15.500 de kilometri pătraţi, dar suprafaţa controlată în Siria a rămas în mare parte neschimbată, pierderile din anumite zone fiind compensate de victoriile obţinute în altele.
Cu toate acestea, datele nu reflectă neapărat situaţia din teritoriu. În realitate, militanţii Statului Islamic exercită un control deplin numai într-o mică parte din teritoriul respectiv, care include oraşe, drumuri principale, câmpuri petroliere şi facilităţi militare. Membrii grupării au libertate de mişcare în zone în mare parte nelocuite din afara zonelor de control, aşa cum sunt numite de Institutul pentru Studii de Război, dar vor avea probleme să le apere.
În mod similar, nu este foarte clar cum trăiesc oamenii sub controlul parţial sau total al Statului Islamic din Siria şi Irak. În martie 2015, preşedintele Comitetului Internaţional pentru Crucea Roşie a estimat că este vorba despre peste 10 milioane de oameni dominaţi de ISIS.
Ministerul a anunţat luni într-un comunicat că atacurile, care au avut loc de duminică încoace, au vizat nouă presupuse instalaţii ale SI, au distrus un centru de comandament, depozite de muniţie şi piese de artilerie. Toate se situau în nordul şi nord-estul ţării.
Moscova afirmă că atacurile aeriene pe care le-a lansat miercuri vizează SI şi grupări din cadrul filialei siriene Al-Qaida, dar a recunoscut că cel puţin unele dintre raiduri au atins facţiuni rebele susţinute de către occidentali.
Rusia şi-a concentrat atacurile în principal asupra provinciilor din nord-vestul şi centrul Siriei – nişte culoare către fiefurile preşedintelui sirian Bashar al-Assad din capitală şi din zona de coastă la Mediterana.
Avioane de tip Su-34, Su-24M şi Su-25 au luat parte la operaţiuni, a precizat ministerul, potrivit Reuters. Acestea au atins trei obiective SI în provincia Homs, potrivit aceleiaşi surse.
Secretarul american al Apărării Ash Carter a acuzat Moscova luni, într-o vizită la Madrid, de escaladarea războiului civil din Siria prin atacurile asupra opoziţiei moderate, relatează Reuters.
Carter a afirmat că eforturile Rusiei de a-l susţine pe al-Assad seamănă cu propria legare a Moscovei de o corabie care se scufundă.
“Prin acţiunile sale militare în Siria împotriva grupărilor moderate, Rusia a escaladat războiul civil”, a denunţat Carter într-un discurs susţinut în cursul acestei vizite în Spania.
Ambasadorul Rusiei la Ankara a fost convocat, iar autorităţile turce i-au transmis un “protest puternic”, se arată într-un comunicat.
Ankara a cerut totodată Moscovei să “evite o repetare a acestui incident” şi a subliniat că, altfel, “Federaţia rusă va fi considerată responsabilă de orice eveniment nedorit” care ar putea avea loc.
Ministrul turc de Externe Feridun Sinirlioglu l-a sunat pe omologul său Serghei Lavrov şi i-a transmis acest punct de vedere, precizează ministerul.
Şeful diplomaţiei turce urmează să discute despre acest incident cu secretarul general al NATO.
Regimul islamo-conservator turc se opune participării Rusiei la războiul din Siria.
Campania aeriană a Rusiei în Siria este “inacceptabilă”, a declarat duminică preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, subliniind că Moscova comite “o gravă eroare”.
Rusia şi Turcia – o ţară membră NATO şi aliată a coaliţiei internaţionale care efectuează atacuri aeriene împotriva grupării Statul Islamic (SI) în Siria – au poziţii divergente cu privire la Siria încă de la începutul conflictului sirian, în 2011.
Ankara cere plecarea de la putere a lui Bashar al-Assad, care beneficiază de susţinerea neclintită a Moscovei.
Campania de raiduri aeriene a forţelor occidentale şi arabe, care durează de un an în Siria şi Irak, a fost contraproductivă, a afirmat al-Assad, precizând că aceasta a ajutat la răspândirea terorismului şi atragerea de noi recruţi. El a apreciat că o coaliţie formată de Siria, Rusia, Iran şi Irak şi-ar putea atinge obiectivele.
“Trebuie să reuşească, altfel ne confruntăm cu distrigerea întregii regiuni, nu doar a unuia sau a două state”, a declarat el într-un interviu pentru televiziunea iraniană, difuzat duminică.
Assad a făcut aceste declaraţii la câteva zile după ce avioanele ruse staţionate în Siria au lansat atacuri aeriene asupra unor obiective identificate de Moscova drept baze ale grupării teroriste Stat Islamic. Oponenţii lui Assad susţin însă că avioanele ruse au bombardat în special insurgenţii rivali, susţinuţi de Occident.
Statele Unite, Franţa şi Marea Britanie afirmă că raidurile ruse sunt menite să-l consolideze pe Assad, după progresele recente ale rebelilor. “Ei îl susţin pe măcelarul de Assad, ceea ce este o greşeală teribilă, pentru ei şi omenire”, a afirmat premierul britanic David Cameron.
Assad a afirmat că raidurile avioanelor siriene, cărora li s-au alăturat cele ruse, au fost mult mai semnificative decât orice rezultat al campaniei de un an a SUA şi a aliaţilor lor occidentali şi arabi, pe care îi acuză de ipocrizie din cauza sprijinirii insurgenţilor din Siria.
“Ţările care susţin terorismul nu pot învinge terorismul (…). De aceea, după un an şi câteva luni nu vedem niciun rezultat”, a apreciat preşedintele sirian.
“Vedem contrariul, terorismul s-a extins geografic şi a câştigat mai mulţi voluntari şi recruţi”, a adăugat el.
Conflictul sirian a început odată cu protestele faţă de regimul bashar al-Assad, în 2011, care au fost reprimate violent.
Eforturile de a găsi o soluţie politică la războiul civil s-au dovedit fără rezultat până acum, majoritatea rebelilor cerând plecarea lui Assad ca o condiţie înaintea negocierilor. Statele occidentale spun de asemenea că Assad trebuie să renunţe la putere, deşi unele şi-au moderat tonul, afirmând că acesta ar putea juca un rol în perioada de tranziţie.
“Le spun clar că niciun oficial străin nu poate decide viitorul Siriei. Viitorul sistem politic şi persoanele care guvernează Siria sunt decizii ale poporului sirian”, a reiterat Assad.
În seara zilei în care ruşii au început operaţiunile militare în Siria a fost cât pe ce să stric butoanele telecomenzii pentru că toate televiziunile repetau întruna că „Rusia bombardează Siria“, iar eu încercam să aflu ce bombardează ruşii, despre ce obiectiv este vorba. Avusesem de scris toată ziua şi eram cam rupt de realitate; prinşi în delirul „breaking news-ului“, redactorii televiziunilor de ştiri uitau unu, să răspundă la cele câteva întrebări de bază în jurnalism – cine, ce, unde, cum, de ce -, şi doi, să remarce că ursul a ieşit din bârlog spre orientul mijlociu după o bună bucată de vreme.
Iniţial s-a spus că ruşii atacă Statul Islamic, apoi pe insurgenţii sirieni şi nu pe ISIS; la zece seara cei de la Casa Albă însăşi anunţau că nici la ei nu ştiu ce au bombardat ruşii (era în schimb anunţat un număr exact de morţi, 36 de civili, desigur). Peste noapte ţinta ruşilor, tot neprecizată, era uitată, pentru că intraseră pe rol negocieri ruso-americane urgente. În cele din urmă ruşii au anunţat că au bombardat obiective ISIS şi că nu au avut de-a face cu civili (mai ţineţi minte loviturile chirurgicale dintr-un alt conflict?!). La ora când scriu acest material, BBC anunţa al doilea val de bombardamente, iar Washington Post citează un oficial american care este convins că atacurile ţintesc nu statul islamic, ci grupările care se opun regimului Assad, grupări finanţare de CIA.
Interesat este şi modul în care ruşii au procedat pe plan diplomatic: a început cu un telefon pe care un diplomat rus l-a dat omologului său american din Bagdad, pentru a-i spune că „avem ceva interesat să vă spunem“. După discuţia telefonică, un general rus cu trei stele a ajuns la ambasada SUA şi a cerut să se întâlnească cu ataşatul militar. Generalul l-a înştiinţat pe american că peste exact 60 de minute vor începe bombardamentele şi că ar fi bine ca Statele Unite să retragă şi avioanele şi orice alte efective au la sol; iar peste exact 60 de minute atacul a început.
O sincronizare ceva mai bună decât a japonezilor în 1941: în timp ce avioanele atacau deja Pearl Harbour, diplomaţii niponi se chinuiau încă să bată la maşină textul declaraţiei de război. Dar până la urmă ce caută ruşii, Vladimir Putin de fapt, în Siria? Pai, prima la mână, anulează o parte din efortul diplomaţiei vestice, întins pe un secol şi mai bine, de a ţine Orientul Mijlociu şi sudul Asiei departe de influenţa rusească. În timp, de la războiul Crimeei, trecând prin primul război mondial şi nu numai, limitarea influenţei ruseşti în zonă a fost o preocupare pentru anglo-saxoni.
Astăzi o Europă slăbită nu numai de mersul economiei, ci chiar de liderii săi şi o Americă care şi-a adandonat/uitat rostul nu mai au forţa să riposteze; mi-ar fi plăcut să am un ochi şi o ureche în interiorul Kremlinului după anunţul lui Obama privind acordul cu Iranul, doar pentru a-mi da seama care a fost intensitatea hohotelor de râs. Acum ruşii îl provoacă pe Obama, după ce acesta şi-a trădat aliaţii tradiţionali şi a adoptat o atitudine cât se poate de defensivă. Şi joacă la două capete, o carte cu Iranul, ajutând la construcţia centralelor nucleare, dar şi sporindu-şi influenţa în Arabia Saudită şi Israel, aici din raţiuni economice. Adică pentru a construi un OPEC cu Rusia la cârmă. În final, Rusia ar trebui să iasă din jocul lui Vladimir Putin cu o imagine nouă de superputere, cu aripi protectoare peste bucăţi bune din lume.
În acest timp Europa va primi nu putere, influenţă şi bani, ci populaţii de refugiaţi. Şi, poate, ceva gaze la iarnă.
De fapt nici nu contează aşa de mult pe cine bombardează Putin. Ăştia de la televiziunile de ştiri îs nişte genii!
Ilustrez cu Cei patru cavaleri ai apocalipsei, de Victor Vasneţov (1848 – 1926).
Rusia, principalul aliat internaţional al regimului de la Damasc, a iniţiat raiduri aeriene în Siria, vizând, oficial, reţeaua teroristă Stat Islamic. Conform unor surse, aviaţia militară rusă a atacat poziţii insurgente, spre nemulţumirea Statelor Unite şi a altor ţări occidentale, care oferă susţinere opoziţiei siriene. Potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), o organizaţie afiliată opoziţiei siriene, raidurile aeriene ruse s-au soldat cu moartea a cel puţin 39 de civili.
Kremlinul a mers însă mai departe. Oficialii de la Moscova au făcut un anunţ care a provocat stupoare în întreaga lume.
Raidurile aeriene efectuate de Rusia în Siria pentru susţinerea regimului Bashar al-Assad “slăbesc opoziţia moderată şi consolidează poziţiile reţelei teroriste Stat Islamic”, crede preşedintele Statelor Unite.
Obama a respins poziţia Rusiei, care consideră că toate forţele care luptă împotriva regimului de la Damasc ar fi “terorişti”.
“Problema în Siria este Bashar al-Assad şi acţiunile brutale asupra poporului sirian; aceste lucruri trebuie să înceteze”, a declarat Obama în cursul unei conferinţe de presă organizate la Casa Albă.
“Nu vom coopera la campania rusă de a distruge orice forţă dezamăgită de regimul al-Assad. Din punctul de vedere al Moscovei, toţi sunt terorişti. Aceasta este o cale spre dezastru”, a subliniat preşedintele Statelor Unite, avertizând Rusia şi Iranul privind riscurile implicării în conflictul sirian.
“Orice soluţie militară, orice încercare a Rusiei şi Iranului de a consolida regimul Bashar al-Assad şi de a linişti populaţia va contribui doar la amplificarea problemelor. Nu va funcţiona aşa. Va funcţiona doar foarte puţin”, a insistat Obama, dând asigurări că Rusia şi Statele Unite nu vor ajunge la conflict din cauza disensiunilor privind Siria.
“Am văzut conflicte incredibil de complicate în trecut”, notează Shashank Joshi, un cercetător de la Royal United Services Institute (RUSI), cu sediul la Londra, citând, între altele, conflictul din Bosnia. “Însă ţările implicate de această dată sunt mult mai puternice, iar mizele mult mai importante”.
Chiar dacă toţi actorii implicaţi în Siria se declară împotriva grupării Satul Islamic (SI), ei se repartizează în două tabere: susţinătorii regimului lui Bashar al-Assad – în frunte cu Rusia şi Iranul -, şi criticii acestuia – occidentalii, arabii şi turcii.
Primii îl susţin financiar şi militar pe preşedintele sirian, încă de la începutul insurecţiei, în 2011. Iranul a trimis mii de membri ai Gardienilor Revoluţiei în Siria. Iar începând de miercuri, Moscova efectuează atacuri aeriene.
