Persoanele cu vârsta cuprinsă între 26 şi 55 de ani vor putea contracta, fără dobândă, credite garantate de stat de până la 35.000 de lei. În anumite condiţii, creditul poate atinge valoarea de 55.000 de lei, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2018 privind implementarea programului guvernamental „Investeşte în Tine”.
Tag: dobanda
-
Veşti bune pentru persoanele fără venituri stabile cu vârste cuprinse între 26 şi 55 de ani: Vor putea contracta, fără dobândă, credite garantate de stat
„(…) Programul poate fi accesat de persoane cu vârsta cuprinsă între 26 şi 55 de ani, dacă acestea sunt cuprinse în sistemul de învăţământ sau efectuează cursuri de reconversie şi/sau specializare profesională. (…) Această categorie de beneficiari poate accesa un credit de până la 35.000 de lei. (…) Creditul se acordă pentru o perioadă maximă de 10 ani, inclusiv perioada de graţie”, se arată în textul de lege.De altfel, creditele nu vor suporta dobânzi şi vor fi garantate într-o proporţie de 80% de statul român.Creditele garantate de stat sunt oferite peroanelor care nu au un venit stabil, care urmează cursuri în sistemul de învăţământ şi celor care urmează cursuri de respecializare profesională.Astfel, persoanele care apelează la aceste credite pot beneficia de 35.000 de lei, iar dacă se agajează în timpul derulării acestui credit mai primesc 20.000 de lei. Persoanele care nu sunt angajate când accesează creditul garantat de stat vor avea nevoie de un codebitor când contractează creditul.„(…) Creditul acordat poate fi suplimentat cu până la 20.000 lei în cazul în care beneficiarul se angajează sau este angajat pe perioada derulării creditului. (…) Pentru acordarea creditului beneficiarul va fi însoţit de cel puţin un codebitor, dacă nu este el angajat”, se arată în textul de lege. -
Opinie Vlad Năstase – consultant financiar şi CEO Concilium Consulting: “Arta negocierii cu o bancă”
Pornind de la premisa că firma este bancabilă, în criteriile de selecţie pentru alegerea băncii este bine să fie luate în calcul câteva aspecte esenţiale.
Prima opţiune referitoare la alegerea băncii ar trebui să fie exact cea cu care firma îşi desfăşoară majoritatea operaţiunilor, întrucât există deja un istoric. Dar de cele mai multe ori se alege banca ce are potenţial finanţator luând în considerare: valoarea tichetului de finanţat vs. profilul băncii; industria în care activează clientul vs. industrii/modele de business preferate de bancă (să aibă personal specializat care să înţeleagă mai uşor businessul şi produse specializate industriei / pricing competitiv); localizarea clientului în raport cu banca (ne referim aici la proximitate şi întelegerea zonei/regiunii dacă vorbim de firme din ţară); apetitul de creditare „real” al băncii; complexitatea produselor oferite de bancă vs. nevoile/cerinţele modelului de business.
Din ce în ce mai mulţi antreprenori, în special cei care au putere de negociere în relaţia cu banca, refuză să mai semneze bilete la ordin avalizate sau contracte de fidejusiune. Băncile o cer. Care este limita unei „garanţii de confort” din partea băncii? Cât de utilă este ea în realitate?
Prin aceste instrumente suplimentare de garantare băncile urmăresc, în special, să obţină „angajamentul” antreprenorului faţă de business şi faţă de relaţia cu banca. În practică, însă, în cazul nefericit al unei executări sau insolvenţe, prea puţin se recuperează din averea personală a antreprenorului. Aşadar, acest tip de garantare nu urmăreşte neapărat creşterea gradului de acoperire cu garanţii a creditului, ci obţinerea pe termen lung a unei „mize personale” din partea antreprenorului care poate influenţa direct performanţa financiară a companiei creditate. Oricum, să nu uităm că băncile ar trebui să crediteze firme în special pe baza situaţiilor financiare şi a modelului de business, prin urmare, o posibilă soluţie de mitigare a acestor solicitări de bilete la ordin sau fidejusiuni personale poate constitui o negociere cu banca a indicatorilor de performanţă pe care afacerea trebuie să îi atingă şi eventuale condiţii sau consecinţe în cazul în care nu se întâmplă.
Băncile vor să vadă şi să înţeleagă ce finanţează, având în vedere că perioada de criză le-a schimbat abordarea flexibilă faţă de acordarea creditelor. Un business plan este de foarte multe ori extrem de util, prezentarea unei viziuni coerente crescând şansele de creditare.
Calitatea şi claritatea documentaţiei contractuale sunt, de asemenea, importante. Puterea de negociere a clientului este considerată în general a fi destul de limitată. Care sunt elementele cheie care trebuie urmărite? Companiile care au credite la mai multe bănci, în special, ar trebui să urmărească cum şi în ce măsură colateralele care sunt aduse în garanţie sunt alocate afacerii sau liniei de business care este creditată şi, de asemenea, în ce măsură gradul de acoperire cu colaterale a creditului este corect din punctul de vedere al proporţionalităţii cu valoarea creditului.
Cazurile în care banca impune o creştere a dobânzii ca măsură de „penalitate” sunt în general clare în contractul de credit, însă şi antreprenorul, la rândul său, ar trebui să negocieze ca aceste majorări de dobândă să fie limitate în timp doar pentru perioada în care firma încalcă sau nu respectă indicatorii sau clauzele care au dus la creşterea dobânzii.
Verificarea periodică a celor mai bune oferte din piaţă, în acord cu modelul şi segmentul din care faci parte. Firmele care înregistrează o activitate de lungă durată în raport cu o anumită bancă ar trebui să analizeze în mod constant în ce măsură actualul model de business ar fi în continuare potrivit. Totul, în contextul în care băncile îşi schimbă periodic focusul, iar ofertele sunt reactualizate.
Modelul şi procentele de garantare a creditelor în relaţia cu banca, trebuie revizitate periodic, în funcţie de evoluţia businessului.
Este bine de ţinut cont că, în general, băncile înregistrează fluctuaţii de personal în zona de front office. De aceea, este indicat ca impactul „relaţiei umane” faţă de afacerea antreprenorului să fie diminuat pe cât de mult posibil. Companiile „premium” sunt deseori tratate preferenţial, de aceea o ofertă primită de la o altă bancă poate deveni un factor de presiune şi un motiv de negociere cu actuala bancă.
Imaginea face cât o mie de cuvinte. Termenii si condiţiile ofertate de bancă depind de calitatea proiectului, dar şi de modalitatea în care acesta este prezentat. Astfel, o abordare eficientă poate să crească şansele obţinerii unei finanţări/refinanţări, iar costurile şi condiţiile obţinute să fie mult mai avantajoase.
Definirea şi cuantificarea costului de oportunitate. Evaluarea realistă a situaţiei în care se află compania, respectiv posibilitatea obţinerii doar a unei finanţări sau a negocierii celor mai bune condiţii de finanţare, este, de asemenea, extrem de importantă. Câteodată costurile de finanţare nu sunt neapărat factorul decisiv, însă cele prea mari sunt doar o soluţie salvatoare de moment care, dacă nu este gestionată atent, poate să ducă pe termen scurt sau mediu la situaţii dificile şi, în loc să rezolve, complică situaţia.
Nu te duce la bancă abia atunci când ajungi în criză! În cazul în care afacerea ta începe să aibă dificultăţi, o abordare proactivă în relaţia cu banca ar fi extrem de utilă. Afacerea se poate salva şi cu ajutorul băncii, care este direct interesată să îşi „protejeze” investiţia. Dacă ajungi, însă, prea târziu, este posibil să nu mai găseşti în bancă un partener constructiv de discuţie, iar şansele de salvare a afacerii să devină limitate, în condiţiile în care principala preocupare a băncii nu va mai fi sprijinirea afacerii, ci recuperarea banilor creditaţi.
-
ATENŢIE! Cum puteţi lua credit GARANTAT de la stat, fără dobândă. Care sunt condiţiile
Persoanele cu vârsta cuprinsă între 26 şi 55 de ani vor putea contracta, fără dobândă, credite garantate de stat de până la 35.000 de lei. În anumite condiţii, creditul poate atinge valoarea de 55.000 de lei, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2018 privind implementarea programului guvernamental „Investeşte în Tine”.
„(…) Programul poate fi accesat de persoane cu vârsta cuprinsă între 26 şi 55 de ani, dacă acestea sunt cuprinse în sistemul de învăţământ sau efectuează cursuri de reconversie şi/sau specializare profesională. (…) Această categorie de beneficiari poate accesa un credit de până la 35.000 de lei. (…) Creditul se acordă pentru o perioadă maximă de 10 ani, inclusiv perioada de graţie”, se arată în textul de lege.De altfel, creditele nu vor suporta dobânzi şi vor fi garantate într-o proporţie de 80% de statul român.Creditele garantate de stat sunt oferite peroanelor care nu au un venit stabil, care urmează cursuri în sistemul de învăţământ şi celor care urmează cursuri de respecializare profesională.Astfel, persoanele care apelează la aceste credite pot beneficia de 35.000 de lei, iar dacă se agajează în timpul derulării acestui credit mai primesc 20.000 de lei. Persoanele care nu sunt angajate când accesează creditul garantat de stat vor avea nevoie de un codebitor când contractează creditul.„(…) Creditul acordat poate fi suplimentat cu până la 20.000 lei în cazul în care beneficiarul se angajează sau este angajat pe perioada derulării creditului. (…) Pentru acordarea creditului beneficiarul va fi însoţit de cel puţin un codebitor, dacă nu este el angajat”, se arată în textul de lege. -
Plafon de 600 milioane lei pentru programul de credite Investeşte în Tine
„Pentru perioada 2018-2020, estimăm o rată de executare a garanţiilorde până în 3%, care s-a calculat prin raportare la utilizarea plafonului de garantare de 600 de milioane de lei (…) Având în vedere caracteristicile programului (categoriile de beneficiari, perioada de creditare, destinaţia creditelor), pentru toata durata de creditare estimam o rata a creditelor neperformante de cca 17%”, arată iniţiatorii proiectului de norme, în Nota de Fundamentare a viitorului normativ.
De asemenea, costul total al creditelor acordate în cadrul Programului, care este suportat de bugetul de stat, se compune din:
– dobândă, care este compusă din rata de referinţă ROBOR la 3 luni plus o marjă de maximum 2% pe an; marja include toate costurile legate de acordarea şi derularea creditului în toate etapele finanţării;
– comision de analiză, perceput de către finanţator, de maximum 0,1% aplicat la valoarea finanţării;
– comisioane de gestiune, datorate fondurilor de garantare, care se negociază anual.Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
A patra licitaţie repo din 2018, de 9,47 miliarde lei. Analist: BNR va continua să ofere lichiditate
Banca centrală a mai făcut trei asemenea operaţiuni în luna august a acestui an: de 10,52 miliarde de lei la data de 6 august, pe care a rostogolit-o la 4,16 miliarde de lei la 13 august 2018, precum şi de 12,17 miliarde de lei la 27 august. Această din urmă sumă nu a mai fost plasată de BNR din 1 octombrie 2012, când a solicitat şi şi-a adjudecat 12,6 miliarde de lei.
Toate licitaţiile repo din acest an au fost făcute la o dobândă de 2,5%, cât este dobânda de politică monetară începând cu 8 mai 2018, şi la o maturitate de 7 zile. Astfel, valoarea celor patru operaţiuni nu poate fi cumulată.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Creşterea nominală a salariilor din România cu 12,7% a condus la creşterea inflaţiei la 5,4%
Potrivit acestora, în majoritatea ţărilor europene creşterea nominală a salariilor a depăşit cu mult nivelul de creştere a productivităţii. Companiile au absorbit costurile salariale mai ridicate acceptând marje de profit mai scăzute, preferând menţinerea preţurilor la produsele comercializate la acelaşi nivel de până acum, limitând astfel impactul asupra inflaţiei. Excepţie de la acest trend se observă în România şi Turcia, unde inflaţia devansează în prezent estimările.
În luna mai a acestui an, în România, inflaţia a înregistrat o valoare de 5,4%. Această pondere a fost influenţată de creşterea nominală a salariilor din primul trimestru, cu 12,7%. Cea mai ridicată rată anulă a inflaţiei, de 12,1 %, a fost înregistrată în Turcia. La aceasta a contribuit şi o depreciere accentuată a monedei. Ungaria şi Slovacia au înregistrat, şi ele, creşteri ale ratei inflaţiei de 2,8 %, respectiv 2,6 %.
De la începutul anului şi până în prezent, în România, leul are o depreciere de -1,2 % faţă de USD şi
-0,2% faţă de EUR.În ceea ce priveşte nevoia de finanţare externă brută, în România aceasta se situează la 134 % din rezervele valutare. Ungaria are un excedent de cont curent şi un deficit fiscal acceptabil, iar nevoile sale de finanţare externă sunt adecvate, reprezentând doar 75% în rezervele valutare. Polonia afişează o nevoie de finanţare externă în raport cu rezervele sale valutare de 136% bazate, în general, pe o macroeconomie relativ solidă.
La nivel global, este estimată o creştere economică de +3,3% în 2018, faţă de +3,2% în 2017. Climatul rămâne unul pozitiv, însă, în timp ce creşterea economică din SUA se prevede a accelera în 2018, în ceea ce priveşte China, se aşteaptă o încetinire. Economia statelor membre zona Euro ar putea decelera în 2018 şi 2019, atingând praguri de +2.1%, respectiv 1.9%, după ce în 2017 au înregistrat printre cele mai mari creşteri economice, de 2.6%.
-
Principalii indici ROBOR revin pe scădere şi stagnare
În schimb, indicele ROBOR la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare lei cu dobândă variabilă, a înregistrat, joi, o stagnare, la nivelul de 3,44%, cât a fost joi, după ce miercuri şi-a reluat evoluţia ascendentă după patru zile de scădere şi de stagnare.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Indicele ROBOR la 6 luni în scădere, stagnare la 3 luni, 9 luni şi la 12 luni
În schimb, indicele ROBOR la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare lei cu dobândă variabilă, a scăzut uşor, marţi, la 3,42%, de la 3,43% cât fusese luni.
Indicele ROBOR la 9 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de către băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de nouă luni, a rămas marţi la nivelul de 3,50%, cât a fost stabilit luni.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
ING România, la 6 luni: profit net cu 35% mai mare, cu un plus de 25% la venituri şi 26% la costuri
Reprezentanţii băncii susţin că creşterea susţinută a activităţii a generat un profit brut de 389 de milioane de lei, mai mare cu 89 de milioane de lei, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, reprezentând o creştere de 29,7%, datorită unor venituri în creştere cu 177 de milioane de lei şi reducerii costurilor de risc cu 2 milioane de lei, ceea ce compensează creşterea de 93 de milioane de lei a cheltuielilor operaţionale.
Veniturile băncii au crescut cu 25%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, atingând nivelul de 875 de milioane de lei. Cu aproximativ 21% au crescut şi veniturile din dobânzi faţă de semestrul I 2017, „influenţa pozitivă venind din evoluţia ratelor medii de dobândă din piaţă”, precizează reprezentanţii băncii.
Costurile operaţionale ale ING Bank România au crescut la 445 de milioane de lei, în primele şase luni ale acestui an, cu 26% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. „Creşterea este determinată de costurile cu mutarea băncii în noul sediu şi de investiţiile accelerate în dezvoltări de IT”, explică reprezentanţii ING Bank România.
Cheltuiala cu provizioanele de risc era de 41 de milioane de lei, la final de iunie 2018, cu o creştere de 5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. „Politicile de risc prudente menţinute de bancă în ultimii ani au condus la o rată de credite neperformante de 2,8%, în scădere cu 0,6% pe parcursul ultimului an, situându-se mult sub media pieţei”, susţin reprezentanţii băncii. Media pieţei la creditele neperformante era de 6,16%, la finele aceleiaşi perioade.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.
-
Indicele ROBOR la 1 şi 12 luni scade, cel la 9 luni creşte
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a stagnat vineri la valoarea de 3,30%.
De asemenea, indicele ROBOR la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, s-a menţinut la valoarea de 3,44%, nivelul de joi.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro