Tag: muzeu

  • Ce facem cu cladirile vechi din orase?

    Expozitia a doi arhitecti de la un birou de arhitectura din
    Amsterdam, “Cronocaos”, de la New Museum din New York, incearca sa
    demonstreze ca n-ar trebui sa ne dorim orase ca niste muzee in aer
    liber, incercand obsesiv sa izolam cladirile vechi de viata
    prezentului. Rem Koolhaas si partenerul sau la firma, Shohei
    Shigematsu, sunt adeptii unei idei existente deja in mediile
    academice de cativa ani, conform careia conservarea cladirilor
    monument istoric din toata lumea duce la alungarea treptata din
    zonele respective a paturilor mai sarace ale populatiei, pentru a
    face loc exclusiv proprietarilor cu dare de mana si turistilor.

    Renovarile minimaliste preferate pentru cladirile istorice
    pentru a nu le afecta spiritul, stergand urme ale trecutului
    acestora, n-ar face decat sa duca la o forma de amnezie istorica,
    ce ne indeparteaza de intelegerea propriului nostru trecut in loc
    sa ni-l conserve, sustin cei doi.

    Pentru a-si demonstra punctul de vedere, cei doi au ales pentru
    expozitie un fost restaurant si club rock devenit magazin de langa
    New Museum, pe care l-au impartit in doua: una dintre jumatati au
    renovat-o “minimalist”, cealalta au lasat-o asa cum era si au
    adaugat in plus elemente din decorul vechiului club. Rezultatul a
    fost ca jumatatea renovata arata sterila, iar cealalata pare plina
    de viata.

  • Coada la muzeu: National Gallery limiteaza accesul la expozitia Leonardo da Vinci

    Numarul de bilete de intrare vandute (16 lire, pret intreg) va
    fi limitat la 180 pentru fiecare jumatate de ora, motivul invocat
    fiind dorinta de a le permite celor ce vin la galerie sa admire in
    voie operele expuse fara a fi deranjati de inghesuiala, asa cum s-a
    intamplat la alte expozitii importante.

    Expozitia Da Vinci de la National Gallery, care
    se va deschide la 9 noiembrie si pentru care se pot deja rezerva
    bilete, va prezenta lucrari atat din colectia institutiei, cat si
    imprumutate de la alte muzee. Pe lista de exponate se afla si o
    parte dintre picturile pe lemn ale maestrului care s-au pastrat
    pana azi.

  • Din ce se poate face arta: cuie, bilete de tren si ambalaje de bomboane

    Important artist german nascut in 1887, Kurt Schwitters a ramas
    cunoscut in special pentru colajele sale, care aveau sa exercite o
    influenta puternica asupra unor artisti actuali cum ar fi Damien
    Hirst.

    Expozitia “Culoare si colaj”, inaugurata la Houston si
    actualmente gazduita de catre muzeul prestigioasei universitati
    americane, constituie o privire asupra operei celui care obisnuia
    sa adune obiecte considerate inutile de catre altii, de la cuie la
    bilete de tren, bucati de panza sau ambalaje de bomboane si sa le
    combine in moduri surprinzatoare. Artistul insusi isi numea arta
    “Merz”, de la termenul german “Kommerz”, tocmai pentru a sublinia
    faptul ca lucrarile sale isi au originea in ramasitele
    consumului.

    “Culoare si colaj”, deschisa pana la 26 iunie,
    cuprinde 78 de montaje, sculpturi si colaje realizate intre anii
    1918 si 1947, care ilustreaza principiile compozitionale si de
    design ale artistului, precum si reactiile sale la curente
    artistice importante ca expresionismul, dadaismul sau
    constructivismul. Schwitters avea pregatire de pictor, reflectata
    in modul cum combina obiectele gasite si infrumuseta colajele cu
    straturi de culoare.

    Cea mai importanta opera a sa este insa “Merzbau”, o structura
    stranie pe care o crease intr-o parte a locuintei sale din Hanovra
    si care a fost distrusa de bombardamentele aliate in cel de-al
    Doilea Razboi Mondial. Aceasta a fost reconstituita pentru
    expozitia din SUA pe baza unor fotografii facute la vremea crearii
    sale.

