Tag: grade

  • VREMEA va fi caldă, dar instabilă. PROGNOZA METEO pentru marţi şi miercuri

    Noaptea vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, pe arii relativ extinse în regiunile sudice precum şi în zona Carpaţilor Meridionali, unde se pot cumula cantităţi de apă mai însemnate. Vor fi condiţii de grindină. În restul teritoriului, fenomenele asociate instabilităţii atmosferice pot fi doar la nivel local. Temperaturile maxime se vor încadra între 19 şi 26 de grade, uşor mai mici pe litoral, iar cele minime între 7 şi 14 grade.

    LA BUCUREŞTI:

    Marţi, vremea va fi caldă şi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza, când vor fi condiţii de ploaie slabă, de scurtă durată. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 23…24 de grade, iar cea minimă de 9…10 grade.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • VREMEA DE PAŞTE, rece şi ploioasă. PROGNOZA METEO pentru sâmbătă şi duminică, în ţară şi în Bucureşti

     ÎN ŢARĂ:

    În restul teritoriului înnorările vor fi temporare sâmbătă, iar ploile se vor semnala pe arii restrânse, îndeosebi ziua. Vântul va mai avea unele intensificări la munte şi doar trecător în restul teritoriului. Temperaturile maxime se vor situa între 10 grade în Oltenia şi 21 de grade în Maramureş. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între 4 şi 10 grade. ÎN ŢARĂ:

    Duminică, vremea se va ameliora ca aspect şi se va încălzi în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare ziua în jumătatea de vest a ţării şi la munte, unde local va ploua slab. În restul teritoriului ploile se vor semnala cu totul izolat. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 grade în Oltenia şi 21 de grade în Maramureş, iar cele minime se vor încadra între 4 şi 10 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei, spre 1…2 grade.

    LA BUCUREŞTI:

    Sâmbătă, cerul va avea înnorări îndeosebi în cursul zilei, când temporar va ploua. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 17 grade, iar cea minimă va fi de 7…9 grade.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • VREMEA se încălzeşte în weekend: Prognoza meteo în ţară, la Bucureşti şi la munte

     Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8…9 grade pe litoral şi în nordul Moldovei şi 19…20 de grade în Oltenia şi Banat, iar cele minime se vor situa între -3 şi 7 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei spre -7 grade. Noaptea, pe arii restrânse în nord, centru şi est se va produce brumă, iar în vest vor fi condiţii de ceaţă.

    BUCUREŞTI

    Vremea va deveni în general frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 15…16 grade, iar cea minimă de 3…4 grade, mai scăzută în zona periferică spre 0 grade.

    MUNTE

    Cerul va fi temporar noros, în prima parte a intervalului, în masivele sudice şi vestice şi mai mult senin în restul zonei montane. Izolat, în Carpaţii Meridionali şi în Munţii Banatului va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare, mai ales ziua. Valorile termice vor fi în creştere uşoară faţă de ziua anterioară.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • VREMEA se răceşte în toată ţara: Prognoza meteo pentru marţi şi miercuri în ţară şi în Bucureşti

     În Moldova şi la munte cantităţile de apă vor depăşi izolat 20…25 l/mp. În zona montană înaltă precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sud-vestul ţării şi, trecător, în timpul averselor, în est. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 grade în Dealurile de Vest şi 17 grade în Lunca Dunării, iar cele minime între -2 şi 8 grade.

    BUCUREŞTI

    Cerul va fi temporar noros, iar în cursul zilei vor fi ploi de scurtă durată, posibil însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă, în scădere faţă de ziua precedentă, va fi de 15…16 grade, iar cea minimă de 3…5 grade.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • VREMEA va fi frumoasă şi deosebit de caldă. PROGNOZA METEO pentru vineri în ţară, la Bucureşti şi la munte

     Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 şi 22 de grade, uşor mai coborâte în Delta Dunării şi pe litoral, spre 13…14 grade, iar cele minime se vor încadra între -4…-3 grade în depresiuni şi 10…12 grade în Dealurile de Vest.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • VREMEA va fi închisă şi temporar va ploua. PROGNOZA METEO pentru vineri în ţară, la Bucureşti şi la munte

     Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sud-est şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 grade în nordul Moldovei şi 14 grade în Dealurile de Vest şi în Maramureş, iar cele minime se vor încadra între 0 şi 7 grade.

    LA BUCUREŞTI

    Vremea va fi închisă şi temporar va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 7…8 grade, iar cea minimă, mai ridicată decât în mod obişnuit în această perioadă, de 4…5 grade.

    LA MUNTE

    În Carpaţii Orientali şi Meridionali vremea va fi închisă, iar valorile termice vor fi apropiate de mediile climatologice specifice acestei perioade. Temporar vor cădea precipitaţii mixte pe arii extinse. În restul zonelor montane vremea va fi mai caldă decât în mod normal pentru această dată, cerul va fi temporar noros, iar precipitaţiile se vor semnala local. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări în zona înaltă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • VREMEA va fi în general închisă. PROGNOZA METEO pentru joi şi vineri

     În zona montană înaltă precipitaţiile vor fi mixte. Temporar, în cursul zilei, vântul va avea unele intensificări în sud-estul ţării, precum şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 grade în nord-est şi 15 grade în nord-vest şi centru, iar cele minime se vor încadra între 1 şi 7 grade. Izolat se va semnala ceaţă.

    LA BUCUREŞTI:

    Vremea va fi închisă şi temporar va ploua. Vântul va mai avea unele intensificări în timpul zilei. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 7 grade, iar cea minimă, mai ridicată decât în mod obişnuit, va fi de 5…6 grade.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • VREMEA va fi închisă. Prognoza meteo pentru marţi şi miercuri, în ţară şi în Bucureşti

     Cantităţile de apă vor depăşi izolat 15…20 l/mp în Oltenia şi Muntenia. În zona montană vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sud şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 şi 13 grade, iar cele minime între 0 şi 7 grade. Pe areale restrânse va fi ceaţă.

    BUCUREŞTI

    Vremea se va menţine închisă. Temporar va ploua slab, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 7…8 grade, iar cea minimă, mult mai ridicată decât în mod normal, se va situa în jurul valorii de 5 grade.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • VREMEA se încălzeşte. PROGNOZA METEO pentru joi şi vineri

     În prima parte a zilei în Moldova şi Dobrogea vor mai fi fulguieli izolate. În restul teritoriului cerul va fi variabil, cu înnorări seara şi noaptea în jumătatea de vest a ţării, însă condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 grade în Moldova şi Delta Dunării şi 16 grade în Banat, iar cele minime se vor situa între -4 şi 6 grade, mai scăzute în depresiuni. Pe arii restrânse în zonele joase, dimineaţa şi noaptea va fi ceaţă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro