Tag: livrare

  • Cum arată noul avion privat de 20 de milioane de dolari al lui Jackie Chan – GALERIE FOTO

    Jackie Chan a primit, săptămâna aceasta, un avion privat Embraer Legacy 500, primul de acest tip livrat unui client din China. Nu este primul avion privat al lui Chan, care este ambasador al producătorului brazilian Embraer.
     
    “În ultimii ani, avionul Legacy 650 mi-a adus nişte experienţe unice, ajutându-mă să continui activităţile caritabile din jurul lumii”, a spus actorul chinez într-un comunicat. “Aşa că sunt extrem de încântat să testez acest nou model, fiind convins că îmi va depăşi aşteptările.”
     
    Modelul executiv Embraer Legacy 500 se comercializează la preţul de 20 milioane dolari.
  • Huawei a livrat peste 12 milioane de smartphone-uri în luna ianurie, număr record pentru companie

    Anul 2016 a început cu un nou record în materie de livrări de smartphone-uri: peste 12 milioane de unităţi livrate în luna ianuarie – ceea ce înseamnă o creştere cu 93% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Mai mult, luna ianuarie a fost a patra lună consecutivă în care Huawei a livrat peste 10 milioane de smartphone-uri. 
     
    Astfel, în anul 2015, compania Huawei a livrat 108 milioane de unităţi – o creştere cu 44% faţă de anul 2014, rezultat care consolidează poziţia companiei în topul primelor trei brand-uri la nivel global.
     
    Modelul Huawei P8lite este primul smartphone al producătorului chinez care înregistrează mai multe vânzări pe pieţele globale decât în China.
     
    În România, smartphone-ul este comercializat din luna iunie a anului 2015 şi a înregistrat vânzări de peste 100.000 unităţi, situându-se în top 5 cele mai bine vândute telefoane din România.
     
    În 2014, produsele şi serviciile Huawei au acoperit peste 170 de ţări, deservind mai mult de o treime din populaţia lumii. În 2014, Huawei s-a clasat pe locul al treilea în ceea ce priveşte livrările de smartphone-uri la nivel global. Compania deţine 16 centre R&D în ţări precum Germania, Suedia, Statele Unite ale Americii, Rusia, India şi China. 
  • Cum a crescut Floria cu 40% anul trecut

    La nivelul întregului Grup Floria, vânzările de flori au atins anul trecut 1,8 milioane de euro, cu 80% peste nivelul din 2014. Divizia online a generat 58% din valoarea vânzărilor.

    Pe lângă creşterea cu 40% a diviziei online, motoarele creşterii au fost vânzările de flori către segmentul corporate şi comenzi speciale pentru evenimente personale sau de afaceri, precum şi deschiderea celor două florării din str. Ion Câmpineanu nr. 22 şi Piaţa Dorobanţi.

    “2015 a fost cel mai bun an pentru dinamica Floria, atât în zona de online, unde am crescut intensiv, cu 40%, cu mult peste creşterea pieţei de vânzări online de flori, dar şi în zona offline, prin extinderea realizată în urma investiţiilor în cele două florării deschise în martie şi noiembrie”, declară Marina Popescu, director general Floria.ro.

    În 2015, valoarea medie a unei comenzi livrate prin Floria.ro a fost de 228 lei, cu 8% mai mare faţă de anul anterior, când s-a situat la 210 lei. Din estimarile Floria.ro, valoarea medie a unei comenzi online de flori în România se situează la 170 lei.

    „Valoarea medie a comenzii prin Floria.ro a crescut în ultimii ani, din două cauze cheie. Pe de-o parte este o consecinţă a poziţionării noastre, a adresării către un public rafinat, interesat de design floral şi servicii prompte, cum este livrarea în două ore de la finalizarea comenzii. Pe de altă parte, introducerea conceptelor de buchete, a produselor speciale, cu poveste, a contribuit într-o măsură semnificativă. Faptul că prin modul de livrare creăm experienţe memorabile destinatarilor buchetelor noastre este un factor care ne diferenţiază şi contribuie la a avea o comandă medie cu aproape 30% mai mare decat valoarea medie estimată din piaţa online din România”, adaugă Marina Popescu.

