Tag: director

  • Cinci mituri despre antreprenoriat

    1. Antreprenorii se nasc, nu se fac!
    „Nu sunt de acord că antreprenorii se nasc, pentru că un nou-născut nu este un antreprenor. Oamenii învaţă să devină antreprenori. Întrebarea este cum învaţă. Dacă învaţă acest lucru pe cont propriu sau urmând reţeta uriaşilor. A învăţa este tot ce ţi se cere, dar este un drum lung până acolo. Veţi face greşeli, dar mai târziu veţi face şi o mişcare bună. Puteţi învăţa din cărţi, de la parteneri, de la şcoală sau din alte surse specializate. Să devii antreprenor este ca şi cum ţi-ai propune să te transformi în muzician şi încerci să înveţi singur pentru a ajunge acolo.”

    2. Un antreprenor este singurul său erou.
    „Poveştile necesită întotdeauna un erou, un cavaler, un Superman, care face totul bine, iar aceasta este rădăcina acestui mit. Da, de multe ori există un superconducător al întregii activităţi, dar această persoană nu este nimic fără echipă. De obicei, start-up-urile nu sunt fondate de o singură persoană, ele sunt fondate de o echipă. Iar echipa este compusă din două persoane, una fiind responsabilă pentru afacere, iar cealaltă pentru aspectul tehnologic al produsului. Foarte des am întâlnit însă echipe mai mari, pentru că îndeplinirea tuturor funcţiilor unei afaceri este vitală pentru succesul ei. Deci reuşita nu ţine de un lucru făcut de un erou, ci este efortul depus de o echipă. Antreprenorul nu este un erou, eroul este echipa.”

    3. Antreprenorul are cel mai mare entuziasm.
    „Acesta este un stereotip. În orice echipă, există întotdeuna cineva care spune «nu sunt sigur», «cum putem face acest lucru», «ce se întâmplă dacă facem acest lucru», «ce se întâmplă dacă nu îndeplinim aceste cerinţe», «care este preţul acestor lucruri atât de necesare». Acest lucru ţine şi de rolul unui investitor. El este sceptic şi spune «Adu-mi cifrele şi am să fiu de acord cu acest lucru dacă întrevăd necesitatea lui». Gândirea logică îi va împiedica pe aceştia să facă lucruri stupide. Entuziasmul şi scepticismul sunt importante pentru reuşita unei afaceri. Căutaţi oameni critici, oameni care sunt sceptici, pentru că este mai bine ca aceşti oameni să fie sceptici la timp, decât să fie sceptică piaţa mai târziu şi să nu vinzi nimic. Nu este uşor, dar este o metodă de protecţie. Un antreprenor nu este, de obicei, un specialist în foarte multe domenii. Henry Ford este poate unul dintre cele mai cunoscute exemple, sau Edison. Acest lucru este valabil şi pentru multe alte domenii. Antreprenorii nu sunt neapărat persoane cu cunoştinţe de specialitate.”

    4. Antreprenorii sunt hipsteri şi vedete rock.
    „Un motiv pentru care această concepţie este greşită se leagă de faptul că antreprenoriatul este un loc de muncă greu, pretenţios şi uneori obositor. Acest loc de muncă nu implică un program de muncă de la  9:00 la 17:00. Nu stai într-un birou, în faţa computerului, tastând. Da, un antreprenor are nevoie de socializare, trebuie să viziteze locuri, să discute diverse colaborări, dar nu este o muncă care-i aduce fericire nonstop, pentru că implică şi riscuri. Există studii despre cât de fericiţi sunt întreprinzătorii. În general, sunt mai fericiţi decât nonantreprenorii, deoarece pot decide foarte mult pe cont propriu.” 

    5. Antreprenorii sunt mai presus de toate interesaţi de bani.
    „Oricine are nevoie de bani, dar nu aceasta este motivaţia primordială pentru a deveni un antreprenor. Publicul caracterizează antreprenorul ca pe o persoană lacomă, uneori pur şi simplu interesată de bani, dar realitatea este că majoritatea antreprenorilor au nevoie de bani ca oricare altă persoană. Ei ştiu că bogăţia reală este puţin probabilă. Puţine afaceri devin unicorni. Este adevărat că singurele modalităţi de a deveni cu adevărat bogat sunt fie căsătoria cu cineva care are părinţii foarte bogaţi, fie să începi o afacere, dacă ai o idee foarte bună, şi apoi să devii bogat. Ca angajat, să devii bogat este foarte puţin probabil. Dar pentru un întreprinzător şansele sunt mai mari.”

  • Cele mai puternice 100 de femei din business: Laura Ţeposu, director dezvoltare şi fondatorn { Libris.ro }

    •   În 2009 a fondat librăria online Libris.ro, business cu peste 120.000 de titluri în portofoliu.
    •   Consideră că pentru a reuşi în mediul de afaceri din România este important să ştii să extragi informaţia relevantă din amalgamul celor care ne asalteaza, să ai mintea şi urechile deschise pentru a face faţă la desele schimbări de traiectorie, să ai suficiente cunoştinţe de marketing, finanţe, IT, contabilitate, sau ce este relevant pentru domeniul de business al fiecăruia, astfel încât să poţi face diferenţa dintre un specialist bun şi un vânzător bun, să ştii să îţi înveţi lecţia din fiecare greşeală făcută şi să ai resursele interne şi externe să mergi mai departe.
    •   Îi sfătuieşte pe cei care îşi doresc să înceapă o afacere să facă ceea ce le place şi îi reprezintă – „Este mult mai uşor când businessul tău se intersectează cu hobby-ul tău. Înconjoară-te de oameni cu aceleaşi valori, sens, plini de chef şi ino­vativi. În felul acesta lucrurile vor merge în direcţia în care doreşti, cu viteza la care doreşti. Fii integru!”.
    •   Le spune totodată colegilor din business să aloce timp în permanenţă pentru a se documenta pe toate canalele: cărţi, presă de specialitate, conferinţe, oameni cu rezultate, să analizeze piaţa, tendinţele din România, şi mai ales pe cele din afară, şi spune că un partener cu competenţe şi abilităţi complementare poate fi un lucru bun dacă aveţi aceeaşi viziune şi valori.

    Cifră de afaceri (2018): 40 mil. lei
    Număr de angajaţi: 100

  • Cele mai puternice 100 de femei din business: Anda Jurcă, director naţional de vânzări { Teilor }

    •   Anda Jurcă este director naţional de vânzări pentru reţeaua de magazine de bijuterii Teilor din 2017, după ce a acumulat anteripr experienţă lucrând pentru branduri internaţionale precum Damiani, Pomellato, Garrard sau Cartier.

    •   Consideră că pentru a reuşi în mediul de afaceri din România este nevoie de răbdare, inovaţie, optimism şi constanţă.  
    •   Pasiunea pentru domeniul bijuteriilor şi dorinţa constantă de evoluţie sunt reperele pe care le consideră importante pentru cei care îşi încep cariera: „Atunci când faci ceea ce îţi place vei excela în orice domeniu alegi”.

  • Cele mai puternice 100 de femei din business: Lucia Costea, cofondator şi managing director { Secom }

    •   Lucia Costea a intrat în businessul de suplimente alimentare, ceaiuri şi produse cosmetice, împreună cu soţul său, Andrei Costea, încă din studenţie, când cei doi s-au cunoscut şi au decis să construiască împreună afacerea de suplimente alimentare naturale Secom.
    •   Este de părere că succesul unei afaceri atât în România, cât şi în afara ţării, poate fi puternic influenţat de câţiva factori importanţi: calitatea produselor şi serviciilor oferite, susţinută de expertiza în domeniul de activitate, curajul de „a gândi mare”, determinarea de a face performanţă şi, nu în ultimul rând, parteneriatele puternice construite în timp printr-o abordare profesionistă, corectă şi principii etice solide.
    •   În rândul recomandărilor pe care le face unui antreprenor la început de drum sunt: să construiască un business într-un domeniu pentru care are un interes autentic, de care este pasionat; să îşi facă un plan de afaceri temeinic, cu obiective concrete pe termen scurt, dar şi cu viziune pe termen lung; să aibă încredere să apeleze la consultanţi externi cu o viziune obiectivă şi experienţă testată prin prisma colaborării cu diverse companii. 

    Cifră de afaceri (2018): cca 100 mil. lei
    Număr de angajaţi: 180 

  • Cele mai puternice 100 de femei din business: Geanina Băbiceanu, market director { Mars România }

    •   Are o experienţă de peste 20 ani în domeniul FMCG, ocupând poziţii de management în departamentele de marketing şi vânzari ale unor companii din industrie precum Lactalis România, Intersnack România sau Kraft Foods.
    •   S-a alăturat echipei Mars în 2009, în cadrul diviziei Wrigley din România, ca regional marketing director.
    •   Principalele reguli după care se ghidează în carieră sunt acelea de a lucra pentru o companie cu care împărtăşeşte aceleaşi valori şi principii şi de a accepta doar roluri care îi vor face plăcere şi o vor provoca la nivel profesional, ajutând-o să se dezvolte şi să înveţe lucruri noi.
    •   Sfatul său pentru cineva care doreşte să înceapă o carieră în acest domeniu este de a o începe într-o companie care îşi asumă un scop şi un impact pozitiv în societate, pe termen lung, deoarece consideră că acest lucru creează o legătură extraordinară între tine ca profesionist şi companie, şi setează un nivel foarte bun de motivare personală, şi de a avea răbdare şi de a accepta că fiecare etapă este importantă în dezvoltarea ca profesionist.

    Cifră de afaceri (2017): 503 mil. lei
    Profit (2017): 28,9 mil. lei
    Număr de angajaţi: 213

  • Cele mai puternice 100 de femei din business: Simona Panait, marketing director România şi Bulgaria { Samsung }

    •   Simona Panait s-a alăturat echipei Samsung România acum trei ani, în funcţia de marketing manager pe regiunea Europa de Sud-Est.
    •   Ea coordonează strategia de marketing şi comunicare, fiind responsabilă de lansările de produse pe pieţele din regiune, precum şi de campaniile de brand.
    •   Are o experienţă de peste 16 ani în marketing, ocupând anterior funcţia de operations marketing manager pentru România şi Moldova în cadrul Coca-Cola Company, precum şi poziţia de  global marketing manager pentru Ilko Coffee International.

    Cifră de afaceri (2017): 4,22 mld. lei
    Profit (2017): 62,7 mil. lei

  • Cele mai puternice 100 de femei din business: Adriana Grigorescu, director comercial { Rompetrol Downstream }

    •   Adriana Grigorescu a preluat funcţia de director comercial al Rompetrol Downstream în februarie 2017.
    •   Lucrează în cadrul grupului, din 2002, când a fost deschisă prima staţie Rompetrol din Ploieşti.
    •   Adriana Grigorescu a absolvit Facultatea de Chimie, dar nu a activat niciodată ca profesoară.

    Cifră de afaceri (2017): 8,87 mld. lei
    Profit (2017): 168 mil. lei

  • Cele mai puternice 100 de femei din business: Cecilia Tudor, director vânzări speciale { Group Renault }

    •  Cecilia Tudor ocupă funcţia de director vânzări speciale în cadrul Renault Commercial Roumanie, coordonând o echipă de 24 de persoane.
    •  Anterior, ea a ocupat în cadrul grupului Renault funcţiile de sales manager al reţelei Renault, şef departament distribuţie Dacia Renault Nissan şi brand manager Dacia.
    •  Este absolventă a Academiei de Studii Economice Bucureşti şi are o diplomă în comerţ şi management de la Universitatea din Auvergne.

    Cifră de afaceri (2017): 5,1 mld. euro
    Profit (2017): 118,2 mil. euro

  • Cele mai puternice 100 de femei din business: Luminiţa Teodorescu, managing director { BASF }

    •   S-a alăturat în urmă cu 16 ani echipei BASF – companie care activează în aproape toate sectoarele, de la tradiţionala agricultură, la construcţii sau industria auto, inclusiv a maşinilor electrice, prin elementele de bază pe care le furnizează; anterior a lucrat timp de un deceniu în cadrul companiei Colgate-Palmolive.
    •   Este de părere că fiecare va avea succes fiind în primul rând el însuşi – „Nu poţi susţine la nesfârşit performanţa simulând o persoană care nu îţi seamănă”.
    •   Din punctul său de vedere, regulile în carieră nu pot fi separate de regulile de viaţă, câteva după care ea însăşi se ghidează fiind perseverenţa în ceea ce faci, respectarea principiilor atunci când aceasta nu este soluţia cea mai uşoară, atenţia la detaliu şi, nu în ultimul rând, tactul, deoarece crede că tactul te poate ajuta să obţii rezultate importante chiar şi în situaţii complicate.
    •   Consideră că pentru a reuşi în mediul de afaceri din România este nevoie de predictibilitate, infrastructură, educaţie adaptată nevoilor mediului de afaceri şi o mai mare deschidere programatică a ţării către evoluţiile curente. 

    Cifră de afaceri (2017, la nivel global): 62,7 mld. euro
    Număr de angajaţi (pe plan local): 130

  • Cele mai puternice 100 de femei din business: Ioana Birta, director financiar { Teraplast }

    •   Este CFO al Teraplast de aproximativ un an, iar anterior a avut o carieră de peste un deceniu în audit şi consultanţă.
    •   A urmat cursurile Facultăţii de Finanţe-Bănci din cadrul Universitatăţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.
    •   În opinia sa, cheia succesului este dată în proporţie de 80% de modul de gândire şi 20% de abilităţi; totodată, este de părere că succesul are o definiţie diferită pentru fiecare dintre noi, prin urmare şi drumul către obiective este unic, bazat pe un set unic de competenţe.
    •   Spune că în atingerea propriilor obiective o ajută dorinţa de a învăţa lucruri noi, de a se dezvolta.

    Cifră de afaceri (2018): 172,51 mil. euro
    Profit (2018): 4,95 mil. euro
    Număr de angajaţi (la nivel de grup): 1.100