Tag: inregistrare

  • Şapte mărci auto au reuşit să înregistreze creşteri chiar şi pe timp de pandemie. Cea mai mare creştere din 2020 a fost înregistrată de Rolls-Royce, care a urcat la patru unităţi de la una singură în intervalul ianuarie-mai din 2019

    Şapte mărci auto au înregistrat în primele cinci luni ale acestui an creşteri ale înmatriculărilor de maşini noi, potrivit datelor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehi­culelor (DRPCIV).

    Acestea au înre­gis­trat creşteri în con­textul în care înmatriculările per total au scăzut cu 31% în acelaşi interval, faţă de perioada similară a anului trecut, în condiţiile în care criza determinată de pan­de­mie a avut un cuvânt greu de spus asu­pra deciziei de achiziţie a unei maşini noi.

    Cea mai mare creştere din 2020 a fost înregistrată de Rolls-Royce, care a urcat la patru unităţi de la una singură în intervalul ianuarie-mai din 2019.

    Pe locul secund se află Porsche, cu 137 de maşini livrate, în creştere cu 52%, urmat de MINI, cu 121 de maşini, în urcare cu 34%.

    În topul creşterilor se află şi trei mărci „de volum“ – Fiat, KIA şi Hyundai acestea însă crescând cu pro­cen­te cuprinse între 4 şi 7%.

    Lamborghini a livrat în acelaşi interval tot trei unităţi, iar SsangYong, brandul sud-coreean de SUV-uri a rămas de asemenea constant la 53 de unităţi.

    Cele mai mari scăderi, de peste 50%, au fost înregistrate de Honda, Nissan, Jaguar, Opel, smart şi Maserati.

     

  • Agenţia Naţională de Administrare Fis­cală: Noi facilităţi ale serviciului Spaţiul Privat Virtual

    Persoanele înregistrate în Spaţiul Privat Virtual (SPV) pot face plata obligaţiilor fiscale la buget direct cu cardul bancar prin interconectarea cu ghişeul.ro, soluţie care permite achitarea a peste 30 de impozite şi contribuţii, conform celui mai recent comunicat al ANAF.

    Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fis­cală dezvoltă şi implementează, permanent, noi facilităţi ale  Spaţiului Privat Virtual pentru a oferi noi servicii facile şi utile tuturor contribuabililor

    Acestă facilitate este operaţională din 11 iunie 2020, primele plăţi fiind deja efectuate de către contribuabili.

    Plata a fost introdusă pentru toate tipurile de creanţe fiscale care se pot plăti cu cardul prin Sistemul Naţional Electronic de Plăţi, iar instrucţiunile pentru utilizarea acestui serviciu sunt disponibile pe site-ul instituţiei, la următorul link https://static.anaf.ro/static/10/SPV/Instructiuni_plata_prin_SPV.pdf.

    În Spaţiul Privat Virtual, la accesarea serviciului “Plata obligaţiilor fiscale”, se afişează pagina de pornire, în care trebuie ales CNP-ul pentru care se doreşte plata. În cazul persoanelor care se autentifică în SPV cu NPOTP (nume, parola si OTP), în listă apare doar CNP-ul titularului de cont.

    La apăsarea butonului ”Afişare obligaţii restante”, se afişează lista obligaţiilor ce pot fi plătite prin platforma ghiseul.ro şi care cuprinde peste 30 de poziţii, de la impozitul pe venituri, la contribuţii, accize colectate şi până la plata unor penalităţi.

    La apăsarea butonului „Plăteşte”, utilizatorul este direcţionat către serviciul de plată online al platformei ghiseul.ro, unde se bifează căsuţa „Aprob plata şi sunt de acord cu termenii şi condiţiile de utilizare” si butonul „PLATESTE”. Din această pagină nu mai există posibilitatea întoarcerii la serviciul disponibil în SPV.

     

     

  • Inflaţia coboară în mai la 2,3%, de la 2,7% în aprilie şi 3% în martie. Fructele şi cartofii au înregistrat cele mai scumpiri

    Rata anuală a inflaţiei a scăzut la 2,3% în mai, după 2,7% în aprilie, susţinută de scumpirea alimentelor cu 5,2%, faţă de 5,7% în aprilie, a serviciilor cu 2,6% şi a mărfurilor nealimentare cu 0,15%, potrivit datelor transmise vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

    Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 1,8%., în timp ce rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iunie 2019 – mai 2020) faţă de precedentele 12 luni (iunie 2018 – mai 2019), calculată pe baza IPC, este 3,4%.

    Determinată pe baza IAPC, rata medie este 3,3%.

    De la începutul anului, cele mai mari creşteri preţ au fost înregistrate la fructele proaspete (24,65%), şi cartofi (20,8%), în timp ce ouăle s-au ieftinit cu 3,9%, iar combustibilii cu peste 9%.

    Faţă de aprilie, în mai preţurile de consum s-au majorat cu 0,05%, cu 0,3% la alimente şi 0,1% la servicii, în timp ce mărfurile nealimentare s-au ieftinit cu 0,18%.

    (Sursa:INS)

     

    BNR estimează o rată a inflaţiei de 2,8% la finalul lui 2020 şi de 2,5% în 2021, faţă de 4,04% în 2019, potrivit datelor din raportul trimestrial al băncii centrale publicat de instituţie la finalul lunii mai.

  • Creştere spectaculoasă în online înregistrată de un jucător din piaţa amenajărilor interioare. Care au fost cele mai căutate produse

    Elegance Decor, unul dintre jucătorii de top pe piaţa amenajărilor interioare din România, a înregistrat o creştere constantă cu 50% a vânzărilor în mediul online în perioada martie – mai 2020, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Vârful vânzărilor a fost atins în a doua jumătate a lunii aprilie când a şi crescut valoarea coşului mediu cu aproximativ 30% faţă de o perioadă obişnuită.
    Cele mai vândute articole în această perioadă au făcut parte din categoria de profile decorative de interior (plinte, cornişe pentru tavan, ancadramente), dar creşterea s-a putut observa şi pe categoriile de profile de faţadă, tapet, fototapet, panouri decorative 3D din diferite materiale (licheni, muşchi, lemn, trestie de zahăr) şi corpuri de iluminat.

    Totodată, în această perioadă s-a observat şi o schimbare majoră în comportamentul de cumpărare al consumatorului, peste 80% dintre comenzile efectuate online fiind achitate cu cardul bancar.

    „Dacă înainte clienţii doreau consultanţă specializată în showroom-ul Elegance Decor din Bucureşti sau pe şantier, acum sesizăm o schimbare în comportamentul acestora. Clienţii preferă acum să primească la domiciliu mostre, cataloage sau alte materiale de prezentare. Ca urmare, ne-am adaptat business-ul şi am scos mult mai mult în evidenţă serviciul prin care clienţii pot solicita mostre acasă. Clienţii au achiziţionat online produsele noastre pe perioada pandemiei, iar acest trend se menţine şi după ieşirea din starea de urgenţă”, a declarat Viorel Piperea, managing partner Elegance Decor.

    Din totalul vânzărilor efectuate pe Elegance-Decor.ro în lunile martie – mai 2020, aproximativ 50% dintre acestea au fost realizate de clienţi noi. Aceştia fac parte din categoria de public ce obişnuia să efectueze majoritatea achiziţiilor în magazinele fizice. Business-ul Elegance Decor începuse anul 2020 cu premise bune, întrucât anul 2019 a fost încheiat cu o cifră de afaceri de 1,2 milioane de euro, cu o creştere de 37% faţă de anul anterior. Dacă la început de an se gândeau la o creştere de 15% în acest an, creşterea din perioada pandemiei i-a făcut pe fondatori să îşi revizuiască planurile, tinzând către o creştere de 25% şi planificând atingerea unei cifre de afaceri de 1,5 milioane de euro până la final de an, cu o creştere semnificativă în zona de online.

    În anul 2020 majoritatea investiţiilor se vor îndrepta către dezvoltarea magazinului online Elegance-Decor.ro, dar şi diversificarea gamelor de produse, acest lucru ajutând la atingerea unui număr mai mare de consumatori. Profilul produselor va fi în continuare medium-high, cu un raport calitate-preţ ridicat, urmând direcţia strategică a firmei, aceea de a furniza soluţii inovatoare de design care să aducă fericire prin sentimentul unic de acasă.
     

  • Economia olandeză va înregistra o scădere record în 2020: banca centrală

    Economia olandeză va înregistra o scădere record pentru o perioadă de pace, deoarece restricţiile au întrerupt producţia şi exporturile şi urmează să aducă şomajul la cel mai înalt nivel din ultimii ani, a declarat banca centrală olandeză luni, citată de Reuters.

    Cea de-a cincea economie a zonei euro urmează să scadă cu 6,4% în acest an, chiar dacă eliminarea restricţiilor induse de epidemia de coronavirus continuă în lunile următoare.

    Ceşterii va fi reluată în 2021 şi 2022, cu 2,9, repsectiv 2,4%.

    Dar un al doilea val de infecţii cu coronavirus şi o reînchidere a unor părţi importante ale economiei, fie în Olanda, fie în străinătate, ar putea duce cu uşurinţă la un scenariu mult mai slab, a spus DNB.

    “O contracţie de 6,4% este deja de două ori mai mare decât am văzut în timpul crizei financiare”, a declarat directorul DNB Olaf Sleijpen, într-o conferinţă video. „Dar există multă incertitudine. Profunzimea recesiunii şi puterea revenirii depind de evoluţii care sunt greu de estimat în acest moment”.

    În scenariul său cel mai sumbru, DNB a anticipat că economia olandeză va scădea 11,8% în acest an şi va rămâne departe de nivelurile sale pre-coronavirus până în 2023.

    În toate scenariile, şomajul, aflat la un minus istoric în ultima vreme, va creşte rapid pe parcursul acestui an şi al următorului an, atingând un nivel între 6% şi 9% în 2021.

  • Veşti bune de la ANAF: Noi documente pot fi utilizate pentru aprobarea înregistrării de la distanţă în SPV

    Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a suplimentat documentele acceptate pentru aprobarea înregistrării de la distanţă, în SPV, conform celui mai recent comunicat publicat pe site-ul insituţiei.

    Spaţiul Privat Virtual (SPV) este un serviciu destinat atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice sau entitãţilor fãrã personalitate juridicã. SPV permite obţinerea informaţiilor privind situaţia fiscalã, depunerea electronicã a declaraţiilor fiscale şi primirea electronicã a documentelor şi a actelor administrativ fiscale. Documentele comunicate prin Spaţiul Privat Virtual au aceeaşi putere juridicã, asemenea celor comunicate prin poştã sau la ghişeu.

    Persoanele fizice, cât şi persoanele juridice sau entităţile fără personalitate juridică pot obţine online informaţii prin înregistrarea în Spaţiul Privat Virtual, fără a mai fi necesară deplasarea pentru autentificare la sediile ANAF.

    Contribuabilii, persoane fizice sau juridice, care deţin certificat digital calificat pot solicita înregistrarea ca utilizator SPV.

    Persoanele fizice, care nu deţin un certificat digital calificat, pot solicita înregistrarea şi pe bazã de nume de utilizator şi parolã. Acestea, pentru a se înregistra în Spaţiul Privat Virtual fãrã a mai fi necesarã deplasarea pentru autentificare la sediile ANAF, au posibilitatea de a opta ca autentificarea sã se realizeze în mediul electronic, în baza unor documente emise de Ministerul Finanţelor Publice şi/sau ANAF.

    Aprobarea înrolării în mediul electronic în Spaţiul Privat Virtual a persoanelor fizice, care se înregistrează cu nume utilizator şi parolă, se realizează prin identificarea cu numerele atribuite următoarelor noi documente:

    1. Notificarea privind destinaţia sumei de 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi din pensii, pentru susţinerea entităţilor nonprofit/unităţilor de cult (emise începând cu data de 05.03.2018)

    2. Notificare privind nedepunerea în termen a Declaraţiei privind venitul asigurat la sistemul public de pensii (emise începând cu data de 09.10.2017)

    3. Notificare privind îndeplinirea condiţiilor de rezidenţă potrivit prevederilor art. 7 şi art. 59 din Codul fiscal sau ale Convenţiei de evitare a dublei impuneri încheiate între România şi _____ de către persoana fizică sosită în România pentru o perioadă mai mare de 183 de zile (emise începând cu data de 07.04.2020)

    4. Notificare privind îndeplinirea condiţiilor de rezidenţă potrivit prevederilor art. 7 şi art. 59 din Codul fiscal sau ale Convenţiei de evitare a dublei impuneri încheiate între România şi _____ de către persoana fizică plecată din România pentru o perioadă mai mare de 183 de zile (emise începând cu data de 07.04.2020)

     5. Notificare privind nedepunerea în termen a declaraţiei de venit (emise începând cu data de 09.01.2017)

    6. Notificare privind nedepunerea la termen a declaraţiei de impunere (emise începând cu data de 09.01.2017)

     Rămân valabile şi următoarele documente:

    a) decizie de impunere – emisă începând cu anul 2013

    b) decizie referitoare la obligaţii de plată accesorii – emisă începând cu anul 2013

    c) somaţie – emisă începând cu data de 01.01.2015.

    d) numărul scrisorii primită în anul 2018 de la Ministerul Finanţelor Publice, referitoare la înrolarea în acest serviciu.

    Serviciul Spaţiul Privat Virtual este uşor de accesat, direct din site-ul www.anaf.ro, este gratuit si disponibil 24 de ore din 24.

     Accesarea serviciului “Spaţiul privat virtual” se realizează din pagina principală a site-ului ANAF www.anaf.ro, secţiunea ‘’Servicii Online – Serviciul înregistrare/înrolare persoane fizice şi juridice Spaţiul Privat Virtual’’;

     

  • Rata de dobândă la 10 ani a ajuns la minimul din 11 martie

    Rata de dobândă la 10 ani a înregistrat un declin cu 43 puncte de bază până la 4.075%, minimul din 11 martie, în timp ce curba randamentelor din România s-a deplasat în jos săptămâna trecută, pe fondul ameliorării percepţiei de risc pe pieţele financiare şi al perspectivelor de relansare rapidă a economiei după punctul minim înregistrat în aprilie, conform datelor prezentate de Andrei Rădulescu, director analiză macroeconomică la Banca Transilvania.

    Spread-ul de dobândă, care reflectă diferenţa între dobânda la titlurile de stat pe termen lung, de 10 ani, şi dobânda pe termen scurt, s-a redus cu 22,8% până la 1,34 puncte procentuale. Săptămâna trecută, Ministerul de Finanţe s-a împrumutat cu 7,7 mld. lei pe piaţa internă, cu 70% peste volumul programat şi cu 3,3 mld. lei pe pieţele internaţionale. Administraţia a planificat licitaţii cu titluri scadente în iulie 2027 în valoare de 805 mil. lei şi octombrie 2023 în valoare de 575 mil. lei. În luna iulie 2020 sunt programate licitaţii pe piaţa internă în volum de 5 mld. lei. 

  • Inventatorul care a dat greş de peste 5.000 de ori înainte să dezvolte obiectul care este acum în aproape toate casele. Pandemia i-a crescut acum averea şi mai mult

    Inventatorul Sir James Dyson a ajuns recent pentru prima dată în fruntea clasamentului celor mai bogaţi oameni din Regatul Unit, averea sa ajungând duminică, 17 mai în clasamentul Sunday Times Rich la 16,2 miliarde de lire sterline, după ce a crescut anul acesta cu 3,6 miliarde de lire sterline. 


    Antreprenorul şi-a construit averea pe baza aspiratoarelor fără sac, pe care el însuşi le-a inventat şi pe care a început să le vândă începând cu anul 1993.


    Sir James, care are acum 72 de ani, a crescut în Norfolk şi a studiat arta, înainte ca cel care l-a îndrumat în colegiu să îi sugereze să se îndrepte spre design.  


    El a creat aspiratorul fără sac după ce a văzut cum funcţionează unul industrial şi şi-a imaginat cum ar putea să aducă beneficiile acestuia într-unul pentru casă. A durat însă mai bine de 10 ani ca ideea lui să aibă şi succes, ajungând la un moment dat să înregisteze datorii de 1 milion de lire sterline. Până la un aspirator funcţional, a creat 5.127 de prototipuri care au eşuat. El cochetează şi cu domeniul maşinilor electrice: chiar săptămâna trecută a dezvăluit prototipul său, în care a declarat că a investit peste 500 de milioane de lire sterline începând cu anul 2017. Proiectul a fost însă anulat de companie în toamna anului trecut.


    Sir James Dyson a ajuns în topul listei celor mai bogaţi oameni de afaceri din Marea Britanie în contextul în care averile celor 1.000 mai bogaţi oameni de aici au înregistrat pentru prima dată o scădere de la criza financiară, minusul înregistrat fiind de 3,7%. 


    Fraţii Hinduja, care îl urmează pe Dyson pe listă şi care sunt copreşedinţii conglomeratului financiar şi industrial ce le poartă numele cu baza în India, au înregistrat o scădere a averii cu 6 miliarde de lire sterline anul acesta, până la 16 miliarde de lire sterline.   

  • Valoarea cumpărăturilor făcute online de români în perioada stării de urgenţă s-au dublat comparativ cu aceeaşi perioadă a anului. Ziua cu cele mai multe tranzacţii surprinde pe mulţi

    Compania de tehnologie 2Performant observă creşteri semnificative în ceea ce priveşte comerţul online pe perioada stării de urgenţă. Dintr-o analiză a comportamentului de consum înregistrat în cadrul platformei de marketing afiliat 2Performant, reiese că au existat creşteri importante pe anumite categorii de produse, dar şi noi obiceiuri de cumpărături online. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, valoarea tranzacţiilor realizate prin platforma 2Performant a crescut cu 78,4% situându-se la aproape 10,5 milioane de euro TVA inclus, potrivit datelor trimise de companie într-un comunicat de presă. Din această sumă, peste 6,2 milioane de euro s-au realizat din tranzacţii de pe mobil, o creştere de 98,8% faţă de anul trecut.

    Cele mai mari creşteri în perioada 16 martie – 14 mai din cadrul platformei de marketing afiliat a 2Performant au fost înregistrate pe domeniile: beauty, cumpărături din hypermarket şi magazine alimentare, articole pentru copii, produse pentru animale de companie, articole pentru casă şi grădină. Pentru unele dintre aceste categorii vânzările în perioada stării de urgenţă aproape că s-au triplat, generând venituri considerabile atât pentru comercianţi, cât şi pentru afiliaţi. Aşa se face că în perioada analizată, afiliaţii înscrişi în platforma 2Performant au înregistrat împreună venituri de peste 10.000 euro/zi în medie, valoarea totală a comisioanelor în luna aprilie fiind de peste 345.000 euro.

    Ziua cu top vânzări din perioada stării de urgenţă, înregistrată în platforma 2Performant, a fost joi, 23 aprilie, Ziua Internaţională a Cărţii, cu vânzări totale în valoare de 279.293 euro. Românii au preferat aşadar să cumpere online produse de îngrijire, pentru casă şi grădină, articole pentru copii şi animalele de companie, dar şi cărţi sau produse electronice şi IT&C.

    Segmentul Beauty a înregistrat în perioada analizată o creştere de +309,5% şi vânzări în cadrul platformei de marketing afiliat 2Performant de 1.135.379 euro. Această categorie a fost în continuă creştere în perioada stării de urgenţă, înregistrând zile cu creştere şi de peste 1.200% în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Cea mai bună zi de vânzări pentru categoria Beauty a fost luni, 22 aprilie 2020.

    O categorie aparte o reprezintă cea a articolelor de modă: după ce în a doua jumătate a lui martie 2020, segmentul Fashion din platforma 2Performant a înregistrat o scădere de 29% în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, per total în starea de urgenţă a avut o creştere de +41.8%, cu vânzări de 2.232.916 euro.

    Iată care sunt creşterile şi pe alte tipuri de categorii:

    • Categoria produselor pentru copii (Babies Kids & Toys) – creşterile au fost de +265.9%, cu vânzări de 1.410.864 euro
    • Categoria articolelor pentru animale de companie (Pet Supplies) – creşteri de +151.5% şi vânzări de 260.372 euro
    • Categoria produselor pentru casă şi grădină (Home & Garden) – creşteri de +88.5%, cu vânzări de 1.050.413 euro
    • Categoria produselor electronice IT&C (Electronics IT&C) – creştere de +38.5%, cu vânzări de 1.600.074 euro
    • Categoria cărţi, filme şi muzică (Books Movie & Music) – creştere de +22.4%, cu vânzări de 1.313.284 euro

    La polul opus, industria auto (Automotive) a înregistrat o scădere semnificativă de -57,6%, faţă de perioade similare din anii trecuti, cu vânzări de 109.599 euro, dat fiind că accesoriile auto nu au fost o prioritate pentru şoferi în aceste luni.

    „Prin schimbarea comportamentelor de cumpărare în perioada pandemiei, creşterea eCommerce-ului în România a fost puternic accelerată. Cu alte cuvinte, viitorul eCommerce-ului a venit mai rapid, în 2020, iar 2Performant a arătat că este pregătit să îl întâmpine. Pentru noi a fost o perioadă intensă, asemănătoare lui Black Friday, care nu ar fi fost posibilă fără importantele investiţii în soluţii tehnologice pe care le-am făcut în anii trecuţi. Această evoluţie a atras şi o creştere a interesului pentru marketingul afiliat, atât din partea advertiserilor, cât şi a afiliaţilor. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut am primit cu peste 30% mai multe cereri de înscriere în platformă din partea magazinelor online şi am înregistrat o creştere cu peste 12 procente a partenerilor afiliaţi care au generat comisioane. Totodată, pentru fiecare euro investit în marketingul afiliat, clienţii 2Performant au avut vânzări în valoare de 14,7 euro, ceea ce este probabil cel mai bun randament pe care un magazin online îl poate obţine prin promovare.”, spune Dorin Boerescu, CEO 2Performant.

    Analiza realizată de echipa 2Performant în cadrul comunităţii sale de marketing afiliat a arătat şi care au fost trendurile în ceea ce priveşte cumpărăturile online. Cu alte cuvinte, cum au preferat românii să cumpere online? Dacă ziua de luni s-a dovedit a fi ziua cu cei mai mulţi vizitatori pentru magazinele online locale, atât de pe mobil cât şi de pe desktop, în ceea ce priveşte intervalele orare românii au preferat să facă cumpărături de pe mobil seara (21:00 – 22:00) şi de pe desktop noaptea (23:00 – 00:00). 51,2% din vizitatori au luat decizia de a face o achiziţie în mai puţin de o oră (click pe ultima reclamă).

     

    *Analiza a fost realizată în cadrul platformei 2Performant pe perioada 16 martie – 14 mai şi comparată cu intervale din anii precedenţi.

     

  • O veste bună: România a înregistrat cel mai mic număr de noi cazuri în 24 de ore de la inceputul pandemiei

    ​Numărul de pacienţi infectaţi cu coronavirus în România a ajuns la 17.712 de  persoane, cu 127 de noi cazuri în plus faţă de ultima informare a autorităţilor, potrivit datelor oferite de Grupul de comunicare strategică. Este cel mai scăzut nivel al noilor îmbolnăviri din ultimele două luni, potrivit analizelor ZF.

    Din totalul cazurilor, 10.777 de pacienţi s-au vindecat şi au fost externaţi.

    Suceava a trecut de 3.400 de pacienţi infectaţi, fiind cea mai afectată zonă din ţară de infecţia cu noul virus. Bucureşti a ajuns la 1.700 de pacienţi

    Bilanţul pacienţilor care au murit a ajuns la 1.1519 de persoane. La ATI, în acest moment, sunt internaţi 200 de pacienţi.

    Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 9.000 de persoane, iar alte 48.600 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

    Autorităţile au prelucrat pân acum 352.647 de teste, faţă de 342.466 prelucrate până ieri, ceea ce înseamnă 10.000 de teste pe zi.