    Ca şi anii trecuţi, livrările în Bucureşti au reprezintat 50% din total. În provincie, oraşele în care se livrează cele mai multe flori prin Floria.ro sunt Constanţa, Ploieşti, Iaşi, Braşov, Timişoara, Cluj Napoca şi Craiova.

    Cel mai comandat produs pe Floria.ro în 2015 a fost “Aranjament floral cu dantelă”, în timp ce produsul – concept “Cucereşte-o”, prin care se livrează 101 trandafiri la intervale diverse de timp, are cea mai mare reprezentare din perspectivă valorică în vânzări.

    Plata prin card rămâne modalitatea de plată preferată de clienţii Floria.ro, 84% dintre comenzi fiind achitate astfel. Procentul a crescut de la 75% în 2014.

    “În 2015 Floria.ro şi-a diversificat modalităţile de plată prin introducerea opţiunilor de plată prin Bitcoin, ramburs pentru Bucureşti, numerar prin reţeaua Payzone şi prin Vodafone M-pesa. Însă plata prin card rămâne cea mai populară opţiune, pentru că are cel mai scurt timp până la confirmarea comenzii. Majoritatea clienţilor îşi doresc ca livrarea să aibă loc cât mai repede”, mai spune Marina Popescu.

    Grupul Floria operează floraria online Floria.ro, reţeaua de florării Floria În Stradă, precum şi divizia Floria la Evenimente.

  • Decenii de relaţii

    A fost şi este o vreme a fierberii în Republica Moldova, iar acordul privind asistenţa financiară rambursabilă între România şi Republica Moldova, semnat la Chişinău, la 7 octombrie 2015, în valoare de 60 de milioane de euro, va trece, desigur, rapid prin maşina de vot a Casei Poporului. Şi, dincolo de nevoia de reforme cerută de români şi de europeni, cei mai nevoiaşi cetăţeni ai Republicii Moldova vor primi un ajutor de urgenţă care i-ar putea ajuta să iasă cu bine din iarnă. În continuare?

    Să ne întoarcem un pic în timp, în anul 2005; premierul Vasile Tarlev vizitează Bucureştiul, vizită privită drept o încercare de apropiere a autorităţilor moldovene de România şi o distanţare faţă de Moscova. Dar Republica Moldova era în situaţia de a face faţă unei crize energetice, în condiţiile în care Centrala Electrică de la Cuciurgan, situată în Transnistria, sistase livrările de energie către republică. Centrala se afla în proprietatea gigantului energetic rus RAO EAS Rossii şi asigura mai mult de jumătate din necesităţile de energie electrică ale republicii.

    Centrala de la Cuciurgan a oprit livrarea curentului pe motiv că distribuţia de electricitate, deţinută de grupul Union Fenosa, refuzase majorarea tarifului de la 3,05 la 4,08 cenţi pentru un kilowatt-oră. Decizia furnizorului poate fi interpretată ca fiind una de natură economică, dat fiind refuzul Chişinăului de a accepta majorarea preţului. Dar mulţi au spus că decizia avea şi o pronunţată încărcătură politică în contextul relaţiilor dintre Moldova şi Rusia, nu tocmai prieteneşti atunci. La mijloc, România. Oficialii români au invocat la întâlnirile cu Tarlev o datorie de 30 de milioane de dolari, care data din perioada 1998 – 1999, când republica s-a confruntat cu o situaţie asemănătoare, oprirea livrărilor de la Cuciurgan.

    În mai 1999 Moldova datora CONEL, compania de electricitate de atunci, aproape 9 milioane de dolari. Datoria urma să se compenseze prin participarea unui consorţiu românesc alcătuit din SNP Petrom şi un grup de firme private la privatizarea distribuitorului moldovean de produse petroliere Tirex Petrol. Un şir lung de negocieri fără finalitate şi viziunile diferite ale celor două părţi asupra preţului tranzacţiei au făcut ca afacerea să cadă. Tirex a fost preluată de o companie germană, care a oferit 500.000 de dolari pentru 82% din acţiuni şi s-a angajat să investească 5 milioane de dolari în infrastructură. La începutul anului 2000 datoria moldovenilor pentru electricitate crescuse la 22 de milioane de dolari, la acea dată echivalentul facturii pentru gazele naturale necesare României pentru o lună de zile.

