Tag: microsoft

  • Microsoft Summit 2016: Ritmul schimbărilor din business va accelera, acum lucrurile încă se mişcă lent. Fiecare companie trebuie să devină digitală pentru a supravieţui

    „Transformarea digitală oferă în acelaşi timp probabil cea mai mare oportunitate de afaceri a acestei generaţii, în orice domeniu“, a declarat Gabriela Matei, general manager al Microsoft România.

    Companiile nu pot ignora avansul tehnologiei, adopţia noilor soluţii digitale – de la cele de gestiune a diferitelor procese din organizaţie, de mobilitate şi productivitate şi analiza datelor, la cele cloud şi de securitate cibernetică, fiind absolut necesară pentru a-şi menţine competitivitatea pe piaţă şi pentru a-şi creşte businessul.

    „De ce lucrurile nu se vor mai mişca atât de încet niciodată? Fiecare tip de companie, fie că vorbim de produse sau servicii, trebuie să devină o companie digitală cu o nouă mentalitate şi o căutare continuă de noi valori. Companiile care nu sunt pregătite să inoveze sunt companiile care vor rămâne în urmă“, a spus David Rowan, director editorial al ediţiei britanice a revistei de tehnologie WIRED, în cadrul ediţiei de anul acesta a Microsoft Summit, unul dintre cele mai mari evenimente IT&C de pe piaţa locală care a reunit peste 800 de participanţi.

    Transformarea digitală reprezintă un proces complex care se bazează pe patru piloni: clienţi, angajaţi, operaţiuni şi serviciile şi produsele companiei.

    „Sistemul de digitalizare are patru componente: este vorba despre cum se poartă o entitate cu clienţii şi cum schimbă experienţa pentru clienţi, cum îşi împuterniceşte angajaţii folosind transformarea digitală, cum sunt optimizate modelele operaţionale şi cum se schimbă acestea şi cum se schimbă produsul“, a declarat Don Grantham, preşedintele Microsoft pentru Europa Centrală şi de Est.

    Peste jumătate din populaţia globului foloseşte în prezent tehnologii de ultimă oră, fiind conectaţi aproape în permanenţă.

    „Este doar o problemă de timp până când şi ceilalţi 50% vor fi conectaţi. Până în 2025 vor fi 5 miliarde de persoane conectate“, a adăugat el.

    Companiile locale se află în plin proces de transformare digitală, adopţia noilor tehnologii realizându-se însă într-un ritm mai lent decât pe pieţele externe, în special cele din Vest, care sunt în avangarda digitalizării.

    „O transformare digitală reuşită face ca o firmă să devină o firmă digitală, care îşi construieşte strategia pe alte principii, nu doar pe utilizarea tehnologiei. Aceasta este a patra revoluţie industrială şi vine cu o serie de oportunităţi, dar şi bătăi de cap“, a precizat Ga­briela Matei, director general al Microsoft Ro­­mânia. Ea a adăugat că acest proces nu im­plică doar adopţia de noi tehnologii şi schim­barea proceselor de business, ci şi a culturii organi­zaţiei, fiind astfel o transformare fundamentală.

    România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte „apetitul“ pentru transformarea digitală, potrivit statisticilor UE. Cu toate acestea, există semnale în piaţă că firmele locale încep treptat să depăşească prima fază a digitalizării – utilizarea unor soluţii de gestiune a resurselor companiei (ERP – Enterprise Resource Planning), de administrare a diferitelor procese şi activităţi (CRM – Customer Relationship Manage­ment, HCM – Human Capital Mana­gement etc.) la soluţii de analiză a datelor care permit luarea deciziilor de management într-un timp mai scurt (BI – Business Intelligence) şi la soluţii de optimizare a diferitelor procese.

    „Dacă în urmă câţiva ani soluţiile ERP erau nevoia de bază, apoi cele de tip CRM, apoi solu­ţiile de  «business intelligence», iar apoi document managementul a fost «cenuşăreasă». Acum au început să se ceară din ce în ce mai accelerat soluţiile de optimizare, pentru că toate celelalte niveluri în cadrul unei firme sunt aco­perite. În anii care vin cred că această parte a optimizării de documente va lua amploare“, a punctat Andreea Mocanu – IT Services Mana­ger, Konica Minolta Business Solutions România. Platformele cloud devin treptat fun­daţia pe care se construiesc noile versiuni ale solu­ţiilor IT. „Când a apărut conceptul de cloud, lu­mea a fugit, până când şi-au dat seama că de fapt cloud-ul înseamnă aplicaţia cu aju­torul că­reia poţi folosi servicii cloud, să ai acces de oriunde. La momentul acesta cererea vine de la clien­tul final, de Office 365, de exemplu“, a men­ţionat Costi Neacşu, Microsoft Business Unit Manager în cadrul companiei de distri­buţie IT&C LikeIT. Pe plan local, rata de adopţie a solu­­ţiilor cloud nu este încă la acelaşi nivel ca în străinătate. „La nivel mondial, cloud-ul este dezvoltat, deschiderea este mult mai mare către cloud. În România încă mai avem de lucru, din ce în ce mai mult mergem către îmbrăţişarea modelului de business în cloud“, a completat el.

    În ceea ce priveşte rapiditatea cu care se adaptează companiile la noile tehnologii prin alocarea unor resurse semnificative în soluţii IT de ultimă generaţie, aceasta depinde în funcţie de industrie, a afirmat Florin Popa, directorul commercial B2B al Orange România, liderul pieţei locale de telefonie mobilă.

    „Viteza cu care companiile aleg să investească în soluţii de IT, care să le mobi­lizeze forţele de vânzări sau să le optimizeze procesele în operaţiuni, este diferită. Cu siguranţă industriile care sunt sub cea mai mare presiune concurenţială sunt şi cele care au căutat să se transforme din această perspectivă. Aş menţiona-o în particular pe cea a asigurărilor şi pe cea a agriculturii.“

    David Rowan, director editorial al ediţiei britanice a revistei de tehnologie WIRED: „De ce lucrurile nu se vor mai mişca atât de încet niciodată? Fiecare tip de companie, fie că vorbim de produse sau servicii, trebuie să devină o companie digitală cu o nouă mentalitate şi o căutare continuă de noi valori. Companiile care nu sunt pregătite să inoveze sunt companiile care vor rămâne în urmă.”

    David Rowan, director editorial al ediţiei britanice a revistei de tehnologie WIRED:  „De ce lucrurile nu se vor mai mişca atât de încet niciodată? Fiecare tip de companie, fie că vorbim de produse sau servicii, trebuie să devină o companie digitală cu o nouă mentalitate şi o căutare continuă de noi valori. Companiile care nu sunt pregătite să inoveze sunt companiile care vor rămâne în urmă.” 

  • Don Grantham, Preşedintele Microsoft pentru Europa Centrală şi de Est: Până în 2025, peste 5 miliarde de persoane vor fi conectate. Cele mai multe date vor fi stocate în platforma cloud

    Peste 50% dintre oameni la nivel mondial sunt conectaţi şi folosesc tehnologie şi servicii în fiecare zi. Este doar o problemă de timp până când şi ceilalţi 50% vor fi conectaţi. Până în 2025 vor fi 5 miliarde de persoane conectate. Cele mai multe date vor fi stocate în platforma cloud, a spus Don Grantham, Preşedintele Microsoft pentru Europa Centrală şi de Est, în cadrul Summitului Microsoft 2016.

    Sistemul de digitalizare are patru componente: este vorba despre cum se poartă o entitate cu clienţii şi cum schimbă experienţa pentru clienţi, cum îşi împuterniceşte angajaţii folosind transformarea digitală, cum sunt optimizate modelele operaţionale şi cum se schimbă acestea şi cum se schimbă produsul.

    ”Am un exemplu care ilustrează asta foarte bine: am lucrat cu Rolls Royce. Ei acum furnizează servicii complete de mentenanţă clienţilor. Ei şi-au dat seama că pot să ofere un plus de valoare clienţilor prin adăugarea de senzori pe motoare, care oferă extrem de multe informaţii, trecute ulterior prin data analytics. Aceste informaţii ajută clienţii în mai multe aspecte şi economisesc foarte mulţi bani în zone precum reparaţii sau economie de combustibil. O singură problemă poate costa compania până la milioane de dolari pe zi dacă nu este descoperită la timp”, a spus el. 

  • David Rowan, editorul Wired UK, speaker la Microsoft Summit 2016: Regulile vechi nu mai au nicio importanţă; orice business trebuie să devină digital pentru a supravieţui

    Toate companiile din toate sectoarele industriale trebuie să se tranforme pentru a deveni digitale pentru că regulile vechi de business nu mai au importantă în noul context creat de tehnologie, spune David Rowan, editor încă de la înfiinţarea, în anul 2009, a ediţiei britanice a celebrei reviste de tehnologie Wired, care va participa în calitate de speaker la cea de-a patra ediţie a evenimentului Microsoft Summit, care va avea loc săptămâna viitoare, pe 8 noiembrie, la Teatrul Naţional din Bucureşti.

    „Tehnologia, internetul şi noile modele de business contestă în timp real ordinea existentă, astfel că înainte de a ne da seama, regulile vechi nu mai au nicio importanţă. Însă apar oportunităţi noi extraordinare, dacă înţelegi noile reguli. Brusc, fiecare tip de business, de la hardware la servicii, realizează că trebuie să devină un business digital pentru a supravieţui. Ceea ce înseamnă schimbarea mentalităţii corporative şi pregătirea pentru o căutare continuă de noi metode de a crea valoare. Astfel, dacă nu eşti pregătit să inovezi, rişti să rămâi în urmă”,  a declarat David Rowan.
    “David Rowan este editor încă de la înfiinţare al ediţiei britanice a WIRED Magazine – probabil cea mai importantă publicaţie de tehnologie la nivel mondial. Rowan a stat faţă în faţă cu reprezentanţi ai celor mai importante companii din industria digitală, precum Eric Schmidt, Michael Dell sau Reid Hoffmann, cât şi cu antreprenori şi dezvoltatori de start-up-uri inovative din Tel Aviv până în Shenzen, în încercarea de a de a investiga modul în care inovaţia tehnologică va transforma lumea”, au explicat reprezentanţii Microsoft.

    Transformarea digitală va reprezenta şi tema centrală a ediţiei din acest an a Microsoft Summit 2016, unul dintre cele mai importante evenimente de tehnologie şi business de pe piaţa locală, care va avea loc la Teatrul Naţional din Bucureşti în data de 8 noiembrie.

    Conferinţa este structurată astfel încât să acopere tematica digitalizării din perspectiva mai multor industrii, cu spaţii special alocate segmentelor care traversează schimbări dramatice pe fondul creşterii gradului de adopţie al tehnologiei – printre care se numără retailul, serviciile financiare, administraţia şi sănătatea.

    Întreaga gamă de schimbări provocate de digitalizare în business şi administraţie va fi abordată în cadrul Microsoft Summit 2016 atât în sesiuni dedicate anumitor industrii cât şi în panel-uri care vor încerca să creioneze o imagine de ansamblu asupra stadiului în care se află România din punct de vedere al adopţiei tehnologiei.

    O perspectivă globală asupra acestui fenomen va fi oferită de David Rowan, editor încă de la înfiinţarea, în anul 2009, a ediţiei britanice a revistei de tehnologie Wired. „Tehnologia, internetul şi noile modele de business contestă în timp real ordinea existentă, astfel că înainte de a ne da seama, regulile vechi nu mai au nicio importanţă. Însă apar oportunităţi noi extraordinare, dacă înţelegi noile reguli. Brusc, fiecare tip de business, de la hardware la servicii, realizează că trebuie să devină un business digital pentru a supravieţui. Ceea ce înseamnă schimbarea mentalităţii corporative şi pregătirea pentru o căutare continuă de noi metode de a crea valoare. Astfel, dacă nu eşti pregătit să inovezi, rişti să rămâi în urmă”,  a declarat David Rowan.

    Mai multe detalii despre conferinţă şi speakerii invitaţi sunt disponibile pe pagina web a evenimentului, www.mssummit.ro.

  • Microsoft: În acest an 50% din veniturile noastre vor fi generate de platforma de cloud. Companiile din energie & utilităţi, farma, retail şi sectorul financiar au în derulare cele mai multe proiecte de implementare a unor soluţii de cloud

    Explozie şi pe segmentul micilor dezvoltatori de aplicaţii.

    Veniturile generate de platforma de servicii cloud vor creşte şi în acest an fiscal cu peste 100% şi vor ajunge să genereze o jumătate din afacerile subsidiarei locale a gigantului american Microsoft, în condiţiile în care com­paniile au înce­put să migreze ma­siv spre acest tip de soluţii.

    “Anul trecut 30% din veniturile noastre au venit din cloud. În acest an fiscal estimăm că 45-50% din venituri vor fi ge­nerate de platforma de cloud. Este o evo­luţie care spune multe. Există un ritm de creştere al veniturilor Microsoft de la an la an. Să creşti ponderea serviciilor de cloud cu o asemenea anvergură de la an la an înseamnă că într-adevăr clienţii merg în direcţia respectivă”, a declarat într-un interviu pentru ZF Daniel Rusen, Cloud & Enterprise Lead la Microsoft România. Anul trecut compania a raportat la Finanţe afaceri de 238 mil. lei (54 mil. euro), în creştere cu 22% faţă de anul anterior.

    Platformele de cloud le permit com­paniilor sau cli­en­ţilor rezi­den­ţiali să acceseze prin internet servicii furnizate din mari centre de date, plătind doar pentru ceea ce folosesc. Spre exemplu companiile pot stoca date în cloud şi instala aplicaţii pe aceeaşi platformă plătind un abonament în funcţie de spaţiul de stocare şi puterea de procesare utilizată, evitând astfel investiţiile în propriile servere.

    “Nu mai suntem în situaţia în care clienţii se întreabă dacă merg sau nu către cloud. Acum pentru companiile mari decizia este clară, întrebarea este doar când se va face pasul spre cloud. În cazul start-up-urilor, decizia este luată aproape din start. Foarte multe start-up-uri din România aleg de la început să îşi dezvolte tehnologia într-o platfomă de cloud iar companiile care au deja o acoperire naţională, o infrastructură deja cumpărată se gândesc cum să facă să adauge şi o platformă de cloud. Pentru orice IT manager, CIO, director de IT există un punct în agendă – «Când voi face pasul către cloud, şi pentru ce activitate»?“, a adăugat reprezentantul Microsoft. Această evoluţie are loc în contextul în care veniturile com­paniei din platforma de cloud au continuat să crească de la an la an cu peste 100%, chiar dacă numărul de clienţi a crescut puternic.

    “Ritmul de creştere al utilizării serviciilor de cloud a avut o creştere exponenţială. Câteodată este greu sa estimezi o creştere de la an la an, de peste 100%, aşa cum a avut Microsoft pentru serviciile sale de cloud odată ce ajungi la o bază mare de clienţi. Pentru că spui în felul următor: în primul an creşti cu 150% – dau un exemplu, în al doilea cu 120% pentru că baza este din ce în ce mai mari iar ritmul acesta de creştere dacă îl ţii la acelaşi nivel este foarte greu sustenabil odată ce creşti foarte mult baza. Spre surprinderea noastră plăcută ritmul acesta de creştere s-a menţinut, la peste 100%, pentru serviciile de cloud. Chiar dacă avem o bază substanţială de clienţi şi o bază substanţială de utilizatori lunari ai serviciilor respective ritmul de creştere este la fel, foarte susţinut în continuare. Companiile au din ce în ce mai multă apetenţă faţă de tehnologie şi văd că tehnologia le uşurează foarte mult procesele zilnice de business şi automat caută noi modalităţi de a deveni mai eficienţi, în a deveni mai agili”.

    Companiile din energie & utilităţi, farma, retail şi sectorul financiar au în derulare cele mai multe proiecte de implementare a unor soluţii de cloud, adaugă Daniel Rusen.

    “Sunt câteva verticale unde într-adevăr am reuşit să schimbăm procesele tehnologice ale companiilor şi să eficientizăm foarte mult procesele lor de business: este vorba de servicii financiare, oil&gas sau farma. Retailul este iarăşi un segment cu o mare creştere pentru că în general retailul tinde să se schimbe într-un mod foarte dinamic. Toate companiile care au un lanţ de retail încearcă să vină cu ce ceva nou, inovator către clienţi şi automat aici platforma de cloud le ajută foarte mult să vină cu facilităţi şi inovaţii către clienţi. În retail trebuie să uimeşti clientul, pentru că de când intră pe uşă el caută o experienţă nouă, pentru că altfel cumpără din online, unde poate este preţul mai mic. Clientul vrea să fie uimit. Asta poţi să o faci dacă foloseşti ceva invovativ, nou pe care doar platforma de cloud poate să îl ofere.“

    Dincolo de companiile mari, Microsoft a observat şi o creştere exponenţială a utilizării în cadrul dezvoltatorilor mici de aplicaţii sau a freelancerilor din domeniul hi-tech. “Nu doar companiile mari au apetenţă pentru cloud. Este o greşeală frecventă, generată de faptul că implementările de la companiile mari sunt deregulă spectaculoase.cUn contract la o companie mare este un proiect cu care te lauzi. Totuşi unul dintre marile avantaje ale soluţiei de cloud este că democratizează accesul la tehnologie. Până acum câţiva ani doar marile companii şi universităţile îşi permiteau să facă o analiză de date pe clienţii lor, să înţeleagă comportamentul clienţilor. Pentru a realiza acest lucru era nevoie în trecut de investiţii semnifiactive în servere, de exemplu, suma de pornire era de 200.000-300.000 de euro şi putea ajunge la milioane de euro. Acum poţi să cumperi aceeaşi putere doar pentru perioada de folosire. Un institut de cercetare dacă vrea să analizeze nişte date de proiectare, sau un arhitect de design care vrea să facă o evaluare a unei clădiri la cutremure poate apela la cloud. Dacă voia să facă o evaluare pentru o clădire de birouri îi trebuiau cateva servere care să funcţioneze câteva zile ca să realizeze care ar fi impactul unui cutremur din mai multe puncte de vedere. Acum poate să facă acelaşi lucru într-un timp şi mai scurt şi cu o investiţie mult mai mică. Se poate face acum acelaşi lucru într-o oră folosind mai multă putere de calcul şi în loc să investească 300.000 de euro în infrastructură poate să plătească 2.000 de euro pentru puterea de calcul necesară acelei evaluări. Gradul de investiţie este mult, mult mai mic. Avem foarte mulţi clienţi mici care folosesc puterea cloudului pentru proiecte punctuale, atunci când au nevoie plătind sume relativ mici de bani pentru acea utilizare. Vedem o creştere foarte mare a dezvoltatorilor mici de software, de aplicaţii pentru Appl, iOS, Google Android, Microsoft care pentru a-şi eficientiza procesele apelează la API-urile disponibile în platforma de cloud Azure. Este o creştere fantastică: de la lună la lună sunt sute de noi astfel de mici dezvoltatori de software, mici specialişti în IT, de freelanceri în tehnologie care folosesc platforma de cloud punctual pentru anumite proiecte pe care le derulează.”

    Soluţiile bazate pe platforma de cloud vor reprezinta şi una dintre temele centrale ale evenimentului Microsoft Summit 2016, care acoperă tematica transformării digitale din perspectiva mai multor industrii.

    Unul dintre speakerii invitaţi la eveniment este Mehis Sivhart, şeful Centrului pentru Registre şi Sisteme de Informaţie din Estonia (RIK). Din această poziţie el a condus implementarea unora dintre cele mai avansate servicii de e-guvernare din lume, servicii a căror integrare a făcut ca acum Estonia să fie considerată prima „ţară digitală” din lume.  Responsabil de implementarea unora din cele mari şi mai tehnic-avangardiste proiecte digitale publice, Mehis Sivhart priveşte transformare digitală prin prisma posibilităţilor pe care le deschide pentru politicile de administraţie, legislative şi de justiţie precum şi a responsabilităţii faţă de cetăţeni. Microsoft Summit 2016 va avea loc în data de 8 noiembrie la Teatrul Naţional din Bucureşti.

    Ziarul Financiar este partenerul media al Microsoft Summit 2016. 

  • Noile produse prezentate de cei doi giganţi din tehnologie. Microsoft lansează un desktop impresionant, iar Apple aduce funcţia de touch laptopurilor

    Microsoft a anunţat în cadrul evenimentului Windows Creator Edition Surface Studio, un computer integrat într-un monitor de dimensiuni foarte mari, cu hardware puternic şi design atrăgător, dedicat profesioniştilor din mediul creativ, fiind potrivit atât pentru graficieni, videografi şi fotografi, cât şi de gameri, primind câteva funcţii speciale pentru jocuri video.

    Computerul are display „Pixel Sense” cu funcţii tactile cu diagonală de 28”, echipat cu ceea ce numeşte Microsoft „cel mai subţire panou LCD de până acum”. Acesta vine cu un format atipic 3:2, asemeni tabletelor Surface Pro şi afişează o rezoluţie de 4500 x 3000 pixeli, cu 63% mai mult decât rezoluţia standard UHD/4K. Microsoft va oferi un nou periferic numit Surface Dial, o rotiţă multifuncţională care va putea fi folosită în diverse aplicaţii de design, cât şi în cadrul sistemului de operare Windows 10. Computerul are la bază procesoare Intel Core i5 sau i7 pe arhitectură Skylake, alăturate unor cipuri grafice NVIDIA GeForce GTX 965M cu 2 GB sau GTX 980M cu 4 GB, unităţi de stocare hibrid de 1 sau 2 TB şi opţiuni de RAM de la 8 la 32 GB. În funcţie de configuraţie, Surface Studio poate costa 2.999 dolari în versiunea de bază şi poate atinge preţul de 4.199 dolari în cea de top.

    Microsoft a anunţat şi a doua generaţie de laptopuri Microsoft Surface Book, care aduce hardware şi mai puternic, cât şi o autonomie drastic îmbunătăţită.

    Apple pe de altă parte a prezentat noua generaţie de laptopuri chiar a doua zi. Noul Macbook Pro este mult mai mic decât modelele din generaţia precedentă, indiferent de dimensiunea display-ului, foloseşte exclusiv mufe USB Type-C şi are o tastatură nouă, echipată cu un display secundar OLED numit Touch Bar care înlocuieşte butoanele F1-F12 şi butonul ESC.

    În dreapta barei OLED, care poate fi folosită de aplicaţii pentru acces la funcţii rapide, a fost integrat şi butonul Power, care este acum un pătrat de culoare neagră cu un senzor de amprentă TouchID pentru autentificarea în sistemul de operare, în diverse conturi online şi pentru aprobarea plăţilor prin Apple Pay. Trackpad-ul a fost de asemenea îmbunătăţit, fiind acum mult mai mare, pe toate modelele de Macbook Pro.

    Vor exista trei versiuni de Macbook Pro, care vor înlocui complet aproape complet în ofertă vechile modele. Va exista un Macbook Pro cu display de 13” care va veni cu o tastatură standard, fără ecran secundar OLED şi cu doar două port-uri Thunderbolt 3 (Type-C), un model de 13” cu ecran OLED şi patru port-uri Thunderbolt 3 şi un model de 15” cu aceleaşi 4 port-uri Thunderbolt 3 şi ecran secundar. În timp ce versiunile de 13” nu vor beneficia de cip grafic dedicat, varianta de 15” va fi echipată cu un GPU AMD R7 450 pe arhitectură Polaris, care oferă performanţă de două ori mai mare decât generaţia precedentă. Toate vor beneficia însă de un jack audio de 3,5 mm.

    Preţurile sunt evident, piperate. Modelul de bază fără display OLED secundar porneşte de la 1.499 dolari, în timp ce varianta cu OLED de 13” porneşte de la 1.799 dolari. Cel mai ieftin model de Macbook Pro de 15” costă însă 2.399 dolari şi poate atinge chiar 4.000 dolari în cazul adăugării de opţiuni extra. Livrările pentru modelul inferior încep astăzi în Statele Unite, în timp ce versiunile cu Touch Bar vor fi livrate în 2-3 săptămâni.

  • Microsoft pregăteşte un nou Paint, cu suport pentru modelare 3D

    Microsoft Paint, editorul foto integrat în Windows, nu a evoluat foarte mult de-a lungul anilor, însă compania plănuieşte să schimbe acest lucru cu o nouă versiune care a scăpat pe internet zilele trecute.

    Se pare că aplicaţia va face tranziţia de la 2D la 3D, Microsoft integrând posibilitatea de a crea modele tridimensionale foarte rapid, care pot apoi fi modificate şi poziţionate după bunul plac. Conform informaţiilor disponibile, această versiune de Paint a fost distribuită în luna mai către mai mulţi testeri Microsoft, scrie Go4it.

    Posibilitatea de a desena diverse forme care pot apoi fi transformate în modele 3D va oferi utilizatorilor noi posibilităţi pentru a-şi exprima creativitatea, iar noile funcţii par a fi realizate pentru a fi utilizate împreună cu un dispozitiv Surface echipat cu stylus. Desigur, rezultatele nu vor fi comparabile cu ceea ce poţi realiza într-un software profesional, însă nu acesta este scopul aplicaţiei Paint. Acesta este doar prima oprire pentru desene rapide, atunci când nu ai la îndemână ceva mai performant.

    Cei care se aşteptau la integrarea unor funcţii avansate mai apropiate de Photoshop de la Adobe vor fi însă dezamăgiţi. Noul Paint nu a primit suport pentru lucrul în straturi sau pentru manipularea mai multor imagini simultan. Totuşi, utilizarea modelelor 3D ar putea oferi capabilităţi similare, putând astfel suprapune diverse imagini.

    Desigur, versiunea finală ar putea să primească funcţionalitate nouă, care nu este integrată în această ediţie de test. Mai jos găsiţi un link către WindowsBlogItalia, unde veţi găsi un link de download, cât şi instrucţiuni pentru instalarea noului Microsoft Paint. Pentru a instala aplicaţia este nevoie de Windows 10 cu actualizarea Anniversary instalată.

  • Microsoft creşte la 3 miliarde de dolari investiţia în platforma de cloud europeană

    Nadella a afirmat că Microsoft şi-a crescut capacitatea platformei cloud în Europa de mai mult de două ori în ultimul an, a punctat faptul că Microsoft a investit peste 3 miliarde $ (USD) în întreaga Europă până la acest moment şi a dezvăluit faptul că platforma Microsoft Cloud urmează să fie disponibilă începând cu anul 2017 şi din centre de date aflate în Franţa.

    Aceste investiţii îi ajută pe clienţi – precum Ministerul britanic al Apărării, alianţa Renault-Nissan, Serviciul Executiv de Sănătate din Irlanda (Health Service Executive) şi compania ZF din Germania – să inoveze în industriile lor şi să îşi mute activitatea în cloud îndeplinind în acelaşi timp cerinţele europene de suveranitate, securitate şi conformitate a datelor.

    „Continuăm să investim masiv în infrastructura de cloud pentru a satisface cererea în continuă creştere din partea clienţilor şi partenerilor noştri europeni”, a spus Satya Nadella, CEO, Microsoft. „Construirea unei platforme cloud – globală, inteligentă şi de încredere – este misiunea noastră centrală şi are scopul de a ajuta utilizatorii individuali şi companiile din toată lumea să îşi atingă întregul potenţial. Este poate cel mai bun moment pentru companiile din Europa să profite de noi oportunităţi de creştere prin Microsoft Cloud. ”

    Investiţiile colective, inclusiv hub-uri pentru centre de date din Olanda şi Irlanda, în continuă expansiune, împreună cu locaţiile din Austria şi Finlanda, îi permit companiei Microsoft să fie pregătită să răspundă cererii prognozate de la clienţii europeni, oferindu-le acestora o mai mare abilitate de a-şi transforma digital organizaţiile prin intermediul cloud-ului, răspunzând nevoilor de securitate şi conformitate, precum şi celor legate de stocarea geografică a datelor.

