Tag: publicare

  • Avocaţii de la Filip & Company au asistat One United Properties în cea mai mare ofertă publică iniţială de acţiuni din ultimii 4 ani

    Casa de avocatură Filip & Company a acordat consultanţă juridică societăţii One United Properties cu privire la oferta publică iniţială de acţiuni (IPO) în valoare de peste 250 milioane lei, cea mai mare a unui emitent din ultimii patru ani şi una dintre cele mai mari din istoria ofertelor desfăşurate în România.

    Oferta publică s-a derulat în perioada 22 iunie – 2 iulie. Dezvoltatorul a încheiat IPO-ul cu o capitalizare anticipată care se ridică la 2,86 miliarde de lei (peste 580 milioane euro).

    One United Properties devine astfel a treia cea mai mare companie antreprenorială românească listată la Bursa de Valori Bucureşti.

    „One United este una dintre cele mai dinamice companii şi este un business care a redefinit sectorul său în România. Fondatorii, Victor Căpitanu şi Andrei Diaconescu sunt leaderi cu o viziune de transformare, creştere şi îmbunatăţire continuă şi care ştiu să se înconjoare de o echipă excelentă. One United este făcută pentru piaţa de capital şi este minunat că piaţa noastră a ajuns la momentul în care astfel de businessuri se regăsesc în mod natural pe bursă.  Dimensiunea ofertei şi rapiditatea de execuţie demonstrează încă o dată creşterea pieţei, iar adăugarea unui astfel de leader de sector şi mare companie antreprenorială este o veste bună pentru investitori. Mă bucur că am avut din nou ocazia să ajutăm la realizarea unui IPO record şi mulţumim pentru încrederea acordată în acest proiect important şi pentru colaborarea excelentă”, spune Alexandru Bîrsan, partener şi coordonator al departamentului de Fuziuni, achiziţii şi pieţe de capital al Filip & Company.

    Echipa Filip & Company care a asistat One United în acest proiect a fost coordonată de către partenerii Alexandru Bîrsan, Olga Niţă şi Ioana Roman şi i-a implicat pe Roxana Diaconu (senior associate), Anca Bădescu (associate), Andrei Konya (associate), Rareş Crîşmaru (associate) şi Daria Olteanu (associate).

  • ​Ce spun managerii spitalelor publice despre legea coplăţii în sănătate?

    Lipsa de finanţare a sistemului sanitar se vede mai ales în spitalele de stat, care au o infrastructureă învechită şi nevoie acută de finanţare, spune medicul Beatrice Mahler, managerul spitalului Marius Nasta din Bucureşti, cea mai mare unitate medicală din ţară care tratează problemele respiratorii ale românilor. În timp ce spitalele de stat se confruntă cu lipsa investiţiilor, Guvernul pune pe ordinea de zi a proiectelor normative o lege care reglementează coplata în sistemul privat de sănătate.

    Astfel, deşi decontarea de la Casa de Asigurări de Sănătate este aceeaşi şi pentru spitalele publice, şi pentru cele private, Guvernul vrea să legifereze plata în plus faţă de decontare a serviciilor medicale în privat, la un aşa numit „cost real”, mai mare decât cel la care au acces spitalele de stat. Acordul pentru contribuţia personală a pacientului ar urma să fie dat de pacient în scris către operatorul privat, care se obligă să publice valoarea costurilor pentru pacienţi în plus faţă de decontare.

    „E nevoie de finanţare în sistemul public de sănătate şi acest lucru trebuie ajustat cu prioritate. Eu nu mi-aş dori să luăm bani de la pacienţi în plus. Eu mi-aş dori să fie pachete de servicii care să fie acordate pacienţilor, să ştie fiecare persoană pe ce tip de pachet de servicii se încadrează, în funcţie de cotizaţia pe care o are. Dreptul la sănătate trebuie să fie asigurat de stat. Nu cred că plata din buzunar este o soluţie, cred că trebuie să ne ducem către o politică de sănătate modernă, care să vizeze servicii de asigurări de sănătate diferenţiate, la care inclusiv spitalelel publice să poată încheia contracte”, a spus medicul Beatrice Mahler.

    Ea a dat exemplul Spitalului Marius Nasta pe care îl conduce, explicând că este greu, cu infrastructura din prezent, să atragă pacienţi în spitalele de stat.