  • Atelierul inventatorului James Watt, reasamblat la Science Museum din Londra (VIDEO)

    Pana la construirea acestuia insa, Watt adusese deja
    imbunatatiri unor instrumente stiintifice si muzicale sau unelte.
    Importanta sa in istoria industriei a facut ca dupa moartea sa in
    1819, atelierul lui din Heathfield, de langa Birmingham, sa fie
    pastrat intact, desi nu a fost transformat in muzeu. In 1924, cand
    casa respectiva a fost demolata, atelierul a fost dezmembrat, iar
    Science Museum – Muzeul de Stiinta din Londra a cumparat toata
    colectia de articole din atelier, constand din 8.434 de obiecte,
    printre care un cuptor, un birou, un strung, un banc de lucru,
    diverse recipiente de sticla, matrite sau bucati de roca.

    Pentru prima data, atelierul a fost acum reconstruit, iar
    colectia devine accesibila publicului, in expozitia permanenta deschisa la finele lui martie la
    Muzeul de Stiinta de la Londra. Muzeul a colaborat cu un artist
    care a realizat o animatie video cu obiectele din atelier, spre a
    le oferi o idee despre expozitie celor care nu vor ajunge prea
    repede la Londra sa vada atelierul.

  • Biblia dupa Chagall

    Expozitia intitulata “Chagall si Biblia” prezinta
    gravuri realizate de artistul Marc Chagall pentru o editie
    ilustrata a Bibliei publicata in anul 1956, lucrari realizate pe
    parcursul a douazeci si cinci de ani.

    Sunt incluse, de asemenea, si o parte din guasele folosite de
    pictor drept schite preliminare, precum si douazeci si cinci de
    tablouri mari in ulei reprezentand scene biblice, obtinute de la
    alte muzee din Europa si de la colectionari particulari.

  • Theodor Aman se instaleaza la Cotroceni

    Expozitia organizata la initiativa Muzeului National Cotroceni
    reuneste peste 130 de lucrari (picturi, gravuri si desene), precum
    si un set de obiecte care i-au apartinut artistului – sigiliu cu
    iscalitura lui, cutie cu pensule, paleta cu lauri oferita de elevii
    artistului cu dedicatia “Maestrului nostru Th. Aman de diua
    omastica 1891. Elevii Scolei de Belle-Arte”.

    In expozitie se vor regasi si binecunoscutele portrete ale lui
    Tudor Vladimirescu, Alexandru Lapusneau, Carol I, Mihail
    Cantacuzino, Nicolae Racovita, Ion Heliade Radulescu, Cezar
    Bolliac, alaturi de cele ale membrilor familiei artistului.

    Detalii pe Ziarul de Duminica.

  • Ultima achizitie a British Museum: piese antice de fildes tratate de Agatha Christie cu crema de fata

    Este vorba de aproape 1.000 de piese numerotate si 5.000 de
    fragmente nenumerotate – sculpturi de fildes realizate intre
    secolele 9-7 i.Hr, descoperite in urma unor sapaturi din nordul
    Irakului, la Nimrud, la sud de localitatea Mosul din ziua de
    azi.

    Agatha Christie a facut parte din echipa de arheologi britanici
    care a facut acolo sapaturi intre anii 1949 si 1963 sub conducerea
    lui Sir Max Mallowan, al doilea sot al scriitoarei. Celebrei
    autoare i se datoreaza redarea luciului pieselor, intrucat Agatha
    Christie le-a tratat cu crema de fata. Cele mai frumoase piese ale
    colectiei vor putea fi admirate la British Museum incepand din
    aceasta saptamana.

  • Cel mai impresionant diamant din lume

    Diamantul are 110 carate ai este cel mai mare diamant galben, de
    forma unei pere, din lume. Bijuteria a fost imprumutata muzeului de
    catre producatorul american de diamante Cora International.
    Culoarea galbena provine din procentajul mic de nitrogen care se
    regaseste in structura de carbon a pietrei pretioase.
    Diamantele in culori puternice reprezinta o mica parte din
    diamantele naturale existente. Iar daca piatra are si peste 100 de
    carate atunci aceasta capata o semnificatie istorica.



    Cititi mai multe
    pe www.zf.ro

  • Istoria Londrei, vazuta cu camera ascunsa

    Lucrarile expuse au fost realizate de saptezeci de fotografi si
    prezinta evolutia strazilor orasului, de la primele instantanee
    alb-negru de dupa 1860 pana la cele color din 2010. Expozitia de la
    Museum of London este deschisa pana la 4
    septembrie.

  • ElBaradei: “Ce am inceput in Egipt nu mai poate fi oprit”. In paralel, vandalii rup capetele mumiilor de la muzeu (VIDEO)


    ElBaradei
    , el insusi consemnat la domiciliu pentru scurta vreme
    de politie pentru ca a vrut sa participe la demonstratiile de
    strada, s-a alaturat duminica protestatarilor din piata Tahrir din
    Cairo, care au continuat sa ceara demisia lui Mubarak.

    “Ceea ce am inceput nu mai poate fi oprit. Poporul vrea ca regimul
    sa cada”, a spus ElBaradei. In paralel, opozantul a cerut, intr-o

    serie de interviuri
    acordate de la Cairo, ca SUA sa abandoneze
    sustinerea pentru Hosni Mubarak, afirmand chiar ca “ar fi mai bine
    pentru presedintele Obama sa nu apara drept cel din urma care ii
    spune lui Mubarak ‘a venit momentul sa pleci’”, conform CNN.

    ElBaradei a declarat ca el are mandat de la demonstranti sa
    negocieze un guvern de uniune nationala si ca in curand va ajunge
    la o intelegere cu armata, singura in stare sa decida cine trebuie
    sa conduca Egiptul. El a spus ca armata “este parte a Egiptului si
    este in mare parte de partea poporului”.

    “Guvernul american nu-i poate cere poporului egiptean sa creada
    ca un dictator care a fost la putere de 30 de ani ar putea fi cel
    ce introduce democratia. Asta e o pacaleala”, a afirmat opozantul
    la CBS.

    Duminica, un reprezentant al Fratiei Musulmane, formatiune de
    opozitie, a anuntat ca partidul il sustine si el pe ElBaradei in
    negocierile cu guvernul. La randul lui, laureatul Nobel i-a aparat
    pe Fratii Musulmani intr-un interviu pentru ABC, aratand ca ei nu
    sunt islamisti extremisti si ca nu fac uz de violenta, asa cum
    incearca sa-i prezinte regimul lui Mubarak. El a precizat ca in
    spatele demonstratiilor din Egipt nu se afla radicali islamisti si
    ca acestea “nu au nicio ideologie, in afara de cea a sperantei, a
    dorintei oamenilor de a le fi respectate drepturile si
    demnitatea”.

    Administratia de la Washington s-a dovedit pana acum ambigua,
    incercand sa evite o abandonare totala a lui Mubarak, aliat
    strategic al SUA timp de 30 de ani, dar in acelasi timp i-a
    sustinut si pe protestatari in revendicarile lor contra unui regim
    care le-a limitat drepturile si libertatile.

    Mubarak l-a numit sambata pe Ahmed Shafik, general in retragere, ca
    prim-ministru, dupa ce vineri a demis intregul cabinet, si a numit
    in premiera un vicepresedinte, in persoana lui Omar Suleiman, seful
    serviciilor speciale ale tarii, miscari apreciate de comentatori ca
    pregatind o tranzitie a puterii catre un regim condus de Suleiman
    si axat pe forta armatei si a serviciilor speciale.

    ElBaradei este o figura foarte cunoscuta la Washington, nu in
    ultimul rand pentru ca s-a opus cu vehementa invadarii Irakului in
    2003. In tara insa, unii considera ca n-ar fi tocmai persoana
    potrivita sa conduca tara, fiindca “nu e de-al nostru, al poporului
    – ii place prea mult sa ia premii si sa calatoreasca in
    strainatate”, cum spune un tanar.

    Ziua de duminica a fost marcata de
    noi violente
    , de aceasta data ca rezultat al retragerii aproape
    complete a politiei din teren, incepand de vineri, care a lasat
    cale libera dezordinilor create de hoti si jafurilor, imposibil de
    oprit chiar de catre fortele armatei ce patruleaza Cairo sau
    Alexandria, incercand sa apere mai ales muzeele.

    Cetatenii s-au organizat in formatiuni civile de aparare, iar
    tinerii au format lanturi vii in jurul muzeelor, pentru a le
    proteja de jafuri si distrugeri. Zahi Hawass, responsabil al
    Muzeului Egiptean din Cairo, a declarat ca vandalii au intrat in
    muzeu, au deteriorat o serie de antichitati si chiar au reusit sa
    rupa
    capetele a doua mumii
    . Ulterior, soldatii i-au prins pe hoti si
    au reusit sa protejeze colectiile muzeului, insa temerile raman.
    Armata a oprit deja accesul public la piramidele din Gizeh si a
    trimis trupe care sa apere templul din Luxor.