Printre acestea se numără Kruger Shalati: Trenul de pe Pod. Aflat în construcţie undeva în Africa de Sud, acesta este un complex de lux amplasat parţial pe podul Selati, peste râul Sabie, în Parcul Naţional Kruger. După cum îi spune şi numele, complexul este de fapt un tren cu 24 de vagoane transformate în camere. Data lansării nu a fost comunicată încă, în contextul în care construcţia a fost oprită din cauza contextului, dar angajaţii au declarat pentru CNN Travel că trenul va deveni operaţional – în scop turistic – până în decembrie anul acesta.
Tag: declaratii
-
Orban: Nu ne dorim să impunem nicio nouă restricţie suplimentară
Guvernul nu îşi doreşte să impună nicio nouă restricţie suplimentară sau să ia măsură care să aibă efect negativ asupra economiei, a declarat, luni, premierul Ludovic Orban, întrebat dacă e posibilă o reîntoarcere în starea de urgenţă.
„Obiectivul nostru e acela de a utiliza toate pârghiile instituţionale pe care le avem la dispoziţie pentru a stăpâni, pentru a ţine sub control epidemia şi pentru a reduce numărul infectărilor. Imediat ce intră în vigoare legea, vom stabili toate măsurile necesare care sunt permise de noua lege, astfel încât să luptăm eficient pentru apărarea sănătăţii şi vieţii românilor. Nu ne dorim să impunem nicio nouă restricţie suplimentară, nu ne dorim să mai luăm măsură care să aibă efect negativ asupra economiei”, a declarat Ludovic Orban.
El a făcut un nou apel către români să respecte măsurile de protecţie sanitară.
Referitor la informaţiile potrivit cărora în septembrie România va avea un milion de persoane infectate cu noul virus, el a spus că „sunt mai multe prognoze”.
„Mi-aduc aminte de prognoze extrem de pesimiste pentru aprilie-mai, care nu s-au confirmat”, a adăugat premierul.
El a precizat că marţi dimineaţă va avea loc o şedinţă de Guvern pentru modificarea hotărârii de guvern privitoare la starea de alertă pentru introducerea măsurilor permise de lege.
-
Refugiu pentru următoarea criză
„Am realizat că lumea ascunde multe surprize neplăcute, care ar putea să găsească nepregătite chiar şi cele mai dezvoltate ţări din punctul de vedere al mediului, social şi tehnologic”, au declarat reprezentanţii studioului de arhitectură. În loc să creeze un buncăr auster, ei au proiectat o ascunzătoare confortabilă, bună de trăit „chiar şi atunci când nu este nicio apocalipsă”. În randările online, casa este proiectată undeva în pădurile ucrainene. Un helipad ar permite celor care vor locui în aceasta să aterizeze în situaţia unei urgenţe. Casa include şi o cameră dedicată grădinăritului pentru legume şi fructe proaspete.
-
Ţara care ar putea înregistra 100.000 de infecţii cu coronavirus pe zi
Dr. Anthony Fauci, principalul expert epidemiologic al Statelor Unite, a declarat că nu ar fi surprins dacă numărul de cazuri zilnice din ţară ar atinge 100.000, scrie BBC.
„În mod clar, situaţia nu este ţinută sub control în prezent”, a adăugat Fauci, avertizând că numărul americanilor care nu respectă distanţarea socială este extrem de mic în situaţia actuală.
Marţi, numărul de infecţii din SUA a atins 40.000 pentru a patra oară în ultimele cinci zile. Noile focare, care au luat naştere în zonele de sud şi de vest ale ţării, au forţat cel puţin 16 state americane să îşi oprească planurile de redeschidere.
„Nu pot face o predicţie exactă, dar situaţia va deveni neplăcută, vă pot garanta asta.”
Fauci a mai declarat că guvernul american ar trebui să producă şi să ofere pe gratis măşti faciale către toţi cetăţenii ţării şi a condamnat acţiunile celor care ignoră măsurile de distanţare socială. De asemenea, Robert Redfield – directorul Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) – a declarat că numărul spitalizărilor a crescut brusc în 12 state americane.
Dr. Tedros Adhanom, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), a declarat ieri că „partea cea rea începe abia acum”, subliniind faptul că lipsa de unitate naţională şi lipsa de solidaritate la nivel mondial nu fac decât să accelereze transmiterea virusului SARS-CoV-2.
Miercuri, 1 iulie, Statele Unite înregistrează peste 2,7 milioane de cazuri cu coronavirus şi aproximativ 130.000 de decese. La nivel mondial, au fost raportate peste 10.600.000 de infecţii şi aproape 515.000 de morţi.
-
Anunţ îngrijorător al OMS: „Partea cea rea începe abia acum” având în vedere lipsa de unitate la nivel global
„Partea cea rea începe abia acum”, a declarat Dr. Tedros Adhanom, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), subliniind faptul că lipsa de unitate naţională şi lipsa de solidaritate la nivel mondial nu fac decât să accelereze transmiterea virusului SARS-CoV-2, potrivit Bloomberg.
Luni, 30 iunie, au fost raportate în întreaga lume 10.439.188 de cazuri cu coronavirus şi aproape 509.000 de decese.
- Rata de reproducere în Germania s-a menţinut pentru a şasea zi consecutivă sub limita de 1,0, reuşind astfel să se încadreze în nivelurile recomandate de OMS
- În Anglia şi Ţara Galilor, decesele săptămânale cauzate de coronavirus au atins cel mai scăzut din nivel din ultimele 12 săptămâni, iar prim-ministrul Boris Johnson a promis investiţii de 5 miliarde de lire în infrastructură, şcoli şi spitale
- Un virus cu potenţial pandemic a fost identificat în China, fiind transmis către oameni prin intermediul porcilor. Virusul are capacitatea de a se adapta şi este monitorizat intens de oamenii de ştiinţă chinezi
- Iranul, unul dintre primele focare de COVID-19, a declarat că va începe testarea unui vaccin anticoronavirus după patru luni de la startul procesului de dezvoltate
- Ridicarea măsurilor de distanţare socială a dus la o creştere masivă a numărului de cazuri în 31 de state americane. SUA înregistrează în prezent peste 2.600.000 de infecţii cu coronavirus şi aproape 129.000 de morţi
- Rata şomajului din Danemarca, una dintre primele ţări care au impus restricţiile de circulaţie, a ajuns în luna mai la cel mai înalt nivel din 2012 încoace
- Uniunea Europeană a publicat o listă de 14 ţări ale căror cetăţeni pot intra fără probleme în blocul socio-economic european începând cu 1 iulie. Lisa include state precum Australia, Canada, Japonia, Maroc şi Coreea de Sud. Printre ţările puse sub interdicţie găsim Statele Unite, Brazilia şi China
-
Fiica cea mai mare a lui Bill Gates a vorbit despre cum este să creşti într-o casă de miliardar. Ce îşi doreşte tânăra să facă în viitor
Jennifer Gates, cea mai mare fată a lui Bill şi Melinda Gates, a vorbit despre avantajele de a creşte într-o familie cu o avere enormă într-un interviu publicat recent de revista Sidelines Magazine.
„M-am născut în situaţia de a fi enorm de privilegiată”, a spus ea, „şi cred că este important cum foloseşti acele oportunităţi şi înveţi din ele pentru a descoperi lucruri de care eşti pasionat şi, sper, faci lumea puţin mai bună.”Gates, care a absolvit Universitatea Stanford în 2018, iar acum urmează cursurile şcolii de medicină Icahn, a declarat pentru Sidelines că pediatrul copilăriei sale a fost modelul care a inspirat-o să studieze biologia umană. Gates a declarat publicaţiei că poate să devină pediatru sau practicant ea însăşi, dar vrea să fie deschisă şi spre alte căi de carieră.
„Sunt entuziasmată să învăţ şi să împărtăşesc tot ce pot oamenilor. Suntem cu toţii oameni şi avem diferite experienţe umane, totuşi există ceva universal referitor la modul în care experimentăm greutăţile, creşterea şi bucuriile din viaţa noastră. Sunt receptivă la a învăţa despre greutăţile celorlalţi, indiferent de scopurile lor, iar acest lucru mă va ajuta să fiu un medic mai bun în viitor şi să îmi construiesc partea mea din lume.”Gates practică şi echitaţia şi a declarat publicaţiei Sidelines că spera ca într-o zi să obţină un loc în Echipa Statelor Unite pentru una dintre cele mai cunoscute competiţii americane din domeniu.
Bill Gates, cunoscut timp de mai mulţi ani la rând drept cel mai bogat om al lumii (acum este al doilea, după Jeff Bezos), are o avere netă de 108 miliarde de dolari, potrivit Forbes. În 2011, el a declarat pentru Daily Mail că ai săi copii vor primi o „porţie minusculă” a averii sale. „Acest lucru înseamnă că va trebui să îşi găsească propria cale”, a spus el la vremea respectivă. -
„Planeta se îndreaptă către o perioadă tulbure fără să aibă un lider”: De ce un război rece între China şi SUA poate reprezenta o „ameninţare mult mai mare decât virusul”
Tensiunile tot mai mari dintre Statele Unite şi China pot reprezenta o „ameninţare mult mai mare decât coronavirusul”, spune Jeffrey Sachs, economist şi profesor în cadrul Universităţii Columbia. Astfel, planeta se va îndrepta către o „perioadă tulbure fără să aibă un lider”, potrivit BBC.
Sachs a blamat administraţia Trump pentru ostilităţile dintre primele două economii ale lumii.
„Statele Unite sunt o forţă în ceea ce priveşte divizarea, nu cooperarea. Este o forţă care caută să creeze un nou război rece cu China”, spune economistul.
Săptămâna aceasta, preşedintele Trump a semnat un act prin care lansează o serie de sancţiuni împotriva oficialilor chinezi responsabili pentru represaliile suferite de musulmanii din provincia Xinjiang. În plus, preşedintele american a declarat că autorităţile chineze ar fi încurajat răspândirea virusului pentru a destabiliza economiile rivale.
De asemenea, Administraţia Trump a luat în vizor companiile chineze, în special grupul de telecomunicaţii Huawei, despre care Washingtonul crede că este folosit de Beijing pentru a spiona Statele Unite.
„SUA au pierdut avantajul pe care îl aveau în tehnologia 5G, care este o parte esenţială în noile economii digitale. Iar Huawei începea să obţină o parte din ce în ce mai mare din piaţa globală”, a declarat Sachs.
Între timp, China a finanţat în mod constant proiecte economice în Pakistan, Myanmar, Sri Lanka şi Nepal, cei mai apropiaţi vecini ai Indiei, fapt ce a continuat să stârnească fricile liderilor din New Delhi cu privire la influenţa pe care o exercită China în regiune.
„Cinstit vorbind, marea alegere este în mâinile Chinei. Dacă liderii chinezi sunt cooperanţi, dacă se angajează în acţiuni diplomatice… atunci Asia ar putea avea un viitor extrem de luminos”, spune Sachs.
-
Ce spun cercetătorii şi autorităţile din China: Cel mai probabil, focarul din Beijing îşi are originile în Europa
Focarul de coronavirus care a fost raportat săptămâna trecută în Beijing ar putea să îşi aibă originile în Europa, potrivit guvernului şi cercetătorilor chinezi, scrie Financial Times.
„Rezultatele cercetărilor genetice preliminare arată că virusul a venit din Europa… însă este mai vechi decât viruşii care circulă acum în Europa”, a declarat Zhang Yong, director adjunct în cadrul Centrului Chinez de Control şi Prevenire a Bolilor.
Gao Fu, directorul centrului, a declarat anterior că virusul ar fi revenit în Beijing încă de la începutul lunii mai.
Ultimele descoperiri confirmă din nou ideea conform căreia virusul din spatele focarului ar fi circulat în Beijing înainte să fie raportate primele cazurile de săptămâna trecută.
Rapoartele ziarelor deţinute de statul chinez sugerează că noul focar ar avea originea într-o piaţă alimentară din capitala ţării.
Beijingul nu a înregistrat niciun caz transmis la nivel local pentru o perioadă de 57 de zile până la izbucnirea focarului de săptămâna trecută. Marţi, oficialităţile oraşului au crescut nivelul de alertă la nivelul doi (din patru). Ulterior, autorităţile au anulat zeci de zboruri, au blocat cartiere întregi şi au închis şcolile, într-un efort de a ţine sub control numărul de infecţii.
-
Un nou FOCAR de coronavirus în Germania: sute de oameni bolnavi într-un abator. Cum afectează acest lucru întreaga ţară
Germania a înregistrat săptămâna aceasta cel mai mare focar de COVID-19 de când a început redeschiderea economiei la începutul lunii mai, au declarat oficialii miercurea aceasta, corelând sutele de cazuri noi de o fabrică de ambalare a cărnii. Un număr de 657 de muncitori de la abatorul Toennies din Rheda-Wiedenbrueck au fost depistaţi pozitiv, potrivit oficialilor din oraşul Guetersloh, adăugând că au primit 983 de rezultate ale testelor, scriu cei de la CNBC.
Drept urmare, au dispus imediat închiderea abatorului, precum şi izolarea şi testarea tuturor celor care au lucrat în acel loc – punând aproximativ 7.000 de persoane în carantină.
Germania a primit numeroase laude pentru gestionarea focarului de COVID-19. Ţara a avut mai mult de 187.000 de cazuri de coronavirus şi 8.856 de persoane au murit din cauza bolii, o cifră relativ redusă, având în vedere populaţia mare a ţării, de aproape 84 de milioane.
Rata infecţiei a scăzut brusc, după ce autorităţile au impus regulile de distanţare socială în martie, la nivel naţional, aşa că guvernul a început reducerea treptată a restricţiilor luna trecută, redeschizând magazinele, restaurantele şi barurile cu reguli stricte de distanţare socială. Competiţiile sportive s-au reluat fără suporturi, iar adunările sociale rămân momental interzise.
Ştirea izbucnirii unui nou focar în Guetersloh a venit în timp ce cancelarul german Angela Merkel s-a întâlnit cu cei 16 guvernanţi ai statului german pentru a discuta progresul de combatere a pandemiei. „Din acest exemplu de focar nou vedem că virusul nu a dispărut”, a declarat Merkel reporterilor după întâlnire, înainte de a adăuga că ţara va continua să relaxeze restricţiile în pofida noilor incidente.
Lăudând oficialii din domeniul sănătăţii din Guetersloh pentru răspunsul rapid la criza sanitară locală, ea a spus: „Suntem departe de o creştere exponenţială”.
Acest focar a fost cel mai mare dintr-un şir de evenimente similare la fabricile de procesare a cărnii din ţară, ceea ce a determinat guvernul să impună reguli de securitate mai stricte pentru această industrie.Sven-Georg Adenauer, şeful administraţiei regionale a Rheda-Wiedenbrueck, a declarat agenţiei de ştiri DPA că închiderea fabricii ar putea afecta aprovizionarea cu carne în întreaga ţară.
Focare la fabricile de ambalare a cărnii au fost raportate, de asemenea, şi în alte ţări, inclusiv în Franţa şi în SUA, aducând în vizorul autorităţilor şi al publicului condiţiile de muncă precare din acest sector.