BusinessMagazin

Tag: Italia

  • Italia, prima ţară europeană care a simţit impactul pandemiei, a înregistrat o scădere economică de 12,8%. Cheltuielile de consum, în cădere liberă în T2

    Economia italiană a suferit o contracţie de 12,8% în T2 drept rezultat al restricţiilor impuse pentru a controla numărul de infecţii cu coronavirus, notează Associated Press.

    Biroul naţional de statistică – ISTAT – a declarat că declinul se datorează în mare parte nivelului redus al cheltuielilor de consum. Economia italiană este în prezent cu 17,7% mai mică faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. ISTAT declara la sfârşitul lunii iulie că rezultatele pentru perioada aprilie-iunie vor ajunge la 12,4% şi 17,3%.

    Italia a devenit în martie prima ţară europeană care a simţit efectele totale ale pandemiei şi a impus unele dintre cele mai stricte serii de restricţii de lume. În primele trei luni ale anului, produsul intern brut (PIB) a scăzut cu 5,4%, potrivit thelocal.it.

    Cheltuielile gospodăriilor au scăzut în T2 cu 11,3% faţă de primul trimestru, în timp ce exporturile au înregistrat un declin de 26,4%. Per total, cheltuielile de consum din Italia vor pierde 16 miliarde de euro până la sfârşitul anului, o medie de 1.900 de euro per locuitor.

    Peninsula va suferi cea mai gravă recesiune de la cel de-al Doilea Război Mondial, experţii estimând că PIB-ul va înregistra în 2020 o scădere cuprinsă între 8% şi 14%. Cel mai probabil, economia zonei euro se va contracta cu 8,7% anul acesta, iar şomajul în masă rămâne în continuare o posibilitate.

     

  • Soarta nefericită a unei dinastii care a fost cândva un simbol al antreprenoriatului. Cum a reuşit un partid politic să îi facă să cedeze statului compania pe care o deţineau

    Soarta familiei Benetton, cândva simbol al antreprenoriatului italian, a luat o direcţie nefericită după ce prăbuşirea unui pod de autostradă din Genova în 2018 i-a adus imperiul infrastructurii în colimatorul guvernului populist de la Roma, scrie Politico.

    De atunci, bogata dinastie – care a ajuns la faima mondială producând pulovere colorate şi campanii publicitare provocatoare în anii 1990 – a devenit subiectul unor dezbateri politice prelungite, problema dacă să fie revocată sau nu profitabila concesiune pentru autostrăzi acordată companiei divizând în profunzime guvernul.

    Între timp, profitând de relaxarea normelor UE privind cheltuielile bugetare pe fondul crizei provocate de padnemia de COVID-19, guvernul i-a forţat pe Benettoni să accepte o înţelegere prin care aceştia cedează statului controlul afacerii lor cu autostrăzi.

    Pentru Mişcarea 5Stele, o formaţiune politică antisistem care guvernează într-o coaliţie cu Partidul Democrat de centru-stânga, aceasta este o şansă să ataşeze rezultate tangibile retoricii sale anti-elită. Mişcarea şi-a pierdut jumătate din alegători de la venirea la putere în 2018, conform unui sondaj de opinie realizat de Politico.

    Dar jocul de putere a crescut tensiunile în coaliţia de guvernare, unii critici acuzând guvernul că a încheiat un acord favorabil companiei şi că riscă să afecteze încrederea pieţei în sistemul juridic al Italiei. Guvernul s-a comportat ca un regim sud-american, spune Andrea Colli, profesor de istoria companiilor la Universitatea Bocconi din Milano şi autor al unei cărţi despre familia Benetton. „Este probabil prima dată în istorie când un guvern italian a naţionalizat de facto o afacere prin utilizarea ameninţărilor pentru a forţa o companie privată să cedeze un activ.“

    Când podul Morandi s-a prăbuşit în urmă cu doi ani, ucigând 43 de oameni, cei de la Mişcarea 5Stele au dat imediat vina pe grupul Benetton, care operează aproximativ jumătate din reţeaua de autostrăzi din Italia printr-o participaţie care oferă controlul asupra gigantului de infrastructură Atlantia.

