Tag: iran

  • Iranul se oferă să furnizeze gaze naturale Europei: Nu vrem să facem concurenţă Rusiei

    “În viitor, dorim să jucăm un rol important pe piaţa mondială a gazelor”, a declarat ministrul Nematzadeh, în interviul pentru cotidianul Handelsblatt. “Nu dorim să facem concurenţă Rusiei”, a adăugat el, menţionând că Teheranul “ştie că necesităţile Europei în privinţa gazelor sunt din ce în ce mai importante”, iar Iranul doreşte să participe în acest sens.

    “Iranul poate fi un partner fiabil, sigur şi pe termen lung al Europei”, a mai afirmat ministrul iranian. El a asigurat că Teheranul “are rezerve energetice şi planurile pentru o astfel de cooperare”.

    De asemenea, ministrul Nematzadeh i-a îndemnat pe constructorii germani de automobile să revină în Iran, pentru a-şi instala capacităţile de producţie.

     

  • Iranul şi marile puteri reiau negocierile în domeniul nuclear la New York, în februarie

     Aceste negocieri între Teheran şi Grupul 5+1 (China, Franţa, Marea Britanie, Rusia, Statele Unite şi Germania) “vor avea loc la New York, la jumătatea lui februarie, la date care urmează să fie confirmate”, a declarat Jennifer Psaki, o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat, confirmând declaraţii ale unei surse apropiate negociatorilor, citate de agenţia iraniană Irna.

    Psaki a adăugat că aceste negocieri se vor desfăşura între Mohammad Javad Zarif, şeful diplomaţiei iraniene, Catherine Ashton, şefa diplomaţiei europene, şi Wendy Sherman, directoarea politică a Departamentului de Stat.

    Purtătoarea de cuvânt nu a fost în măsură să spună dacă aceste negocieri se vor desfăşura la sediul ONU de la New York.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Iranul anunţă SUSPENDAREA îmbogăţirii uraniului la nivelul de 20%, începând de luni

     “Suspendarea voluntară a îmbogăţirii uraniului la nivelul de 20% este principala măsură pe care o adoptăm în această zi de luni, la ora locală 12.00 (10.30, ora României)”, a declarat Salehi citat de agenţia oficială Irna.

    “Două loturi (de centrifuge) de la Natanz şi patru loturi de la Fordo vor fi deconectate până la ora locală 12.00, ceea ce înseamnă că producţia de (uraniu îmbogăţit la nivelul de) 20% va fi stopată”, a precizat directorul Organizaţiei Iraniene pentru Energie Atomică (OIEA)

    “Avem suficiente stocuri de uraniu îmbogăţit la nivelul de 20% pentru următorii patru sau cinci ani, deci nu avem nevoie” să continuăm producţia, a subliniat el.

    Inspectori de la Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) au sosit sâmbătă la Teheran pentru a raporta cu privire la măsurile concrete adoptate de către Teheran în vederea respectării părţii sale de acord.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rusia ar putea deveni primul importator de petrol iranian, în urma unui acord cu Iranul

     Potrivit sursei menţionate, citată de cotidianul rus Kommersant, Moscova doreşte să continue negocierile cu Teheranul pe această temă în pofida obiecţiilor ridicate de Statele Unite, relatează RIA Novosti, în pagina electronică.

    Potrivit Ria Novosti, Statele Unite se tem că acordul între Moscova şi Teheran va influenţa negocierile privind programul nuclear iranian. Cele două teme vor fi discutate joi cu prilejul vizitei ministrului iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif, la Moscova şi la apropiata deplasare a preşedintelui Vladimir Putin în Iran.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rusia ar putea împrumuta Ungariei până la 10 miliarde de euro pentru construcţia a două reactoare nucleare

     Cele două reactoare ar urma să fie construite de compania Rosatom, controlată de statul rus. Rosatom construieşte centrale nucleare în ţări precum Bangladesh şi Iran, transmite Bloomberg.

    Extinderea va dubla capacitatea centralei de la Paks, a declarat Putin reporterilor după o întrevedere cu Orban la reşedinţa sa din apropierea Moscovei.

    Cele două guverne discută, încă, termenii unui împrumut, a afirmat ministrul de Finanţe al Rusiei, Anton Siluanov.

    Putin se foloseşte de controlul asupra resurselor energetice pentru a-şi intinde sfera de influenţă în afara statelor foste membre ale Uniunii Sovietice, notează Bloomberg.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Hassan Rohani, conversaţie la telefon cu Vladimir Putin: Geneva II va fi un eşec dacă Iranul nu va participa

     Statele Unite şi Rusia, aflate la originea conferinţei care se va deschide la 22 ianuarie, în Elveţia, urmează să discute luni pe tema unei eventuale participări a Iranului, refuzată de Washington.

    “O reuniune transregională la care actorii influenţi nu participă nu va fi în măsură să conducă la soluţionarea crizei siriene”, a declarat Rohani în cursul unei conversaţii telefonice cu preşedintele rus Vladimir Putin, potrivit agenţiei Isna.

    “Din acest motiv conferinţa Geneva II a eşuat chiar de la început”, a adăugat el, catalogând iniţiativa ruso-americană drept un “spectacol de negociere”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O delegaţie a Parlamentului României va efectua o vizită oficială în Iran – PressTV

    Potrivit ambasadorului Cristian Teodorescu, în cursul vizitei, delegaţia parlamentară va explora modalităţile de intensificare a cooperării între România şi Iran.

    Republica Islamică Iran este un actor important în regiunea Orientul Mijlociu, iar Bucureştiul acordă o mare importanţă promovării relaţiilor cu Teheranul, a spus Teodorescu.

    Cu ocazia reuniunii Adunării Generale a ONU desfăşurată în septembrie 2013 la New York, ministrul român de Externe, Titus Corlăţean, a discutat cu omologul său iranian, Mohammad Javad Zarif, salutând relaţiile dintre Bucureşti şi Teheran şi pledând pentru intensificarea cooperării bilaterale, aminteşte PressTV.

    O delegaţie parlamentară britanică condusă de fostul ministru de Externe Jack Straw a sosit marţi la Teheran, într-o nouă iniţiativă de relansare a relaţiilor dintre cele două ţări. Relaţiile dintre Londra şi Teheran au început să se îmbunătăţească după alegerea politicianului relativ moderat Hassan Rohani în funcţia de preşedinte al Iranului. În acest context, Iranul a semnat un acord preliminar în domeniul nuclear cu marile puteri, iar Londra şi Teheranul au reluat contactele diplomatice la nivel de însărcinaţi cu afaceri nonrezidenţi. Iranul este suspectat de comunitatea internaţională că încearcă să fabrice arme nucleare sub paravanul unui program nuclear civil. Regimul islamist de la Teheran respinge acuzaţiile.

  • OPEC nu vede necesară reducerea livrărilor de petrol anul viitor, în pofida surplusului din SUA

     OPEC, Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol, furnizează aproximativ 40% din necesarul global de ţiţei.

    Oficialii organizaţiei anticipează că nu vor reduce anul viitor producţia, deoarece creşterea cererii la nivel mondial va putea absorbi volumele suplimenare intrate în piaţă, au anunţa miniştrii din cele trei ţări după o reuniune a membrilor OPEC care a avut loc la Doha, în Qatar.

    Preţul petrolului WTI, de referinţă pe piaţa SUA, a atins vineri maximul ultimilor două luni, după un raport care a arătat accelerarea creşterii economice a SUA la 4,1% în trimestrul al treilea, ceea ce anunţă o posibilă majorare a cererii. Cotaţia WTI cu livrare în februarie se plasează la New York la 99,32 dolari pe baril.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Casa Albă avertizează că impunerea de noi sancţiuni Iranului ar afecta negocierile

    Jay Carney, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, a avertizat că un vot al Congresului pentru înăsprirea sancţiunilor împotriva Iranului ar fi interpretat ca un gest de “rea-credinţă” din partea Statelor Unite.

    Conform termenilor negocierilor care au loc acum în Senatul SUA, decizia de înăsprire a sancţiunilor nu ar intra în vigoare decât dacă Teheranul nu ar respecta acordul cu marile puteri încheiat la Geneva în noiembrie.

    “Adoptarea de noi sancţiuni în acest moment ar afecta eforturile destinate găsirii unei soluţii politice şi le-ar oferi iranienilor argumente pentru a înclina balanţa în favoarea lor”, a spus Carney.

  • Iranul ameninţă cu declanşarea unui RĂZBOI al preţului petrolului

    Analiştii anticipează că OPEC nu va modifica miercuri plafonul de producţie al organizaţiei, de 30 de milioane de barili pe zi, relatează Financial Times.

    În pofida consensului aparent de la nivelul organizaţiei, în cadrul cartelului există poziţionări interne.

    Ministrul iranian al Petrolului, Bijan Zangeneh, a declarat cu câteva minute înainte de începerea reuniunii cu uşile închise a OPEC că Iranul va ajunge la o producţie de 4 milioane de barili pe zi “chiar dacă preţul petrolului va scădea la 20 de dolari pe baril”

    “Nu vom renunţa la drepturile noastre în această privinţă”, a adăugat Zangeneh, sugerând că OPEC se va putea adapta la producţia mai mare a Iranului, astfel încât preţurile să se menţină la un nivel ridicat.

    OPEC extrage circa o treime din livrările mondiale de petrol şi, ca unică sursă de capacitate suplimentară de producţie, joacă un rol esenţial în stabilirea preţurilor.

    Preţul mediu al petrolului Brent din acest an este de aproape 110 dolari pe baril, uşor peste ţinta oficială a OPEC, ca urmare a problemelor de producţie din Nigeria şi Libia, care au anulat efectul creşterii rapide a producţiei Statelor Unite, la exploatările de şist.

    Încurajat de acordul interimar cu marile puteri occidentale şi emergente, referitor la programul nuclear, Iranul a anunţat că vrea să majoreze producţia de la circa 2,8 milioane de barili pe zi la 4 milioane de barili, de anul viitor.

    Pe de altă parte, Irakul a anunţat la rândul său intenţia de a creşte anul viitor livrările cu 1 milion de barili pe zi, la 4 milioane de barili pe zi.

    Aceste creşteri ar pune presiune asupra preţurilor şi ar determina OPEC să răspundă prin reducerea producţiei în alte ţări membre, deşi ambele state vor avea dificultăţi mari în atingerea obiectivelor ambiţioase.

    Iranul are în faţă mai multe luni de negocieri dificile înainte de a obţine ridicarea sancţiunilor internaţionale, iar industria irakiană a petrolului are probleme legate de siguranţă şi infrastructură.

    Cele mai mari presiuni de reducere a producţiei vor fi suportate de Arabia Saudită, cel mai mare exportator de petrol la nivel mondial şi liderul de facto al cartelului, care livrează peste 10 milioane de barili pe zi de ţiţei, ca urmare a reducerii livrărilor altor membri ai cartelului.

    La jumătatea tranzacţiilor de luni, petrolul Brent era tranzacţionat la Londra în scădere cu 42 de cenţi, la 112,2 dolari pe baril.