Tag: club

  • Palaria si paltonul dumneavoastra, domnule!

    Restaurantele si cluburile elegante, cu traditie, au decis in
    ultimii ani sa relaxeze cerintele cu privire la tinuta pe care
    trebuie sa o aiba clientii, mai ales dupa inceputul crizei
    economice, dat fiind contextul economic dificil, in care impunerea
    de reguli unor clienti si potentiali clienti care, chiar daca sunt
    instariti, isi cumpanesc foarte atent orice cheltuiala n-ar mai fi
    fost tocmai de bun augur pentru afacerile lor.

    In unele localuri nu se mai precizeaza ca tinuta este
    “obligatorie”, ci doar ca “se cere” tinuta (sacou si cravata).
    Altele si-au modificat politica stricta, fie cerându-le clientilor
    sa nu vina in tricou fara mâneci dupa o anumita ora, fie acceptand
    o tinuta de tip “business casual” ori chiar sa primeasca si clienti
    imbracati sport. Pentru multe dintre ele, aceasta strategie a
    insemnat cresteri de profit si s-a putut aplica fara proteste din
    partea obisnuitilor casei.

    Un imbold al acestei tendinte pare sa fi venit de la Casa Alba,
    unde presedintele Barack Obama a relaxat regulile in materie de
    imbracaminte pentru personalul institutiei.

    De cealalta parte a baricadei se afla insa aparatorii codurilor
    de tinuta, in general barbati cu vârste cuprinse intre 25 si 40 de
    ani, pentru care a fi bine imbracat e un semn de respect de sine si
    un indiciu al statutului social. Acestia urmaresc bloguri care ii
    invata cum sa se imbrace elegant, cum ar fi Mr. Porter, A
    Continuous Lean sau The Selvedge Yard ori site-uri ale unor
    creatori ca Billy Reid, Michael Bastian, Freemans Sporting Club sau
    Band of Outsiders si isi gasesc inspiratia la staruri ca Justin
    Timberlake, care au trecut si ele la un stil “clasic”.

  • Cele mai bine platite echipe sportive din lume (GALERIE FOTO)

    ESPN Magazine a publicat un raport despre cele mai mari salarii
    ale echipelor sportive. Studiul are la baza doar salariul,
    bonusurile si recompensele fiind excluse.


    Cea mai bine platita echipa de sport din lume este clubul de
    fotbal spaniol Barcelona.

    Salariul mediu anual al unui jucator este de 7.910.737 de
    dolari. Cel mai bine platit jucator de aici este Lionel Messi (14,9
    milioane de dolari ).


    Echipa care se afla pe locul al doilea este Real Madrid.
    Salariul mediu anual al unui jucator de aici este de 7.356.635 de
    dolari. Cel mai bine platit jucator de aici este Cristiano Ronaldo
    (18,5 milioane de dolari).

  • Fotbalistii Stelei promoveaza berea clubului in hipermarketuri

    Stelistii au dat autografe si s-au intretinut cu fanii.

    Berea Steaua este produsa in Uniunea Europeana si exista in doua
    variante: cu alcool si fara alcool. Linia de productie are o
    capacitate de 70.000 de doze pe ora si, potrivit directorului de
    marketing al Steaua, Bobby Durbac, berea cu numele clubului din
    Ghencea “are deja foarte mult succes”.

    Lansarea berii Steaua face parte din strategia clubului de a
    strange relatiile cu fanii prin lansarea de produse alimentare de
    larg consum. Pana acum, au mai fost lansate vinul si cola
    Steaua.

    Presedintele CA al FC Steaua, Valeriu Argaseala, declara cu ocazia
    lansarii ca “produsul de astazi se afla in programul nostru de mai
    multa vreme”. Argaseala a adaugat ca “vor mai fi si alte
    evenimente; cred ca este bine sa ne bucuram suporterii si romanii
    cu astfel de produse, care poarta emblema Steaua”. In opinia lui, o
    astfel de actiune este “comparabila cu a marilor cluburi din
    Europa”.

    Berea Steaua intra in lupta pe un segment aglomerat, ocupat de
    marci puternice, care pe parcursul ultimului an si jumatate s-a
    redus cu circa un sfert in valoare. Pe piata berii, care are o
    valoare anuala de circa 800 de milioane de euro, cele mai mari
    vanzari le inregistreaza companiile Ursus Breweries, Heineken,
    Bergenbier si United Romanian Breweries Bereprod (imbuteliatorul
    marcilor Tuborg si Carlsberg).

  • Un club exclusivist pentru colecţionarii de ceasuri Hublot

    Brandul este primul din lume care a implementat in lumea
    orologera sistemul electronic de identificare pentru ceasuri.
    Programul functioneaza pe baza unui chip card si a unui reader
    “Hublotista”.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Manchester United are pierderi de aproape 100 mil. euro

    Principala cauza a gaurii financiare o reprezinta platile pentru
    emisiunea de obligatiuni, lansata de familia Glazer pentru a reusi
    sa acopere imprumutul facut la preluarea clubului englez.

    Din nefericire, metoda a adus doar pierderi pentru Manchester
    United, acesta fiind unul dintre principalele motive ale
    protestelor fanilor la adresa patronilor americani.

    Detalii pe www.prosport.ro.

  • Clubul de fotbal AC Milan neaga existenta unor discutii de vanzare catre Gazprom

    Intr-un articol in care nu au fost mentionate sursele
    informatiilor, publicatia Gazzetta dello Sport a anuntat ca Silvio
    Berlusconi, proprietarul Fininvest, ar fi discutat luna trecuta
    despre vanzarea unei participatii de 25-30% din club cu premierul
    rus Vladimir Putin.


    Cititi mai multe
    pe www.zf.ro

  • Cat costa sambata seara

    Lumea intreaga petrece sambata-seara, in afara de londonezi care
    au descoperit ca duminica e mai cool, dar asta e alta poveste.
    Exista si melodii realizate in cinstea acestei seri ca Whigfield –
    Saturdat Night sau chiar filme – Saturday Night Fever, in care
    joaca si pantofii sai rosii, disco. Bucurestenii ies si ei sambata
    seara si iau cu asalt cinematografe, restaurante, cocktail bars si
    cluburi. Unii merg la film sau la restaurant si apoi se opresc
    intr-un bar, inainte de club. “Weekendul este perioada cea mai
    aglomerata din cinematograf, in primul rand deoarece saptamana
    cinematografica incepe in Romania vineri, deci filmele in premiera
    pot fi vizionate pentru prima data in weekend.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Cat costa sa petreci Revelionul la restaurant

    Bataie pe petrecareti. De la cafenele la localuri de fite,
    proprietarii stabilimentelor se intrec in oferte pentru noaptea
    dintre ani. Petrecerea de revelion este un eveniment in sine si o
    sursa de venit importanta pentru orice intreprinzator. Astfel,
    bucurestenii si nu numai, satui sa petreaca acasa, prin vecini ori
    pe strada trecerea in 2010, au la dispozitie o serie de localuri in
    care pot sarbatori. Preturile sunt pentru toate buzunarele, iar
    daca merg intr-un grup mai mare beneficiaza si de reduceri, ce pot
    ajunge la 10%, asta daca aleg Hobby Cafe.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • George Copos incepe curatenia de toamna

    In asteptarea investitorului german, George Copos s-a apucat sa dea afara pe toata lumea la Rapid, scrie Prosport.

    La Centrul de copii si juniori mai sunt doar cinci antrenori din 12, ceilalti fiind anuntati ca nu mai e nevoie de serviciile lor. Nici seful Centrului, Puiu Nita, nu a scapat de valul restructurarilor.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro.

    Pentru a afla ce pasiuni are George Copos click aici.

    Pentru a afla ce proiecte imobiliare are planificate George Copos click aici.