    Potrivit Mişcării 5Stele, divizia de autostrăzi a Atlantia, Autostrade per l’Italia (Autostrăzi pentru Italia), a primit cadou oferte îndulcite de la guvernele anterioare. Înainte de începerea oricărei investigaţii, guvernul a identificat o horă de ţapi ispăşitori convenabili – afaceri mari, vechea clasă politică şi familia miliardarului Benetton – şi a ameninţat în mod repetat cu revocarea contractului. Însă aproape doi ani dosarul a părut prea complex şi costisitor pentru a fi rezolvat rapid.

    Acum, guvernul, văzut stropit din belşug cu finanţarea de la UE din planul de recuperare economică din criza provocată de pandemia de Covid-19, s-a pregătit să ia înapoi un activ profitabil al statului şi să obţină punctele politice atât de necesare, ordonând Benettonilor la începutul acestei luni să îşi vândă pachetul de acţiuni la divizia de autostrăzi şi să cedeze controlul către banca de stat Cassa Depositi e Prestiti (CDP) şi investitorilor aliaţi.

    „Compania a fost ameninţată cu o armă lipită de cap“, au descris situaţia persoane apropiate familiei Benetton. „Dacă nu erau de acord cu cerinţele guvernului, contractul ar fi fost revocat, provocând incapacitatea de plată.”
    În joc erau 7.000 de locuri de muncă şi ruina financiară a investitorilor instituţionali şi mici, precum şi a creditorilor şi băncilor cărora compania le datora suma cu potenţial destabilizator de 10 miliarde de euro.

    Cei de la 5Stele au făcut presiuni pentru anularea completă a contractului, dar au revendicat victoria oricum, publicând o postare pe blogul lor cu titlul „La revedere Benetton”.

    „În sfârşit, ne-am eliberat de Benettoni, cred că este o mare victorie pe toate fronturile”, a declarat pentru o agenţie locală de ştiri subsecretarul de transport Giancarlo Cancelleri, de la 5Stele. „Am demonstrat că în Italia cu acest guvern, cei care fac rău sunt pedepsiţi.”

    Dar nu toată lumea este convinsă că decizia a fost un câştig pentru stat. Fostul premier Matteo Renzi, care conduce acum partidul Italia Viva  şi susţine coaliţia de guvernare, a sugerat că acordul a fost mai benefic pentru Benettoni. „Era evident, de la început, că nu va exista nicio revocare, ci doar  o înţelegere cu Benettonii”, a scris Renzi într-o informare pentru public. „În loc să fie dată afară, compania este plătită.”

    Un insider de la Atlantia a recunoscut că acesta „nu este cel mai rău scenariu” de care se temeau – o anulare imediată a concesiunii. Investiţia venită de la banca de stat CDP alături de prezenţa investitorilor internaţionali „ar putea fi pozitivă” pentru companie, la fel ca în cazul altor scindări provocate de stat, cum ar fi gigantul din apărare Finmeccanica, acum Leonardo, şi compania energetică Enel.

    Decizia extrem de politizată a provocat, de asemenea, nelinişte în rândul investitorilor internaţionali ai companiei, printre care se numără asigurătorul german Allianz şi Silk Road, fondul de stat al Chinei. Interesul cancelarului german Angela Merkel pentru decizie a adăugat presiuni suplimentare după ce aceasta a declarat reporterilor, în urma unei întâlniri cu premierul italian Giuseppe Conte, că este „foarte curioasă” să afle deznodământul. Merkel a tras sforile în Europa pentru crearea planului de recuperare economică al cărui principal beneficiar va fi Italia.

    Un mare fond de hedging, TCI Fund Management, a acuzat recent guvernul de însuşirea ilegală a unei companii private şi a lansat proceduri de infringement împotriva Italiei cu Comisia Europeană pentru încălcarea principiilor cheie, inclusiv stabilitatea juridică şi imparţialitatea.

    Într-un astfel de mediu de afaceri „instabil şi imprevizibil”, investitorii nu vor mai avea încredere că Italia este un stat de drept”, se arată în plângere.

    TCI a cerut o soluţie alternativă – o licitaţie cu mai mulţi concurenţi sau ca firma să fie listată astfel încât Atlantia să îşi poată vinde pachetul de acţiuni la divizia de autostrăzi către banca CDP la un preţ „corect”.

    Războiul a reaprins o dezbatere cu privire la nivelul de responsabilitate al Benettonilor pentru dezastrul provocat de prăbuşirea podului – şi despre cine va beneficia de pedepsirea lor. Familia a fost atrasă în afaceri cu în 1999 după ce activitatea lor principală de retail a încetinit. Italia se pregătea să intre în zona euro, iar guvernul trebuia să reducă datoria publică privatizând unele dintre cele câteva sute de companii de stat italiene. Roma căuta o companie italiană cu umeri largi care să facă posibile investiţii pe termen lung.

    Afacerea cu autostrăzi s-a dovedit a fi o gâscă cu ouă de aur. Concesiunea a fost extinsă pentru a o face mai atractivă, iar contractele favorabile au însemnat că tarifele creşteau automat în fiecare an. Autostrăzile italiene sunt acum cele mai scumpe din Europa, deşi, probabil, datoria făcută pentru a construi reţeaua în anii ’60 şi ’70 a fost achitată de mult timp de către utilizatori.

    Un raport al autorităţii naţionale anticorupţie publicat la începutul acestei luni a acuzat compania că nu a investit suficient pentru verificări de întreţinere şi siguranţă.

    Concesiunile de autostrăzi sunt un fel de oligopol unde un număr mic de „aristocraţi ai asfaltului” sunt capabili să domine piaţa şi să-şi impună voinţa asupra statului, a raportat către Comisia pentru lucrări publice din Senat Francesco Merloni, preşedintele Fundaţiei Aristide Merloni şi un fost ministru al lucrărilor publice.
    Doar 440.000 de euro – sau 33.000 de euro pe an – au fost cheltuiţi pentru întreţinerea podului Morandi între 1994 şi accidentul din 2018, deşi o renovare de 20 de milioane de euro era programată să înceapă la câteva săptămâni după prăbuşire. Managerii, conform raportului, au cheltuit doar 2,2% din totalul investiţiilor pe 7.317 viaducte, tuneluri şi poduri. Atlantia contestă constatările.

    Persoana apropiată familiei Benetton a subliniat că ministerul transporturilor a aprobat planul de întreţinere programat şi a spus că familia a fost persecutată pe nedrept din motive politice.

    Având în vedere că compania este condusă de o echipă profesionistă, vina a fost personală pe nedrept, a spus sursa respectivă. „Benettonii au fost identificaţi imediat ca ţapi ispăşitori, persecutaţi, nu au dreptul să vorbească nici de a exista.“ O mare parte din echipa de conducere de la Atlantia – inclusiv CEO-ul Giovanni Castellucci – a fost înlocuită după prăbuşirea podului în 2018. Insiderul de la Atlantia a spus că s-a schimbat complet cultura companiei. Evaluarea riscurilor şi inspecţiile, care erau făcute anterior de o companie internă, sunt acum efectuate de o parte terţă independentă.

    Însă, ca urmare a inspecţiilor mai stricte, multe viaducte şi tuneluri îmbătrânite au fost reclasificate ca având un risc mare de prăbuşire. Două poduri rutiere din Italia, inclusiv un viaduct de autostradă, s-au prăbuşit după colapsul podului Morandi.

    Deocamdată, cu investigaţia penală sub diferite acuzaţii asupra foştilor manageri şi tehnicieni angajaţi de Atlantia – inclusiv numeroase acuzaţii de ucidere din culpă şi de falsificare de documente – la ani distanţă de orice concluzii finale, lupta pare să rămână extrem de politică.

    Pentru a placa detractorii, guvernul va trebui să se asigure că investiţiile în infrastructură atât de necesare nu sunt descurajate şi să garanteze că statul de drept exista, şi este considerat, a fi menţinut. Anularea contractului ar fi fost o pedeapsă pentru toată lumea, dar cei de la 5Stele vor fi acum îngrijoraţi de faptul că aşa-numita lor victorie asupra Benettonilor, dărâmarea un imperiu, le-ar putea scăpa din mână.

    În locul podului prăbuşit a fost construit unul nou, numit Genoa San Giorgio, în mai puţin de doi ani. Construcţia a fost inaugurată la începutul acestei luni, muncitorii lucrând chiar şi în timpul carantinei pentru ca podul să poată fi deschis la timp. Genoa San Giorgio a devenit rapid mândria oraşului şi a întregii Italii, demonstrând că italienii pot construi ceva grandios. „Este un simbol al noii Italii, care-şi revine”, a spus premierul Conte. Inaugurarea s-a făcut cu mult fast, însă rudele victimelor dezastrului din 2018 au refuzat să participe la ceremonie, preferând să celebreze, în schimb, împlinirea a doi ani de la prăbuşire.

  • Mark Rutte, olandezul biciclist care a ţinut întreaga Europă captivă

    „Marele rău” – aşa este descris premierul olandez de ziariştii italieni pentru că a ţinut pe loc negocierile pentru pachetul de reconstrucţie economică a UE, cu refuzul de a oferi gratuităţi unor state ca Italia.

    Să fie acest olandez biciclist noul ticălos al Europei sau vocea raţiunii? Până la urmă, în negocierile maraton pentru bugetul pe termen lung al UE şi pentru planul de relansare economică postpandemie, ambele instrumente financiare însumând suma astronomică de 1.820 de miliarde de euro, Rutte a obţinut promisiunile Italiei şi Greciei că banii nu vor fi risipiţi şi că noile fonduri UE vor fi însoţite de reforme. Italia este o ţară notorie pentru rezistenţa la reformă, cauză din care s-a şi aflat în centrul ultimelor crize.

    Apoi, după cum scrie France 24, este preţuit pentru că îi ţine sub control pe euroscepticii de acasă. Iar UE numai de un nou val de populism, pornit din nordul bogat, nu are nevoie.

    Rutte este înainte de toate un politician versat şi un negociator de temut. Interlocutor formidabil, olandezul îşi pierde rar cumpătul şi stăpâneşte tot ce înseamnă arta comunicării, scrie Le Figaro. Glumeşte şi zâmbeşte pentru a detensiona situaţia şi pentru a fi văzut în rolul de personaj pozitiv. Foloseşte calmul şi lasă să se vadă doar puţin din intenţiile sale reale pentru a-şi deruta adversarul şi a obţine mai multe concesii. Şi joacă pe mize mari.  

    Când preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, l-a câştigat pe  cancelarul Germaniei, Angela Merkel, cu ideea de împrumuturi colective ale statelor UE pentru finanţarea unui amplu pachet de relansare economică de 750 de miliarde de euro, punând astfel capăt deceniilor de ortodoxie economică germană, avocaţii unei solidarităţi mai mari în întregul bloc european s-au simţit de parcă ar fi cucerit în sfârşit Muntele Everest. Nu se aşteptau ca Olanda să reprezinte un obstacol în persoana lui Mark Rutte, premierul deşirat şi cumpătat al ţării.

    La discuţiile liderilor UE privind pachetul de reconstrucţie, întinse pe patru zile şi adânc în noapte, Rutte a fost indicat ca fiind responsabil pentru impas. A fost imediat poreclit „Domnul Nu. Nu. Nu“. Negocierile i-au adus la disperare pe unii lideri europeni. În a treia zi de discuţii, un Viktor Orban furios l-a atacat pe Rutte prin intermediul unei coferinţe de presă, acuzându-l că „este responsabilul pentru haosul de aici. Vrea să creeze un mecanism care să-i permită să influenţeze şi să controleze pe ce cheltuiesc banii ţările europene”.

    Premierul maghiar a mers mai departe spunând că olandezul are „un stil comunist”. Nici premierul bulgar, Boiko Borisov, nu şi-a putut păstra calmul, declarând că Mark Rutte „se comportă ca un poliţist”. Premierul Portugaliei, Antonio Costa, a declarat că „opoziţia din partea «the frugal four» nu mai este tolerabilă”, aminteşte publicaţia italiana Corriere della Sera. Olanda face parte din grupul de state cunoscut ca „the frugal four”, alături de Austria, Danemarca şi Suedia, economii excedentare care pun mare preţ pe cumpătarea fiscală. Lor li s-a alăturat Finlanda. 

    Descris de către The Economist ca purtându-se asemenea unui preot catolic care a luat o supradoză de cafeină, Rutte dă impresia unei deschideri energice, însă îşi păzeşte cu străşnicie viaţa privată. Se autodescrie ca fiind „un om al obiceiului şi tradiţiei”. Şi-a trăit întreaga viaţă la Haga, unde era cel mai mic dintr-o familie cu şapte copii. Tatăl său, Izaak, a fost comerciant, în timp ce mama sa, Mieke, a fost sora primei soţii a lui Izaak. Aceasta a murit într-un lagăr japonez în al Doilea Război Mondial.