    „Este bine că există sistemele public şi privat, pacientul are dreptul să aleagă locul şi medicul la care să fie tratat. Pe de altă parte, la o finanţare care nu este eficientă a sistemului de sănătate public, nici nu vom ajunge să avem spitale cu condiţii decente pentru pacientul din România, care nu îşi permite să plătească suplimentar pentru condiţiile hoteliere. Cred că trebuie să avem grijă ca acest lucru să se întâmple pentru că toţi avem dreptul la sănătate”, a mai spus Beatrice Mahler.

    Legea coplăţii în sănătate a fost amânată de mai multe ori, după ce reprezentanţii din Sănătate au criticat proiectul.

    Motivele invocate în proiectul pus pe ordinea de zi a Guvernului ţin de „identificarea pârghiilor necesare acoperirii costurilor reale ale serviciilor medicale, în special pentru segmentul ambulatoriului clinic de specialitate şi a ambulatoriului paraclinic”, aşa cum se arată în proiectul de OUG.

    Nu este clar care sunt costurile reale, ce valoare au acestea şi, mai ales, cine le stabileşte.

     

  • Guvernul a publicat Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Florin Cîţu, premierul României: Luăm şi împrumuturile pentru că România are nevoie de investiţii

    Guvernul a publicat pe site-ul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) documentul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Documentul are peste 1.200 de pagini şi a fost publicat împreună cu mai multe anexe. România are o alocare de 29,2 mld. de lei prin PNRR, din care 15 mld. de lei reprezintă împrumuturi la dobânzi de sub 1%, potrivit spuselor premierului Florin Cîţu.

    „Construim 450 de km de autostrada şi vom renova şi construi zeci de spitale. Vom avea un spital construit până în 2024. Criză prin care am trecut şi încă mai trecem a pus presiune pe toate sistemele de sănătate şi de aceea este foarte important să dezvoltăm reţeaua de spitale şi să o modernizăm”, a spus prim-ministrul Florin Cîţu.

    El a argumentat că România a optat pentru a lua şi componenta de împrumuturi pentru că este nevoie de investiţii.

    „De ce luăm şi împrumuturile – România are nevoie acută de investiţii. Aceste împrumuturi pe care le luăm prin PNRR se duc doar în investiţii şi aici nu cred că există dezbatere că împrumuturile pentru investiţii nu sunt bune. Mai mult, noi oricum ne împrumutăm pentru a investi, iar împrumuturile pe care le luăm prin PNRR sunt la o dobânda mult mai mică, 0 şi ceva”, a mai spus premierul.

    În ceea ce priveşte condiţionalităţile pe care România şi le-a asumat pentru a lua banii din PNRR, îmbrăcate sub forma reformelor, premierul Cîţu a spus: „Vorbim de reforme de care romanii au nevoie de ani de zile: reforma pensiilor: vrem să avem un sistem de pensii bazat pe contributivitate şi sustenabil, lucru pe care nimeni nu îl poate nega în România. Reforma justiţiei – reparăm ce au stricat alţii. Reforma companiilor de stat, ne luptam cu risipa banilor în companiile publice. Reforma salarizării în sistemul public, unde vom lega direct şi transparent performanţa  de venitul celor care lucrează acolo. Aceste reforme le făceam oricum, chiar dacă nu exista PNRR. Această coaliţie a câştigat votul pentru aceste reforme.”

     

  • Este oficial: Codul Fiscal 2021, actualizat la zi, a fost publicat de ANAF

    ANAF a pubilcat în data de 27 mai 2021, pe site-ul instituţiei varianta actualizată a Codului Fiscal şi a normelor sale de aplicare cu cele mai recente adnotări şi cu toate ordinele emise de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Ministerul Finanţelor Publice până la data de 01 martie 2021.

    Varianta Codului Fiscal, publicată astăzi, este o ediţie adnotată cu ordinele emise până la data de 01 martie 2021 şi cu noutăţile introduse.

    Varianta actuală “este o ediţie adnotată cu Normele metodologice aprobate prin H.G. 1/2016, ultima actualizare : Hotărârea Guvernului nr. 864 din 14 octombrie 2020, precum şi cu ordinele pentru aplicarea Codului fiscal emise până la data de 01 martie 2021”, conform site-ului ANAF.

    Ultima actualizare conţine Ordonaţa de urgenţă nr. 19 din 25 martie 2021.