    Situaţia este discutată la o întâlnire a premierilor de atunci, Mugur Isărescu şi Dumitru Braghiş, în ianuarie 2000, dar fără nicio finalitate. În martie, CONEL avertiza Moldtranselectro că va opri livrările, dacă nu îşi primeşte banii, iar la începutul lui aprilie vine propunerea guvernului Republicii Moldova: plata în bani şi produse agricole, pentru început seminţe de porumb în valoare de 2 milioane de dolari (datoria era deja de 28 de milioane de dolari).

    Porumbul provenea din confiscări de la diverşi agenţi economici şi a fost refuzat de CONEL. Alegerile şi schimbarea politică din anul 2000 au făcut ca problema datoriei să treacă în planuri secunde, în România. Abia în august 2001 Adrian Năstase, în calitate de premier, mai făcea referire, nemulţumit, la problema datoriei, dar în alt context: datoriile Republicii Moldova faţă de Ucraina au fost transformate, prin intermediul unei societăţi private, în acţiuni la reţelele de electricitate, ceea a determinat anularea licitaţiei lansate pentru aceste reţele, la care participau şi societăţi româneşti. Şi apoi nimic, timp de patru ani. A mai fost pomenită la vizita lui Tarlev şi pe urmă becul s-a stins, figurat vorbind. 

    Este doar un episod din istoria alambicată a relaţiilor dintre România şi Republica Moldoba, bazate pe o frăţie oportunistă. Am citit analize care vorbesc despre o Moldovă menită să rămână veşnic un stat asistat, care şi-a epuizat opţiunile de politică externă, adică apropierea de Rusia sau de Europa. Proeuropenismul de acum mi se pare a fi din nou o soluţie dictată de aceleaşi raţiuni oportuniste. Iar nemulţumirea moldoveanului din stradă nu are de-a face cu Rusia sau Europa, ci cu corupţia, cu sărăcia, cu nivelul de trai scăzut. În rest, opţiunile pentru România sunt destul de reduse, deşi spaţiu de manevră ar fi. Putem impune condiţii (asta dacă nu va apărea o mână prietenească de ajutor pentru Chişinău din partea Moscovei), putem investi, putem primi şi şcoli tineri, putem oferi în continuare ajutor populaţiei.

    Există un semn de întrebare, dacă România va putea face asta în anul electoral 2016, cu propria populaţie destul de nemulţumită şi cu o clasă politică descalificată.

  • 1.4 miliarde de smartphone-uri au fost livrate în 2015

    Vânzările de smartphone-uri în 2015 au atins un record de 1.43 de miliarde de unităţi, o creştere cu 10% faţă de 2014, potrivit ultimului raport International Data Center. Samsung a rămas liderul în materie de volume, livrând 324.8 milioane de unităţi, urmat de Apple cu 231 milioane de unităţi, iar podiumul este completat de Huawei care a vândut 106 milioane de unităţi, cu 44% mai mult faţă de 2014, informează androidcentral.com

    Locurile 4 şi 5 sunt ocupate de Lenovo (74 mil. de dolari), respective Xiaomi (70 mil. de dolari).

    “De obicei când vorbim de vânzările de smartphone-uri, vorbim de Samsung şi Apple, dar vânzările record înregistrate de Huawei ne arată cât de mult a crescut ca brand”, a declarant Melissa Chau, cercetător în cadrul IDC. “Huawei este unul dintre puţinele branduri din China care s-a diversificat cu success la nivel global, aproape jumătate dintre unităţile vândute au fost livrate în afara Chinei”, a adăugat ea.

  • Yellow.Menu, aplicaţia care aduce prânzul la birou, a depăşit pragul de 10.000 de comenzi la cinci luni de la lansare

    Yellow.Menu, aplicaţia care le permite utilizatorilor să comande masa de prânz direct de pe smartphone, a avut peste 10.000 de comenzi de la circa 2.500 de clienţi în mai puţin de cinci luni de la lansare. „Yellow.Menu vrea să revoluţioneze conceptul de prânz la birou, oferind posibilitatea de a savura o mâncare sănătoasă, proaspătă şi delicioasă, pregătită de chefi cu experienţă internaţională, la un preţ corect şi în cel mai scurt timp posibil de livrare“, a spus Florin Stoian, fondator al Yellow.Menu.

    Utilizatorii pot programa cu o seară înainte intervalul orar în care să fie livrat meniul de prânz ales, iar plata se poate face direct din aplicaţie cu cardul bancar. După plasarea comenzii, utilizatorii pot vizualiza în timp real pe hartă locaţia în care se află curierul. Yellow.Menu a fost lansat anul trecut, cu o investiţie de aproape 300.000 de euro, din care 100.000 de euro au reprezentat echipamentele pentru bucătărie. 

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Amazon va înfiinţa în 2016 mii de locuri de muncă în Europa, inclusiv în România

    Amazon va înfiinţa în 2016 mii de locuri de muncă în Europa, inclusiv în România, concomitent cu dezvoltarea serviciilor de livrare a alimentelor Pantry şi Fresh, relatează AFP.

    Multe dintre aceste posturi, dintre care 2.500 vor fi în Marea Britanie, vor ajuta la extinderea reţelei europene, precum şi la concentrarea pe operaţiunile de cercetare şi dezvoltare din UE.

    Noile roluri vor contribui şi la îmbunătăţirea infrastructurii de sprijin a operaţiunilor de cloud-computing.

    În 2015, Amazon a înfiinţat 10.000 de locuri de muncă în Europa, prin cea mai mare campanie de recrutări din istoria companiei, numărul total al angajaţilor depăşind 40.000.

    “Asistăm la o cerere mai mare ca niciodată din partea clienţilor din Europa, şi vedem multe oportunităţi pentru afacerile Amazon”, a declarat Xavier Garambois, vicepreşedintele Amazon EU Retail.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • CBRE: În 2016 vor fi livrate de cinci ori mai multe spaţii de birouri decât anul trecut

    O suprafaţă record de spaţii de birouri urmează a fi livrată în 2016 în Bucureşti, precizează raportul CBRE care analizează evoluţia pieţei din 2015 şi tendinţele noului an. Conform datelor comunicate de CBRE, în 2016 se vor livra 408.000 mp de noi birouri, de peste cinci ori mai mult decât volumul total de 72.500 de mp din 2015 şi cu 10% mai mult decât suprafaţa din 2009, care a reprezentat recordul istoric al pieţei imobiliare locale.

    „Este al doilea an consecutiv în care se consolidează tendinţa, remarcată încă din 2014, de creştere a cererii de spaţii noi şi de extindere a spaţiilor închiriate, în detrimentul simplelor renegoceri care au caracterizat perioada de ezitări şi neîncredere a pieţei din anii trecuţi. Este un semnal excelent de creştere a încrederii în piaţa din România, în linie cu creşterea economică generală comunicată de către Institutul Naţional de Statistică. Cifrele vorbesc: business-urile noi care au nevoie de spaţii de birouri au dublat practic cererea în ultimii doi ani,  de la 28.700 mp în 2013 până la 52.800 mp în 2015”, precizează Mihai Păduroiu, Head of Office Agency, CBRE România.

    Volumul total de spatii de birouri inchiriate anul trecut a fost de 240.000 mp, cu 20% mai putin decat in 2014. Aceste cifre din 2015 reprezinta „rezultatul contextului de piata din anii de criza 2009-2010 cand au fost incheiate putine tranzactii, marea majoritate pe cinci ani. Astfel, anul trecut au expirat putine contracte, adica putini chiriasi au fost in situatia de a cauta spatii si este de asteptat ca inchirierile sa isi reia cresterea in 2016, datorita numarului substantial de mandate care se asteapta a fi incheiate in urmatoarele 9-12 luni”, arata raportul CBRE.
    Anul viitor se vor livra alti 315,000 mp, astfel ca, la sfarsitul lui 2017, spatiile livrate in perioada 2016- 2017 vor reprezenta o treime din totalul spatiilor de birouri existente in Bucuresti.

    Pentru 2017, peste jumatate din numarul total de spatii, respectiv 53% din volumul total deja anuntat, vor fi livrate in Vestul Capitalei. „Tendintele de reconfigurare a pietei imobiliare arata clar o migrare a cererii din Nord si Pipera spre Vest, ceea ce va conduce la o dinamizare a pietei din Bucuresti”, apreciaza Mihai Paduroiu.

    Cea mai activa industrie pe piata imobiliara continua sa fie cea de IT&C; companiile din acest sector au inchiriat in ultimii 3 ani 330.000 de mp de spatii de birouri, in 2015 cererea acestora reprezentand 51% din cererea totala.

    CBRE Group, Inc. (NYSE: CBG), Fortune 500 şi S&P 500 cu sediul central in Los Angeles, are mai mult de 70.000 de angajati (excluzand companiile afiliate), şi deserveşte proprietarii de active imobiliare, investitorii si chiriasii prin intermediul celor peste 400 de birouri (excluzand filialele) din intreaga lume.

  • Avancronică 2016: ce filme vrem să vedem în acest an

    Deadpool este cel mai nou personaj lansat de Marvel şi, în acelaşi timp, unul dintre cele două filme ale studioului care ajung pe această listă. Avându-l pe Ryan Reynolds în rolul principal, Deadpool pare mai mult o parodie decât un film de acţiune, dar acest lucru se poate dovedi unul pozitiv. Luând în calcul numărul mare de supereroi şi alte personaje similare care au luat faţa box office-ului în ultimii ani, o abordare mai degajată se poate dovedi inspirată. Filmul este regizat de Tim Miller (Scott Pilgrim vs. the World) şi îi are în rolurile principale pe Reynolds (Green Lantern, Buried), Gina Carano (Haywire, Fast & Furious 6) şi Morena Baccarin (V, Serenity, Spy). Deadpool va ajunge pe marile ecrane la jumătatea lunii februarie.

     După succesul uriaş înregistrat de Star Wars: The Force Awakens, este de aşteptat ca şi primul spin-off al seriei să atragă destul de mulţi spectatori în sălile de cinema. Rogue One: A Star Wars story spune povestea unui grup de rebeli care încearcă să fure planurile de construcţie ale Death Star, acţiunea petrecându-se între episoadele III şi IV ale seriei. Personaje îndrăgite precum Han Solo sau Luke Skywalker nu vor apărea în film, pentru că cei de la Disney au decis să nu dezvolte legături între aceste filme şi episoadele care vor urma. Decizia este una corectă, dacă luăm în calcul faptul că poziţionarea în timp este una complet diferită. Filmul, care debutează pe marile ecrane pe 16 decembrie, este regizat de Gareth Edwards (Godzilla, Monsters) şi îi are în rolurile principale pe Felicity Jones (The Theory of Everything, True Story), Mads Mikkelsen (Casino Royale, The Hunt, Hannibal) şi Alan Tudyk (I, Robot, Frozen).

    Batman vs. Superman: Dawn of Justice reprezintă încercarea celor de la DC Entertainment de a răspunde succesului înregistrat în ultimii ani de studiourile Marvel. DC aruncă în luptă cele mai de succes personaje şi actori pe măsură: Ben Affleck, Henry Cavill, Amy Adams, Jesse Eisenberg sau Jeremy Irons sunt doar câteva dintre numele importante care ar trebui să aducă mulţi bani în conturile companiei. Filmul este regizat de Zack Snyder (300, Man of Steel, Sucker Punch) iar la scenariu a contribuit şi David S. Goyer, cunoscut pentru munca excelentă realizată alături de Nolan la seria Batman. Batman vs. Superman: Dawn of Justice are premiera mondială pe 25 martie.

    Silence, cel mai nou film al lui Martin Scorsese, spune povestea a doi călugări iezuiţi care călătoresc în Japonia pentru a transmite învăţăturile creştinismului. Odată ajunşi, au parte de un tratament extrem de violent. Scenariul filmului este bazat pe cartea scrisă de Shusaku Endo, iar lista de actori este una impresionantă: Liam Neeson (Lista lui Schindler, Batman Begins, Taken), Adam Driver (Star Wars: The Force Awakens, Girls) şi Andrew Garfield (The Social Network, The Imaginarium of Doctor Parnassus). Data exactă a lansării nu a fost încă anunţată.

    Dacă faceţi parte din cei care s-au bucurat atunci când seria Harry Potter a luat sfârşit, anul 2016 v-a pregătit o mare surpriză: „Fantastic Beasts and where to find them“ este cea mai recentă carte semnatş de J.K. Rowling, iar producătorii de la Holywood s-au grăbit să o ecranizeze. Producţia poartă acelaşi nume şi este regizată de David Yates, cel care a semnat ultimele patru episoade din saga tânărului vrăjitor de la Hogwarts. Acţiunea filmului se desfăşoară cu 70 de ani înainte de evenimentele din Harry Potter, în cadrul unei comunităţi secrete de vrăjitori din New York. Distribuţia îi include pe Eddie Redmayne, câştigător anul trecut al premiului Oscar pentru cel mai bun actor (The Theory of Everything, Les Miserables), Ezra Miller (We need to talk about Kevin, The Perks of being a wallflower) şi Colin Farrell (Total Recall, In Bruges). Fantastic Beasts and where to find them va avea premiera pe 18 noiembrie.

  • Airbus a livrat anul trecut cele mai multe aeronave din istoria companiei

    Airbus şi-a depăşit obiectivele pentru 2015, realizând un record de 635 aeronave livrate către 85 de clienţi din care 10 sunt noi. Aceste livrari includ 491 aeronave din familia A320, 103 aeronave A330, 27 aeronave A380 şi 14 aeronave A350 XWB. Livrările de aeronave Airbus din 2015 au crescut pentru al 13-lea an consecutiv, depăşind recordul precedent de 629 de aeronave livrate până la sfârşitul anului 2014, potrivit unui comunicat trimis de reprezentanţii companiei franceze.

    Airbus a primit, de asemenea, 1.036 comenzi nete de la 53 de clienţi (dintre care opt sunt noi), care cuprind 897 de aeronave cu un singur culoar şi 139 widebodies. La sfârşitul anului 2015 comenzile totale în aşteptare au atins un nou record în industrie, de 6.787 de aeronave în valoare de 996,3 miliarde de dolari la preţurile de listă.

    “Această performanţă comercială şi industrială dovedeşte fără echivoc că cererea mondială pentru avioanele noastre a rămas puternică”, a declarat Fabrice Brégier, preşedinte şi CEO al Airbus.

    Compania a deschis oficial în septembrie prima fabrică Airbus din Statele Unite, la Mobile, pe Coasta Golfului Alabama, unde între 40 şi 50 de aeronave din familia A320 vor fi produse anual până în 2018. Tot anul trecut, compania a lansat trei noi dezvoltări suplimentare de aeronave care includ: versiunea Long-Range pentru A321neo, care va oferi operaţiuni transatlantice; versiunea regională a A330, care este optimizată pentru a găzdui până la 400 de pasageri în misiuni de până la 3,000nm; şi versiunea Ultra-Long-Range a A350-900, capabilă de zboruri de 19 de ore.

    Cu sediul în Toulouse, Franţa, Airbus este producător de de aeronave comerciale cu familii de avioane ce au o capacitate cuprinsă între 100 şi peste 500 de locuri. Airbus are facilităţi de proiectare şi de fabricaţie în Franţa, Germania, Marea Britanie şi Spania, precum şi filialele în SUA, China, Japonia, India şi în Orientul Mijlociu. În plus, acesta oferă cel mai înalt standard de asistenţă şi de formare pentru clienţi printr-o reţea internaţională în expansiune.