    Rutte a dorit iniţial să fie pianist de concerte, dar a absolvit facultatea de istorie, după care a lucrat pentru gigantul anglo-olandez de bunuri de larg consum Unilever ca manager de resurse umane, o vreme pentru divizia de unt de arahide. Acest lucru i-a adus experienţa şi relaţiile necesare pentru a intra în partidul liberal probusiness VVD pe care îl conduce din 2006 şi cu care a devenit premier în 2010. De atunci, Rutte a condus ca premier trei coaliţii de guvernare, personalitatea sa cordială ascunzând instincte de prădător politic. A fost criticat că este vânător de voturi, cum a fost atunci când a pariat pe o poziţie puternic antiimigraţie pentru a-i fura electoratul liderului de extremă dreaptă Geert Wilders în campania pentru alegerile din 2017.  Mai recent a câştigat admiratori în timpul pandemiei pentru „blocajele sale inteligente”.

    „Ceea ce a avut dintotdeauna a fost acea percepţie din partea altora de a fi un personaj competent la guvernare“, spune Bergsen, fost consilier de politică economică al guvernului olandez. Aşa-numitul „premier de teflon” s-a priceput şi la gestionarea imaginii sale personale.

    A devenit o figură de cult prin videoclipuri virale cu el mergând cu bicicleta la muncă, chiar şi pentru a se întâlni cu lideri străini.Faptul că nu este însurat a stârnit speculaţii cu privire la sexualitatea sa în urmă cu câţiva ani, dar el s-a strecurat printre întrebările indiscrete, spunând doar că este „fericit” de viaţa sa.

    În timpul carantinei s-a aflat că Rutte a urmat regulile impuse de guvern pentru toată lumea şi a evitat să-şi viziteze mama într-un azil de bătrâni până cu câteva ore înainte ca aceasta să moară. De la Rutte lumea a aflat că a plâns la moartea tatălui său, a unui frate bolnav de SIDA în 1989 şi a unei surori. Pe plan internaţional, Rutte ţine strâns de imaginea omului care vorbeşte direct, fără ascunzişuri, dar acest lucru nu i-a adus întotdeauna prieteni.

    Spre exemplu, l-a întrerupt pe Donald Trump, chiar în timpul unei vizite la Washington în 2018, cu un „Nu” brusc, când preşedintele Americii a făcut un comentariu despre un acord comercial cu UE.
    Atitudinea dură a lui Rutte în ceea ce priveşte Grecia în plină criză a datoriilor şi criza migraţiei din UE din anii 2010 i-a înfuriat pe mulţi europeni.
    Şi acum este văzut ca „marele rău”, după cum îl descrie cotidianul italian Corriere della Sera, liderul neoficial şi de neînduplecat al „the frugal four”, acum cinci.  

    „Nu cred că se simte bine“ în rolul de ticălos, a spus un diplomat olandez. „El ar prefera să fie perceput ca o persoană care îmbunătăţeşte lucrurile, stând la înălţime pentru contribuabilii săi”, a explicat diplomatul. Rutte, înalt de 1,93 m, are o statură impunătoare chiar şi pentru naţiunea cu cei mai înalţi oameni din lume.

    În vârstă de 53 de ani şi aflat de un deceniu la guvernare, politicianul locuieşte în acelaşi apartament pe care l-a cumpărat după absorvirea facultăţii, conduce un Saab second-hand (când nu circulă cu bicicleta) şi lucrează voluntar ca profesor de studii sociale la un liceu. O fire veselă (dă sfaturi statelor sudice cu zâmbetul pe buze), Rutte a reuşit să-şi facă prieteni şi să construiască alianţe în peisajul politic olandez destul de fragmentat. „Poate fi oarecum ca un cameleon”, îl descrie Pepijn Bergsen, analist la Chatham House din Londra. „Se spune că îşi poate modela opiniile pentru a le mula pe consensul din camera de negocieri.”

    Diverşi lideri europeni, inclusiv preşedintele Franţei, Macron, şi premierii Italiei şi Spaniei au călătorit la Haga în ultimele săptămâni pentru a încerca să-l facă pe olandez să se răzgândească.
    Totuşi, Rutte a încercat la rândul său să-i convingă pe toţi că nu se va topi sub presiune, spunând că „nu este făcut din marţipan”

    Având în vedere că virusul i-a tăiat accesul la o funcţie de top în UE, Rutte se va mulţumi probabil să vâneze un al patrulea mandat ca premier în alegerile din martie 2021.
    „Bănuiesc că o va face din nou. Nu se poate întoarce la fabrica sa de unt de arahide, aşa cum obişnuia să spună“, a spus Bergsen.

    Astfel, politica internă joacă cu siguranţă un rol în atitudinea lui Rutte. În martie 2021 vor fi alegeri generale, iar partidul conservator VVD trebuie să jongleze cu partidele de extremă dreapta pentru voturile unor oameni care sunt probabil eurosceptici. În plus, actuala sa coaliţie de centru dreapta nu are majoritate în parlament. Orice compromis la Bruxelles care ar merge prea departe în ochii olandezilor s-ar putea să nu fie ratificat în parlamentul de la Haga. Lui Rutte i s-a mai întâmplat aşa în 2005 şi în 2016.

    Olandezii, care susţin apartenenţa la UE cu o majoritate de două treimi, se mândresc atât cu istoria lor ca naţiune de comercianţi, cât şi cu cumpătarea lor tradiţională calvinistă.

    Alegătorii olandezi sunt conştienţi că sunt printre cei care contribuie cel mai mult la bugetul UE, iar ideea de a dărui sau de a împrumuta mai mult este nepopulară printre ei. Criticii spun că reticenţa olandezilor de a cheltui este acum deplasată, având în vedere surplusul comercial uriaş al ţării lor cu restul UE. Erik Nielsen, economist la UniCredit, spune că contribuţiile Olandei la bugetul european din 2018 de 4,8 miliarde de euro „spun doar o mică parte din povestea financiară reală”. „Potrivit Tax Justice Network, în acelaşi an structurile de tip paradis fiscal din Olanda i-au ajutat pe olandezi să pună mâna pe 6,7 miliarde de euro în venituri fiscale de la Germania, Franţa, Italia şi Spania”, a explicat  Nielsen.
    Porecla de „Domnul Nu” i se trage de la un videoclip din aprilie, reluat frecvent pe social media, care arată cum un colector de deşeuri din Olanda strigă la Rutte cerându-i să nu dea bani „acelor italieni şi francezi”. „Oh, Nu. Nu. Nu”, a răspuns premierul. „Voi ţine minte acest lucru.”
    Această ameninţare, de a spune „nu” generozităţii franco-germane, a fost poate cea mai bună carte a lui Rutte de la masa de negocieri de la Bruxelles, unde oficialii UE îi sunt recunoscători liderului olandez pentru că reuşeşte să ţină la distanţă partidele ostile Europei unite.
    Deşi a jucat cartea eurosceptică în anumite momente când s-a adresat publicului olandez, Rutte a fost îndrăgit la Bruxelles de când l-a depăşit pe extremistul de dreapta Geert Wilders în alegerile din 2017. Realegerea sa greu câştigată, urmată la puţin timp de înfrângerea extremistei franceze Marine Le Pen de către Macron în Franţa, a ajutat la stabilizarea navei UE după şocul votului pentru Brexit. Marea Britanie a arătat întregii Europe ce poate face populismul.
    Realizările sale din trecut i-au „permis liderului olandez să joace un rol important în politica UE”, a scris cotidianul italian La Repubblica. Aceste realizări explică de ce colegii olandezului l-au acceptat în trecut ca partener, deşi acest lucru este atât de solicitant, şi de ce o vor face din nou.
    Diplomaţii UE au apucat să-i cunoască cu vârf şi îndesat talentele la discuţiile din Bruxelles. „Nu-l mai suportam pe Rutte”, povesteşte un diplomat prezent la discuţii. „Când credeai că ai obţinut un acord, ceva care să ne conducă spre finalul negocierilor, el îţi cere mai mult din altceva, şi tot aşa.”
    În cele din urmă, liderii UE s-au înţeles asupra unui plan de 1.820 de miliarde de euro reprezentând bugetul pe şapte ani al UE şi un pachet de reconstrucţie economică de 750 de miliarde de euro, dintre care 390 de miliarde de euro sunt granturi, iar restul împrumuturi cu dobândă foarte mică, finanţate prin obligaţiuni emise la comun de ţările UE. Planul iniţial, aşa cum a fost prezentat el de Franţa şi Germania, prevedea ca 500 de miliarde de euro să fie acordate ca granturi ţărilor afectate sever de criză şi 250 de miliarde de euro să fie distribuite ca împrumuturi.

  • Italia prelungeşte măsurile împotriva răspândirii COVID-19 până pe 7 septembrie

    Premierul italian Giuseppe Conte a semnat vineri noaptea un nou decret care prevede prelungirea măsurilor sanitare adoptate pentru stoparea răspândirii noului coronavirus.

    Principalele reguli la care trebuie să se supună populaţia sunt purtarea măştii în spaţiile închise şi în mijloacele de transport, respectarea distanţei de un metru în orice context şi evitarea creării de aglomeraţie. Deschiderea stadioanelor şi discotecilor se amână tocmai pentru a evita creare aglomeraţiei.

    Noul decret vine şi cu o veste bună pentru amatorii de croaziere care vor reporni de la 15 august cu reguli foarte stricte. Înainte să urce la bord, turiştilor li se va măsura temperatura. Autorităţile sanitare pot decide în orice moment să supună testelor orice persoană care prezintă simptomele noului coronavirus.

    În actualul decret se menţin şi restricţiile de intrare în Italia pentru persoanele care provin din 13 ţări care nu aparţin Uniunii Europene şi care prezintă un risc major de exportare virusului. Acestea sunt Republica Moldova, Armenia, Bahrein, Bangladesh, Brazilia, Bosnia Herzegovina, Chile, Kwait, Macedonia de Nord, Oman, Panama, Peru şi Republica Dominicană.

  • Atenţionare de călătorie pentru Italia: Gheţarul Planpincieux riscă să se prăbuşească

    Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află sau doresc să călătorească în Italia că autorităţile locale din Courmayeur, Regiunea Valle d’Aosta, au atenţionat cu privire la riscul prăbuşirii gheţarului Planpincieux (Val Ferret). 

    Începând de vineri şi până la noi dispoziţii, au fost impuse următoarele măsuri de siguranţă:

    – interzicerea circulaţiei rutiere şi pietonale în sensul urcuşului, pe strada comunală Val Ferret de la intersecţia cu fracţiunea Meyen;
    – evacuarea zonelor de risc din localitate;
    – interzicerea accesului în zonele respective;
    – suspendarea circulaţiei rutiere şi pietonale pe strada care duce către localitatea Rochefort;
    – suspendarea serviciului de Transport Public Local (începând cu localitatea La Palud).

    Ministerul Afacerilor Externe recomandă românilor care se află sau intenţionează să se deplaseze în perioada imediat următoare în localitatea Courmayeur din Regiunea Valle d’Aosta, să evite zona Val Ferret şi să respecte recomandările autorităţilor locale.

     

  • Un alt model de tunel

    Potrivit publicaţiei de design Dezeen, aceste elemente fac parte dintr-un proiect care reprezintă joncţiunea centrală a drumului inelar Bressanone-Varna din nordul Italiei. Betonul folosit la realizarea acestor curbe ale tunelului este făcut dintr-un material excavat dintr-un alt proiect de infrastructură, tunelul Brenner Base, care se construieşte în prezent între Austria şi Italia. 

  • Nelu Tătaru avertizează românii: „Ce am văzut în Spania şi Italia se poate întâmpla şi la noi”

    Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a avertizat că România ar putea ajunge în situaţia în care au fost Spania şi Italia în lunile martie-aprilie, dacă nu vom respecta regulile cerute de autorităţi şi numărul pacienţilor care ajung în spitale va creşte.

    “Suntem pe acel trend crescător, dar scăzând ca şi intensitate a creşterii numărului de cazuri de la o zi la alta – nu suntem în scădere – suntem în momentul în care, dacă respectăm următoarele săptămâni nişte lucruri, ar trebui să ajungem la un platou (…). Eu aş vrea să se stabilească la 1.200, la 1.300, dar el se poate stabili la 1.500. Dar 1.500 la 10 zile înseamnă încă 300 de cazuri în plus pe terapie intensivă”, a declarat Nelu Tătaru, luni seară, la TVR.

    Ministrul a mai spus că numărul de cazuri noi ar trebui să scadă cam într-o săptămână şi jumătate, dacă toată lumea respectă regulile. „Dacă nu vom respecta aceste reguli, vom asista la o creştere accentuată de la o zi la alta, la o suprapopulare a spitalelor, la o aglomerare a UPU sau a secţiilor ATI, iar scenariile pe care le vedeam în martie-aprilie în Spania şi Italia se pot repeta şi la noi”, a avertizat Tătaru.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Blue Air anulează mai multe zboruri către Italia şi Cipru din cauza restricţiilor impuse de autoritaţile din cele două ţări

    Blue Air, cea mai mare companie aeriană cu capital privat românesc, a anunţat că este nevoită să anuleze un număr semnificativ de zboruri către Italia şi Cipru ca urmare a restricţiilor impuse de autoritaţile din cele două ţări.

    “Ca urmare a deciziei autorităţilor italiene şi cipriote de a introduce măsura autoizolarii obligatorii de 14 zile şi a supravegherii medicale pentru toate persoanele care sosesc din România sau care s-au aflat în tranzit prin ţara noastră în ultimele două săptămâni, Blue Air este nevoită să anuleze un număr semnificativ de zboruri între România şi Italia şi între România şi Cipru”, transmit reprezentanţii companiei.

    În acest moment, sunt afectate un număr de 64 zboruri planificate în perioada 3 – 31 august 2020, urmând ca lista să fie actualizată permanent în funcţie de durata restricţiilor impuse de autorităţile italiene.

    Rutele afectate de aceste anulări sunt Bucureşti Otopeni – Milano Malpensa, Florenţa, Napoli; Bacău – Bergamo, Torino, Roma Fiumicino; Iaşi – Torino; Bucureşti Otopeni – Larnaca.

    “Pasagerii Blue Air afectaţi de aceste anulări vor primi toate detaliile referitoare la opţiunile pe care le au la dispoziţie pe e-mailul furnizat în momentul rezervarii biletului”, precizează reprezentanţii companiei.

  • Italia reporneşte piaţa auto cu un proiect similar Programului Rabla românesc

    Italia reporneşte piaţa auto cu un proiect similar Programului Rabla românesc. Dacia este în top-ul preferinţelor italienilor.

    Programul Rabla în versiune italiană va demara la începutul lunii august. Acesta prevede subvenţii de stat pentru piaţa auto, până la 1 miliard de euro, anunţă Reuters, citată de revista Quattroruote.

    Banii vor fi distribuiţi între instituţiile publice care acoperă şomajul tehnic pentru acele sectoarele de producţie afectate de pandemie şi cumpărătorii care doresc să-şi schimbe maşinile mai vechi de 10 ani.

    Pentru că Italia nu are o producţie naţională de maşini electrice şi hibride, subvenţiile de stat au fost extinse şi pentru achiziţionarea maşinilor diesel şi pe benzină Euro 6.

    Prin Programul Rabla, un cumpărător primeşte o reducere de 3.500 de euro dacă îşi duce maşina la casat şi îşi alege una nouă cu un preţ care să nu depăşească 40.000 de euro. Facilităţile sunt valabile pentru vânzările din perioada 1 august – 31 decembrie 2020.

    Pe lista autovehiculelor care îndeplinesc condiţiile Guvernului italian intră şi modelele Dacia Duster şi Sandero.

    În 2019, Dacia a ocupat locul trei în top-ul maşinilor preferate de italieni. Preţul de bază al Daciei Duster Access este de 12.400 de euro. Cu subvenţiile de la stat, un italian îşi poate schimba maşina veche cu SUV-ul produs de Renault scoţând din buzunar doar 8.900 de euro.

    De aceleaşi facilităţi se bucură şi modelul Sandero Streetway Access care, în Italia, are un preţ de bază de 7.950 de euro.

  • Una dintre cele mai mari ţări din Europa impune CARANTINA OBLIGATORIE pentru români.

    Ministrul Sănătăţii din Italia, Roberto Speranza, anunţă că cetăţenii români şi bulgari care merg în Italia trebuie să intre în carantină.

    Măsura este una obligatorie. „Virusul nu este încă învins”, a declarat demnitarul.Ministerul Sănătăţii din Italia ia noi măsuri pentru controlarea epidemiei de coronavirus.

    „Tocmai am semnat un ordin care prevede carantină pentru cei care au stat în România şi Bulgaria în ultimele 14 zile. Această măsură este deja în vigoare pentru ţările din afara UE şi non-Schengen. Virusul nu este învins şi continuă să circule. Este încă nevoie de mare prudenţă”, a scris Roberto Speranza pe Twitter.

    Anunţul a fost făcut după ce Roberto Speranza l-a întâlnit pe ministrul de Externe Luigi Di Maio. Cei doi oficiali au discutat despre cadrul epidemiologic la nivel internaţional.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro