Tag: colectie

  • Cu ce arme se luptau principii şi regii Europei (GALERIE FOTO)

    Intitulată “Nobila artă a sabiei: Modă şi scrimă în Europa renascentistă”, expoziţia le arată celor care îi trec pragul cum se puteau îmbina în acele timpuri frumuseţea cu violenţa, prin intermediul unei serii de săbii şi pumnale din secolele al XVI-lea şi al XVII-lea.

    Odată cu secolul al XVI-lea, sabia intră în uzul civililor, după apariţia unui tip de astfel de armă mai uşor şi elegant, numit rapieră, care avea să fie folosită în duelurile descrise în diverse opere literare. Săbiile şi pumnalele expuse, unele dintre ele aduse din colecţii de la Dresda şi Viena, sunt adevărate opere de artă, pe ale căror mânere şi prăsele şi-au demonstrat măiestria meşterii din vremea făuririi lor.

    Cu ce arme se luptau principii şi regii Europei (GALERIE FOTO)

    Printre exponatele de marcă se numără rapiera lui Maximilian al II-lea, rege al Boemiei şi împărat al Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană, ori cea a Principelui Elector Christian al II-lea de Saxonia, aceasta din urmă prezentată împreună cu tot costumul posesorului, asortat cu sabia.

    În cadrul expoziţiei, care va rămâne deschisă până la 17 septembrie, se mai pot vedea şi manuale de scrimă măiestrit ilustrate, precum şi diverse portrete, documente şi cărţi menite să ajute publicul să intre în atmosfera Renaşterii.

    Sursa foto: The Wallace Collection

  • Viata şi opera unui britanic excentric. Retrospectivă Damien Hirst la galeriile Tate (GALERIE FOTO)

    Anunţul a coincis cu lansarea retrospectivei Damien Hirst la muzeul Tate Modern, care va fi deschisă în perioada 4 aprilie – 9 septembrie. Aici vor fi expuse inclusiv cele mai cunoscute lucrări ale artistului – “For the Love of God” (2007), craniul încrustat cu 8.601 diamante evaluat la 50 de milioane de lire, sau instalaţia “The Physical Impossibility of Death in the Mind of Someone Living” (1991), înfăţişând un rechin scufundat într-un acvariu umplut cu formaldehidă.

    Retrospectivă Damien Hirst la muzeul Tate Modern (GALERIE FOTO)

    Galeria ce va fi deschisă în 2014 va găzdui o colecţie de circa două mii de lucrări, printre care se vor regăsi unele semnate de Hirst, altele de Banksy sau de artistul american Jeff Koons, scrie The Telegraph. Iniţiativa lui Damien Hirst este similară celei a lui Charles Saatchi, cofondatorul agenţiei de publicitate care-i poartă numele, care în 1985 a deschis, tot la Londra, o galerie unde să-şi expună colecţia de opere de artă.

    Născut la Bristol în 1965, Hirst s-a impus în anii ’90 drept unul dintre cei mai influenţi artişti britanici. În 1990 a deschis prima expoziţie la Londra, intitulată “In and Out of Love”. În 1996 a deschis un restaurant, a produs cântece pop şi şi-a publicat autobiografia. Controversele din jurul operei sale au apărut odată cu instalaţiile sale reprezentând animale conservate în acvarii cu formaldehidă. În 1994, lucrarea “Away From the Flock”, cu o oaie conservată astfel, a stârnit iritarea publicului, iar unul dintre vizitatorii expoziţiei a încercat s-o acopere cu cerneală neagră, în semn de protest.

  • Dacă vreţi să fiţi creatori de modă (VIDEO)

    După ce a realizat şi lansat nenumărate colecţii vestimentare, cunoscutul creator de modă Oscar de la Renta apelează acum la admiratorii săi pentru a-i oferi surse de inspiraţie pentru o nouă colecţie. Pentru a-şi face cunoscute ideile, aceştia au la dispoziţie până în luna mai site-ul theboard.oscardelarenta.com, unde au voie să încarce doar imagini sau clipuri video care vor fi văzute de către însuşi creatorul de modă.

    Cei ce reuşesc să-i atragă atenţia vor trebui să se mulţumească însă doar cu gloria, deoarece ideile lor nu vor fi plătite, chiar dacă vor fi folosite de maestru.

  • Obiecte de colecţie ale familiei Ceauşescu, scoase la licitaţie (GALERIE FOTO)

    Lotul central al licitaţiei este pictura “Scânteia”, de Constantin Artachino, realizată în 1951, care reprezintă o muncitoare citind ziarul şi are un preţ de pornire de 3.800 de euro. Lucrarea este menţionată în literatura de specialitate datorită temei sale de compromis, care i-a asigurat artistului accesul la Anuala realist-bolşevică de la Sala Dalles.

    Un stilou “Pilot Elite”, primit cadou de Nicolae Ceauşescu, cu ocazia vizitei oficiale în Japonia din 1975, este un alt obiect valoros scos la licitaţie. Confecţionat din bachelită, cu peniţă de aur, stiloul făcea parte dintr-o colecţie de instrumente de scris a dictatorului. Preţul de pornire este de 2.000 de euro. Stiloul se păstrează în cutia sa originală şi poartă inscripţia “Romania – Japan 1975”.

    Un preţ de pornire de 400 de euro are o casetă de bijuterii decorată cu sidef, care a reprezentat odată un cadou pentru Elena Ceauşescu. Atât stiloul, cât şi caseta de bijuterii, împreună cu alte obiecte inedite oferite spre vânzare – fotografii, cărţi, medalii şi decoraţii cu valoare istorică – au certificate eliberate de APPS, care atestă faptul că au aparţinut cuplului Ceauşescu. Licitaţia are loc la 26 ianuarie, la Athénée Palace Hilton.

    Artmark este o casă de licitaţii de artă înfiinţată în 2008. Până acum a organizat 45 de licitaţii de artă, care au pus în vânzare circa 4.000 de opere de artă şi obiecte de colecţie. Vânzările publice (prin licitaţii de artă) ale Artmark au crescut de la 5,5 milioane de euro în 2010 la 11 milioane de euro în 2011 – într-o piaţă a vânzărilor publice care a crescut de la aproximativ 8,3 milioane euro în 2010 la circa 14 milioane euro în 2011.

  • Ce inele de logodnă se poartă la New York

    Nişa în cauză nu pare să sufere laolaltă cu restul economiei, vânzările de astfel de articole ajungând doar în SUA la 12 miliarde de dolari, scrie The New York Times.

    Creatorii de bijuterii se simt încurajaţi şi de faptul că femeile care se mărită în ziua de azi nu mai vor inele la fel ca acelea purtate de mamele lor şi sunt dispuse să încerce noi modele. Asemenea inele se găsesc în colecţia Annei Sheffield, care, experimentând cu inelul bunicii sale, a reuşit să creeze un model în care solitarul este acoperit la partea superioară cu aur, părând prins într-o cuşcă. Colecţia acestei creatoare mai cuprinde şi alte modele netradiţionale, cum ar fi inele cu diamante negre.

    Alternative de criză la verighetele tradiţionale de aur (GALERIE FOTO)

    Un designer britanic, Stephen Webster, a lansat o colecţie cu piese lucrate din aur de Peru şi diamante certificate drept “curate” (care nu au fost folosite pentru a finanţa conflicte şi nu au fost obţinute prin exploatarea muncitorilor) marca Forevermark de la De Beers, ce au motive cu spini şi inscripţii romantico-macabre (“Până când moartea ne va despărţi”).

    Diamantele Forevermark au garantate atât aspectul, cât şi faptul că sunt “curate”, astfel încât unele dintre firmele care vând bijuterii pentru mirese le promovează. Two by London, spre exemplu, oferă diamante Forevermark, precum şi consultanţă: clienţii discută cu designerul şi pot urmări confecţionarea inelului dorit.

  • Set de monetărie din argint, lansat cu prilejul aniversării Ateneului Român

    Setul de monetărie va conţine monedele româneşti aflate în circulaţie: 1 ban, 5 bani, 10 bani, 50 bani şi comemorative de 50 bani (Aurel Vlaicu şi Mircea cel Bătrân), precum şi o medalie din argint. Medalia este din argint 800%, rotundă, cu diametrul de 28 mm, cant neted şi greutate de 15,5 grame. Atât medalia, cât şi monedele care alcătuiesc setul sunt realizate în condiţii de calitate proof.

    Aversul medaliei prezintă clădirea Ateneului Român, anii între care a fost construită aceasta “1886” şi “1888”, anul de emisiune “2011” şi inscripţiile în arc de cerc “ATENEUL ROMAN” şi “BUCURESTI”.

    Reversul medaliei prezintă partea dinspre scenă a sălii mari a Ateneului Român, o claviatură de pian şi o vioară; la exterior, inscripţia în arc de cerc “125 DE ANI DE LA INCEPEREA CONSTRUCTIEI”.

    Setul de monetărie va fi prezentat sub formă de pliant, introdus într-un etui, piesele componente fiind încastrate în locaşuri speciale.

    Tirajul aprobat al emisiunii este de 1.000 de exemplare. Preţul de vânzare, exclusiv TVA, este de 200 lei/set.

    Lansarea în circuitul numismatic a setului se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi, şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

  • Cum arată noua “bijuterie” pe patru roţi a lui Kim Kardashian?

    De la Bentley până la Range Rover, Kim Kardashian nu a “iertat” nicio maşină de lux. Ultima sa achiziţie le întrece însă pe toate. Astfel, începând de ieri, cea mai celebră dintre surorile Kardashian poate fi văzută la volanul unui Ferrari 458 Italia, pentru care a plătit 274.000 de dolari, după cum relatează Daily Mail. Vedeta a optat pentru un model alb, în care va atrage cu siguranţă privirile şi invidia celorlalţi colegi de trafic. De altfel, Kim şi-a făcut apariţia la reprezentanţă pusă la patru ace, astfel încât, ridicarea maşinii s-a transformat uşor într-un eveniment de presă care a făcut înconjurul lumii.

  • Bijuterii pe patru roti, care valoreaza milioane

    In alte cazuri, insa, masini de colectie, adevarate bijuterii
    din perioada interbelica sau din anii ’50-’60, au fost vandute cu
    milioane de dolari. Exact ca in lumea artei, autenticitatea unei
    masini clasice este esentiala pentru a-i stabili valoarea.

    Ambulanta nu a confirmat asteptarile, insa alte masini de
    colectie s-au vandut cu preturi pornind de la peste un milion de
    dolari si ajungand pana la 7,2 milioane, cea mai scumpa masina
    vanduta anul trecut. Forbes a intocmit o lista cu cele mai scumpe
    masini vandute anul trecut, bazandu-se pe datele oferite de casele
    de lictatii.


    Cititi mai multe
    pe www.mediafax.ro

  • Colectia de arta a contelui Duerckheim, vanduta la licitatie la Sotheby’s (FOTO)

    Colectia reuneste unele dintre cele mai reprezentative lucrari
    de arta contemporana germana din anii ’60-’70, cumparate de conte,
    ce si-a descoperit pasiunea pentru arta tarii sale in 1970.

    Sotheby’s se asteapta ca setul de 59 de lucrari semnate de
    artisti ca Georg Baselitz, Sigmar Polke, Gerhard Richter sau Blinky
    Palermo, precum si de nume mai putin cunoscute, sa se vanda pentru
    circa 55 de milioane de dolari. Licitatia va avea loc la Londra la
    29 si 30 iunie.


    Duerckheim Collection