    Varianta actualizată a Codului Fiscal poate fi consultată AICI

    Textul Codului Fiscal de pe site-ul ANAF “este actualizat prin mijloace informatice şi nu reprezintă o republicare”, conform site-ului Fiscului

    “ATENŢIE! Textul urmează a fi actualizat cu prevederile legale date în aplicarea Codului fiscal”, conform site-ului Fiscului

    Legea nr. 207/2015 privind Codul Fiscal este în vigoare din anul 2016.

     

  • Este oficial: Toţi românii pot primi o zi liberă suplimentară de la angajator. Ce trebuie să faceţi pentru aceasta

    Salariaţii care se vor autorecenza prin intermediul internetului, la recensământul din 2022, au dreptul la o zi liberă, plătită de angajator, conform ordonanţei de urgentă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2020 care a fost actualizată în urmă cu o săptămână prin Ordonanţa de urgenţă nr. 39/2021.

    Ordonanţa de urgenţă nr. 39/2021 prevede amânarea recensământului pentru anul 2022 ţinând cont de prelungirea succesivă a stării de alertă pe teritoriul României pe fondul evoluţiei ascendente a numărului de cazuri de infecţie cu SARS-CoV-2, s-a impus mutarea/decalarea colectării datelor pentru recensământul general agricol într-un anotimp prielnic realizării interviurilor faţă în faţă în spaţiu deschis ca măsură de prevenţie a răspândirii virusului şi protejare a populaţiei, respectiv în perioada mai-iulie 2021, ceea ce a determinat, implicit, mutarea/decalarea termenelor pentru colectarea datelor şi pentru recensământul populaţiei şi locuinţelor, respectiv în perioada februarie- iulie 2022, precum şi mutarea momentului de referinţă al RPL2021 la data de 1 decembrie 2021 în loc de 1 mai 2021,

    Ordonanţa de urgenţă nr. 39/2021 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 19/2020 privind organizarea şi desfăşurarea recensământului populaţiei şi locuinţelor din România în anul 2021 a fost publicată în în Monitorul Oficial, Partea I nr. 530 din 21 mai 2021.

    Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2020 prevede ca persoanele salariate care se autorecenzează prin intermediul internetului au dreptul la o zi liberă, plătită, în scopul încurajării utilizării cu predilecţie a acestei metode. Dovada autorecenzării on-line se realizează prin prezentarea codului de confirmare a încheierii cu succes a autorecenzării, conform documentului oficial.

    Astfel, angajatorii persoanelor care fac dovada autorecenzării on-line au obligaţia de a le acorda acestora ziua liberă. Ziua liberă plătită se acordă în termen de maximum 12 luni de la data realizării cu succes a autorecenzării.

    Codul de confirmare a încheierii cu succes a autorecenzării este generat automat de soluţia informatică funcţională pe site-ul recensământului pentru fiecare formular individual transmis cu succes către baza de recensământ.

    În perioada februarie-iulie 2022 se desfăşoară, etapizat, recenzarea populaţiei şi locuinţelor. În funcţie de evoluţia unor evenimente la nivel naţional: pandemii, dezastre naturale, stări de alertă, stări de urgenţă, alegeri locale, alegeri parlamentare, referendumuri, modificarea perioadei de desfăşurare a recensământului general agricol, care pot afecta desfăşurarea recensământului, perioada de colectare a datelor poate fi modificată prin hotărâre a CCRPL2021.

    Ziua liberă, plătită, se acordă persoanei salariate, indiferent dacă aceasta a realizat autorecenzarea on-line pentru sine şi pentru alţi membri ai gospodăriei, sau pentru alte persoane.

    În perioada februarie-martie 2022 se realizează colectarea indirectă a variabilelor din programul de observare al recensământului identificate în surse administrative.

    În perioada martie-mai 2022 se realizează colectarea on-line a înregistrărilor individuale şi a celor referitoare la gospodării, locuinţe şi clădiri – autorecenzarea on-line.

    În perioada mai-iulie 2022 se realizează în teren colectarea prin interviu faţă-în-faţă asistată de calculator a înregistrărilor individuale, pentru acele persoane pentru care nu s-a realizat autorecenzarea on-line.

    În perioada mai-iulie 2022 se realizează în teren colectarea prin interviu asistată de calculator a clădirilor şi locuinţelor pentru care nu s-a realizat autorecenzarea on-line.

    În perioada august-septembrie 2022 se realizează asigurarea completitudinii datelor individuale privind persoanele, gospodăriile, locuinţele şi clădirile. Aceasta se realizează prin imputare prin metode statistice, din surse statistice şi administrative, pentru acele unităţi statistice pentru care nu există un formular completat cu date.

     

     

     

     

  • Tot ce trebuie să ştie contribuabilii: ANAF a publicat un ghid de utilizare a aplicaţie One Stop Shop pentru regimul special de TVA

    Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat recent pe site-ul instituţiei un “ Ghid de utilizare aplicaţie OSS – Front-office”, conform celor mai recente informaţii de pe site-ul instituţiei.

    Ghidul are ca scop informarea privind înregistrarea în One Stop Shop (OSS) a firmelor care comercializează bunuri online sau prestează servicii în beneficiul persoanelor fizice din Uniunea Europeană.

    Ghidul de utilizare aplicaţie OSS – Front-office furnizează informaţii pas cu pas, atât indicaţii cât şi informaţii vizuale privind utilizarea One Stop Shop (OSS).

    Puteţi consulta materialul informativ integral al ANAF AICI

     

  • Veşti bune pentru părinţi: Valoarea tichetelor de creşă creşte începând cu această lună

    Valoarea tichetelor de creşă a fost majorată cu 10 lei, conform celui mai recent act normativ oficializat şi se aplică pentru tichetele acordate începând cu luna aprilie.

    Mai exact, este vorba despre ordinul comun al Ministerului Finanţelor şi al Ministerului Muncii nr. 449/257/2021, document publicat în Monitorul Oficial nr. 428 din 22 aprilie 2021.

    Ordinul privind stabilirea valorii sumei lunare indexate care se acordă sub formă de tichete de creşă pentru semestrul I al anului 2021 prevede creşterea sumei cu 10 lei.

    Pentru semestrul I al anului 2021, începând cu luna aprilie 2021, valoarea sumei lunare care se acordă sub formă de tichete de creşă este de 480 lei, conform documentului oficial.

    Tichetele de creşă sunt bilete de valoare reglementate de Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare cu modificările şi completările ulterioare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1045/2018.

    Tichetele de creşă de acrordă salariaţilor care nu beneficiază de concediul pentru creşterea copilului în vârstă de până la doi ani, respectiv trei ani în cazul copilului cu handicap, şi de indemnizaţia aferentă.

     

  • ANAF a publicat lista firmelor cu datorii pentru primul trimestru al anului 2021

    Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) a publicat lista cu datornicii care nu şi-au plătit obligaţiile fiscale în T1 2021, conform legislaţiei în vigoare.

    În “lista ruşinii” sunt incluse firmele care nu şi-au achitat obligaţiile fiscale către Fisc în T1 2021. ”Lista ruşinii” este reglementată de Ordinului Ministerului Finanţelor Publice nr. 558/2016 privind Procedura de publicare a listelor debitorilor care înregistrează obligaţii fiscale restante, precum şi cuantumul acestor obligaţii.

    Obligaţiile fiscale pentru T1 2021 sunt aferente perioadei ianuarie – martie 2021. În cadrul listei sunt incluse doar firmele care au datorii fiscale de la 100.000 de lei în sus.

    Ordinului Ministerului Finanţelor Publice (MFP) nr. 558/2016 privind Procedura de publicare a listelor debitorilor care înregistrează obligaţii fiscale restante, precum şi cuantumul acestor obligaţii, regelmentează faptul că aceste obligaţii fiscale trebuiau plătite până la data de 31 martie 2019.

    Pentru publicarea obligaţiilor fiscale restante, nu au fost avute în vedere sumele de rambursat/de restituit, întrucât art. 162 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, nu prevede acest aspect, conform site-ului ANAF.

    Sunt publicate obligaţiile fiscale restante totale care depăşesc următoarele plafoane:
    a) 500.000 lei, în cazul debitorilor care au calitatea de mare contribuabil; 
    b) 250.000 lei, în cazul debitorilor care au calitatea de contribuabil mijlociu; 
    c) 100.000 lei, în cazul celorlalte categorii de debitori

    ANAF va efectua modificări “în termen de 15 zile de la achitarea integrală a obligaţiilor fiscale datorate, organul fiscal central operează, din oficiu, modificările pentru fiecare debitor care şi-a achitat aceste obligaţii, în sensul eliminării din liste”.

    Lista poate fi consultată AICI

     

     

  • Stat versus privat. Elena Călin, CEO UP! Your service Romania: Pe o scară de la unu la zece aş da 5 serviciilor publice oferite de stat şi între 7 şi 10 companiilor private

    La capitolul servicii publice, statul român încă are probleme majore în asigurarea unor astfel de facilităţi către cetăţeni. La polul opus, mediul privat a reuşit şi să asigure livrarea de servicii impecabile către clienţi, pentru că supravieţuirea companiilor private depinde şi de acest aspect, printre altele.

    „Pe o scară de la unu la 10, eu, în momentul de faţă, aş da un 5 serviciilor publice oferite de stat. Asta este nivelul la care suntem. Cred că companiile private au învăţat ce înseamnă să nu ai servicii, de nevoie. Ele ştiu ce înseamnă să nu ai clienţi, dacă nu le oferi servicii bune. La companiile private oscilăm undeva între 7 şi 10, depinde de la companie la companie şi de la industrie la industrie.” a declarat Elena Călin, CEO UP! Your service Romania.

    Potrivit CEO-ului UP!, pentru ca calitatea serviciilor publice oferite de stat să se îmbunătăţească, acesta trebuie îşi privească cetăţenii aşa cum companiile private îşi privesc clienţii şi să nu se mai bazeze pe depedenţa acestora de anumite servicii. Totodată, pentru îmbunătăţirea serviciilor publice, statul trebuie să ţină cont de părerea cetăţenilor şi să realizeze schimbări conforme cu aceasta.

    „Ca statul să-şi îmbunătăţească serviciile publice, trebuie să plece de la ideea că el creează valoare pentru cetăţean. Companiile private se luptă pentru a câştiga noi clienţi şi pentru a-i păstra. Statul nu duce această luptă, el are clienţii săi care sunt depedenţi de anumite servicii şi nu există dorinţa de a-i păstra, pentru că clienţii sunt oricum depedenţi de serviciile respective. Mai mult, companiile private fac îmbunătăţiri pe baza recenziilor venite de la clienţi, această lecţie trebuie s-o înveţe şi statul.”

     

  • Proiect: Persoanele care lucrează în condiţii deosebite vor ieşi mult mai repede la pensie

     

    Autorităţile vor modificarea legislaţiei privind sistemul de pensii publice prin reducerea vârstei standard de pensionare pentru persoanele care au lucrat în condiţii deosebite de muncă , conform unui proiect de lege înregistrat la Senat în această săptămână.

    Miercuri, 14 aprilie 2021, a fost înregistrată la Senat propunerea legislativă nr. B140/2021, Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

    Prezenta propunere prevede reducerea cu 5 luni pentru fiecare an lucrat în condiţii deosebite de muncă, faţă de cele 4 luni care sunt prevăzute în prezent.

    Proiectul propune modificarea art. 18 lit a.), astfel:

    Pentru perioadele ulterioare datei de 1 aprilie 2001 care reprezintă, conform legii, stagiu de cotizare realizat în condiţii deosebite sau în condiţii speciale se acordă perioade suplimentare la vechimea în muncă, care constituie stagii de cotizare în condiţii normale, după cum urmează:

     – 5 luni pentru fiecare an lucrat în condiţii deosebite de muncă;

    Conform legislaţiei, locurile de muncă în condiţii deosebite sunt considerate “locurile de muncă unde gradul de expunere la factorii de risc profesional sau la condiţiile specifice unor categorii de servicii publice, pe toată durata timpului normal de muncă, poate conduce în timp la îmbolnăviri profesionale, la comportamente riscante în activitate, cu consecinţe asupra securităţii şi sănătăţii în muncă a asiguraţilor”.

    Ca şi exemplu, cei care au realizat stagiul de cotizare realizat în condiţii deosebite (ani împliniţi) în cuantum de 1 an vor beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare cu 5 luni, iar cei care au realizat stagiul de cotizare realizat în condiţii deosebite (ani împliniţi) în cuantum de 30 ani vor beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare cu 15 ani şi 8 luni.

    Pentru ca această propunere legislativă să intre în vigoare este necesar să fie adoptată de Parlament şi să fie promulgată de şeful statului, ca apoi să fie publicată în Monitorul Oficial.