“Sub marele slogan al luptei împotriva terorismului, ruşii vizează forţele cele mai eficiente împotriva regimului” sirian, subliniază Zyad Majed, un profesor la Universitatea Americană din Paris. Ei au bombardat, astfel, zone din centrul şi vestul Siriei, unde regimul “a suferit importante înfrângeri în ultimele luni”, precizează el.
În pofida faptului că sunt aliaţi, Moscova şi Teheranul au totodată “interese diferite”, relevă Shashank Joshi.
“Rusia se concentrează asupra părţii de nord-vest, cu scopul de a-şi proteja baza navală de la Tartous şi zona din jurul (oraşului) Latakia”, unde s-au instalat, pe aeroport, explcă el. Iranul şiit, la fel ca preşedintele al-Assad, “caută mai ales să protejeze un culoar pentru Hezbollah, în regiunile apropiate de frontiera cu Libanul şi Israelul”.
Teheranul vrea, de asemenea, să securizeze un loc sfânt şiit de la periferia Damascului – Mausoleul lui Zaynab, şi o zonă majoritar şiită din provincia Idleb (nod-vest).
Atât pentru Rusia, cât şi pentru Iran, mizele sunt enorme, adaugă Shashank Joshi. “Dacă Iranul pierde Siria, îşi pierde, de departe, principalul aliat în Orientul Mijlociu. Dacă Rusia pierde Siria, ar încasa o lovitură geopolitică”, subliniază el.
Catastrofă
Pe de altă parte, opozanţii lui al-Assad s-au regrupat, în urmă cu aproximativ un an, în cadrul unei coaliţii conduse de către Statele Unite, cu scopul de a-i bombarda pe jihadiştii Statului Islamic, dar fără să coopereze cu regimul sirian. De atunci, ei au efectuat aproximativ 2.500 de atacuri aeriene asupra unor ţinte jihadiste, în Siria.
Dar şi aici motivaţiile sunt diferite.
În tabăra occidentală, determinarea pare mai slabă. “Statele Unite sunt împotriva lui al-Assad, dar este clar că ele nu doresc să-şi asume prea multe riscuri”, apreciază Shashank Joshi.
În plus, există şi o Turcie care joacă un rol ambiguu. Suspectată mult timp de complezenţă faţă de SI, Ankara s-a alăturat până la urmă coaliţiei vara aceasta, dar pentru a ataca mai ales bazele din sparele liniilor frontului ale gherilei kurde – o miză naţională.
Israelul, la fel, ar fi efectuat, potrivit unor surse străine, peste zece atacuri aeriene în Siria, începând din 2013, îndeosebi împotriva unor transporturi de armament destinat Hezbollahului libanez.
În fine, aceşti actori străini, care susţin fiecare dintre ei diverse grupări rebele, sunt în pericol să se jeneze unii pe alţii, subliniază Colum Strack, de la centrul de reflecţie londonez IHS.
Pentru a evita orice incident între forţele armate, autorităţile militare şi americanii au început joi discuţii, însă, potrivit acestui expert, întepătrunderea dintre grupările rebele, la sol, va antrena în mod inevitabil fricţiuni.
“Grupările rebele sunt extrem de amestecate. În contextul în care rebelii susţinuţi de către americani cooperează cu alţi rebeli, este dificil să-i loveşti pe unii fără să-i atingi pe alţii”, apreciază Strack, în contextul în care americanii le-au reproşat ruşilor că au atins un grup format de către CIA.
“Raidurile aeriene ruse vor fi urmate în scurt timp de o ofensivă a armatei siriene şi a aliaţilor. Este posibil ca operaţiuni majore să aibă loc în zonele Idlib şi Hama”, a explicat un oficial militar libanez care cunoaşte situaţia de pe teren.
Conform altei surse, ofensiva va avea obiectul capturării teritoriilor ocupate de insurgenţii care luptă împotriva regimului Bashar al-Assad.
Iranul şi mişcarea şiită libaneză Hezbollah sunt principalii aliaţi regionali ai Administraţiei Bashar al-Assad. Rusia, un aliat internaţional al regimului de la Damasc, a iniţiat miercuri raiduri aeriene în Siria, vizând, oficial, reţeaua teroristă Stat Islamic. Conform unor surse, aviaţia militară rusă a atacat poziţii insurgente, spre nemulţumirea Statelor Unite şi a altor ţări occidentale, care oferă susţinere opoziţiei siriene.
“Avangarda forţelor terestre iraniene a ajuns deja în Siria. Este vorba de soldaţi şi ofiţeri. Nu sunt doar instructori, este vorba de sute de militari care au echipamente moderne şi armament. Vor urma alţii”, a spus un alt oficial libanez.
Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte 250.000 de morţi.
