Acum câteva zile, Banca Naţională a Poloniei a majorat dobânda de referinţă de la 4,5% la 5,25%, o creştere sub aşteptările analiştilor, care prognozau o creştere până la 5,5%. În Polonia, inflaţia a ajuns în martie la 10,9%, faţă de 8,6% în februarie.
Banca Naţională a Cehiei a majorat dobânda de referinţă de la 5% la 5,75%, peste aşteptările analiştilor. În martie, inflaţia din Cehia a ajuns la 12,7%, cel mai ridicat nivel din 1998 încoace.
În Ungaria, Banca Naţională a majorat dobânda de referinţă la 5,4% de la 4,4%, la o inflaţie în martie de 8,5% (martie 2022/martie 2021).
În Statele Unite, Banca Centrală – Fed – a majorat dobânda de referinţă la 0,9% de la 0,4%, în condiţiile în care, în martie, americanii au avut o inflaţie de 8,5%, cel mai ridicat nivel din 1981.
În Europa, Banca Centrală – BCE – se pregăteşte să înceapă în iunie procesul de creştere a dobânzilor, nivelul actual fiind de minus 0,5%, faţă de o inflaţie în zona euro în martie de 7,4%, iar în Uniunea Europeană de 7,8%. În Germania, inflaţia a fost în martie de 7,3%, cel mai ridicat nivel din 1981 încoace.
Marţi, 10 mai, BNR are o nouă şedinţă de politică monetară, unde piaţa se aşteaptă la o creştere a dobânzii de referinţă de la 3% direct la 4%, şi nu la 3,5%, având în vedere că pasul de creştere de până acum al Băncii Naţionale era de 0,5%.
Deja băncile au inclus această creştere a dobânzii pe piaţa interbancară, unde ROBOR la trei luni, cel mai urmărit indicator, a crescut vineri la 5,2%. În martie inflaţia a fost în România de 10,15%, iar pentru lunile următoare piaţa se aşteaptă la o inflaţie de 12-13%, dacă nu chiar 15% având în vedere creşterile de preţuri din economie. Oricum, dacă nu ar fi fost plafonarea preţurilor la energie şi gaze, inflaţia ar fi fost deja peste 15%, cel mai ridicat nivel din ultimii 20 de ani.
La finalul anului trecut, când BNR avea o dobândă de 1,75%, analiştii de la Londra ai băncii americanii JP Morgan – Nicolaie Chideşciuc, fost la ING România, este economistul-şef pe regiune – uimeau piaţa românească, susţinând într-un raport că BNR va fi nevoită să ajungă cu dobânda de referinţă la nu mai puţin de 5,5% la începutul anului 2023 dacă vrea să controleze inflaţia. Atunci, analiştii de la Bucureşti aveau o dobândă a BNR prognozată la 3,5%, maximum 4%.
La cum evoluează lucrurile cu această explozie a inflaţiei peste tot în lume şi o creştere mai mare a dobânzilor, BNR va ajunge mult mai rapid la o dobândă de 5,5%, şi asta mai degrabă pentru a ţine pasul cu băncile centrale din regiune decât pentru a controla inflaţia.
Toate băncile centrale mari din lume au pierdut lupta cu inflaţia, cel puţin în acest an, dar găsesc în războiul din Ucraina, şi mai ales în războiul sancţiunilor economice, cu toate consecinţele de rigoare – creşterea preţurilor la gaze, petrol, energie – un ţap ispăşitor.
Bineînţeles că băncile încearcă să tragă de timp cu creşterea dobânzilor pentru a nu pune şi mai mult paie pe foc, având în vedere scăderea economică şi stagflaţia care se anunţă pe pieţele occidentale. În stagflaţie creşterea economică este zero, dacă nu chiar pe minus, iar inflaţia este mare, o situaţie pe care ţările occidentale încearcă să o evite, prin creşterea mai redusă a dobânzilor faţă de cât este inflaţia.
Acum un an, când în zona euro inflaţia anuală era de 1,3%, nimeni nu se gândea că inflaţia va ajunge, în numai un an, la 7,4%. Pur şi simplu, toate analizele macroeconomice au fost date peste cap.
La Bucureşti, BNR a tras cât a putut de timp pentru a nu creşte mai accelerat dobânda de referinţă, rămânând în urma celorlalte bănci centrale, iar această situaţie se bazează pe stabilitatea cursului valutar leu/euro.
Totuşi, deşi BNR are acum o dobândă de referinţă de 3%, adevărata dobândă este dobânda Lombard, dobânda la care se împrumută băncile de la Banca Naţională, care este de 4%. Treptat, BNR a început să scoată lichiditate din piaţă în încercarea de a nu pierde din vedere inflaţia, ceea ce creat un deficit pe piaţă, forţând băncile să vină la BNR pentru lichiditate sau să înceapă să majoreze dobânzile în zona de retail, adică la persoanele fizice, care au început să pună întrebări, uitându-se cum li se devalorizează economiile depuse la bancă. Unii deponenţi au început să-şi schimbe economiile din lei în euro, măcar să se protejeze în cazul în care va creşte cursul valutar.
Analiştii spun că marţi BNR va creşte dobânda Lombard la 5%, acesta fiind adevăratul reper al pieţei.
În economia reală creşterea dobânzilor încă nu se vede evident, deşi ROBOR creşte de la o zi la alta. De fapt, pentru companii contează mai mult accesul la finanţare şi mai puţin care este costul finanţării. Totuşi, în piaţă se vede cum companiile accesează liniile de credit – în martie creditele noi de corporate au fost la cel mai ridicat nivel din ultimii 15 ani -, mai puţin pentru investiţii şi mai mult pentru a acoperi deficitul propriu de lichiditate în urma scăderii vânzărilor. Această situaţie se va accentua tot mai mult în următoarele luni pentru că vânzările scad accelerat, reducerea puterii de cumpărare prin creşterea inflaţiei şi a preţurilor începând să se simtă tot mai mult.
La nivelul creditelor de retail – ipotecare şi consum – dobânzile încă nu frig, pentru că IRCC este la 1,8% până la finalul lunii iunie, iar în T3 va fi la 2,6%, ceea ce este un nivel care poate fi plătit.
Dar şi IRCC va creşte, iar acest lucru se va vedea anul viitor, când va ajunge la 5-6%, în funcţie de dobânzile de pe piaţa interbancară care se tranzacţionează acum şi cele care se vor tranzacţiona în vară, toamnă şi în iarnă.
Băncile nu se grăbesc cu majorarea dobânzilor la depozite pentru retail, dar în schimb statul a ridicat dobânzile la titlurile Tezaur la 5,5% la un an şi 6,15% la trei ani. În piaţă, băncile mari oferă dobânzi mult mai mici – 2-4% – pentru aceste scadenţe.
Problema cea mai mare la ora actuală este legată de titlurile de stat, adică finanţarea bugetului, acolo unde dobânzile efective de tranzacţionare din piaţă – randamentele – au explodat. La titlurile pe 10 ani randamentul a fost vineri de 7,49%, la cinci ani de 7,25%, la trei ani de 6,95%, la un an de 5,92%, iar la şase luni de 5,76%. Ca să ia bani din piaţă pentru finanţarea deficitului şi rostogolirea datoriei publice, Ministerul Finanţelor a ajuns să accepte randamente de 6,9-7%.
Tensiunea pe piaţa titlurilor de stat este destul de mare având în vedere necesarul de finanţare al Ministerului de Finanţe, inflaţia foarte mare aşteptată – de 12-15% – şi solicitările băncilor şi investitorilor în privinţa dobânzii ca să împrumute statul deteminând o solicitare a unor dobânzi din ce în ce mai mari pentru a cumpăra titluri de stat, adică datoria pe care o face România. Problema este că băncile locale, care sunt principalii cumpărători de titluri de stat, au seifurile pline, fiind la limita maximă de expunere. Asta ca să nu mai vorbim că pentru titlurile de stat cumpărate în anii anteriori, când dobânzile erau mici, trebuie să marcheze pierderi, având în vedere scăderea valorii titlurilor de stat ca urmare a creşterii dobânzilor.
Operaţiunile pe piaţa secundară a titlurilor de stat au explodat: dacă în aprilie nivelul mediu zilnic a fost de 10,7 miliarde de lei, joi, pe 5 mai, a ajuns la 18 miliarde de lei.
Pilonul II de pensii, acolo unde 7,6 milioane de români au banii de pensie fără să ştie (3,75% din salariul brut merge către unul dintre cele şapte fonduri de pensii) resimte din plin scăderea valorii titlurilor de stat româneşti, astfel încât, din toamna anului trecut, valoarea unui titlu de participare într-un fond de pensii este în scădere: cine iese la pensie acum şi trebuie să-şi ridice banii din Pilonul II are o valoare a titlurilor de participare, deci a sumei acumulate, mai mică decât cei care au ieşit anul trecut în vară.
Investitorii străini, care asigurau o parte din finanţarea bugetului în titlurile de stat pe lei, cer dobânzi mult mai mari, ceea ce face viaţa Ministerului de Finanţe tot mai dificilă. La o scădere a creşterii economice de la 4,3% la 2,3%, Ministerul de Finanţe plăteşte dobânzi de peste 6%, ceea ce înseamnă că în fiecare lună se acumulează o datorie netă tot mai mare. Noroc că PIB-ul creşte în valoare nominală prin creşterea inflaţiei.
Aceasta este poza actuală a inflaţiei şi dobânzilor din România. Nici chiar Isărescu nu ştie ce urmează şi până unde va fi nevoit să crească dobânzile, astfel încât încerce să preia controlul inflaţiei nu în acest an, ci în următorii doi ani.
Acest an este pierdut pentru inflaţie, nu numai în România ci peste tot în lume, şi cel mai probabil ţările occidentale se vor confrunta pentru prima dată, după 40-50 de ani, cu o inflaţie de două cifre.
Dobânzile nu pot creşte la nivelul inflaţiei, pentru că sta ar însemna aruncarea unei arme nucleare.
De bine, de rău, oamenii şi companiile mai au resurse financiare acumulate în anii anteriori şi pot să facă faţă creşterilor de preţuri şi majorărilor de dobânzi.
Uitaţi-vă, cel puţin în Bucureşti, ce este în malluri, cum sunt restaurantele, cât de aglomerate sunt străzile de maşini (benzina a crescut cu 50% în şase luni), cum se cumpără city-break-urile, deşi preţurile la avion sunt mai mari cu 50% faţă de 2019 şi cum se caută vacanţe, şi nu la cele mai mici preţuri.
Până la începutul toamnei ne descurcăm cu creşterile de preţuri, creşterea dobânzilor – decalajul de la IRCC ne salvează -, şi mai vedem ce se va întâmpla în toamnă.
Atâta timp cât oamenii nu-şi pierd joburile, ci dimpotrivă, piaţa muncii are un decalaj între cerere şi ofertă, inflaţia poate fi plătită din buzunare, la fel şi creşterile de dobânzi.