  • Decizie Microsoft: Gabriel Sandu -3 ani de închisoare, Gheorghe Ştefan-6 ani, Dorin Cocoş -2, 4 ani

    Fostul ministru Gabriel Sandu a fost condamnat la trei ani de închisoare, Dorin Cocoş la 2,4 ani şi Gheorghe Ştefan la şase ani de detenţie, în timp de omul de afaceri Nicoale Dumitru a primit o pedeapsă de 2,4 ani. Toate pedepsele vor fi executate, deficia fiind definitivă.

    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a dispus pedepse la închisoare cu executare în dosarul “Microsoft” pentru toţi cei patru inculpaţi cercetaţi în cauză, toţi urmând să fie încarceraţi după ce vor fi emise mandatele de punere în executare.

    Potrivit deciziei judecătorilor, fostul primar din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, va executa şase ani de închisoare, fostul ministru al Comunicaţiilor, Gabriel Sandu, trei ani de detenţie iar oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru câte doi ani şi patru luni.

    Omul de afaceri Dorin Cocoş a fost găsit vinovat pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, instanţa dispunând în cazul lui confiscarea a 9.000.000 de euro. Nicolae Dumitru a fost condamnat pentru trafic de influenţă, urmând să-i fie confiscaţi 2.050.000 dolari şi 1.000.000 de euro.

    Gheorghe Ştefan a fost condamnat pentru trafic de influenţă, instanţa hotărând confiscarea a peste trei milioane de euro. Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, a fost găsit vinovat de luare de mită şi spălare de bani, instanţa dispunând în cazul său confiscarea a peste două milioane de euro.

    La termenul de luni, cei patru le-au spus judecătorilor că regretă faptele, cerând pedepse cu suspendare.

    “Din primul moment când am fost chemat am oferit posibilitatea de a colabora la DNA. Iniţial mi-a fost refuzată. Susţin un denunt în care explic ce s-a întâmplat. Eu recunosc fapta, recunosc declaraţiile. De la ce porneste acest denunţ. 104 milioane de dolari între 2004-2008, este prejudiciu grupării transnaţionale Florica. Vă aduc la cunoştinţă că am făcut denunţ la Departamentul de Justiţie al SUA şi la Minsterul de Justiţie din Austria împotriva grupării Florică şi a directorilor Microsoft. Solicit să fie un motiv de micşorare a pedepsei mele şi acordarea uneia cu suspendare. Am făcut cereri exprese atât către ambasada SUA cât şi Austria să precizeze în ce fel s-au făcut intervenţii la mine. 460 din 2009 este Hotărârea de Guvern singura legală din afacerea Microsoft, toate celelalte hotărâri şi documente sunt ilegale. Îmi asum ceea ce spun. Eu ştiu acum că toate demersurile mele sunt inutile pentru că în timpul procesului am aşteptat milă şi îndurare, poate vine cu suspendare. Ar fi trebuit să nu fac asta ci să aduc toate documentele, să fac toate demersurile. Toţi miniştrii aveau directive clare de la partide. Cine se angajează, unde se angajează. Eu recunosc tot în faţa Înaltei Curţi. Recunosc că am pretins şi primit cele peste două milioane. I-am pretins pentru plata campaniei electorale din 2009”, a spus Gabriel Sandu în ultimul cuvânt.

    “Jur cu mana pe Biblie că regret din tot sufletul, dar nu cred că le mai pot îndrepta decât printr-o atitudine adecvată. Îmi pare rau pentru ce am facut, sigur nu voi mai face niciodată acest lucru. Am crezut că o mare afacere cu Microsoft nu e un lucru rău, am greşit. Aşa să-mi ajute Dumnezeu”, a declarat Dorin Cocoş în faţa instanţei.

    “Mă consider vinovat şi merit o pedeapsă. Dar cred că o încadrare corectă ar fi cea din art 13. Cu mâna pe Biblie jur că nu am pretins şi nu am luat din afacerea Microsoft niciun cent, niciun cent nu a ajuns la mine. Sunt vinovat pentru că am exercitat influenţă asupra lui Gabriel Sandu, regret. Vreau să colaborez în continuare, să stabilim unde au ajuns sumele de bani. Sunt vinovat, merit o pedeapsă. Dacă aş fi cunoscut legile cum le ştiu acum nu aş fi fost în faţa dumneavoastră” , Gheorghe Ştefan judecătorilor.

    “Regret profund pentru comiterea faptelor. (…) Am doi băieţi de 25 şi 26 de ani”, le-a spus judecătorilor plângând Nicolae Dumitru. Avocatul său le-a cerut judecătorilor dispunerea unei pedepse cu suspendare.

    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a dat prima decizie în dosarul “Microsoft” în luna martie a acestui an, trei dintre cei cercetaţi, Dorin Cocoş, Gabriel Sandu şi Gheorghe Ştefan, primind condamnări cu executare, în timp ce omul de afaceri Dumitru Nicolae a primit o pedeapsă cu suspendare.

    Oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Dumitru Nicolae, precum şi fostul primar Gheorghe Ştefan şi fostul ministru Gabriel Sandu au fost trimişi în judecată, în 23 martie, în dosarul “Microsoft”.

    Potrivit procurorilor, Dorin Cocoş ar fi pretins şi primit 9.000.000 de euro de la Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul Elenei Udrea, la acea vreme ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului şi vicepreşedinte PDL, să asigure firmelor susţinute de Florică încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

    Totodată, potrivit procurorilor, Dorin Cocoş ar fi cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziţionarea dreptului de utilizare a licenţelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro ar fi ajuns în contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari.

  • David Rowan, editorul revistei de tehnologie Wired UK, speaker la summitul organizat de Microsoft România

    David Rowan, editor încă de la înfiinţarea, în anul 2009, a ediţiei britanice a revistei de tehnologie Wired, va participa în calitate de speaker la cea de-a patra ediţie a evenimentului Microsoft Summit, care va avea loc la începutul lunii noiembrie, conform unui anunţ al companiei.

    “Primul vorbitor pe care Microsoft România îl anunţă ca invitat pentru Microsoft Summit 2016 este David Rowan, editor încă de la înfiinţare al ediţiei britanice a WIRED Magazine, probabil cea mai importantă publicaţie de tehnologie la nivel mondial. Rowan a stat faţă în faţă cu reprezentanţi ai celor mai importante companii din industria digitală, precum Eric Schmidt, Michael Dell sau Reid Hoffmann, cât şi cu antreprenori şi dezvoltatori de start-up-uri inovative din Tel Aviv până în Shenzen, în încercarea de a de a investiga modul în care inovaţia tehnologică va transforma lumea”, conform anunţului Microsoft. Evenimentul va avea loc în clădirea Teatrului Naţional Bucureşti, pe data de 8 Noiembrie 2016.

    „Tehnologia, internetul şi noile modele de business contestă în timp real ordinea existentă, astfel că înainte de a ne da seama, regulile vechi nu mai au nicio importanţă. Însă apar oportunităţi noi extraordinare, dacă înţelegi noile reguli. Brusc, fiecare tip de business, de la hardware la servicii, realizează că trebuie să devină un business digital pentru a supravieţui. Ceea ce înseamnă schimbarea mentalităţii corporative şi pregătirea pentru o căutare continuă de noi metode de a crea valoare. Astfel, dacă nu eşti pregătit să inovezi, rişti să rămâi în urmă”,  a declarat David Rowan.

    Microsoft Summit 2016 e construit în jurul a două secţiuni de conţinut. Prima este o serie de sesiuni plenare, în cadrul cărora vorbitorii vor sublinia cele mai importante trenduri în era digitală precum şi principalele zone de impact al tehnologiei asupra mediului de business. A doua secţiune cuprinde sesiuni ce aduc în discuţie zone sau subiecte specifice (soluţii destinate industriilor, managementului si analizei datelor, de mobilitate, productivitate etc).

    „Pentru noi, Microsoft Summit este ocazia de a aduce în discuţie cele mai noi evoluţii din aria tehnologiei si modul cum aceasta, într-o tendinţă fără precedent, iese mult din zona de IT, transformând practic toate domeniile de business. Suntem mândri că an de an reuşim să oferim un cadru de networking în care tehnologia şi oamenii din jurul ei – atât cei care o creează cât şi cei care se servesc de ea – se pot întâlni pentru a schimba informaţii şi a se pune la curent cu evoluţiile epocii digitale la nivel global” a declarat Gabriela Matei, General Manager al Microsoft România.

    Tema ediţiei 2016 – „Transformarea digitală” –  adresează schimbările aduse mediului de afaceri de către prezentul digital. Viteza cu care astăzi datele sunt transferate si organizate, valoarea pe care o aduce procesarea lor inteligentă şi extrem de rapidă, se traduce în schimbări şi oportunităţi semnificative pentru modul în care o afacere, indiferent de dimensiunea ei, operează – de la procesele care constituie nucleul activităţii până la interacţiunea cu piaţa şi clienţii.

  • Microsoft ironizează Apple în cea mai nouă reclamă la Surface Pro

    În urmă cu câteva săptămâni, Apple a lansat reclama „What’s a computer?” în care promovează tableta iPad Pro ca fiind un dispozitiv care poate înlocui fără probleme un laptop.

    Microsoft a răspuns acum printr-o reclamă la dispozitivul său hibrid Surface Pro. Aceasta se numeşte „What’s a computer? Just ask Cortana” şi arată o conversaţie între asistenţii digitali Cortana (Microsoft) şi Siri (Apple).

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro