Tag: imagini

  • Lucruri din viaţa reală care sunt bazate pe invenţii ale NASA

    NASA a publicat cea mai recentă ediţie a Spinoff, care cuprinde prezentări a 50 de tehnologii care au devenit folosite în viaţa de zi cu zi şi care iniţial au fost utilizate pentru misiuni NASA sau în cercetare, relatează Business Insider. De pildă calitatea înaltă a imaginilor de tip selfie îşi are originea în cadrul agenţiei.

    Din 1976, NASA publică anual un astfel de document care prezintă proiecte ce folosesc tehnologie iniţial utilizată de cercetătorii din cadrul agenţiei.

    Iată câteva dintre ele.

    1. camerele de testare pentru impact

    NASA avea nevoie de camere care să înregistreze imagini la o viteză foarte mare, pentru paraşutele de testare ale sistemelor de aterizare. Tehnologia folosită pentru acestea este acum utilizată de camerele folosite pentru camerele care filmează testele de impact.

    1. imagini bazate pe tehnologie laser

    NASA folosea tehnologisa laser pentru a măsura distanţele. Printre altele, tehnologia are aplicaţii pentru hărţi de înaltă rezoluţie. Agenţia a ajutat la dezvoltarea unor device-uri mai mici, care au aplicaţii în viaţa de zi cu zi. Arheologii, de pildă, utilizează tehnologia pentru a depista artefacte sub pământ.

    1. de la şurubelniţă la cluburile de golf.

    Se pare că există ceva asemănări între tehnicile folosite în designul pentru obiecte destinate spaţiului şi tehnicile aplicate în construcţia terenurilor de golf. O inovaţie numită Spiralock este de fapt un tip şurubelniţă, folosită deopotrivă de NASA şi pentru cluburile de golf.

    1. Instrumente pentru chirurgia craniană

    Neurochirurgii folosesc instrumente cu electricitate pentru a tăia şi cauteriza ţesutul. Dar electricitatea generează căldură puternică, aşa că aceasta trebuie disipată în mod sigur, pentru a evita afectarea tesutului sănătos din creier

    O companie numită Thermacore are o soluţie pe care NASA a folosit-o încă de la începuturile programelor dedicate zborurilor spaţiale. O variantă în dimensiune redusă a acestei tehnologii este folosită acum în domeniul medical.

    1. Protecţie împotriva cutremurelor

    O tehnologie dezvoltată de NASA folosea combustibil lichid pentru a preveni vibraţiile pe racheta Ares 1 a fost folosită şi pentru a stabiliza clădiri şi poduri în timpul cutremurelor.

  • Povestea tinerei care a construit două companii până la vârsta de 24 de ani, chiar dacă a locuit într-un sat unde nu avea nici măcar apă curentă

    Nanxi Liu este cofondator şi CEO al Enplug, un software care ajută antreprenorii să transmită imagini sau clipuri publicitare în timp real.

    Primii 5 ani din viaţă i-a petrecut în China, într-un sat unde nu avea nici măcar apă curentă. Pentru a-i asigura un nivel minim de trai, părinţii lucrau ture de noapte ca ospătari la restaurante.

    “Una dintre amintirile din copilărie este legată de momentul în care ne-am mutat în Colorado, lângă aeroport”, povesteşte tânăra. “Când auzeam avioanele fugeam afară şi visam că într-o zi voi putea să zbor, să călătoresc.”

    Liu a absolvit Universitatea din Berkeley în 2012, reuşind între timp să construiască unul dintre cele mai apreciate start-up-uri din domeniu. Tânăra a debutat în antreprenoriat încă din timpul facultăţii, construind diverse gadget-uri alături de colegii săi. În loc să le lase în dulapurile din Berkeley, ea s-a gândit că ar putea scoate ceva bani de pe urma obiectelor construite; după ce mai multe proiecte au eşuat, Liu a pornit o companie în domeniul biomedical, Nanoly Bioscience.

    Un an mai târziu, alături de alţi cinci, ea a pus bazele Enplug. Pentru a convinge companiile să îi cumpere software-ul, Liu mergea din uşă în uşă şi explica avantajele produsului.

    Compania a ajuns astăzi la peste 300 de clienţi din numeroase ţări, inclusiv Nigeria, Japonia, Australia sau Slovacia. În majoritatea cazurilor, Enplug vinde licenţe la preţul de 99 de dolari pe lună.

    “Nu cred că e bine să te gândeşti tot timpul la afacerea ta”, a declarat Liu Nanxi, care a studiat în copilărie vioara şi pianul. Şi a urmat această idee, arătându-se deschisă în faţa unor oportunităţi care nu aveau nicio legătură cu antreprenoriatul. Recent, ea l-a cunoscut în cadrul unui eveniment pe Pascal Guyon, câştigător al unui premiu Grammy, şi i-a propus să compună împreună o melodie. Week-end-ul următor, ei s-au întâlnit la studioul de înregistrare şi au compus, în doar patru ore, un cântec.

  • Cele mai impresionante fotografii din noua carte lansată de National Geographic – FOTO

    O nouă carte National Geographic prezintă cele mai impresionante peisaje surprinse de fotografi de-a lungul anilor. De la peisajele deşertice din Namibia până la cele de iarnă din Islanda, colecţia este una cât se poate de diversă.

    Noul volum, în care se regăsesc imagini surprinse de fotografi de renume, are menirea de a arăta frumuseţea planetei pe care locuim.

    Sursa: Daily Mail

  • Primele imagini din buncărul secret al familiei Ceauşescu situat în Palatul Primăverii – GALERIE FOTO,

    Regia Autonomă – Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) a decis să deschidă, pentru prima dată, buncărul antiatomic, construit în secret în subsolul Palatului Primăverii din Bucureşti, unde familia Ceauşescu s-ar fi refugiat în caz de bombardament sau atac chimic ori nuclear. Această încăpere se află la aproape 10 metri sub pământ, intrarea fiind mascată de o uşă capitonată.

    Pentru a pătrunde în subteran trebuie descuiată o uşă metalică masivă, închisă ermetic. Cele 17 trepte albe, de marmură, cordonul roşu care ţine loc de balustradă şi pereţii bej, ornamentaţi, creează impresia coborârii spre o sală de ceremonii.

    “Ne aflăm acum la al doilea nivel al subsolului al Palatului Primăverii. Se află undeva la aproximativ 10 metri sub nivelul pământului, într-o laterală a clădirii, din acest motiv încăperea are nişte sisteme de ventilaţie speciale în partea de sus a pereţilor, foarte bine filtrată. Asta cumva se leagă de ideea de paranoia a lui Nicolae Ceauşescu, de otrăvirea prin sistemele de aerisire ale clădirilor pe care le folosea el în timpul regimului comunism. În primul rând ambele intrări spre această sală sunt închise de două uşi metalice foarte groase, strict ca să păstreze integritatea structurii, iar deasupra tavanului se află o cantitate foarte mare de beton până aproape de nivelul solului. Din păcate, însă, nu se ştie dacă are un centru de plumb, alt element special sau termen de izolare special”, explică Tudor Baican, unul dintre ghizii Palatului Primăverii.

    VEZI AICI GALERIA FOTO SI VIDEO

  • Diorama turismului

    În ciuda tehnologiei care uşurează orientarea printr-un oraş, hărţile tipărite mai sunt încă utile, după cum o arată expoziţia unui fotograf japonez, Sohei Nishino, scrie LA Times. Acesta a creat o serie de colaje intitulate ”Diorama Maps“ (hărţi-diorame) – hărţi ale unor oraşe, care prezintă nu numai dispunerea în teren a diferitelor puncte de interes, ci îi arată privitorului imagini de la nivelul străzilor, ajutându-l să-şi dea seama cum ar fi să se plimbe pe acolo.

    După ce alege un oraş, Nishino se plimbă timp de trei luni prin el fotografiind alb-negru clădiri şi oameni, artistul preferând să se caţăre pe acoperişuri sau la etajele de sus ale clădirilor pentru a obţine cele mai bune imagini. |ntors în studio, realizează un colaj, după care tipăreşte o copie a acestuia, care-i împărtăşeşte privitorului experienţa fotografului în oraşul respectiv.

  • Când banii nu au nici o valoare. Viaţa copiilor super bogaţi din Dubai – GALERIE FOTO

    Cei mai bogaţi copii din Emiratele Arabe Unite duc o viaţă de poveste, scrie Business Insider. Ne putem da seama de acest lucru urmărindu-i pe Instagram după numele “Rich Kids of Dubai.”

    Ei postează imagini din excursii, yachturi private, apartamente luxoase din diferite hoteluri somptuoase, dar şi fotografii cu lei, aceştia jucând rolul animalelor de companie.

    Chiar şi celebrităţi precum Kim Kardashian şi Paris Hilton apar pe contul acesta. “Rich Kids of Dubai” este urmărit de 21.900 de persoane. Contul distribuie imagini postate pe Instagram cu hashtagul #richkidsofdubai.

  • Doi nord-coreeni, filmaţi în detaliu de NASA de la 400 de kilometri înălţime. Surpriza de proporţii din video

    Un aparat cu o rezoluţie ridicată poziţionată pe Staţia Internaţională Spaţială a reuşit să captureze câteva imagini extrem de detaliate din Coreea de Nord.

    Aparatul, numit IRIS a fost instalat pe Staţie în anul 2014. De atunci, a înregistrat, de asemenea, imagini extrem de clare ce înfăţişau zgârie-norii din Dubai şi piramidele din Egipt. Ultima filmare, realizată de la o înălţime de 400 de kilometri, a înregistrat imagini din Coreea de Nord, mai ales din capitala Phenian.

    Vezi aici surpriza de proporţii din video