Tag: lectura

  • Liga Arabă susţine că este necesară reexaminarea acordului nuclear cu Iranul

    ”Nu numai aspectele nucleare ar trebuie reanalizate. Iranul destabilizează regiunea. Lumea arabă este împotriva acţiunilor Iranului din sfera arabă”, a declarat Ahmed Abu al-Gheit.

    Declaraţia secretarului general al Ligii Arabe a fost făcută la o zi după ce preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat decizia de retragere a Statelor Unite din Acordul nuclear semnat de marile puteri cu Iranul în anul 2015 şi că SUA vor reactiva sancţiunile contra Iranului.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Românii sunt printre europenii care stau cel mai puţin cu ochii în ecrane

    Europenii cu vârste cuprinse între 20 şi 74 de ani petrec după serviciu între două şi trei ore pe zi în faţa unui ecran.

    Un sondaj realizat în 15 ţări membre ale Uniunii Europene, între 2008 şi 2015, arată că timpul pe care adulţii îl petrec în afara serviciului şi implică activităţi legate de utilizarea ecranelor (cum ar fi timpul petrecut în faţa televizorului sau a altor mijloace de informare în masă, jocuri pe calculator sau alte activităţi bazate pe ecrane), variază între 3 ore în Grecia până la doar două ore în Italia.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tarom lansează O NOUĂ CURSĂ internă. Preţurile pornesc de la 20 de euro

    „Avem aşteptări mari, inclusiv de la această cursă. Ne adresăm unui pol de public consistent, compus din oameni de afaceri, studenţi, profesori universitari şi nu numai. Fiecare pasager poate avea certitudinea că în mai puţin de o oră şi jumătate va traversa România, în deplină siguranţă”, a precizat directorul general al Tarom, Werner-Wilhelm Wolff.

    Compania aeriană precizează că pasagerii îşi pot face deja rezervări, începând de astăzi, la preţuri ce pornesc de la 20 de euro pe sens (cu toate taxele incluse) şi de la 40 de euro dus-întors cu toate taxele incluse, atât de pe site-ul companiei cât şi prin agenţiile proprii şi partenere Tarom.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cehia recunoaşte că a testat gaze neurotoxice asemănătoare cu cel folosit în Marea Britanie

    Marea Britanie şi alte ţări occidentale au atribuit Rusiei atacul neurotoxic comis pe 4 martie în orăşelul britanic Salisbury. Însă Moscova a negat orice implicare, semnalând că substanţe de acelaşi tip au fost produse şi de alte ţări, inclusiv de Cehia.

    Ministerul ceh al Apărării a admis vineri că a testat o cantitate extrem de mică a unei substanţe neurotoxice din gama Noviciok.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Federaţia Sanitas a strâns peste 50.000 de semnături pentru greva de avertisment

    Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas a analizat listele de semnături pentru grevă, constatându-se că sunt peste 50.000 de semnături, ceea ce înseamnă că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru declanşarea grevei de avertisment în sistemul de sănătate şi asistenţă socială.

    Potrivit calendarului propus de sindicat, greva de avertisment va avea loc luni, între orele 09.00-11.00, iar pe data de 11 ma, angajaţii din sănătate şi din asistenţă socială vor intra în grevă generală.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Restricţii de trafic, în Capitală, la sfârşit de săptămână

    Sâmbătă, între orele 09.00 – 10.00, cu ocazia Zilei Europei, va avea loc o adunare publică în zona Parcului Kiseleff, între prelungirea Bulevardului Aviatorilor şi Şoseaua Kiseleff, anunţă Brigada Rutieră din cadrul Poliţiei Capitalei.

    În intervalul 10.00- 11.30 va fi organizat un marş pe traseul Piaţa Victoriei – Calea Victoriei – Str.Dem.I.Dobrescu.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Donald Trump laudă relaţia cu Xi Jinping, în pofida disensiunilor comerciale cu Beijingul

    “Măreaţa noastră echipa financiară se află în China pentru a încerca să negocieze un teren comercial echilibrat! Aştept să fiu alături de preşedintele Xi Jinping în viitorul nu prea îndepărtat. Vom avea mereu o relaţie foarte bună”, a transmis Donald Trump prin Twitter.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Doar 67 din cele 108 sirene de alarmare a populaţiei au funcţionat în Capitală miercuri

    Miercuri la nivelul Capitalei a avut loc un nou exerciţiu de verificare a sistemelor de averizare-alarmare a populaţiei.

    Din datele Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, în Bucureşti există aproximativ 390 de sisteme de alarmare.

    Din totalul celor existente, doar 108 sunt centralizate şi pot fi acţionate de către specialiştii ISU Bucureşti – Ilfov.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Nave militare NATO de reacţie rapidă au ajuns în Marea Neagră

    Nave ale Grupului maritim NATO 2 (SNMG2) au intrat în Marea Neagră marţi seară, au declarat surse militare citate de publicaţia ucraineană Dumskaia şi de agenţia rusă Tass.

    Este vorba de distrugătorul britanic HMS Duncan şi de fregatele SPS Victoria (Spania), Gemlik (Turcia), FGS Bayern (Germania) şi de alte nave militare mai mici.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • România se clasează în primele 10 ţări cu cea mai mică rată a şomajului din UE în martie

    Dintre statele membre, cele mai scăzute rate ale şomajului din martie 2018 au fost înregistrate în Republica Cehă (2,2%), Malta (3,3%) şi Germania (3,4%), iar cele mai ridicate rate ale şomajului au fost consemnate în Grecia (20,6% – datele pentru Grecia disponibile au fost din ianuarie) şi Spania (16,1%).

    Comparativ cu aceaşi perioadă a anului trecut, rata şomajului a scăzut în toate statele membre, cu excepţia Lituaniei, unde a rămas stabilă, şi a Estoniei – unde a crescut de la 5,3% la 6,5% între februarie 2017 şi februarie 2018.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro