Tag: fotbal

  • Galatasaray a câştigat campionatul Turciei

    Galatasaray are cinci puncte avans înainte de ultima etapă şi nu mai poate fi ajunsă în clasament.

    Este pentru a treia oară în ultimele patru sezoane când Galatasaray câştigă titlul de campioană a Turciei.

    Galatasaray va juca şi finala Turciei, la 3 iunie, cu Bursaspor.

  • Petrolul oferă jucătorilor 60 la sută din salariile restante, fotbaliştii refuză

    “Am primit o adresă din partea conducerii Petrolului să discutăm cu jucătorii şi să le prezentăm propunerea de a fi trecuţi în tabelul de creanţe la categoria creditorilor chirografari, cu un procent de 60 de la sută din sumele restante. Noi am discutat cu ei, dar majoritatea celor cărora li s-a reziliat unilateral contractele nu acceptă”, a declarat Hulubei pentru MEDIAFAX.

    În acest moment foştii şi actualii jucători ai grupării Petrolul Ploieşti sunt trecuţi în tabelul preliminar de creanţe al societăţii aflate în insolvenţă la capitolul creditorilor chirografari, care de obicei nu îşi recuperează prejudiciul, dar AFAN a contestat decizia. “Ei sunt în acest moment înscrişi în categoria creditorilor chirografari, dar am făcut contestaţie şi ne aşteptăm ca şi în celelalte cazuri să avem câştig de cauză şi jucătorii să fie trecuţi la salariaţi. La controalele ANAF contractele civile ale fotbaliştilor au fost recalificate din punct de vedere fiscal drept contracte de muncă”, a mai spus preşedintele sindicatului fotbaliştilor.

    FC Petrolul are datorii de aproximativ 8,1 milioane de euro (35.728.250 lei) către 75 de creditori înscrişi la masa credală, cea mai mare sumă fiind către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova, peste două milioane de lei.

    Conform tabelului preliminar al creanţelor societăţii aflate în insolvenţă, salariaţii clubului au de recuperat aproximativ 316.000 de lei. Toţi jucătorii şi foşti jucători înscrişi la masa credală au fost trecuţi în tabelul preliminar de creanţe la categoria creditorilor chirografari.

    Fostul atacant Adrian Mutu s-a înscris la masa credală cu suma de 309.000 lei, la aceeaşi categorie, chirografară, aflându-se şi jucătorii Peterson Pecanha (234.399 de lei), Haubert Guilherme (22.517 lei), Ovidiu Hoban (110.357 de lei), Sony Alcenat (112.564 lei), Mircea Bornescu (160.680 de lei), Abel Camara (147.879 de lei), Pablo de Lucas (161.121 de lei), Andrei Peteleu (176.130 de lei), Geraldo Alves (152.734 de lei) şi Toto Tamuz (419.358 de lei).

    Tribunalul Prahova a admis la 6 februarie cererea societăţii care administrează clubul Petrolul Ploieşti de deschidere a procedurii generale a insolvenţei.

    Gruparea Petrolul Ploieşti traversează o criză financiară de la sfârşitul anului trecut, acţionarii Daniel şi Nicolae Capră precum şi directorului general al clubului, Marius Bucuroiu, fiind acuzaţi de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 15 milioane de euro.

    Primul club de fotbal din România care a intrat în insolvenţă a fost FC Rapid, instanţa admiţând deschiderea procedurii de reorganizare la 7 decembrie 2012. Ulterior, alte opt cluburi de Liga I, Gloria Bistriţa, Universitatea Cluj, Oţelul Galaţi, FC Vaslui, FC Dinamo, CFR Cluj, Petrolul Ploieşti şi FC Braşov au intrat în insolvenţă. Dintre acestea, în momentul de faţă doar şapte mai activează în primul eşalon, Gloria Bistriţa şi FC Vaslui fiind dezafiliate de Federaţia Română de Fotbal.

  • Marius Postolache vrea să convingă alţi jucători să vorbească despre meciuri aranjate

    Ofiţerul de integritate al FRF, Costin Negraru, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că federaţia face un gest reparatoriu faţă de fostul fotbalist.

    “FRF face un gest reparatoriu faţă de Marius Postolache, care în septembrie 2012 a dat dovadă de un curaj rar întâlnit pentru fotbalul românesc şi a vorbit despre meciurile trucate de echipa sa. El din momentul în care a vorbit nu şi-a mai găsit echipă. Vreau să-i mulţumesc pentru curajul pe care l-a avut şi că a trebuit să suporte jignirile unui sistem care nu a ştiut să aprecieze valoarea gestului său. Lucrurile s-au schimbat şi Marius Postolache va fi colaboratorul Federaţiei Române de Fotbal în prima campanie de prevenţie pe care FRF o organizează pe tema meciurilor trucate. Această campanie este destinată juniorilor membrilor afiliaţi, de peste 15 ani. Mesajul va ajunge în 23 de oraşe, vom sta de vorbă cu peste 3.000 de tineri jucători şi ne dorim ca acesta să fie un prim pas spre un fotbal mai curat”, a declarat Negraru.

    Oficialul FRF nu a putut preciza când se vor lua decizii concrete în legătură cu cazul Postolache, atât pe cale sportivă, cât şi penală şi nici cum va reuşi să-i motiveze pe jucători să vorbească despre trucarea meciurilor.

    Negraru a precizat că există suspiciuni de aranjament în cazul a 48 de întâlniri din primele trei eşaloane din România.

    “Să recunoască este singurul lucru pe care îl cerem de la ei, noi avem capacitatea necesară să strângem alte probe. Nu poate exista o motivaţie de ordin financiar. Nu poţi cumpăra cinstea unui fotbalist. Putem să le garantăm că ceea ce s-a întâmplat cu Marius Postolache nu se va mai repeta. Sunt în momentul de faţă 48 de meciuri în privinţa cărora noi avem indicii că ar fi fost trucate. Aceste 48 de meciuri acoperă primele trei ligi din România. Ca obiectiv personal, sper ca undeva spre sfârşitul anului să putem înainta un prim set de probe care să arate că aceste meciuri au fost trucate. Cazul lui Marius Postolache face parte dintre aceste 48 de meciuri, au fost administrate probe suplimentare. Lucrurile sunt cât se poate de clare iar probele pe care le avem sunt cât se poate de concludente. Lucrurile acestea durează destul de mult, nu poţi face o analiză într-o lună. Sunt anchete care au durat şi cinci ani”, a afirmat Negraru.

    Fostul fotbalist Marius Postolache va încrca să-i convingă pe tinerii jucători să-i urmeze exemplul şi să dezvăluie meciurile trucate. “Sunt un fost jucător de fotbal. Scopul meu este să încerc să le explic tinerilor fotbalişti că se înâmplă ca cineva din cadrul clubului să-ţi propună anumite lucruri şi dacă spui da nu mai poţi da înapoi. M-am lăsat acum vreo trei ani, după episodul Voinţa Sibiu. Nu m-am gândit o clipă după ce am spus ce s-a întâmplat că nu voi mai avea posibilitatea să joc fotbal. Pur si simplu m-am simţit marginalizat. Nu am mai putut lua legătura cu foştii antrenori. Nu am niciun regret, am vrut să spun ceea ce se întâmplă cu majoritatea fotbaliştilor din România, dar nu au curajul să spună. În momentul când spui adevărul te simţi dat la o parte”, a declarat Posolache, neputând spune însă de ce anume ar fi motivaţi alţi jucători să vorbească despre meciuri trucate.

    Preşedintele Asociaţiei Fotbaliştilor Amantori şi Nonamatori, Emilian Hulubei, consideră că România este vulnerabilă în ceea ce priveşte trucarea meciurilor: “Este pentru prima oară când se face un program de prevenţie. Având în vedere contextul economic şi politic al României suntem o naţiune vulnerabilă la astfel de practici. Din păcate, tinerii jucători nu-şi dau seama de riscurile la care se expun. Li se pare o joacă, dar este penal şi poate avea repercursiuni foarte grave. Jucătorii sunt foarte expuşi, se feresc să nu păţeacă precum Marius Postolache, se feresc să facă declaraţii, pentru că nu au încredere nici în federaţie, nici în AFAN, nici în poliţie”.

    Costin Negraru a oferit detalii referitoare la ultimele acuze de meciuri trucate apărute în Liga I. El a spus că în perioada următoare va discuta cu jucătorii echipei Pandurii, după ce un oficial al clubului a fost acuzat de conducerea grupării că a aranjat un meci al formaţiei antrenate de Edi Iordănescu.

    “Referitor la situaţia apărută după declaraţiile domnului Negoiţă aţi văzut primii paşi făcuţi de Federaţia Română de Fotbal. Am ales această cale pentru că din punctul nostru de vedere situaţia este de competenţa instituţiilor de aplicare a legii din România. Noi suntem dispuşi să colaborăm cu orice instituţie de aplicare a legii. Nu pot face eu comunicarea fiind vorba de o instituţie a statului. Referitor la situaţia domnului Pârvulescu, am intrat în contact cu membrii Adunării Generale a grupării Pandurii Târgu Jiu, le-am solicitat câteva documente şi în perioada imediat următoare vom trece la discuţii cu jucătorii. Am avut o serie de discuţii cu domnul Pârvulescu, urmează să ne întâlnim şi cu cei de la Pandurii”, a adăugat Negraru.

    El a precizat că există o stare continuă de suspiciune în ceea ce priveşte meciurile din Liga I, unele partide din finalul campionatului atrăgându-i atenţia.

    Acţionarul FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă l-a acuzat, la 6 mai, pe fundaşul Ştefan Bărboianu, pe care l-a dat afară de la echipă, că nu şi-a apărat corect şansele în derbiul cu Steaua, pierdut de “alb-roşii” cu scorul de 1-3, omul de afaceri precizând că ştie toate detaliile “trădării”. Ulterior, Negoiţă a fost la sediul DNA, unde a dat declaraţii procurorilor.

    Preşedintele CS Pandurii Târgu Jiu, Eugen Pîrvulescu, a fost suspendat la 29 aprilie trei luni din funcţie de Adunarea Generală a Acţionarilor fiind suspectat de aranjarea meciului de pe teren propriu pierdut cu scorul de 0-1, cu Universitatea Cluj, din etapa a XXVII-a a Ligii I.

    Fostul atacant Marius Postolache a părăsit terenul de joc fără voia antrenorului Alexandru Pelici, în timpul unei partide amicale disputate în ianuarie 2012 de Voinţa Sibiu cu formaţia poloneză Cracovia în cantonamentul din Antalya, declarând ulterior, pentru Prosport, că nu a dorit să participe la “o piesă de teatru”. Partida a fost câştigată de echipa poloneză cu scorul de 3-0.

  • Michel Platini îl susţine pe prinţul Ali Bin Al-Hussein al Iordaniei la preşedinţia FIFA

    “Nu am drept de vot la aceste alegeri, dar îl susţin, cu titlu personal, pe prinţul Ali Bin Al-Hussein al Iordaniei. Sunt convins că Ali, pe care îl cunosc de mulţi ani, ar fi un mare preşedinte al FIFA. Are toate calităţile. Este preşedintele federaţiei din ţara sa de 15 ani, este membru în Comitetul Executiv al Confederaţiei Asiatice şi vicepreşedinte al FIFA”, a spus Platini.

    Michel Platini a afirmat că nu are nimic cu actualul preşedinte, Joseph Blatter, dar consideră că este momentul unei schimbări. “Am spus de mai multe ori că FIFA are nevoie de un nou lider, de sânge proaspăt şi de aer curat. Nu am nimic cu Blatter, este un om pe care îl apreciez şi în respect în particular şi pe care l-am ajutat la alegerile precedente. El a făcut lucruri bune şi a luat decizii corecte în momente critice. Dar cred că vine un moment în care trebuie să te retragi, nu să te agăţi de un scaun. Acelaşi lucru l-a spus Blatter când a candidat împotriva lui Lennart Joahansson”, a precizat Platini.

    Actualul preşedinte al FIFA, Joseph Blatter, şi prinţul Ali Bin Al-Hussein al Iordaniei sunt singurii candidaţi rămaşi în cursa pentru şefia forului mondial. Blatter, în vârstă de 79 de ani, este considerat favorit la alegerile din 29 mai. Joseph Blatter se află la al patrulea mandat de preşedinte al FIFA, for pe care îl conduce din 1998.

  • Jose Mourinho a fost desemnat antrenorul anului în Anglia

    Tehnicianul portughez a condus echipa Chelsea la primul titlu după cinci ani. El a primit acest trofeu pentru a treia oară, după cele din 2004-2005 şi 2005-2006.

    Mourinho i-a devansat pe Ronald Koeman (Southampton), Garry Monk (Swansea), Nigel Pearson (Leicester City) şi Arsene Wenger (Arsenal).

  • PSG oferă 125 de milioane de euro pentru Cristiano Ronaldo

    Potrivit Marca, Ronaldo este nemulţumit de faptul că nu a câştigat mai multe trofee la Real şi este încântat de posibilitatea unei noi provocări la Paris Saint-Germain.

    Cristiano Ronaldo a fost achiziţionat de Real Madrid de la Manchester United în 2009 pentru 96 de milioane de euro.

  • CFR Cluj a primit înapoi cele 24 de puncte de la TAS

    La 4 februarie, Comisia de Disciplină a FRF a sancţionat CFR Cluj pentru neexecutarea hotărârilor Camerei Naţionale pentru Soluţionarea Litigiilor (CNSL), în speţă neachitarea datoriilor către cinci fotbalişti, cu interzicerea dreptului de a transfera sau legitima jucători în calitate de club cesionar şi scăderea a câte patru puncte pentru fiecare dosar, 24 de puncte în total. Cei cinci jucători sunt Daniel Stana, Laszlo Sepsi, Claudiu Voiculeţ, Ioan Hora şi Vasile Maftei, cu menţiunea că ultimul a avut două dosare deschise la CNSL.

    Comisia de Recurs a FRF a respins, la 20 februarie, memoriul grupării CFR Cluj, menţinând sancţiunea cu 24 de puncte de penalizare dictată de Comisia de Disciplină, iar gruparea ardeleană a atacat decizia la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.

    Astfel, CFR Cluj, care ocupa locul 2 în clasamentul Ligii I la finalul turului, cu 34 de puncte, a ajuns pe ultimul la începutul returului.

    În urma deciziei TAS, CFR Cluj are, înaintea etapei a XXXII-a, 54 de puncte şi a urcat pe locul 3 în ierarhia Ligii I.

  • Gâlcă: Câştigarea Cupei Ligii ne-ar da mai multă încredere pentru finalul sezonului

    “Ne dorim ca la sfârşitul meciului acest trofeu să fie în vitrina clubului Steaua. E important pentru noi că am ajuns în finală şi ne dorim acest trofeu. Se întâlnesc două echipe foarte bune. Pandurii are jucători cu abilităţi tehnice. Dacă va evolua Pintilii, jocul lor se va schimba în bine. Sper ca spectacolul să fie pe măsură. Câştigarea aceastui trofeu ar însemna un prim titlu în acest sezon, ceea ce ne-ar da încredere pentru meciul următor. Ne gândim şi la cealaltă finală (n.r. – finala Cupei României)”, a spus Gâlcă.

    Tehnicianul Stelei a afirmat că meciul va fi mai greu din cauza absenţei căpitanului Cristian Tănase. “Va fi foarte greu fără Tănase, dar sper că va juca la fel de bine şi cel care îl va înlocui”, a precizat Gâlcă.

    Constantin Gâlcă consideră că Astra Giurgiu va încerca să câştige meciul din etapa a XXXIII-a a Ligii I cu ASA Târgu Mureş: “Eu am încredere în orice echipă din Liga I, deoarece ştiu că jucătorii sunt profesionişti. M-am întâlnit cu Marius Şumudică (n.r. – antrenorul formaţiei Astra Giurgiu) acum zece zile şi mi-a spus că o să încerce să câştige”.

    Întrebat dacă va fi înlocuit la finalul sezonului cu fostul mijlocaş stelist Mirel Rădoi, Gâlcă a răspuns că acesta este binevenit la echipă: “Rădoi e binevenit, are experienţa necesară, de ce nu?”.

    Mijlocaşul Alexandru Chipciu a declarat că Steaua vrea mereu să câştige trofee. “E o finală foarte importantă pentru noi. Îi felicit pe colegii care au jucat mai puţin în campionat, deoarece ei au dus greul în această competiţie. Steaua vrea mereu să câştige trofee, de aceea este cea mai titrată echipă din România. Nu e o rivalitate foarte mare cu Pandurii. Îmi doresc să câştigăm acest trofeu pentru bucuria pe care ţi-o dă”, a spus Chipciu.

    Jucătorul stelist crede că galeria nu va veni la finala Cupei Ligii Adeplast: “Am îndoieli că galeria va veni. Îmi pare rău, sunt puţin dezamăgit, dar asta e viaţa. Încercăm să-i aducem lângă noi, facem tot ce putem. Strict la galerie, nu mă aştept să revină nici dacă vom câştiga campionatul. Ei au o problemă cu stema şi speră să revină la noi”.

    Alexandru Chipciu a afirmat că jucătorii stelişti nu vor înceta să spere până în ultima etapă la câştigarea titlului în Liga I. “Următorul meci primează pentru noi. Ne dorim să obţinem maximum din orice competiţie, mai ales că la campionat nu depinde doar de noi. Acolo sperăm până în ultima etapă”, a precizat Chipciu.

    Partida Steaua – Pandurii Târgu Jiu, contând pentru finala Cupei Ligii Adeplast, se va disputa, miercuri, de la ora 20.00, pe Arena Naţională.

  • Mircea Sandu vrea să înfiinţeze o şcoală de fotbal care să îi poarte numele lui Răducioiu

    “Avem un gând cu Florin Răducioiu să înfiinţăm o şcoală de fotbal. E bine ca lumea să îşi mai aducă aminte de foştii mari fotbalişti. Încercăm să facem o şcoală de fotbal pentru 40 de copii, în condiţiile legii, cu un antrenor la patru-cinci copii. Am făcut şi un calcul, ar fi nevoie cam de 40.000 de euro pe an, aproximativ 1.000 de euro pentru fiecare copil, aici incluzând tot. Şi vrem să facem această şcoală în Sectorul 2”, a spus fostul preşedinte al federaţiei.

    Firma de consulanţă sportivă Best Bussines Sport condusă de Mircea Sandu va organiza Cupa Sectorului 2 la fotbal, pentru elevii din clasele 1-4. La competiţia organizată în parteneriat cu Primăria Sectorului 2 au fost înscrişi 500 de copii. Cele mai multe partide se vor disputa pe terenul inaugurat în urmă cu trei ani de preşedintele UEFA, Michel Plantini, în Parcul Florilor.

    Prin intermediul lui Mircea Sandu, UEFA a trimis opt rânduri de echipament complet plus mingi pentru echipele care vor disputa finala Cupei Sectorului 2.

    Primarul Neculai Onţanu a declarat în cadrul conferinţei de presă că îşi doreşte ca această competiţie să devină permanentă. “Apreciez acest proiect, suntem deschişi şi către alţi parteneri pentru a lucra pentru sport. Cred că este esenţial pentru societatea noastră ca elevii să facă sport. Avem o colaborare bună cu Inspectoratul Şcolar al Sectorului 2 şi vrem să organizăm această competiţie în fiecare an”, a adăugat Onţanu, în conferinţa de presă comună susţinută alături de Mircea Sandu.

     

     

  • Steaua a învins FC Braşov, scor 3-2, în Liga I

    Golurile au fost marcate de Toşca ‘9 (autogol) şi Ţîră ’29 pentru gazde, respectiv Tănase ’16 şi Rusescu ’69, ’77 pentru gruparea bucureşteană.

    FC Braşov: Mutu – Goian (Zlomisici ’79), Novakovici, Leko, Novak – Aganovici, Jurici, Bencum – C. Ganea (Pietriş ’84), Constantinescu, Ţîră (L. Ganea ’71). Antrenor: Adrian Szabo.

    Steaua: Cojocaru – Râpă, Varela, Toşca, Guilherme – Prepeliţă, Stanciu – Chipciu, Iancu (Breeveld ’52), Tănase (Enceanu ’74) – Ţucudean (Rusescu ’52). Antrenor: Constantin Gâlcă.

    Cartonaşe galbene: Ţîră ’30, Jurici ’90+1 / Breeveld ’76, Chipciu ’90+2

    Arbitri: Alexandru Tudor (central) – Aurel Oniţă, Adrian Radu Ghinguleac (asistenţi) – Cătălin Popa, Dragoş Istrate (adiţionali) – George Florin Neacşu (rezervă)

    Observatori: Aron Huzu, Bogdan Niculae.